Drepturi de natură salarială. acţiune respinsă ca prematur formulată

Sentinţă civilă 1975 din 12.06.2018


Asupra cauzei de faţă, constată:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul D I a chemat în judecată  pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE București, pentru ca în contradictoriu cu acestea și în baza probelor ce vor fi administrate în cauză să se constate că este persoană îndreptățită să primească drepturile de natură salarială reprezentând acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin 1 și 2 din, cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010, să se constate că dreptul de a solicita ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin 1 și 2 din, cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010, s - a născut la data trecerii în rezervă , respectiv la data emiterii deciziei de pensionare și a ordinului de trecere în rezervă , să se constate că suma ce va fi acordată cu titlul de ajutoare prevăzute de art. 20 alin 1 și 2 din, cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010, este certă , lichidă și exigibilă încă de la data emiterii deciziei de pensionare , să fie obligat pârâtul să recunoască aceste drepturi , să înregistreze aceste sume de bani în evidența financiar - contabilă, pentru activitatea depusă în cadrul Ministerului Apărării Naționale și vechimea efectivă ca militar , începând cu data pensionării dată la care a fost trecut în rezervă; să fie obligat pârâtul la plata efectivă a acestor ajutoare , conform art. 20 alin 1 , cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice , lege publicat in Monitorul Oficial 877 din 28 decembrie 2010 , începând cu dată la care am fost trecut în rezervă, să fie obligat pârâtul la plata efectivă a ajutoarelor ce constau în acordarea unui ajutor egal cu doua solde ale funcției de baza, respectiv cu două salarii ale funcției de baza pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare , conform art. 20 alin 2 , cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice , lege publicat in Monitorul Oficial 877 din 28 decembrie 2010 , începând cu dată la care am fost trecut în rezervă, să se dispună actualizarea acestor sume cu dobânda legală începând cu data datorării și până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată , conform art. 453 Cod procedură civilă .

In fapt, a arătat că din Decizia de pensionare emisă de Casa de Pensii Sectorială —M.A.P.N. rezultă că , începând cu data de 21.07.2016 a beneficiat de pensie, conform deciziei de pensionare nr. /1 din 21.07.2016, astfel că la această dată s-a născut și dreptul de a beneficia de ajutorul solicitat din prezenta cerere , cât și dreptul la acțiune în justiție , în cazul în care pârâta a refuzat acordarea acestui drept .

Potrivit art. 20 alin 1 , cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice , publicată în Monitorul Oficial 877 din 28 decembrie 2010, la trecerea în rezervă , în raport de vechimea efectivă , respectiv de peste 30 de ani 1 luna si 25 zile , astfel că a apreciat că este îndreptățit la acordarea unui ajutor de 20 de solde ale funcției de bază , așa cum prevede textul de lege mai sus amintit ; - (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publica și siguranța națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de baza, respectiv salariul funcției de bază avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:- Vechime efectivă:-peste 30 ani un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază.

Pentru a respecta procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea 554/2004 dar și pentru a soluționa pe cale amiabilă această situație , față de dispozițiile art.20 alin 1 , cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010, a solicitat pârâtei acordarea acestor drepturi, însă pârâta a răspuns negativ prin răspunsul nr. P 526/22.11.2016. Personal a considerat că M.A.N și unitatea de unde a trecut în rezervă , trebuie să procedeze la calculul sumelor cuvenite , la înregistrarea în evidențele contabile și la plata efectivă a acestui drept prevăzut de dispozițiile art 20 alin 1 și 2 , cap.ll al Anexei VII din Legea 284 /2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice , publicată în Monitorul Oficial 877 din 28 decembrie 2010. Față de aceste răspunsuri , a solicitat să se constate că pârâtul au invocat faptul că acest drept a fost suspendat în conformitate cu actele normative indicate în răspunsurile transmise . Având în vedere aceste susțineri a apreciat că neacordarea ajutorului la trecerea în rezervă este un act abuziv și discriminatoriu care afectează pe toți cei care au trecut în rezervă .

Așa cum s- a reținut prin Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 454 din 24 iulie 2013, persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului „tempus regit actum.

Conform art. 20 alin. 1 din Anexa VII aprobata prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, s-au prevăzut inițial următoarele: "la trecerea în rezerva sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, personalul militar, polițiștii si funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusa, în funcție de vechimea efectiva ca militar, polițist funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare si personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publica si siguranța naționala, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de baza, respectiv salariul funcției de baza avuta/avut in luna schimbării poziției de activitate."

In conformitate cu art. 9 din Legea nr. 118 din 30.06.2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acorda ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezerva" , însă art. 9 din Legea 118 /2010, a fost declarat neconstituțional .

A solicitat să se aibe în vedere Decizia nr.16/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție , decizie prin care a fost interpretat art. 9 din Legea 118/2010 , privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar , cu modificările și completările ulterioare , vizează exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau după caz îndemnizațiilor , în sensul că acestea sunt suspendate în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010 și nu existența acestui drept . În concluzie exercițiul acestui drept a fost suspendat doar o perioadă limitată de timp , respectiv cât a fost în vigoare art. 13 din Legea 285/2010.

Prin refuzurile transmise de pârât , acesta a eludat prevederile art.38 din Legea 53/2003 Codul Muncii , republicată cu modificările și completările ulterioare ,potrivit cărora „ salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege „ . Astfel , în baza art. 8 alin (2) din OUG nr. 57/2015 , a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la întocmirea documentelor financiare necesare în vederea acordării ajutoarelor și plăților compensatorii , înregistrarea acestora și plata efectivă .

Nealocarea fondurilor bugetare aprobate anual cu destinația plății drepturilor prevăzute de art. 20 alin 1 si 2 , anexa VII , capitolul III din Legea 284/2010 , nu poate constituii un temei pentru refuzul de plată , întrucât o asemenea condiție tinde a nega în substanță un drept prevăzut de legiuitor , devenit cert , lichid odată cu încetarea raporturilor de serviciu.

Prin incheierea din 23.06.2017 pronuntata de Tribunalul Dolj-Sectia Contencios Administrativ si Fiscal s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Dolj – Secţia CAF, în ce priveşte soluţionarea cauzei, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Duminică Ion în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în favoarea Tribunalului Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Prin încheierea din ședința publică de la data de 10 octombrie 2017 s-a dispus suspendarea judecarii cauzei conform prevederilor art. 520 (4) Cod Procedură Civilă pana la solutionarea sesizarii asupra interpretarii dispozitiilor art. 20 al. 1 si 2 din Anexa VII din Legea nr. 284/2010 de catre ICCJ.

Dupa solutionarea sesizarii care a facut obiectul dosarului nr. 2632/1/2017 pe rolul ICCJ,  prezentul dosar a fost repus pe rol la cererea reclamantului.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale București a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta constata următoarele:

Reclamantului i-a fost emisă Decizia de pensionare 141602/1 din 21.07.2016 de Casa de Pensii Sectorială M.A.P.N.

Cu privire la exceptia perimarii invocata de parat, instanta va constata ca este intemeiata pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 și 33 din Codul de procedură civilă, „o cerere în justiție poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual”, iar în lumina prevederilor imperative ale art. 32 alin. (1) pct. c) din Codul de procedură civilă, „ o cerere în justiție poate fi formulată numai dacă autorul acesteia formulează o pretenție '

În ceea ce privește dreptul subiectiv civil ce face obiectul solicitării reclamantului, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie recunoscut și ocrotit de lege; să fie exercitat în limitele sale interne și externe; să fie exercitat cu bună-credință; să fie actual.

Or, în fapt, dreptul la plata ajutorului la trecerea în rezervă, prevăzut de art. 2 alin. (l) și (2) din cap. II din Anexa nr. VII, parte integrantă a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în mod succesiv de la executare prin art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 9 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin art. 2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, prin art. 10 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și apoi prin art. 9 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

În conformitate cu prevederile art. I I alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal bugetare (legea specială anuală de aplicare în anul 2016 a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) „în anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, în retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică ”

Totodată prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 10 alin. (l) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare (legea specială anuală de aplicare în anul 2017 a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) s-a statuat că „ în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2017, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, în retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică ”

Mai mult, prin dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor  acte normative și prorogarea unor termene, legiuitorul a stabilit că nici „în anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. ”

În acest sens, actualele dispoziții prevăzute de art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cât și cele anterioare aplicabile în timp situației reclamantului, începând cu anul 2010 până în prezent, nu pot fi înlăturate de la aplicare și dreptul de a primi ajutoarele la trecerea în rezervă este afectat de un termen suspensiv care nu s-a împlinit.

Instanta a avut in vedere si Deczia nr. 5  din 5 martie 2018 pronunțată de completul competent să soluționeze recursurile în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie, prin care s-a statuat că " acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care au beneficiat cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (l) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații sunt prematur formulate. "

Pentru aceste considerente, instanta va respinge cererea reclamanților privind constatarea dreptului și obligarea instituției militare la „plata ajutoarelor” în temeiul art. 20 din cap. II din Anexa nr. VII, parte integrantă a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca prematur formulată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente