Litigiu de muncă - Drepturi salariale

Prin sentinta civila nr. 1280 din 01 septembrie 2009 a Tribunalului Arad s-a respins actiunea formulata de reclamantii magistrati pentru drepturi salariale si dobânzi legale.

În motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata reclamantii au solicitat instantei sa dispuna obligarea pârâtilor la plata catre fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada  2006 – 2008, de un consilier juridic asimilat magistratilor  din cadrul Ministerului Justitiei, cu dobânzi legale, de la data nasterii dreptului la actiune, cu cheltuieli de judecata, în motivare  aratând ca  în perioada mentionata personalului din cadrul Ministerului Justitiei i-au fost acordate  în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997,  context în care despagubirile solicitate prin actiunea de fata rezulta din existenta unei stari de discriminare, posibilitatea ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal  nu trebuie interpretata ca fiind un drept discretionar al acestuia devreme ce art. 5 din  Codul muncii consacra principiul nediscriminarii, de altfel consilierii juridici din Ministerul Justitiei sunt cu prisosinta platiti cu indemnizatii mai mari decât cele ale magistratilor, în orice caz în toate cazurile de discriminare persoanele prejudiciate au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, este indeniabil, ca  drepturile salariale  pretinse  prin actiunea de fata nu sunt prevazute în favoarea reclamantilor de nici o dispozitie legala în vigoare cu titlu imperativ, pentru perioada enuntata în cererea introductiva de instanta.

Pe de alta parte, în conformitate cu dispozitiile în materie ale O.G. nr. 137/2000, republicata, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care solutioneaza sesizarea prin hotarâre a Colegiului director, care dispune masurile specifice constatarii existentei discriminarii, iar hotarârea acestuia poate fi atacata, în conditiile legii, la instanta de contencios administrativ (art. 20), dispozitiile mentionate fiind declarate neconstitutionale  numai în masura în care  sunt interpretate în sensul ca  acorda C.N.C.D. competenta ca, în cadrul activitatii sale  jurisdictionale, sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii,  si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara  sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative,  ori este lesne de observat ca reclamantii din cauza de fata  nu s-au adresat institutiei deja mentionate  pentru a-i solicita sa ia masurile care se impun  pentru înlaturarea consecintelor  faptelor pretins  discriminatorii si respectiv restabilirea situatiei anterioare discriminarii.

Dintr-un alt punct de vedere, prin Decizia nr. 819 din  03.07.2008 a Curtii Constitutionale, care este definitiva si general obligatorie,  s-a statuat ca  prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstitutionale în masura în care din acestea se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiasca cu norme create  pe cale judiciara sau cu prevederi  cuprinse în alte acte normative.

Astfel fiind, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate este aceea ca, în masura în care institutia abilitata sa se pronunte în materia discriminarii nu a emis o hotarâre prin care sa consfinteasca existenta unei atare stari, precum în speta de fata,  în ceea ce îi priveste pe reclamanti, pretentiile acestora apar ca fiind nefondate.

Domenii speta

Spete similare