Diferențelor de salariu pe perioada 20.06.2012-31.12.2014, diferente dintre salariul de incadrare ( calculate la un salariu de baza minim brut de 600 lei, de¬dus prin aplicarea formulei de calcul si a coeficienţilor de ierarhizare )

Obligaţia angajatorului să le plătească salariaţilor un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei, corespunzător clasei I de salarizare.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. dosar 2436/90/2015 reclamanții  .............. in calitate de foşti salariaţi la SNTFM CFRM , Sucursala Banat - Oltenia au chemat în judecată pârâtele  SNTFM CFRM și  Sucursala CFR Marfa Banat - Oltenia, pentru ca, in baza probelor ce se vor administra in cauza, sa se dispună obligarea paratelor la plata diferențelor de salariu pe perioada 20.06.2012-31.12.2014, diferente dintre salariul de incadrare ( calculate la un salariu de baza minim brut de 600 lei, de¬dus prin aplicarea formulei de calcul si a coeficienţilor de ierarhizare ) si drepturile salariale de care ar fi trebuit sa beneficieze , calculate la salariul de incadrare avut, pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei, corespunzător clasei I de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute si sporurilor aferente , in conformitate cu legislaţia muncii si având in vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Bucureşti Curtea de Apei Bucureşti (pentru perioada 2009 - 2010 ) si Curtea de Apel Piteşti ( pentru pe-rioada 2011-2012 ), obligarea paratelor la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflaţie, din .momentul in care angajatorul datora drepturile salariale si momentul in care aceste sume vor intra efectiv in patrimoniul lor , precum si la plata dobânzii legale și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, se arată că sunt sau au fost angajaţi cu contract de munca încheiat pe perioada nedeterminata ai SNTFM CFRM - Sucursala CFR Marfa Banat - Oltenia . Pentru anii 2012 - 2014 a fost încheiat Contractul Colectiv de Munca (CCM) intre SNTFM " CFR Marfa " SA si organizaţiile sindicale reprezentative, prin care s-au acordat tuturor salariaţilor drepturi salariale, prime si alte sporuri. Angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei , calculând drepturile salariale cu aceasta suma doar pentru clasa 1 de salarizare .

Se mai arată că salariul de baza la calea ferata se negociază doar pentru clasa 1 de salarizare, iar pentru celelalte clase de salarizare se stabileşte in funcţie de coeficientul de ierarhizare K , cu formula de calcul S = S clasa 1 x K unde : S - salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective , S clasa 1= salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare , K = coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare. Potrivit prevederilor art. 41 alin. 3. , lit. a , din CCM la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 -2010 , salariul de baza minim brut pe ora , negociat, va fi de 4,2 lei / ora, respectiv 700 lei pentru un program complet de 170 ore, pentru clasa 1 de salarizare. In Anexa nr. 1 a CCM la nivel de unitate paratele au aplicat formula de calcul si salariul minim brut de 700 lei doar pentru clasa 1 de salarizare iar pentru următoarele clase de salarizare au aplicat formula de calcul plecând de la salariul minim brut de 600 lei, aducând prejudicii subsemnaţilor in sensul diminuării drepturilor salariale . Dreptul reclamanţilor de a li se calcula salariul in raport de baza minima negociata prin contractele colective de munca, se păstrează si pe viitor, părţile neputand sa negocieze clauze care au ca obiect drepturi la un nivel inferior , motiv pentru care indiferent de data încetării valabilităţii contractelor la nivel de ramura transporturi si grup de unităţi din transportul feroviar, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta Ia prevederile minimale din acestea.

 In conformitate cu prevederile art. 11 din Codul Muncii si disp. art. 132 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social (care reiau disp. art. 238 din Codul Muncii in forma anterioara), Contractele Colective de Munca nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte de munca la un nivel superior, la încheierea Contractelor Colective de Munca prevederile legale referitoare la drepturile angajaţilor având un caracter minimal.

Este de principiu ca drepturile cuprinse in legislaţia muncii constituie un minimum legal de la care niciodată nu se poate deroga in defavoarea salariaţilor, potrivit prevederilor art. 38 din Codul Muncii nici chiar salariaţii neputand renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi fiind lovita de nulitate .

Prin sentinţe judecătoreşti ramase definitive, referitoare la stabilirea drepturilor salariale , au fost obligate paratele la plata diferentelor dintre salariile convenite lunar pentru perioada efectiv lucrata in anii 2009 - 2010 respectiv 2011 - 2012 calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei si salariile efectiv plătite conform fomulei de calcul, fiind un drept câştigat deja , iar pentru anii 2012 -2014 paratele nu puteau diminua salariul prin calcularea salariului brut pornind de la un salariu minim brut de 600 lei si prin amânarea in Contractul de Munca la nivel de unitate pe anii 2012 - 2014 a aplicării formulei de calcul si a coeficienţilor de ierarhizare.

Revenirea paraţilor pentru anul 2012 - 2014 la salariul minim brut de 600 lei dedus prin calcul conform formulei de calcul din Anexa 1 CCM , este o incalcare flagranta a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti pentru anii anteriori.

Salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare trebuiau stabilite in funcţie de coeficienţii de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa 1 la CCM , plecând de la o valoare a salariului minim brut de 700 lei.

Actualizarea cu indicele de inflaţie se justifica prin necesitatea unei corelaţii a salariului cu salariul nominal de care ar fi beneficiat la momentul in care angajatorul datora drepturile salariale pretinse si momentul in care aceste sume vor putea intra efectiv in patrimoniul beneficiarului , ştiut fiind faptul ca funcţia principala a indexării este atenuarea efectelor inflaţiei asupra nivelului de trai iar plata dobânzii legale este cuvenita cu titlu de despăgubiri in forma foloaselor nerealizate .

În concluzie, se solicită admiterea acţiunii asa cum a fost formulata si sa fie obligate  paratele la plata diferentelor de drepturi salariale solicitate pe perioada 20.06.2012 -"31.12.2014 pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei, drepturi calculate in funcţie de formula de calcul si coeficienţii de ierarhizare , drepturi băneşti ce vor fi actualizate in raport cu rata inflaţiei si Ia plata dobânzii legale aferente sumelor respective pana la data plaţii efective .

In drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 41, alin. 5 din Constituţia României, art. 38, art. 39 alin. 1 lit. a , art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, art . 132, art. 133, art. 142 din Legea nr. 62 / 2011 privind dialogul social.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta SNTFM CFRM s-a invocat excepţia prescrierii dreptului material la acţiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii.

Reclamanţii solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colective de muncă încheiat, iar potrivit art. 268 alin. 1 lit. « e » din Codul Muncii republicat, cererile privind soluţionarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.

Având în vedere că prin cererea formulată de reclamanţi se solicită obligarea societăţii noastre la modificarea tardivă a unor clauze din CCM, prin prisma prevederilor art. 268 alin.l lit. e Codul Muncii, dreptul la acţiune al reclamanţilor este prescris.

Având în vedete prevederile art. 268 alin. 1 lit.e Codul Muncii, se solicită admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în raport de data formulării cererii.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiata, deoarece pentru perioada 16.02.2011-15 februarie 2012 este aplicabil CCM înregistrat la ITM Bucureşti sub nr. 15/16.02.2011. In cazul acestui contract colectiv de munca trebuie făcuta o distincţie clara intre grila de salarizare care conţine coeficienţii de ierarhizare prezentata in cadrul art. 106 din contract si grila cu clasele de salarizare si salariile de baza brute corespunzătoare prezentat in Anexa I.

Cele doua grile sunt distincte si nu au nicio legătura sau corelare intre ele. Niciuna dintre clauzele contractului nu leagă cele doua grile, neexistand o corelare a valorilor conţinute de acestea.

Conform art. nr. 106 (8) din CCM 2011 "Părţile stabilesc ca la următoarele discuţii privind un nou CCM să se negocieze coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare", aceştia neaplicându-se in anul 2011.

Aceasta clauza îndeplineşte condiţiile art. 129 alin. 6 din Legea 62/2011 părţile stabilind o renegociere a unor clauze ale contractului in anumite condiţii prestabilite.

Prevederile contractului se interpretează conform cu voinţa comuna a părtilor, in cazul de fata neexistand sub nicio forma posibilitatea unei alte interpretări fata de cea stipulata clar prin care părţile vor negocia coeficienţii prezentaţi in acel tabel la următoarele negocieri ale CCM.

Nivelul de salarizare a fost stabilit prin Anexa I la CCM nr. 15/2011, acesta plecând in mod legal de la un salariu minim brut de 700 lei, peste nivelul stabilit de HG 1193/2010 de 670 lei pentru anul 2011 si egal pentru anul 2012, conform HG 1225/2011.

Având in vedere ca este clara interpretarea si voinţa părtilor cu privire la tabelul ce conţine coeficienţii de ierarhizare a claselor de salarizare, este lipsita de temei solicitarea de a se plati diferenţa de salariu pe anul 2011-2012.

 Referitor la perioada anii 2012-2014 este aplicabil CCM inregistrat la ITM Bucureşti sub nr. 108/20.04.2012 care are prevederi similare cu cel anterior, fiecărei clase de salarizare  revenindu-i o valoare, fara sa existe coeficienţi de calcul sau formule aplicabile.

Art. 98 alin. 6  stabileşte ca pe durata valabilităţii acestui contract nu se acorda coeficienţi de ierarhizare si orice referire la drepturile prevăzute in Capitolul XI se face numai cu scopul de a stabili in sarcina pârtilor obligaţia negocierii acestora cu ocazia incheierii unui nou contract colectiv de munca.

Prin urmare, consideră ca reclamanţii solicita acordarea unui drept deja primit, având in vedere ca CCM - urile valabile in perioada dedusa judecaţii nu mai prevăd aplicarea unor coeficienţi de ierarhizare.

Aşadar, salariul a fost acordat si primit conform grilei de salarizare menţionata in CCM fara a se aplica vreo formula sau coeficient de ierarhizare.

 Pentru perioada 06.05.2014-31.12.2014 a fost încheiat acordul nr. 94, intre SNTFM CFR MARFA SA si organizaţiile sindicale, acord prelungit prin acte adiţionale pana la data de 02.04.2015, cand a fost încheiat un nou acord.

Aceste acorduri, care reprezintă înţelegerea părtilor, cuprind clauze similare CCM valabile pentru anii 2012-2014 și au prevederi similare cu CCM 2012/2014, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fara sa existe coeficienţi de calcul sau formule aplicabile.

Astfel, in anexa 1 la acordul din 06.05.2014 sunt prevăzute clasele de salarizare si valoarea acestora, iar clasa 1 de salarizare este in valoare de 850 lei, iar separat la art. 95 sunt menţionaţi coerficientii de ierarhizare corespunzători fiecareiclase de salarizare.

De asemenea, in acordul nr. 44 încheiat la data de 02.04.2015, clasa 1 de salarizare are valoarea de 920 lei si de asemenea separat la art. 95 sunt menţionaţi coeficientii de ierarhizare corespunzători fiecarei clase de salarizare.

Faptul ca nu se aplica coeficientul de ierarhizare si formula de calcul rezulta din prevederile art. 95, unde se stipulează "Părţile stabilesc ca la următoarele discuţii privind un nou CCM să se negocieze următoarele drepturi care pe durata valabilităţii prezentului acord nu se acorda:

Prin urmare, pârâta consideră ca reclamanţii au primit toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective aplicabile si din contractele individuale de munca, C.F.R. MARFA SA acordând fiecărui salariat un salariu de baza minim brut de peste 749 lei, superior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru perioada 2011 -2013.

Potrivit art. 24, alin. (2) din Legea 130/1996: „Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanţa judecătorească competentă, la cererea părţii interesate", iar alin. (3) prevede faptul ca: „In cazul constatării nulităţii unor clauze de către instanţa judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective".

Or, în cazul de faţă, reclamanţii nu au solicitat niciodată ca instanţa să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care reprezentanţii salariaţilor au fost de acord.

 In ceea ce priveşte plata sumelor solicitate actualizate cu coeficientul de inflaţie si plata dobânzii legale pentru aceste drepturi băneşti pana la data efectuării plaţii solicită respingerea cererii ca nefondata.

Admiţând recursul in interesul legii declarat de Procurorul General, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a statuat in dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicata in Monitorul Oficial nr. 123 din 09.02.2006) ca „orice clauza penala prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de intarziere, pe langa dobânda contractuala convenita sau pe langa dobânda legala, contravine prevederilor legii."

In acest caz reclamanţii solicita instanţei sa le acorde o dubla despăgubire, ceea ce contravine principiului justei despăgubiri. Sumele care reprezintă drepturi salariate nu sunt purtătoare de dobânda, astfel ca in mod nefondat reclamanţii solicita si dobânda legala, pe langa actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie.

Atat dobânda legala, cat si actualizarea cu indicele de inflaţie reprezintă tot despăgubiri si au aceeaşi natura juridica, ambele reprezentând daune si, de aceea, cumulul acestora apare astfel inadmisibil.

Analizând cererea de chemare în judecată în raport de probele administrate în cauză, tribunalul  apreciază ca fiind fondată  acțiunea, pentru argumentele ce urmează:

În ceea ce privește  excepţia prescrierii dreptului material la acţiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, invocată de pârâtă, tribunalul reține că aceasta este nefondată.

Având în vedere cererea de chemare în judecată are ca obiect  plata diferențelor  de drepturi salariale ca urmare a calculării salariului de bază minim brut pentru o anumită valoare, corespunzător clasei I de salarizare, fiind plătite în executarea unui raport de muncă şi în considerarea calităţii reclamanţilor de salariaţi, indiferent de izvorul lor, chiar dacă acestea sunt prevăzute numai în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, tribunalul reține că natura salarială a drepturilor băneşti evocate este indiscutabilă.

Ca atare, cu referire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a reţinut că regulile care guvernează prescripţia în materia drepturilor salariale sunt stabilite în dispoziţiile art. 268  alin.1 lit. c din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Clarificând însă teoretic sintagma "drepturi salariale", instanţele au decis şi că nu se aplică art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, potrivit căruia se prescriu în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune "pretenţiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale".

Pe cale de consecință, se va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca fiind nefondată.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul reține că reclamanții sunt angajaţi ai societăţii pârâte, astfel cum rezultă din carnetele de muncă ale acestora  și prin cererea de chemare în judecată au solicitat să le fie calculat salariul în raport de salariul brut de 700 lei pentru perioada  20.06.2012-31.12.2014,  în raport de baza de calcul prevăzută prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi şi la nivel de grup de unităţi, clauzele având ca obiect acest drept fiindu-le favorabile şi obligatorii pentru angajator.

Potrivit menţiunilor din întâmpinare şi înscrisurilor depuse la dosar, reclamanţii au fost salarizaţi, în perioada menţionată, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA, respectiv potrivit Anexei I la CCM nr. 15/20011, acesta plecând de la un salariu minim brut de 700 lei.

Este adevărat că, potrivit art.1 din HG nr.1193/2010 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată: „Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.”.

De asemenea, în mod asemănător, prin art.1 din HG nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a statuat că: „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.”, iar prin art.1 din HG nr.23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a menţionat că: „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”

Prin Contractul Colectiv de Muncă nr.722/24.01.2008 unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut dreptul la plata unui salariu de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, valabil din data de 01.01.2008 şi negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună de 700 de lei, salariul fiind stabilit fără alte sporuri adaosuri ori indemnizaţii.

Prevederea în legătură cu salariul minim brut corespunzător clasei I de salarizare pentru salariaţii CFR Marfă SA a fost cuprinsă şi în anexa nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada 2011 – 2012.

În legătură cu cererea reclamanţilor, pârâta s-a apărat în sensul că aceştia nu mai pot invoca prevederile contractelor colective de muncă evocate, deoarece începând cu data de 31.12.2010, au încetat efectele contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, iar la data de 28.12.2010, efectele contractului de muncă la nivel de ramură transporturi au încetat, de asemenea.

Apărarea pârâtei nu contrazice dreptul reclamanţilor de a invoca în favoarea lor clauzele contractelor colective de muncă la nivel de ramură transporturi şi grup de unităţi şi contestă temeiul juridic al pretenţiilor, respectiv posibilitatea de a mai invoca drepturi în baza unor contracte a căror efecte au încetat prin împlinirea termenului negociat.

Câmpul de aplicare a contractelor colective de muncă a fost reglementat prin dispozițiile art. 133 din legea nr. 62/2011, aflat în vigoare la data negocierii actelor invocate de către părţi. Potrivit acestor prevederi clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile care fac parte din grupul de unităţi pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă,  respectiv pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile de ramură de activitate.

Contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unităţi şi la nivel de ramură activitate cuprind clauze minimale de drepturi salariale în raport de care se negociază prin contractele colective de muncă la nivel de unitate şi contractul individual de muncă.

Potrivit art.132 alin.2, 3 şi 4 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social,  act normativ sub imperiul căruia au fost negociate clauzele invocate de către reclamanţi, contractele colective de muncă şi cele individuale nu pot să conţină clauze având ca obiect drepturi la un nivel superior, orice negociere contrară dispoziţiilor imperative cuprinse în textele de lege evocate fiind sancţionate cu nulitatea absolută.

În lipsa negocierilor având în vedere clauzele din contractele încheiate la nivel superior sau a negocierilor contrare, salariaţii se pot prevala de drepturile prevăzute în contractele colective de muncă la nivel de ramură de activitate sau grup de unităţi.

În raport de acest principiu rezultând din prevederile favorabile salariaţilor, reclamanţii în această calitate au invocat dreptul la plata unui salariu calculat având în vedere salariul de bază minim brut de 700 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună.

Prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate privind un salariu de bază minim brut sub nivelul celui de 700 de lei nu au fost de natură să afecteze dreptul reclamanţilor, având în vedere că orice negociere contrară nu poate să-şi producă niciun efect juridic, astfel că de la data intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi şi a contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, angajatorul avea obligaţia să le plătească salariaţilor un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei, corespunzător clasei I de salarizare.

Dreptul reclamanţilor la plata unui salariu calculat în condiţiile evocate reprezintă un câştig cu privire la care nu se mai puteau face negocieri de natură a-i diminua cuantumul sau a se renunţa la beneficiul său, așa cum s-a statuat cu putere de lucru judecat în dosarul nr. 7269/90/2013 al Tribunalului Vâlcea.

Prin decizia civilă nr. 541/23 martie 2015 pronunțată de curtea de Apel Pitești s-a reținut în mod definitiv îndreptățirea  reclamanților la plata diferențelor rezultând din calculul drepturilor salariale în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, pentru perioada 01.01.2011-20.06.2012, actualizate în raport de rata inflaţiei, precum şi plata dobânzilor legale.

Ca atare,  orice negociere ulterioară este făcută în limita dreptului astfel dobândit, angajatorul având obligaţia să respecte pe viitor cel puţin limita salariului calculat potrivit bazei de calcul la care se referă Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi şi grup de unităţi.

După încetarea valabilităţii celor două contracte la data de 31.12.2010, potrivit apărării pârâtei, dreptul reclamanţilor la plata unui salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei trebuia să fie recunoscut de către pârâtă şi executat cu bună credinţă, potrivit principiului prevăzut de art.8 din Codul muncii.

In ceea ce priveşte petitul acţiunii referitor la plata de daune interese, respectiv dobânda legală aplicată la sumele datorate, instanţa constată că şi acesta este fondat, întrucât prin trecerea timpului, în condiţiile actuale în care valoarea banilor are o valoare fluctuantă, existând un indice mare al ratei de inflaţie, se va proceda la actualizarea salariului în funcţie de rata inflaţiei şi a dobânzii legale.

Cât priveşte obligaţia de plată a dobânzii legale, pe de o parte, faptul că, convenţia colectivă nu prevede anume că drepturile pe care le recunoaşte sunt purtătoare de dobânzi, nu înlătură de la aplicare norma generală cuprinsă în art.1530 din Codul civil, în redactarea în vigoare la data încheierii actului invocat ca izvor al pretenţiei, care este drept comun şi pentru materia relaţiilor de muncă, aplicabil participanţilor la raporturi de acest gen ori de câte ori reglementarea specifică nu dispune altfel (înţelegând prin aceasta atât situaţia în care ar interzice, cât şi cea în care ar reglementa special şi diferit respectivul domeniu de relaţii sociale). Pe de altă parte, în lumina  Deciziei în interesul legii nr.2 pronunţate de instanţa supremă la data de 17.02.2014, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, independent de cauza contractuală sau delictuală a acestuia, impune acoperirea atât a pierderii efectiv suferite-damnum emergens, ce s-ar raporta la măsura actualizării pentru deprecierea monetară în intervalul de referinţă, precum şi a beneficiului de care a fost lipsit-lucrum cessans, reprezentând tocmai daunele-interese moratorii, datorate pentru punerea în imposibilitate de a beneficia de sumele cuvenite, pe perioada întârzierii executării lor, ceea ce prezumă suportarea unei pagube evaluate legal la nivelul dobânzii legale. 

Domenii speta

Spete similare