Contestatie decizie de impunere taxa cladiri nerezidentiale si decizie accesorii

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2018:185.002372

Dosar nr. ....

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA Nr. 2372/2018

Şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE .....

Grefier .....

Pe rol, judecarea cauzei privind pe reclamantul ....., în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA - DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA, având ca obiect anulare act administrativ-fiscal.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns avocat ....., pentru reclamant, lipsă fiind pârâţii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Apărătorul reclamantului învederează că nu mai are alte cereri. Depune la dosar chitanţa de plată a onorariului apărătorului ales şi factura aferentă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul declară terminată cercetarea procesului şi acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat ....., pentru reclamant, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată – în sensul anulării actelor administrativ-fiscale contestate -, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Menţionează că respectivele acte au fost adoptate în mod nelegal – în contextul în care anterior, Deciziile de Impunere fuseseră emise pentru o clădire rezidenţială. Precizează că, deşi Autorizaţia de construire a fost eliberată pentru o clădire nerezidenţială, partea pe care o reprezintă a adus dovada – conform prevederilor art. 453 Cod fiscal şi pct. 5 şi 6 din Normele Metodologice de aplicare a respectivului articol -, că destinaţia respectivei clădiri este una rezidenţială, imobilul fiind folosit în mod exclusiv drept locuinţă. Solicită şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată - constând în taxa judiciară de timbru şi onorariul apărătorului ales.

INSTANŢA

Deliberând, constată:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. ...., în data de 29.06.2018, reclamantul ..... a chemat în judecată pe pârâţii U.A.T. MUNICIPIUL CRAIOVA - DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. ... şi a Deciziei privind obligaţii fiscale accesorii nr. ...., precum şi a .... - prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva primelor 2 acte administrativ-fiscal. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a învederat faptul că, prin Deciziile contestate, s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a unui impozit pe clădire în cuantum de 10.532 lei şi a unor accesorii în sumă de 545,50 lei, calculate până în data de 30.04.2018 – cu motivarea că imobilul situat în Craiova, ..... este o clădire nerezidenţială şi se impune a fi tratat ca atare din punct de vedere fiscal.

Este adevărat că imobilul la data achiziţiei, avea destinaţia de farmacie conform autoriaţiei de construcţie - fiind compus din 3 băi, 2 bucătării complet mobilate şi utilate, alte 5 încăperi, holuri şi beci -, însă respectiva construcţie a fost achiziţionată pentru a fi folosită exclusiv ca locuinţă, reclamantul şi soţia sa stabilindu-şi domiciliul în acest imobil.

De asemenea, în vederea încheierii contractelor cu furnizorii de utilităţi s-a întocmit declaraţie notarială - prin care se menţionează că în imobil nu se desfăşoară activitate comercială şi că este folosit exclusiv ca spaţiu de locuit.

Declaraţa autentificată anterior menţionată a fost depusă la organul fiscal împreună cu actul de proprietate însoţit de cadastru şi, la momentul respectiv, au fost emise Deciziile de impunere nr. .... pentru reclamant, respectiv nr. .... pentru soţia acestuia, fiind stabilit astfel impozitul anual pentru această clădire rezidenţială.

Mai mult, din acel moment până în prezent a fost achitat impozitul pentru clădire, aceasta fiind tratată drept clădire rezidenţială.

În data de 30.03.2018, ulterior achitării impozitului, reclamantul a solicitat eliberarea unui certificat fiscal - acesta fiind necesar în vederea înstrăinării imobilului - însă, în data de 10.04.2018, s-a refuzat eliberarea respectivului Certificat, cu motivarea că ar figura cu datorii fiscale la această clădire.

Verificarea site-ului web al instituţiei-pârâte, reclamantul a observat că fusese emisă Decizia de impunere în data de 04.04.2018.

Prin Dispoziţia nr. .... – prin care reclamantului i s-a respins plângerea prealabilă -, organele fiscale au precizat că impozitul stabilit în sarcina reclamantului a fost determinat în raport de prevederile art. 455, 458 alin. 4 şi 495 lit. a) Cod fiscal, precum ale pct. 5 alin. 1 secţiunea 1 din H.G. nr. 1/2016.

Reclamantul a făcut referire la disp. art. 453 lit. e) şi f) Cod fiscal şi ale pct. 5, 6 şi 7 din Normele Metodologice de aplicare a respectivelor prevederi şi a precizat că pârâţii, dat fiind că nu s-a depus niciun raport de evaluare întocmit pentru ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, conform art. 458 Cod fiscal, s-a procedat la stabilirea impozitului prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii impozabile.

În opinia reclamantului, respectivul text de lege nu are aplicabilitate în speţă, prevederile art. 458 Cod fiscal - intitulat "calculul impozitului pe clădiri nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice" – fiind introdus în anul 2016 şi reglementând situaţia în care, anterior intrării în vigoare a Codului, contribuabilul avea în proprietate o clădire nerezidenţială, tratată ca atare şi se impune reglementarea valorii sale de impozitare conform noii reglementări.

Textul de lege nu se poate interpreta în sensul că absolut orice persoană fizică ce deţinea un imobil în proprietate ar fi fost obligată, la intrarea în vigoare a Codului, să depună raport de evaluare, această obligaţie incumbând persoanelor care plăteau impozit pentru clădire nerezidenţială (or reclamantul era o persoana care fusese impozitată ca proprietar de clădire rezidenţiala, asa cum rezulta si din Decizia de impunere din 2016).

De altfel, faptul că doar astfel de persoane au avut obligaţia de a depune acest raport de evaluare este arhicunoscut, nicio persoană ce avea în proprietate un apartament sau casă neîntâmpinând această problemă.

Situaţia reclamantului este într-adevăr una particulară, dat fiind că, la momentul când achiziţionat imobilul de locuit, în autorizaţia de construire acesta avea destinaţia de farmacie.

Însă, între timp, această situaţia "s-a reglat" - fapt ce rezultă inclusiv din modalitatea în care organul fiscal a înţeles să trateze din punct de vedere fiscal imobilul, ulterior momentului la care l-a achiziţionat, şi în raport de declaraţiile şi documentele justificative depuse în acest sens.

Astfel, după ce a cumpărat imobilul, reclamantul a depus declaraţie la organul fiscal, actul de proprietate, cadastru, declaraţie notarială - documente din care rezultă, practic, că a achiziţionat imobilul pentru amenajarea sa ca spaţiu exclusiv de locuit, chiar dacă, anterior, vechiul proprietar l-a folosit ca farmacie. 

În opinia reclamantului, pentru "reglarea" unei astfel de situaţii au fost adoptate prevederile pct. 7 din Normele Metodologice anterior menţionate.

Astfel, s-a avut în vedere exact situaţia în care se obţine Autorizaţie de construire în raport de o anume destinaţie a imobilului, care ulterior se modifică, fără a fi nevoie efectuarea de modificări ale structurilor, compartimentare etc. - în esenţă modificări pentru care ar fi fost necesară obţinerea unei noi autorizaţii.

În această situaţie, destinaţia se stabileşte prin orice document din care rezultă destinaţia actuală, reală, a imobilului, aceasta fiind singura interpretare ce se desprinde din analiza sistematică a prevederilor din normele metodologice.

Conform voinţei legiuitorului regula generală, cea cuprinsă în prevederile pct. 6 alin. 1 din Normele Metodologice - text de lege ce reglementează definiţia clădirii rezidenţiale, precum si criteriile avute în vedere la stabilirea destinaţiei, în sensul că pentru a determina această destinaţie se are în vedere modul efectiv în care este utilizată această clădire, împrejurare ce se stabileşte prin orice document ce reflectă situaţia reală - iar, potrivit pct. 7 se impune o astfel de analiză inclusiv în cazul în care clădirile sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi o analiză a modului de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile reclamantul aducând dovada că imobilul este unul rezidenţial, prin depunerea contractelor de utilităţi.

Această interpretare este cea corectă şi prin prisma argumentului "per a contrario" ce ar da naştere unui adevărat abuz de drept, în sensul că o persoană obţine autorizaţie de construire pentru clădire rezidenţială şi utilizează spaţiul în vederea desfăşurării de activităţi comerciale, cel mai simplu exemplu fiind amenajarea de spaţii de birouri. În acest exemplu, ar însemna să nu se ţină cont de modalitatea efectivă de exploatare a clădirii în discuţie, ci aceasta să fie impozitată ca o clădire rezidenţială, exclusiv pe baza autorizaţiei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum şi planşe foto din care rezultă destinaţia actuală a imobilului.

În cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că aspectele inserate în acţiunea introductivă nu sunt dovedite de către reclamant, deşi avea această obligaţie (sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 249 din Cod de procedură civilă).

Pârâţii au specificat faptul că reclamantul a dobândit o cotă de 1/2 din imobilul  "Farmacie", cu regim de înălţime P+M, în suprafaţa utilă de 171,86 m.p., situat în Craiova....., conform Contractului de vânzare autentificat sub nr. ...de BNP ".....".

Potrivit Autorizaţiilor de construire nr. ...., nr. .... şi nr. ...., documentaţiei cadastrale, cât si a extrasului de carte funciară nr. .... – eliberat de O.C.P.I. Dolj -, imobilul anterior menţionat este compus din: la parter, oficină, două băi, un laborator, un vestiar, un depozit, un secretariat, un birou, două holuri, o bucătărie, o recepură, o cameră si pivniţă; la mansardă, o cameră, o baie, o debara, un hol şi scară acces.

Din verificările efectuate s-a constatat ca respectivul imobilul a fost înregistrată în evidenţa fiscală la categoria clădiri, cu destinaţie nerezidentiala, în baza Contractului nr. .... si a declaraţiei de impunere model PPL 001 – întocmită de reclamant în data de 21.12.2011 si înregistrata la D.I.T. Craiova sub nr. .....

Pârâţii au făcut referire la prevederile pct. 5 alin. 4 şi pct. 6 alin. 2 – cuprinse în secţiunea 1, capitolul 1, titlul IX din H.G. nr. 1/2016 (privind Normele de aplicare a Codului fiscal) -, şi la disp. art. 495 lit. a) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, şi a menţionat că,  întrucât reclamantul nu a depus declaraţia privind clădirea cu destinaţie nerezidenţială şi nu a depus raportul de evaluare pentru respectivul imobil, i-a fost stabilit impozitul pe clădiri, în sumă de 10.532 lei, prin Decizia de impunere nr. ..... - în baza art. 455 şi 458 alin. 4 din Legea 227/2015, coroborate cu prevederile art. 4 din H.C.L. Craiova nr. 395/2015 (pentru anul 2016), art. 4 din H.C.L. Craiova nr. 170/2016 (pentru anul 2017) şi art. 4 din H.C.L. Craiova nr. 485/2017 (pentru anul 2018), în interiorul termenului prevăzut de art. 110 alin. 1 din Legea 207/2015.

Majorările de întârziere cuprinse în Decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. .... - în cuantum de 545,50 lei -, sunt subsecvente debitului în sumă de 10.532 lei, fiind calculate pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale.

Accesoriile s-au calculat pentru perioada 01.07.2016 - 04.04.2018 în raport de prevederile art. 183 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 şi având în vedere "precizările" Ministerului Finanţelor Publice transmise prin adresa nr. .....

În drept, întâmpinarea a fost întemeiază pe dispoziţiile art. 205 şi următoarele din noul Cod de Procedură Civilă.

În contradovadă, pârâţii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Au fost depuse la dosar: copia Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele fizice nr. ..... – întocmită de pârâta Primăria mun. Craiova – Direcţia Impozite şi Taxe -, şi actele care au stat la baza întocmirii acesteia; copia Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. ..... – întocmită de pârâta Primăria mun. Craiova – Direcţia Impozite şi Taxe -, şi actele care au stat la baza întocmirii acesteia; copia Contestaţiei formulată de reclamant împotriva actelor administrativ-fiscale anterior menţionate – înregistrată la Primăria mun. Craiova sub nr. .... -, şi copia Dispoziţiei nr. ...., prin care pârâtul Primarul localităţii Craiova a soluţionat respectiva contestaţie;  copii de pe Deciziile de impunere nr. ...., nr. .... şi nr. ....; o serie de planşe foto; copii de pe o serie de chitanţe; copia unui contract de vânzare-cumpărare autentificat de BNP .... sub nr. ....; copia unui înscris intitulat "Declaraţie" – autentificat de  BNP .... sub nr. ....; o serie de contracte de furnizare utilităţi (colectare deşeuri menajere, furnizare energie electrică, prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare).

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin Decizia de impunere pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele fizice nr. ...., pârâta Primăria mun. Craiova – Direcţia Impozite şi Taxe a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei totale de 10.532 de lei – reprezentând impozit pe clădiri, calculat pentru perioada 2016 – 2018, datorat pentru imobilul situat în Craiova, ....., având destinaţia "clădire rezidenţială".

Prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. ....., pârâta Primăria mun. Craiova – Direcţia Impozite şi Taxe a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei totale de 545,50 de lei – cu titlu de majorări pentru plata cu întârziere a impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, calculate pentru perioada 2016 – 2018.

Împotriva Deciziilor anterior menţionate reclamantul a formulat Contestaţie – înregistrată la Primăria mun. Craiova sub nr. .... -, însă, prin Dispoziţia nr. ...., pârâtul Primarul mun. Craiova a respins respectiva Contestaţie.

Referitor la Decizia de impunere nr. .... a fost întocmită în mod netemeinic – în sensul că pârâţii au catalogat, în mod greşit, imobilul proprietatea sa ca având destinaţie "nerezidenţială" - însă o astfel de apărare este lipsită de suport juridic, pentru următoarele considerente:

Art. 455 alin. 1 Legea nr. 227/2015 (noul Cod fiscal) – în vigoare începând cu data de 01.01.2016 -, prevede "Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire ...", art. 458 alin. 4 din acelaşi act normativ statuează: "În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457", în timp ce art. 495 lit. a) stabileşte: În vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli: persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 mai 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod".

Reclamantul nu contestă faptul că, în Autorizaţia de construire a imobilului situat în Craiova, .... s-a menţionat faptul că respectiva clădire era una "nerezidenţială" – având destinaţia "Farmacie" -, însă pretinde că, după ce el şi soţia sa au achiziţionat construcţia – în anul 2011 -,  situaţia "s-a reglat" - în sensul că "în vederea încheierii contractelor cu furnizorii de utilităţi s-a întocmit declaraţie notarială (prin care se menţionează că în imobil nu se desfăşoară activitate comercială şi că este folosit exclusiv ca spaţiu de locuit). Declaraţa autentificată anterior menţionată a fost depusă la organul fiscal împreună cu actul de proprietate însoţit de cadastru şi, la momentul respectiv, au fost emise Deciziile de impunere nr. ... pentru reclamant, respectiv nr. ... pentru soţia acestuia, fiind stabilit astfel impozitul anual pentru această clădire rezidenţială – imobilul fiind considerat ca având destinaţie rezidenţială începând din anul 2012 şi până la ora actuală".

Contrar acestor susţineri, instanţa reţine că pct. 5 alin. 4 din titlul IX (Impozite şi taxe locale) Capitolul I (Dispoziţii Generale), Secţiunea 1 (Definiţii) al Anexei la H.G. 1/2016 – pentru aprobarea normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal -, statuează foarte clar "Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire"., dispoziţii similare fiind cuprinse şi la pct. 6 din acelaşi act normativ ("1) În înţelesul art. 453 lit. f), clădirile rezidenţiale sunt clădiri folosite pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi care nu sunt folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice. (2) Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale dacă aceasta este destinaţia care reiese din autorizaţia de construire".

Prin urmare, este indubitabil că încadrarea unei clădiri în categoria "rezidenţială" sau "nerezidenţială" se realizează în funcţie de destinaţia înscrisă în Autorizaţia de construire – or, în speţă, Autorizaţiile de construire nr. ...., nr. 1386/04.08.2004 şi nr. .... au fost eliberate pentru edificarea unei "Farmacii", aşadar un imobil care era destinat a nu fi utilizat drept "casă de locuit", ci drept clădire "nerezidenţială", unde urma se desfăşura o activitate comercială.

Reclamantul se prevalează de prevederile pct. 7 din titlul IX (Impozite şi taxe locale) Capitolul I (Dispoziţii Generale), Secţiunea 1 (Definiţii) al Anexei la H.G. 1/2016 – care stabileşte că "Pentru încadrarea în una dintre categoriile de la art. 453 lit. d)-f) din Codul fiscal, se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative" – însă acestea nu sunt de natură a deroga de la disp. pct. 5 alin. 4 şi pct. 6 alin. 1 şi 2 din aceeaşi Hotărâre de Guvern ci, pur şi simplu, reglementează ipoteza în care destinaţia unui imobil nu se poate stabili din cuprinsul Autorizaţiei de construire, situaţie în care pot fi prezentate orice alte documente din care să rezulte destinaţia clădirii.

Cu alte cuvinte, în speţă, reclamantul nu putea schima destinaţia clădirii situate în Craiova, .... – înscrisă în Autorizaţiile de construire -, printr-o simplă "declaraţie pe proprie răspundere" – chiar dacă a fost autentificată de un notar public -, prin care să specifice că imobilul anterior menţionat "va fi folosit în exclusivitate ca spaţiu de locuit" ci, schimbarea destinaţiei imobilului se putea realiza prin obţinerea unei alte Autorizaţii în acest sens - posibilitate conferită de art. 2 alin. 4 lit. a3)  din Legea nr. 50/1991, care prevede: "Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru: schimbarea folosinţei construcţiilor existente, dacă noua folosinţă corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare".

Cât despre faptul că Primăria mun. Craiova a acceptat, în perioada 2012 – 2016, să considere respectiva clădire drept "rezidenţială" şi să o impoziteze ca atare, aceasta constituie o greşeală a angajaţilor pârâtei anterior menţionate – care, deşi deţineau Autorizaţiile de construire şi documentaţia tehnică a imobilului s-au raportat, în mod eronat, doar la "declaraţia de impunere model PPL 001, întocmită de reclamant în data de 21.12.2011 si înregistrata la Direcţia Impozite şi Taxe Craiova sub nr. 20049", fapt recunoscut prin întâmpinare -, care însă nu-l poate exonera pe reclamant de plata impozitului datorat pentru o clădire "nerezidenţială – în interiorul termenului de prescripţie pentru stabilirea unui astfel de impozit -, şi nici de obligaţia instituită în sarcina sa de art. 495 lit. a) din Legea nr. 227/2015.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 110 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 207/2015 (Noul Cod de procedură fiscală, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2016) – "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel" -,  este incontestabil că pârâta Primăria mun. Craiova - Direcţia Impozite şi Taxe anterior menţionată era îndreptăţită să determine, în mod corect, impozitul pentru o clădire "nerezidenţială", datorat de reclamant pentru perioada 2016 – 2018.

Ca atare, reclamantul nu este îndreptăţit a obţine desfiinţarea Deciziei de Impunere Decizia de impunere nr. .... – neexistând nicio dovadă că respectivul act administrativ-fiscal ar fi fost adoptat în mod nelegal sau netemeinic.

Însă, în ceea ce priveşte Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. ...., apărările reclamantului apar ca fiind întemeiate.

Astfel, este indubitabil faptul că, în perioada 2016 – 2018, reclamantul a achitat un impozit pe clădiri pentru imobilul situat în .... – aspect certificat de chitanţele aflate la filele 28 şi 30 din dosar şi necontestat, de altfel, nici de pârâţi -, stabilit conform Deciziilor de Impunere emise de pârâta Primăria mun. Craiova – Direcţia Impozite şi Taxe.

Faptul că respectivul impozit a fost determinat în mod eronat – clădirea anterior menţionată fiind considerată "rezidenţială" -, este imputabil angajaţilor pârâtei Primăria mun. Craiova – Direcţia Impozite şi Taxe – în sensul că, deşi aceştia au deţinut toate înscrisurile care demonstrau că, în realitate, destinaţia imobilului situat în Craiova, ..... era aceea de clădire "nerezidenţială", au avut în vedere "declaraţia de impunere" întocmită de reclamant în data de 21.12.2011 -, şi nu reclamantului, astfel încât, în contextul în care acesta a achitat la scadenţă impozitele stabilite prin Deciziile de Impunere emise în perioada 2016-2018, nu poate fi obligat la plata vreunor majorări de întârziere.

Cu alte cuvinte, pârâta Primăria mun. Craiova nu avea niciun temei pentru a pretinde plata unor majorări de întârziere, decât după expirarea termenului de plată (stabilit în conformitate cu prevederile art. 156 alin. 1 din Legea nr. 207/2015, în raport de momentul comunicării Deciziei de impunere nr. .....) – şi nicidecum începând cu data de 01.07.2016, aşa cum în mod eronat a stabilit pârâta anterior menţionată.

Art. 173 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 stabileşte în mod clar faptul că "Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere". 

Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă în parte acţiunea şi se va dispune anularea parţială a Dispoziţiei nr. ...., adoptată de Primarul mun. Craiova – în ceea ce priveşte soluţia de respingere a Contestaţiei intentate de reclamant împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. ......

Ca atare, ţinând seama de faptul că respectiva Decizie a fost întocmită în mod nelegal, reclamantul fiind îndreptăţit a obţine desfiinţarea acesteia, se va dispune anularea Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii anterior menţionată.

De asemenea, va fi respinsă cererea de anulare a Deciziei de Impunere pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele fizice nr. ....., ca fiind neîntemeiată.

Totodată, instanţa va da eficienţă prevederilor art. 453 alin. 1 şi 2 N. C.pr.civ. şi va obliga pârâţii în solidar, să achite reclamantului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – reprezentând contravaloarea taxei de timbru şi onorariul apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul ....., având domiciliul procesual ales în ...., în contradictoriu cu pârâţii Primăria mun. Craiova – Direcţia Impozite şi Taxe, ....şi Primarul Municipiului Craiova - Instituţia Primarului având sediul în ....  , având ca obiect anulare act administrativ-fiscal.

Desfiinţează în parte Dispoziţia nr. ...., în sensul că:

Dispune anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. .....

Respinge cererea de anulare a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele fizice nr. .....

În baza art. 453 alin. 1 şi 2 N. C.pr.civ., obligă pârâţii, în solidar, să achite reclamantului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2018.

Domenii speta

Spete similare