Actiune în răspundere patrimonială.Îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 254 alin.1 codul muncii

R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr...SENTINŢA CIVILĂ NR...Asupra cauzei de faţă;La data de 11.10.2018, reclamanta S.C. F... SRL, în contradictoriu cu pârâtul CMC a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor bănești în sumă de 4635,07 lei, reprezentând daune produse societății cu ocazia derulării raporturilor de muncă în perioada 19.07.2016 – 21.05.2018, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că pârâtul a fost angajatul societății pe perioadă nedeterminată, conform contractului individual de muncă nr. 299/18.07.2016, în funcția de agent vânzări pentru județul Neamț, începând cu data de 19.07.2016, până la data de 11.06.2018, când i-a încetat contractul de muncă prin decizia nr. 174/08.06.2018, conform art. 55 lit. b din Codul muncii.Ca urmare a verificării gestiunii pârâtului, s-a constatat la data de 21.05.2018 o pagubă de 12432,92 lei, produsă din vina acestuia, compusă din : numerar încasări – 838,84 lei; facturi neîncasate – 970,90 lei; marfă lipsă – 7475,04 lei; expresoare lipsă - 3173,14 lei.Conform cercetărilor administrative efectuate, a rezultat că prejudiciul a fost cauzat din vina exclusivă a pârâtului în perioada derulării contractului de muncă.Pârâtul şi-a recunoscut vinovăția, iar prin angajamentul de plată din 23.05.2018  s-a angajat ca până la data de 31.08.2018 să recupereze prejudiciul în totalitate. Până la data de 01.07.2018 s-a recuperat o parte din prejudiciu conform fișei bifuncţional, rămânând nerecuperată diferența de 4365,07 lei, sumă care face obiectul prezentei acțiuni.De la data de 31.08.2018, până în prezent, pârâtul refuză să răspundă la solicitările angajatului, fiind pus în întârziere.A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului.În drept, a invocat prevederile art. 194 n.c.p.c, art. 254 şi 270 din Codul muncii.A solicitat judecarea cauzei în lipsă şi a depus la dosar, în copie, certificat de înregistrare, CIM nr. 229/18.07.2016, Decizia nr. 174/08.06.2018, de încetare a CIM, proces verbal de constatare debit nr. 782/20.06.2018, fişa bifuncţională, angajament plată din data de 23.05.2018, nota explicativă din 23.05.2018, referat nr. 636/21.05.2018 şi înscrisuri privind situaţia gestiunii.Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar.La termenul de judecată din data de 21.01.2019, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar, pentru reclamantă, precum  şi proba cu interogatoriul pârâtului, acesta fiind citat pentru termenul din data de 04.03.2019, cu menţiunea de a se prezenta în vederea administrării probei.Analizând actele şi lucrările dosarului,  instanţa reţine următoarele aspecte de fapt şi de drept:Pârâtul CMC a avut calitatea de angajat al reclamantei S.C. F... SRL, în meseria de agent vânzări, conform contractului individual de muncă nr. 229/18.07.2016, începând cu data de 19.07.2016, atribuţiile postului fiind prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, iar prin Decizia nr. 174/08.06.2018, emisă de pârâtă s-a decis încetarea contractului individual de muncă al acestuia, începând cu data de 11.06.2018,  în baza art. 55 lit. b din codul muncii.

În urma inventarierii gestiunii mărfurilor din depozitul punctului de lucru din oraşul Roman, aflate în răspunderea reclamantului, a stocului faptic şi scriptic, la inventarul din  data de 21.05.2018 s-au constatat diferenţe  în minus între stocul faptic şi cel scriptic, în cuantum de 12432,92 lei, aşa cum rezultă din copia fişei bifuncţionale, referatului nr. 636/21.05.2018, declaraţiei de inventar, procesului verbal din data de 21.05.2018, semnat de pârât şi listelor de inventariere, înscrisuri  întocmite de reclamantă.În data de 23.05.2018 pârâtul a semnat un angajament de plată, depus în copie, la dosar, pentru plata sumei de 12432,92 lei, prejudiciu produs angajatorului, sumă compusă din numerar încasări-838,64 lei, facturi neîncasate-970,90 lei, c/v.  marfă-7450,04 lei şi c/v. espresoare -3173,14 lei, aşa cum este menţionat în cuprinsul angajamentului, iar la data de 20.06.2018 s-a întocmit între societate şi pârât procesul verbal de constatare nr. 782, prin care s-a convenit diminuarea sumei datorate de pârât, de la 12432,92 lei, la 5834,17 lei, suma urmând să fie restituită de acesta conform angajamentului de plată.

Potrivit disp. art. 254 alin. 1 din codul muncii, Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Răspunderea patrimonială este o sancţiune specifică ce intervine pentru săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ca urmare a încălcării unei obligaţii concrete, stabilită printr-un contract preexistent şi are caracter reparator,  derogator şi special. Pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului este necesar să fie îndeplinite cumulativ o serie de condiţii de fond, conf. art. 254 alin.1 codul muncii şi anume: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului, lipsa uneia din aceste condiţii înlăturând  răspunderea patrimonială.De asemenea, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă, regulamente interne, instrucţiuni, etc. Potrivit art. 1 din legea nr. 22/1969, gestionar, în înţelesul acestei legi, este acel angajat care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea sau eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a unei organizaţii, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile, în sensul art. 2 din aceeaşi lege fiind considerate bunuri, bunurile materiale, mijloacele băneşti sau orice alte valori.Din actele dosarului, instanţa reţine că în perioada pentru care s-a efectuat inventarul, pârâtul a fost angajatul reclamantei, în funcţia de agent vânzări , fiind astfel aplicabile dispoz. art. 24 şi următ. din legea nr. 22/1969, conform cărora : Angajaţii răspund material, potrivit codului muncii şi prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni, iar conf. art. 25 din aceeaşi lege, gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa, primirea bunurilor în cantităţi inferioare celor înscrise în actele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum şi nesolicitarea asistenţei tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară, atrag răspunderea gestionarului, în condiţiile art.1. Aceste dispoziţii legale instituie o prezumţie de culpă în sarcina gestionarului, acestuia revenindu-i obligaţia de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi că paguba nu-i este imputabilă,  fiind vorba de o prezumţie relativă de culpă, ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. În cazul în care se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă, pe care acesta o poate răsturna, făcând dovada contrară prin acte care să probeze inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa, această prezumţie aplicându-se în mod corespunzător în cazul lipsurilor de numerar în casă.În ce priveşte existenţa lipsurilor, acest aspect nu a fost contestat de pârât, ce a recunoscut prin semnarea angajamentului de plată cuantumul total de 12432,92 lei, diminuat ulterior la suma de 5834,17 lei, din care s-a recuperat o parte, diferenţa în cuantum de 4365,07 lei, reprezentând lipsă în gestiune, aşa cum reiese din copia fişei bifuncţionale, invocată de reclamantă şi depusă la dosar, nefiind contestată de pârât.

Instanţa va avea în vedere şi dispoz. art. 1350 Cod Civil, conform cărora: Orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără jusificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii, precum şi dispoz. art. 1357 alin. 2 din acelaşi cod, conform cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.Prin urmare, cum prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pârâtul a săvârşit o faptă ilicită prin care reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu material, cert şi real, în cuantum de 4365,07 lei, ce nu a fost încă reparat,  iar între acestea există  legătură de cauzalitate, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele art. 254 din Codul Muncii, acţiunea reclamantei fiind întemeiată. În conformitate cu prevederile art. 358 c.p.c., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. Cum pentru termenul de judecată din data de 04.03.2018, pârâtul, deşi a fost citat cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriul propus de reclamantă, nu s-a prezentat în vederea administrării acestei probe,  instanţa apreciază că această atitudine ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice, ce este completat cu celelalte probe administrate în cauză.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse,  acţiunea va fi admisă, fiind întemeiată şi va fi obligat pârâtul către reclamantă, la plata sumei de 4365,07 lei.În ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei, formulată de reclamantă, instanţa reţine următoarele:De la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a-şi recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al doilea al art. 451 C. proc. civ. prevede o excepţie, în sensul că instanţa are dreptul să reducă partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaţilor, atunci când acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.Prin aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală, aşa cum prevede şi teza a II a  alin.2, al aceluiaşi articol.Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv, dispoziţiile art. 451 c.p.c. având menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.De altfel, dispoziţiile art. 274 alin.3 din vechiul cod de procedură civilă, ce reglementau aceeaşi posibilitate a instanţei au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 401/2005 că nu contravin niciunui text din legea fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanţei de judecată şi, totodată, sunt în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.Relevantă în prezenta cauză este şi jurisprudenţa C.E.D.O, sub aspectul principiului pe care îl degajă şi anume, acela că aceste cheltuieli de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile, în acest sens fiind şi  Hotărârea din 17 decembrie 2004 pronunţată în cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, dar şi Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Sabou şi Pîrcalab împotriva României, în care Curtea reaminteşte că, în aplicarea art. 41 din Convenţie, instanţa acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabileşte că au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare şi că au o valoare rezonabilă.În speţă, referitor la întinderea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, instanţa a făcut  astfel aplicarea dispoz art. 451 al. 2 C.pr.civ. considerând că este îndreptăţită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câştigat procesul, trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor, dificultatea medie faţă de lipsa de noutate a litigiului, proporţionalitatea onorariului cu volumul de  muncă presupus de pregătirea apărării, complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părţii căzute în pretenţii, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a valorifica pretenţii alegate.Prin urmare, având în vedere chitanţa depusă, cu nr. 473/11.10.2018, ca făcând dovada plăţii onorariului, instanţa  va admite în parte cererea reclamantei şi va obliga pârâtul către acesta la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat,  apreciind că o astfel de soluţie este echitabilă şi  în acest mod se păstrează un echilibru între culpa procesuală a pârâtului şi obligarea corespunzătoare a acestuia, impunerea întregului onorariu în sarcina părţii care a pierdut procesul fiind o soluţie excesivă în cauza de faţă. Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente.

Domenii speta

Spete similare