Prejudiciu material. Înţelegerea încheiată între partea civilă şi unul dintre inculpaţi. Consecinţe

Decizie 565/R din 21.12.2009


Prejudiciu material. Înţelegerea încheiată între partea civilă şi unul dintre inculpaţi. Consecinţe.

C.civ. , art. 1003,

C. pr. pen., art. 14,  alin. 3 şi 4.

În cazul în care între partea civilă şi unul dintre inculpaţi se încheie o înţelegere cu privire la latura civilă, caracterul solidar al răspunderii civile delictuale este aplicabil în cauză, însă este nuanţat de înţelegerea intervenită între cele două părţi ca urmare a aplicării principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă.

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 851/251/2008, partea civilă S.C. V. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 281/A/15 octombrie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. ....

În motivarea căii de atac promovate, recurenta contestă temeinicia deciziei Tribunalului Mureş şi a sentinţei penale nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş, sub aspectul modalităţii de soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale în proces. În acest sens, partea recurentă consideră că, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpaţilor C. C., A. I., S. V., B. O.-C., N. Z. şi N. J. A. pentru suma de 2.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor distruse cu prilejul incidentului care a declanşat procedurile penale. Totodată, consideră că este îndreptăţită să primească de la fiecare dintre inculpaţii C. C., A. I., S. V., B. O.C. şi N. Z. suma de câte 2.000 lei, cu titlu de daune morale. Cu toate acestea, prima instanţă i-a respins acţiunea civilă promovată, reţinând că prejudicial a fost recuperate, iar instanţa de apel i-a respins ca nefondat apelul, reţinând valabilitatea hotărârii pronunţate în prim grad, în fond.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. … al Tribunalului Mureş şi al dosarului cu acelaşi număr al Judecătoriei Luduş, a motivelor invocate, a ceore care trebuie examinate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. 3 C. pr.pen., a concluziilor recurentei, ale intimaţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 25/16 februarie 2009, Judecătoria Luduş, între altele : - l-a condamnat pe inculpatul C. C. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni;

-l-a condamnat pe inculpatul A.I. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni;

-l-a condamnat pe inculpatul S. V. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni;

-l-a condamnat pe inculpatul B. O. C. la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni;

-l-a condamant pe inculpatul N. Z. la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni;

-l-a condamant pe inculpatul N.J. A. la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. şi încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 şi 3 teza I C. pen.;

-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.;

-a constatat că despăgubirile materiale în favoarea părţii civile S.C. V. S.R.L. au fost achitate de inculpatul N. J. A.; a respins ca nedovedite restul pretenţiilor părţii civile şi a respins cererea acesteia pentru daune morale, ca nedovedită;

-potrivit art. 193 alin. 1 C. pr. Pen., i-a obligat pe inculpaţii C. C., A. I., S. V., B. O.-C. şi N. Z. să suporte cheltuielile judiciare avansate de partea civilă în cauză;

-conform art. 191 alin. 2 C. pr. Pen., i-a obligat pe inculpaţii C. Cătălin, A. I., S. V., B. O.-C., N. Z. şi N. J. A. să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 170 lei pentru fiecare.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, judecătoria a reţinut că, la data de 21 octombrie 2006, în jurul orei 1,30, aflându-se în localul din localitatea Iclandu Mare, aparţinând S.C. V.S.R.L., local unde se organizase o discotecă,  inculpaţii C. C., A. I., S. V., B. O.C., N.Z. şi N. J. A. au provocat cu intenţie distrugerea mai multor bunuri din bar. Totodată, inculpaţii C. C., A. I. şi S. V., la aceeaşi dată şi în aceeaşi locaţie, au participat la încăierare cu mai multe persoane dintr-o altă tabără, cauzând, prin acţiunile lor violente vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii acestora. În acelaşi context, inculpaţii B. O. C., N.Z. şi N. J. A. au participat la încăierare cu persane aparţinând unei alte tabere şi, prin acţiuni violente, au cauzat suferinţe fizice acestora.

În latura civilă a cauzei, judecătoria a constatat că prejudicial cauzat părţii civile prin distrugerea mai multor bunuri din bar a fost recuperate de către inculpatul N. J.A. Cât priveşte înscrisurile în probaţiune înfăţişate de partea civilă şi aflate la dosarul cauzei la filele 49-54 (primă instanţă), judecătoria le-a înlăturat, deoarece nu s-a făcut dovada legăturii dintre bunurile achiziţionate prin facturile respective în cursul anului 2004 şi bunurile distruse în 21 octombrie 2006. relative la despăgubirile pentru prejudicial moral, a reţinut că infracţiunea de distrugere este una de rezultat care are ca finalitate atingerea integrităţii unui bun, fără să aibă rezonanţă în plan social sau moral. Raportat la infracţiunea de încăierare, inclusă în sfera infracţiunilor care aduce atingere relaţiilor de convieţuire socială, partea civilă nu a făcut dovada prejudiciului moral încercat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel partea civilă S.C. V. S.R.L., criticând-o în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, motivele apelului fiind identice cu cele ale prezentului recurs.

Prin decizia penală nr. 281/A/15 octombrie 2009, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul părţii civile, obligând-o pe aceasta la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 30 lei.

În motivarea acestei decizii, tribunalul a constatat că, pe de o parte, chiar dacă s-ar admite că bunurile cuprinse în înscrisurile depuse de partea civilă ar fi fost distruse în totalitate, valoarea facuturilor nu se ridică decât la suma de 18.951.670 lei ROL, adică nu acoperă pretenţiile precizate de parte la suma de 2.000 lei RON. Or, nu s-a făcut dovada legăturii între bunurile cuprinse în facturile din 2004 şi bunurile distruse în 2006. de asemenea, declaraţiile martorilor invocate în motivele de appel sunt cu caracter general, iar în cauză nu s-a întocmit un inventar al bunurilor distruse. Totodată, prin înscrisul aflat la dosarul primei instanţe la fila 48, intitulat « declaraţie », reprezentantul părţii civile a precizat expres că nu mai are nicio pretenţie civilă în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului, în urma înţelegerii la care a ajuns cu inculpatul N.J.A.

Recursul promovat în cauză de partea civilă S.C. V. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 281/A/15 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art.  3859 alin. 1 pct. 18 C. pr. Pen. şi: 3.1. în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele 3.2. casării integrale a deciziei penale nr. 281/A/15 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş şi desfiinţării în parte a sentinţei penale nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:

Partea vătămată S.C. V. S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză, în termenul prescris de art. 15 alin. 2 C. pr. Pen., solicitând: a) obligarea în solidar a inculpaţilor C. C., A. I., S. V., B. O.-C., N. Z. şi N. J. A. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor distruse în barul societăţii la data de 21 octombrie 2006; şi b) obligarea fiecărui inculpate, mai puţin a d-lui N. J. A. la plata a câte 2.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a comiterii infracţiunilor de distrugere şi încăierare.

În ceea ce priveşte daunele materiale pretense, existenţa infracţiunii de distrugere, comiterea ei cu vinovăţie şi săvârşirea acesteia de către cei şase inculpaţi au fost stabilite cu character definitive prin sentinţa penală nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş, care nu a fost contestată sub aceste aspecte.

Relativ la întinderea pagubei cauzate prin actele de distrugere, depoziţiile martorilor K. C., F. I., N. M. A., declaraţiile inculpaţilor, precum şi fotografiile prezentate de partea civilă şi necontestate de inculpaţi (f.44-47, dosar primă instanţă) confirmă că, în noaptea datei de 21 octombrie 2006, cu prilejul incidentului derulat în barul din localitatea I.M., jud. Mureş, au fost rupte mese şi scaune, au fost distruse jaluzelele, geamurile şi uşa localului, au fost sparte veselă şi corpuri de iluminat. În faţa acestei realităţi, afirmaţia reprezentantului părţii civile după care bunurile distruse cu prilejul activităţii ilicite deduse judecăţii sunt cele achiziţionate în 2004 prin facturile depuse (f.49-54) sunt parţial credibile, chiar dacă martorii nu au fost în măsură să individualizeze cantitatea şi marca bunurilor distruse, iar reprezentanţii părţii civile au omis să întocmească imediat un inventar al lucrurilor deteriorate. Astfel, partea este în drept să obţină contravaloarea uşii, a geamurilor, a jaluzelelor, a corpurilor de iluminat, a mesei, scaunelor, paharelor, ceştilor de cafea şi scrumierei, aşa cum rezultă din copia facturilor înfăţişate, şi care se ridică la suma de 18.778.290 lei ROL (1.878 lei RON). Nicio probă însă nu a demonstrat că au fost distruse la data de 21 octombrie 2006 periile de sticlă, paletele de insecte şi lingura de inox menţionate în factura fiscală nr. 40701208/23 iulie 2004, aşa încât valoarea acestor bunuri, în sumă de 173.380 lei ROL (17 lei RON) nu i se cuvine părţii.

În faţa Judecătoriei Luduş, partea civilă a mai depus în copie un înscris denumit „declaraţie” (f.48), încheiat între reprezentantul S.C. V. S.R.L. şi inculpatul N. J. A. ale cărui existenţă şi conţinut sunt recunoscute de către inculpat. Interpretând termenii acestui înscris, prin prisma art. 983 C. civ. şi în considerarea principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, văzând şi declaraţiile inculpatului şi susţinerile părţii civile în cererea de constituire de parte civilă, precum şi, astfel cum vom expune mai jos, caracterul nefondat al cererii părţii vizând obţinerea de daune morale, constatăm că d-l N.J.A. a efectuat benevol în favoarea părţii civile o plată în câtime de 1.500 lei RON cu titlu de daune materiale şi nu de daune morale. Totodată, prin acelaşi înscris, partea civilă a convenit cu inculpatul să nu mai emită nicio pretenţie civilă împotriva acestuia în faţa autorităţilor judiciare.

În aceste circumstanţe paguba invocată şi dovedită de partea civilă -1.878 lei RON- a fost în parte, respectiv în sumă de  1.500 lei, recuperată de la inculpatul N.J.A., partea civilă fiind îndreptăţită să mai obţină suma de 378 lei RON (3.778.290 lei ROL) şi nu 2.000 lei cum a cerut.

Caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, afirmat de art. 1003 C. civ., funcţionează şi în prezenta cauză, însă este nuanţat de înţelegerea intervenită între partea civilă şi inculpatul N.J.A. şi de atitudinea acestuia de a achita singur o parte a prejudiciului. Astfel, subliniem în primul rând că, în condiţiile în care inculpatul N. J. A. a efectuat voluntar o plată la care erau ţinuţi în solidar şi ceilalţi inculpaţi îi conferă primului posibilitatea exercitării unei acţiuni în regres împotriva celorlalţi, dar nu îi conferă părţii civile dreptul de a obţine de la coinculpaţi în solidar aceeaşi plată, pentru că o asemenea măsură este contrară principiului îmbogăţirii fără justă cauză. În al doilea rând, cum arătam mai sus, prin convenţia încheiată între partea civilă şi inculpatul N. J. A., S.C. V. S.R.L. a înţeles să nu mai emită pretenţii civile faţă de acest acuzat (“am decis scoaterea lui din dosarul aflat la parchet”), acest acord de voinţe încheiat cu respectarea legalităţii, fiind în fapt legea părţilor, de la care o abatere unilaterală a părţii civile şi în absenţa unei conduite culpabile a inculpatului N.J.A. în executarea contractului nu poate să-l mai lege şi pe acest inculpat. În considerarea acestei idei, partea civilă urmează să îşi recupereze suma de 378 lei de la inculpaţii C. C., A. I., S. V., B.O-C. şi N. Z., ţinuţi în solidar.

Asupra daunelor morale cerute de partea civilă, care a opus un prejudiciu de imagine pretins cauzat societăţii prin actele ilicite ale acuzaţilor, acte care au dus la pierderea vadului comercial şi prin aceasta la scăderea considerabilă a profitului, constatăm că partea civilă nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte profitul obţinut anterior şi ulterior datei de 21 octombrie 2006. Mai mult, potrivit depoziţiilor martorilor N. M. A. şi L. R. D., la vremea respectivă, şi erau frecvente scandalurile în discotecă şi din cauza acestor scandaluri, anterior incidentului în cauză chiar au existat discuţii că barul se va închide. În consecinţă, actele acuzaţilor deduse judecăţii în prezenta pricină nu au fost ele cauzatoare ale vreunui prejudiciu de imagine al societăţii comerciale parte civilă, astfel încât cererea acesteia urmărind obţinerea de la inculpaţi a unor despăgubiri cu titlu de daune morale este nefondată.

Pentru motivele prezentate, în rejudecarea recursului, în temeiul art. 346, alin. 1 C. pr. pen., vom admite în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă S.C. V.S.R.L. şi, conform art. 14 alin. 3 lit. b. 4 C. pr. Pen. raportat la art. 998-999 şi art. 1003 C. civ., inculpaţii C. C., A. I., S. V., B.O-C. şi N. Z. vor fi obligaţi să plătească în solidar părţii civile suma de 378 lei, cu titlu de daune materiale, respingând restul pretenţiilor civile solicitate de partea civilă.

Întrucât nu am identificat nicio culpă procesuală a părţii civile în apel, în condiţiile în care apelului acesteia era fondat din perspectiva dezvoltată mai sus, vom înlătura din decizia penală recurată dispoziţia privind obligarea societăţii la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 30 lei.

Conform art. 192 alin. 3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului părţii civile vor rămâne în sarcina statului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 25/16 februarie 2009 a Judecătoriei Luduş, privind modalitatea de soluţionare a acţiunii penale puse în mişcare faţă de inculpaţi şi de aplicare a prevederilor art. 193 alin. 1 C. pr. Pen. şi art. 191 alin. 2 C. pr. Pen.

Având în vedere soluţia principală adusă recursului, conform art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac vor rămâne în sarcina statului.