Deschidere procedura insolvenţei

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe creditoarea S.C. A S.R.L. şi pe debitoarea S.C. P S.R.L., având ca obiect deschidere procedura insolvenţei.

Deliberând asupra cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la numărul de mai sus, creditorul S.C. A S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul S.C. P S.R.L. în vederea recuperării unei creanţe în cuantum de 35.380,40 euro, reprezentând datorii care îşi au izvorul în contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/12.12.2016, din care 24.200 euro fiind debit principal şi 11.180,40 euro penalităţi de întârziere.

În motivarea acţiunii, creditorul a arătat următoarele:

În baza raporturilor contractuale consemnate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/12.12.2012 şi actul adiţional nr.1/12.12.2016 încheiate între societatea S.C. A S.R.L. şi debitoarea S.C. P S.R.L., vânzătorul P S.R.L. s-a obligat să livreze cantitatea de 100 t. de bituum rutier de tip 60/90. Deşi, în conformitate cu prevederile contractuale,  societatea S.C. A S.R.L. a virat în avans în contul debitorului suma de 24.200 Euro prin ordinul de plată nr. 63 din 13 decembrie 2016, societatea debitoare nu a livrat marfa achitată, motiv pentru care, după notificarea prealabilă a debitoarei, S.C. A S.R.L.  a reziliat unilateral contractul menționat şi a solicitat restituirea preţului achitat în avans cu penalități de întârziere.

Astfel,  creanţa  solicitată este certă,  lichidă şi exigibilă, fiind îndeplinite cumulativ condițiile art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014.

Creanța este certă deoarece existenţa ei rezultă din contractul de vânzare-cumpărare și actul adițional nr.1, coroborat cu ordinul de plată ce face dovada intrării în patrimoniul debitoarei a prețului mărfii, iar penalitățile sunt calculate potrivit mecanismului contractual prevăzut la art. 9.1.

Creanța este lichidă deoarece are ca obiect o sumă de bani într-un cuantum precis determinat chiar de înscrisurile emanate de la debitor.

Creanța este exigibilă, având în vedere rezilierea contractului și obligația de restituire a prețului, iar pentru accesorii ca urmare a calculului acestora determinat de neîndeplinirea de către debitoare a obligației de livrare.

Ca atare, S.C. P S.R.L. se află in incapacitate de plată deoarece nu a efectuat nicio plată în contul datoriei şi nu are marfa pe care s-a obligat să o livreze și nici alte bunuri patrimoniale.

În apărare, debitoarea a formulat contestaţie prin care a solicitat respingerea cererii introductive, arătând, în esenţă, că nu se află în incapacitate  de plată, că nu consideră încă reziliat contractul încheiat între părţi deoarece nu i-a fost comunicată notificarea de reziliere şi că,  atâta vreme cât creditoarea nu ar mai dori livrarea cantităţii de marfă, va proceda la restituirea preţului.

Faţă de contestaţia debitorului, creditorul a invocat excepţia tardivităţii formulării acesteia întrucât s-a depăşit termenul de 10 zile prevăzut de  art. 72 alin. 3 din Lg. 85/2014.

Relativ la această excepţie, instanţa constată că este întemeiată urmând a fi respinsă din următoarele considerente:

Conform art. 72 alin. 3 din Lg. 85/2014, în termen de 10 zile de la primirea cererii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă.

Cererea introductivă a fost comunicată debitorului la data de 08.11.2017, conform dovezii de la fila 39 dosar, iar contestaţia a fost depusă la instanţă la data de 15.12.2017, deci cu depăşirea termenului de 10 zile la care s-a făcut referire anterior.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa constată că cererea creditorului nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi admisă.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 20 din Lg. 85/2014, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii se înţelege creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile.

Prin creanţă certă, în sensul legii insolvenţei, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar, conform art. 663 alin. 4  Cod proc. civ, creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În speţă, creanţa principală nu este exigibilă, iar penalităţile de întârziere sunt incerte.

Astfel, la data de 12.12.2016, conform contractului de livrare şi actului adiţional la acest contrat, părţile au convenit ca S.C. P S.R.L. să livreze cumpărătorului S.C. A S.R.L. cantitatea de 100 t bitum rutier 60/90 în schimbul sumei de 24.200 euro, preţ care a fost plătit cu ordinul de plată din data de 13.12.2016.

Conform art. 5, părţile au convenit ca durata contractului să fie până la data de 31.12.2017.

De asemenea, conform art. 11, părţile au convenit că încetarea contractului să se facă şi în situaţia în care:

-”una din părţi îşi încalcă vreuna din obligaţiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o notificare scrisă, de către cealaltă parte, că noua nerespectare a acestora va duce la rezilierea contractului. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor contractului, o va notifica celeilalte părţi cu cel puţin 5 zile înainte de data la care încetarea urmează să-şi producă efectele”.

În speţă, creditoarea susţine că debitoarea S.C. P S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra marfa în termenul de 15 zile de la  plata preţului, aşa cum stipulează art. 9.1 din contract, ca atare, a notificat debitoarea despre rezilierea contractului, solicitând şi restituirea preţului în cuantum de 24.200 euro. Totodată, prin cererea de chemare în judecată, creditoarea arată că, potrivit contractului, este îndreptăţită să-i fie plătite şi penalităţi de 0,2 % pe zi de întârziere , în cuantum de 11.180,40 euro. Instanţa constată că părţile au convenit ca durata contractului să fie de un an de zile.

La data sesizării instanţei, 18.08.2017, acest termen nu era expirat.

Debitoarea recunoaşte că, din motive ce nu-i sunt imputabile, nu a reuşit să livreze marfa în condiţiile convenite în contract, dar că nu are cunoştinţă de faptul că cealaltă parte şi-a manifestat voinţa în sensul rezilierii contractului.

În continuare, instanţa constată că debitul principal este recunoscut de către debitoare prin apărările formulate, în schimb, nu se poate aprecia că acest debit este scadent.

În opinia creditoarei, obligaţia de restituire a preţului a devenit scadentă odată cu notificarea de reziliere a contractului.

Această susţinere nu poate fi primită de instanţă.

Singura probă adusă de creditoare în sensul notificării de reziliere a contractului este înscrisul intitulat ”Pretenţie” aflat la fila 15 dosar, prin care se solicita restituirea preţului.

În schimb, chiar interpretând acest înscris ca fiind o notificare de reziliere a contractului şi de restituire a preţului, creditoarea nu a făcut dovada că a comunicat  acest înscris către societatea  debitoare cu cel puţin 5 zile înainte de la data la care încetarea urma să-şi producă efectele (aşa cum prevede art. 11 din contract), astfel încât să se poată calcula termenul de 60 de zile prevăzut de art. 5 pct. 20 din Lg. 85/2014.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa apreciază că acestea sunt incerte întrucât, pe de o parte, este de competenţa instanţei de drept comun de a aprecia asupra cauzelor care au determinat neexecutarea la timp a contractului, iar, pe de altă parte, nu pot fi calculate penalităţi de întârziere la un debit neajuns la scadenţă.

Admite excepţia invocată de creditor şi în consecinţă:

Respinge ca tardiv formulată contestaţia formulată de debitor faţă de cererea introductivă a creditorului privind  deschiderea procedurii insolvenţei.

Respinge pe fond cererea creditorului S.C. A S.R.L. privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul S.C. P S.R.L.

Domenii speta

Spete similare