Contestaţie decizie de concediere; Drepturi salariale

Nulitatea deciziei de concediere pentru neacordarea preavizului, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, acordarea de despăgubiri; anulare detaşare; personal din cadrul aparatului de specialitate al primarului-lipsa calităţii procesuale pasive a unităţii administrativ teritoriale

La data de 10.07.2018  contestatorii S. I., B. V. şi G. G. au chemat în judecată pe intimaţii UAT B. prin P. S. G. V. şi Serviciul Public de Alimentare cu Apă şi Canalizare al UAT B., pentru  ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: constatarea nulităţii detaşării dispuse prin dispoziţia nr. 121, nr. 122 şi nr. 125; anularea dispoziţiilor de concediere nr. 176, nr.177 şi nr. 178 din 14.06.2018 ca nelegale şi netemeinice; obligarea la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat; obligarea la reintegrarea pe postul deţinut înainte de producerea efectelor dispoziţiilor contestate sau pe un alt loc în funcţie de pregătirea profesională; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare au arătat că au fost angajaţi de Primăria B. la Staţia de Epurare şi Gospodărie de Apă ca paznici din data de 24.06.2016 cu contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată.

Începând cu data de 01.04.2018 au fost detaşaţi potrivit dispoziţiilor nr. 121, 122 şi 125 emise de primarul comunei B. din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei B. la Serviciul de Alimentare cu Apă şi canalizare al UAT B., administrat de fostul consilier A.V.

În aceeaşi lună, peste două săptămâni de la detaşare, au fost scoase la concurs posturile de paznic şi li s-a adus la cunoştinţă atât  de către primar cât şi de către administrator faptul că nu o să fie nici unul dintre ei concediat, că numai ei participă la concurs.

Au depus dosarele pe data de 30 aprilie 2018 şi au aflat că în aceeaşi zi mai târziu au mai depus trei persoane dosarele – M. R., nepotul de soră al primarului, M. N. cumnatul primarului şi R. D., prietenul lui A. V., care au fost cei care au câştigat concursul.

Angajatorul care a dispus detaşarea le-a comunicat la data de 14.06.2018 că urmează să le înceteze contractul de muncă ca urmare a desfiinţării locului de muncă şi le-au fost comunicate dispoziţiile nr. 176, nr.177 şi nr.178 pe care a înţeles să le conteste pentru că le consideră nelegale.

Consideră că este lovită de nulitate detaşarea lor având în vedere faptul că s-a dispus detaşarea întregului compartiment al Staţiei de Epurare şi Gospodărie de Apă din cadrul Primăriei B. şi dispoziţiile art. 41, art.42 şi art.45 Codul muncii.

În drept a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 26S alin,! , att.47, art. 65, art. 80 , art. 159 Codul muncii.

Prin încheierea de şedinţă din  25.09.2018 în baza art. 139(5) Cod procedură civilă  s-a dispus disjungerea acţiunii referitor la reclamanţii B. V., G. G., urmând a se forma dosare separate pentru fiecare reclamant.

Urmare a disjungerii a fost format dosarul nr. 2172/101/2018 privind pe contestatorul B. V.

Prin încheierea de şedinţă din  09.10.2018 în baza art. 139(5) Cod procedură civilă s-a disjuns petitul ce are ca obiect încetarea contractului individual de muncă potrivit Dispoziţiei nr. 177/14.06.2018.

Urmare a disjungerii a fost format dosarul nr. 2267/101/2018.

La data de 06.11.2018 reclamantul B. V. a depus precizări prin care  a solicitat anularea dispoziţiei nr. 177 emisă la data de 14.06.2018 obligarea la reintegrarea sa pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat.

Potrivit art. 65 alin.2 din Codul muncii desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală şi serioasă . Cauza este reală când prezintă caracter obiectiv , adică există în realitate cu adevărat şi nu o disimulează şi este serioasă când desfiinţarea locului de muncă se impune din necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii şi nu se urmăreşte o concediere determinată de persoana salariatului.

În prezenta speţă consideră că nu există un caracter efectiv, real şi serios al desfiinţării locului de muncă, doar s-a urmărit încadrarea altor persoane din afara unităţii, care se aflau în diferite grade de rudenie şi prietenie cu persoane din cadrul Primăriei B.

Potrivit art. 76 lit. a şi lit. b Codul muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă motivele care determină concedierea în fapt şi în drept, durata preavizului. Astfel cum se poate observa decizia nu cuprinde nici o motivare ci se menţionează că s-a dispus concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Decizia contestată cuprinde durata preavizului însă nu a beneficiat efectiv din partea angajatorului de dreptul de preaviz motiv de nulitate absolută a deciziei şi măsurii de concediere.

In drept a întemeiat  cererea pe dispoziţiile art. 76 şi art. 78 Codul muncii.

Prin încheierea de şedinţă din 06.11.2018  s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Instituţiei Primarului reprezentată prin Primar.

La data de 16.11.2018 Primarul Comunei B.,  a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Unităţii Administrativ Teritoriale a Comunei B., solicitând admiterea  acesteia, iar pe fond  a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondata, având în vedere următoarele motive;

Calitatea procesuală pasivă presupune stabilirea unei identităţi între persoana chemata în judecata şi persoana obligată din raportul juridic dedus judecaţii.

Conform prevederilor art.267 lit.a) şi b) din Codul Muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii şi angajatorii.

În speţa, calitatea de angajator nu o are Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna B., ci Primarul Comunei B..

Astfel, potrivit art. 23 alin.(l) şi alin,(2) din Legea nr.215/2001® privind administraţia publică locala, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi ca autorităţi executive,...(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolva treburile publice din comune, oraşe şi municipii în condiţiile legii"

Aşadar potrivit acestor dispoziţii legale, primarul este un organ al unităţii administrative teritoriale, care nu se confundă cu aceasta, iar faptul că aşa cum se prevede la art.62 alin.(l) din acest act normativ Primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, nu este de natură a conferi calitate procesuală pasivă unităţii administrative teritoriale comuna B. în prezenta cauză.

Conform prevederilor art. 68 a!in.(l) din actul normativ anterior invocat, primarului i se recunoaşte capacitatea administrativă de a emite dispoziţii. Deci, primarul are şi calitatea de a sta în justiţie în cauzele ai căror obiect se referă la actele pe care le emite, inclusiv în litigii de muncă.

Pe de alta parte, aşa cum este prevăzut la art. 63 alin.{5) lit. e) din Legea administraţiei publice locale, primarul numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau după caz, a raporturilor de muncă în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local.

În drept a întemeiat întâmpinarea pe prevederilor art.205 NCPC.

Analizând acţiunea în raport de susţinerile părţilor, actele anexate la dosar şi dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Contestatorul B. V a fost angajat al Instituţiei Primarului Comunei B. la Staţia de Epurare şi Gospodărie de Apă ca paznic din data de 24.06.2016 cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată până la data de 19.07.2018, dată la care au încetat raporturile de muncă prin concediere.

Prin Dispoziţia nr. 177 din 14.06.2018, (f. 7 dosar), emisă de Primarul Comunei B. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului ca urmare a desfiinţării locului de muncă.

În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea probelor ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Unitatea Administrativ Teritorială Butoieşti, se reţine că, în speţă, calitatea de angajator nu o are Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna B., ci Instituţia Primarului Comunei B.

Astfel, potrivit art. 23 alin.(l) şi alin,(2) din Legea nr. 215/2001® privind administraţia publică locala, cu modificările şi completările ulterioare, "(1)Autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi ca autorităţi executive,...(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii în condiţiile legii".

Aşadar potrivit acestor dispoziţii legale, primarul este un organ al unităţii administrative teritoriale, care nu se confundă cu aceasta, iar faptul că aşa cum se prevede la art.62 alin.(l) din acest act normativ Primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, nu este de natură a conferi calitate procesuală pasivă unităţii administrative teritoriale comuna B. în prezenta cauză.

Conform prevederilor art. 68 a!in.(l) din actul normativ anterior invocat, Primarului i se recunoaşte capacitatea administrativă de a emite dispoziţii. Deci, primarul are şi calitatea de a sta în justiţie în cauzele ai căror obiect se referă la actele pe care le emite, inclusiv în litigii de muncă.

Pe de alta porte, aşa cum este prevăzut la art. 63 alin.{5) lit. e) din Legea administraţiei publice locale, primarul numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau după caz, a raporturilor de muncă în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local.

Faţă de această situaţie  va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Unitatea Administrativ Teritorială B.

Totodată se constată că nici Serviciul Public de Alimentare cu Apă şi Canalizare  al UAT B. nu are calitate procesuală pasivă dat fiind faptul că, doar Instituţia Primarului are calitatea de angajator al contestatorului, aceasta fiind şi intimatul care a emis decizia de concediere.

Pe  fondul cauzei instanţa reţine următoarele:

La art. 1 din Dispoziţia de concediere nr. 177/14.06.2018, (f. 5 dosar), emisă de Primarul Comunei B., se menţionează că, încetarea contractului are loc începând cu data de 19.07.2018, după caz la data expirării preavizului.

Pentru a verifica susţinerile contestatorului potrivit cărora deşi în dispoziţia de concediere se menționează acordarea preavizului, în fapt nu a beneficiat efectiv de acest drept, iar desfiinţarea postului nu a fost efectivă şi nu avut o cauză reală şi serioasă, (precizare f. 35 dosar), instanţa a solicitat angajatorului să facă dovada desfiinţării efective a postului reclamantului precum şi dovada acordării efective a preavizului.

Potrivit art. 75 alin. 1 din Codul muncii, „Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c şi d al art. 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

Deşi dovada acordării efective a termenului de preaviz salariatului revine angajatorului în temeiul ar. 272 din Codul muncii şi fiind o situaţie de fapt poate fi dovedită cu orice mijloc de probă acesta nu s-a conformat solicitării instanţei.

Simpla menţiune a prevederii termenului de preaviz în decizia de concediere fără a face dovada acordării efective ar însemna golirea de conţinut a obligaţiei prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 75 Codul muncii raportat la art. 78 din acelaşi cod.

Angajatorul avea obligaţia acordării efective a termenului de preaviz, în vederea atingerii scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea normei, durata preavizului reglementată de lege reprezentând un drept minimal, iar reglementarea preavizului constituind o garanţie a dreptului la muncă şi a stabilităţii în muncă, de vreme ce, pe durata preavizului, drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul individual de muncă rămân neschimbate.

Dreptul de preaviz este conceput şi ca un instrument de apărare a angajatului faţă de efectele negative ale încetării contractului său de muncă, subsumându-se dreptului la protecţie în caz de concediere, reglementat ca atare în dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat.

Dreptul la preaviz, ca o garanţie împotriva abuzurilor şi nelegalităţilor la care poate recurge angajatorul în caz de concediere, a fost reglementat de legiuitor pentru protecţia salariatului de bună-credinţă, de vreme ce ipotezele legale în care preavizul trebuie acordat nu presupun culpa persoanei în cauză. Or, ocrotirea bunei-credinţe reprezintă un principiu fundamental, comun tuturor ramurilor de drept, inclusiv dreptului muncii, legiuitorul statuând în art. 8 alin. (1) din Codul muncii, republicat, printre altele, că relaţiile de muncă se fundamentează pe principiul bunei-credinţe.

Cum motivul de nelegalitate a deciziei reţinut este suficient pentru a atrage sancţiunea nulităţii deciziei angajatorului, examinarea celorlalte critici privind nelegalitatea sau netemeinicia măsurii dispuse de intimată devine de prisos.

Instanţa, având în vedere considerentele expuse mai sus, văzând şi dispoziţiile art.80 din Codul muncii, constatând că, acţiunea este întemeiată, urmează a o  admite  şi va  dispune anularea Dispoziţiei de concediere nr. 177 din data de 14.06.2016 emisă de Instituţia Primarului Comunei B..

Va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii.

Va obliga intimatul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective.

 Va respinge contestaţia faţă de UAT B. şi Serviciul Public de Alimentare cu Apă şi Canalizare  al UAT B., cu sediul în  comuna B. – B., nr.227 B, judeţul M..

Hotărâre definitivă prin respingerea apelului.

Domenii speta

Spete similare