Raporturi de muncă

Admiterea excepţiei nulităţii absolute a deciziei de sancţionare cu desfacerea contractului individual de muncă emisă de angajator pe motiv că aceasta nu cuprinde prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate.

Pârâta nu a precizat în conţinutul deciziei atacate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă încălcate de salariat şi prin urmare, sub acest aspect, decizia este afectată de nulitatea absolută, potrivit prevederilor art.252 alin.2 lit.b Codul muncii.

Constatând nelegală concedierea dispusă de pârâtă pentru motivul de nulitate absolută menţionat mai sus, deşi reclamanta nu a solicitat obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, prin excepţie de la principiul disponibilităţii, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art.80 alin.1 Codul muncii, şi în consecinţă a obligat pârâta la plata acestor drepturi către reclamantă, de la data emiterii deciziei şi până la pronunţare, având în vedere că reclamanta nu a solicitat reîncadrarea sa.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 05.10.2018

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 15.06.2018 şi înregistrată sub nr. …./101/2018, reclamanta J. D. a formulat contestaţia împotriva Deciziei nr…./04.06.2018, emisă de pârâta G. R. SRL, decizie pe care o consideră în principal lovită de nulitate absolută iar în altă ordine de idei nelegală şi pe cale de consecinţă solicitând anularea acesteia.

Reclamanta a solicitat să se constate că raporturile de muncă cu pârâta au încetat în temeiul art.81 pct.8 Codul Muncii prin demisie începând cu data de 18.05.2018 fără drept de preaviz în condiţiile în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă de a plăti drepturile băneşti cuvenite potrivit contractului individual de muncă.

Totodată, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei G. R. SRL la plata contravalorii următoarelor drepturi băneşti:

- contravaloarea timpului de lucru pentru zilele de sâmbătă şi duminică – ….288 zile şi plata sporului de 75% din salariul de bază;

- contravaloarea drepturilor cuvenite pentru timpul lucrat de sărbători legale – 27 de zile din care 9 zile lucrate în anul 2015, 8 zile lucrate în anul 2016 şi 10 zile lucrate în anul 2017 şi plata sporului de 100% din salariul de bază;

- contravaloarea indemnizaţiei de concediu odihnă aferentă anilor 2015 – 2018, concedii neefectuate şi neplătite;

- contravaloarea salariului neplătit pentru perioada 01.05.2018 – 18.05.2018;

- actualizarea cu indicele de inflaţie a tuturor drepturilor băneşti cuvenite şi neîncasate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 În fapt, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei G. R. SRL în baza Contractului individual de muncă nr…../31.05.2014 încheiat pe perioadă nedeterminată.

Reclamanta a arătat că, pe toată perioada derulării contractului de muncă, şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, nu a avut nici o abatere şi nu a fost vreodată sancţionată, nici măcar cu avertisment.

A mai susţinut că încă de la angajare a lucrat ore suplimentare sâmbete şi duminici, în zilele de sărbători legale însă aceste ore suplimentare nu i-au fost plătite, mai mult a menţionat că nu şi-a efectuat nici concediul de odihnă.

Reclamanta a menţionat că în momentul când a solicitat drepturile cuvenite, reprezentantul legal al pârâtei i-a spus să demisioneze.

În temeiul art.81 pct.8 Codul Muncii, reclamanta şi-a depus demisia, începând cu data de 18.05.2018, având în vedere că angajatorul nu şi-a respectat obligaţiile potrivit contractului individual de muncă încheiat, cererea de demisie fiind înregistrată la I. T. de M..

Ulterior demisiei, reclamanta a fost convocată de pârâtă pentru data de 28.05.2018, respectiv 04.06.2018 pentru a da relaţii în legătură cu lipsa de la serviciu şi o presupusă lipsă în gestiune.

La data de 04.06.2018, pârâta a emis Decizi a nr…./04.06.2018 de încetare a contractului de munca nr…../ 31.05.2014 în temeiul art.58 coroborat cu art. 61 lit. a din Codul muncii.

Reclamanta consideră că Decizia nr…../04.06.2018 este lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă când între părţi nu mai existau raporturi de muncă dat fiind faptul că ele au încetat urmare a demisiei depuse începând cu data de 18.05.2018, trimisă prin scrisoare recomandată la data de 21.05.2018.

Astfel, în aceste condiţii Decizia nr…../04.06.2018 de încetare a contractului de muncă în temeiul art.58 coroborat cu art.61 lit.a din Codul muncii este lovită de nulitate absoluta.

Invocând dispoziţiile art.61 lit.a Codul muncii, reclamanta consideră că nu se regăseşte în cazul prevăzut de dispoziţiile art. 61 lit.a Codul muncii în condiţiile în care nu a avut nici o abatere disciplinară gravă sau abateri repetate, nu a fost vreodată sancţionată nici măcar cu un avertisment sau o reducere din salariu pe toată perioada lucrată, nu a ieşit niciodată lipsă în gestiune timp de 4 ani cât a lucrat la pârâtă.

A solicitat să se constate că raporturile de muncă cu pârâta au încetat ca efect al demisiei fără drept de preaviz în condiţiile în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţiile privind plata drepturilor cuvenite şi stipulate în contractul individual de muncă fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 pct. 8 din Codul Muncii.

În ceea ce priveşte capătul privind plata drepturilor salariale pentru perioadele lucrate suplimentar peste programul normal de muncă şi neplătite, pentru indemnizaţia de CO neefectuat şi neplătit, reclamanta a menţionat că potrivit contractului individual de munca durata timpului de lucru era de 8 ore /zi, 40 ore /săptămână.

Deşi se prevedea că nu se vor efectua ore suplimentare, reclamanta a menţionat că de când s-a angajat a lucrat şi sâmbetele şi duminicile fără să fie remunerată pentru orele lucrate suplimentar peste programul normal de muncă.

Astfel, reclamanta a arătat că în ultimii trei ani a lucrat un număr de 288 zile sâmbăta şi duminică, zile pentru care nu a fost plătită iar pe lângă plata orelor suplimentare îi datorează şi un spor de 75% din salariul de bază în temeiul art. 123 alin 2 Cod muncii.

A mai menţionat că, în ultimii 3 ani 2015-2018, a lucrat un număr de 27 de zile sărbători legale astfel că pârâta îi datorează şi sporul aferent din salariul de bază de 100% potrivit art. 142 alin 2 Codul muncii prin raportare la art. 141 şi art. 143 alin 1 Cod muncii.

De asemenea, dreptul la concediul de odihna este consfinţit de art.39 alin 1 lit.c, art. 144-150 Codul muncii, iar durata concediului de odihnă este reglementată de art. 145 alin l Codul muncii şi prevăzut în contractul individual de muncă, respectiv pentru reclamantă fiind de 21 zile lucrătoare.

Având în vedere că pârâta nu i-a plătit indemnizaţia de concediu de odihnă pe ultimii trei ani şi nici nu i-a acordat zile de CO cuvenite, reclamanta a menţionat că în fiecare an a prestat muncă suplimentară de 21 de zile pentru care de asemenea consider că pârâta îi datorează spor de 75% din salariul de bază.

Procedând astfel, pârâta a nesocotit prevederile art.160 Codul muncii conform căruia “Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile precum şl alte adaosuri”.

În aceste condiţii pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală faţă de reclamantă, privind plata pentru munca prestată în zilele de sâmbăta şi duminica în număr de 288 zile în perioada lucrată (mai 2015-mai 2018 ), pentru munca prestată în zile de sărbătoare legală - pentru 27  zile, încălcând dispoziţiile art. 159-161, art. 164-166 Codul muncii.

Prin neplata drepturilor salariale, reclamanta a arătat că i-a fost adus un prejudiciu material de pârâtă fapt pentru care solicită să fie obligată pârâta la despăgubirea pentru prejudiciul material suferit din culpa sa.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 266-269 Cod muncii, art. 39, art. 111 şi urm., art.120 şi următoarele, art. 139, art. 142, art. 143 art. 144 şi următoarele art. 159-161 Codul muncii.

În susţinerea celor arătate a depus la dosar în copie: cererea de demise formulată la data de 18.05.2018, contractul individual de muncă nr…./31.05.2014, tichet recomandate, convocare în atenţia reclamantei din data de 28 mai 2018 şi din data de 04 iunie 2018, adeverinţa nr…../04.06.2018 emisă de G. R. SRL, Decizia nr……/04.06.2018 de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (disciplinar), cartea de identitate a reclamantei.

Pârâta G. R. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuirilor de judecată, având în vedere următoarele:

În fapt, reclamanta J. D., a fost angajată în cadrul societăţii în funcţia de lucrător comercial, în baza contractului individual de muncă nr…./31.05.2018, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Astfel, în ceea ce o priveşte pe reclamantă preavizul este cel prevăzut în contractul individual de muncă de 20 zile lucrătoare, aceasta lipsind nemotivat de la locul de muncă şi începând cu data de 18.05.2018, dată la care s-a înregistrat demisia la I. T. de M. M..

Pârâta a arătat că nu are cunoştinţă de motivele demisiei reclamantei, întrucât aceasta şi-a înregistrat demisia la data de 18.05.2018 la I.T.M M., administratorul luând cunoştinţă  ulterior despre aceasta, cu ocazia efectuării unui control din partea I.T.M M..

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei cu privire la orele suplimentare lucrate sâmbetele şi duminicile, în zilele de sărbători legale şi susţinerile cu privire la neacordarea concediului de odihnă, pârâta a menţionat că nu corespund realităţii întrucât potrivit registrului unde aceasta semna într-o rubrică specială ora la care sosea, ora la care părăsea locul de muncă, iar la zilele de sâmbătă şi duminică sau sărbători legale era barat chiar de către reclamantă.

Referitor la susţinerile cu privire la neacordarea concediilor de odihnă, orele suplimentare lucrate şi în zilele  de sărbători legale nu sunt fondate, având în vedere registrul de prezenţă ţinut pe zile calendaristice, precum şi alte înscrisuri existente.

Pârâta a invocat dispoziţiile art.37 Codul muncii arătând că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale aşa cum au fost stipulate în contractul de muncă prin plata la zi a drepturilor salariale ce i se cuveneau, respectând contractul.

La data de 04.06.2018 a fost emisă decizia nr…..  pentru reclamantă de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pe motiv disciplinar, decizie emisă în baza art.61 lit.a din Legea nr.53/2003.

A precizat că, urmare a inventarului efectuat în data de 11.05.2018 la care a participat şi directorul SC T. L. & M. SRL, administratorul societăţii fiind prezent a luat cunoştinţă de raportul final al inventarului, de unde rezultă faptul că lipsesc ţigări. A mai fost menţionat faptul că aceste ţigarete sunt luate pe o factură unde se individualizează fiecare cartuş în parte pe care există semnătura lucrătorului comercial ce le primeşte.

A fost arătat faptul că la baza emiterii deciziei de încetarea a contractului de muncă a stat lipsa nemotivată de la locul de muncă precum şi lipsa în gestiune privind ţigaretele la care s-a făcut referire.

S-a menţionat că la data de 06.06.2018 a primit înştiinţarea de la I.T.M M. în vederea prezentării la sediul acestora a înscrisurilor solicitate , la data de 08.06.2018 fiind întocmit un proces – verbal de control, unde se menţionează faptul că se respectă prevederile legale privind activitatea desfăşurată de societatea pârâtă.

Cu această ocazie, administratorul pârâtei a aflat şi de existenţa demisiilor înregistrate la I.T.M M. din data de 18.05.2018 de către reclamantă iar până la comunicarea cererii de chemare în judecată nu a avut cunoştinţă de conţinutul declarat al demisiei, motiv pentru care solicitarea de anulare a deciziei nr….. de încetare a CIM nu este întemeiată şi neexistând un motiv de nelegalitate invocat prin cererea introductivă.

În susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta  a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: proces – verbal de control ……./08.06.2018, Anexa 1 la P.V nr……/08.06.2018, înştiinţare seria …. nr……, proces verbal de compensare din 16.05.2018, factura  nr. …./11.05.2018,raport inventar, factura TAF …../16.05.2018,  factura nr.MAN…./ 07.06.2018, factura nr.DIV…./07.06.2018, contract individual de muncă nr…./31.05.2018, diploma de bacalaureat, fişa de aptitudini nr…../11.12.2017, certificat de naştere, fişa individuală de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă, fişă de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă, convocare, adeverinţa nr…./04.06.2018,decizia nr. …/04.06.2018, convocare în atenţia reclamantei din 04.06.2018 şi 28.05.2018, facturi.

La data de 19.09.2018 reclamanta, la solicitarea instanţei a depus precizare de acţiune, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei nr…../04.06.2018, fiind emisă cu nerespectarea prevederilor art. 81 pct. 8 din Codul muncii, ce reglementează încetarea contractului de muncă ca efect al demisiei.

Potrivit art. 76 Codul muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, iar Decizia de concediere nr. …./2018 emisă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii nu cuprinde motivele şi care sunt abaterile disciplinare repetate, referatul disciplinar, precum şi durata preavizului.

În ceea ce priveşte petitele privind drepturile salariale cuvenite a solicitat:

 -c/v drepturilor băneşti cuvenite pentru zilele lucrate sâmbăta şi duminica în perioada mai 2015-mai 2018, respectiv 288 zile (96 zile /an x 3 ani - 288 zile);

-c/v drepturilor băneşti pentru timpul lucrat de sărbătorile legale respectiv: 7 zile lucrate în anul 2015, (  24 ianuarie, 1 mai, 31 mai -01 iunie( de rusalii), 15 august (sf. Măria), 30 noiembrie -sf. Andrei, 1 decembrie) ; 8 zile lucrate în anul 2016 (  24 ianuarie ,1-2 mai, 19 -20 iunie( rusalii), 15 august (sf. Măria), 30 noiembrie -sf- Andrei, 1 decembrie) ; 8 zile lucrate în anul 2017 ( 24 ianuarie, 1 mai, 1 iunie, 4-5 iunie (rusalii) ,15 august-sf. Maria, 30 noiembrie -sf. Andrei, 1 decembrie).

Cu privire la indemnizaţia de CO, a solicit indemnizaţia aferentă anilor 2015-2017 ; indemnizaţia CO pe anul 2018 a fost trimisă prin mandat poştal după emiterea decizie de concediere.

 - c/v - salariul neplătit pentru perioada 01.05 .2018 -18. 05.2018;

Prin încheierea de şedinţă din data de 28.09.2018, faţă de obiectele cererii de chemare în judecată, instanţa a disjuns  petitul privind  anularea  deciziei nr…../04.06.2018 de încetare a CIM, urmând a se forma dosar separat, cu termen de judecată la data de 05.10.2018.

Urmare a disjungerii cauza privind pe reclamant J. D. şi pe pârât G. R. SRL, având ca obiect anularea deciziei nr….. din data de 04.06.2018 de încetare a CIM. a fost înregistrată sub nr……./101/2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamanta J. D. a chemat în judecată pe pârâta G. R. SRL solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea deciziei de concediere nr…../04,06,2018, ca fiind nelegală şi netemeinică.

Instanţa reţine că reclamanta a fost angajata pârâtei, având funcţia de lucrător comercial, desfăşurându-şi activitate la magazinul pârâtei situat în D. T. S., conform contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr…../31.05.2014.

La data de 18.05.2018, reclamanta J. D. şi-a înaintat demisia,  prin cerere scrisă, administratorului societăţii pârâte, N. M., conform tichetului recomandat (fila 11 dosar), la adresa din D. T. S., str. Ş., nr…., la punctul de lucru unde şi-a desfăşurat activitatea reclamanta, iar ulterior nu s-a mai prezentat la serviciu.

Prin decizia nr…../04.06.2018 de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 04.06.2018, reţinându-se că reclamanta a săvârşit două abateri disciplinare, respectiv lipsa nemotivată de la serviciu în data de  21.05.2018 şi lipsa în gestiune, conform raportului de inventar din 11.05.2018.

De asemenea, s-a mai reţinut că cercetarea disciplinară prealabilă nu s-a putut efectua deoarece reclamanta, deşi a fost convocată în scris în datele de 23 şi respectiv 29 mai 2018, nu s-a prezentat la data, ora şi locul fixate de pârâtă.

Reclamanta a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 252 Codul muncii, în sensul că nu sunt descrise faptele pentru care a fost sancţionată, nu sunt prevăzute prevederile din Regulamentul intern sau alte acte interne care au fost încălcate, lipseşte referatul disciplinar, şi nu s-a luat act de demisia expediată de către aceasta la data de 18.05.2018, astfel că temeiul legal al încetării raporturilor de muncă dintre părţi nu este cel reţinut în decizia de concediere, respectiv art. 61 lit. a) Codul muncii.

Analizând excepţia invocată prin prisma prevederilor art. 252 Codul muncii, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor articolului mai sus enunţat, alin. (2), sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizare prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

În ceea ce priveşte prevederea reţinută la lit. a) alin. 2 din art. 252 Codul muncii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, instanţa, analizând conţinutul deciziei de concediere, apreciază că cele două abateri reţinute în sarcina reclamantei au fost, deşi succint, descrise.

Astfel, s-a reţinut că în data de 21 mai 2018 reclamanta a săvârşit abaterea disciplinară constând în lipsa nemotivată de la serviciu, iar, urmare a raportului de inventar din data de 11 mai  2018, a săvârşit abaterea constând în lipsa în gestiunea de ţigări a SC T. L. & M. SRL-punctul de lucru din D. T. S., str. Ş., nr……..

În schimb, pârâta nu a precizat prevederile din  statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariată, şi, prin urmare, sub acest aspect, decizia atacată este afectată de nulitatea absolută, potrivit prevederilor art. 252 alin. (2), lit. b) Codul muncii şi în consecinţă, nu se mai impune analiza celorlalte motive invocate de reclamantă.

Cu privire la reţinerea greşită a temeiului de drept în baza căruia au încetat raporturile de muncă dintre părţi, respectiv art. 61 lit a) Codul muncii, în loc de art.55 lit. c) Codul muncii, instanţa constată că acest aspect nu se regăseşte între motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 252 Codul muncii, cu atât mai mult cu cât cererea de demisie a fost expediată pe adresa punctului de lucru unde îşi desfăşura activitatea reclamanta, şi nu pe adresa angajatorului, despre care reclamanta avea cunoştinţă din contractul său de muncă.

Potrivit art. 80 alin. 1) Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Constatând nelegală concedierea dispusă de pârâtă pentru motivul de nulitate absolută menţionat mai sus, deşi reclamanta nu a solicitat obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, prin excepţie de la principiul disponibilităţii, instanţa va face aplicarea disp. art. 80 alin. (1) Codul muncii, şi, în consecinţă, va obliga pârâta la plata acestor drepturi către reclamantă, de la data emiterii deciziei şi până la pronunţare, având în vedere că reclamanta nu a solicitat reîncadrarea sa.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâtă, conform deciziei civile nr.157/17.01.2019 a Curţii de Apel Craiova.

Domenii speta

Spete similare