Exercitare autoritate parinteasca

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/08.06.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2018 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă M I F, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M G.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant M G în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă M I F.

S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între reclamanta-pârâtă M I F şi pârâtul-reclamant M G, înregistrată în Registrul de Stare civilă al comunei C sub nr. X/17.05.2003, din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte M I F.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului–reclamant.

S-a dispus ca reclamanta-pârâtă M I F să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ,,N”.

S-a dispus ca, după desfacerea căsătoriei, autoritatea părintească cu privire la minorii M M C, născut la data de 06.06.2003, şi M A N, născut la data de 20.11.2006, să fie exercitată în comun de ambii părinţi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către aceştia. 

S-a stabilit locuinţa minorilor M M C şi M A N la domiciliul tatălui în comuna N T, satul N T, jud. O.

Au fost obligaţi ambii părinţi să ofere întreţinere minorilor, după cum urmează: tatăl M G va presta întreţinerea în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar mama M I F va fi obligată la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de o treime (câte 1/6 pentru fiecare dintre cei doi minori) din veniturile sale lunare nete, pensie ce va fi plătită lunar până în ultima zi din lună, începând cu data de 08.01.2018 – data formulării cererii de chemare în judecată - şi până la majoratul minorilor sau, în cazul continuării studiilor după această vârstă, până la data finalizării studiilor de către aceştia, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte de stabilire a locuinţei minorilor la domiciliul său şi de obligare a pârâtului-reclamant la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională a pârâtului-reclamant de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti de către tată.

S-au compensat cheltuielile de judecată, astfel că fiecare parte va suporta propriile cheltuieli cu procesul.

S-a dispus comunicarea, după rămânerea definitivă, a hotărârii către Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din cadrul Primăriei comunei C şi către Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 08.01.2018, sub nr. X/311/2018, reclamanta-pârâtă M I F în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M G a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei dintre părți din vina exclusivă a pârâtului, reclamanta să revina la numele purtat anterior, acela de N, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi în ceea ce îi priveşte pe minorii M M C, născut la data de 06.06.2003, şi M A N, născut la data de 20.11.2006, stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul reclamantei, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere.

 În fapt, în esență, reclamanta-pârâtă M I F a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2003 şi din relaţiile de căsătorie au rezultat minorii: M M C, născut la data de 06.06.2003, şi M A N, născut la data de 20.11.2006.

Reclamanta a precizat că motivele sale de divorț sunt legate de faptul că pârâtul o consideră mai mult o slugă, că toate problemele familiei acesta le discută cu părinții și sora sa, că nu i-a permis să facă școala pentru obținerea permisului de conducere.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 373, 397, 400 și 383 din codul civil.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată (conform chitanței de la fila nr. 4).

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriu, anchetă  psihosocială  şi  martorii N V și N M. Acesta a atașat la dosarul cauzei înscrisuri (filele nr. 3-9).

La data de 22.01.2018, pârâtul-reclamant M G a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei, exercitarea autorității părintești față de minori în exclusivitate de către tată, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul tatălui, obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere în funcție de veniturile acesteia.

În fapt, în esență, pârâtul-reclamant M G a arătat că în luna august 2017 reclamanta a intrat într-o relație extraconjugală cu un alt bărbat, fapt ce a dus la răcirea relațiilor dintre părți, iar la data de 30.10.2017 aceasta a părăsit domiciliul conjugal și s-a mutat în domiciliul bărbatului cu care are o relație. De când a intrat în relația extraconjugală reclamanta și-a schimbat comportamentul în sensul că nu se mai ocupa de copii, nu mai făcea treburile gospodărești, fiind foarte preocupată de telefon și pleca frecvent de acasă sub pretextul că dorește să se angajeze, recunoscând ulterior că are o relație cu persoana respectivă.

În dovedire, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și cu martorii M D și A I. A atașat la dosar înscrisuri (filele nr. 17-33).

În drept, și-a întemeieat cererile pe dispoziţiile art. 373, 397, 400, 529, 402, 383 din codul civil.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată (conform chitanței de la fila nr. 16).

La data de 16.02.2018, reclamanta-pârâtă M I F a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat admiterea cererii principale deoarece intrarea sa în relație cu un alt bărbat a avut loc după despărțirea în fapt, după ce pârâtul a terorizat-o, nu a susținut-o în acțiunea sa de a se angaja, nu i-a permis că ia vreo decizie în casă.

La solicitarea instanței au fost întocmite și atașate la dosarul acuzei referatele de anchetă psihosocială efectuate la domiciliile părților (filele nr. 44-45, 50).

În cursul cercetării judecătorești a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, interogatoriile părților și proba cu martorii N V și A I, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar (filele nr. 81-82).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, reclamanta-pârâtă M I F şi pârâtul-reclamant M G s-au căsătorit la data de 17.05.2003, căsătoria fiind înregistrată în Registrul stării civile al Primăriei comunei C, jud. O, sub nr. X/17.05.2003 (conform certificatului de căsătorie seria CB nr. X - fila nr. 6).

Părțile sunt despărțite în fapt de aproximativ opt luni de zile, de când reclamanta-pârâtă M I F a părăsit domiciliul conjugal și s-a mutat în municipiul S cu bărbatul cu care a intrat într-o relație extraconjugală (conform declarațiilor martorilor audiați în cauză  – filele nr. 81-82 și recunoscut de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare și la interogatoriu – fila nr. 57), postând pe rețelele de socializare numeroase fotografii cu această persoană (filele nr. 25-33).

Reclamanta-pârâtă M I F este angajată la S.C. D&S T S.R.L., de unde obține un venit lunar net de 1162 lei (conform adeverinței nr. X/26.03.2018 – fila nr. 51), iar pârâtul-reclamant M G este angajat la Administrația B AV de unde obține venituri lunare nete de aproximativ 1.108 lei, la care se adaugă tichete de masă în valoare de aproximtiv 297 lei (conform adeverinței nr. X/18.01.2018 – fila nr. 55).

Din relaţia de convieţuire a acestora au rezultat minorii M M C, născut la data de 06.06.2003 (conform certificatului de naştere seria NL nr. X aflat la dosar fila nr. 7), elev în clasa a VIII a la Școala Generală din comuna N T (conform caracterizării formulate de profesorul diriginte al minorului – fila nr. 52 și adeverinței nr. X/02.02.2018 – fila nr. 53), şi M A N, născut la data de 20.11.2006 (conform certificatului de naştere seria NV nr. X aflat la dosar fila nr. 8), elev în clasa a IV-a la aceeași unitate de învățământ (conform caracterizării formulate de învățătorul minorului – fila nr. 54 și adeverinței nr. X/02.02.2018 – fila nr. 53), care în prezent locuiesc împreună cu tatăl lor în comuna N T într-o casă racordată la utilități, compusă din patru camere de locuit, bucătărie, baie (conform referatului de anchetă psihosocială nr. X/20.03.2018 – filele nr. 44-45).

Caracterizările efectuate de profesorii celor doi minori relevă faptul că aceștia au fost foarte afectați de plecarea mamei lor, M A N, care prezintă și tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție sever, retard mental moderat (conform certificatului medical de la fila nr. 19 și fișelor de evaluare psihologică și psihopedagogică de la filele nr. 20-23 și fișei medicale sintetice de la fila nr. 24), plângând zile în șir la școală atât din cauza plecării mamei sale cât și din cauza mesajelor și postărilor acesteia de pe internet. De asemenea, din aceste caracterizări mai rezultă și faptul că după plecarea mamei de la domiciliul conjugal tatăl minorilor le-a oferit acestora tot sprijinul, încurajându-i și continuând cu cel mic ședințele de logopedie, fiind cunoscut în comunitate ca un om blând care își îngrijește și iubește copiii  (filele nr. 52, 54).

În drept, potrivit art.  373 lit. b din codul civil, divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. De asemenea, art. 379 alin. 1 din codul civil prevede că „în cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei; cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ”.

În cadrul relaţiilor de căsătorie soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral, ei au îndatorirea de a locui împreună, iar pentru motive temeinice pot hotărî să locuiască separat (art. 309 din codul civil).

Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat –din probatoriul administrat in cauza - că întrucât, în prezent, părţile nu mai locuiesc împreună, fiind separate în fapt din luna octombrie 2017, şi niciuna dintre acestea nu mai oferă susţinere, fidelitate şi sprijin moral sau în orice alt fel celeilalte, lipsind afecţiunea şi respectul datorat de fiecare dintre soţi, ceea ce face ca relaţiile dintre aceştia să se deterioreze şi mai mult, având efecte asupra copiilor minori pe care îi au împreună şi de care trebuie să se preocupe în continuare pentru a putea trece peste această schimbare din viaţa lor, relaţiile de căsătorie fiind grav vătămate, făcând imposibilă convieţuirea şi continuarea căsătoriei.

Din probatoriul administrat în cauză instanţa de fond a reţinut culpa exclusivă a reclamantei-pârâte M I F în destrămarea căsătoriei, fiind neîntemeiată cererea acesteia de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului–reclamant, deoarece reclamanta-pârâtă este cea care nu a mai oferit fidelitate și sprijin moral soțului său, părăsind domiciliul conjugal și implicându-se într-o relație extraconjugală cu un alt bărbat (conform declarațiilor martorilor audiați în cauză  – filele nr. 81-82 și recunoscut de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare și la interogatoriu – fila nr. 57), cea care practic și-a umilit soțul și copiii în fața rudelor și cunoștințelor deoarece după părăsirea domiciliului și copiilor a postat pe rețelele de socializare fotografii cu bărbatul cu care are relația extraconjugală, fotografii care i-au afectat foarte mult pe minori care au ajuns să plângă chiar și la școală din cauza acestor postări, cea care și-a lăsat familia într-un moment dificil când copiii aveau mai mare nevoie de mama lor, fiul său cel mare fiind elev în clasa a VIIIa și având în față un examen de admitere la liceu, iar mezinul familiei fiind diagnosticat cu tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție sever, retard mental moderat și având nevoie de sprijinul mamei pentru continuarea ședințelor de logopedie.

În ceea ce priveşte numele de familie după căsătorie s-a reţinut că la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, instanţa urmând să ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ. Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei. Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei (art. 383 din noul cod civil).

Având în vedere că reclamanta-pârâtă M I F nu şi-a manifestat intenţia de a păstra numele purtat în timpul căsătoriei, instanţa a dispus ca aceasta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ,, N”.

Privitor la efectele divorţului asupra raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori instanţa a reţinut că, potrivit art. 263 din codul civil care consacră principiul interesului superior al copilului, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului, prin copil înţelegându-se persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii.

În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament (art. 2 alin. 6 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

Aşadar, toate măsurile ce urmează a fi dispuse de instanţă pentru reglementarea raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, după desfacerea căsătoriei, trebuie să aibă în vedere principiul interesului superior al copilului.

Conform art. 918 alin. 2 şi 3 din codul de procedură civilă ,, când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ potrivit prevederilor Codului civil”. De asemenea, art. 396 alin. 1 din noul cod civil prevede că instanţa ,,hotărăşte odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”.

Autoritatea părintească este definită ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi (art. 483 alin. 1 din noul cod civil) şi se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu (art. 484 din noul cod civil).

Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori şi aceştia exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate (art. 483 alin. 2 şi 3 din noul cod civil).

Autoritatea părintească este cea mai importantă componentă a protecţiei copilului, protecţie care trebuie asigurată în primul rând de părinţi.

Art. 35 din legea nr. 272/2004 consacră dreptul fundamental al copilului de a fi crescut de părinţii săi. Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute de lege.

Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească (art. 503 alin. 1 din codul civil), iar după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel (art. 397 din noul cod civil).

Cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia (art. 506 din noul cod civil).

În materia autorități regula este că aceasta se exercită în comun de ambii părinți, excepția constituind-o exercitarea acesteia doar de către un singur părinte, deoarece ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor și niciunul dintre părinți nu poate renunţa la autoritatea părintească (art. 36 alin. 6 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

Exercitarea autorității doar de către unul dintre părinți se face în situația în care unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa (art. 507 din codul civil) ori în acele cazuri în care interesul superior al copilului impune acest lucru, respectiv atunci când se constată cazuri de alcoolism, boală psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti (art. 36 alin. 7 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

În raport de aspectele care preced instanța a constatat că în cauză interesul superior al celor doi minori, impune ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de cei doi părinți și nu în exclusivitate de către tată, nefiind incidentă niciuna dintre situațiile care să justifice exercitarea autorității părintești doar de către pârâtul-reclamant M G, motiv pentru care se a dispus ca, după desfacerea căsătoriei, autoritatea părintească cu privire la minori să fie exercitată în comun de ambii părinţi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către aceştia. 

În ceea ce priveşte locuinţa copiilor minori după divorţ s-a reţinut că aceştia locuiesc la părinţii lor. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copiilor, iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copii, dacă au împlinit vârsta de 10 ani (art. 496 alin. 1 -3 din noul cod civil).

În caz de divorţ, în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic, iar dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior (art. 400 alin. 1 şi 2 din noul cod civil).

De asemenea, potrivit art. 21 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. 3 din codul civil; la evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. 6, şi aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

Potrivit art. 6 lit. i din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul dintre principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor acestuia este ,,asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea sa”.

Un alt principiu ce trebuie avut în vedere la stabilirea domiciliului minorilor este acela al menţinerii fraţilor împreună. Acest principiu, deşi nu îşi găseşte o reglementare legală în legislaţia noastră decât în materia plasamentului (art. 64 alin. 3 lit. b din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului), trebuie reţinut şi aplicat şi în materia stabilirii domiciliului minorilor la unul dintre părinţi pentru identitate de raţiune.

Minorii ascultaţi în cauză şi-au exprimat dorinţa de a locui în continuare cu tatăl lor fiind foarte supărați pe mama lor, deoarece aceasta i-a părăsit (declaraţiile minorilor – filele nr. 63-64).

În cauză, din probele administrate şi din susţinerile părţilor s-a reţinut că minorii au locuit și locuiesc în continuare în comuna N T împreună cu tatăl lor, acesta fiind cel care s-a ocupat de creșterea, îngrijirea și educarea lor în perioadele în care mama era plecată la muncă în Germania cât și din momentul în care mama a părăsit domiciliul conjugal, motiv pentru care s-a constatat că interesul superior al copiilor, determinat pe baza criteriilor referitoare la vârsta acestora, gradul de ataşament şi interesul pe care părinţii îl manifestă faţă de copii (tatăl fiind cel care s-a ocupat exclusiv de îngrijirea, creșterea și educarea acestora începând cu luna octombrie 2017, mama nevizitându-i niciodată în această perioadă la domiciliul lor din comuna N T sau măcar în municipiul S acolo unde M M C este adus în mod regulat de tatăl său pentru a practica fotbalul, iar reclamanta-pârâtă locuiește în municipiul S), legăturile de afectivitate care s-au stabilit între părinți şi copii și nu în ultimul rând luarea în considerare, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, a opiniei exprimate de minorii ascultaţi, pentru asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea lor, impune ca locuinţa minorilor M M C, născut la data de 06.06.2003, şi M A N, născut la data de 20.11.2006, să fie stabilită în continuare la domiciliul tatălui – în comuna N T, satul N T, , jud. O.

Instanța a constatat, de altfel, că reclamanta-pârâtă M I F a învederat instanței că locuința minorilor va fi în comuna C la domiciliul părinților săi (încheierea din data de 30.03.2018 – filele nr. 59-60, deși tatăl acesteia, martorul N V, a declarat faptul că lui reclamanta i-a spus că minorii vor locui în municipiul S), deși ea locuiește în municipiul S cu un alt bărbat, astfel că în niciun caz nu ar fi în interesul minorilor stabilirea locuinței acestora în comuna C, așa cum a solicitat mama, în condițiile în care aceasta nici măcar nu locuiește acolo.

Codul civil reglementează obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copii arătând că tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională(art. 499 alin. 1 din noul cod civil). Aceştia sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani (art. 499 alin. 3 din noul cod civil).

 Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere (art. 530 din noul cod civil).

Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii (art. 529 alin. 2 din noul cod civil).

Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată (art. 532 alin. 1 din noul cod civil), plătindu-se în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească (art. 533 alin. 1 din noul cod civil), iar dacă a fost stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei (art. 531 alin. 2 din noul cod civil).

În raport de aceste dispoziţii legale şi având în vedere interesul superior al copiilor, instanţa a dispus ca, după desfacerea căsătoriei, ambii părinţi să ofere întreţinere copiilor minori după cum s-a retinut anterior.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel M G, la data de 25.07.2018, solicitând admiterea apelului şi apreciind că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică numai în ceea ce priveşte capătul doi de cerere din cererea reconvenţională, respectiv autoritatea părintească, din următoarele motive:

Apelantul arată că în fapt, prin cererea reconvențională a solicitat si exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv asupra minorilor de către acesta, însa instanţa nu a admis acest capăt de cerere întrucât, in opinia sa, a constatat ca interesul superior al minorilor impune ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata de către ambii părinţi, nefiind incidente niciuna din cauzele prevăzute de lege, ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata in mod exclusiv de către tată.

Arată că minorul cel mic are si un retard de vorbire si vine de doua ori pe săptămâna la logoped in oraș si, mai mult, trebuie ca cel puţin de doua ori pe an sa vină la control in vederea emiterii certificatului de handicap. Din acest punct de vedere are nevoie de consimţământul reclamantei-intimate, or aceasta de când a părăsit domiciliul conjugal, nici măcar de ziua de naştere nu a dat un telefon si nici nu comunica. Mai mult, pleacă si din tara or, in atare situaţie este in imposibilitate sa obţină consimţământul acesteia, având in vedere refuzul acesteia de a comunica, măcar pentru copii.

Precizează că băiatul cel mare este înscris si la o echipa de fotbal şi îl duce in oraș la antrenament frecvent, iar acum încep perioadele de cantonamente  in care elevii pleacă atât in tara cat si in străinătate, iar ca sa poată merge si copilul are nevoie de consimţământul părinţilor si, așa cum arăta mai sus, reclamanta-intimata refuza orice colaborare.

Menţionează că toate aceste aspecte le-a dovedit cu probele administrate la fond din care rezulta cu certitudine refuzul acesteia de a colabora.

Prin urmare, faţă de cele relatate si pe baza probelor ce vor fi administrate, solicită  să se constate că cererea este întemeiata si să se admită aşa cum a fost formulata.

În drept, invocă dispoziţiile art. 466 C.proc. civ..

In dovedire, înțelege sa se folosească de proba cu înscrisuri.

S-a ataşat taxa judiciară de timbru de 50 lei.

La data de 05.10.2018, intimata M I F a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Arată că afirmaţia apelantului potrivit căreia ca plecă din tara este făcuta in mod gratuit, doar ca sa aibă un motiv de apel, deoarece aceasta a plecat din tara când era căsătorita pentru faptul ca nu era angajata in tara, dar momentan lucrează la o firma de confecţii T, la dosar existând dovada la fila 51. Mai mult decât atât, arată că apelantul face afirmaţii nereale si in ceea ce priveşte situaţia minorului M C cum ca ar trebui sa-l aducă la antrenamente, momentan acesta fiind înscris in clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv din S, iar aceasta locuieşte pe raza oraşului deoarece lucrează aici.

Susţine că din momentul pronunţării sentinţei apelate, si pentru ca nu a găsit înțelegere sa ia legătura cu copiii, a fost nevoita sa apeleze la instanţă si pe rolul Judecătoriei Slatina se afla înregistrat dosarul cu nr. X/311/2018 ce are ca obiect stabilire program vizita minori, motiv suficient pentru care crede ca apelul este neîntemeiat si nefondat si trebuie respins.

 Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat la fond şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul constată  că acesta este nefondat, pentru următoarele motive:

Potrivit dispoz art. 503 alin. 1 din Noul cod civil, părinţii exercita împreună si in mod egal  autoritatea părintească.-subl.n.

Conform dispoz art 397 din noul cod civil ,,după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”.

Se reţine astfel ca regula in materie o constituie exercitarea  autorităţii părintesti impreună, de ambii părinţi.

Art.398 noul cod civil stabileste ca daca exista motive întemeiate, având in vedere interesul superior al copilului,  instanţa hotărăşte ca autoritatea părinteasca  sa fie exercitata numai de către  unul dintre părinţi, iar celălalt părinte păstrează  dreptul de a veghea  asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimţi la adoptia acestuia.

Totodata dispozitiile art.507 Noul Cod Civil stabilesc situatiile in care  autoritatea părinteasca se exercita de unul dintre părinţi: daca unul dintre părinti este decedat, pus sub interdictie sau daca din orice motiv, se află în neputinţă de a-si exprima voinţa- ceea ce nu este cazul in speţă.

Analizând insa ipotezele in care- după divorţ- instanţa ar putea dispune exercitarea autorităţii părintesti doar de unul dintre părinţi, se retine ca în cauza nu s-a facut dovada unor astfel de împrejurări, respectiv a unor motive întemeiate pentru a se dispune in acest sens.

In conditiile in care minorul A N prezintă probleme de sănătate existenta mamei in viaţa acestuia- chiar si sporadică- nu poate fi decât benefică. Astfel, din cuprinsul anchetei sociale de la fila 44 dosar se retine ca problemele emoţionale ale minorului  au fost generate de separarea fata de mamă, precum si că acesta are nevoie de afecţiune. Nu s-a facut dovada faptului ca mama, prin atitudinea ei ar fi împiedicat in vreun mod obţinerea certificatului de handicap.

Este similara situaţia in ceea ce-l priveste pe minorul M C, câtă vreme nu s-a facut dovada imposibilitatii acestuia de a participa la cantonamente in străinătate pentru lipsa consimţământului mamei la iesirea din ţară.

Câtă vreme instanţa de fond a stabilit locuinţa minorilor la tată, minorul M C poate participa la cantonamentele organizate in ţară exclusiv pe baza acordului tatălui său.

Sunt invocate prin apel exclusiv aspecte  teoretice, presupuneri, nesustinute de probe, ce nu pot justifica  o măsura cu implicații atât de importante, ce se dispune doar in mod excepţional.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, Tribunalul constata legalitatea si temeinicia sentintei instantei de fond, motiv pentru care in temeiul dispoz art.480 al.1 C pr civ,  o va păstra, respingând apelul declarat, ca nefondat.

In temeiul dispoz art.453 C pr civ, constatând culpa procesuala a apelantului si la cererea intimatei, se va dispune obligarea apelantului pârât la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, reprezentând onorariu avocatial dovedit cu chitanta  nr.X/02.11.2018.

Data publicarii pe portal:15.03.2019

Domenii speta

Spete similare