Lipsa dovezii ca societatea a fost predata inainte de fuzionare

 Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa  civilă nr.X din  27.03.2018 pronunţată de Judecătoria  Caracal  în dosarul civil nr.X/207/2017, s-a respins cererea formulată de reclamantul C A N, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA AGRICOLĂ U V, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 29.12.2017 pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. X/207/2017, reclamantul C A N în contradictoriu cu  pârâta SOCIETATEA AGRICOLĂ U V, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că este proprietarul obiectivului compus din 2 clădiri denumit siloz aerian situat în com. V, jud. O.

În motivarea cererii, a arătat că la data de 24.03.2005 reclamantul a adjudecat de la SOCIETATEA AGRICOLĂ U V şi SOCIETATEA AGRICOLĂ L V obiectivul (construcţia) denumită siloz aerian cu preţul de 71.000.000 ROL.

A arătat reclamantul că suma de 71.000.000 ROL (câte 35.000.000 ROL pentru fiecare societate agricolă/siloz) a fost achitată conform facturilor fiscale nr. X din 24.04.2015 şi nr. X-Y/24.04.2015.

A mai arată reclamantul că la data de 20.02.2008 cele două societăţi agricole au fuzionat, iar în urma fuziunii, s-a stabilit că societatea purta denumirea de Societatea Agricolă U V, astfel că pârâta din prezenta cauză îşi legitimează calitatea procesuală pasivă.

A susţinut reclamantul că în anul 2017 a dorit să întocmească documentaţia cadastrală în vederea intabulării dreptului de proprietate, însă persoana autorizată (cadastristul) i-a comunicat faptul că acel proces verbal în baza căruia a adjudecat obiectivul (construcţia) denumită siloz aerian, împreună cu înscrisurile doveditoare ce atestă achitarea preţului, respectiv facturile menţionate, nu fac dovada proprietăţii.

În drept, au fost invocate disp. art. 35 cpc, art.1073 şi 1077 c.civil.

În dovedire, reclamantul înţelege să se folosească de proba cu acte şi martori.

Au fost anexate următoarele înscrisuri: dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 460 lei, adeverinţa nr. X din 13.09.2017 emisă de Primăria com. V, C.I  reclamant, procese verbale încheiate în data de 24.03.2005, facturile fiscale nr. X din 24.04.2015 şi nr. X-Y/24.04.2015, o serie de chitanţe (filele 21-23), certificat privind înscrierea imobilului în evidenţele de cadastru şi carte funciară după datele de identificare ale acestuia din 11.01.2018, interogatoriu luat pârâtei, certificat fiscal nr.X din 14.09.2017, protocolul încheiat în data de 28.11.1991, proces verbal încheiat în data de 20.02.2008 în Adunarea Generală a Societăţii A U.

În şedinţa publică din data de 27.03.2018 a fost audiat martorul P F, a cărui declaraţie a fost consemnată şi anexată la dosar.

Examinând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Prin protocolul din data de 28.11.1991, comisia de lichidarea a CAP-ului V, jud. O a predat din patrimoniul acestui CAP mai multe bunuri către SA U, printre care şi cota de ½ din siloz aerian.

În data de 24.03.2005, SA U V şi SA L V au vândut prin licitaţie numitului C A, un siloz aerian, cu suma de 71.000.000 lei vechi urmând ca în termen de 3 zile să se achite întregul preţ şi să se semneze documentele de vânzare cumpărare.

Conform procesului verbal al Adunării Generale a SA U din data de 20.02.2008,  SA U a fuzionat cu SA L urmând ca în urma fuziunii denumirea să rămână în continuare SA U.

Cu actele depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada achitării preţului bunului cumpărat la licitaţia mai sus menţionată.

Cu martorul P F, reclamantul a făcut dovada refuzului reprezentanţilor pârâtei de a se prezenta la notariat pentru încheierea actului de vânzare cumpărare.

A apreciat instanţa că, procesele verbale încheiate între părţile din speţă la data de 24.03.2005, reprezintă în realitate promisiune de vânzare cumpărare.

 Având în vedere că promisiunile respective de vânzare cumpărare au fost încheiată între părţi la data de 24.03.2005, instanţa apreciază că dispoziţiile aplicabile în speţă sunt cele prevăzute de vechiul Cod civil.

 Această regulă rezultă din dispoziţiile art. 6 al. 2 din noul C. civ., conform cărora „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârşirii ori producerii lor”.

Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare, este un antecontract prin care părţile se obligă să încheie în viitor, la preţul stabilit contractul de vânzare cumpărare, oricare dintre părţi putând cere încheierea contractului, iar aceasta poate să-şi producă efectele specifice numai dacă preţul este determinat sau determinabil.

In schimb, dacă promitentul vânzător nu-şi respectă obligaţia de a vinde în viitor acel bun, iar lucrul se mai găseşte în patrimoniul vânzătorului şi nu există alte impedimente legale la încheierea contractului, instanţa are posibilitatea să pronunţe în baza art. 1073 – 1074 din cod civil, o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare şi care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietăţii de la data când rămâne definitivă.

De asemenea, potrivit art. 1294 din C.civ. vânzarea – cumpărarea este un contract prin care vânzătorul transferă proprietatea unui bun al său asupra cumpărătorului care se obligă a plăti vânzătorului preţul bunului vândut.

Astfel, instanţa a solicitat atât reclamantei, cât şi pârâtei să depună la dosar titlul juridic în baza căruia se face dovada că vânzătoarea este proprietara bunului care face obiectul vânzări prin licitaţie, drept de proprietate care potrivit art. 644 şi 645 din vechiul C. civil se putea dobândi prin succesiune, legate, convenţie, predare (tradiţiune), accesiune sau încorporare, prescripţie, lege sau ocupare, titlu care nu a fost depus.

Instanţa a apreciat că, în ce priveşte convenţia încheiată de părţi, aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 948 şi următoarele din vechiul cod civil, pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâta este proprietara exclusivă a bunului care a făcut obiectul promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, cu toate că instanţa a cerut atât reclamantei, cât şi pârâtei să depună acte în acest sens.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere că prin protocolul din data de 28.11.1991, comisia de lichidarea a CAP-ului V a predat doar către SA U cota de ½ din mijlocul fix intitulat „siloz aerian”, nu şi către SA L. Cu privire la cealaltă cotă de ½  din siloz nu se face în nici un fel dovada cu acte că ar fi fost predată către SA L înainte de fuzionarea acesteia cu SA U.

Pentru ca vânzarea unui bun să fie valabilă este necesar ca vânzătorul să facă dovada că este proprietarul bunului respectiv. Ori, chiar dacă prin licitaţie s-a vândut reclamantului de către SA U şi SA L un siloz aerian cu menţiunea că acesta este bunul lor comun, prin protocol comisiei de lichidarea a CAP-ului V şi nici prin alte acte nu se face dovada că SA L era proprietara celeilalte cote de ½ din silozul vândut la licitaţie reclamantului.

Având în vedere aceste aspecte şi cum prin cererea de chemare în judecată se solicită de reclamant să se cosntate că el este proprietarul unui siloz aerian şi nu a unei cote din acest siloz, instanţa a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată

Împotriva sentinţei a declarat apel apelantul reclamant  C A N, în temeiul prevederilor ari 466 şi urm. Cod Procedură Civilă, prin care a solicitat în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Judecătoria Caracal, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea ta tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii formulate.

În fapt, a solicitat ca instanţa sa constate ce este proprietarul obiectivului compus din 2 (două) clădiri denumit siloz aerian situat in comuna V jud. O, urmând a fost pronunţată o hotărâre care să ţină loc de contract.

Prin sentinţa nr.X din 27.03.2018 pronunţată de către Judecătoria Caracal in soluţionarea, dos. Nr. X/207/2017 a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiata.

 Consideră că sentinţa criticabilă sub următoarele  aspecte:

1. în principal, solicit admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Judecătoria Caracal.

Se impune să observaţi că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată a rămas în pronunţare pe cererea principală. în temeiul art .394 Cod de Procedura Civilă, fără a pune în discuţia părţilor dacă prin "înscrisurile de puse la dosar s-a făcut dovada daca promitenta-vânzătoare era sau proprietara lucru lui vând .

Astfel, prin simplul fapt m neacordării posibilităţii părţii de a pune concluzii asupra unei probleme de drept se încalcă principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

 Apelantul reclamant apreciază că instanţa se poate pronunţa asupra unei faptului dacă promitenta-vânzătoare era sau nu proprietara lucrului vândut, numai după ce, în prealabil, a pus în discuţia părţilor acesta incident chestiune, pentru că altfel părţile sunt puse în imposibilitatea de a-şi formula apărarea  corespunzătoare şi poate chiar în imposibilitatea de a cunoaşte temeiul respingerii cererii lor.

Astfel, instanţa de fond a încălcat prevederile art 22 alin. 2 Cod de Procedură Civila ce prevăd că:  Judecătorul are îndatorirea să stăruie , prin toate mijloacele legale , pentru a preveni orice greşeală  privind aflarea adevărului în cauză , pe baza stabilirii faptelor  şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărârii temeinice şi legale.  În acest scop  cu privire la situaţia  de fapt şi la motivarea de drept  pe care părţile le invocă ,judecătorul este în drept  să le ceară explicaţii, oral  sau în scris  să pună în dezbaterea acestora orice  împrejurare de fapt şi de drept, chiar dacă nu sunt menţionate  în cerere  sau întâmpinare  să dispună administrarea probelor  pe care le consideră necesare , precum şi alte măsuri  prevăzute de lege , chiar dacă părţile se împotrivesc„.

În acest context, instanţa de  judecată este datoare , în virtutea rolului activ  înscris în art. 22 Cod procedură civilă, să stăruie  prin toate mijloacele de probă  pentru a descoperi  adevărul  şi pentru a preveni orice greşeală  în cunoaşterea faptelor , inclusiv prin efectuarea unei adrese către societatea  pârâtă  pentru a depune la dosarul cauzei  toate înscrisurile ce le deţine  pentru a face dovada dreptului de proprietate .

 Astfel, in măsura în care judecătorul  fondului  nu s-ar fi considerat lămurit cu privire la faptul dacă,  promitenta vânzătoare  era sau nu  proprietara lucrului vândut , raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei aceasta  virtutea principului  rolului activ  şi pentru aflarea adevărului , putea dispune  fie acordarea  unui termen  mai lung pentru a putea depune înscrisurile  doveditoare  la dosar,  fie să-i ordone pârâtei , în temeiul  art. 293 Cod procedură civilă, înfăţişarea lor.

 Procedând în  acest fel, apreciază că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea  fondului , ceea ce atrage  potrivit art. 480 alin. 3  Cod procedură civilă , anularea hotărârii atacate  şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima  instanţă, respectiv Judecătoria Caracal.

2. În subsidiar,  solicită admiterea  apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii.

Instanţa de fond  în mod a reţinut că promitenta vânzătoare  la data  încheierii  înscrisului sub semnătură privată , nu era proprietara exclusivă a bunului , deoarece  nu face  dovada  că respectiva  comisie de lichidare a CAP-ului  V a predat  şi către  SA L V cota de ½ din mijlocul fix, intitulat siloz aerian, ci către SA U V.

Este posibil să existe deficienţe în metoda de redactare a acelui proces-verbal de licitaţie, dar avându-se în vedere data încheierii, respectiv anul 1991, precum şi faptul că nu este redactat de profesionişti ai dreptului, cu siguranţă trebuie reţinut faptul că s-a dorit predarea către SA U V a cotei de 1/2 din mijlocului fix, denumit siloz aerian, iar către SA L V a celeilalte cote de l/2 din mijlocul fix, denumit siloz aerian. Acesta este şi motivul pentru care la data adjudecării, respectiv anul 2005, a achitat suma de 71.000.000 ROL (câte 35,000.000 ROL pentru fiecare societate agricolă/siloz) conform facturilor fiscale nr. X din 24.04.2005 şi nr. X-Y/24.04.20005.

Consideră că obligaţia instanţei era să identifice intenţia lor reală a părţilor şi scopul urmărit de ele, neputându-se considera că neîntrebuinţarea unui anume termen în cuprinsul protocolului din data de 28.11.1991 împiedică instanţa de la a-i da o corespunzătoare interpretare. Astfel, este de netăgăduit că, prin protocolul din 28.11,9191 s-a dorit predarea către SA U V a cotei de 1/2 din mijlocului fix, denumit siloz aerian, iar către SA L V a celeilalte cote de V% din mijlocul fix, denumit siloz aerian.

Apelantul reclamant reaminteşte dispoziţiile unui vechi principiu roman şi anume; Actus imetpretandm est potius ut valeat quam pereat; aplicabilitatea acestui principiu în cauza de faţă este posibilă întrucât prin protocolul din dala de 28.11.1991 s-a dorit predarea către SA U V a cotei de 1/2 din mijlocului fix, denumit siloz aerian, iar către SA L V a celeilalte cote de 1/2 din mijlocul fix, denumit siloz aerian, astfel că la data adjudecării, respectiv 24.03.2005, cele două societăţi erau proprietarele vândut.

A nu se considera astfel, ar însemna ca prin menţinerea sentinţei apelate să se perpetueze o situaţie necorespunzătoare adevărului, în sensul că nu ar putea deveni proprietarul mijlocului fix, denumit siloz aerian, deşi are posesia acesteia încă de la data adjudecării şi a achitat preţul de 71.000 000 ROI. (câte 35.000.000 ROL pentru fiecare societate agricolă/siloz) conform facturilor fiscale nr. X din. 24.04.2005 şi nr. X-Y/24.04.20005.

Faţă de cele ce preced,  solicită în  principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv  Judecătoria Caracal şi în subsidiar admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii formulate.

Intimata pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul  este  nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul susţine, în primul motiv de apel, că instanţa de fond a încălcat prevederile art.22 C proc civ, principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu a pus în discuţia părţilor dacă prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate a lucrului vândut în patrimoniul promitentei vânzătoare.

Critica nu poate fi primită, neputându-se imputa instanţei de fond lipsa de rol activ în soluţionarea cauzei.

Ca regulă generală, procesul civil este un proces al intereselor private şi de aceea rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil - principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii.

Aceasta înseamnă că rolul activ al instanţei, prevăzut de art. 22 alin. (2) C. pr. civ., nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia, instanţa neavând obligaţia să ordone anumite dovezi, câtă vreme părţile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le apreciau necesare în vederea apărării propriilor interese.

De altfel, instanţa de fond a pus în vedere reclamantului, care a beneficiat de apărare calificată, fiind reprezentată de avocat, la termenul de judecată din data de 06.03.2018, să depună acte de proprietate ale pârâtei pentru construcţii.

Prin urmare, nu se poate reţine vreo lipsă de rol activ a instanţei de fond pe aspectul administrării probatoriului, atâta timp cât reclamantul şi-a valorificat drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din dispoziţiile art. 249 C. proc.civ., înfăţişând instanţei înscrisuri pe aspectul dreptului de proprietate asupra construcţiei.

Rolul activ al judecătorului nu poate conduce la concluzia că sarcina probei ar cădea asupra instanţei sau că nerespectarea de către părţi a dispoziţiilor referitoare la propunerea probelor nu ar avea consecinţe procedurale.

În speţă, ambele părţi au avut posibilitatea de a propune şi administra probatorii, astfel încât nu se poate reţine că instanţa nu a manifestat rol activ, iar susţinerea apelantului, potrivit căreia instanţa de fond era obligată să pună în discuţia părţilor dacă prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul promitentei vânzătoare nu poate fi primită, aceasta nefiind o chestiune de drept, astfel cum în mod eronat susţine apelantul, ci o chestiune de apreciere a probatoriului, care este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

În şedinţa publică din 06.03.2018, la care a participat reclamantul  prin reprezentantul său convenţional, instanţa de fond  a acordat cuvântul pe probe şi a încuviinţat probele propuse de reclamant prin apărător. Reclamantul, deşi reprezentat prin avocat, nu a solicitat însă şi administrarea altor probe pe aspectul dreptului de proprietate a bunului litigios în patrimoniul promitentului vânzător, situaţie în care nu poate reclama lipsa de rol activ a instanţei în administrarea respectivelor probe, pentru că, în exercitarea rolului activ, instanţa nu se poate substitui părţii ce a beneficiat de asistenţa juridică a unei persoane calificate.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, în aflarea adevărului în cauză, şi că pot pune în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, însă potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona, din oficiu, probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii, iar cum reclamantul nu a propus administrarea de noi probe, acesta nu-şi poate invoca propria culpă în a depune toate diligenţele pentru aflarea adevărului.

Nici motivul invocat de apelantul reclamant, privind greşita apreciere a probatoriului administrat de către instanţa de fond, nu poate fi reţinut de tribunal.

Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un antecontract care dă naştere unor drepturi de creanţă şi obligaţii reciproce în favoarea beneficiarilor promisiunii, proprietarul bunului având obligaţia de a se prezenta în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică. Fiind un act juridic bilateral trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate prevăzute de art. 948 Cod civil: consimţământul valabil exprimat al părţilor, capacitate deplină de exerciţiu, obiect determinat şi cauză licită, dovada dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul antecontractului în patrimoniul promitentului vânzător.

In speţa, se constată că antecontractul de vânzare-cumpărare nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate prev. de art.948 C.civ. de la 1864, aplicabil în speţă, in ceea ce priveste obiectul  contractului, printre alte condiţii de valabilitate prev. de art.1310 C.civ.- trebuie sa fie proprietatea vânzătorului.

Astfel, prin protocolul din data de 28.11.1991, comisia de lichidarea a CAP-ului V, jud. O a predat din patrimoniul acestui CAP mai multe bunuri către SA U, printre care şi cota de ½ din siloz aerian. În data de 24.03.2005, SA U V şi SA L V au vândut prin licitaţie numitului C A un siloz aerian, cu suma de 71.000.000 lei vechi urmând ca în termen de 3 zile să se achite întregul preţ şi să se semneze documentele de vânzare cumpărare. Conform procesului verbal al Adunării Generale a SA U din data de 20.02.2008,  SA U a fuzionat cu SA L urmând ca în urma fuziunii denumirea să rămână în continuare SA U.

Ori, cum corect a reţinut instanţa de fond, prin protocolul din data de 28.11.1991, comisia de lichidarea a CAP-ului V a predat doar către SA U cota de ½ din mijlocul fix intitulat „siloz aerian”, nu şi către SA L. Cu privire la cealaltă cotă de ½  din siloz nu se face în nici un fel dovada cu acte că ar fi fost predată către SA L înainte de fuzionarea acesteia cu SA U. Deşi prin licitaţie s-a vândut apelantului reclamant de către SA U şi SA L un siloz aerian cu menţiunea că acesta este bunul lor comun, prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada că SA L era proprietara celeilalte cote de ½ din silozul vândut la licitaţie apelantului reclamant.

În considerarea celor ce preced, tribunalul, în temeiul art.480 alin.1 C proc civ, va respinge ca nefondat apelul apelul declarat de apelantul reclamant C A N, împotriva sentinţei civile nr.X/27.03.2018 pronunţată de Judecătoria  Caracal în dosarul civil nr. X/207/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA AGRICOLĂ U V.

Data publicarii pe portal: 10.05.2019

Domenii speta

Spete similare