Timbru de mediu

Continut speta cererea de restituire trebuia să fie formulată în conformitate cu prevederile O.U.G. 57/2017, astfel că din moment ce aceasta nu a urmat procedura expres prevăzută de lege, cererea adresată direct instanţei de contencios administrativ pentru a dispune restituirea, apare în mod evident ca inadmisibilă

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de … 2018, sub nr. …, reclamanta AB  in contradictoriu cu Direcţia Regionala a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice … a solicitat  obligarea paratei la restituirea sumei de 2231 lei reprezentând timbru de mediu; dobânda fiscala legala pentru flecare zi de întârziere calculata de la data plăţii si pana la data restituirii integrale cu plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, arată că a cumpărat autoturismul SKODA TIP OCTAVIA având serie saşiu xxxxxx, înmatriculat pentru prima data in FRANŢA, stat comunitar european, la data de 14.03.2002 iar pentru a-1 înmatricula in România a fost obligata sa plătească timbru de mediu pentru autovehicule in cuantum de 2231 lei, suma achitata conform chitanţei seria … nr. …. / 03.02.2016 după emiterea deciziei de calcul al taxei nr. ..

Întrucât  aceasta obligaţie de plata contravine dispoziţiilor Legii nr 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, art. 148 alin 2-4 din Constituţia României, Tratatului Uniunii Europene, a solicitat paratei cu cererea înregistrata sub nr … la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice …. restituirea amiabila a sumei de 2231 lei depusa cu titlu de timbru de mediu.

La aceasta cerere parata a răspuns prin refuzul de restituire eliberat sub nr … din 07.11.2015, ca nu poate da curs solicitării invocând prevederile OUG 54/2017 modificata prin OUG nr. 25/2018 care prevăd obligaţia de depunere a cererii de restituire pana la data de 31.08.2018.

Răspunsul paratei este neîntemeiat, nelegal si vădit de rea credinţa având in vedere următoarele:

Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin 2-4 din Constituţia României in conformitate cu care tratatele constitutive ale Uniunii Europene si celelalte reglementari comunitare au caracter obligatoriu si au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne cu respectarea actului de aderare.

In conformitate cu prevederile art. 90 alin 1 din Tratatul Comunităţii Europene (actualmente art. 110 din Tratatul Uniunii Europene) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naţionale similare. Art. 25 din Tratatul Comunităţii Europene prevede ca intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import sau la export sau taxele cu efect echivalent. Conform jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie noţiunea de taxa cu efect echivalent consta in orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra mărfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene trebuie sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naţionale si sa nu producă, in nici un caz, efecte discriminatorii.

In cauza Budişan împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj C-586/14, Curtea de la Luxemburg a statuat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru şi autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în acelaşi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, însă se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Pentru a se pronunţa de aceasta maniera, CJUE a avut în vedere atât art. 4 lit. c cât şi lit. d a textului din O.U.G. nr. 9/2013, constatând inclusiv în contextul noii reglementări că aceasta nu corespunde cerinţelor art. 110 TFUE, având caracter discriminatoriu în raport de autoturismele înmatriculate în România, pentru care a fost plătită o taxă declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii şi care nu a fost restituită.

Totodată, s-a reţinut ca în paragraful 34 că articolul 4 litera c) din O.U.G. nr. 9/2013 scuteşte de plata timbrului de mediu transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculelor rulate naţionale a căror înmatriculare în România a determinat deja plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante, cu excepţia cazurilor, prevăzute la litera d) a acestui articol, în care o instanţă română a dispus restituirea taxei respective pentru un anumit vehicul.

În jurisprudenţa anterioară a Curţii s-a reţinut că valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul. Atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într-un stat membru este ulterior vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piaţă include valoarea reziduală a acestei taxe. Dacă valoarea taxei aplicate la data înmatriculării unui autovehicul rulat importat de acelaşi tip, având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură depăşeşte valoarea reziduală menţionată, se încalcă articolul 110 TFUE (C-437/12).

Analizând art. 4 lit. d, din O.U.G. nr. 9/2013, Curtea a constatat că acesta are în vedere situaţia în care, pentru un anumit vehicul, taxa de înmatriculare care îl grevează a fost restituită efectiv, caz în care transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului respectiv determină plata timbrului de mediu.

Aceeaşi instanţa a reţinut că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii încetează să fie încorporată în valoarea de piaţă a unui vehicul din moment ce proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul acestui drept, de posibilitatea de a obţine restituirea acestei taxe. independent de faptul că ea a fost sau nu a fost efectiv restituită la data vânzării vehiculului menţionat (paragraf 41 C -586/14).

Simpla posibilitate de restituire este de natură să îi încurajeze pe proprietarii vehiculelor rulate româneşti vizate să propună pentru aceste vehicule un preţ de vânzare care să nu ţină seama de taxa respectivă, astfel că în cazul în care taxa nu a fost încă restituită, cumpărătorii vehiculelor menţionate vor fi, în temeiul articolului 4 litera c) din O.U.G. nr. 9/2013, scutiţi de timbrul de mediu. în acelaşi timp, însă, vehiculele rulate importate dintr-un alt stat membru vor fi invariabil supuse timbrului de mediu prevăzut de O.U.G. nr. 9/2013 la înscrierea în România a dreptului de proprietate asupra acestor vehicule, scutirea menţionată fiind de natură să ofere un avantaj concurenţial vehiculelor rulate prezente deja pe piaţa românească şi, în consecinţă, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre.

Prin urmare, conform jurisprudenţei susmenţionate, şi în contextul noii reglementări, taxa apare ca discriminatorie în raport de autoturismele provenite din alte state membre ale Uniunii Europene.

În  acest context, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg în cauzele conexate C - 397/98 şi C - 410/98MetaJlgesellschaft Ltd. şi alţii, Hoechst AG şi Hoechst (UK) Ltd, respectiv de dezlegarea dată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 24/14.11.2011, se impune admiterea cererii principale.

Totodata, cererea privind acordarea dobânzilor este întemeiată, în condiţiile în care în jurisprudenţa Curţii Europene de la Luxemburg (C -565/2011, Irimie vs. AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plăţii efective, Curtea de la Luxemburg arătând că "Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim naţional, precum cel în discuţie în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe" .

Totodată, în paragraful nr. 23 al hotărârii sus menţionate se reţine că "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau reţinute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde şi pierderile reprezentate de indisponibilitatea sumelor ca urmare a exigibilităţii premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft şi alţii, C - 397/98 şi C-410/98, Rec, p. I -1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, Rec, p. I-11753, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail şi alţii, citată anterior, punctul 25, precum şi Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich şi alţii, C-l 13/10, C-147/10 şi C-234/10, nepublicată,încă în Repertoriu, punctul 65)". Aceeaşi instanţa a arătat astfel că pierderea suferită de contribuabil depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite tară temei cu încălcarea dreptului Uniunii şi se raportează la perioada cuprinsă între data plăţii föra temei a taxei în cauză şi data restituirii acesteia.

In baza considerentelor de mai sus a solicitat admiterea prezentei acţiuni si obligarea paratei la restituirea sumei de 2231 lei ce a fost plătită cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule cu dobânda fiscala legala calculata de la data plaţii si pana la data restituirii integrale si la plata cheltuielilor de judecata (taxa timbru si onorariu avocat) ocazionate de prezentul litigiu.

In drept îşi întemeiază prezenta acţiune pe dispoziţiile art. 1 si următoarele din legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, art. 117 alin. 1 litera a si d si art. 8 si 9(actual art. 168 si art. 182 din CPF din 2015) din Codul de procedura fiscala, ale dispoziţiilor Codului Civil si al art. 110 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene, precum si in raport de jurisprudenţa relevanta a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ( in special hotărârea din 07.04.2011, Cauza TATU & ROMÂNIA, respectiv cauzele Nadasdi si Nemeth si respectiv din 18.01.2007, Brzezinski, CAUZA 586/2014 BUD1SAN, CAUZA C76/14, CAUZA MANEA).

Pârâtele … au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată, faţă de împrejurarea că în prezent există o procedură prevăzută de OUG nr. 52/2017, intrată în vigoare la data de 04.07.2017, conform căreia cererile de restituire se depuneau, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

Pârâta a mai formulat cerere de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al timbrului de mediu.

Legal citată chemata în garanţie a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice …, care în opinia acesteia ar fi atât inadmisibilă cât şi prematură şi mai apoi neîntemeiată, precum şi respingerea cererii de chemare în judecată, cu privire la aceasta din urmă fiind invocate excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile cât şi  ca urmare a decăderii reclamantei din dreptul de  a cere restituirea timbrului de mediu cât şi lipsa de interes în formularea cererii din moment ce este reglementată o procedură administrativă prin care s-a născut dreptul contribuabililor de a li se restitui taxa achitată împreună cu accesoriile aferente.

În şedinţa publică din …, pentru motivele arătate în preambulul prezentei hotărâri, instanţa a admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În cauză, în cadrul etapei cercetării procesului a fost încuviinţată şi administrată la solicitarea reclamantei şi pârâtelor, proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din … a pus în discuţia părţii prezente excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată  şi a lipsei de interes, invocate de chemata în garanţie prin întâmpinare şi a reţinut cauza spre soluţionare atât în privinţa excepţiilor invocate, anterior menţionate cât şi în privinţa fondului cererii de chemare în judecată şi a cererii de chemare în garanţie .

Având a se pronunţa, cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocate de chemata în garanţie prin întâmpinare,  în baza dispoziţiilor art. 248 Cod procedură civilă, reţine următoarele:

În prezenta cauză, aşa cum rezultă din motivarea adusă cererii de chemare în judecată,  reclamantul  a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei plătită de aceasta cu titlu de timbru de mediu achitată în anul 2016, în cuantum de 2231 lei, împreună cu dobânda fiscală aferentă acestei sume, arătând că cererea sa de restituire formulată la data de 06.11.2018, a fost respinsă de pârâtă, prin Adresa nr. …. din data de 07.11.2018, pe motiv că cererile de restituire se depuneau până la data de 31 august 2018, refuz care în opinia acesteia este unul neîntemeiat, nelegal  şi formulat cu vădită rea-credinţă, pentru motivele arătate, fără însă ca aceasta să conţină vreo referire la anularea unui astfel de act administrativ asimilat, fiind solicitat instanţei să dispună direct restituirea sumei achitate cu titlu de timbru de mediu, posibilitate pe care aceasta a justificat-o prin prisma caracterului alternativ al procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 57/2017 şi a jurisprudenţei CJUE în materia taxelor speciale introduse de-a lungul timpului de către autorităţile române,în privinţa înmatriculării autovehiculelor, în opinia acesteia reglementarea unei astfel de proceduri  neputând atrage imposibilitatea de a se adresa instanţei de judecată competente pentru a cenzura refuzul nejustificat de restituire.

Contrar opiniei  reclamantei, tribunalul apreciază că în cauză, fiind vorba de o solicitare de restituire a timbrului de mediu achitat în anul 2016,  în privinţa căreia nu s-a făcut dovada că ar fi fost formulată o cerere de  restituire anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2017,  reclamanta era obligată să recurgă la o astfel de procedură, obligatorie  în raport de  trimiterea expresă la prevederile art. 77 şi 47 din Legea nr. 207/2015.

Aşadar, prin  intermediul anterior menţionatului act administrativ, legiuitorul a stabilit expres nu doar procedura administrativă ce se impune a fi parcursă de justiţiabil ci şi obiectul unei eventuale acţiuni în justiţie, obiect limitat la deciziile emise  în  soluţionarea  contestaţiilor,  ca  o  aplicaţie particulară a prevederilor art. 281 alineat 2 din Legea 207/2015.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa constată că reclamanta a achitat timbru de mediu pentru a putea înmatricula în România un autovehicul cumpărat, nu a beneficiat de restituirea acestuia până la intrarea în vigoare a O.U.G. 57/2017, astfel că aceasta trebuia să urmeze procedura de restituire instituită de  anterior menţionatul act normativ, să se adreseze cu cerere de restituire organului fiscal central competent, conform procedurii prevăzute de acesta, putând să atace în contencios administrativ numai decizia de soluţionare a cererii sale.

În acest context, tribunalul apreciază că  reclamanta avea la dispoziţie o alta cale prevăzută de lege pentru restituirea taxei de poluare, iar cererea de restituire trebuia să fie formulată în conformitate cu prevederile O.U.G. 57/2017, astfel că din moment ce aceasta nu a urmat procedura expres prevăzută de lege, cererea adresată direct instanţei de contencios administrativ pentru a dispune restituirea, apare în mod evident ca inadmisibilă.

Reclamanta a susţinut că din moment ce prin adoptarea O.U.G. nr. 57/2017, a fost prevăzută doar o procedură  alternativă de restituire a timbrului de mediu, nerecurgerea la o astfel de procedură neputând atrage în opinia acesteia, imposibilitatea de a se adresa instanţei de judecată competente pentru a sancţiona refuzul de restituire,  punct de vedere ce nu poate fi primit, deoarece ignora principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială şi legea generală – specialia generalibus derogant – si care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat in fiecare lege specială.

Câtă vreme pentru restituirea timbrului de mediu s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii această taxă poate fi restituită după aprobarea ei, nu se poate susţine întemeiat ca legea specială, derogatorie de la dreptul comun reprezentat de Legea nr. 554/2004, s-ar putea aplica in concurs cu aceasta, ci din contră că de la intrarea sa în vigoare a acestui act normativ,  dispoziţiile legii contenciosului administrativ bazat pe un eventual refuz nejustificat,  nu mai pot constitui temei pentru restituirea unei astfel de taxe, o astfel de cerere fiind inadmisibilă, în opinia tribunalului.

De altfel, problema raportului dintre legea specială si legea generală a fost rezolvată în acelaşi mod de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. 33/2008, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii atunci când a decis, ,,Concursul dintre legea speciala şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială”.

În plus, apreciază tribunalul că respingerea ca inadmisibila a acţiunii in restituirea timbrului de mediu, întemeiata pe dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 554/2004 si intentată după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 57/2017, nu echivalează cu privarea reclamantului de accesul la justiţie, prin încălcarea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Art. 6 din Conventie garanteaza fiecarei persoane "dreptul la un tribunal", adica dreptul ca o instanta judiciara sa solutioneze orice contestatie privitoare la drepturile si obligatiile sale civile (cauzele Ad’t Mouhoub contra Frantei, Waite at Kenedy contra Germaniei, Prince Hans-Adam II de Lichtenstein contra Germaniei).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca acest drept nu este absolut, ca este compatibil cu limitări implicite si ca statele dispun in aceasta materie de o anumita marja de apreciere.

Totodata, a aratat ca aceasta problema trebuie examinata intr-un context mai larg, si anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natura sa altereze dreptul la un tribunal chiar in substanţa sa.

In Romania, legiuitorul a adoptat un act normativ special, in temeiul caruia persoanele care au achitat taxe speciale pentru înmatricularea autovehiculelor pot solicita restituire a acestora cu condiţia parcurgerii procedurii prevăzute de lege şi depunerea cererii în termenul indicat în cuprinsul său sub sancţiune a decăderii din drept, faptul că respectivul act normativ prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea persoanelor îndreptăţite de dreptul la un tribunal, pentru ca, împotriva deciziei emise in soluţionarea contestaţie administrative legea specială prevede calea contestţtiei la instanţa competentă, potrivit art. 1 alin.9  din O.U.G. nr. 57/201, careia i se confera o jurisdictie deplina.

In consecinta, intrucat persoanelor indreptatite la  restituirea taxelor instituite de  către autorităţile române pentru înmatricularea autovehiculelor, li s-a recunoscut posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 57/2017, este evident ca acestea au pe deplin asigurat accesul la justitie.

Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii reglementarilor anterioare, nu incalca articolul 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă, faptul ca această cale specială este sau nu una efectiva poate fi constatat printr-o analiză în concret a fiecărei cauze.

Pentru toate motivele anterior expuse,  apreciind întemeiată, excepţia inadmisibilităţii în privinţa cererii de restituire a timbrului de mediu, ce face obiectul  principal al cererii de chemare în judecată, invocată de chemata în garanţie, prin întâmpinare,  tribunalul urmează să o admită şi să respingă un astfel de capăt de cerere ca inadmisibil.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta  a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale fiscale aferente sumei a cărei restituire o solicită, cerere care are însă în mod evident caracter  accesoriu cererii principale ce vizează restituirea, iar cum o astfel de cerere a fost respinsă ca inadmisibilă aceeaşi soluţiei se impune a fi dată şi cererii accesorii privind dobânda, în aplicarea principiului de drept ,,accesorium sequitur principale” urmând să fie respinsă ca inadmisibilă în întregime cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice …..

Ca urmare a soluţiei date acţiunii principale, de respingere a acesteia, constată că pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ….  nu a  căzut în pretenţii,  astfel că cererea de chemare în garanţie formulată de aceasta în contradictoriu cu Administraţiei Fondului pentru Mediu, este în mod vădit lipsită de obiect şi urmează să fie respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată instanţa reţine că potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul, să îi plătească acesteia, cheltuieli de judecată, la baza obligaţiei de restituire stând tocmai culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

În cauză, în raport de soluţia pronunţată  de instanţă  şi de conţinutul normei legale mai sus menţionată, constată că doar pârâta şi chemata în garanţie erau îndreptăţite să solicite cheltuieli de judecată, şi de asemenea, că acestea nu au înţeles să formuleze  o astfel de cerere, aspect de care va lua act prin dispozitiv. 

Domenii speta

Spete similare