Insolvență. Contestație raport și plan de distribuire. Distribuire fonduri obținute între creditori garantați având ranguri de prioritate diferite.

Decizie 92 din 28.03.2019


Prin sentinţa nr.6 din 14.01.2019, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă, a respins ca nefondată contestaţia împotriva raportului privind fondurile obţinute şi a planului de distribuire privind suma de 570.450 de lei (publicate în buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 21822/16.11.2018), formulată de petenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, în calitate de creditor al debitorului SC A. SRL.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, la data de 16 noiembrie 2018, lichidatorul judiciar a publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 21822/16.11.2018 raportul privind fondurile obţinute şi planul de distribuire privind suma de 570.450 de lei în care prezintă faptul că în urma valorificării activelor debitorului s-a încasat suma de 593.450 de lei, distribuită astfel: 1% din suma recuperată şi 1.000 de lei – onorariu lichidator judiciar conform hotărârii adunării creditorilor din data de 9 iunie 2014; 4.197 de lei – cheltuieli de procedură (rapoarte de evaluare, anunţuri de vânzare, banner de vânzare, cheltuieli deplasări la bunul mobil); 2% - către fondul de lichidare; suma rămasă, în cuantum de 570.450 de lei urmând a fi distribuită creditorului  B. BANK SA.

Creditorul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice critică propunerile lichidatorului, invocând dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 85/2006 privind distribuirile între creditorii având acelaşi rang de prioritate.

Sub acest aspect, instanţa a observat că potrivit tabelului definitiv consolidat, atât B. BANK cât şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice figurează la rubrica creditori garantaţi însă acest lucru nu echivalează cu rang egal de prioritate pentru că şi între garanţi există rang de înscriere egal sau de rangul II, III, diferenţa de rang fiind dată de data înscrierii garanţiei.

Astfel, dacă B. BANK este înscrisă în Cartea Funciară cu ipotecă de rang I din anul 2008, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice figurează cu avize Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare înscris la 19.01.2012, prin urmare doar raportat la această dată avizele creditorului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice beneficiază de rang II de prioritate.

Mai mult decât atât, avizele depuse de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice conform tabelului definitiv consolidat nu cuprinde toată suma pentru care a formulat cerere de creanţă, prin urmare pentru diferenţă contestatoarea nu deţine nici măcar o creanţă garantată ci doar bugetară deci nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 85/2006 invocate.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apreciază ca motivele reţinute de instanţa de fond nu pot fi menţinute de instanţa de apel, în condiţiile în care potrivit tabelului definitiv consolidat creditorii B. Bank SA şi Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice apar în categoria creanţelor garantate fără vreo alta observaţie, creanţa instituţiei având caracter garantat în limita sumei pentru care deţine avize de garanţie înscrise la arhiva electronică.

Pe cale de consecinţa, în condiţiile în care B. Bank şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice au calitatea de creditori garantaţi, se impunea ca distribuirea sumei să se facă proporţional, în raport de ponderea creanţelor înscrise în tabelul definitiv în acelaşi rang de prioritate.

În acest sens, în speţă sunt aplicabile dispoziţii prevăzute de Legea nr. 85/2006 în art. 124 şi art. 125 alin. (2) .

În concluzie, întrucât sumele obţinute din valorificarea bunurilor imobile erau insuficiente pentru acoperirea integrală a creanţelor creditorilor garantaţi, în lumina dispoziţiilor legale sus menţionate se impunea ca acestora să li se distribuie o cotă falimentară, reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţele respectivilor creditori îl deţine în categoria creanţelor garantate.

Procedura specială a insolventei instituită prin Legea nr. 85/2006 reprezintă o executare silita a obligaţiilor, dar, spre deosebire de executarea silita din dreptul comun (care este o procedură individuală), procedura falimentului este o procedura colectivă (concursuală) pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Solicită admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi admiterea contestaţiei formulate, în sensul anularii raportului asupra fondurilor şi a planului de distribuire, cu consecinţa ca distribuirea sumei să se facă proporţional şi către DRGFP - AJFP.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, debitoarea SC A. SRL - prin lichidator judiciar C. SPRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că, potrivit tabelului definitiv consolidat, creanţa AJFP în cuantum de 51429 lei este înscrisă drept creanţă garantată şi bugetară, însă la rubrica observaţii este relevat „DGFP nu deţine pentru toată suma solicitată înscrise avize în AEGRM".

La data întocmirii tuturor tabelelor de creanţă era în vigoare Legea 99/1999, Titlu VI, privind AEGRM, unde al art. 98 alin 1 se arătă că „Creditorii privilegiaţi, inclusiv statul şi unităţile administrativ-teritoriale, pentru creanţele provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume ce reprezintă venituri publice, pot avea prioritate faţă de un creditor cu garanţie reală, numai dacă şi-au înscris creanţa la arhiva sau, după caz, în documentele de publicitate imobiliară, înaintea înscrierii unei astfel de garanţii de către creditorul garantat”.

Potrivit art. 3 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, legea aplicabilă este tot legea veche (acte şi fapte juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil).

Oricum şi art. 2421 din Noul Cod civil prevede că rangul ipotecii imobiliare este determinat de ordinea înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară.

Astfel fără putinţă de tăgadă rangul creanţei creditorului AJFP este inferior rangului creditorului Banca D. SA.

Contractul de ipotecă încheiat între debitoare şi creditoarea B. Bank SA autentificat sub numărul 7294 din 23.12.2008 a fost înregistrat la cartea funciară în data de 24.12.2008 sub numărul 9335 (aşa cum rezultă din înscrisurile anexate la cererea de creanţă a creditoarei B. Bank SA).

Avizul înregistrat în AEGRM de către creditoarea AJFP (conform înscrisurilor anexate de aceasta la cererea de creanţă) datează din 19.01.2012, aşadar la mai mult de 3 ani de la data înscrierii la cartea funciară a contractului de ipotecă în favoarea creditoarei B. BANK SA.

Motivul pentru care întreaga sumă a fost propusă spre distribuire creditorului B. BANK SA este faptul că aceasta are rang superior celorlalte creanţe garantate, ipoteca instituită în favoarea B. BANK SA fiind constituită în momentul achiziţionării bunului imobil (a creditat cumpărarea imobilului) vândut ulterior în procedura de faliment şi a căror sume încasate fac obiectul planului de distribuire.

Aşadar, nu sunt incidente în prezenta cauza dispoziţiile art. 124 din Legea 85/2006 invocate de către contestatoare, care condiţionează situaţia reglementată de "acelaşi rang de prioritate", întrucât creanţa garantată a AJFP este în rang inferior creanţei garantate a creditorului B. BANK SA.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Creditoarea apelanta a criticat sentinţa apelată arătând că judecătorul sindic în mod greşit a făcut aplicarea art. 124 din Legea 85/2006.

Potrivit disp. art. 124 din Legea nr.85/2006, „Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă, prin tabelul menţionat la art. 108 alin. (2) lit. d)”.

 Dispoziţiile acestui articol se aplică creditorilor din aceeaşi categorie de creanţe şi care au acelaşi rang de prioritate, respectiv, creditorilor din aceeaşi categorie, iar celor cu rang de prioritate diferit le vor fi distribuite sumele rezultate din valorificarea bunurilor debitoarei aflate în faliment, în funcţie de rangul de prioritate.

În consecinţă, între doi creditori cu rang diferit, cel cu rang prioritar, respectiv cel care a înregistrat ipoteca primul în CF va avea dreptul să se despăgubească integral din preţul imobilului ipotecat şi ulterior, urmează a fie despăgubit şi creditorul ipotecar de rang subsecvent.

Pe de altă parte, creditorii cu garanţii reale asupra bunurilor din averea debitorului sunt favorizaţi, deoarece sunt plătiţi de lichidator cu prioritate din preţul vânzării bunurilor constituite ca garanţii reale în favoarea lor, în raport de data înscripţiei sau înscrierii în cartea funciară, care îi conferă şi rangul ipotecii, potrivit disp. art. 25 din Legea nr.85/2006, iar pe de altă parte, stabileşte creditorul îndreptăţit să fie plătit cu prioritate din preţul imobilului ipotecat.

O concluzie similară se impune însă şi în legătură cu constituirea acestor garanţii, care oferă prioritate creditoarei B. BANK, la distribuirea sumei obţinute în urma lichidării bunurilor grevate de sarcini în sensul dispoziţiilor art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2006.

Prevederile acestui text de lege stipulează imperativ că „Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:

 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;

 1^1. creanţele creditorilor garantaţi născute în timpul procedurii de insolvenţă după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel;

 2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii”

Se impune precizarea că, raţiunea acestei norme a avut ca fundament protejarea creditorului care a manifestat diligenţă în privinţa asigurării satisfacerii creanţei prin constituirea unei garanţii reale, evitând în acest fel concursul său cu ceilalţi creditori şi conferind acestuia prioritate la primirea sumelor rezultate prin vânzarea bunului supus garanţiei sale.

Procedând la distribuirea sumelor încasate din vânzarea bunurilor ipotecate, în favoarea creditoarei B. BANK, lichidatorul judiciar a respectat exigenţele textului legal citat, ţinând seama de rangul ipotecii (ipotecă de rang I ), astfel cum apare stipulat în art. 1778 din vechiul Cod civil dar cu rang prioritar conform art. 25 din Legea nr. 7/1996, creditoarea DGFP, figurând înscrisă cu rang de prioritate subsecvent, fiind evident faptul că între cele două creanţe aflate în discuţie nu există similitudine.

Problema de drept care se impune a fi clarificată este tratamentul juridic al creanţelor bugetare ce trebuie analizat în funcţie de calificarea creanţei bugetare, după cum urmează :

a) dacă nu se probează existenţa unei garanţii reale constituite de fisc asupra anumitor bunuri ale debitorului, creanţa va fi încadrată în categoria creanţelor bugetare ( art. 123 pct. 4 din legea nr. 85/2006), nefiind o creanţă garantată;

b) dacă se probează existenţa unei garanţii reale constituite de fisc asupra anumitor bunuri ale debitorului ( în condiţiile art.151 sau art. 54 Cod pr. fiscală) creanţa va fi încadrată în categoria creanţelor garantate ( art. 121 din Legea nr. 85/2006), cu următoarele precizări:

- dacă în registrele de publicitate (carte funciară, respectiv AEGRM) au fost menţionate bunurile asupra cărora poartă garanţia (cele din procesul verbal de sechestru), rangul garanţiei va fi dat de data înregistrării;

- dacă în registrele de publicitate (carte funciară, respectiv AEGRM) nu au fost menţionate bunurile asupra cărora poartă garanţie (ci doar creanţele garantate), garanţia nu are rang, fiind subordonată celorlalte garanţii constituite asupra bunului;

c) dacă se probează existenţa unui privilegiu expres menţionat de lege asupra tuturor bunurilor debitorului, creanţa va fi încadrată în categoria creanţelor garantate ( art. 121 din Legea nr. 85/2006), iar rangul va fi dat de momentul înregistrării privilegiului în registrele de publicitate (fără a fi necesară identificarea bunurilor, dar cu precizarea că priveşte toate bunurile debitorului).

Conform art. 2328 NCC, preferinţa statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se supune legislaţiei speciale. Cu toate acestea, Noul Cod Civil fixează şi limitele în care legea specială poate reglementa această cauză de preferinţă, şi anume interzicerea unei „superpriorităţi”, căci „asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi”. În termenii art. 153 LPA, „preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ - teritoriale pentru creanţelor lor nu va fi opozabilă terţilor înainte de momentul la care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate. O asemenea preferinţă va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferinţa a fost făcută publică”. Textul se referă la „preferinţă” iar nu la „privilegiu” (cum era cazul art. 1725 din Codul civil de la 1864), întrucât legile speciale oferă statului mai multe tipuri de preferinţă. O semnificaţie aparte trebuie dată textului art. 2328 Cod civil pentru situaţiile în care debitorul este supus procedurii insolvenţei. În acest caz, legea specială instituie o preferinţă specială pentru creanţele bugetare în cadrul procedurii falimentului. Prin „creanţe bugetare”, art. 3 pct. 11 LPI desemnează „creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora”. Statutul privilegiat al acestor creanţe în cadrul procedurii insolvenţei este avut în vedere în mai multe texte ale legii, unde se face distincţia între creanţe garantate, creanţe bugetare şi creanţe chirografare, de unde rezultă că pentru creanţele bugetare avem un tratament diferit de cel al creanţelor garantate, dar şi de cel al creanţelor chirografare. De exemplu, art. 100 alin. (3) lit. C) enumeră creanţele bugetare ca o categorie distinctă de creanţe. De asemenea, legea menţionează ca o categorie distinctă pe cea a „creditorilor bugetari”, adică titularii creanţelor bugetare.

Înscrierea la Arhiva Electronică a creanţei bugetare are drept efect perfectarea privilegiului general al creditorului bugetar asupra tuturor bunurilor (mobile) ale debitorului. Dar acest privilegiu nu conferă preferinţă raportat la garanţiile reale ( ipoteci imobiliare, gajuri) constituite asupra anumitor bunuri ale debitorului în favoarea creditorilor garantaţi. El conferă doar preferinţa de a poziţiona pe creditorul bugetar în categoria menţionată de art. 123 pct. 4 LPI.

Pe de altă parte însă, constituirea gajului fiscal (prin instituirea sechestrului) conferă fiscului preferinţa stabilită de orice garanţie reală (şi în acest sens trebuie înţeleasă referirea din art. 171 alin. (1)Cod pr. Fiscală la ”creditorii fiscali au un privilegiu prin efectul legii”), deci poziţia la care se referă art. 121 LPI. În plus, dacă acest gaj este înscris la arhivă (împreună cu descrierea bunurilor sechestrate), fiscul dobândeşte rang de la data înscrierii şi poate surclasa eventualele ipoteci mobiliare înscrise ulterior.

De altfel, art. 98 al.1 din Legea nr. 99/99- Titlul IV (în vigoare la data întocmirii tabelelor de creanţe), prevedea expres: „Creditorii privilegiaţi, inclusiv statul şi unităţile administrativ-teritoriale, pentru creanţele provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume ce reprezintă venituri publice, pot avea prioritate faţă de un creditor cu garanţie reală, numai dacă şi-au înscris creanţa la arhiva sau , după caz, în documentele de publicitate imobiliară, înaintea înscrierii unei astfel de garanţii de către creditorul garantat”.

În speţă, aşa cum a arătat şi lichidatorul judiciar, Contractul de ipotecă încheiat între debitoare şi creditoarea B. Bank autentificat sub numărul 7294 din 23.12.2008 a fost înregistrat la cartea funciară în data de 24.12.2008 sub numărul 9335 după cum rezultă din înscrisurile anexate la cererea de creanţă a creditoarei B. Bank.

Avizul înregistrat în AEGRM de către creditoarea AJFP, conform înscrisurilor anexate de aceasta cererii de creanţă, datează din 19.01.2012, aşadar la mai mult de 3 ani de la data înscrierii la cartea funciară a contractului de ipotecă în favoarea creditoarei B. BANK.

Motivul pentru care întreaga sumă a fost propusă spre distribuire creditorului B. BANK este faptul că aceasta are rang superior celorlalte creanţe garantate, ipoteca instituită în favoarea B. BANK fiind constituită în momentul achiziţionării bunului imobil (a creditat cumpărarea imobilului) vândut ulterior în procedura de faliment şi a căror sume încasate fac obiectul planului de distribuire.

Aşadar, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 124 din Legea 85/2006 invocate de către contestatoare, care condiţionează situaţia reglementată de "acelaşi rang de prioritate", întrucât creanţa garantată a AJFP este în rang inferior creanţei garantate a creditorului B. BANK  şi în consecinţă, se impune respingerea apelului ca nefondat.

Ca urmare, în mod corect lichidatorul judiciar a avut în vedere, prin planul de distribuire contestat, îndestularea prioritară a creditorului ipotecar de rang I, respectând dispoziţiile imperative ale art. 125 din Legea nr. 85/2006, nefiind posibilă distribuirea proporţională a fondurilor obţinute din efectuarea operaţiunilor de lichidare între creditorii garantaţi având ranguri diferite ale garanţiilor constituite asupra bunurilor falitei.

În consecinţă, cum criticile apelantei nu sunt pertinente, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică şi din oficiu nu se constată motive de ordine publică, Curtea, în conformitate cu art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.