Anulare decizie de impunere

Sentinţă civilă 726 din 02.10.2018


Data la care construcţia nefinalizată în termenul prevăzut în autorizaţia de construire este considerată clădire în sensul prevederilor Codului fiscal anterior şi a normelor metodologice de aplicare. Aspecte privind stabilirea impozitului în cazul nefinalizării lucrărilor de construcţii în termenul prevăzut în autorizaţia de construire.

Potrivit art. 249 alin. 5 din Legea nr. 571/2003, din Codul fiscal anterior: „în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri”.

În sensul normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal anterior, respectiv în sensul Titlului IX- pct. 31 alin. 6, lit. a din H.G. nr. 44/2004, acoperişul reprezintă partea de deasupra care acoperă şi protejează o clădire de intemperii, indiferent de materialul din care este realizat, iar planşeul este asimilat acoperişului în cazul în care deasupra acestuia nu mai sunt alte încăperi/incinte. Potrivit prevederilor art. 254 alin. 8, lit. c din Legea nr. 571/2003 actualizată, în cazul persoanelor fizice, pentru clădirile construite potrivit Legii nr.50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, data dobândirii clădirii se consideră, pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.

Prin Sentinţa civilă nr.726/02.10.2018, pronunţată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal, Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a respins acţiunea reclamantei TLM, formulată împotriva pârâtului MA, având ca obiect anulare decizie de impunere.

Instanţa a reţinut în motivarea soluţiei că, prin Autorizaţia de construire nr. X/2007, emisă de P,M.A., se autorizează executarea lucrărilor de construire locuinţă P+M în sistem cuplat, pe terenul situat în Arad, str.Y., beneficiari fiind T.L.M. şi I.; autorizaţia de construire a fost prelungită până la data de 23.10.2010; prin autorizaţia de construire nr. Z/2015 emisă de P.M.A., se autorizează continuarea lucrărilor autorizate în baza AC X/2007, beneficiari fiind T.L.M. şi I; autorizaţia de construire a fost prelungită până la data de 12.02.2018; la data de 30.01.2018 a fost emis proces - verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru clădirea situată în Arad, str.Y.

Instanţa a mai remarcat şi că, potrivit contractului de vânzare - cumpărare nr. abc/03.05.2007, contestatoarea a dobândit în proprietate în cotă de 1/2 terenul în suprafaţă de 328 mp, înscris în CF nedefinitivă Arad, potrivit Autorizaţiei de construire nr.X/2007 şi Autorizaţiei de construire nr. Z/2015 emisă, contestatoarea a dobândit în coproprietate clădirea situată în Arad, str.Y, iar conform extrasului de carte funciară Arad, contestatoarea deţine un drept de proprietate în cotă de 1/2 din imobilul (clădire şi teren) situat în Arad, str.Y.

Instanţa a considerat că trebuie reamintit, cu valoare de principiu şi faptul că, potrivit art. 249 alin. 1) şi art. 256 alin. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (act normativ valabil până la data de 31.12.2015), orice persoană care are în proprietate o clădire sau teren situate în România datorează anual impozit pentru acea clădire/teren şi aceleaşi obligaţii se regăsesc şi în art. 455 alin. l) şi art. 463 alin. l) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (act normativ aplicabil începând cu data de 01.01.2016).

În pofida criticilor şi aserţiunilor reclamantei din cererea introductivă, instanţa a apreciat că trebuia lămurită data de la care construcţia situată în Arad, str.Y este considerată clădire, respectiv data de la care ia naştere obligaţia de plată reprezentând impozit pe clădire, din care perspectivă găseşte şi judecătorul investit cu soluţionarea cauzei că potrivit art. 249 alin. 5) din Legea nr. 571/2003, „în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri”, iar conform Titlul IX- pct. 31 alin. 6), lit. a) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (act valabil până la data de 31.12.2015), „în sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi noţiunile de mai sus au următoarele înţelesuri: a) acoperiş - partea de deasupra care acoperă şi protejează o clădire de intemperii, indiferent de materialul din care este realizat; planşeul este asimilat acoperişului în cazul în care deasupra acestuia nu mai sunt alte încăperi/incinte”, iar potrivit art. 254 alin. 8), lit. c) din Legea nr. 571/2003 actualizată „... în cazul persoanelor fizice, ... pentru clădirile construite potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează: c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.” iar potrivit Memoriului de arhitectură - continuare lucrări construire casă - emis de arhitect B.G., la data expirării Autorizaţiei de construire nr.X/2007, respectiv la data de 23.10.2010, stadiul fizic de realizare a lucrărilor la casa situată în Arad, str. Y este: executată fundaţia, pereţii parterului, planşeu peste parter şi prin urmare, la data expirării Autorizaţiei de construire nr. X/2007 (23.10.2010), construcţia avea pereţi şi acoperiş (planşeu peste parter, nemaifiind alte încăperi/incinte executate peste planşeu), având elementele unei clădiri (potrivit definiţiei din art. 249 alin.(5) din Legea nr.571/2003), datorând astfel impozit pe clădiri pentru cota de proprietate de 1/2 din suprafaţa de 130 mp (suprafaţa aferentă parterului) şi întrucât autorizaţia de construire a expirat la data de 23.11.2010, iar reclamanta nu a solicitat o nouă autorizaţie de construire pentru finalizarea lucrărilor decât abia în anul 2015, instanţa a apreciat că reclamanta datorează impozit pe clădire pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş şi pe cale de consecinţă impozitul pe clădiri pentru cota de 1/2 din suprafaţa de 130 mp (parter) s-a stabilit retroactiv începând cu data de 01.01.2012 în baza prevederilor art. 110 alin. 1) şi 2) din Legea nr. 207/2015 actualizată: „Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel”.

 Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr.187/13.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. În motivarea deciziei, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor Codului fiscal anterior şi a normelor metodologice de aplicare a acestuia, datorează impozit pe clădire persoana care o deţine în proprietate, prin clădire pentru care se datorează impozit înţelegându-se orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.

În cauză, Curtea a reţinut că, valabilitatea primei autorizaţii de construire nr. X/23.11.2007, prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire locuinţă P+M în sistem cuplat, pe terenul situat în Arad, str.Y, beneficiari H. L. şi I., a expirat la data de 23.11.2010, fără a mai fi prelungită până în anul 2015.

La data expirării valabilităţii autorizaţiei de construire nr. X/23.11.2007, conform Memoriului de arhitectură - continuare lucrări construire casă – întocmit de arhitect B.G., stadiul fizic de realizare a lucrărilor la casa situată în Arad, str. Y era : executată fundaţia, pereţii parterului, planşeu peste parter.

În opinia Curţii a rezultat aşadar că, la data expirării valabilităţii autorizaţiei de construire nr.X /2007 - 23.10.2010, construcţia avea pereţi şi acoperiş, planşeul fiind asimilat acoperişului, nemaifiind alte încăperi executate peste planşeu, având elementele unei clădiri conform prevederilor legale menţionate anterior.

Din moment ce reclamanta nu a solicitat la data expirării valabilităţii autorizaţiei de construire nr.X /2007 - 23.10.2010, prelungirea acesteia, conform art.254 alin.8 lit.c citat anterior, Curtea a apreciat că, data dobândirii clădirii se consideră a fi data expirării  termenului prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, datorând astfel impozit pe clădire pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, în mod legal a stabilit pârâtul - intimat în sarcina reclamantei obligaţia achitării impozitului pe clădire aferent imobilului situat în Arad, str. Y începând cu anul 2012, cum corect a reţinut şi prima instanţă.