Drept procesual civil. Competența după materie și valoare.

Drept procesual civil. Competența după materie și valoare.

-Legea nr. 554/2004, art. 96 pct. 1 C.pr.civ., art. 10

Obiectul cauzei constând în solicitarea de plată a unei sume de bani, reprezentând dobânzi, nu este un argument pentru a conchide că secţiei civile a tribunalului - specializată în litigii cu profesionişti îi revine competenţa de soluţionare a litigiului, deoarece simpla pretenţie în bani nu determină competenţa de soluţionare a unui litigiu ci trebuie avută în vedere şi natura litigiului.

(Secţia a V-a civilă, decizia civilă nr. 432 din data de 5 martie 2019)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă la data de 21.11.2017 sub nr... reclamantul D.P.A.P. S. a chemat în judecată pârâtul M. F. P. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679,31 lei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.11.2017 sub nr.... reclamantul D. P.A. P.S. a chemat în judecată pârâtul M.F.P. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679,31 lei.

La data de 14.12.2017 Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a înaintat acest ultim dosar Secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti care a fost înregistrat pe rolul Secţiei a VI-a Civilă sub nr. dosar ...

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă la data de 21.11.2017 sub nr.... reclamantul D.P.A.P.S. a chemat în judecată  pârâtul  M.F.P. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679,31 lei.

Potrivit referatului întocmit, în cauză a fost identificat dosarul nr. ... având acelaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. (f. 9 )

Reclamanta a solicitat în dosarul nr ..., conexarea acestui dosar cu dosarul nr.44501/3/2017.

Pârâtul M.F.P. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de D.P.A.P.S. (D.P.A.P.S.) şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă; excepţia lipsei calităţii procesual pasive a M.F.P. faţă de pretenţiile D.P.A.P.S. (D.P.A.P.S.); inadmisibilitatea acţiunii.

Reclamantul D.P.A.P.S. a formulat răspuns la întâmpinare şi cerere de introducere în cauză, alături de M.F.P., în calitate de pârâţi a A.N.A.F., D.G.F.P.A.F. S.1. A solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei solicitate.(f. 141-145 vol. I dosar TB)

Pârâta A.N.A.F. a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă; excepţia lipsei calităţii procesual pasive a A.N.A.F.; inadmisibilitatea acţiunii. (f. 171-175 vol. I dosar TB)

Pârâta D.G.R.F.P.B. în reprezentarea A.S.1 F.P. a depus întâmpinare la şi a invocat excepţia prescripţiei acţiunii privind solicitarea de accesorii dobânzi; excepţia lipsei calităţii procesual pasive a D.G.R.F.P.B. în reprezentarea A.S. 1 F. P.; inadmisibilitatea acţiunii. (f.182-184 vol. I dosar TB)

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de D.G.R.F.P. B. în reprezentarea A. S. 1 F.P. şi a solicitat respingerea apărărilor referitoare la excepţia prescripţiei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, inadmisibilitatea acţiunii.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de A.N.A.F. şi a solicitat respingerea apărărilor referitoare la excepţia necompetenţei Secţiei a VI-a Civilă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, inadmisibilitatea acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.04.2018 Tribunalul a respins excepţia necompetenţei materiale ca neîntemeiată reţinând că obiectul cauzei îl reprezintă pretenţii în cuantum de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere calculate la venituri din privatizare executate silit.

Tribunalul a reţinut că aceste venituri din privatizare exced, potrivit naturii lor, sferei de competenta a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ invocată de pârâtă şi a conchis că prezenta cauza nu are ca obiect un act administrativ emis ori încheiat de către pârât și nu privește taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale ori accesorii ale acestora. (f. 163 vol. I dosar TB).

Prin sentinţa civilă nr.....au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei și inadmisibilităţii ca neîntemeiate; a fost admisă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii  M.F.P., A.N.A.F., D. G.A F. P. şi A.F. S. 1 şi acestea din urmă au fost obligate să plătească suma de 2.662.132,78 lei reprezentând dobânzi de întârziere.

Pentru a pronunţa această soluţie, referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâtul M.F.P., Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată reţinând că, urmare a adresei nr. (..) trimise de pârâtul M.F.P., reclamantul O.P.S.P.I. (D.P.A.P.S.) a virat suma de 5.108.679,31 lei la bugetul de stat cu O.P. nr. (..), situaţie care a generat prezentul litigiu. De altfel, aşa cum rezulta din extrasul de cont din data de 03.11.2017, suma de 5.108.679,31 lei, la care au fost calculate dobânzile de întârziere care fac obiectul prezentei cauze, a fost virata de paratul M. F. P..

Şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către celelalte pârâte introduse în cauză au fost apreciate ca neîntemeiate, raportat la susţinerea pârâtului M.F.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care a indicat în mod concret entităţile aflate în subordinea acestuia care au calitate procesuala pasiva.

În ceea ce privește excepţia prescripţiei invocate de către pârâta D.G.R.F.P.B. în reprezentarea A. S.1 a F. P. Tribunalul a reţinut că prescripţia reprezintă o sancţiune juridica îndreptata împotriva pasivităţii, lipsei de diligenta a titularului unui drept subiectiv, aspect care nu este incident în speţă.

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, între reclamant O.P.S.P.I. (actual D.P.A.P.S.) şi pârâte, încă din anul 2012 a existat corespondenţă cu privire la suma reprezentând garanţie de participare la licitaţie plătită de R. C. C.. –C., ofertantul declarat câştigător în cadrul procesului de privatizare a S.C. C. S.A. A.

Din întreaga corespondenţă purtată rezultă că pârâtele nu au contestat restituirea sumei, recunoscând faptul că suma trebuie restituită, procedând de altfel la restituirea efectivă a acestea în noiembrie 2017, rămânând de plata doar accesoriile.

Tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 2.532 C.pr.civ. potrivit cărora „Prescripţia nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă, ea se suspendă pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie” şi, a observat că între parţi au existat numeroase discuţii în vederea soluţionării amiabile a modalităţii de restituire a sumei, atât verbale, cât şi în scris, aşa cum rezultă din corespondenţa depusă la dosarul cauzei, purtată nu doar „în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie”, ci încă din anul 2012, înainte de a începe să curgă termenul de prescripţie.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocate de pârâtele introduse în cauză, Tribunalul a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, instanţa pronunţându-se deja pe aceasta excepţie faţă de excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere ca prezentul litigiu nu se circumscrie ariei de aplicare a prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru a putea susţine inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Pe fondul cererii, instanța a reţinut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenţii în cuantum de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere, calculate la venituri din privatizare, executate silit urmare popririi la S.N. a S. S.A., înfiinţată de Biroul Executorului Judecătoresc D. G., L. G. si M. P. în baza sentinţei nr. ... pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Astfel, debitul de bază l-a reprezentat garanţia de participare achitată de R.C.C.. - Canada, ofertantul declarat câştigător in cadrul procesului de privatizare a societăţii C. S.A. Abrud, suma recuperată prin executarea silita a dividendelor cuvenite acţionarului S. R. de la S.N. a S. S.A.

Având în vedere momentul încasării sumei de 5.108.679,31 lei, virată de D.P.A.P.S. cu OP nr. (..) şi momentul virării de către D.G.R.F.P., respectiv data de 03.11.2017, D.P.A.P.S. s-au calculat dobânzi de întârziere în cuantum de 2.662.132,78 lei.

Faţă de cele anterior menţionate şi având în vedere dispoziţiile art. 182 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală instanţa a dispus obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.662.132.78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679.31 lei, plătite de reclamanta D.P.A.P.S., dar nedatorată conform sentinţei civile nr.6382/29.10.2013 pronunţate în dosarul nr. 16362/3/2012 de Tribunalul Bucureşti - Secția a VI-a Civilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta D.G.R.F.P.B. şi a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate  în sensul respingerii cererii de chemare în judecata în contradictoriu cu D.G.R. a F.P.B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivare a arătat că nu are calitate procesuală pasivă deoarece reclamantul – D. P. şi A.P.S., au calitatea de mic contribuabil cu sediul în Bucureşti, S. 1 şi este, prin urmare, administrat din punct de vedere fiscal de către A. S. 1 F.P., în conformitate cu prevederile art.38 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local al unei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale se realizează prin organul fiscal local al respectivei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.”

Prin urmare, legitimare procesuala pasiva în cauză nu poate avea decât A.S. 1 a F. P. reprezentata prin D.G.R.F.P.B.”, neexistând niciun temei legal pentru ca DGRFP Bucureşti să apară ca pârât de sine stătător în prezenta cauză şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat la plata dobânzilor de întârziere aferente unei activităţi ce nu intră în competentele sale.

În drept a invocat dispoziţiile art. 468 C.pr.civ.

Apel a formulat şi D.G.R.F.P. Bucureşti, în reprezentarea A. S. 1 F. P..

În motivare, în cuprinsul primei critici, a arătat că în mod nelegal a fost admisă cererea în contradictoriu cu AS1FP deoarece aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză dat fiind că aceasta are calitatea doar de administrator al conturilor D.P.A.P.S.; într-adevăr, ASFP este organ de specialitate în subordinea Ministerului Finanţelor Publice astfel cum s-a reţinut de Tribunal însă AS1FP –T.S. S. 1-AS1FP nu poate fi obligată la plata pretenţiilor solicitate de reclamant, având în vedere, că întreaga corespondenţă precum şi virarea sumei de 5.108.679,31 lei s-a realizat cu M. F.P., nu cu unităţile subordonate, fapt reţinut în motivare şi de prima instanţă.

În cuprinsul celei de a doua critici a arătat că în mod eronat s-a respins excepţia prescripţiei deoarece dreptul la acţiune trebuia exercitat în termenul de prescripţie stabilit de lege, în speţă , fiind vorba de termenul de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C.pr.civ., [art.3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958] incident în cauză. Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Dreptul la acţiune al reclamantului pentru solicitare dobânzi, a început să curgă de la data de 30.07.2014, atunci când (D.P.A.P.S) a fost informat de S.S. SA că în urma executări silite dispusă de BEJ D. G. şi M. P. a fost executată integral suma de 5.436.405,88 lei, şi a expirat la data de 30.07.2017.

Faţă de data introducerii acţiunii, 21.11.2017, cererea formulată de (D.P.A.P.S) pentru acordare dobânzii, în urma executării silite a debitului principal în sumă de 5.436.405,88 lei, este prescrisă.

Referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, în cuprinsul celei de a treia critici, a arătat că obiectul prezentei cauze - solicitare accesorii se circumscrie ariei de aplicare a prevederilor Legii nr. 207/2015 C.pr.civ. lege specială ,,Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului”.

Drept urmare, formularea unei cererii de acordare dobânzi, direct la instanţă de judecata este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

A arătat că a solicitat respingerea ca inadmisibilă cererii privind plata dobânzii, în raport de dispoziţiile C.pr.fisc. şi prevederile OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, norme imperative.

Iar, conform prevederilor pct. 4 Cap. 2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal “plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai in baza cererii exprese depuse de acestea la organul fiscal competent, cererea nr. 552365/21.05.2013

Or, în urma soluţionării cererii reclamantei, organul fiscal competent poate fie sa aprecieze ca cererea este neîntemeiată şi să înştiinţeze contribuabilul în acest sens, fie sa o admită şi să emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor, astfel cum prevăd dispoziţiile pct. 6 alin. (2) şi (3) din Capitolul II al OMFP nr. 1899/2004, cu posibilitatea contestării soluţiei pe cale administrativă şi la instanţa.

În drept au fost invocate  prevederile art. 466 şi urm. C.pr.civ.,

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 03.04.2018, prin care instanţa a respins excepţia necompetentei materiale şi împotriva sentinţei, a formulat apel şi A.N.A. F..

În motivare, în cuprinsul primei critici, referitor la excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă, a arătat, că raportul juridic dedus judecaţii este unul de drept administrativ, şi nu unul civil, reclamantul precizând că solicită plată de „dobânzi” în temeiul art. 182 din Legea nr. 207/2015.

Raportat la acest aspect, precum şi la valoarea pretenţiilor reclamantului, în suma de 2.662.132,78 lei, competenţa materială de soluţionare a cauzei nu aparţinea Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă în raport de dispoziţiile art. 96 pct. 1 C.pr.civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ (forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii).

A arătat că dobânzile solicitate reprezintă accesorii ale unei sume care s-a restituit dintr-un cont de venituri ale bugetului de stat.

Apelanta a imputat primei instanţe că nu a analizat deloc raportul juridic dintre părţi, pentru a justifica de ce califică prezenta cauză ca fiind una civilă, şi nu de contencios administrativ; că în apărările sale DGRFP Bucureşti – A. S. 1 B. a arătat că are calitatea, prin T. S. S. 1, de administrator al conturilor D.P.A.P.S.

Suma constituită iniţial ca şi garanţie de participare la licitaţie a fost virată la bugetul de stat. Prima instanţă a arătat că această virare a sumei la bugetul de stat prin O.P. nr. (..) ar fi generat prezentul litigiu, în considerarea faptului că virarea s-a făcut in virtutea prevederilor legale.

Cu toate acestea, chiar mergând pe raţionamentul instanţei, nu se poate înţelege de ce aceasta apreciază că raportul juridic dedus judecaţii ar fi unul de drept civil (in care părţile se situează pe poziţii de egalitate juridică) şi nu unul de drept administrativ, în condiţiile în care instituţiile statului au acţionat în temeiul atribuţiilor administrative conferite de lege pentru administrarea bugetului de stat.

A mai susţinut că în acelaşi timp, art. 182 C.pr.fisc., invocat de reclamant ca temei al acţiunii, indică foarte clar un raport juridic de drept administrativ iar practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie este constantă în a califica litigiile care au ca obiect acordarea de dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, ca fiind de contencios administrativ.

În cuprinsul celei de a doua critici a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N. A. F..

Cu privire la aceasta a susţinut şi că sentinţa este nemotivată şi nu întruneşte exigenţele impuse de art. 425 C.pr.civ., de jurisprudenţa CEDO şi a ÎCCJ, deoarece singurul motiv pentru care instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe care a invocat-o în cauză, este acela că M.F.P. ar fi indicat ANAF ca având calitate procesuală.

A arătat că M.F.P. nu a indicat ANAF ca având calitate în cauză, ci ANAF-DGRFP B. – A.S.1  F.P. B.. Or, DGRFP Bucureşti este o instituţie cu personalitate juridică distincta de ANAF.

A mai arătat că reclamantul, în calitate de contribuabil, nu este administrat din punct de vedere fiscal de ANAF, organele de administrare fiscala funcţionând numai în cadrul direcţiilor generale regionale a finanţelor publice, respectiv în cadrul DGAMC, instituţii publice cu personalitate juridica distincta de ANAF.

De altfel, reclamantul face referire în acţiune la un raport juridic cu A. S. 1 a F. P. din cadrul DGRFP Bucureşti, şi nu cu ANAF.

A mai arătat că potrivit art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, se înfiinţează în subordinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridica, iar in cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice funcţionează, ca structuri fără personalitate juridică, administraţii judeţene/de sector ale finanţelor publice.

Aşadar, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridica, sunt instituţii distincte de ANAF, iar ANAF nu administrează din punct de vedere fiscal contribuabilii.

În cuprinsul celei de a treia critici a susţinut că în mod greşit instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a imputat primei instanţe că nu a ţinut cont de faptul că, deşi se arată că temeiul juridic al acţiunii este art. 182 din Legea nr. 207/2015, de la dosar nu reiese ca intimatul-reclamant ar fi formulat o cerere la organul fiscal competent, în condiţiile stabilite de Codul de procedura fiscala si, de asemenea, nu rezultă daca o astfel de cerere a fost soluţionată.

În cuprinsul ultimei critici a arătat că, în mod greşit a fost admisă acţiunea şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea este complet nemotivată, că deşi instanţa a apreciat că este vorba despre o acţiune in pretenţii, nu a făcut absolut nicio analiză a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, analiza ce ar fi trebuit făcută pentru fiecare pârât în  parte.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. C.pr.civ..

Împotriva încheierii din data de 03.04.2018 şi a sentinţei civile nr. 2885/2018 a formulat apel şi pârâtul M.F.P. şi a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii şi, în principal, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea acţiunii sau, în ipoteza respingerii excepţiilor invocate, respingerea acţiunea formulată împotriva M.F.P. 

În cuprinsul primei critici, apelantul a susţinut că sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum nici pe cele pentru care s-au înlăturat criticile părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C.pr.civ.; şi nu întruneşte exigenţele impuse de jurisprudenţa CEDO şi a ÎCCJ.

Apelantul a arătat că în sentinţă nu s-a precizat care este temeiul juridic pe care instanţa si-a întemeiat hotărârea; deşi din apărarea M.F.P. s-a desprins ideea centrală că această instituţie nu poartă răspunderea pentru autorităţile aflate în subordine, întrucât acestea au, la rândul lor, personalitate juridică, sentinţa apelată nu prezintă motivele de fapt sau de drept pentru care a reţinut că dobânzile de întârziere în cuantum de 2.662.132,78 lei sunt datorate de către M.F.P. în temeiul art. 182 C.pr.fisc., deşi în conţinutul sentinţei, însăşi instanţa reţine că plata debitului principal, care ar genera aceste dobânzi, s-a făcut de către D.G. R. F.P. (paragraf 5, pag. 12 din sentinţă).

A mai susţinut că nu sunt menţionate nici motivele pentru care a admis susţinerea reclamantei potrivit căreia dobânzile sunt datorate din data de 20.11.2012, deşi dispoziţiile art.182 coroborate cu art. 77 C.pr.fisc. prevăd că restituirea sumelor se face din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile de la data înregistrării cererii la organul fiscal care poate fi prelungit, ori D.P.A.P.S. nu a făcut dovadă solicitării restituirii sumei în anul 2012.

Instanţa de la fond nu a arătat nici motivele pentru care, deşi s-a pronunţat în temeiul art.182 C.pr.fisc., a respins apărarea pârâţilor privitoare la necesitatea formulării unei plângeri prealabile anterior investirii instanţei cu o cerere de chemare în judecată, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În cuprinsul celei de a doua critici a arătat că instanţa a încălcat normele de competenţă materială prevăzute de Codul de procedură civilă.

Dezvoltând, a arătat că M.F.P. a susţinut că, raportat atât la temeiul juridic pe care chiar intimata-reclamanta l-a indicat în cererea de chemare în judecată - art. 182 C.pr.fisc., cât şi la natura raportului juridic dintre părţile din proces, sunt incidente dispoziţiile Legii nr.554/2004 contenciosul administrativ.

A redat dispoziţiile art. 1 şi 10 din Legea contenciosului administrativ, art. 25 C.pr.civ. şi a arătat că toate raporturile juridice reglementate de C.pr.civ. bugetare sau fiscale, astfel cum sunt acestea definite de către art. 1 din acest act normativ, sunt supuse controlului de legalitate al instanţelor de contencios administrativ, tocmai în virtutea caracterului de drept public al acestora.

A susţinut că instanţa a calificat greşit raportul juridic dedus judecăţii, reţinând în considerentele hotărârii faptul ca „obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenţii in cuantum de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere, calculate la venituri din privatizare, executate silit urmare popririi la S.N. a S. S.A., înfiinţată de Biroul Executorului Judecătoresc D.G., L. G. si M.P. in baza sentinţei nr. ...., pronunţată de Tribunalul Bucureşti”, deoarece obiectul prezentei cauze l-au constituit pretenţii constând in dobânzi de întârziere calculate ca urmare a restituirii cu întârziere a unei sume de la bugetul de stat, suma de 5.108.679,31 lei, astfel cum a afirmat şi intimata-reclamanta prin cererea de chemare în judecată, fiind virată la bugetul de stat cu O.P. nr. (..).

Pe cale de consecinţă, de la momentul în care suma solicitata a fost virată la bugetul de stat, aceasta şi-a schimbat natura juridica, pentru restituirea acesteia, sau a unor accesorii/dobânzi aferente acesteia, fiind necesară parcurgerea procedurii reglementate de prevederile C.pr.fisc., fapt ce atrage după sine o serie de consecinţe referitoare la calitatea procesuala a persoanelor, incidenţa unui termen de prescripţie, instanţa competenta sa judece o astfel de cerere etc.

Astfel, ţinând cont de faptul că unicul temei juridic reţinut de către instanţă pentru admiterea acţiunii D.P.A.P.S. a fost art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind C.pr.civ. apreciem că această soluţie putea să fie adoptată numai în urma unei analize efectuate de către o secţie specializată în aplicare dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, act normativ ce reglementează situaţia în care un subiect de drept este prejudiciat ca urmare a unui act emis de către o autoritate publică sau de refuzul acesteia de a rezolva o cerere.

Nu în ultimul rând, a arătat că prin Deciziei nr. ...., pronunţată de către înalta Curte de Casaţie si Justiţie În soluţionarea unui recurs in interesul legii, Decizie prin care s-a stabilit faptul ca „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (1) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C.pr.civ. şi ale art.35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.”

În cuprinsul celei de a treia critici a susţinut că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a M.F.P. deoarece aceasta a fost invocată având în vedere lipsa identităţii dintre subiectul care a efectuat plata debitului principal în cuantum de 5.108.679,31 lei (Administraţia Sectorului 1) şi subiectul chemat în judecată pentru achitarea penalităţilor de întârziere la această sumă, excepţie care a fost respinsă de către instanţă.

În cuprinsul altei critici a arătat că sentinţa civilă nr. 2885/2018 a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

Dezvoltând, a arătat că instanţa a calificat greşit raportul juridic dedus judecaţii, respingând în mod eronat excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece obiectul prezentei cauze l-a constituit pretenţii constând in dobânzi de întârziere calculate ca urmare a restituirii cu întârziere a unei sume de la bugetul de stat, suma de 5.108.679,31 lei, astfel cum a afirmat si intimata-reclamanta prin cererea de chemare in judecata, fiind virata la bugetul de stat cu OP nr. (..).

A mai susţinut că deşi pentru a valorifica dreptul la restituire reglementat de dispoziţiile art. 182 C.pr.fisc., reclamantul trebuia sa formuleze o cerere de restituire, iar în situaţia în care sumele respective nu i-ar fi fost restituite, ori nu ar fi primit niciun răspuns, s-ar fi născut dreptul la o acţiune în contencios administrativ, evident cu respectarea procedurii reglementata de aceasta lege, respectiv formularea unei plângeri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cauză o astfel de procedură nu a fost urmată, astfel că, în acest context, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.

În cuprinsul ultimei critici a susţinut că instanţa a interpretat în mod eronat atât raportul juridic dedus judecaţii, cât şi starea de fapt rezultată din probele administrate.

În acest sens, a arătat că deşi a dispus în sensul admiterii acţiunii, instanţa a reţinut în considerentele hotărârii o serie de argumente contradictorii:„aşa cum rezultă din extrasul de cont din data de .., suma de 5.108.679,31 lei, la care au fost calculate dobânzile de întârziere care fac obiectul prezentei cauze, a fost virată de pârâtul M.F. P.” (paragraf 10, pag. 11 - Sentinţă), deşi în aceleaşi considerente instanţa a reţinut ca între momentul încasării sumei de 5.108.679,31 lei, virată de D.P.A.P.S. cu O.P nr. 20/20.11.2012 şi momentul virării de către DGRFP, respectiv data de 03.11.2017, D.P.A.P.S. s-au calculat dobânzi în cuantum de 2.662.132,78 lei (paragraf 5, pag. 12 din sentinţă).

Din extrasul de cont al reclamantei D.P.A.P.S. din 03.11.2017, rezultă că IBAN-ul plătitorului este (..), acest IBAN fiind de interes deoarece reprezintă contul efectiv din care a plecat suma de 5.108.679,31 lei - reprezentând debitul principal, iar menţiunile conexe fiind lipsite de importanţă practică.

Un al doilea set de argumente contradictorii, sunt reprezentate, în opinia apelantului, de faptul ca instanţa a reţinut atât incidenţa in cauza a dispoziţiilor art. 182 C.pr.fisc. cât şi a altor dispoziţii C.civ. ce reglementează prescripţia dreptului la acţiune.

Or, dacă sunt incidente dispoziţiile C.pr.fisc. în ceea ce priveşte dreptul la despăgubiri, înseamnă că raportul juridic este unul de drept public, acesta fiind guvernat în integralitate de normele Codului, începând de la naşterea/formarea raportului juridic, continuând cu derularea si terminând cu încetarea acestuia, nefiind posibil ca o parte a raportului sa fie guvernat de legea fiscala, iar alta de legea civilă.

Pentru ipoteza în care se va trece peste nulitatea sentinţei, invocată în cadrul motivelor de apel anterior prezentate, a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca nefondată.

Intimatul reclamant D.P. şi A.P.S. a formulat întâmpinare la cererile de apel formulate de M.F.P., A.N.A.F. D.G.R.F. P.B. – S. 1, în contradictoriu cu intimatul D.P.A.P.S. şi a solicitat respingere acestora.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a necompetenţei materiale a primei instanţe, a arătat că acestea sunt neîntemeiate deoarece apărarea pârâţilor M.F.P., A.N.A.F. şi D.G.R.F.P.B.-S.1 se concentrează şi se întemeiază pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. .., deşi, aşa cum se poate constata acest act normativ nu este incident in cauza.

Astfel, aria de competenţă este stabilită potrivit dispoziţiilor art. 1, alin. (1) din Legea nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin ne soluţionare a în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”.

A arătat că, temeiul în baza căruia a formulat acţiunea introductivă de instanţa este răspunderea pentru fapta proprie, astfel cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

A arătat că excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă prin raportare la prevederile legii speciale, respectiv Legea nr. 554/2004”, invocată de apelante este nefondată deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenţii în cuantum de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere, calculate la sume reprezentând dividende executate silit urmare popririi la S.N. a S. S.A., înfiinţată de B.E.J.D.G., L.G. si M.P. în baza sentinţei nr. ..., pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

A subliniat că debitul de baza l-a reprezentat garanţia de participare achitata de R. C. C.. – C., ofertantul declarat câştigător în cadrul procesului de privatizare a societăţii C.S.A. A., suma recuperată prin executarea silită a dividendelor cuvenite acţionarului Statul Roman de la S.N. a S. S.A.

In opinia intimatului, în mod greşit susţin apelantele faptul că actele şi faptele pretins cauzatoare de prejudicii, îşi au izvorul în raporturile de drept procesual fiscal, omiţând faptul că dividendele au natură civilă, acestea exced, potrivit naturii lor, ariei de competenţă a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Intimatul a susţinut că pârâţii ignoră cu bună ştiinţă faptul că obiectul prezentului litigiu îl constituie dobânzile de întârziere calculate la veniturile din privatizare executate silit urmare popririi la S.N. a S. S.A., înfiinţate de B.E.J. D. G., L.G. si M.P. în baza sentinţei nr...., pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

A mai arătat că în cauza sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 40, alin. (1) din Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării care prevăd că:„Cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998. cu modificările si completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competenta secţiilor civile ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. ”

Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării din 13.06.2002 aprobata prin H.G. nr. 577/2002 prevede la art. 19511, alin. (3) situaţiile in care garanţia de participare este pierduta de către investitor, respectiv împrejurarea care a generat prezentul litigiu.

În acelaşi sens, a arăt că potrivit dispoziţiilor art. 285, alin. (4) din Hotărârea nr.577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării: „Competenţa de soluţionare a cererilor prevăzute la art. 40 alin. (1) din lege aparţine exclusiv secţiilor civile ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere. ”

A subliniat că garanţia de participare achitată de R. C. C.. – C., ofertantul declarat câştigător in cadrul procesului de privatizare a societăţii C. S.A. Abrud - care reprezintă debitul de baza - a făcut obiectul dosarului nr. 16362/3/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă şi faţă de acest aspect, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, având în vedere faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă dobânzile aferente veniturilor din privatizare, competenţa generală, materială şi teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti - secţia civilă.

Practica judecătorească este unitară cu privire competenţa Tribunalului, Secţia civilă (comercială) în soluţionarea cererilor având ca obiect venituri din privatizare sau administrare a societăţilor la care Statul Roman este acţionar.

Referitor la susţinerea apelanţilor M.F.P. şi A.N.A.F. că „cererile privind actele administrative emise/încheiate de autorităţile publice centrale, cele care privesc taxe si impozite, contribuţii, datorii vamale si accesorii ale acestora... ” sunt de competenta Curţii de Apel - secţia de contencios administrative si fiscal, a arătat că prezenta cauza nu are ca obiect un act administrativ emis ori încheiat de către apelante si nu priveşte taxe, impozite, contribuţii. datorii vamale ori accesorii ale acestora. obiectul cererii de chemare in judecata fiind reprezentata de pretenţii cuvenite D.P.A.P.S. ca urmare a faptei apelantelor. Simplul fapt ca, parte in prezenta cauza este Ministerul Finanţelor Publice sau instituţii aflate in subordinea acestuia, nu atrage de drept competenta secţiei de contencios administrativ si fiscal.

Conchizând, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, a arătat că, în cauza, competenţa generală, materială şi teritorială aparţine secţiei civile a Tribunalului.

În ceea ce priveşte excepţia calităţii procesuale pasive a solicitat respingerea acesteia deoarece aşa cum rezultă din extrasul de cont din data de 03.11.2017, suma de 5.108.679,31 lei - la care au fost calculate dobânzile de întârziere care fac obiectul prezentei cauze - a fost virată de M. F. P..

De asemenea, în susţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P. a arătat că prin adresa nr. 446926/02.08.2012, apelantul a transmis O.P.S.P.I. (D.P.A.P.S.) următoarele: garanţia de participare la licitaţie pentru cumpărarea de acţiuni la societăţile comerciale, în cazul în care ofertantul declarat câştigător o pierde ca urmare a refuzului de a semna contractul de privatizare se încadrează în categoria <alte venituri>; veniturile obţinute din garanţia de participare la licitaţie pentru cumpărarea de acţiuni la societăţile comerciale, în cazul în care ofertantul declarat câştigător o pierde ca urmare a refuzului de a semna contractul de privatizare se vărsa integral la bugetul de stat.”

În baza acestei solicitări a apelantei, reclamantul O.P.S.P.I. (D.P.A.P.S.) a virat suma de 5.108.679,31 lei la bugetul de stat cu O.P. nr. (..), situaţie care a generat prezentul litigiu.

În adresa anterior menţionată apelanţii nu au invocat niciun moment faptul ca nu au competenta de a se pronunţa cu privire la sumele în discuţie, dimpotrivă au indicat faptul că sumele reprezentând garanţia de participare la procesul de privatizare se virează la bugetul de stat.

A mai arătat că urmarea litigiului existent între R.C.C.. şi M.E., prin O.P.S.P.I., a fost obligat irevocabil la restituirea sumei reprezentând garanţia de participare. Având in vedere sentinţa rămasă irevocabilă au fost executate silit dividendele cuvenite acţionarului S.R. la SN a S. S.A.

Situaţia a fost adusă la cunoştinţa M.F.P. cu adresele D.P.A.P.S. nr. (..), depuse la dosarul cauzei, prin care s-au comunicat demersurile întreprinse de D.P.A.P.S. pentru soluţionarea acestui caz, respectiv stornarea din evidentele reclamantului a sumei de 5.436.405,88 lei, plătită de S. N. a S. S.A. B. E. J. D. G., L.G. si M. P., în baza sentinţei nr.6382/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Ca urmare, D.P.A.P.S. a prezentat M.F.P. cu adresele nr. (..), nr. (..) si nr. (..) compensarea, ca posibila soluţie, între cele doua sume, având în vedere ca bugetul de stat este destinaţia finală atât a dividendelor, cât şi a garanţiei executate si virate de O.P.S.P.I.(D.P.A.P.S.) in anul 2012, si a solicitat reanalizarea acestui caz.

Prin adresa nr. (..), înregistrată la M.F. P. sub nr. (..), s-a propus constituirea unui grup de lucru din care să facă parte specialişti din cadrul M. F. P. si din cadrul D.P.A.P.S. care sa stabilească modalitatea de rezolvare a acestui caz, precum si nominalizarea persoanelor care să facă parte din acest grup de lucru.

Urmare acestei corespondenţe îndelungate, în data de 03.11.2017 a fost virată în contul D.P.A.P.S. suma de 5.108.679,31 lei, care, la rândul său a virat această sumă la bugetul statului cu O.P. nr. (..), în contul dividendelor datorate de SN a S. aferente exerciţiului financiar 2013.

Aşa cum rezulta din întreaga corespondenţă aflată la dosarul cauzei, pârâtul MFP, prin fapta proprie, a determinat reclamantul la plata unor sume nedatorate.

A mai arătat că apelantul – M.F. P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, a indicat în mod concret entităţile aflate în subordinea acestuia care au calitate procesuala pasiva, motiv pentru care am solicitat introducerea in cauza, (daturi de MFP şi a apelantelor anterior menţionate (A.N.A.F si D.G.R. F.P. B. – Se. 1).

Mai mult decât atât, corespondenţa a fost purtată de-a lungul timpului, în vederea clarificării modalităţii de soluţionare a reglării sumelor reprezentând venituri din privatizare cu toate entităţile care deţin calitate procesuala pasivă în prezenta cauza, inclusiv deci şi cu pârâta A.N.A. F. şi D.G. R.  F.P. B. – S. 1.

În ceea ce priveşte nemotivarea sentinţei a solicitat respingerea acestui motiv ca nefondat deoarece din analiza sumară a hotărârii atacate se poate constata că prima instanţă a analizat fiecare excepţie invocata de apelanţii-pârâţi în întâmpinările formulate la cererea de chemare în judecată, şi, de asemenea a motivat sentinţa atacată pe fond.

Pe fondul cererii a susţinut că în mod corect a fost admisă cererea de chemare în judecată.

Anterior analizei încheierii de şedinţă din data de 03.04.2018 şi sentinţei civile nr. ..., Curtea constată că s-au formulat patru cereri de apel de către pârâţii: D.G.F. P. în nume propriu şi ca reprezentant a A.F.S. 1, A.N.A.F. şi de M. F. P..

Apelanţii au criticat atât încheierea din data de 03.04.2018 în ceea ce privește soluția dată excepției de necompetență materială a Secției a VI-a Civilă (A.N. A.F. şi de M. F. P.) cât și sentința sub aspectul soluției date excepției prescripției dreptului material la acțiune (D. G.F.P. în nume propriu şi ca reprezentant a A.F S.1), excepției lipsei calității procesuale pasive și excepției inadmisibilității (A.N.A. F. şi de M.F.P.). Au fost de asemenea, formulate critici şi cu privire la soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată şi de obligare a pârâţilor în solidar la plata către reclamant a sumei solicitate de acesta.

Având în vedere efectele pe care le-ar avea asupra litigiului admiterea excepțiilor invocate de apelanţi, Curtea apreciază că primul motiv de apel care se impune a fi analizat este cel care privește soluția dată excepției de necompetență materială a primei instanţe, invocat de apelanţii A.N.A.F. şi de M. F. P..

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 207/2015, reclamantul D.P.A.P.S. a solicitat obligarea pârâţilor M.F.P., A.N. A.F., D.G. F.P. şi A.F. S. 1, în solidar, la plata sumei de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679,31 lei.

Referitor la situaţia de fapt, reclamantul a invocat următoarele aspecte drept situaţie premisă a cererii de chemare în judecată:

Urmare a faptului că adjudecatarul R. C. C.. – C., ofertantul declarat câştigător în cadrul procesului de privatizare a S.C. C. S.A. A., a refuzat semnarea contractului de privatizare, O.P.S.P.I. a executat garanţia de participare la licitaţie, constituită de acesta în sumă de 1.449.276,4 USD, iar echivalentul în lei, respectiv suma de 5.108.679,31 lei a fost virată la bugetul statului cu O.P. nr. 20/20.11.2012. (f. 45 vol. I dosar TB)

Prin sentinţa civilă nr. .... Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea modificată şi a obligat O.P.S.P.I. să restituie reclamantei R.C.C.. suma de 1.449.276,40 USD, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plaţii, reprezentând garanţia de participare la licitaţie, precum şi dobânda legala aferentă calculată de la data de 18.12.2012, pana la data plaţii efective; să plătească reclamantei suma de 228.102, 73 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Soluţia a devenit definitivă prin decizia nr. 501/27.06.2014 prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă a respins apelul formulat de O.P.S.P.I. (D.P.A.P.S.) şi irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia Î.C.C.J. Secţia a II-a Civilă nr. ..... (f. 9-41 vol. I dosar T.B.)

B. E.J. D. G., L.G. si M. P. a transmis la D.P.A.P.S. în data de 07.05.2014, somaţia de plata a sumelor cuprinse în sentinţa nr. 6382/29.10.2013 a Tribunalului Bucureşti şi a cheltuielilor de executare silita, respectiv: garanţia de participare în sumă de 1.449.276,40 USD + 120.063,10 USD (actualizarea sumei cu dobânda anuală de 6%, pe perioada 18.12.2012-06.05.2014); cheltuieli de executare silită în sumă de 72.498,82 lei.

Sumele au fost executate de la S. N. S. S.A.(f. 57 vol. I dosar TB).

Acestea reprezentau dividendele pe anul 2013 datorate de S.N. S. S.A. către bugetul de stat.

Discuţiile cu privire la instituţia care urma să restituie reclamantei suma de mai sus s-au finalizat în data de 03.11.2017 când suma de 5.108.679.31 lei a fost virată de D.G. R. F. P. – A.F. S.1, în contul D.P.A.P.S. (f.117 vol. I dosar TB), care la rândul său a virat această sumă la bugetul statului cu O.P. nr. (..), în contul dividendelor datorate de SN a S. aferente exerciţiului financiar 2013.(f.118 vol. I dosar TB)

Dobânda care a fost solicitată de reclamant prin prezenta acţiune priveşte perioada dintre momentul încasării sumei de 5.108.679,31 lei, virată cu OP nr. (..) şi momentul virării de către D.G.R.F.P. a aceleiaşi sume, respectiv data de 03.11.2017.

Faţă de împrejurarea că în cererea de chemare în judecată reclamanta a făcut trimitere la dispoziţiile legii fiscale, respectiv art. 182 din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală (aceste dispoziţii fiind invocate drept unic temei juridic al acţiunii sale), care reglementează dreptul contribuabilului la plata dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, Curtea apreciază că natura litigiul de faţă este fiscală, contrar celor susţinute de intimatul reclamant şi reţinute de prima instanţă.

Natura civilă a litigiului susţinută de intimatul reclamant nu poate fi reţinută pentru următoarele considerente:

Împrejurarea că, într-adevăr, obiectul prezentei cauze îl reprezintă suma de 2.662.132,78 lei, reprezentând dobânzi, nu este un argument pentru a conchide că Secţiei Civile a Tribunalului - specializată în litigii cu profesionişti îi revine competenţa de soluţionare a litigiului deoarece simpla pretenţie în bani nu determină competenţa de soluţionare a unui litigiu ci trebuie avută în vedere şi natura litigiului.

Referitor la natura litigiului, se constată că reclamantul a arătat că suma solicitată reprezintă dobândă la sume reprezentând dividende executate silit urmare popririi la S.N. a S. S.A., înfiinţate de B.E.J. D.G., L. G. si M. P. în baza sentinţei nr. ...., pronunţate de Tribunalul Bucureşti, dar, Curtea apreciază că nici situaţia premisă care a determinat executarea silită a Societăţii Sării (câştigarea procesului de ofertantul care a nu mai semnat contractul de privatizare şi i-a fost executată garanţia) şi nici împrejurarea că suma executată efectiv de ofertant de la terţul poprit (S.N. a S. S.A.) a reprezentat, într-adevăr, dividende pe care acesta din urmă urma să le achite la bugetul de stat, nu determină natura civilă a litigiului, deoarece odată ce suma a fost executată şi virată la bugetul de stat în data de 20.11.2012, aceasta şi-a pierdut individualitatea. 

Faptul că, într-adevăr, astfel cum se observă din prezentarea anterioară, litigiul a apărut ca urmare a faptului că la un moment dat s-a refuzat semnarea unui contract de privatizare şi garanţia depusă de ofertant a fost virată la bugetul de stat de reclamant (plus toate urmările acestei acţiuni, reţinute anterior, în prezentarea istoricului litigiului), nu îl îndreptăţeşte pe intimatul reclamant să aducă în actualitate această împrejurare pentru a susţine natura civilă a litigiului în condiţiile în care, ceea ce prezintă importanţă este că o sumă de bani care trebuia să fie virată la bugetul de stat cu titlu de dividende (de o societate aflată în subordinea debitorului ofertantului - devenit creditor ca urmare a câştigării procesului cu privire la garanţia ce îi fusese executată) a fost executată silit iar restituirea acesteia de o instituţie a statului către titularul care trebuia să o vireze la bugetul de stat, s-a realizat tot de o instituţie a statului (D. G. R. F. P. – A. F. S. 1) după o perioadă de timp.

În acest context, nu mai prezintă importanţă natura sumei care a fost iniţial executată de creditor (ofertant) ci numai faptul că instituţii ale statului au avut o anumită poziţie cu privire la sume de bani care trebuiau virate la bugetul de stat.

În cauză, contrar a ceea ce a susţinut intimatul reclamant, nu se pune în discuţie natura juridică a dividendelor pentru că, fără dubiu, obiectul cauzei nu îl reprezintă obligarea societăţii care avea obligaţia de plată a dividendelor nici la plata dividendelor şi nici la plata dobânzilor ca urmare a neplăţii dividendelor conform dispoziţiilor legale. Într-un astfel de litigiu s-ar fi putut vorbi despre competenţa secţiei specializate în litigiile cu profesionişti având în vedere faptul că dividendele sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 31/1990 (art.67), reţinând şi dispoziţiile Deciziei nr. 18/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar această ipoteză nu este cea afirmată în cererea de chemare în judecată.

Referitor la susţinerea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării potrivit cărora „Cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998. cu modificările si completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competenta secţiilor civile ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.”, Curtea arată că nici aceasta nu poate fi primită deoarece prezentul litigiul nu priveşte în mod cert niciun act sau vreo operaţiune referitoare la privatizare.

Împrejurarea că în antecedenţa raporturilor dintre părţi a existat o privatizare nefinalizată nu se repercutează în nici un fel asupra naturii prezentului litigiu. În acest context, fără relevanţă este şi faptul că Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării din 13.06.2002 aprobată prin H.G. nr. 577/2002 prevede la art. 19511, alin. (3) situaţiile in care garanţia de participare este pierdută de către investitor.

Intimatul reclamant a susţinut că litigiul generat de garanţia de participare achitată de R.C.C.. – C., ofertantul declarat câştigător in cadrul procesului de privatizare a societăţii C. S.A. A. - care reprezintă debitul de bază - a făcut obiectul dosarului nr. 16362/3/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia civilă astfel că, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, având în vedere faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă dobânzile aferente veniturilor din privatizare, competenţa generală, materială şi teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti - Secţia Civilă.

Curtea nu poate primi această susţinere deoarece, principiul accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul) înseamnă, pe plan procesual civil, că instanţa învestită cu judecarea unei cereri principale este competentă să se pronunţe şi asupra cererilor accesorii, adiţionale sau incidentale care, dacă ar fi luate în considerare în mod separat, ar fi de competenţa materială sau teritorială a unei alte instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute de art. 120. [art. 123 alin. (1) C.pr.civ.] dar în cauză nu aceasta este ipoteza dat fiind că, pe de o parte nu este vorba despre o cerere cu două petite (principal şi accesoriu) ci de două litigii distincte, unul fiind soluţionat irevocabil şi sentinţa executată, mult anterior promovării celuilalt. Pe de altă, parte, în mod total nefondat, a susţinut intimatul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă dobânzile aferente veniturilor din privatizare, afirmaţia fiind contrazisă chiar de considerentele de fapt ale cererii de chemare în judecată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că litigiul trebuie soluţionat de o instanţă de contencios administrativ şi fiscal şi nu de o instanţă civilă-specializată în litigii cu profesionişti, contrar a ceea ce a susţinut reclamantul şi a reţinut prima instanţă în cuprinsul încheierii din data de 03.04.2018.

În ceea ce priveşte instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă să soluţioneze litigiul în primă instanţă, se reţine că potrivit art. 96 pct. 1 C.pr.civ. „Curţile de apel judecă: 1.în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale” iar conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data promovării acţiunii de către reclamant, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Observând că valoarea pretenţiilor afirmate de reclamantă este de 2.662.132,78 lei, Curtea apreciază că instanţa competentă să soluţioneze litigiul în primă instanţă este Curtea de Apel Bucureşti, una dintre  Secţiile de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Curtea apreciază că pretenţiile solicitate de reclamant se încadrează în categoria de taxe, categorie reţinută de art. 10 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, se reţine, pe lângă art. 182 C.pr.fisc. invocat drept temei al cererii de chemare în judecată şi poziţia exprimată de M.F. P. în adresa de la f.113 vol. I dosar TB conform căreia „suma de reprezentând garanţia de participare la licitaţie este o sumă încasată la bugetul de stat pentru care nu există obligaţie de restituire. În vederea restituirii sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr.528/2015 pentru aprobarea procedurii de restituire a sumelor plătite în plus sau necuvenit şi pentru care nu există obligaţia de declarare.”

Se observă că Ordinul nr. 528/2015 reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri plătite în plus sau necuvenit şi pentru care nu există obligaţia de declarare.

Cum s-a apreciat că motivul de apel referitor la soluţia dată excepţiei de necompetenţă materială este întemeiat, nu se vor mai analiza celelalte motive de apel.

Pentru toate aceste considerente, în condiţiile art. 480 alin. (4) C.pr.civ., Curtea va admite apelurile, va anula încheierea de şedinţă din data de 03.04.2018 şi sentinţa civilă nr.2885/02.10.2018 şi va dispune trimiterea spre competenţă soluţionare către Curtea de Apel Bucureşti în vederea repartizării dosarului către una dintre Secţiile de Contencios Administrativ şi Fiscal.

S-a conchis că se impune admiterea tuturor apelurilor deşi doar apelanţii A.N.A.F. şi de M.F.P. au criticat soluţia dată excepţiei de necompetenţă materială, deoarece s-a apreciat că în condiţiile art. 60 C.pr.civ., efectele hotărârii instanţei de apel se întind asupra tuturor părţilor, dat fiind că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de bani reprezentând dobândă.

Domenii speta

Spete similare