Dreptul muncii

Există categorii de profesii, (de ex. asistenţi medicali, doctori, cadre didactice) care pot fi sancţionate disciplinar de angajator potrivit Codului muncii, dar şi după un regim sancţionator specific prevăzut de legea specială.

Retrogradarea reclamantei, din funcția de asistent medical în funcţia de infirmier, nu reprezintă o retrogradare, ci este o schimbare a profesiei reclamantei, ceea ce atrage nulitatea deciziei.

Decizia civilă nr. 8/17.01.2019 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr.819/20.09.2018 Tribunalul Galaţi a respins contestaţia formulată de contestatoarea …, în contradictoriu cu intimaţii … şi …, ca nefondată.

Prin contestaţia formulată şi înregistrată iniţial sub nr …/121/2018 pe rolul Tribunalului Galaţi - secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea … a solicitat, în contradictoriu cu intimata …, anularea Deciziei nr. 17/31.01.2018 şi a Raportului Comisiei de Cercetare Disciplinară nr. 49/31.01.2018, prin care a fost sancţionată abuziv cu retrogradarea din funcţia de asistent medical generalist, gradul principal, în cea de infirmier, pe o durată de 31 zile şi cu reducerea corelativă a salariului la suma de 2030 lei, obligarea intimatei la plata sumei de 30000 lei daune morale şi suspendarea deciziei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Motivându-şi în fapt contestaţia, a arătat că în data de 05.08.2017, doamna director a venit la camera de gardă şi a acuzat-o, fără temei, că a folosit acelaşi ac pentru pen, în condiţiile în care nu s-a investit timp de 4 ani de zile în dotarea materială a camerei de gardă. A susţinut că în programul naţional pentru diabet, producătorul decontează un singur ac pentru fiecare pen şi de aprovizionarea cu materiale sanitare, se ocupă punctul farmaceutic.

A mai menţionat că referatul pentru comisia de disciplină întocmit de director conţine o sumă de inexactităţi, incidentul fiind prezentat ca petrecându-se în data de 03-04.08.2017, şi nu pe 05.08.2017, nu s-a întocmit proces-verbal de constatare la momentul respectiv, iar faptele sunt prezentate eronat şi nu se aduc probe.

A subliniat că nu există martori, comisia de disciplină nu conţine nici un membru cu studii medicale, presupusa faptă s-a întâmplat la data de 03-04.08.2017, iar sancţiunea s-a aplicat la data de 31.01.2018, după 6 luni, lipsind evident percepţia efectivă a organului constatator, iar sesizarea nr. 153/18.09.2017 s-a făcut după o lună şi jumătate de la presupusa faptă.

A mai arătat că sancţiunea disciplinară nu se regăseşte în sancţiunile ce se pot aplica asistenţilor medicali, conform art. 58 din Legea nr. 307 privind exercitarea profesiei de asistent medical, iar sancţiunea disciplinară poate fi aplicată doar de către Consiliul Teritorial sau Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, numai după efectuarea unei expertize de către o comisie alcătuită din cel puţin 5 membri, aprobată de acesta la propunerea comisiilor de specialitate.

În drept, a invocat Legea nr. 554/2004, art. 1349, 1381, 1385, 1386 Cod civil, art. 30, art.192 Cod de procedură civilă.

Prin încheierea din 20 februarie 2018, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ fiscal, invocată din oficiu, şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare in cadrul Tribunalului Galaţi - Secţia I Civilă –litigii de muncă. Pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 606/121/2018*.

Intimata … a formulat întâmpinare,  prin care a arătat următoarele:

În zilele de 03.08.2017 şi respectiv 04.08.2017, cu ocazia verificării modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu ale salariaţilor, s-a constatat că salariata nu a respectat tehnica administrării medicamentelor pe cale injectabilă, respectiv administrarea insulinei, folosind acelaşi ac la mai multe utilizări, lăsând acul ataşat la pen după fiecare utilizare.

A menţionat … a sesizat la data de 18.09.2017, comisia de cercetare disciplinară care, analizând împrejurările în care au fost săvârşite faptele, consecinţele săvârşirii acestora, dar şi antecedentele salariatei în cadrul intimatei, a propus retrogradarea din funcţie a acesteia cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea pentru o perioadă de 30/31 de zile.

S-a reţinut de către comisia de cercetare disciplinară că salariata nu şi-a respectat atribuţiile stabilite prin fişa postului de asistent medical generalist, că a încălcat prevederile din Ordinul nr. 1142/2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti, Ordinul nr 1226/2012 privind aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale, că nu a respectat instrucţiunile de utilizare ale dispozitivului de administrare a insulinei, că a încălcat prevederile din Ordinul nr. 1101/2016, privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevedere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare şi, respectiv, că a încălcat prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

A arătat că salariata nu a fost la prima abatere, în antecedenţa acesteia regăsindu-se şi alte fapte care au constituit abateri disciplinare.

Referitor la susţinerea contestatoarei privitoare la necuprinderea de către comisia de disciplină a nici unui membru cu studii medicale, intimata a arătat că sesizarea comisiei de disciplină a fost făcută de doamna director, persoană cu studii medicale şi experienţa profesională de peste 20 de ani. Potrivit legislaţiei în vigoare, pot fi membri ai comisiei de cercetare disciplinară salariaţi din cadrul unităţii, cu studii superioare, fără obligaţia ca aceştia să aibă şi studii medicale.

Cu privire la susţinerea de către contestatoare că sancţiunea s-a aplicat după 6 luni, intimata a susţinut că din analiza datei săvârşirii faptei 03.08/04.08.2017, precum şi data aplicării sancţiunii disciplinare, 31.01.2018, coroborat cu data sesizării comisiei 07.08.2017 şi data întocmirii raportului comisiei 31.01.2018, în referire la disp. art. 252 alin. 1 Codul muncii, s-a putut observa că decizia a fost emisă în termen legal.

Referitor la faptul că sancţiunea aplicată nu se regăseşte în sancţiunile ce se pot aplica asistenţilor medicali, conform art. 58 din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical, intimata a precizat dispoziţiile legale invocate au fost abrogate prin OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor  Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

În drept, a invocat disp. art. 205 C.pr.civ.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Contestatoarea  … este salariata intimatei … în funcţia de asistent medical principal generalist.

Prin decizia nr. 17/31.01.2018, intimata a dispus sancţionarea disciplinară a salariatei … prin retrogradarea din funcţie şi acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, respectiv infirmier.

La aplicarea sancţiunii, intimata a avut in vedere Raportul comisiei de cercetare disciplinară nr 49/31.01.2018, cu privire la faptele salariatei contestatoare, constând în aceea că, în zilele de 03.08.2017 şi 04.08.2017, cu ocazia verificării modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu a salariaţilor, asistenta medicală nu a respectat tehnica administrării medicamentelor pe cale injectabilă, respectiv administrarea insulinei, folosind acelaşi ac la mai multe utilizări, lăsând acul ataşat pe pen după utilizare, nu a respectat colectarea corespunzătoare a deşeurilor periculoase înţepătoare după fiecare utilizare, nu a respectat măsurile de asepsie pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile sanitare.

Prin decizie s-a menţionat că prin faptele sale, contestatoarea a încălcat prevederile contractului individual de muncă nr. 57/2003, cap. M pct. 2 alin. a) şi b), prevederile Contractului Colectiv de muncă Cap. II, art. 30 alin 2 lit. a), b), c), prevederile art. 39 alin. 2 lit a), b), c) din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, prevederile Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, art. 3 lit. c), Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România  precum şi atribuţiile din fişa postului, respectiv, art. 31, art. 38, art. 43, art. 48.

 Referitor la motivul de nulitate al Raportului Comisiei de Cercetare Disciplinară nr. 49/31.01.2018, invocat de contestatoare pentru faptul că din comisia de disciplină nu a făcut parte nici un membru cu studii medicale, acesta a fost înlăturat, întrucât, potrivit legislaţiei în vigoare (OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Hotărârea nr. 1/10.02.2009 privind adoptarea Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România) pot fi membri ai acestei comisii salariaţi din cadrul unităţii, cu studii superioare, fără obligaţia ca aceştia să aibă şi studii medicale.

Comisia de disciplină avea prerogativa de a analiza faptele care constituiau abateri disciplinare având în vedere legislaţia privitoare la activitatea asistenţilor medicali, a atribuţiilor cuprinse în fişa postului, precum şi a instrucţiunilor de utilizare ale dispozitivului de administrare a insulinei, fără a fi necesare studii medicale.

În speţă, s-a reţinut că abaterile disciplinare săvârşite contestatoare sunt încălcări ale  atribuţiilor de serviciu cuprinse în  fisa postului, potrivit cărora aceasta trebuia „să respecte reglementările in vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea infecţiilor nosocomiale” (art. 31), „se preocupă de actualizarea cunoştinţelor profesionale, prin studiu individual sau alte forme de educaţie continuă şi conform cerinţei postului” (art. 38),” are responsabilitatea privind planificarea, organizarea, evaluarea şi furnizarea serviciilor precum şi cu privire la totalitatea actelor şi tehnicilor practicate”  (art. 43),” cunoaşte şi aplică Codul de procedură pentru gestionarea deşeurilor conform Ordin MS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale” (art. 48).

Din depoziţia martorei …, s-a reţinut că la administrarea insulinei bolnavilor de diabet din spital, deşi regula este ca acul să fie schimbat după fiecare utilizare, acesta devenind deşeu după prima utilizare, se procedează la folosirea aceluiaşi ac, întrucât nu sunt suficiente ace cu această destinaţie, în cazul de faţă nefiind produs nici un prejudiciu pacientului căruia i s-a administrat insulina cu acelaşi ac ataşat penului de mai multe ori.

Potrivit aceleiaşi declaraţii de martor, acele şi penurile pentru bolnavii de diabet din spital sunt aduse de aparţinătorii acestora şi nu au solicitat acestora mai multe ace, întrucât nu intra în atribuţia asistentelor medicale de a comunica cu aparţinătorii în sensul acesta, ci a medicului.

Însă, potrivit art. 45 – Cap. VI – Responsabilităţile postului, din fişa postului contestatoarei, aceasta avea obligaţia de a informa şeful ierarhic asupra oricăror probleme ivite în cursul activităţii şi prin Cap. V – Activităţile exercitate cu titlul de asistent medical generalist – (OUG nr. 144/2008) contestatoarea răspundea de stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate şi furnizarea serviciilor generale de sănătate, de natură preventivă, curativă şi de recuperare; administrarea tratamentului, conform prescripţiilor medicului; protejarea şi ameliorarea sănătăţii; întocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică de îngrijiri de sănătate comunitară.

Din actele dosarului, a rezultat că salariata contestatoare nu a produs nici o probă relativ la  întocmirea unui raport ori referat prin care să aducă la cunoştinţa conducătorului spitalului că acele pentru administrarea insulinei la bolnavi nu sunt suficiente.

De asemenea, instanţa nu a primit apărarea potrivit căreia nu s-a adus un prejudiciu bolnavilor cărora li s-a administrat insulina prin refolosirea aceluiaşi ac, întrucât dreptul la viaţă şi la ocrotirea sănătăţii sunt drepturi fundamentale, prevăzute în Constituţie.  Articolul 34 consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Art. 61 din Codul civil, Garantarea drepturilor inerente fiinţei umane, cuprinde reglementarea expresă potrivit căreia: (1) Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege; (2) Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.

De altfel, prin răspunsul dat la interogatoriul propus de contestatoare, reprezentanta intimatei a lămurit că nu trebuie să se aştepte producerea  unui  prejudiciu, având in vedere profilul unităţii, persoanele cărora li s-a administrat insulina fiind cu handicap psihic (răspuns la întrebarea 5). 

Susţinerea contestatoarei potrivit căreia  sancţiunea aplicată nu se regăseşte în sancţiunile ce se pot aplica asistenţilor medicali nu poate fi primită, întrucât disp. art. 58 din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical au fost abrogate prin OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care reglementează răspunderea disciplinară a asistenţilor medicali în legătură cu fapte ce aduc atingere onoarei şi prestigiului profesiei.

Angajatorul poate să aplice sancţiunea disciplinară a retrogradării din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată care nu poate depăşi 60 de zile, în conformitate cu disp. art. 248 lit. b) din Codul muncii, temei legal invocat în cuprinsul deciziei de sancţionare de către intimată (fila 5 la dosar).

În cauză, instanţa a constatat că în raport de criteriile stabilite de art. 250 din Codul muncii pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare şi a disp. art. 248 alin 1 din Codul muncii, măsura dispusă in sarcina contestatoarei pentru abaterea disciplinara reţinuta prin decizia de sancţionare contestată, este justificată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta …, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei, anularea deciziei şi obligarea la plata sumei de 30 000 lei, daune morale.

În motivare, a arătat că faţă de situaţia de fapt reţinută, sancţiunea aplicată este nefondată.

Cu privire la legalitatea deciziei, a arătat că unitatea medicală a procedat la sancţionarea medicală, deşi dispoziţiile aplicabile în cauză, OUG 144/2008, prevăd că angajatorul nu poate să procedeze decât la sancţionarea administrativă a acestei categorii de salariaţi, sancţionarea medicală revenind exclusiv Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Unitatea era obligată să aducă la cunoştinţa Ordinului abaterile constatate, iar acesta să efectueze o cercetare disciplinară. Conform Legii 278/2015, prin care a fost aprobată OUG 144/2008, răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului se realizează conform dispoziţiilor legale cuprinse în cap. VIII, prerogativa aplicării acestor sancţiuni revenind Consiliului Naţional al OAMGMAMR.

Al doilea motiv de nelegalitate este natura sancţiunii aplicate, retrogradarea din funcţia de asistent medical generalist în cea de infirmieră. Sancţiunea nu este prevăzută de dispoziţiile legii speciale aplicabile în materie. Potrivit art. 248 alin. 2 din Codul muncii, în cazul în care prin statute profesionale aprobate prin lege specială se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta. Raportat la profesia de asistent medical, există un regim sancţionator distinct de cel prevăzut în Codul muncii, respectiv dispoziţiile art. 40 din Legea 27/2015.

Sancţiunea este nelegală şi potrivit dispoziţiilor Codului muncii. Retrogradarea poate fi dispusă doar cu respectarea profesiei celui sancţionat. Prin decizia adoptată, s-a decis, în fapt, suspendarea dreptului de liberă practică.

În drept, a invocat art. 480 Cod de procedură civilă.

Intimata … a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că prin cererea de apel se formulează apărări noi, care nu au fost expuse la fond.

În apel s-a invocat încălcarea disp. OUG 144/2008, deşi la prima instanţă a invocat art. 58 din Legea 307 privind exercitarea profesiei de asistent medical. A arătat că cercetarea disciplinară efectuată de către Ordinul Asistenţilor Medicali are loc ca urmare a plângerii formulate de partea vătămată în legătură cu actul medical defectuos. Cu privire la acelaşi act medical defectuos, care are legătură cu încălcarea obligaţiilor din fişa postului sau a legislaţiei, în baza raporturilor de muncă, angajatorul poate dispune sancţionarea potrivit Codului muncii.

Sunt posibile două cercetări disciplinare, independente sub aspectul competenţelor şi al cadrului legal.

Pentru prima dată în apel se invocă lipsa protocoalelor şi a procedurilor de practică clare la nivelul unităţii.

În drept, a invocat art. 205 Cod de procedură civilă.

Apelul este întemeiat.

Având în vedere prevederile art. 477 Cod de procedură civilă referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, potrivit cărora instanţa va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, Curtea constată că prin motivele de apel s-au formulat critici numai cu privire la capătul principal de cerere, contestaţia împotriva deciziei de sancţionare, atât în ceea ce priveşte nelegalitatea, cât şi netemeinicia.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, al daunelor morale, deşi din punct de vedere formal ele sunt solicitate ca efect al admiterii apelului, nu s-a formulat nici un motiv de apel, nu există niciun argument referitor la netemeinicia sentinţei sub acest aspect.

Nu se poate considera că această cerere s-ar încadra în teza finală a art. 477 alin. 1 Cod de procedură civilă, soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, întrucât soluţia cu privire la acest capăt de cerere nu este strict dependentă de cea dată pentru primul capăt de cerere, având părţi şi cauze juridice diferite, condiţii distincte ce trebuie analizate.

În consecinţă, prin apel Curtea este sesizată doar cu privire la contestaţia împotriva deciziei de sancţionare.

Potrivit art. 478 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părţile nu se vor putea  folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijlocare de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Prin urmare, apărarea intimatei în sensul că prin motivele de apel s-ar fi invocat apărări noi, care nu au fost expuse la fond, nu atrage consecinţe în plan procedural. Împrejurarea că la prima instanţă, apărările contestatoarei s-au întemeiat în drept pe dispoziţiile Legii 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, lege care era abrogată la acea dată în mod expres prin OUG 144/2008, aprobată prin Legea 278/2015 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, iar instanţa a pronunţat sentinţa în baza actului normativ în vigoare, OUG 144/2008, nu constituie o apărare nouă. Ea nu poate fi considerată nicio modificare a cauzei juridice, căci cauza înseamnă faptele şi calificarea lor juridică, iar faptele invocate de apelantă nu au fost schimbate în apel.

 Curtea va analiza mai întâi motivele de apel care se referă la aspectele de nelegalitate ale deciziei contestate.

Din punct de vedere juridic, apelanta contestatoare, asistent medical, este atât salariat al intimatei Unitatea Medico-Socială ..., cât şi membră  în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Fiecare din cele două calităţi atrage răspunderi specifice.

În calitate de salariat, apelanta răspunde disciplinar, în temeiul legislaţiei muncii, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.

În situaţia în care nu se respectă Codul deontologic sau sunt săvârşite abateri în legătură cu profesia, care aduc atingere profesiei, asistentul medical poate fi sancţionat disciplinar, în baza dispoziţiilor specifice profesiei, în cauză OUG 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată prin Legea 278/2015.

Aşa cum s-a argumentat în doctrină, în această situaţie, aceeaşi faptă poate atrage o dublă sancţionare disciplinară, independente sub aspectul competenţelor şi al cadrului legal, fără a se aduce atingere interdicţiei aplicării mai multor sancţiuni pentru aceeaşi abatere, întrucât cele două sancţiuni sunt aplicate pentru două calităţi diferite, de salariat, respectiv de membru al unui corp profesional.

În consecinţă, în temeiul Codului muncii, apelanta putea fi sancţionată disciplinar de către angajator, cu respectarea dispoziţiilor art. 247-252 din Codul muncii. Natura sancţiunii aplicate de angajator este una disciplinară, întrucât în legislaţia muncii nu există noţiunea de răspundere administrativă.

Aşa cum în mod corect a arătat intimata prin întâmpinare, Codul muncii, în cap. II, art. 247-252, pe de o parte, şi OUG 144/2008, în cap. II, art. 62-66, respectiv Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobat prin hotărârea 1/2009, pe de altă parte, prevăd proceduri distincte de sancţionare disciplinară, atât în ceea ce priveşte titularii sesizării, cât şi cu privire la comisia de cercetare, la sancţiunile ce pot fi aplicate, căile de atac împotriva deciziei de sancţionare.

Prin urmare, angajatorul era îndreptăţit să efectueze cercetarea disciplinară şi aplice sancţiunea, fără a aduce atingere atribuţiilor Ordinului Asistenţilor şi fără a exista obligaţia de a sesiza această instituţie.

Sancţiunile ce pot fi aplicate de angajator sunt cele prevăzute în art. 248 alin. 1 din codul muncii. Textul art. 248 alin. 2 invocat de apelantă, nu este aplicabil în cauză, întrucât acesta se referă la situaţia în care prin statute profesionale aprobate prin lege specială se stabileşte un alt regim sancţionator. Condiţia implicită este ca acest regim sancţionator să se refere la sancţionarea disciplinară a salariaţilor. OUG 144/2008 prevede în art. 62  alin. 3, alte sancţiuni disciplinare decât cele din Codul muncii, însă aceste sancţiuni pot fi aplicate de Ordinul Asistenţilor în situaţia în care se atrage răspunderea disciplinară a asistentului medical, ca membru al corpului profesional, nu de către angajator. Regulile specifice fiecărui tip de răspundere nu pot fi combinate.

Există în legislaţie situaţii pentru alte profesii, cum e, de exemplu, cazul cadrelor didactice, care pot fi sancţionate disciplinar de angajator, dar după un regim sancţionator specific, prevăzut de legea specială a învăţământului 1/2011.

Prin urmare, nici al doilea motiv de nelegalitate a deciziei de sancţionare nu este întemeiat.

Motivul de apel referitor la nelegalitatea sancţiunii aplicate este întemeiat.

Deşi nu se prevede expres în Codul muncii, pe baza unei interpretări logice, istorice şi teleologice, atât în doctrină, cât şi în practica judiciară s-a reţinut că retrogradarea din funcţie, ca sancţiune disciplinară, prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. b din Codul muncii, poate fi dispusă doar cu respectarea profesiei celui sancţionat. Trecerea într-o altă muncă, care presupune exercitarea unei alte profesii decât cea convenită, constituie o modificare a contractului individual de muncă şi nu poate fi făcută fără consimţământul salariatului.

Apelanta îndeplineşte funcţia de asistent medical şi a fost retrogradată, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. b din Codul muncii, în funcţia de infirmier. Această sancţiune a avut ca efect o schimbare a profesiei apelantei şi, în consecinţă, este nelegală şi atrage nulitatea deciziei.

Faţă de acest motiv de nelegalitate, este inutilă cercetarea motivelor referitoare la temeinicia deciziei de sancţionare.

În baza art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, C urtea va admite apelul, va schimba în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare va admite în parte acţiunea, va anula decizia nr. 17/31.01.2018 emisă de …, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 453 Cod de procedură civilă, o va obliga pe intimată să plătească apelantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei aflate în dosarul de apel.

Domenii speta

Spete similare