Pretenţii

Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect pretenţii, privind pe reclamanta S.C. S  S.A. C  prin Administrator Judiciar consorţiu format din SP DI  Craiova şi CASA DE INSOLVENŢĂ G SPRL în contradictoriu cu pârâtul BI .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 23.04.2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanţa, în temeiul art.396 alin.1 C.p.civ, a amânat pronunţarea, iniţial, la data de 03.05.2018, şi, ulterior, la 16.05.2018, când, în aceeaşi constituire, a hotărât următoarele:

I N S T A N Ţ A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C  sub nr. 2599/184 la data de 21.11.2017, reclamanta S.C. S  S.A. C  prin Administrator Judiciar consorţiu format din SP DI  Craiova şi CASA DE INSOLVENŢĂ G SPRL a chemat în judecată pe pârâtul BI , solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 35.188 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului material ce i-a fost produs, sumă ce solicită a fi actualizata in funcţie de indicele de inflaţie la data plaţii efective, cu cheltuieli de judecată.

In fapt, a formulat plângere penală împotriva pârâtului BI  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz in serviciu şi delapidare cu aplicarea dispoziţiilor art. 272, pct.2, din Legea nr.31/1990, acţiune care a fost înregistrată la Parchetul de pe lingă Tribunalul Olt sub nr.XXXXXXXXXXX.

Prin Ordonanţa nr. XXXXXXXXXXX din data de 24.09.2013, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Olt, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului BI  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 1.000 lei.

A atacat Ordonanţa sus-menţionată pe cale ierarhică şi ulterior la Instanţa de Judecată, iar prin Sentinţa Penală nr. 57/01.07.2014, pronunţată de Judecătoria C  in Dosarul nr. XXXXXX , au fost admise plângerile formulate de subscrisa şi de BI  împotriva Ordonanţei din data de 24.09.2013 dispusă de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Olt in Dosarul nr.XXXXXXXXXXX, precum şi împotriva Ordonanţei nr. 887/II/2/2013, dispusa de Prim - Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Ordonanţele atacate fiind desfiinţate, iar cauza a fost trimisă Procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva învinuitului BI , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.215 ind.l, din vechiul Cod Penal.

In urma noilor cercetări penale efectuate, prin Ordonanţa de clasare după începerea urmării penale nr.XXXXXXXXXXX din data de 03.02.2015 a Parchetului de pe lîngă Tribunalul Olt, s-a dispus clasarea cauzei privind pe învinuitul BI , pentru infracţiunea de delapidare, pentru motivul că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ in cuantum de 1.000 lei.

Soluţia procurorului de caz a avut la bază Referatul cu propunerea de clasare din data de 19.01.2015, întocmit de organele de urmărire penală, in cuprinsul căruia s-a arătat faptul că prin noul Raport de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a stabilit că prejudiciul ce a fost creat de învinuit reclamantei este in cuantum de 35.188 lei şi reprezintă contravaloarea porţiilor de mâncare livrate de S.C. S S.A. C  către SC AGRO-GAL SRL O, societate care era condusă faptic tot de către pârât care deţinea funcţia de Director General al S.C. S S.A.

A atacat această soluţie atât la Prim-procurorul Parchetului de pe lîngâ Tribunalul Olt, cît şi la Instanţa de judecată, iar prin încheierea nr.68/09.06.2015 pronunţată de Judecătoria C  in Dosarul nr.606/184/2015 s-a luat act de renunţarea petentei SC S SA C  la judecarea plângerii formulată împotriva Ordonanţei nr.43/II/2/2015 din data de 10.03.2015, dată de procurorul ierarhic superior şi a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de SC S SA C  împotriva Ordonanţei nr.XXXXXXXXXXX din data de 03.02.2015.

A precizat faptul că învinuitul BI  nu a atacat cea de a doua Ordonanţă din data de 03.02.2015 a Procurorului de caz, însuşindu-şi astfel concluziile acesteia şi implicit ale Raportului de expertiză contabilă prin care s-a statuat faptul că pârâtul a produs Societăţii reclamante în perioada 2003 -2005, un prejudiciu in sumă de 35.188 lei.

Practic soluţia dată de organele de urmărire penală a rămas definitivă, stabilindu-se cu certitudine faptul că învinuitul BI  a creat cu vinovăţie prin faptele ilicite săvârşite un prejudiciu in sumă de 35.188 lei, existând o indisolubilă şi evidentă legătură de cauzalitate intre fapta ilicită şi prejudiciul produs.

Pe cale de consecinţă sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderi civile delictuale pe care urmează să o reţineţi ca temei de drept în speţa dedusă judecăţii.

Ca forme specifice ale răspunderii juridice, răspunderea penală şi răspunderea civilă delictuală sunt instituţii juridice distincte având temeiuri, regimuri şi funcţii diferite.

Astfel răspunderea civilă delictuală, se angajează ori de câte ori printr-o faptă ilicită săvârşită de o persoană se cauzează un prejudiciu material sau moral altei persoane.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin.1 CPP, hotărârea definitiva a instanţei penale, are autoritate de lucru judecat in faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

În drept, art. 998- 999 din vechiul Cod civil, art 451 Cpc.

În dovedire a solicitat probele cu înscrisuri, ataşarea dosarului nr.XXXXXXXXXXX al Parchetului de  pe lângă Tribunalul Olt, interogatoriul pârâtului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei.

A invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune întrucât acţiunea nu reprezintă o cerere de soluţionare a laturii civile dintr-o cauza penala ce ar fi rămas nesoluţionată ca urmare a soluţiei de clasare. Nici nu pretinde reclamanta ca in cauza penala s-ar fi constituit parte civila şi tocmai ca efect al neconstituirii ca parte civila - nu s-a dispus nimic cu privire a latura civila, care putea fi lăsata nesoluţionata.

Introducând acum cererea de chemare in judecata pe latura civila, reclamanta îşi  asumă riscul analizei de către instanţa a respectării termenului general de prescripţie care in aceasta cauza este de 3 ani şi care începe să curgă de la momentul in care aceasta a cunoscut sau trebuia sa cunoască pe autorul faptei prejudiciabile.

In speţa, termenul de prescripţie începe sa curgă de la data la care s-a formulat plângere, prezumându-se ca de la acea data s-a cunoscut autorul presupusei fapte generatoare de prejudiciu.

Art. 27 din noul c.p.p. in vigoare de la 01 februarie 2014, este explicit in ceea ce priveşte cazurile de soluţionare de către instanţa civila a acţiunii civile, iar legea este restrictiva in ceea ce priveşte modalitatea de introducere a acţiunii civile, prevederile art.27 pet 2 fiind relevante in acest sens: "Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitiva,instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite in faţa instanţei civile „.

In aceste condiţii este împlinit termenul de prescripţie, iar reclamanta nu se poate raporta la vreo întrerupere a cursului prescripţiei civile atâta vreme cat in cauza penală nu s-a pus problema laturii civile ca efect al neconstituirii de parte civila in cauza.

A invocat şi excepţia lipsei de calitate procesuala pasiva a sa fata de concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza de către dl. Expert C , (ultimul dispus in dosarul penal).

Astfel, potrivit acestui raport de expertiza, vinovaţi de presupusul prejudiciu ar putea fi alte persoane, identificate de către dl. Expert in persoana responsabilului cantinei III, economista cantinei CD , directorul economic CDN. Nicăieri in raportul de expertiza nu se indica o culpa a pârâtului, atâta vreme cat in fisa postului acestor persoane delegase atribuţii şi răspunderi tocmai in vederea desfăşurării in bune condiţii a activităţii cantinei.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A arătat că prin raportul de expertiza si chiar din actele de urmărire penala din dosar, rezulta ca S. C. AG SRL O avea o creanţa in suma de 2.114.590, 91 lei (doua milioane una suta paisprezece mii cinci sute nouăzeci lei) de recuperat de la reclamanta, creanţa pe care nu a recuperat-o nici in prezent.

Deşi reclamanta pretinde suma de 35188 lei cv. prejudiciu material nu este identificat in mod clar in ce consta aceasta creanţa, pentru care ani, in ce a constat prejudiciul si nici cum a fost calculat acesta.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi martori.

A fost ataşat dosarul penal nr.XXXXXXXXXXX al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.03.2018, instanţa a unit cu fondul cele două excepţii invocate de pârât prin întâmpinare

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului pe baza probelor administrate, instanţa reţine :

Potrivit art. 27 alin.1 C. pr. pen.

“ Dacă nu s-a constituit parte civilă in procesul penal, partea vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.” .

In fapt, reclamanta SC S SA a formulat plângere penală împotriva pârâtului BI  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz in serviciu şi delapidare cu aplicarea dispoziţiilor art. 272, pct.2, din Legea nr.31/1990, acţiune care a fost înregistrată la Parchetul de pe lingă Tribunalul Olt sub nr.XXXXXXXXXXX.

Prin Ordonanţa nr. XXXXXXXXXXX din data de 24.09.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului BI  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 1.000 lei.

Reclamanta a atacat Ordonanţa sus-menţionată pe cale ierarhică şi ulterior la Instanţa de Judecată, iar prin Sentinţa Penală nr. 57/01.07.2014, pronunţată de Judecătoria C  in Dosarul nr. XXXXXX , au fost admise plângerile formulate de reclamantă şi de BI  împotriva Ordonanţei din data de 24.09.2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în Dosarul nr.XXXXXXXXXXX, precum şi împotriva Ordonanţei nr. 887/II/2/2013, dispusa de Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Ordonanţele atacate fiind desfiinţate, iar cauza a fost trimisă Procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva învinuitului BI , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.215 ind.1 din vechiul Cod Penal.

În urma noilor cercetări penale efectuate, prin Ordonanţa de clasare după începerea urmării penale nr.XXXXXXXXXXX din data de 03.02.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus clasarea cauzei privind pe învinuitul BI , pentru infracţiunea de delapidare, pentru motivul că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ in cuantum de 1.000 lei.

Soluţia procurorului de caz a avut la bază Referatul cu propunerea de clasare din data de 19.01.2015, întocmit de organele de urmărire penală, in cuprinsul căruia s-a arătat faptul că prin noul Raport de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a stabilit că prejudiciul ce a fost creat de învinuit reclamantei este in cuantum de 35.188 lei şi reprezintă contravaloarea porţiilor de mâncare livrate de S.C. S S.A. C  către SC AG SRL O, societate care era condusă faptic tot de către pîrît care deţinea funcţia de Director General al S.C. S S.A.

Reclamanta a atacat această soluţie atât la Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, cât şi la Instanţa de judecată, iar prin încheierea nr.68/09.06.2015 pronunţată de Judecătoria C  in Dosarul nr.606/184/2015 s-a luat act de renunţarea petentei SC S SA C  la judecarea plângerii formulată împotriva Ordonanţei nr.43/II/2/2015 din data de 10.03.2015, dată de procurorul ierarhic superior şi a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de SC S SA C  împotriva Ordonanţei nr.XXXXXXXXXXX din data de 03.02.2015.

Se reţine că învinuitul BI  nu a atacat cea de a doua Ordonanţă din data de 03.02.2015 a Procurorului de caz, însuşindu-şi astfel concluziile acesteia şi implicit ale Raportului de expertiză contabilă prin care s-a statuat faptul că a produs Societăţii reclamante în perioada 2003 -2005, un prejudiciu in sumă de 35.188 lei.

Raportat la dispoziţiile art.27 alin.1 Cpp, se constată că în considerentele Referatului cu propunerea de clasare din data de 30.01.2015 ce a stat la baza emiterii Ordonanţei definitive din data de 03.02.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, dată în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, s-au reţinut următoarele :

La data de 25.01.2007 S.C. S S.A. C  a formulat plângere penală împotriva numitului BI , director general al S.C. S S.A. C  şi membru în Consiliul de Administraţie al societăţii menţionate până la data de 22.06.2005 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, delapidare, folosirea cu rea - credinţă de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate in care are interese direct sau indirect, fapte prev. si ped. de dispoziţiile art. 246 alin.1 V.C.P., art.215 ind.1 alin.l V.C.P., art.272 pct.2 din Legea 31/1990, constând in aceea că a dat dispoziţii prin care s-a aprovizionat cu alimente pentru cantina unităţii de la S.C. AG S.R.L. O al cărei administrator era soţia acestuia la preturi mai mari decât cele de piaţa iar angajaţii S.C. AG S.R.L. O au beneficiat de preparate culinare de la cantina S.C. S S.A. C  la preturi mai mici decât cele reale.

In fapt, suspectul Baluţă Ion a fost numit la data de 01.03.2001 administrator-director general la S.C. S S.A. C , funcţie pe care a îndeplinit-o pana la data de 01.07.2005 când a fost revocat din această funcţie.

Conform evidenţelor contabile, intre cele doua societăţi comerciale s-au derulat in perioada 2003-2005 relaţii comerciale, fiecare având atât calitatea de furnizor cat si de client; profitând de funcţia ocupata si încălcând dispoziţiile art. 149 alin.2 din legea 31/1990 care obliga administratorul sa înştiinţeze pe ceilalţi administratori si cenzori sau pe auditorii financiari că soţia sa are interes intr-o anumita operaţiune, suspectul BI  a dispus ca S.C. S S.A. C  să se aprovizioneze cu produse alimentare de la S.C. AG S.R.L. O, societate care avea ca unic asociat şi administrator pe soţia acestuia, numita BG.

S.C. S S.A. C  s-a aprovizionat pe baza de facturi fiscale cu produse de natura alimentara de la S.C. AG S.R.L. O, la baza respectivelor relaţii comerciale neexistând contracte sau comenzi ferme, achiziţionarea făcându-se la preţuri mai mari decât preţurile practicate pe piaţă.

Alimentele erau introduse în cantină şi folosite la prepararea meniurilor zilnice pentru muncitorii care serveau masa la cantină, neexistând în schimb nici reţetare specifice fiecărui meniu şi nici liste zilnice de alimente. O parte din meniurile preparate pentru muncitorii societăţii erau trimise si muncitorilor angajaţi ai S.C. AG S.R.L. O, atât la sediul societăţii cat si celor care lucrau pe câmp, neexistand facturi fiscale in acest sens.

Preparatele culinare erau livrate muncitorilor S.C. AG S.R.L. O la preţul de 5.000 lei/porţie, diferenţa pana la valoarea de cost reala fiind suportata de către S.C. S S.A. C .

Cu adresa nr. 172/13.03.2013 S.C. S S.A. C  a comunicat că intre aceasta şi S.C. AG S.R.L. O nu a existat încheiat contract de prestări servicii având ca obiect livrarea de porţii de mâncare către personalul acestei societăţi.

Din declaraţiile martorei DC , casier la cantina societăţii, reiese faptul ca aceasta elibera muncitorilor care serveau masa la cantina unităţii un bon de masa, inseriat şi datat.

De asemenea, arata ca, zilnic, se prezenta o persoana din partea S.C. AG S.R.L. O pentru a ridica porţii de mâncare pentru muncitorii din cadru! societăţii, pe baza unor bonuri eliberate tot de casieria cantinei si care aveau aceeaşi valoare ca cele folosite de muncitorii S.C. S S.A. C .

Martora Sandu Constantina, bucătar in cadrul cantinei S.C. S S.A. C  in perioada 2003-2005. precizează faptul că pe durata desfăşurării lucrărilor agricole erau livrate porţii de mâncare zilierilor, constând in doua mese pe zi: dimineaţa şi la prânz. Aceste aspecte sunt confirmate si de martorii TG A C, acesta din urma fiind cel care comunica la cantina S.C. S S.A. C  numărul zilierilor in vederea trimiterii porţiilor de mâncare.

Numitul DC , preşedintele Consiliului  de  Administraţie din perioada respectiva, nu a fost audiat in cauză întrucât a decedat la data de 10.09.2011, fiind eliberat certificatul de deces seria DZ nr. 165810 din 13.09.2011.

Ca urmare a sentinţei penale nr. 57/01.07.2014, în cauză a fost dispusă o noua expertiză contabilă, de un alt expert care a răspuns obiectivelor stabilite iniţial de organul de urmărire penala.

Prin noul raport de expertiză contabilă întocmit in cauză, expertul desemnat a concluzionat că in situaţia in care se face dovada că bonurile de masă pentru O reprezintă contravaloarea porţiilor ce mâncare livrate de S.C. S S.A. C  către SC AG SRL O in perioada 2003-februarie 2005, prejudiciul creat SC S SA C  este in suma de 35.188 lei si reprezintă cheltuielile de regie aferente bonurilor de masă distribuite personalului care nu era angajat la S.C. S SA C .

Ulterior, părţile au formulat obiecţiuni cu privire la concluziile raportului de expertiză expertul desemnat răspunzând în scris.

În ceea ce priveşte reţinerea infracţiunii prev. si ped. de art. 295 alin. 1 NCP s-a constatat ca sunt incidente dispoziţiile art.19 L.P.A.N.C.P.P. având în vedere că fapta suspectului BI  a fost comisă anterior intrării in vigoare a noului cod, fiind aplicabile dispoziţiile art.18 ind. 1 din V.C.P.P., ca lege penală mai favorabilă.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului invocată de acesta, instanţa o va respinge, ca neîntemeiată pentru următoarele considerente :

Pârâtul a invocat această excepţie raportat la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul contabil C , precizând in mod eronat că acesta ar fi ultimul raport de expertiză depus la dosar.

Se constată că Ordonanţa prin care s-a dispus clasarea cauzei privind pe învinuitul BI  şi sancţionarea acestuia cu amendă in cuantum de 1 000 lei, este Ordonanţa nr.XXXXXXXXXXX, emisă la data de 03.02.2015 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Soluţia Procurorului de caz a avut la bază Referatul cu propunere de clasare din data de 19.01.2015, întocmit de organul de urmărire penală, în cuprinsul căruia se arată faptul că prin noul Raport de expertiză întocmit de expertul desemnat C A, s-a stabilit prejudiciul cauzat subscrisei în suma de 35 188 lei.

Se mai constată că învinuitul BI  nu a atacat însă Ordonanţa sus-menţionată, însuşindu-şi astfel concluziile acesteia şi implicit ale raportului de expertiză întocmit de expertul contabil C A, acesta fiind astfel subiectul activ al faptei respective, iar nu alte persoane.

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, instanţa o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente :

În fapt prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului BI  la plata urnei sume de 35.188 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a activităţii infracţionale, aşa cum aceasta a fost dovedită conform Ordonanţei nr. XXXXXXXXXXX, din data de 03.02.2015, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Acţiunea civilă pentru despăgubire precum şi orice pretenţii ale părţi vătămate, rezultate dintr-o infracţiune sunt supuse prescripţiei conform prevederilor Codului Civil.

Desolidarizarea acţiunii civile de cea penală din punct de vedere al stingeri lor prin prescripţie, denotă in mod indubitabil faptul că stingerea acţiunii penale prin prescripţie nu împiedică exercitarea acţiunii pentru reparaţia prejudiciului cauzat in faţa instanţelor civile, in termenul de prescripţie prevăzut de legea civilă.

 Prin urmare dacă o faptă care constituie infracţiune a făcut obiectul unei urmăriri penale şi ulterior se constată ca fapta penală s-a prescris, cursul termenului de prescripţie a acţiunii în răspundere civilă delictuală este suspendat pe timpul cât pricina s-a aflat in faţa organului de urmărire penală.

Formularea plângerii penale de către persoana vătămată, în situaţia in care s-a dispus încetarea urmăririi penale constituie în mod evident o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului la acţiune în răspundere civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât titularul dreptului la acţiune civilă nu acţionează in faţa instanţei civile aşteptând cu deplină îndreptăţire soluţionarea cauzei penale. Art. 27 al. 1 cpp prevede in mod clar faptul că:

Dacă nu s-a constituit parte civilă in procesul penal, partea vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. In privinţa momentului din care încep să curgă termenele de prescripţie în cazul răspunderii penale termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, în timp ce în cazul răspunderii civile delictuale, termenul de prescripţie curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de producerea acesteia, conform art.8 din Decretul nr.167/1958.

In speţa de faţă, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a acţiunii în răspundere civilă delictuală este data emiterii Ordonanţei de clasare după începerea urmăririi penale, respectiv Ordonanţa nr. XXXXXXXXXXX din data de 03.02.2015, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi pe cale de consecinţă acţiunea a fost formulată în termen legal.

Pe fondul cauzei, instanţa va admite cererea în pretenţii, pentru următoarele motive de fapt şi de drept:

Având in vedere ca fapta dedusa judecaţii s-a produs in perioada 2003 – februarie 2005, în prezenta cauză se aplică dispoziţiile Codului civil din 1864 potrivit disp. art.3 din legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil.

Astfel, sunt incidente disp. art.998-999 din vechiul cod civil (Codul civil din 1864) care stabilesc raspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie al cărui corespondent îl constituie disp. art.1357 din Codul civil în vigoare din data de 01/10/2011 (Noul Cod Civil).

In esenţă, acţiunea reclamantei vizează incidenţa în cauză a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, asa cum aceasta a fost reglementata de dispoz. art. 998 si 999 din vechiul Cod civil, potrivit carora orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Raspunderea civilă este o formă a raspunderii juridice, care constă într-un raport juridic obligaţional, conform căruia o persoană are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este ţinută raspunzatoare prin dispozitiile legale. Într-o alta formulare, raspunderea civila a fost definita ca fiind o institutie juridica alcatuita din totalitatea normelor de drept prin care se reglementeaza obligatia oricarei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuala sau contractuala, ori pentru care este chemata de lege sa raspunda.

Raspunderea civila delictuala se concretizeaza într-o obligaţie de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită.

Fapta ilicită declanşează o raspundere civila delictuala, al carei continut îl constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat.

Din analiza textelor art. 998 si 999 din Vechiul Cod civil, rezultă că pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ urmatoarele condiţii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

In ceea ce priveste prejudiciul, acesta este calificat ca o condiţie sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite savârşite de o altă persoană.

S-a mai apreciat ca prejudiciul reprezinta rezultatele daunatoare, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, efecte ale încalcarii drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.

Prejudiciul este cel mai important element al raspunderii civile delictuale, conditie necesara si esentiala a acesteia, deoarece atât timp cât o persoana nu a fost prejudiciată, ea nu are dreptul de a pretinde nicio reparaţie, pentru că nu poate face dovada unui interes.

Prejudiciul se clasifică în funcţie de mai multe criterii, respectiv dupa natura sa, prejudiciu patrimonial şi prejudiciu nepatrimonial; dupa durata producerii, prejudiciul este instantaneu sau succesiv si dupa cum putea sau nu sa fie prevazut în momentul producerii, prejudiciu previzibil si prejudiciu imprevizibil.

Prejudiciul patrimonial este acel prejudiciu al carui continut poate fi evaluat în bani (exempli gratia, distrugerea unui bun, pierderea capacitatii de munca etc.), în caz contrar suntem în prezenţa unui prejudiciu nepatrimonial.

In ceea ce priveste conditiile repararii prejudiciului, se retine ca prejudiciul dă dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei ilicite la reparare, daca sunt îndeplinite, cumulativ, doua conditii, respectiv prejudiciul sa fie cert si prejudiciul sa nu fi fost reparat înca.

Referitor la caracterul cert al prejudiciului, se retine ca prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existentei, cât si al întinderii sale.

Este considerat cert, prejudiciul actual, precum si prejudiciul viitor, adica acel prejudiciu care apare dupa solutionarea actiunii în despagubire, în masura în care sunt sigure, atât aparitia acestui prejudiciu, cât si posibilitatea de a fi determinat.

În prezenta cauză, instanţa reţine că reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 35.188 lei, prin fapta ilicită a pârâtului BI , administrator-director general la S.C. S S.A. C , care în perioada 2003 – februarie 2005, fără să înştiinţeze pe ceilalţi administratori şi cenzori sau pe auditorii financiari că soţia sa are interes intr-o anumita operaţiune, a dispus ca S.C. S S.A. C  să se aprovizioneze cu produse alimentare de la S.C. AG S.R.L. O, societate care avea ca unic asociat şi administrator pe soţia acestuia, numita BG, iar conform evidenţelor contabile, intre cele doua societăţi comerciale derulându-se in perioada 2003-2005 relaţii comerciale, fiecare având atât calitatea de furnizor cât şi de client, S.C. S S.A. C  aprovizionându-se pe baza de facturi fiscale cu produse de natura alimentara de la S.C. AG S.R.L. O, la baza respectivelor relaţii comerciale neexistând contracte sau comenzi ferme, achiziţionarea făcându-se la preţuri mai mari decât preţurile practicate pe piaţă, ceea ce a născut un prejudiciu patrimonial, reprezentând cheltuielile de regie aferente bonurilor de masă distribuite personalului care nu era angajat la S.C. S SA C  şi care rezultă din noul Raport de expertiză întocmit de expertul desemnat C A din cursul urmăririi penale, după cum a reţinut Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în mod definitiv, în cadrul considerentelor Ordonanţei nr.XXXXXXXXXXX, emisă la data de 03.02.2015 şi care a avut la bază Referatul cu propunere de clasare din data de 19.01.2015, întocmit de organul de urmărire penală.

O alta conditie se refera la imprejurarea ca prejudiciul să nu fi fost reparat înca. Repararea prejudiciului se poate realiza prin conventia partilor sau prin intentarea unei actiuni în justitie pentru plata despagubirilor.

Pe cale conventionala, victima si autorul faptei ilicite pot sa încheie în mod valabil o conventie prin care sa stabileasca atât întinderea despagubirilor, cât si modalitatea de plata a acestora. Daca între parti nu a intervenit o asemenea conventie, victima se va adresa instantei de judecata cu o actiune având ca obiect plata despagubirilor.

Referitor la cea de a doua conditie a raspunderii civile delictuale, in speta, fapta ilicita, se retine ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesara savârsirea unei fapte ilicite, care, în conceptia traditionala avea în structura sa un element obiectiv sau material şi un element subiectiv sau psihologic, cu precizarea ca elementul subiectiv a fost, ulterior abandonat si reformulat. Aceasta înseamna ca în analiza faptei ilicite instanta va avea în vedere atat elementul obiectiv al acesteia, adica manifestarea exterioara a unei atitudini de constiinta si vointa a unei persoane, cat si pe cel subiectiv.

În materia raspunderii civile delictuale, fapta ilicita este definita ca fiind orice fapta prin care, încalcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinând unei persoane.

Desi dispozitiile art. 998 Cod civil se refera la "orice fapta care cauzeaza altuia prejudiciu", în realitate, pentru a fi atrasa raspunderea civila delictuala, fapta trebuie sa fie ilicita.

Raspunderea civila delictuala opereaza atât în cazul încalcarii unui drept subiectiv, dar si atunci când sunt prejudiciate anumite interese ale persoanei.

În aprecierea caracterului ilicit al faptei trebuie avute în vedere nu numai normele juridice, dar si normele de convietuire sociala, în masura în care reprezinta o continuare a prevederilor legale.

Deoarece drepturile subiective si interesele legitime ale persoanelor sunt numeroase si diferite, la fel sunt si faptele prin care acestea pot fi încalcate.

Legea impune, de regula, obligatia persoanelor de a se abtine de la orice fapta prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor subiective si intereselor legitime ale altora. Încalcarea acestei obligatii are loc, în principiu, printr-o activitate pozitiva, prin acte comisive, dar fapta ilicita poate îmbraca si forma unei inactiuni, în acele situatii când, potrivit legii, o persoana este obligata sa îndeplineasca o activitate sau sa savârseasca o anumita actiune.

Fapta ilicita prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice, respectiv fapta are caracter obiectiv sau existenta materiala, constând într-o conduita ori manifestare umana exteriorizata; fapta ilicita este rezultatul unei atitudini psihice; fapta este contrara ordinii sociale si reprobata de societate.

În anumite situatii, desi fapta ilicita provoaca un prejudiciu altei persoane, raspunderea nu este angajata, deoarece este înlaturat caracterul ilicit al faptei. Cauzele care înlatura caracterul ilicit al faptei sunt: legitima aparare; starea de necesitate; îndeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege; îndeplinirea ordinului superiorului; exercitarea unui drept; consimtamântul victimei.

Exercitarea unui drept înlatura caracterul ilicit al faptei daca, prin exercitarea de catre o persoana a  prerogativelor conferite de lege dreptului sau, s-au creat anumite restrângeri sau prejudicii dreptului subiectiv apartinând unei alte persoane.

Dreptul subiectiv a fost definit ca prerogativa conferita de lege în temeiul careia titularul dreptului poate sau trebuie sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege, în scopul valorificarii unui interes personal, direct, nascut si actual, legitim si juridic protejat, în acord cu interesul obstesc si cu normele de convietuire sociala.

Exercitarea dreptului subiectiv civil este guvernata de doua principii: a). dreptul subiectiv civil trebuie sa fie exercitat în limitele sale interne, respectiv potrivit scopului economic si social în vederea caruia este recunoscut de lege ; b). dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna - credinta, conform dispozitiilor art. 57 din Constitutia României si art. 970 alin. 1 Cod civil.

Din probele administrate in cauză, instanţa reţine că pârâtul BI  a savarsit o fapta ilicita in dauna reclamantei SC S SA conturată sub forma unei fapte despre care s-a apreciat că nu întruneşte una din trăsăturile esenţiale pentru a fi calificată drept infracţiune, respectiv pericolul social, astfel cum aceasta a fost reţinută Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în mod definitiv, în cadrul considerentelor Ordonanţei nr.XXXXXXXXXXX, emisă la data de 03.02.2015 şi care a avut la bază Referatul cu propunere de clasare din data de 19.01.2015, întocmit de organul de urmărire penală, întrucât, în calitate de administrator-director general la S.C. S S.A. C , care în perioada 2003 – februarie 2005, fără să înştiinţeze pe ceilalţi administratori şi cenzori sau pe auditorii financiari că soţia sa are interes intr-o anumita operaţiune, a dispus ca S.C. S S.A. C  să se aprovizioneze cu produse alimentare de la S.C. AG S.R.L. O, societate care avea ca unic asociat şi administrator pe soţia acestuia, numita BG, iar conform evidenţelor contabile, intre cele doua societăţi comerciale derulându-se in perioada 2003-2005 relaţii comerciale, fiecare având atât calitatea de furnizor cât şi de client, S.C. S S.A. C  aprovizionându-se pe baza de facturi fiscale cu produse de natura alimentara de la S.C. AG S.R.L. O, la baza respectivelor relaţii comerciale neexistând contracte sau comenzi ferme, achiziţionarea făcându-se la preţuri mai mari decât preţurile practicate pe piaţă, ceea ce a născut un prejudiciu patrimonial, reprezentând cheltuielile de regie aferente bonurilor de masă distribuite personalului care nu era angajat la S.C. S SA C .

În drept, conform art.215 indice 1 alin.1 VCP constituie infracţiune „ (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează „ .

In ceea ce priveste raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, se retine ca pentru a fi angajata raspunderea unei persoane este necesar ca între fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, în sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.

Codul civil impune aceasta cerinta prin art. 998 – 999. Astfel, potrivit art. 998, raspunderea este angajata pentru fapta omului care cauzeaza altuia prejudiciul, iar conform art. 999, raspunderea este angajata nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.

Necesitatea raportului de cauzalitate rezulta si din definitia faptei ilicite, în conditiile în care caracterul ilicit al cesteia este dat de împrejurarea ca prin ea a fost încalcat dreptul obiectiv si a fost cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv al persoanei.

Din actele dosarului, instanta constata ca exista aceasta legatura de cauzalitate.

In privinta vinovatiei, ca si conditie a raspunderii civile delictuale, instanta retine ca aceasta reprezinta atitudinea psihica a autorului faptei ilicite în raport de fapta respectiva si fata de urmarile pe care aceasta le produce.

Vinovatia este alcatuita în structura sa din doi factori: factorul intelectiv, care implica un anumit nivel de cunoastere a semnificatiei sociale a faptei savârsite si a urmarilor pe care aceasta le produce, si factorul volitiv, care consta în actul de deliberare si de decizie a autorului faptei ilicite.

Din actele dosarului instanta deduce ca pârâtul a savarsit fapta cu forma intentiei directe, intrucat acesta a  prevazut rezultatul faptei sale pe care l-a şi urmărit, fapt dovedit prin modul de operare, detaliat în decizia Ordonanţa nr.XXXXXXXXXXX a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt mai sus-menţionată raportat la referatul de terminare a urmăririi penale.

In privinta capacitatii delictuale, instanta retine ca pentru a fi considerata raspunzatoare de propria sa fapta se cere ca persoana sa aiba discernamântul faptelor sale, adica sa aiba capacitate delictuala, intrucat lipsa discernamântului echivaleaza cu absenta factorului intelectiv, respectiv a lipsei vinovatiei.

Din probele administrate in cauza, instanta constata ca nu exista niciun element care sa conduca la concluzia ca fapta savarsită de pârât ar fi fost comisă fara ca acesta să aibă discernamântul necesar.

Cum din actele dosarului, respectiv proba cu expertiza contabilă întocmită de dna expert C A, considerentele Ordonanţei nr. XXXXXXXXXXX din data de 03.02.2015, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt raportat la referatul de terminare a urmăririi penale, care a reţinut în mod definitiv ( prin neatacarea actului de către pârâtul BI ) cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, si cea cu înscrisuri, a fost probata existenta faptei ilicite, a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate intre primele doua elemente, instanta urmeaza a admite cererea formulata de reclamantă.

Creanţa despre care face vorbire pîrîtul respectiv 2114 590,91 lei, a fost înscrisă de către SC AG SRL O la masa credală, urmare a faptului că împotriva SC S SA C  a fost deschisă procedura insolvenţei, ulterior creanţa fiind cesionată către pîrîtul BI  conform Dosar nr. 122/104/2014 aflat pe rolul Tribunalului Olt.

Prin Sentinţa nr 797/16.01.2015 rămasă definitivă, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 122/104/2014/a8, a fost respinsă cererea de compensare creanţe formulată de pîrît. în ceea ce priveşte suma pretinsă respectiv 35188 lei, aceasta fiind stabilită cu certitudine în Raportul de expertiză avut în vedere de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt la emiterea Ordonanţei nr.XXXXXXXXXXX din data de 03.02.2015.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite cererea şi va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 35.188 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu produs, sumă ce urmează să fie actualizată în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, acestea nefiind dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât.

Admite cererea în pretenţii, formulată de reclamanta S.C. S  S.A. C  prin Administrator Judiciar consorţiu format din SP DI  Craiova şi CASA DE ,INSOLVENŢĂ G SPRL,  împotriva pârâtului BI 

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 35.188 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu produs, sumă ce urmează să fie actualizată în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.05.2018.

Data publicarii pe site: 02.07.2019

Domenii speta

Spete similare