Acţiune în anulare

Acţiune în anulare. Decizie de angajare a răspunderii fiscale solidare. Necontestarea deciziei date în soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă. Inadmisibilitatea cererii.

- art. 281 alin. 2 din Legea nr. 207/2015

Potrivit art. 281 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale, pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de XXXXX sub nr. XXXXX, reclamanta XXXXX în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – DGRFP XXXXX – AJFP XXXXX, solicită anularea în tot a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX, emisă de AJFP XXXXX - Serviciul de colectare şi executare silită persoane juridice XXXXX, în dosarul de executare nr. XXXXX, pe care o consideră netemeinică şi nelegală.

În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că la data de XXXXX i-a fost comunicată prin poştă Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX, emisă de AJFP XXXXX - Serviciul de colectare şi executare silită persoane juridice XXXXX, în dosarul de executare nr. XXXXX.

Prin actul administrativ emis de organul fiscal s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei, în calitate de administrator al debitoarei S.C. " XXXXX " SRL, în vederea realizării în tot al creanţelor fiscale în cuantum de XXXXX lei.

Precizează faptul că împotriva actului administrativ fiscal (respectiv Decizia nr. XXXXX din XXXXX), a formulat la organul fiscal emitent contestaţie care este în curs de soluţionare, aceasta fiind o cale administrativă de atac, dar potrivit disp. art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX se reţine temeiul de drept care a stat la baza atragerii răspunderii solidare art. 25 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, iar în fapt se apreciază că reclamanta, în calitate de administrator, a manifestat rea-credinţă pentru plata obligaţiilor restante ale debitoarei S.C. " XXXXX " SRL, declarate insolvabile fără bunuri sau venituri urmăribile.

Pentru a interveni răspunderea solidară, este necesar a fi îndeplinite condiţiile cumulative generale ale răspunderii civile privind existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi existenţa unei forme de vinovăţie.

Prin Ordinul ANAF nr. 127/2014 actualizat au fost aprobate Instrucţiunile privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

Astfel, la pct. 3.3. sunt prevăzute cazuri de ascundere cu rea-credinţă, respectiv:

a) schimbarea locului bunului mobil astfel încât să nu mai poată fi găsit atât în fapt, cât şi în drept;

b) ascunderea bunurilor mobile şi/sau imobile sub orice formă atât în fapt, cât şi în drept pentru a nu mai putea face obiectul procedurii de executare silită;

c) nedeclararea bunurilor mobile şi/sau imobile, în special mobile necorporale ale debitorului la solicitarea organului fiscal cu competenţe în executarea silită a debitorului principal.

Arată reclamanta că, pentru atragerea răspunderii solidare în calitate de asociat şi administrator la S.C. " XXXXX " SRL, organul fiscal trebuie să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile, imobile aflate în proprietatea acesteia, precum şi reaua-credinţă a persoanei obligate solidar.

Susţine că în calitate de administrator la S.C. " XXXXX " SRL nu a efectuat acte sau fapte cu rea credinţă în mod eronat reţinute în actul administrativ fiscal contestat.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 12 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

În acest sens, în scopul angajării răspunderii solidare, organul fiscal trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la pct. 3.2. lit. b) şi c) din Instrucţiunile privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare, aprobate prin Ordinul ANAF nr. 127/2014, respectiv:

- să constate faptul că persoanele au realizat, cu rea-credinţă, înstrăinarea ori ascunderea sub orice formă a bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, atât în fapt prin schimbarea locului bunului astfel încât acesta să nu mai poată fi supus executării silite, cât şi în evidenţele contabile ale debitorului declarat insolvabil;

- constatarea faptului că între starea de insolvabilitate şi înstrăinarea ori ascunderea bunurilor există o legătură de cauzalitate. In scopul legăturii de cauzalitate, între starea de insolvabilitate şi actele sau faptele care au generat-o (dobândire, înstrăinare sau ascundere) organul fiscal cu competenţe în executarea silită a debitorului principal va analiza situaţia în timp a activelor proprietatea debitorului, precum şi orice aspecte legate de activitatea debitorului, relevante pentru acest scop;

Reclamanta arată că din cuprinsul actului administrativ-fiscal contestat, nu se indică în concret şi nu se dovedeşte reaua credinţă în ajungerea în stare de insolvabilitate a societăţii, aşa cum legiuitorul a prevăzut în textul de lege.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea prezentei cereri, iar prin hotărârea pronunţată, să se dispună anularea în tot a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX, emisă de AJFP XXXXX - Serviciul de colectare şi executare silită persoane juridice XXXXX, în dosarul de executare nr. XXXXX.

A solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, expertiză şi interogatoriul pârâtei.

La data de XXXXX, pârâta AJFP XXXXX a formulat întâmpinare la prezenta acţiune, prin care solicită respingerea contestaţiei formulate de reclamanta XXXXX, susţinând că aceasta a formulat contestaţie la executare împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. XXXXX.

Invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamantă, susţinând că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ promovate de reclamantă este configurat de anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX emise de către AJFP XXXXX, astfel că în cauză devin incidente dispoziţiile Titlului VIII din Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, ce reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ - fiscale, procedură ce corespunde procedurii prealabile prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Procedura prevăzută de Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă obligatorie, ce nu se circumscrie dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 554/2004; nefiind o jurisdicţie administrativă specială, astfel cum, de altfel şi Curtea Constituţională a statuat constant, în sensul că procedura prevăzută de OG nr. 92/2003 este o cale administrativă de atac, fără caracter jurisdicţional, prin care lasă posibilitatea organelor ce au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.

Titlul VIII (art. 268 - 281) din Codul de procedură fiscală reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau asimilate, procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 279 - 280, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 281 alin.(2) Cod procedură fiscală.

Prin urmare, arată pârâta, actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 281 alin.(2) din Codul de procedură fiscală, este decizia de soluţionare a contestaţiei. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecţie fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 268 din Codul de procedură fiscală urmează a fi analizată în cadrul acţiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanţa se învesteşte cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.

Mai mult, potrivit art. 193 alin. (1) Cod procedura civilă, „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.

Solicită, în concluzie, admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, solicită pârâta respingerea acţiunii ca neîntemeiată având în vedere că prin decizia nr. XXXXX a fost angajată răspunderea solidară a persoanei fizice XXXXX pentru suma de XXXXX lei din care XXXXX lei debite, XXXXX lei dobânzi si XXXXX lei penalităţi de întârziere, datorate bugetului de stat de către SC XXXXX SRL, în temeiul art. 25 alin. 2 lit. c din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de actul normativ sus menţionat, respectiv:

„(1) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

c) administratorii care, in perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu si-au îndeplinit obligaţia legala de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.”

În decizia contestată au fost reţinute fapte în raport cu evidenţa fiscală informatizată a AJFP XXXXX, cu procesul verbal nr. XXXXX privind declararea stării de insolvabilitate, întocmit în conformitate cu prevederile art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, comunicat reclamantului în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 5 din Codul de procedură fiscală.

Obligaţiile fiscale datorate de societate bugetului consolidat al statului provin din impozit pe veniturile din salarii, CAS angajator si asiguraţi, accidente de muncă şi boli profesionale, şomaj angajator si asiguraţi, fondul de garantare, sănătate angajator si asiguraţi, concedii şi indemnizaţii.

Din actele administrative contestate rezultă, susţine reclamanta, că obligaţiile fiscale de XXXXX lei datorate de societate bugetului general consolidat, reprezintă debite in suma de XXXXX lei conform declaraţiilor depuse de către debitoare prin reprezentanţii săi legali si accesorii aferente in suma de XXXXX lei, calculate pentru neachitarea la termen a debitelor principale.

Reprezentanţii AJFP XXXXX au întreprins măsuri de executare silită, constând în emiterea a 38 de somaţii de plata, a 10 adrese de înfiinţare poprire asupra conturilor bancare, verificarea situaţiei patrimoniale a SC XXXXX SRL, prin solicitarea de informaţii la instituţiile abilitate, demersuri în urma cărora s-a constatat că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile/imobile in patrimoniu, verificarea situaţiei financiare a societăţii, in urma căreia s-a constatat ca ultima situaţie financiara a fost depusa in XXXXX, iar, începând cu data de XXXXX, debitorul a fost declarat inactiv.

Având in vedere ca nu au fost recuperate obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat, in data de XXXXX societatea a fost declarata de debitor insolvabila, prin procesul verbal de insolvabilitate nr. XXXXX.

Potrivit art. 23 « Preluarea obligaţiei fiscale » alin. 1 lit. c din Legea nr. 207/2015, in cazul in care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitorii devin alte persoane, în condiţiile legii.

In data de XXXXX s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantei, în solidar cu debitoarea SC XXXXX SRL, in temeiul art. 25 alin. 2 lit. c si d din Legea nr. 207/2015 C. pr. fisc.

Cu privire la susţinerea reclamantei conform căreia nu a acţionat cu rea credinţa, aşa cum au reţinut organele fiscale, arată pârâta că aceasta, în calitatea de administrator pe care o avea la societatea in cauza, deşi avea cunoştinţă de situaţia fiscală a debitoarei, a avut un comportament neadecvat, manifestând dezinteres faţă de îndeplinirea obligaţiilor ce deriva din funcţia deţinuta, prin neachitarea obligaţiilor fiscale restante către bugetul general consolidat, obligaţii declarate de debitoare prin reprezentanţii săi legali si neachitate la termenele legale.

Organele de executare silită din cadrul AJFP XXXXX au stabilit ca debitoarea a constituit si a declarat impozite şi taxe datorate bugetului general consolidat, fără a le achita şi fără a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, deşi situaţia financiară a debitoarei o impunea, acestea fiind, de altfel, dovezi clare ale lipsei bunei-credinţe.

Obligaţia constatării apariţiei stării de insolvenţă revine debitorului, prin administratorii statuari, astfel încât, în aceasta din urma calitate, dnei XXXXX ii revenea obligaţia de a constata, în termen de 30 de zile, insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor fiscale exigibile si de a solicita instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei.

Dna XXXXX nu si-a îndeplinit această obligaţie legala, motiv pentru care organul fiscal a constatat ca sunt îndeplinite în cauza prevederile art. 25 alin. 2 lit. c din Legea nr. 207/2015, gestionarea deficitara a resurselor societăţii, corelată cu neplata obligaţiilor fiscale, precum si faptul ca nu s-au indicat de către petent împrejurări rezonabile de natură să circumstanţieze comportamentul său fiscal în calitate de administrator şi să imprime concepţia că a acţionat cu bună credinţă, duc la concluzia ca reaua credinţa este îndeplinita în cauză, cu intenţia vădita de a prejudicia creditorul fiscal si motivează atragerea răspunderii in solidar cu debitoarea, declarata insolvabila pentru unul din motivele invocate de organul fiscal, respectiv la art. 25 alin. 2 lit. c si d din Legea nr. 207/2015.

Pentru stabilirea stării de fapt fiscale a SC XXXXX SRL, dna XXXXX, în calitate de administrator, a fost invitată la audiere pentru a studia documentaţia aflata la dosarul de executare şi de a prezenta documente si înscrisuri pe care le considera utile în aceasta cauză.

În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 207/2015, dna XXXXX, in calitate de asociat si administrator al SC XXXXX SRL, prin notificarea nr. XXXXX a fost invitată la sediul AJFP XXXXX pentru a studia documentele aflate la dosarul de executare si de a-şi exprima un punct de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante in luarea deciziei de atragere a răspunderii personale, in solidar cu obligaţiile restante ale debitoarei declarata insolvabila. Notificarea mai sus menţionata a fost confirmata de primire de către soţul reclamantei, motiv pentru care au fost luate masuri de comunicare si prin publicitate, in conformitate cu prevederile art. 47 alin. 5 din Legea nr. 207/2015, fiind afişată in data de 27.02.2018 concomitent la sediul organului fiscal si pe pagina de internet a ANAF, prin anunţul colectiv nr. XXXXX.

Contestatoarea nu a dat curs solicitării, astfel ca procedura de notificare a fost reluata prin întocmirea şi retransmiterea notificării in data de XXXXX, adresa confirmată de primire de către o ruda a reclamantei, motiv pentru care a fost reluata procedura de comunicare prin publicitate, fiind afişată in data de XXXXX concomitent la sediul organului fiscal si pe pagina de internet a ANAF, prin anunţul colectiv nr. XXXXX, însă nici după acestea nu s-a prezentat la audiere.

Întrucât a fost convocata la doua termene consecutive si nu s-a prezentat la niciunul, a manifestat pasivitate prin neprezentarea la sediul organului fiscal in vederea audierii înaintea emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, nu a prezentat documente prin care să dovedească buna sa credinţa în administrarea debitoarei, consideră pârâta că este evidentă reaua credinţa a acesteia.

Prin urmare, Decizia nr. XXXXX privind angajarea răspunderii solidare a dnei XXXXX cu debitoarea SC XXXXX SRL, pentru obligaţiile fiscale restante datorate bugetului general consolidat, in suma de XXXXX lei, a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 207/2015, scopul urmărit de reprezentanţii fiscali de a sancţiona comportamentul fiscal culpabil al contribuabilului, fiind unul legitim.

Susţine că Decizia îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de legea fiscală, constituind titlu de creanţa şi totodată acte administrativ fiscale, cu toate consecinţele ce decurg din această noţiune, inclusiv căi de atac. La scadenţă, decizia de atragere a răspunderii solidare, se transformă în titlu executoriu, situaţie ce determină în cazul neplăţii, declanşarea procedurii de executare silita împotriva debitorului persoana fizică.

În ceea ce priveşte reaua credinţă a reclamantei, pârâta arată că, deşi dispoziţiile codului de procedură fiscală nu definesc noţiunea de rea-credinţă, acest concept moral şi juridic trebuie raportat la limbajul comun, ca fiind sinonim cu o atitudine incorectă şi rău intenţionată în raport de principiile binelui, cinstei, corectitudinii etc.

Se poate observa că prin actele săvârşite cu rea-credinţă, persoana responsabilă nu a acţionat în interesul societăţii cu prudenţa şi diligenta cerută unui bun proprietar, a favorizat producerea şi accentuarea stării de insolvabilitate, iar încetarea activităţii se înscrie în lanţul cauzal ce a avut drept rezultat insolvabilitatea debitorului şi imposibilitatea redresării societăţii, consecinţa fiind neachitarea obligaţiilor de plată restante către bugetul statului.

În condiţiile în care buna-credinţă este prezumată, faptul că debitul societăţii provine din perioada când reclamanta avea calitatea de reprezentant legal, fapt dovedit de organul fiscal competent, respectiv AJFP XXXXX, sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii nu numai atunci când săvârşirea faptei a constituit o condiţie determinantă a ajungerii debitorului în încetarea de plăţi, ci şi atunci când a constituit o condiţie favorizantă.

În calitate de administrator, reclamanta nu a efectuat demersuri pentru achitarea obligaţiilor fiscale restante, pentru care au fost aplicate măsuri de executare silită, nu a formulat nicio contestaţie la executare, nu a solicitat efectuarea de punctaje, reglări sau corecţii în evidenţele fiscale, ignorându-le cu bună - ştiinţă.

Pentru toate motivele arătate în întâmpinare, pârâta solicită, in principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar in subsidiar respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de către reclamantă şi menţinerea ca legale si temeinice a actelor contestate.

Solicită judecarea în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin 1, pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Sub aspect probatoriu, Tribunalul a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii, Tribunalul constată următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C.proc.civ. : ”Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Instanţa a pus in discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii , excepţie invocată în cauză de către pârâtă.

Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 – ”înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în t ot sau în parte, a acestuia”.

Procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o condiţie de admisibilitate a acţiunii la instanţa de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.

Prin disp. art. 268 -281 C.proc.fisc. (Legea nr. 207/2015), se instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicţie administrativă, derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art.7 din Lnr.554/20 04.

Însă, potrivit art. 193 alin.1 C.proc.civila - ”Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”

Din prevederile art. 281 alin. (2) C.proc.fiscală, conform cărora deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator … la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

În speţă, reclamanta, prin acţiunea promovată, a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX, emisă de către pârât iar, din analizarea înscrisurilor administrate în cauză, se constată faptul că reclamanta, a procedat la data de XXXXX la înregistrarea la pârâta AJFP XXXXX a contestaţiei înregistrate sub nr. XXXXX XXXXX, data poştei XXXXX, deci anterior introducerii prezentei cereri pe rolul instanţei, solicitând anularea deciziei, ca netemeinică şi nelegală.

Pe de la alta parte, deşi reclamanta a uzat de procedura administrativă, instituită de prevederile art. 268 -280 C.proc.fiscală, sesizarea instanţei nu a vizat şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscală prevăzută de art.279 C.proc.fiscală.

In raport cu cele analizate, se reţine că reclamanta, deşi a solicitat anularea actului administrativ apreciat ca vătămător – Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX, aceasta a procedat la sesizarea instanţei de judecată, fără însa a contesta decizia aferentă soluţionării contestaţiei administrative, decizie care, în raport cu prevederile imperative ale art. 281 alin.2 C.proc.fiscală este supusă controlului judecătoresc.

Se are în considerare faptul că decizia emisă în cadrul soluţionării contestaţiei administrative constituie un act administrativ fiscal, petitul acţiunii principale necuprinzând o asemenea solicitare, pentru ca în speţă instanţa să fie învestită şi cu soluţionarea unei asemenea decizii, o modificare ulterioară a acţiunii fiind supusa regulii imperative impuse de art. 204 alin. (3) C.proc.civilă, în speţă nefiind nici măcar solicitată.

Pe de altă parte, în raport de înscrisurile administrate, instanţa constată că în speţă nu sunt incidente nici prevederile art. 281 alin. 5 C.proc.fiscală, potrivit cărora - În situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ competentă pentru anularea actului. La calculul acestui termen nu sunt incluse perioadele în care procedura de soluţionare a contestaţiei este suspendată potrivit art. 277.

Se retine că reclamanta a procedat la promovarea contestaţiei administrative la data de XXXXX, sens in care, termenul prevăzut de art.281 alin.5 C.proc.fiscală se împlinea la data de XXXXX, iar sesizarea instanţei s-a realizat la data de XXXXX, respectiv în mod prematur, de natură să lipsească de eficienţă juridică prevederile art.281 alin.5 C.proc.fiscală.

Pentru aceste considerente instanţa va admite excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, in ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. XXXXX, reclamanta procedând pe de o parte la sesizarea instanţei cu solicitarea de anulare a unui act de natura administrativ-fiscală, fără ca sesizarea instanţei să vizeze şi solicitarea de anulare a deciziei emisă în procedura administrativă, aşa cum în mod imperativ prevăd disp. art. 281 alin.2 C. proc. fiscală iar pe de alta parte anterior împlinirii termenului imperativ impus de art. 281 alin.5 C. proc. fiscală, sens în care, pe cale de consecinţă se va dispune respingerea acţiunii.

Tribunalul se consideră dator să antameze şi fondul cererii reclamantei, aceasta fiind în mod evident neîntemeiată, potrivit art. 25 alin.2 lit. c) din Legea nr.207/2015 privind codul de procedură fiscală:

(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

 b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

Textul instituie condiţiile răspunderii solidare a administratorului, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, dacă: 1. s-a declarat starea de insolvabilitate 2. administratorii în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei pentru 3. obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate. Pct.2 este singurul care conţine subcondiţia „relei-credinţe” ca aspect subiectiv ce trebuie probat în concret.

Conform art. 12 alin. (4) din Noul Cod de procedură fiscală, buna-credinţă a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul. Codul anterior nu are o normă expresă similară, dar prevede că şi el că relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii, iar principiul potrivit căruia buna-credinţă se prezumă operează şi în această materie.

Se impune deci pentru probarea pct.2 menţionat mai sus ca:

- administratorul să se afle în cursul unui mandat valabil;

- să existe obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei (este prevăzută de art.66 alin.1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă:  Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.);

- administratorul rămâne în pasivitate, nedepunând cererea şi notificarea organului fiscal cf. art.66 alin.1 din Legea nr.85/2014;

- această pasivitate este de rea-credinţă, probată de organul fiscal în concret, răsturnând prezumţia relativă de bună credinţă stipulată de art.12 alin.4 cod procedură fiscală;

- după apariţia unor probe de rea-credinţă, administratorul nu aduce o justificare obiectivă, credibilă sau o exonerare cu privire la aparenţa de rea-credinţă.

Or, deşi au fost emise somaţii, decizii de calcul a accesoriilor şi popriri pentru debitorul administrat de intimat, acesta din urmă nu a dovedit realizarea niciunui demers de clarificare a situaţiei sale fiscale, nu a plătit, nu a cerut rectificări pentru obligaţii fiscale restante în sumă de XXXXX lei. Aceste omisiuni sunt esenţiale şi în opinia instanţei prin continuitate şi reprezintă caracteristici ale relei credinţe menţionate. Celelalte condiţii sunt obiective, dovedite şi necontestate.

Textul art. 25 alin.2 lit. c nu face referire la fraudă sau legături de cauzalitate, ci enumeră condiţiile antrenării unei răspunderi solidare a administratorul cu debitorul societate comercială. Intimatul adaugă în mod greşit la condiţiile legale ale răspunderii solidare şi alte condiţii preluate din răspunderea civilă delictuală, respectiv fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate. Aceste condiţii analizate mai sus au fost îndeplinite în persoana administratorului, care după apariţia unor probe de rea-credinţă,  nu aduce o justificare obiectivă, credibilă sau o exonerare cu privire la aparenţa de rea-credinţă.

Domenii speta

Spete similare