Tardivitate. necomunicare acte de executare la domiciliul declarat oficial

Deliberând asupra apelului de faţă, se reţin următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2017 s-a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

S-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul M A (Cnp ), cu domiciliul în sat P, judeţul O, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat M M B, în Municipiul S, judeţul O, în contradictoriu cu intimata S S.a.R.L., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la K R S.R.L., , ca tardiv formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Instanţa reţine că între contestatar şi I s-a încheiat contractul de credit nr. X din data de 15.09.2004.

Prin încheierea X a Judecătoriei Slatina s-a dispus încuviinţarea executării silite şi s-a format dos de executare nr. X/2017 al BEJ T C A.

Instanţa constată că la data de 04.12.2017 a fost comunicată o adresă de înfiinţare a popririi (fila 66) pe care o contestă prin prezenta contestaţie la executare, dar invocă motive de anularea întregii executări, nu doar de anularea acestui act de executare – poprirea de la fila 6.

Astfel, prin motivele de contestaţie – necomunicare încheierii de încuviinţare, nu s-a comunicat titlul executoriu si somatia, prescripţia executării silite şi lipsa notificării - se contestă de fapt toată executarea, motive care trebuiau invocat după ce contestatorul a primit şi celelalte acte de executare comunicate acestuia la data de 06.09.2017(fila 73).

Astfel, instanţa reţine că M V nu a contestat nici somaţia emisă în la 31.08.2017 şi nici adresa de înfiinţare a popririi emisă la aceeaşi data (comunicarea de la fila 73).

Abia această ultima adresă de înfiinţare a popririi, cea de-a treia a fost contestata la 18.12.2017 invocând motive de contestaţie.

 Cu privire la motivele de contestaţie invocate, instanţa va avea în vedere  disp. art. 713 (3) NCPC - Nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii.

Potrivit art. 712 alin. 1 N.C.p.c. împotriva executării silite înseşi, precum si împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. In acelaşi sens, art.  715 NCPC dispune ca se poate face contestaţie in termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţa de actul de executare pe care îl contesta sau daca se contesta executarea silita însăşi, de când debitorul a primit somaţia.

În cauza de faţă contestatorul a solicitat anularea executării silite, invocând motive vizând legalitatea executării silite - necomunicare încheierii de încuviinţare, nu s-a comunicat titlul executoriu si somatia, prescripţia executării silite şi lipsa notificării.

Instanţa constată că debitorul nu putea ataca executarea silită si orice alt act de executare pentru motivele indicate în cererea de chemare în judecată decât în 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare, adică somaţia si prima poprire din data de 31.08.2017 si comunicate la 06.09.2017. Din cuprinsul dosarului de executare rezultă că debitorul a cunoscut demararea procedurii de executare silită şi ulterior, înfiinţarea popririi asupra drepturilor salariale, prin urmare acesta putea invoca incertitudinea dreptului de creanţa pus în executare doar până la data de 06.09.2017, or, aceste motive de nelegalitate a executării silite au fost formulate de către debitor prin cererea din 18.12.2017. 

Reţinându-se ca debitoarea a cunoscut demararea procedurii de executare silită şi că aceasta se atacă doar într-un anumit termen, instanţa a respins ca tardiv formulată contestaţia la executare, motivele invocate neputând fi analizate după ce a fost comunicată somaţia şi altă adresă de înfiinţare a popririi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, la data de 25.03.2019, M A, CNP , solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanţe, pentru a se pronunţa cu privire la anularea actelor de executare, reprezentate de anularea tuturor formelor de executare din dosarul de executare X/E/2017, precum şi a adresei de înfiinţare a popririi nr. X/23.11.2017 emisă de BEJ T C A în dosarul de executare X/E/2017; admiterea apelului si schimbarea in tot a hotărârii apelate, in sensul admiterii acţiunii, introduse împotriva intimatei; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

În motivarea cererii de apel, arată că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.12.2017, a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise de BEJ T C A în dosarul de executare nr. X/E/2017 la cererea creditorului S S.a.R.L, respectiv toate formele precum şi a adresei fle înfiinţare a popririi nr. X/23.11.2017, solicitând instanţei:

-admiterea contestaţiei la executare si anularea tuturor formelor de executare din dosarul de executare X/E/2017, precum şi a adresei de înfiinţare a popririi nr. X/23.11.2017 emisă de BEJ T C A în dosarul de executare X/E/2017.

Întrucât nu au fost respectate dispoziţiile legale privind executarea silita, astfel:

-la data de 05.12.2017 a luat la cunoştinţă de adresa de înfiinţare a popririi nr. X/23.11.2017 emisă de BEJ T C A în dosarul de executare nr.X /E/2017 pentru suma de: 13345.0 lei  reprezentând debit aferent unui titlu executoriu contract de credit si accesorii nr.X;

Menţionează faptul că până la data de 05.12.2017 nu a avut cunoştinţă  de  existenta  vreunui  dosar  de  executare  pe  numele său.

Precizează următoarele motive de apel:

In primul rând, solicita instanţei admiterea apelului si schimbarea in tot a hotărârii in sensul admiterii contestaţiei la executare introdusa de acesta.

Solicita respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare, deoarece:

1. Adresa de înfiinţare a popririi în dosarul execuţional are la bază încheierea civila de încuviinţare a executării silite din data de 03.08.2017 care este lovită de nulitate absolută prin lipsa competenţei executorului judecătoresc de a începe executarea silita împotriva debitorului care nu isi are domiciliul in raza sa de competenta teritoriala, întrucât la momentul începerii executării silite împotriva sa, numitul M A domicilia in sat P, oraş P O, jud. O, conform CI seria XX nr. X, eliberată la data de 15.01.2010, de SPCLEP P O.

Conform dispoziţiilor art. 652 alin. 1 pct. b, executorul judecătoresc competent este acela din circumscripţia Curţii de Apel unde se afla domiciliul debitorului fiind vorba de urmărire silita mobiliara.

Conform disp. art. 651 instanţa de executare este instanţa de la domiciliul debitorului, nefiind incidente disp. art. 651 pct. 2, întrucât debitorul si-a schimbat domiciliul cu mult înainte de a se începe executarea silta împotriva sa.

In acest caz încheierea de încuviinţare a executării silite sub nr. 2362 din data de 03.08.2017, pronunţata de Judecătoria Alexandria, este lovita de nulitate absoluta fiind incalcate dispoziţiile imperative prevăzute de lege, privitoare la competenta in procedura executării silite.

Având în vedere faptul că încheierea de încuviinţare nu i-a fost comunicată, înţelege să o conteste şi să solicite instanţei să constate nulitatea acesteia prin prisma considerentelor Curţii Constituţionale.

Faţă de aceste considerente, întreaga executare silită apare ca fiind nelegală, urmând ca instanţa de executare să constate nulitatea acesteia, întrucât, conform dispoziţiilor art. 666, în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, act procedural care conform alin. 4 va permite creditorului să treacă la executarea silită.

Ori, dat fiind nulitatea acestui act, creditorul nu poate să treacă la executarea silită, întreaga executare silita fiind nulă.

2. Faţă de considerentele mai sus arătate, consideră că executarea silită este nulă şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 667 C.p.c., întrucât executorul judecătoresc avea obligaţia legală de a comunica titlul executoriu şi somaţia, neefectuarea acestor acte echivalând cu nulitatea executării silite, executorul judecătoresc având obligaţia legala de a comunica actele de executare conform dispoziţiilor procedurale reglementate de Codul de Procedura Civila.

Întrucât aceste forme de executare nu i-au fost comunicate, pe lângă motivul de nelegalitate a întregii executări silite, îşi rezervă dreptul de a face apărări şi cu privire la titlul executoriu ce stă la baza executării silite.

3. Executarea silită are la bază titlul executoriu reprezentat de contractul de credit si accesorii nr. X din data de 15.09.2004.

Conform art. 6 din Decretul nr. X/1958, dreptul de a solicita executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu, se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani. Această dispoziţie se regăseşte şi în art. 706 C.pr.civ.

Conform art. 7 din Decret, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cerere executarea silită. întrucât creditul a fost declarat exigibil anticipat, s-a născut dreptul la acţiune în favoarea creditoarei, care pe lângă drepturile conferite de titlul executoriu, are şi obligaţia de a sesiza organele competente, de a nu sta în pasivitate.

Pe cale de consecinţă, creditorul avea dreptul de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit până în luna septembrie 2007, ori până în anul 2017, au trecut mai bine de 13 ani.

Astfel că înţelege să invoce în prezenta cauză prescripţia dreptului de a cere executarea silită, solicitând instanţei să constate intervenită această prescripţie şi pe cale de consecinţă să anuleze toate formele de executare emise de executorul  judecătoresc în dosar X /E/2017.

4. Executarea silită este nelegală, întrucât contestatorul nu a avut raporturi juridice cu creditoarea S SaRL şi nu a fost notificat despre cesiunea de creanţă în condiţiile legii.

Adresa de înfiinţare a popririi este nelegala prin nerespectarea art. 783 alin. 1 teza 2, respectiv lipsa înştiinţării debitorului fiind obligatorie conform textului de lege mai sus - menţionat, de asemenea, obligatorie fiind şi ataşarea încheierii de încuviinţare, acestea nefiind comunicate debitorului.

Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, solicită admiterea apelului şi rejudecând, schimbarea sentinţei apelate in sensul de a admite contestaţia la executare ca fiind fondata si întemeiata.

Menţionează că anexează: împuternicire avocaţiala; copie de pe sentinţa civila nr. X/11.12.2018.

Ataşează cererii de apel înscrisuri, aflate la filele 9-17 dosar.

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 386 lei, conform dovezii de la fila 22 dosar.

La data de 20.05.2019 a depus întâmpinare intimata S S.a.R.L., prin care solicită respingerea apelului ca nelegal si neîntemeiat si respingerea contestaţiei la executare formulate împotriva executării silite înseşi si a actelor de executare încheiate de BEJ T C A in dosarul execuţional nr. X/2017 pentru următoarele motive:

La data de 15.09.2004, a fost încheiat contractul de credit nr. X intre M A si C I SRLSA (denumita in continuare Banca).

Precizează intimata că întrucât debitorul a încetat sa mai achite ratele, instituţia financiar bancara a declarat creditul scadent anticipat si ulterior a cesionat întreaga creanţa acesteia. Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2017-X-RTU/2017-00047489229494-GNT respectiv 2017-X-ZK.

Ulterior, la data de 2014-08-26 a fost încheiat contractul de cesiune intre C I SRLSA si compania S S.a.R.L. având ca obiect un portofoliu de creanţe neperformante, printre care se regăseşte si creanţa născuta in urma încheierii contractului de credit de către M A si unitatea bancara, urmata de o noua cesiune de creanţa încheiata in data de 2017-12-07, conform dovezilor ataşate.

Iar la data de 2017-12-07, S Sarl a cesionat portofoliul de creanţe in favoarea I Ltd.

Având in vedere ca aceasta a depus toate diligentele pentru a recupera sumele datorate de către debitorul contestator pe cale amiabila, iar acestea au rămas fara rezultat, s-a deschis dosarul execuţional nr X/2017 pe rolul BEJ T C A in vederea recuperării debitului restant pe calea procedurii executării silite a creanţei datorate de către contestatorul creditoarei.

Arată că, de asemenea, debitorul a înţeles a formula o contestaţie la executare împotriva sa prin care a solicitat anularea executării silite însăşi, respingându-se contestaţia la executare, ca tardiv formulată.

Toate cererile si susţinerile debitorului sunt însa neîntemeiate, cu consecinţa respingerii in totalitate a cererii sale, după cum înţelege sa demonstreze in continuare.

Fata de aceste aspecte, înţelege sa invoce următoarele excepţii:

1.Excepţia netimbrarii acţiunii:

Conform dispoziţiilor art. 23 OUG 80/2013 în cazul in care instanţa va constata, la prima zi de infatisare, ca la dosar nu exista dovada timbrării contestaţiei in concordanta cu prevederile art. 10 alin 2, coroborat cu art. 3 alin. l din OUG nr. 80/2013, solicită să o respingă ca netimbrata.

De asemenea, solicită să se verifice si depunerea taxei de timbru aferente solicitate de contestator.

2. Excepţia tardivităţii formulării apelului:

In conformitate cu dispoziţiile art. 284 Cod procedura civila astfel ca solicita instanţei sa verifice termenul de depunere a apelului, având in vedere termenul de 10 zile comunicat de instanţa de fond de la data la care contestatorul a intrat in posesia hotărârii civile.

In consecinţa, potrivit NCPC nu sunt admisibile, direct in apel si nu pot fi calificate ca fiind cuprinse implicit in cererile si apărările adresate primei instanţe cereri care au caracter accesoriu sau complementar sau care sunt consecinţa admiterii cererii de apel, având la baza si principiul de indivizibilitate a obiectului litigiului la necesitatea de a asigura unitatea litigiului.

3. Excepţia lipsei calităţii procesuale a S SARL in cadrul contestaţiei la executare, sens în care solicită a se observa ca prin prezenta acţiune, contestatorul formulează mai multe critici de nelegalitate.

Astfel, acesta solicita anularea mai multor acte de executare silita, contesta insasi valabilitatea titlului executoriu, însa in primul rând, solicită a se observa ca prezenţa S SARL in cadrul litigiului pendinte nu se justifica, acesta neavând calitate in dosarul precizat ca urmare a cesiunii de creanţe intervenite intre S SARL si I LTD.

Pe fondul cauzei înţelege sa solicite instanţei respingerea cererii de chemare in judecata având in vedere faptul ca aceasta a fost introdusa împotriva unei societăţii ce nu are calitatea de creditor la momentul depunerii cererii de chemare in judecata.

In fond: în ceea ce priveşte tardivitatea introducerii contestaţiei la executare, înţelege sa menţioneze următoarele:

Contestatorul in temeiul art. 714 NCPC, avea obligaţia de a introduce acţiunea in termenul legal:

Contestaţia la executare se poate introduce in termen de 15 zile de la data când debitorul care contesta executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţa de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării si nici somaţia sau executarea se face fara somaţie, sau in 5 zile de la comunicare in cazul in care se contesta încheierile executorului judecătoresc, conform dispoziţiilor art. 714 alin. 1 si 2 din Codul de Proc. Civ.

Potrivit art. 715 C.pr.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă: cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

2. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie. Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare.

Conform art. 713 alin.(3) C.pr.civ., nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. Cu toate acestea, contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare.

Relevant în soluţionarea excepţiei tardivităţii este momentul la care contestatorul a luat la cunoştinţă in mod efectiv despre actele de executare contestate (luând în considerare si propriile susţineri, conform cărora contestă executarea silită.

Iar in temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în totul, sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. în consecinţă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare invocată de intimată prin întâmpinare.

Astfel, termenul de 15 zile prevăzut în art. 715 alin. (1) C. proc. civ. este un termen imperativ, al cărei nerespectare duce la respingerea cererii ca tardiv introdusă. Cu privire la acest aspect, în literatura juridică de specialitate s-a reţinut faptul că „normele care reglementează termenul de formulare a contestaţiei la executare au caracter imperativ, iar nerespectarea acestora poate fi invocată pe calea excepţiei tardivităţii, excepţie de procedură, absolută şi peremptorie".

Mai mult, în doctrină s-a subliniat faptul că „în faza de executare silită, toate nulităţile, indiferent că sunt absolute sau relative, pot fi invocate, sub sancţiunea decăderii, numai în termenul în care poate fi exercitată contestaţia la executare".

Practic, ulterior expirării termenului de 15 zile prevăzut la art. 715 alin. (1) pct. 3, indiferent de motivul de nulitate invocat, legalitatea executării silite însăşi nu mai poate fi analizată în cadrul contestaţiei la executare, lucru corect interpretat de instanţa de fond.

Pentru a eluda aplicarea acestor prevederi legale, este posibilă formularea unei contestaţii la executare împotriva unui act de executare pentru care termenul de 15 zile nu a expirat încă, invocând însă motive de nelegalitate care, de fapt, reprezintă motive de nelegalitate a însăşi executării silite (e.g. caracterul cert al creanţei, nerespectarea ordinii de urmărire).

Cu toate acestea, apreciază că şi în acest caz a fost impusa corect de către instanţa de fond respingerea contestaţiei la executare ca tardiv introdusă, întrucât în această ipoteză instanţa poate proceda, în temeiul art. 152 din C. proc. civ., la punerea în discuţia părţilor a recalificării contestaţiei la executare îndreptată împotriva unor acte de executare ca fiind contestaţie împotriva executării silite însăşi.

Apreciază că recalificarea contestaţiei la executare se impune tocmai pentru a nu permite contestatorilor să ocolească termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru contestarea executării silite însăşi prin invocarea motivelor de nulitate ale acesteia din urmă ca pretinse motive de nelegalitate a unor acte de executare îndeplinite la un moment ulterior al executării silite.

În acest sens face referire la Decizia civilă nr. X din data de 2 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Argeş, irevocabilă: „în speţă, Tribunalul reţine că, deşi intimata-contestatoare şi-a intitulat contestaţia la executare ca vizând anumite acte de executare, respectiv somaţia din data de 16 februarie 2011, se invocă în esenţă critici de nelegalitate vizând executarea în întregul ei, Iar nu critici de formă privind nelegalitatea somaţiei din data de 16 februarie 2011, astfel că tribunalul apreciază că în prezenta speţă este vorba de contestaţie la executare ce vizează executarea însăşi. O asemenea soluţie este justificată de faptul că potrivit art. 84 C. proc. civ., caracterizarea acţiunii o face instanţa, iar nu partea care a formulat-o, orientându-se nu după sensul literal al termenilor, ci după natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii (în acelaşi sens: TS, s. civ., dec, nr. 434/1982, în I. Mihuţă, Repertoriu IV, p. 243)."  Raţionamentul instanţei este aplicabil şi în contextul actualului Cod de Procedură Civilă, deoarece art. 152 din C. proc. civ. reia prevederile art. 84 din C. proc. civ. de la 1865 pe care se întemeiază soluţia instanţei.

În acelaşi sens, în doctrină, s-a reţinut faptul că „aşadar, când pe calea contestaţiei la executare debitorul invocă nulitatea executării silite sau intervenţia altor impedimente la executare, precum lipsa titlului executoriu, prescripţia dreptului de a obţine executarea silită etc, contestând însăşi executarea silită declanşată împotriva sa, este obligat să formuleze contestaţia la executare în condiţiile arătate mai sus, în caz contrar, aceste chestiuni nu mai pot fi invocate ulterior, iar instanţa nu le mai poate analiza în cadrul contestării ulterioare a unui alt act de executare silită".

In prezenta cauza reclamantul avea la dispoziţie prevederile art. 714 in vederea formulării contestaţiei la executare.

Fata de aceste aspecte solicita menţinerea sentinţei date de instanţa de fond, privind introducerea contestaţiei ca tardiv formulate pentru neîndeplinirea de către debitoare a obligaţiilor legale prevăzute de CPC privind termenul in care aceasta avea dreptul de a formula contestaţie la executare.

De asemenea, apelul debitorului este nefondat din motivele:

Conform art. 248 privind procedura de soluţionare a cererilor de chemare in judecata, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura, iar in situaţia in care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare in funcţie de efectele pe care acestea le produc, coroborând cu art. 715 (1).

In speţa, instanţa a subliniat corect ca prezentul litigiu priveşte contestaţia la executare propriu zisa, si a analizat mai întâi excepţia tardivităţii invocate atât de creditor, cat si din oficiu, conform art.248 alin 1 CPC, pe care o stabileşte ca fiind întemeiata, aplicând corect legislaţia in vigoare.

Astfel ca instanţa, de fond a judecat cu întâietate excepţiile invocate, tardivitatea fiind precizata in codul de procedura civila având ca sancţiune anularea cererii de chemare in judecata, fiind un termen de decădere.

Motiv pentru care, astfel cum instanţa de fond a precizat in dispozitiv, se poate observa faptul ca debitorul contestator a luat la cunoştinţa despre prima poprire din data de 31.08.2017 ce i-a fost comunicata la data de 06.09.2017, drept urmare debitorul a cunoscut despre executarea silita, odată ce a fost înfiinţata poprirea asupra drepturilor salariale.

In ceea ce priveşte necompetenta teritoriala, menţionează:

Conform art. 666 alin. 1 coroborat cu art. 651 alin. 1 CPC instanţa competenta teritorial sa încuviinţeze executarea silita este judecătoria in a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sau după caz, sediul debitorului in afara cazurilor in care legea dispunea altfel.

Ţinând de aceste aspect, executarea silita se face cu respectarea dispoziţiilor legale, a drepturilor părţilor si ale altor persoane interesate, iar la data de 03.08.2017, judecătoria pronunţa in mod legal admiterea cererii de încuviinţare a executării silite primita de către SCPEJ T, încheierea eliberata de către judecătorie, prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, nefiind supusa niciunei cai de atac.

Acestea fiind spuse, având in vedere faptul ca poprirea se înfiinţează fara somaţie, in baza încheierii de încuviinţare a executării, iar toate actele de executare au fost transmise la adresa veche a debitorului, fiind culpa exclusiva a contestatorilor, deoarece nu s-a cunoscut adresa  curenta a acestora.

Astfel cum este menţionat in contractul de credit, împrumutatul se obligă sa comunice noul domiciliul in cazul schimbării acestuia.

In acest sens, cererea de executare silita s-a introdus in raza curţii de apel in care debitorul sau isi are domiciliul cunoscut de el, coroborat cu dispoziţiile art 652 alin 3 NCPC "Executorul judecătoresc rămâne competent sa continue executarea silita, chiar daca dupa începerea executării silite debitorul si-a schimbat domiciliul sau sediul".

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 782 NCPC alin. 2 in cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenta aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se afla in circumscripţia curţii de apel de domiciliu sau sediu debitorului ori, după caz, la sediul principal sau dupa caz, de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul si-a deschis contul. Daca debitorul are mai multe conturi deschise, competenta pentru înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.

Prin urmare, dispoziţiile art. 781 alin. 2 stabilesc, de asemenea, o competenta teritoriala alternativă, dispunând ca, in ipoteza in care poprirea vizează conturile unei persoane fizice sau juridice, va fi competent oricare dintre executorii judecătoreşti al căror birou se afla in circumscripţia curţii de apel de la domiciliu sau sau sediul debitorului ori de la sediul principal, sau după caz, de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul si-a deschis contul.

Totodată, in situaţia in care debitorul are mai multe conturi deschise, chiar si in raza mai multor curţi de apel, competenta pentru înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.

Competenta alternativa da posibilitatea sesizării atât a executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul terţului poprit, cat şi pe cel de la domiciliul sau sediul debitorului, iar in cazul unui concurs de creditari, exista posibilitatea sesizării, pentru urmărirea creanţei comune, a mai multor executori judecătoreşti.

Iar, in ceea ce priveşte aflarea noului domiciliu, menţionează faptul ca executorul judecătoresc nu avea obligaţia sa verifice anterior începerii executării silite care este domiciliul debitorului la Direcţia de Evidenta Informatizata a Persoanei, aceasta nu este o obligaţie prevăzuta de lege, mai mult, aceasta solicitare din partea creditorului ar putea încălca legea cu privire la date cu caracter confidenţial, in sensul solicitării unor informaţii in scop personal.

De altfel, debitorii nu s-au conformat condiţiilor contractuale nu au depus nicio dovada a celor menţionate in sensul in care nu regăsim nicio nota informativa cu aceasta modificare a adresei de domiciliu a debitorului, deşi conform contractului de credit aceştia au obligaţia de a anunţa orice schimbare intervenita in acest sens.

De astfel, debitorul avea la cunoştinţa de aceste prevederi expres prevăzute in contractul de credit bancar, prin faptul ca a semnat fiecare pagina a contractului de credit dar si prin faptul ca în conformitate cu art. 292 Codul Penal, aceasta a depus creditorului o declaraţie privind domiciliul acesteia.

Referitor la Poprirea Conturilor, sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, datorate debitorului ori deţinute in numele sau de o a treia persoana sau pe care aceasta din urma i le va datora in viitor, in temeiul unor raporturi juridice existente.

In cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi cat si încasările viitoare. Motiv pentru care aşa cum este menţionat de contestatori, s-au întreprins acţiuni de poprire a conturilor in condiţiile prevăzute de lege inclusiv a sumelor obţinute din salariu, aceste sume fiind supuse executării silite prin poprire.

Poprirea se înfiinţează fara somaţie, in baza încheierii de încuviinţare a executării, iar toate actele de executare întocmite de executorul judecătoresc au fost transmise la adresa veche a debitorilor, fiind culpa debitorilor, deoarece nu s-a cunoscut adresa curenta a acestora.

In acest sens, prin Decizia nr. 348/17.06.2014, publicata in MO nr 529 din 16.07.2014, Curtea Constituţionala a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. 1 CPC.

In conformitate cu art. 31 alin. 3 din Legea nr 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, efectele art. 650 alin. 1 CPC, au încetat după împlinirea termenului de 45 zile de la publicarea in MO a deciziei instanţei de control constituţional, pana la data respectiva fiind suspendate de drept.

Cererea de executare silita, înregistrata la SCPEJ T, la data de 03.08.2017, ulterior publicării Deciziei, astfel sub aspectul competentei teritoriale nu isi mai găsesc aplicare prevederile art 650 alin 1 CPC ci dispoziţiile de drept comun, respectiv cele ale art. 107 alin 1 CPC care dispun ca cererea se introduce la instanţa in a cărei circumscripţie domiciliază sau isi are sediul paratul.

Însa, cu toate acestea, instanţa competenta sa încuviinţeze executarea silita, nu se poate retine ca este judecătoria, împrumutatul având obligaţia de a comunica băncii noul domiciliu in termen de 7 zile, fapt pentru care schimbarea domiciliului intervenita, invoca propria culpa pentru a obţine anularea actelor de executare, acestea fiind întocmite in mod legal, in raport cu înscrisurile deţinute (titlul executoriu).

Executorul nu avea obligaţia de a verifica anterior începerii executării silite domiciliul debitorului la DEIP, aceasta nefiind prevăzuta de lege.

In ceea ce priveşte prescripţia, înţelege sa menţioneze:

In prima instanţa solicita a retine dispoziţiile art. 706 CPC, conform cărora dreptul de a obţine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul executărilor emise in materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este 10 ani. Termenul de prescripţie începe sa curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silita. In cazul executărilor judecătoreşti si arbitrale, termenul de prescripţie începe sa curgă de la data rămânerii definitive.

Totodată, conform art. 707 CPC prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silita si orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie. In cazul hotărârilor judecătoreşti si arbitrale, daca dreptul de a obţine obligarea paratului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, debitorul poate obţine un nou titlu executoriu pe calea unui nou proces, fara a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, instanţa va determina termenul la care s-a născut dreptul de a obţine executarea silită. Din actele depuse la dosar, solicită a se observa faptul ca la data de 2014-08-26 a fost declarat scadent anticipat creditul, ceea ce determina exigibilitatea imediata a tuturor obligaţiilor ce decurg din contract.

Astfel, prin notificarea din data de 2014-08-26 se precizează faptul ca respectivul contract credit a fost cesionat de către banca către S SARL, dar si ca intrucat la data notificării debitoarea înregistra întârzieri la plata, toate sumele datorate in baza contractului de credit au fost declarate scadent anticipat, si ca urmare suma totala de plata este menţionata in respectiva notificare.

De asemenea, potrivit Deciziei nr 760 din 27.02.2014 pronunţata de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia a II-a civila, contractul de împrumut, ca varietate a contractului de credit, prin natura lui un contract de executare uno ictu, iar faptul ca banca isi asuma o obligaţie ce se executa dintr-o data, iar cealaltă parte isi asuma o obligaţie de restituire succesiva nu face natura acestuia sa fie succesiva, ştiut fiind ca aceasta nu poate sa aibă natura dubla, cu executare dintr-o data pentru o parte si cu executare succesiva pentru cealaltă parte, restituirea creditului cu dobânda in rate lunare nefiind decât o modalitate de executare a obligaţiei, obligaţia de restituire fiind unica, ratele succesive alcătuind prin natura lor un tot unitar.

Mai mult, in prezenta speţa sunt aplicabile prevederile art 2526 CC, conform cărora când  este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune incepe sa curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibila, iar daca prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la ultima prestaţie devine exigibila.

Or, cum creditul a fost declarant anticipat la data 2014-08-26, astfel ca la acea data au devenit exigibile toate sumele datorate in temeiul contractului de credit, si cum cererea de executare silita a fost formulata in anul 2017, aşadar termenul de 3 ani prevăzut de lege, nu a fost împlinit, neintervenind prescripţia dreptului de a solicita sumele datorate in temeiul contractului de credit.

In acest context solicită instanţei a observa netemeinica susţinere a contestatorului referitoare la termenul de prescripţie, intrucat începutul curgerii termenului de prescripţie nu poate depinde de manifestarea de voinţa a uneia dintre parti, in speţa de atitudinea debitorului obligaţiei de a da.

Pentru aceste considerente solicitam respingerea acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat. In ceea ce priveşte opozabilitatea cesiunii:

In primul rând, cesiunea de creanţa realizata de către împrumutător a fost înregistrata in AEGRM, fiind transmisa calitatea de creditoare a persoanei împrumutate. Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanţa se încheie valabil prin simplul acord de voinţa al părţilor, consimţământul debitorului cedat nu se cere deoarece nu este parte in contractul de cesiune.

Cu toate acestea cesiunea de creanţa isi produce efectele intre cedent si cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei fata de terţi, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate.

Publicitatea cesiunii poate fi făcuta in doua feluri: prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor, conform prevederilor art. 117 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr 287/2009 privind CC, potrivit cărora creanţa transmisa prin cesiune, intervenita după data intrării in vigoare a Codului Civil, isi păstrează regimul stabilit de normele in vigoare la data naşterii creanţei.

In consecinţa, intrucat creanţa care a făcut obiectul contractului de cesiune izvorăşte din contractul de credit bancar încheiat înainte de 01.10.2011 (înainte de intrare a Noului Cod Civil), cesiunea de creanţa fiind guvernata de dispoziţiile CC din 1864.

Aşa cum rezulta din art. 1393 CC coroborat cu art. 2 lit. a si art. 99 alin 1 si 2 din Legea 99/1999, sub imperiul acestei reglementari, opozabilitatea cesiunii de creanţa in raport cu debitorul cedat se putea asigura alternativ, prin notificarea debitorului, prin acceptarea cesiunii de către debitor sau prin înscrierea cesiunii la arhiva.

Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoştinţa debitorului persoana noului creditor si clauzele esenţiale ale contractului de cesiune. Cel de-al doilea mijloc de realizare a publicităţii cesiunii consta in acceptarea ei de către debitor printr-un înscris autentic.

Acceptarea printr-un act sub semnătura privata face opozabila cesiunea creanţei numai fata de debitorul cedat, nefiind opozabila celorlalţi terţi.

Cesiunea fata de debitorul cedat începe sa-si producă efectele din momentul in care cesiunea ii devine opozabila, si anume de la data notificării făcute prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau sub semnătura privata.

Astfel, debitorul cedat poate plaţi in mod viabil cedentului, conform art. 1395 CC. Daca cedentul face cesiunea, debitorul cedat se poate apară împotriva cesionarului invocând dovezile de plata obţinute de la cedent, cu condiţia ca acesta sa aibă o data anterioara notificării sau acceptării.

Aşadar, valabilitatea acestor dovezi nu depinde deci de data la care s-a făcut cesiunea, întrucât chiar in cazul in care debitorul cedat a plătit cedentului după ce s-a făcut cesiunea, el va eliberat de obligaţie in cazul in care debitorul cedat a plătit cedentului după ce s-a făcut cesiunea, el va fi liberat de obligaţie daca plata a fost făcuta înainte de notificare ori de acceptare.

Deşi cesiunea de creanţa intervine fara a se cere consimţământul debitorului cedat, ea nu mai poate dauna acestui debitor, motiv pentru care acesta isi păstrează dreptul de a opune cesionarului toate excepţiile pe care le putea opune si cedentului: nulitatea, rezilierea, prescripţia, autoritatea de lucru judecat, etc.

Înainte de notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat va putea opune cesionarului si compensaţia pe care o putea opune cedentului.

De asemenea, in situaţia in care cedentul l-a iertat de datorie înainte de îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 1393 CC, acest act va fi valabil chiar si atunci când s-a încheiat cu titlu gratuit. 

Din momentul in care au fost îndeplinite formalităţile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului si, prin urmare, nu mai poate plaţi valabil cedentului. In situaţia in care cesiunea devine opozabila debitorului prin acceptare, indiferent de forma, compensaţia care a operat deja fata de cedent, potrivit art. 1149 CC, nu mai poate fi invocata împotriva cesionarului.

Astfel, în literatura juridica s-a arătat ca legea prepune ca prin acceptarea cesiunii s-a renunţat implicit la invocarea beneficiului compensaţiei legale si astfel, debitorul înţelege sa facă plata către cesionar.

Ca atare, lipsa notificării sau acceptării cesiunii de creanţa de către debitorul cedat nu are nicio influenta asupra validităţii acestei operaţii juridice, iar, in ceea ce priveşte opozabilitatea, trebuie analizata exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata in mod valabil, dar si a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate in raporturile cu cedentul sau si cesionarul.

Practic, in cazul in care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşata de cesionarul devenit creditor, pentru ca nu ar justifica existenta unui interes legitim in derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de buna voie obligaţia pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

In acest sens, se pot observa actele realizate de către executorul judecătoresc, acte ce au fost întocmite de acesta si care cuprind toate informaţiile necesare identificării creditorului actual, motiv pentru care lipsa unei notificări efective a cesiunilor de creanţa, nu poate determina nulitatea procedurii execuţionale, o astfel de atitudine a debitorului constituind in fapt o invocare a conduitei sale culpabile de a nu îndeplini de buna voie obligaţia de plata a creanţei asumata fata de creditorul iniţial.

Concluzionând asupra tuturor celor precizate prin prezenta întâmpinare, solicită a constata nelegalitatea si netemeinicia contestaţiei la executare formulata de M A si pe cale de consecinţa sa se respingă acţiunea ce face obiectul acestui dosar, cu atât mai mult cu cat contestatoarea nu invoca si nu probează in niciun fel nelegalitatea actelor de executare.

In drept, întemeiem întâmpinarea pe dispoziţiile art. 115 si cele aflate in cuprinsul întâmpinării.

Ataşează întâmpinării înscrisuri, filele 35-40 dosar.

Nu s-a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea de la data de 25.06.2019 instanţa a respins: excepţia netimbrării apelului, excepţia tardivităţii apelului, pentru motivele menţionate în cadrul acesteia, şi în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale a S SaRL a stabilit că o va analiza ca o apărare pe fond a apelului, având în vedere modul în care a fost expusă.

În cauză s-a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

De asemenea, în temeiul rolului activ, s-au dispus verificări în baza de date a instanţei cu privire la domiciliul contestatorului-debitor din anul 2004 până în prezent.

Analizând apelul, în limitele efectului devolutiv conform art. 477 şi art. 478 din codul de procedură civilă, prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2017 s-a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi s-a respins contestaţia ca tardivă.

În drept, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului (art. 480 alin. 3 din codul de procedură civilă).

Măsura trimiterii cauzei spre rejudecare poate fi dispusă cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: cel puţin una dintre părţi să fi solicitat în mod expres acest lucru prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar prima instanţă să fi soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului nu implică numai ipoteza în care prima instanţă a judecat cauza în temeiul unei excepţii procesuale, ci şi situaţia în care hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivarea soluţiei pronunţate, nefiind analizate susţinerile părţilor.

Tribunalul constată că, prin cererea de apel formulată în cauză, apelantul - contestator a solicitat anularea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

De asemenea, se reţine că s-a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului,  întrucât prima instanţă a judecat cauza în temeiul unei excepţii procesuale, anume excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, care a fost admisă în mod eronat, pentru motivele de mai jos.

Din analiza motivării contestaţiei la executare, se constată că apelantul-contestator M A a formulat critici cu privire la actele de executare emise în ds. de executare silită nr. X/E/2017 al BEJ T C A, anume cu privire la încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 03.08.2017, susţinând că este lovită de nulitate absolută prin lipsa competenţei executorului judecătoresc de a începe executarea silita împotriva debitorului care nu îşi are domiciliul în raza sa de competenta teritoriala, întrucât la momentul începerii executării silite împotriva debitorului, acesta domicilia în sat P, oraş P - O, jud. O, conform CI seria  nr. X, eliberată la data de 15.01.2010, de SPCLEP P O. A invocat şi lipsa notificării cesiunii de creanţă, intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, precum şi faptul că nu i-a fost comunicată adresa de înfiinţare a popririi şi nici somaţia din dosarul de executare, iar prin răspunsul la întâmpinarea la cererea de apel că nu a primit personal niciodată nici un act de executare. A solicitat anularea tuturor actelor de executare silită, precum şi a adresei de înfiinţare a popririi nr. X/23.11.2017 emisă de BEJ T C A în dosarul de executare X/E/2017,

Potrivit art. 248 alin. 1 din noul Cod procedură civilă, instanţa s-a pronunţat, cu prioritate, asupra excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimată, excepţie de procedură, peremptorie şi absolută, care face inutilă cercetarea în fond a cauzei şi care poate fi invocată oricând, de oricare dintre părţi şi chiar şi de instanţă din oficiu.

 Contestaţia la executarea silită reprezintă mijlocul procesual specific procedurii de executare silită prin care părţile raportului execuţional declanşează controlul judecătoresc al legalităţii actelor de executare silită săvârşite în timpul procedurii de executare.

Astfel, conform art. 712 alin. 1 din codul de procedură civilă împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii, iar potrivit dispoziţiilor alin. 2 al aceluiaşi articol dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.

Pornind de la aceste dispoziţii în doctrină şi jurisprudenţă s-a conturat concepţia conform căreia contestaţia la executare cunoaşte două forme: contestaţia la executare propriu-zisă şi contestaţia la titlu.

 Dincolo de a fi o chestiune pur teoretică, distincţia dintre contestaţia la executare propriu-zisă şi contestaţia la titlu prezintă o indiscutabilă utilitate practică, derivată din termenele în care cele două forme ale contestaţiei la executare pot fi introduse.

Contestaţia la executare propriu-zisă este acea formă a contestaţiei la executare îndreptată împotriva executării silite înseşi ori a unui act de executare, prin care se invocă fie lipsa titlului executoriu, fie o altă neregularitate procedurală înţeleasă ca o încălcare a unei dispoziţii legale ori a unui principiu fundamental de procedură, având ca efect o vătămare produsă ori pe cale de a se produce fie uneia dintre părţile raportului execuţional, fie unui creditor neurmăritor care a intervenit în procedura de executare, fie unui creditor.

Contestaţia la titlu urmăreşte lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ansamblul criticilor invocate prin intermediul ei vizând conţinutul intrinsec al titlului executoriu. Contestaţia la titlu va putea fi promovată exclusiv pentru lămurirea titlului executoriu, a dispoziţiilor sau, după caz, a clauzelor obscure ori echivoce,  în vederea explicitării înţelesului, întinderii ori aplicării titlului executoriu, iar nu şi pentru a înlătura efectele vătămătoare cauzate de punerea în executare a unui titlu executoriu clar, dar de o manieră care depăşeşte limitele sale, în această situaţia cale procesuală aleasă este cea a unei contestaţii la executare propriu-zise.

În cazul contestaţiei la executare propriu-zise codul de procedură civilă face o distincţie pertinentă, recunoscând existenţa a două categorii de contestaţii: contestaţia îndreptată împotriva executării silite înseşi şi contestaţia îndreptată împotriva unui act de executare.

Contestaţia la executare îndreptată împotriva executării silite înseşi este acea contestaţie prin care, valorificându-se motive ce vizează impedimente la executarea silită ori cauze de nulitate ce afectează o anumită executare în întregul ei, se ajunge la desfiinţarea întregii proceduri execuţionale, în funcţie de motivele de contestaţie, după anularea procedurii de executare contestate, putând fi împiedicată chiar şi reluarea procedurii de executare.

Contestaţia la executare îndreptată împotriva unui act de executare este acea contestaţie prin care se invocă nesocotirea anumitor reguli de procedură a executării silite şi săvârşirea unuia sau unor acte de executare nelegale şi se solicită desfiinţarea numai a actelor de executare efectuate cu încălcarea legii. În urma soluţionării unei astfel de contestaţii nu se desfiinţează întreaga procedură a executării silite, ci, în conformitate cu dispoziţiile art. 712 alin. 1 din codul de procedură civilă, urmează a se desfiinţa în mod exclusiv actele de procedură săvârşite cu încălcarea legii, după care executarea silită se va relua de la ultimul act de procedură valabil îndeplinit în respectivul dosar de executare.

Pentru ordonarea procesului civil şi asigurarea stabilităţii raporturilor civile, legea a reglementat riguros termenul în care poate fi promovată contestaţia la executare, în funcţie de formele şi categoriile sale.

Conform art. 715 Cod procedură civilă :

Art. 715 - Termene

(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când (…):

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

În funcţie de aceste distincţii atunci când se contestă un anumit act de executare termenul curge pentru debitorul contestator de la momentul de la care a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă, iar în cazul în care se contestă executarea însăşi, pentru debitorul contestator termenul curge de la data primirii somaţiei ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Astfel, după cum s-a arătat mai sus, prin contestaţia la executare îndreptată împotriva executării silite înseşi se urmăreşte desfiinţarea întregii executări, fiind bazată pe motive ce vizează nulitatea executării în întregul ei sau impedimente la executare, astfel că este firesc ca debitorului să i se impună să promoveze contestaţia în termenul de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă, în orice mod, de primul act de executare.

Raţiunea legiuitorului de a institui acest termen de 15 zile a fost aceea de a nu permite debitorului să lase procedura de executare să ajungă în stadii avansate, iar apoi să promoveze contestaţia prin care valorifică motive care se referă la piedici în calea executării silite, pe care le cunoştea încă de la momentul pornirii activităţii de executare sau de la un moment anterior din timpul contestaţiei la executare.

Este incidentă contestaţia la executare împotriva executării silite însăşi atunci când se invocă un impediment la executare a cărui existenţă va conduce la anularea întregii proceduri execuţionale.

Având în vedere că debitorul a solicitat anularea tuturor actelor de executare, precum şi motivele de nulitate invocate, se constată că este incidentă o contestaţie împotriva executării silite înseşi şi nu doar împotriva unui anumit act de executare silită, anume a popririi.

Tribunalul reţine, însă, că nu este tardiv formulată contestaţia la executare propriu–zisă formulată de contestatorul M A, întrucât primele acte de executare silită nu au fost comunicate legal debitorului-contestator, la domiciliul declarat oficial de acesta. Acest domiciliu trebuie avut în vedere şi de executorul judecătoresc, raţiunea comunicării actelor de executare fiind aceea de a se lua cunoştinţă de acestea, aşa cum rezultă şi din prevederile art. art. 646 alin. 1 Cpc.

Astfel, somaţia si prima înştiinţare de înfiinţare a popririi din data de 31.08.2017, au fost comunicate la data de 06.09.2017, la o adresă la care contestatorul nu mai locuia efectiv, anume în Mun. X, jud. T (proces – verbal de înmânare, f. 73 ds. fond). Potrivit verificărilor efectuate din oficiu de tribunal, contestatorul M A este domiciliat din anul 2004 până în prezent în oraşul P – O, sat P, str. T, jud. O (verificare baza electronică de date, f. 53 ds. apel).

Prin urmare, termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare a început să curgă, potrivit art. 715 alin. 1 pct. 3 teza a doua Cpc, de la data când debitorul a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia, nefiind înfiinţată nici poprirea. În cauză, debitorul a luat cunoştinţă de primul act de executare la momentul la care angajatorul i-a adus la cunoştinţă faptul că a primit adresă de înfiinţare poprire. În acest sens se au în vedere: demisie angajat din data de 07.12.2017; răspuns înaintat prin e-mail de angajator către BEJ M T, la data de 10.12.2017, prin care s-a adus la cunoştinţă faptul că debitorul M A nu mai este angajatul său începând cu data de 15.12.2017 (f. 50-52 ds. fond); precum şi adresa înfiinţare poprire comunicată angajatorului la data de 05.12.2017 (f. 65 ds. fond).

Faţă de data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare, 7.12.2017, contestatorul a formulat în termenul legal de 15 zile contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Slatina la data de 18.12.2017, motiv pentru care excepţia tardivităţii contestaţiei la executare va fi respinsă, ca neîntemeiată.

În raport de aspectele de fapt şi de drept care preced, tribunalul va admite apelul formulat de apelantul-contestator M A împotriva sentinţei civile nr. X/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina, va anula sentinţa civilă nr. X/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina, va respinge excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, ca neîntemeiată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Data publicarii pe portal: 14.11.2019

Domenii speta

Spete similare