Executare silită

Constată că la data de 29.10.2018, contestatorul MMGha formulat  contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 820/2018 pronunţata în dosarul nr. 8842/225/2017 al Tribunalului Mehedinţi, în temeiul art. 503 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ, coroborat cu dispoziţiile art. 503 alin. 3 C.pr.civ.

 In motivarea contestaţiei a arătat că în fapt  a formulat apel împotriva încheierii nr.2909 pronunţată la 08.05.2018 în dosarul nr. 8842/225/2017 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin în termenul de 30 de zile precizat în această hotărâre.

A precizat că prin decizia nr. 820/2018 pronunţată la 16.10.2018 în dosarul nr. 8842/225/2017 al Tribunalului Mehedinţi, instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii,  fără ca  mai întâi să pună în discuţie această excepţie, fără să  fie încunoştinţat  contestatorul, în prealabil, prin citaţie, că urmează să pună în discuţie excepţia tardivităţii apelului şi fără a-i acorda un termen pentru ca, contestatorul  să poată  formula apărări corespunzătoare. A precizat  contestatorul  că a fost lipsit de posibilitatea de a formula cereri, sesizări sau de a invoca excepţii şi de a sesiza instanţele abilitate cu soluţionarea acestora. Contestaţia în anulare este singura şi ultima cale prin care pot invoca şi solicita remedii procesuale. Contestatorul  a precizat că i-a  fost încălcat dreptul la  un proces echitabil prevăzut de dispoziţiile Constituţiei României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 3-20 C.pr.civ,

Apreciază că dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale, deoarece încheierea nr.2909 pronunţată la 08.05.2018 în dosarul nr.8842/225/2017 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin i-a fost comunicată la data de 07.06.2018, iar contestatorul  a formulat apelul în termenul de 30 de zile prevăzut în cuprinsul acestei hotărâri, respectiv la 02.07.2018(înregistrat la instanţă la 04.07.2018).

Apreciază că, în cauză, instanţa de apel nu a observat succesiunea datelor, constatând, din eroare, apelul ca fiind tardiv formulat.

De asemenea, apreciază  contestatorul  că nu i se poate imputa şi nu poate fi sancţionat pentru faptul că a declarat apelul în termenul de 30 de zile prevăzut în cuprinsul hotărârii, deşi, aşa cum a aflat acum, termenul prevăzut de art. 651 alin. 4 C.prciv, era de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu autoritate de lucru judecat, litigiul dintre părţi.

Potrivit art. 425 alin. 3 C.pr.civ,, în partea finală a dispozitivului hotărârii se va arăta dacă este supusă unei cai de atac, instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, încheindu-se cu semnăturile membrilor completului de judecată. Aceste dispoziţii, ca de altfel, întregul cuprins al art. 425 C.pr.civ, sunt norme imperative, care trebuie respectate.

Hotărârea judecătorească, purtând semnătura judecătorului, reprezintă un înscris oficial al instanţei de judecata, care are forţă obligatorie şi se bucură de prezumţia de legalitate.

Cu bună-credinţă  contestatorul a făcut referire  pe menţiunile din dispozitivul încheierii nr.2909 pronunţată la 08,05,2018 în dosarul nr. 8842/225/2017 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, unde s-a precizat expres că are  drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Consideră contestatorul că, nu poate fi sancţionat şi nu i se poate imputa faptul că a respectat menţiunile din hotărâre. Dacă instanţa nu era sigură sau nu cunoştea termenul legal, ar fi putut să nu precizeze numărul de zile în care pot formula calea de atac şi astfel contestatorul ar fi  căutat în lege. însă, cum acest termen i-a fost dat de instanţă, contestatorul l-a respectat.

Nu se poate aprecia nici că în hotărâre sau în minută este vorba de o eroare materială a instanţei de fond, pe care, contestatorul  ar fi trebuit  să o sesizez, deoarece, pe de o parte, instanţa a verificat hotărârea, a aplicat semnătura, a făcut publică hotărârea prin afişarea sa pe portalul instanţelor de judecată, înscrisul devenind astfel oficial şi obligatoriu, iar, pe de altă parte, nu a fost efectuată nicio îndreptare de eroare materială de către instanţă. Nu se presupune că părţile trebuie să verifice hotărârea judecătorească, să vadă dacă judecătorul menţionează corect calea de atac. Judecătorul este specialist în drept procesual, pe când părţile nu sunt.

Dispoziţiile art 457 C.pr.civ. nu pot fi interpretate de instanţa de apel ca referindu-se numai la indicarea greşită a denumirii căii de atac(care, de cele mai multe ori, reprezintă doar o chestiune de terminologie, apelul fiind devolutiv, astfel că, dacă a fost precizat greşit ca fiind recurs, instanţa oricum analizează pe fond cauza; dacă se indică greşit apelul drept cale de atac, acesta fiind recursul, instanţa de recurs are oricum obligaţia de a face încadrarea juridică a motivelor indicate de parte în unul din cazurile de recurs prevăzute de art. 488 alin, 1 pct. 1-8 C.pr.civ.).

Dacă, în cazul indicării greşite, de către instanţă, a denumirii căii de atac, există oricum în lege remedii, în cazul indicării greşite a termenului în care se exercită calea de atac, astfel de remedii nu există, fiind obligatoriu să fie aplicabile tot dispoziţiile art. 457 alin. 3 C.pr.civ. Altfel, ar fi profund inechitabil şi injust să sancţionezi partea care, bazându-se pe menţiunea din dispozitivul hotărârii, a declarat calea de atac într-un termen greşit oferind  protecţie numai părţii care a declarat denumirea căii de atac greşite.

De altfel, art, 457 C.pr.civ. nici nu precizează că „menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac" se referă la denumirea acesteia sau la termenul de exercitare, astfel încât nici instanţa nu este în drept să facă o astfel de distincţie. In situaţia contestatorului  instanţa trebuia să-i dea posibilitatea de a exercita calea de atac în termen legal sau să aprecieze că apelul este declarat în termen legal, conform menţiunii din hotărâre şi nu să mă sancţioneze prin respingerea apelului ca tardiv,

O interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 457 C.pr.civ., în sensul că se referă doar la situaţia în care instanţa indică greşit numai denumirea, nu şi termenul în care se exercită calea de atac contravine dispoziţiilor art. 16, art.21, art. 24, art, 31, art. 52, art. 53, art. 124, art, 127şi art. 129 din Constituţia României, fiind nelegală, restrictivă, discriminatorie şi inechitabilă.

Nu se poate  constata că era mai bine ca instanţa să fi greşit denumirea căii de atac şi să fi precizat în hotărâre recursul, cale de atac inexistentă, situaţie în care instanţa i-ar fi dat posibilitatea să exercit calea de atac a apelului în termenul corect, decât să-i greşească numai termenul de exercitare a apelului, caz în care  contestatorul nu mai avea niciun remediu procesual.  Nu trebuie ignorat faptul că dispoziţiile Codului de procedură civilă sunt relativ noi, aducând multe şi permanente modificări, pentru justiţiabili fiind inechitabil să li se pretindă să le cunoască în permanenţă, în condiţiile în care nici instanţa nu le cunoaşte, iar Codul, prin dispoziţiile art. 457 acceptă acest lucru! Sau poate că instanţa, cu bună ştiinţă, indică un termen greşit, pentru ca hotărârea sa să nu mai poată fi schimbata.

Consideră , contestatorul că  în orice variantă,  este  cel prejudiciat prin decizia nr. 820/2018 pronunţată la 16.10.2018 în dosarul nr. 8842/225/2017 al Tribunalului Mehedinţi, Secţia I Civilă, fiind încălcate atât normele de drept procesual civil, respectiv dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 5, art.6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 12, art. 13, art. 14, art. 15, art. 20 şi dispoziţiile legale anterior menţionate din Codul de procedură civilă, precum şi normele Constituţiei României enunţate deja şi ale art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Şi-a rezervat dreptul ca, după comunicarea motivării deciziei nr. 820/2018 pronunţată la 16.10.2018 în dosarul nr. 8842/225/2017 al Tribunalului Mehedinţi, Secţia I Civilă, să completeze şi să dezvolte această motivare.

In consecinţă,  contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei nr. 820/2018 pronunţată la 16.10.2018 în dosarul nr. 8842/225/2017 al Tribunalului Mehedinţi, Secţia I Civilă, instanţa calculând greşit termenul de declarare a apelului şi neobservând că acesta a fost declarat în termen, cu consecinţa judecării apelului.

In drept contestatorul a  invocat  dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ coroborate cu dispoziţiile art. 503 alin. 3 C.pr.civ.

Analizând contestaţia în anulare Tribunalul urmează să o respingă pentru următoarele considerente :

Prin cererea înregistrată  pe rolul  Judecătoriei Dr.Tr.Severin la data de 27.07.2017, sub nr. 8842 /225/2017, contestatorul MMGha formulat în contradictoriu cu intimata AWPNFIZ SA SA, contestaţie la executare împotriva formelor de executare din dosarul 409/E/2017 al B.EJ ZIC şi anume încheierea nr.409/E/2017 emisă la data de 13.07.2011, somaţia imobiliară nr.409/E/2017 emisă la data de 13.07.2017, precum şi adresele de comunicare a începerii executării emise la aceeaşi dată, solicitând să se constate formelor de executare, inclusiv a încheierii dată în camera de consiliu la 10.07.2017 în dosarul nr. 7220/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, având în vedere faptul că în cauză a intervenit prescripţia dreptului de executare a creanţei si că pârâta nu deține calitatea de creditor al contestatorului.

Prin încheierea nr. 2909/08.05.2018 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul MMGh în contradictoriu cu intimata SC AWPNFIZ SA. În dispozitivul hotărârii a fost menţionată calea de atac a apelului şi termenul  de 30 de zile de la comunicare.

Apelantul MMGh a declarat apel împotriva încheierii nr. 2909 pronunţată la 08.05.2018 în dosarul nr.8842/225/2017 pe care a înţeles să o critice pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 Apelantul a solicitat să se observe că instanţa de fond nu a analizat deloc susţinerile referitoare atât la excepţiile invocate, cât şi la fondul litigiului.

Prin decizia civilă nr. 820/16.10.2018,Tribunalul Mehedinți, a respins apelul civil formulat de apelantul contestator MMGh, având ca obiect contestaţie la executare dosar de executare nr. 409/E/2017, ca tardiv formulat, cu motivarea că, potrivit disp. art. 651 alin. 4 C.pr.civ termenul de apel în cazul contestaţiei la executare este de 10 zile de la comunicarea hotărârii. S-a reţinut că hotărârea atacată a fost comunicată apelantului  la data de 08.06.2018 astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 254 dosar fond, iar apelul a fost înregistrat la Judecătoria Dr. Tr. Severin la data de 04.07.2018, cu depăşirea termenului de 10 de zile prevăzut de art.651 alin. 4 C.pr.civ.

Cu titlu preliminar, Tribunalul arată că, potrivit dispoziţiilor legale, căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate  cere şi obţine anularea sau reformarea unei hotărâri judecătoreşti, constituind un remediu împotriva eventualelor erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În cadrul căilor de atac de reformare se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătoreşti de către o instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. În schimb,  prin căile de atac de retractare, care se soluţionează de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, se invocă împrejurări limitativ prevăzute de lege în scopul desfiinţării hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror încălcare a fost considerată de legiuitor de o importanţă deosebită, iar nu şi pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific contestaţiei în anulare acela de a fi o cale extraordinară de atac.

Căile de atac sunt calificate ca fiind extraordinare dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile şi condiţiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să-şi sprijine cererea pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de lege. Ele se deosebesc astfel de căile ordinare de atac care pot fi exercitate de orice parte din proces pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulţumită de hotărârea pronunţată.

De aceea, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare nu poate analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate decât exlusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 503 C.proc.civ., fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de acest text de lege.

Legislaţia internă este conformă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, pronunţându-se în cauza Mitrea contra României, a apreciat că o cale extraordinară de atac fie ea şi introdusă de una dintre părţile procesului , nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele  sau a aplicat greşit legea în lipsa unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu.

Potrivit art. 503 alin. 2 din Codul de procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Dispoziţiile alin. (2) pct.  2 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, situaţia ce se regăseşte în speţa de faţă.

 În raport de aceste prevederi legale se reţine că prin „eroare materială” se înţelege orice greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Aşadar, trebuie să fie vorba despre o greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia pronunţată. Prin urmare, greşelile instanţei care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale. 

Faţă de aspectele arătate Tribunalul reţine că nu constituie o eroare materială din partea instanţei de apel faptul că aceasta a constat că apelul a fost declarat tardiv raportându-se la dispoziţiile legale ce reglementează termenul de apel în cazul contestaţiei la executare şi nu la menţiunile din cuprinsul hotărârii apelate, ci este o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 457 din C.proc.civ., conform cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, ce nu poate fi cenzurată pe calea contestaţiei în anulare.

De asemenea, tot chestiuni de  interpretare a dispoziţiilor legale, incompatibile cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare sunt şi motivele referitoare la pretinsa interpretare greşită a dispoziţiilor art. 457 alin. 3 din C.proc.civ. Astfel, solicitarea ca acestea să fie interpretate şi aplicate în sensul învederat de către contestator, respectiv că expresia „calea de atac” din cuprinsul alin. 3 al art. 457 se referă nu numai la felul căii de atac ( apel, recurs, etc), dar şi la termenul de exercitare a acesteia, ar  reprezenta o reanalizare a temeiniciei şi legalităţii soluţiei din apel cu privire la excepţia tardivităţii ce ar transforma contestaţia în anulare într-o cale de atac ordinară împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu consecinţa încălcării puterii de lucru judecat de care aceasta se bucură. 

Modificarea ulterioară a legislaţiei prin instituirea unui caz de repunere, din oficiu, în termenul de declarare a căii de atac pentru ipoteza în care instanţa a indicat greşit termenul pentru exercitarea căii de atac, nu produce nici un efect în cazul de speţă şi nu poate determina admiterea contestaţiei, devreme ce Legea nr. 310/2010 ce a modificat alin. 2 al art. 457 din C.proc.civ. în sensul arătat, a intrat în vigoare la data de 21.12.2018, după rămânerea definitivă a deciziei instanţei de apel, astfel că în baza principiului Constituţional al neretroactivităţii legii  transpus în legislaţia procedurală prin art. 25 şi 27 din C.proc.civ. ce reglementează aplicarea legii de procedură civilă, noile dispoziţii nu pot fi aplicate unui litigiu definitiv soluţionat.

Deşi contestatorul a invocat existenţa unei practici judiciare prin care în situaţii identice, s-au admis cererile de repunere în termenul de exercitare a căii de atac declarate conform menţiunilor din dispozitivul hotărârii peste termenul legal, Tribunalul observă că spre deosebire de acele situaţii, contestatorul nu a învestit instanţa de apel cu o cerere de repunere pe rol în care să invoce ca şi motive temeinic justificate  pentru întârziere menţionarea greşită în hotărâre a termenului pentru exercitarea căii de atac, legislaţia în vigoare la momentul pronunţării asupra apelului nu permitea instanţei de apel să dispună repunerea în termenul de declarare a căii de atac decât la cererea părţii.

Motivele de contestaţie prin care se critică hotărârea pentru că instanţa de apel nu ar fi pus în discuţie excepţia tardivităţii, că nu ar fi acordat contestatorului un termen pentru a-şi pregăti apărarea şi că ar fi fost lipsit de posibilitatea de a formula cereri, sesizări sau de a invoca excepţii se circumscriu unor aspecte de nelegalitate a hotărârii ce nu se încadrează în niciunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru formularea contestaţiei în anulare, în condiţiile în care, contestatorul a fost legal citat la termenul la care s-a judecat apelul, termen pentru care a formulat cerere scrisă prin care a solicitat ca judecarea apelului să se facă în lipsa sa.

Domenii speta

Spete similare