Litigiu de muncă. Acţiune în pretenţii

Potrivit art. 168 Codul muncii plata salariului se dovedește  prin semnarea  statelor de plată,  precum şi prin orice alte documente justificative  care demonstrează  efectuarea plății către  salariatul îndreptățit. Ca atare, pârâta, în calitate de  angajator,  avea obligația legală prevăzută de art. 159 alin. 2 Codul muncii, să plătească reclamanților c/valoarea muncii prestate. Deoarece nu a îndeplinit  această obligație în mod voluntar, în mod corect prima instanță a admis acțiunea principală şi a obligat-o la plata drepturilor salariale conform prevederilor contractelor individuale de muncă.

Cererile de probatorii  cu acte, martori şi  interogatorii din prima instanță si din apel,  au  un caracter formal, nefiind respectate prevederile art. 194 lit. e din Codul de procedură civilă  care stabilește că cererea de chemare în judecată  trebuie să cuprindă dovezile  pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Când dovada se face prin înscrisuri se vor aplica în mod  corespunzător dispozițiile art.150 (ce se referă la numărul de exemplare ce trebuiesc depuse la dosar).

Când reclamantul  dorește  să îşi dovedească cererea  sau unul dintre capetele de cerere  prin interogatoriul pârâtului va cere înfățișarea în persoana acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. Când se va cere dovada cu martori  se vor arata  numele, prenumele şi adresa martorilor.

Din verificarea înscrisului comun denumit ,,întâmpinare  - cerere reconvențională şi cerere de chemare în garanție,,  depus de pârâtă în prima instanță, precum şi din verificarea cererii de apel,  Curtea constată că pârâta nu a respectat aceste prevederi legale referitoare la administrarea  probatoriilor în cele  două faze ale procesului civil.

Decizia civilă nr. 335/28.05.2019 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentința civilă nr.1287/28.12.2018 Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de  reclamanţii ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi cu chemaţii în garanţie ..., ..., ..., ...

A obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale aferente perioadei august 2017-decembrie 2017 şi a respins ca nefondate cererile reconvenţionale, precum şi cererile de chemare în garanţie.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanța  a reținut următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată, pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta ..., plata drepturilor salariale neachitate aferente perioadei august-decembrie 2017.

Au arătat în motivarea acțiunii că au fost salariații pârâtei, iar pe perioada derulării raporturilor de muncă cu pârâta au negociat un salariu, însa nu li s-au plătit toate drepturile salariale, plățile făcându-se cu mare întârziere.

În susţinerea acţiunii, s-au folosit de proba cu înscrisuri.

În drept au  invocat dispozițiile Codului muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că a plătit toate drepturile salariale cuvenite angajaților săi.

A formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâților la plata unor lipsuri din gestiunea de materiale.

Pârâta a formulat şi cereri de chemare în garanție pentru numiții ..., ..., ..., ..., motivat de faptul că aceștia aveau obligația supravegherii angajaților şi raportării corecte a producției în vederea calculării salariilor fiecărui angajat în parte.

Analizând şi coroborând actele şi lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Reclamanții au solicitat de la unitatea pârâtă plata drepturilor salariale aferente perioadei august-decembrie 2017, derivate din contractele de muncă, cât au fost angajați ai  pârâtei.

În speţă pârâta nu a depus la dosar acte din care să rezulte plata salariului către reclamanți.

Conform disp. art. 168 din Codul muncii acest aspect se dovedeşte prin semnarea statelor de plată şi a documentelor justificative de plată prezentate de angajator.

Sarcina probei impusă angajatorului în conflictele de muncă este determinată de poziţia acestuia faţă de cea a salariatului, fiind cel ce deţine documentele şi toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului şi, pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic de muncă, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.

Având însă în vedere că salarizarea muncii prestate de salariat este  principala obligaţie pentru angajator prin încheierea contractului de muncă, iar pârâta nu şi-a îndeplinit această obligație, deşi reclamanţii au prestat activitate, văzând şi dispozițiile art. 168 din Codul. muncii, instanţa a constatat întemeiat acest capăt de cerere şi l-a admis ca atare.

În ce privește cererile reconvenționale instanța a constatat că pârâta nu a depus  nici un înscris  pentru dovada lipsei din gestiune, motiv pentru care a respins cererile reconvenționale ca nefondate.

Referitor la chemările în garanție instanța le-a respins ca nefondate motivat de faptul că nu s-a dovedit culpa persoanelor chemate în garanție.

Faţă de aceste considerente instanţa a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale aferente perioadei august 2017-decembrie 2017 şi a respins ca nefondate cererile reconvenţionale, precum şi cererile de chemare în garanţie.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ...  prin care a  solicitat  anularea  sentinței ca netemeinică și nelegală și  trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru judecarea integrală a fondului cauzei în sensul soluționării cererii reconvenționale formulată în cauză  în termen legal.

În motivarea apelului pârâta a susținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai acesteia  în perioada indicată  în acțiune, însă  nu este reală susținerea  acestora  că nu ar fi primit  drepturile bănești, ci dimpotrivă, aceștia au creat daune societății şi potrivit  contractului de muncă  aveau obligaţia  reparării lor.

A mai susținut apelanta că prima instanță a soluționat cauza  fără a analiza temeinic probele administrate în cauză, a respins cererea reconvențională şi cererea de chemare în garanție şi a obligat societatea la plata unor sume de bani  necuantificate  în mod concret  şi fără a ține cont de apărările acesteia.

Faţă de modalitatea în care instanța de fond a înțeles  să soluționeze cauza a solicitat admiterea apelului şi anularea sentinței  şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept a invocat art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea apelului a  solicitat proba cu  acte, martori, expertiză contabilă  având ca  obiect  stabilirea  prejudiciilor  realizate de reclamanți, iar pe de altă parte  stabilirea concretă a  sumelor  datorate.

Reclamanții prin apărător, prin concluziile orale au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Curtea analizând  motivele de apel prin raportare la actele şi lucrările dosarului  a reținut că sunt neîntemeiate pentru următoarele  considerente:

Cererea apelantei de  anularea sentinței şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la  aceeași instanţă nu se încadrează în prevederile legale care reglementează această instituție.

Astfel, conform art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă  ,,în cazul în care se constată  că, în mod  greșit prima instanţă  a  soluționat cauza fără a intra în  judecata fondului  ori judecata s-a făcut în lipsa  părții  care nu a fost legal citată, instanţa de apel  va anula hotărârea atacată  şi  va judeca procesul evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel  va anula  hotărârea atacată  şi va trimite cauza spre rejudecare  primei instanțe sau altei instanțe egale în grad  cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care  părţile au solicitat în mod expres  luarea acestei măsuri  prin cererea de apel sau prin  întâmpinare.”

Din textul citat rezultă că anularea  unei hotărâri poate interveni  în două cazuri, şi anume atunci când prima instanță a soluționat  procesul fără  a  intra în cercetarea  fondului -  adică atunci când  instanța s-a  pronunțat pe  o excepție şi nu pe fond - şi atunci când judecata s-a făcut cu lipsă de procedură faţă de  una dintre părţile din cauză.

În  prezentul dosar nu s-a constatat nici unul dintre aceste două cazuri deoarece Tribunalul a soluționat  procesul  pe  fond  atât în ceea ce privește acțiunea principală cât şi în ceea ce privește  cererea reconvențională şi cererea de chemare în garanție.

Referitor la soluția  pe fond pronunțată  de prima instanță, Curtea constată că este legală şi temeinică.

În mod corect prima instanța a sancționat  pârâta  care avea  obligația de a-şi dovedi susținerea că  a achitat  salariile reclamanților  pentru munca desfășurată în perioada indicată.

Potrivit art. 168 Codul muncii  plata salariului se dovedește  prin semnarea  statelor de plată,  precum şi prin orice alte documente justificative  care demonstrează  efectuarea plății către  salariatul îndreptățit. Or, pârâta a recunoscut că reclamanții au fost salariații săi şi nu a contestat faptul că aceștia au desfășurat activitate  în cadrul unității. De altfel, reclamanții au şi depus la dosar copiile  contractelor individuale de muncă.

Ca atare, pârâta în calitate de  angajator  avea obligația legală prevăzută de art. 159 alin. 2 Codul muncii,  să plătească reclamanților  c/valoarea muncii prestate. Deoarece nu a îndeplinit  această obligație în mod voluntar, în mod corect prima instanță a admis acțiunea principală şi a obligat-o la plata drepturilor salariale conform prevederilor contractelor individuale de muncă. Faptul că reclamanții nu au indicat,  iar instanța nu a obligat pârâta la  anumite sume concrete către fiecare reclamant, nu  reprezintă un motiv de  respingere a acțiunii acestora, ci reprezintă o chestiune de executare a sentinței.

 În ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale şi a cererii de chemare în garanție pe care prima instanță le-a respins ca nefondate, de asemenea soluția este legală şi temeinică. Instanța de apel nu poate reţine ca justificată critica apelantei în sensul că prima instanță  nu a analizat temeinic probele administrate  în cauză  şi a respins cele două cereri fără a ţine cont de apărările  şi susținerile pârâtei.

Prima instanță ar fi analizat şi s-ar fi pronunțat în raport de probele administrate dacă  pârâta ar fi administrat vreo probă în apărarea sa şi în probarea susținerilor din cererea reconvențională şi din cererea de chemare în garanţie. Însă din actele dosarului rezultă că pârâta nu a depus la dosar  nicio probă.

Cererea sa de probatorii  cu acte, martori şi interogatorii din prima instanță,  precum şi cererea de probatorii din  apel  cu  acte, martori, expertiză contabilă  au  un caracter formal  nefiind respectate prevederile art. 194 lit. e din Codul de procedură civilă  care stabilește că cererea de chemare în judecată  trebuie să cuprindă dovezile  pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri se vor aplica în mod  corespunzător dispozițiile art.150 (ce se referă la numărul de exemplare ce trebuiesc depuse la dosar). Când reclamantul dorește să îşi dovedească cererea sau unul dintre capetele de cerere prin interogatoriul pârâtului va cere înfățișarea în persoana  acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. Când se va cere dovada cu martori  se vor arata numele, prenumele şi adresa martorilor.

Din verificarea înscrisului comun denumit ,,întâmpinare  - cerere reconvențională şi cerere de chemare în garanție,,  depus de pârâtă în prima instanță, precum şi din verificarea cererii de apel,  Curtea constată că pârâta nu a respectat aceste prevederi legale referitoare la administrarea  probatoriilor în cele  două faze ale procesului civil.

Pentru aceste motive, în mod corect prima instanţă a respins ca nefondate cererea de chemare în garanție  şi cererea reconvenționala  formulate de pârâtă.

În concluzie,  în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă  Curtea,  prin decizia civila nr. 335 din 28 mai 2019, a respins ca nefondat apelul declarat de  pârâtă.

Domenii speta

Spete similare