Infracţiunea de contrabandă. Circumstanţe atenuante legale. Circumstanţe atenuante judiciare.

Decizie 741 din 07.06.2019


În cazul infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006  nu poate fi reţinută circumstanța atenuantă legală a acoperirii integrale a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal, întrucât aceasta face parte din categoria infracţiunilor privind frontiera de stat a României şi este exceptată de la posibilitatea aplicării acestei circumstanţe, conform tezei finale a normei legale menţionate.

Nimic nu împiedică însă instanța de a aprecia comportamentul inculpatului, în sensul de a acoperi prejudiciul cauzat, ca fiind un efort al acesteia de a înlătura sau diminua consecinţele infracţiunii, conform art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal.

Decizia penală nr. 741/A/07.06.2019 a Curţii de Apel Galaţi 

Prin sentinţa penală nr. 414/13.03.2019 a Judecătoriei Galaţi s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, a fost admisă cererea inculpatului ..., formulată prin avocat desemnat din oficiu, și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reținerii dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal.

A fost condamnat inculpatul ...  la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal (faptă din data de 02.07.2016).

În temeiul art. 67 alin. 2 din Codul penal, s-a aplicat inculpatului ... pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) din Codul penal pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, s-a aplicat inculpatului ...  pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară.

S-a constatat că fapta din prezenta a fost săvârșită în termenul de încercare de 5 ani, stabilit prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ.

În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 96 alin. 4 Cod penal, a fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ.

S-a dispus executarea pedepsei de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ, alăturat pedepsei aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, s-a  aplicat inculpatului ...  pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat Cod penal, pe o durată de 2 ani, care urmează a fi pusă în executare potrivit art. 68 Cod penal. S-a constatat că pedeapsa complementară de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ a fost executată în perioada 29.10.2013-28.10.2015.

În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, s-a aplicat inculpatului ...  pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, care se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 15.05.2012 la 20.07.2012.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... de inculpatul ...  a fost integral acoperit.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală în referire la art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a unui număr de 90 pachete de țigări ASHIMA și a unui număr de 13 pachete de țigări MALBLE, ridicate de la inculpatul ..., aflate la Camera de corpuri delicte a IPJ ..., conform dovezii seria ... nr. 0132773/23.08.2016.

Potrivit art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu (avocat ...), în cursul procedurii camerei preliminare și al judecății, pentru inculpat, în sumă de 520 lei, a fost virat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul ...

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul ...  la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei este aferentă fazei de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5017/P/2016 emis la data de 21.03.2017 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 27.03.2017, sub nr. 5739/233/2017, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului ..., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

Prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului ..., că la data de 02.07.2016, a deținut în scopul revânzării, cantitatea de 103 pachete de țigări, marca ASHIMA și MARBLE, cunoscând că provin din contrabandă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1167 lei.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire penală specifice, concretizate în următoarele mijloace de probă:

- Proces verbal de prindere în flagrant;

- Declaraţie inculpat;

- Bunurile interzise la deţinere găsite asupra inculpatului;

- Înscrisuri depuse de partea civilă.

Date privind desfășurarea urmăririi penale:

Prin ordonanţa din 05.07.2016, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 01.09.2016, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.

Prin ordonanţa procurorului din data de 01.09.2016, s-a dispus confirmarea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.

Prin ordonanţa procurorului din data de 20.12.2016, s-a dispus punerea în mişcarea a acţiunii penale faţă de inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal şi schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii stării de recidivă.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute în sarcina sa de art. 83 din Codul de procedură penală.

Latura civilă:

Prin adresa nr. 7887/19.09.2016, ANAF – DGRFP ... s-a constituit parte civilă, cu suma de 1167 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale și al altor taxe datorate în vamă la data de 19.09.2016, aferente țigărilor deținute ilegal de inculpat. S-a precizat că la această sumă vor fi adăugate accesoriile prevăzute de lege pentru creanțele fiscale, până la data plății integrale, conform prevederilor art. 174 și art. 176  din Legea nr. 207/2015.

Prin adresa nr. ...-REG-38861/05.10.2016, ANAF – DGRFP ... a arătat că nu-și mai menține cererea de constituire parte civilă, deoarece inculpatul ...  a achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat, anexând și documentul justificativ al plății, respectiv chitanța seria .../2015, nr. .../03.10.2016.

În procedura de cameră preliminară, nu au fost formulate cereri și excepții, iar judecătorul de cameră preliminară a constatat prin încheierea nr. 1702 din data de 18.09.2017, legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul cu nr. 5017/P/2016 emis la data de 21.03.2017 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, legalitatea administrării probelor, legalitatea actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

În cursul judecății, inculpatul a fost citat pentru primul termen de judecată din data de 19.12.2017, la adresa cunoscută de domiciliu și a semnat personal în data de 06.12.2017, dovada de comunicare a citației, iar la data de 12.12.2017, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea scrisă și semnată de inculpat prin care, la termenul din 19.12.2017, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat. La termenul din data de 19.12.2017, a fost admisă cererea inculpatului de acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat, însă inculpatul nu și-a angajat avocat și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

La termenul de judecată din data de 25.09.2018, s-a procedat la audierea martorului din lucrări ... 

De asemenea, s-a procedat la audierea, prin comisie rogatorie, a martorului din lucrări ...

Pentru justa soluționare a cauzei, s-a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului.

În cursul procedurii camerei preliminare și al judecății, asistența juridică a inculpatului a fost asigurată prin desemnarea unui avocat din oficiu.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reținut următoarele: 

La data de 02.07.2016, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Locale ..., în timp ce efectuau activitatea de control în ... din municipiul ..., l-au surprins în flagrant pe inculpatul ...  în timp ce descărca din autoturismul marca Opel Zafira, cu numărul de înmatriculare ..., două sacoşe din plastic în care se aflau ţigări fără timbru de accizare emis de autoritățile române.

Verificându-se conținutul celor două sacoșe, au fost identificate 90 de pachete ţigarete marca ASHIMA și 13 pachete ţigarete marca MARBLE, de proveniență Republica Moldova, care au fost predate organelor de cercetare penală din cadrul IPJ ... – SICE.

La momentul depistării, inculpatul ... a declarat că a cumpărat țigările de la mai mulți cetățeni din Republica Moldova, a căror identitate nu o cunoaște, în schimbul sumei de 6 lei pachetul și intenționa să le valorifice la un preț mai mare.

În cursul urmăririi penale, suspectul/inculpatul ...  și-a menținut depozițiile făcute cu ocazia prinderii în flagrant, menționând că a cumpărat țigările fără timbru de accizare emis de autoritățile române, de la persoane necunoscute în vederea comercializării, cunoscând că provin din contrabandă. A arătat că recunoaște fapta reținută în sarcina sa, luându-și angajamentul să achite prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Prin adresa nr. 7887/19.09.2016, ANAF – DGRFP ... s-a constituit parte civilă, cu suma de 1167 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale și al altor taxe datorate în vamă la data de 19.09.2016, aferente țigărilor deținute ilegal de inculpat. S-a precizat că la această sumă vor fi adăugate accesoriile prevăzute de lege pentru creanțele fiscale, până la data plății integrale, conform prevederilor art. 174 și art. 176  din Legea nr. 207/2015.

 În cursul judecății, prin adresa nr. .../05.10.2016, ANAF – DGRFP ... a arătat că nu-și mai menține cererea de constituire parte civilă, deoarece inculpatul ...  a achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat, anexând și documentul justificativ al plății, respectiv chitanța seria .../2015, nr. .../03.10.2016.

În cursul judecății, s-a procedat la audierea în calitate de martori a lucrătorilor de poliție locală ... și ..., aceștia relatând împrejurările în care l-au depistat pe inculpat în timp ce deținea pachetele de țigări de contrabandă.

Pachetele de ţigări găsite asupra inculpatului ...  au fost depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ ..., cu dovada seria ... nr. 0132773/23.08.2016, în vederea confiscării.

Potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Potrivit art. 103 alin. 2 Cod procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Conform art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, sunt asimilate infracţiunii de contrabandă, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea, vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Prin Decizia nr. 32 din 11.12.2015 pronunţată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 28.01.2016, s-a stabilit că noţiunea de „contrabandă”, utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”, priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locuri stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Analizând textul incriminator reglementat de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, considerentele deciziei nr. 32 din 11.12.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța apreciază că noţiunea de „contrabandă” utilizată de legiuitor nu echivalează cu infracţiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. 1 şi art. 270 alin. 2 din același act normativ.

Ca atare, nu se cere ca autorul să cunoască cu certitudine împrejurarea că țigările au fost introduse în ţară printr-o infracţiune de contrabandă, respectiv că acesta trebuia să cunoască modalitatea concretă în care țigările au fost introduse în țară.

Totodată, s-a constatat că legiuitorul nu a înţeles să insereze în art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, condiţia referitoare la cunoaşterea de către inculpat a împrejurării că „bunurile provin din infracţiunea de contrabandă”, ci a specificat sintagma „cunoscând că acestea, respectiv bunurile, provin din contrabandă”.

În concret, infracţiunea asimilată prevăzută la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminată la art. 270 alin. 1, respectiv la art. 270 alin. 2 din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locuri stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la controlul vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 86/2006 punctul 18 din Legea nr. 86/2006, controlul vamal constă în acte specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări.

Astfel, cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinației acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal, ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal.

În concluzie, ceea ce interesează pentru atragerea răspunderii penale a inculpatului, este ca acesta să fi ştiut că bunurile ori mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, indiferent dacă în raport cu autorul acestor acțiuni, faptele au sau nu caracter penal.

În cauza de față, pentru a se putea dispune condamnarea inculpatului ... s-a apreciat că este necesar să se demonstreze că fapta dedusă judecăţii există în materialitatea ei, este prevăzută de legea penală şi a fost comisă cu vinovăţie.

Instanța a apreciat că din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că inculpatul avea cunoştinţă că ţigările proveneau din contrabandă.

Un aspect foarte important care a relevat caracterul ilicit și proveniența din contrabandă a țigărilor identificate constă în primul rând în lipsa timbrului de acciză emis de autoritățile române, iar acest aspect corelat cu existența pe pachetele de țigări a unor timbre emise de autoritatea unui stat străin și vânzarea acestor bunuri în locuri neautorizate și în mod clandestin de către diferite persoane și fără documente justificative, conturează cu prisosință certitudinea că persoanele care achiziționează țigări în acest regim au reprezentarea că provin din contrabandă.

Din declarațiile inculpatului ... a rezultat că acesta cunoștea proveniența ilegală a țigărilor pe care le deținea și intenționa să le vândă într-un loc neautorizat pentru a obține profit.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută mai sus, a rezultat din analiza următoarelor mijloace de probă administrate în cauză:

- Proces verbal de prindere în flagrant;

- Declaraţie inculpat;

- Bunurile interzise la deţinere găsite asupra inculpatului;

- Înscrisuri depuse de partea civilă;

- Declarații martori ...  și ...;

- alte înscrisuri.

Instanţa a reţinut astfel, că din ansamblul probator administrat în cursul procesului penal, rezultă, dincolo de orice îndoială, că inculpatul ..., la data de 02.07.2016, a deținut în scopul revânzării, cantitatea de 103 pachete de țigări, marca ASHIMA și MARBLE, cunoscând că provin din contrabandă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1167 lei.

Schimbarea încadrării juridice a faptei:

La termenul din data de 19.02.2019, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, în sensul reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal.

Punerea în discuție a cererii a fost prorogată în faza dezbaterilor, ocazie cu care avocatul desemnat din oficiu a învederat că se impune reținerea acestei circumstanțe atenuante în considerarea faptului că inculpatul a făcut eforturi și a achitat integral prejudiciul adus bugetului de stat prin fapta săvârșită.

Procurorul a lăsat schimbarea încadrării juridice a faptei la aprecierea instanței.

Față de împrejurarea că inculpatul ...  a achitat integral prejudiciul, instanța a apreciat că în favoarea acestuia se poate reține circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal, acest lucru având semnificația unor eforturi depuse de inculpat pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii.

Ca atare, instanța a admis cererea formulată de avocatul desemnat pentru inculpat și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal.

Încadrarea juridică a faptei:

S-a reţinut că fapta inculpatului ... care la data de 02.07.2016, a deținut în scopul revânzării, cantitatea de 103 pachete de țigări, marca ASHIMA și MARBLE, cunoscând că provin din contrabandă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1167 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal.

Elementul material al infracțiunii de contrabandă îl reprezintă, în speță, deținerea țigărilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă și rezultă din probele administrate în cauză.

Urmarea imediată constă în prejudicierea bugetului de stat prin eludarea drepturilor vamale și a altor taxe datorate în vamă.

Raportul de cauzalitate dintre fapta de deținere săvârşită şi urmarea socialmente periculoasă rezultă din materialitatea faptei.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunii, instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, prevăzând rezultatul și urmărind producerea lui.

Individualizarea judiciară a pedepsei:

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul ...  există, a fost săvârşită de acesta şi constituie infracţiune în sensul art. 15 Cod penal, astfel încât în baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, şi a dispus condamnarea acestui inculpat, la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită, instanţa, având în vedere şi dispoziţiile art. 74 Cod penal, a ţinut seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și de mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Având în vedere limitele speciale de pedeapsă reglementate de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, s-a reţinut că faţă de inculpat nu pot fi aplicate prevederile art. 80 Cod penal şi nici prevederile art. 83 Cod penal.

Referitor la fapta săvârșită de inculpatul ..., instanța a avut în vedere că acesta a deținut o cantitate redusă de țigări, iar prejudiciul adus bugetului de stat nu a fost unul semnificativ.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta a colaborat cu organele de ordine publică care l-au depistat, cât și cu organele de urmărire penală și a recunoscut fapta săvârșită.

S-a reținut că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, din fișa de cazier judiciar rezultând că fapta din prezenta a fost săvârșită în termenul de încercare de 5 ani, stabilit prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni de închisoare.

De asemenea, pentru considerentele arătate mai sus, instanța a dat eficiență și dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal.

În aceste condiții, punând în balanță toate elementele mai sus arătate, instanţa a considerat că o pedeapsă cu închisoarea constituie un mijloc apt de reeducare a inculpatului, astfel încât să se formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, și în consecinţă a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între limitele legale.

Ca atare, instanța l-a condamnat pe ... la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal (faptă din data de 02.07.2016).

În temeiul art. 67 alin. 2 din Codul penal, a aplicat inculpatului ...  pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) din Codul penal pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul penal, a aplicat inculpatului ... pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară.

Instanța a constatat că fapta din prezenta a fost săvârșită în termenul de încercare de 5 ani, stabilit prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ, prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 96 alin. 4 Cod penal, a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ.

A dispus executarea pedepsei de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ, alăturat pedepsei aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, a aplicat inculpatului ...  pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat Cod penal, pe o durată de 2 ani, care urmează a fi pusă în executare potrivit art. 68 Cod penal. A constatat că pedeapsa complementară de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ a fost executată în perioada 29.10.2013-28.10.2015.

În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, a aplicat inculpatului ...  pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, care se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 15.05.2012, la 20.07.2012.

Latura civilă a cauzei:

Prin adresa nr. 7887/19.09.2016, ANAF – DGRFP ... s-a constituit parte civilă, cu suma de 1167 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale și al altor taxe datorate în vamă la data de 19.09.2016, aferente țigărilor deținute ilegal de inculpat. S-a precizat că la această sumă vor fi adăugate accesoriile prevăzute de lege pentru creanțele fiscale, până la data plății integrale, conform prevederilor art. 174 și art. 176  din Legea nr. 207/2015.

Prin adresa nr. ... -REG-38861/05.10.2016, ANAF – DGRFP ... a arătat că nu-și mai menține cererea de constituire parte civilă, deoarece inculpatul ... a achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat, anexând și documentul justificativ al plății, respectiv chitanța seria .../2015, nr. .../03.10.2016.

Pentru aceste considerente, s-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile ANAF – DGRFP ... de inculpatul ...  a fost integral acoperit.

Confiscarea specială:

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a deținut bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală.

Potrivit art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal, sunt supuse confiscării speciale, bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.

Conform art. 107 alin. 1 Cod penal, măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

Pentru considerentele mai sus expuse, în vederea realizării scopului prevăzut de art. 107 al. 1 Cod penal, instanța a dispus, în temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală în referire la art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal, confiscarea specială a unui număr de 90 pachete de țigări ASHIMA și a unui număr de 13 pachete de țigări MALBLE, ridicate de la inculpatul ..., aflate la Camera de corpuri delicte a IPJ ..., conform dovezii seria ..., nr. 0132773/23.08.2016.

Cheltuieli judiciare:

Potrivit art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu (avocat ...), în cursul procedurii camerei preliminare și al judecății, pentru inculpat, în sumă de 520 lei, a fi virat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul ...

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpatul ...  la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei este aferentă fazei de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivele de apel formulate potrivit dispoziţiilor art. 412  Cod procedură penală, apelantul a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel părţile au fost citate potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 353 alin. 1 Cod procedură penală.

Inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin.  2 Cod procedură penală, Curtea constată că hotărârea apelată este legală și temeinică pentru următoarele considerente:

Astfel, în urma efectuării propriei analize a materialului probator administrat în cauză Curtea constată că, din actele și lucrările dosarului rezultă că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii au fost corect stabilite de prima instanţă, prin probele administrate în cauză, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.

Din actele de la dosarul cauzei rezultă că la data de 02.07.2016, inculpatul ...  a deținut în scopul revânzării, cantitatea de 103 pachete de țigări marca ASHIMA și MARBLE, cunoscând că provin din contrabandă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1167 lei.

Starea de fapt descrisă succint mai sus rezultă din analiza coroborată a următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de prindere în flagrant; declaraţie inculpat; înscrisuri depuse de partea civilă; declarații martori ...  și ...

Probatoriile confirmă mai presus de orice îndoială rezonabilă că faptele deduse judecăţii există în materialitatea lor, sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală şi au fost comise cu vinovăţie de inculpat, instanţa de control judiciar însușindu-și în totalitate concluziile judecătorului fondului în urma analizării laturii obiective şi subiective pentru infracţiunile deduse judecăţii.

Curtea constată că fapta inculpatului ...  este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

Cât priveşte motivul de nelegalitate invocat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat.

Este adevărat că în speţa de faţă nu poate fi reţinută circumstanța atenuată legală a acoperirii integrale a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal întrucât infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 face parte din categoria infracţiunilor privind frontiera de stat a României şi este exceptată de la posibilitatea aplicării acestei circumstanţe, conform tezei finale a normei legale menţionate.

Astfel, obiectul juridic al infracţiunii de „contrabandă” prev. de dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este unul complex, fiind apărate atât regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului consolidat al statului, cât şi regimul frontierei de stat. Această împrejurare a fost statuată şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul considerentelor Deciziei nr. 32/2015 dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin urmare, infracţiunea de „contrabandă” prev. de dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 face parte din categoria infracţiunilor privind frontiera de stat a României, fiind exceptată aşadar de la posibilitatea aplicării circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. d) Cod penal. 

Însă, nimic nu împiedică instanța de a aprecia comportamentul inculpatului, în sensul de a acoperi prejudiciul cauzat, ca fiind un efort al acesteia de a înlătura sau diminua consecinţele infracţiunii, conform art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal.

Potrivit art. 75 alin. (2) lit. a) Cod penal pot constitui circumstanțe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.

Spre deosebire de circumstanțele atenuante legale, care odată constatate sunt obligatoriu a fi reținute de instanță, circumstanțele atenuante judiciare sunt lăsate la aprecierea judecătorului, care le poate reținute (sau nu), în funcție de particularitățile fiecărei cauzei și care justifică în mod necesar aplicarea unor pedepse între limite mai reduse.

Prin incriminarea infracţiunii de contrabandă se urmărește, în principal, evitarea omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru bunurile astfel deținute, transportate, etc., iar acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat este foarte importantă și trebuie avută în vedere în procesul de individualizare a pedepsei, inclusiv prin reținerea circumstanței atenuate judiciare prev. de art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal, atunci când împrejurările de fapte o justifică în mod necesar.

Nu poate fi pus semnul egalităţii între un inculpat care acoperă prejudiciul cauzat bugetului de stat și un altul care stă în pasivitate și nu depune vreun efort pentru a înlătura sau diminua consecințele unei astfel de infracţiuni.

În deplin acord cu prima instanţă de judecată, Curtea apreciază că prin achitarea prejudiciului în sumă de 1.167 lei inculpatul ... a depus un efort pentru a înlătura consecințele infracţiunii comise, astfel că se justifică a fi reținută circumstanța atenuată judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. a) Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei cu o treime conform art. 76 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea apreciază că a fost just individualizată în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal. În baza propriului examen, Curtea constată că instanţa de fond a aplicat în mod just toate criterii de individualizare judiciară a pedepsei dând o relevanţă corespunzătoare atât datelor care caracterizează gravitatea faptelor săvârşite, gravitate care a fost evaluată în întregul context factual, dar şi elementelor subiective de individualizare.

Curtea apreciază că şi antecedentele penale ale inculpatului au fost în mod corect soluţionate, prima instanţă dând eficienţă dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 96 alin. 4 Cod penal şi dispunând revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 385/20.07.2012 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 3316/29.10.2013 a ÎCCJ, pedeapsă ce urmează a  fi executată alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar consideră că este corect individualizată  şi modalitatea executării pedepsei rezultante, în sensul executării efective - impusă atât de starea de recidivă a inculpatului, cât şi de modul în care au fost soluţionate antecedentele penale ale acestuia (în cazul revocării suspendării sub supraveghere, singura modalitate posibilă de executare a pedepsei fiind cea efectivă).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, vor rămâne în sarcina acestuia.