Relativ la cea de-a doua obligaţie solicitat a fi stabilită în sarcina intimatei, respectiv aceea de a o aduce pe minoră în România şi a o prelua la finalul programului de vizitare în vacanţele de vară, de iarnă şi de Paşte, Tribunalul apreciază că cererea este întemeiată în parte. Ca un prim aspect, este de observat că o atare măsură ar readuce parţial exerciţiul dreptului apelantului de a avea legături personale cu minora în aceiaşi parametri, respectiv acesta ar putea să-şi exercite dreptul în condiţii similare celor anterioare stabilirii locuinţei minorei în Spania, fără ca acest lucru să afecteze însă modalitatea de stabilire a locuinţei. Cu alte cuvine, efectele negative ale hotărârii intimatei de a-şi schimba reşedinţa în Spania, şi inclusiv locuinţa minorei, ar fi diminuate, apelantului creându-i-se cadrul în care să se bucure de prezenţa minorei în aceleaşi condiţii. În plus, măsura ar păstra un deplin echilibru între interesul superior al minorei de a avea locuinţa în Spania, pe de-o parte, şi interesul superior al acesteia ca schimbarea locuinţei să interfereze cât mai puţin cu relaţia cu apelantul. În altă ordine de idei, măsura se circumscrie obligaţiei părintelui rezident, prevăzută de art. 488 alin. 2 lit. c C. civ. şi al art. 18 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, de a de a sprijini menţinerea relaţiilor personale a minorei cu apelantul şi de a asigura realizarea dreptului minorei de a avea legături personale cu acesta. Astfel, obligaţia intimatei de a o aduce în ţară pe minoră şi de a o prelua la finalul programului de legături personale nu constituie altceva decât o modalitate de sprijinire a legăturilor personale dintre minoră şi apelant şi de realizarea a drepturilor minorei. Totodată, măsura este rezonabilă şi proporţională, raportat la ansamblul circumS.ţelor cauzei, având în vedere în special că schimbarea locuinţei minorei este consecinţa deciziilor unilaterale ale intimatei şi că exercitarea dreptului la legături personale pentru restul de program, cu toate costurile pe care le-ar implica, rămâne în sarcina apelantului. În fine, nu poate fi pierdut din vedere nici faptul că printre costurile invocate de către intimată cu creşterea şi educarea minorei se numără şi cele cu aducerea acesteia în ţară pentru a se întâlni cu bunicii, iar prin dispunerea măsurii solicitate cele două deziderate ar putea fi realizate la un cost unic.
Constată că prin sentinţa civilă nr. 8722 din 05.10.2018 a Judecătoriei Baia Mare s-a admis cererea formulată de reclamanta Z. R. C., formulată în contradictoriu cu pârâtul R. C. I., având ca obiect majorare pensie de întreţinere.
S-a dispus majorarea pensiei de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului prin sentinţa civilă nr.1519/12.02.2013 de către Judecătoria Baia Mare de la suma de 250 lei lunar, la un cuantum de 1/4 din venitul net lunar realizat de pârât , începând cu 28.02.2017 şi până la majorat sau noi dispoziţii ale instanţei de judecată.
A fost obligat pârâtul la plata lunară a pensiei de întreţinere astfel majorate în favoarea minorei R. Mara, născută la data de 09.10.2009.
S-a respins cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea înaintată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 28.02.2017 sub nr. 2020/182/2017, (f.5-7 din dosar), reclamanta Z. R. C. în contradictoriu cu pârâtul R. C. I., a solicitat instanţei a dispune majorarea pensiei de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului prin sentinţa civilă nr. 1519 din 12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, in dosarul 13835/182/2012, definitiva prin neapelare, în raport cu modificarea nevoilor creditorului întreţinerii şi/sau a mijloacelor financiare ale debitorului întreţinerii, pârâtul urmând a fi obligat la plata unei pensii de întreţinere lunare într-o cota procentuală de 1/4 din venitul lunar al pârâtului, suma pe care sa o vireze in contul identificat cu nr. ES3820381986776000192527.
Solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin. (1) pct.2) din C. proc. civ.
În conformitate cu art. 453 din C. proc. civ., solicită instanţei să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea în fapt , reclamanta a arătat că prin sentinţa civila nr. 1519/12.02.2013 (anexa filele 1-5), definitivă prin neapelare, Judecătoria Baia Mare, soluţionând acţiunea de divorţ şi capetele de cerere accesorii, a stabilit în sarcina pârâtului o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 250 de lei lunar, începând cu data de 14.11.2012 şi până la împlinirea de către minoră a vârstei majoratului.
Ulterior, intervenind elemente noi, în dosarul 4856/182.2015 a Judecătoriei Baia Mare, constatându-se ca ea s-a recăsătorit şi şi-a stabilit domiciliul în străinătate, s-a stabilit şi locuinţa minorei la domiciliul din Spania al subsemnatei, (anexa fila 6-12).
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat de pârât (anexa fila 13).
În timpul judecării cererilor aferente noii situaţii de fapt şi de drept, s-au administrat probe din care rezultă că pârâtul realizează venituri în jurul sumei de 3000 de lei (anexa fila 12-16).
Pe de altă parte, veniturile pârâtului au suferit majorări substanţiale potrivit actelor normative (anexează fila 27-29) şi in raport de specificul activităţii lui (ambulantier la SAJ Maramureş - SMURD), fără sa mai vorbim de faptul că a achiziţionat bunuri imobile de valoare ridicată (anexa fila 15-18), totalul veniturilor lunare estimandu-l la aproximativ 4000 de lei.
După stabilirea în străinătate, la domiciliul său, minora urmează cursurile şcolare specifice, printre altele şi în limba română, la Scoală Arenales Carabanchel, situată in B-dul (Avenida) de los Boblados, nr. 151, Madrid, sens în care suporta personal, cu caracter de cheltuiala lunară permanenta sumă de 410 euro (activităţi/servicii complementare şcolare, masă, cursuri/activităţi extracuriculare), dar şi alte cheltuieli, estimate pana la 300 de euro lunar (manuale, uniforme, materiale şcolare, licenţe etc), astfel că numai pentru formare profesională, cheltuielile medii sunt la suma totala de 710 euro. Pe de altă parte, în afara acestora, în raport de vârsta minorei, apar şi alte cheltuieli (excursii, sport, formare culturală, menţinerea legăturii cu tara de origine etc), deloc de neglijat, pe care nu înţelege să le detalieze (anexa filă 19-26).
În concluzie, în raport de aceste elemente, este evident ca s-a ivit o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele pâratului, obligat la plata întreţinerii, dar şi nevoia celui care o primeşte, respectiv minora M.R.. Din acest punct de vedere, apreciează că se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 531 din Codul civil majorarea obligaţiei, până la 1/4 din veniturile nete, aşa cum se va dovedi ca au fost modificate, cu atât mai mult cu cat pârâtul nu s-a recăsătorit şi nu are alţi copii minori în întreţinere.
În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile arătate în petit şi în prezenta.
În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi administrarea probei cu
interogatoriul pârâtului.
La data de 11.04.2017 pârâtul R. C. I. a depus la dosarul cauzei, întâmpinare şi cerere reconvenţională . A solicitat instanţei:
SUB ASPECTUL ÎNTÂMPINĂRII arată că de principiu nu se opune modificării cuantumului întreţinerii stabilită în sarcina tatălui R. C. I. pe seama minorei R. M., născută la data de 09.10.2009, solicitând însă instanţei de a avea în vedere pe lângă nevoia celui care cere întreţinerea şi mijloacele celui care urmează a o plăti. În conformitate cu dispoziţiile art. 529 alin. I Cod civil, urmând ca tatăl să achite pensia de întreţinere de maniera actuală.
SUB ASPECTUL CERERII RECONVENTIONALE solicită instanţei de tutelă ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună modificarea măsurilor luate cu privire la copil, în sensul:
A. In principal: menţinerea programului de vizită al minorei R. M., în favoarea tatălui, de maniera stabilită conform Sentinţei civile nr. 1519/12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13835/182/2012:
•cu obligarea mamei, ca pe cheltuiala sa, să o aducă pe minora R. M. în România la începutul programului de vizită şi de a o duce în Spania la sfârşitul programului de vizită (de Sărbătorile Pascale, trei zile; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie, ora 10:00 până în data de 29 decembrie ora 16:00, în anii impari; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în 2 ianuarie a anului următor, în anii pari; o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie - 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august - 31 august a anilor impari);
• cu obligarea mamei de a suporta în cotă de 100% a cheltuielilor de transport + cazare aferente exercitării programului de vizită stabilit pentru un sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 14:00 până duminică la ora 18:00, în localitatea de reşedinţă a acesteia, respectiv Madrid, Spania, atât pentru tată cât şi pentru minoră.
B. In subsidiar: menţinerea programului de vizită al minorei R. M., în favoarea tatălui, de maniera stabilită conform Sentinţei civile nr. 1519/12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13835/182/2012:
• cu obligarea mamei, ca pe cheltuiala sa să o aducă pe minora R. M. în România la începutul programului de vizită şi de a o duce în Spania la sfârşitul programului de vizită (de Sărbătorile Pascale, trei zile; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie, ora 10:00 până în data de 29 decembrie ora 16:00, în anii impari; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în 2 ianuarie a anului următor, în anii pari; o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie - 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august - 31 august a anilor impari);
•cu obligarea mamei de a suporta în cotă de 50% a cheltuielilor de transport + cazare aferente exercitării programului de vizită stabilit pentru un sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri de Ia ora 14:00 până duminică ia ora 18:00, în localitatea de reşedinţă a acesteia, respectiv Madrid, Spania, atât pentru tată cât şi pentru minoră.
Cu cheltuieli de judecată generate de derularea prezentului litigiu, conform documentelor justificative.
În motivarea în fapt, petentul R. C. I. a fost căsătorit cu numita R. R. C. (actualmente Z.), începând cu data de 14.07.2007, căsătoria fiind înregistrată în registrul de Stare Civilă al Primăriei Municipiului Baia Mare sub nr. 533 din 14.07.2007. Din căsătoria părţilor, la data de 09.10.2009, s-a născut minora R. M., aşa cum rezultă din menţiunile înscrise în Certificatul de naştere seria NF nr. 860531 eliberat ia data de 20.10.2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 1519 din 12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 13835/182/2012, instanţa sesizată cu cererea de desfacere a căsătoriei şi cu celelalte cereri accesorii, CA UMARE A ACORDULUI nemijlocit al PĂRŢILOR DAT IN FAŢA INSTANŢEI, instanţa a dispus desfacerea prin acordul părţilor a căsătoriei încheiată între acestea în data de 14.07.2007 şi înregistrată în registrul de Stare Civilă al Primăriei Municipiului Baia Mare sub nr. 533 din 14.07.2007. S-a stabilit domiciliul minorei R. Mara născută la data de 09.10.2009, la reclamanta R. R. C., în Tăuţii Măgherăuş, str. 9, nr. 39, jud. Maramureş. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 250 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorei R. Mara, născută la data de 09.10.2009, începând cu data de 14.11.2012 şi până Ia împlinirea de către minoră a vârstei majoratului. S-a stabilit în favoarea pârâtului un program de vizitare a minorei . Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă la data de 12.02.2013 în ceea ce priveşte divorţul, iar referitor la cererile accesorii, acest lucru s-a petrecut la data de 24.06.2013. Ulterior pronunţării hotărârii de desfacere a căsătoriei, locuinţa ce a constituit domiciliul conjugal al părţilor a fost înstrăinată de aceştia de comun acord, iar minora s-a mutat împreună cu mama sa la domiciliul bunicilor materni în localitatea Groşi, nr. 169, judeţul Maramureş.
După pronunţarea Sentinţei civile nr. 1519 din 12.02.2013, ambele părţi, în calitate de părinţi, au respectat o perioadă hotărârea judecătorească de maniera în care aceasta a fost pronunţată, tatăl respectându-şi obligaţiile de plată a pensiei de întreţinere şi vizitând cu regularitate minora, conform programului, păstrând legături foarte strânse cu aceasta, atât singur cât şi alături de familia sa extinsă: părinţii petentului, respectiv bunicii minorei R. Mara, fratele petentului, împreună cu familia sa - soţia şi copii săi, minora fiind apropiată de aceştia şi obişnuită astfel cu un climat familial optim.
Din păcate însă, numita Z. R. C., (ca urmare a apariţiei unor elemente noi în viaţa sa după desfacerea căsătoriei, respectiv implicarea într-o relaţie de prietenie cu dl F. O., cu care de altfel s-a şi căsătorit ulterior şi care locuia în Spania la acel moment, unde mama împreună cu minora au mai locuit anterior pentru perioade scurte şi motivat de împrejurarea că aceasta, începând cu data de 01.09.2015 urma a-şi începe activitatea la o firmă de construcţii, în funcţia de asistent manager, depunând în acest sens un contract de muncă pe perioadă determinată), a solicitat Judecătoriei Baia Mare printr-o cerere înregistrată la data de 16.06.2015, sub dosar nr. 4856/182/2015 de:
• a modifica locuinţa minorei din domiciliul stabilit de comun acord de cei doi părinţi, din România, în Spania, la adresa din Madrid, district Vicalvaro, str. Copernico, nr. 14, et. 2, ap. B.
• a suplini consimţământul pârâtului în vederea deplasării în Spania a minorei R. Mara, însoţită de mama sa;
• a stabili un program de vizitare al minorei în favoarea tatălui R. C. I. după cum urmează:
■ de Sărbătorile Pascale, 3 zile;
■ o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie ora 10.00 până în data de 29 decembrie ora 16.00, în anii impari;
■ o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în data de 2 ianuarie, în anii pari;
* o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie - 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august - 31 august a anilor impari în aceste situaţii cu posibilitatea pentru pârât de a prelua minora de la domiciliul mamei şi de a o duce la domiciliul său şi cu obligaţia pentru tată de a readuce minora la domiciliul mamei la sfârşitul programului de vizitare;
■ un sfârşit de săptămână în fiecare lună, de vineri de la ora 14.00 până duminică la ora 18.00, în localitatea de reşedinţă a mamei, respectiv Madrid, Spania.
În cadrul acţiunii formulate de numita Z. R. C., pârâtul R. C. I. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a arătat că se opune petitului privind schimbarea locuinţei minorei din România în Madrid, precum şi cererii de stabilire a programului de vizitare a minorei de către tată în maniera solicitată, solicitând, prin cererea reconvenţională, schimbarea locuinţei minorei R. Mara de la domiciliul mamei la locuinţa tatălui pârât, locuinţă situată în Baia Mare, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 3/3, judeţul Maramureş şi stabilirea unui program de vizitare a minorei, în favoarea mamei, după cum urmează: de Sărbătorile Pascale, trei zile, alternativ, de Sărbătorile de iarnă, cinci zile, din 24.12 ora 10:00 până în 28.12 ora 20:00, prin alternare, în vacanţa de vară o lună, din 1 iulie până la 30 iulie, cu obligaţia mamei de a prelua minora de la domiciliul tatălui şi readucerea acesteia la sfârşitul programului de vizitare.Actiunea formulată de Z. R. C. a fost admisă , fiind respinsă cererea reconventională formulată de pârâtul R. C. I..
In acest context, la data de 26.11.2015, la o zi după pronunţarea hotărârii şi fără ca hotărârea judecătorească să fie redactată ori să fi rămas definitivă, (întrucât tatăl urma a beneficia de un termen de 30 de zile pentru promovarea apelului de la data la care urma a i se comunica hotărârea), mama a încercat să scoată copilul din ţară, rezervând bilete de avion pe ruta România (Târgu Mureş) - Spania (Madrid), însă, datorită faptului că documentele privind minora nu au fost considerate a fi în regulă (hotărâre nedefinitivă), nu a fost posibilă îmbarcarea mamei şi a minorei de pe Aeroportul Târgu Mureş, fiindu-le refuzat accesul. În aceste condiţii, mama împreună cu minora s-au deplasat pe ruta Târgu Mureş - Satu Mare -Vama Petea, părăsind teritoriul României, rezervând la data de 28.11.2015 bilete de avion pe ruta Budapesta - Portugalia, iar ulterior Portugalia - Madrid, evident fără ca tatăl să fie înştiinţat despre aceste aspecte, fiind informat despre acest demers al mamei doar după ce mama împreună cu minora au ajuns la destinaţie, respectiv Madrid - Spania.
Evident începând cu data de 26.11.2015 minora a întrerupt intempestiv cursurile şcolare din România, tatăl fiind cel care a fost nevoit a informa unitatea şcolară despre lipsa din România a fiicei sale şi despre demersurile întreprinse de mamă peste voinţa sa.
Datorită acestor demersuri tatăl a fost în imposibilitatea de a lua legătura cu minora o îndelungată perioadă de timp, întrucât mama restricţiona în mod conS.t accesul acestuia la minoră, chiar şi telefonic, mama revizuindu-şi comportamentul doar ca urmare a formulării de către tată a unor plângeri penale la adresa acesteia pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti privind dreptul de vizită.
Chiar dacă tatăl, ulterior comunicării hotărârii de către instanţă, a formulat apel împotriva Sentinţei civile nr. 8464 din 26.11.2015, instanţa de apel, prin Decizia nr. 340/A din 08.06.2016, comunicată potentului la data de 22.07.2016, a respins apelul tatălui, concluzionând că o dată cu plecarea în Spania a copilului R. Mara legătura dintre tată şi copil va putea fi păstrată în condiţii diferite de situaţia în care copilul se afla în România. Tot în sprijinul adoptării soluţiei de respingere a apelului instanţa a reţinut că, în situaţia în care
copilului R. Mara i s-ar stabili locuinţa în România la tatăl R. C. I., mama, care locuieşte în Spania, ar avea aceleaşi dificultăţi în păstrarea legăturii cu copilul său.
Mai mult decât atât, încă un argument în plus în adoptarea acestei hotărâri a fost şi împrejurarea că minora locuieşte în Spania din luna noiembrie 2015 (aşa cum de altfel au arătat şi părţile şi cum rezulta şi din cuprinsul raportului de anchetă socială), aceasta s-a acomodat cu condiţiile de care beneficia la actuala reşedinţă a mamei, iar la momentul audierii în Cameră de consiliu şi-a manifestat dorinţa de a locui împreună cu mama sa în Spania şi doar de a-1 vizita pe tatăl său periodic. Astfel, instanţa nu a făcut altceva decât să legifereze o atitudine abuzivă a mamei, respectiv aceea de a deplasa minora în Spania imediat după pronunţarea hotărârii, fără ca aceasta să fie definitivă şi evident fără ca tatăl să îşi manifeste acordul în acest sens, folosind ulterior acest aspect în a determina instanţa de a respinge apelul.
Astfel, nici instanţa de fond, Judecătoria Baia Mare şi nici instanţa de apel, Tribunalul Maramureş nu au analizat posibilitatea obiectivă a tatălui de a păstra EFECTIV legătura cu minora de maniera arătată în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, atât din punct de vedere logistic (deplasări România - Spania şi retur, atât tatăl singur cât şi tatăl însoţit de minoră, pe parcursul unui an întreg şi până la împlinirea de către minoră a vârstei de 18 ani) dar mai ales din punct de vedere material, în condiţiile în care, pe de o parte, mama a fost cea care, prin atitudinea adoptată după divorţul părţilor, a iniţiat şi generat acţiuni de modificare a domiciliului minorei la o diS.ţă de aproximativ 3.000 de kilometri faţă de domiciliul cu care tatăl a fost de acord a-1 stabili pentru minoră, iar pe de altă parte, tatăl realiza la momentul formulării cererii de către mamă - iunie 2015 - un venit net la nivelul sumei de 1.808 lei lunar , sumă care nu este în măsură a acoperi tot traiul lunar, precum şi costurile necesare deplasărilor în raport de programul de vizită stabilit.
SUB ASPECTUL ÎNTÂMPINĂRII în sensul modificării cuantumului întreţinerii stabilită în sarcina tatălui R. C. I. pe seama minorei R. M., născută la data de 09,10.2009, solicită instanţei de a avea în vedere, pe lângă nevoia celui care cere întreţinerea totodată şi mijloacele celui care urmează a o plăti, în conformitate cu dispoziţiile art. 529 alin. 1 Cod civil, sens în care solicită a avea în vedere următoarele aspecte:
• In ultimele 12 luni pârâtul-reclamant reconvenţional a realizat o medie a veniturilor din muncă la nivelul sumei de 2.796 lei, aşa cum rezultă din Adeverinţa de salarizare nr. 1223/21.03.2017 emisă de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş şi nu realizează alte venituri decât cele rezultate din drepturile salariale;
• Conform Certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 2542/31.03.2017, pârâtul-reclamant reconvenţional nu figurează cu datorii aferente impozitelor şi taxelor locale;
• Pârâtul-reclamant reconvenţional achită cu regularitate datoriile aferente imobilului ce constituie domiciliul său, neexistând înregistrate datorii aferente utilizării imobilului situat în Baia Mare, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea, nr. 3/3, judeţul Maramureş, un apartament compus din 2 camere şi dependinţe, în suprafaţă de 46,12 m.p.;
•Pârâtul-reclamant reconvenţional a respectat întocmai obligaţia sa de achitare a pensiei de întreţinere stabilită în sarcina sa în favoarea minorei R. M., sens în care depune dovada achitării sumelor cu titlu de pensie de întreţinere aferente ultimelor 12 luni în contul deschis pe numele reclamantei-pârâtă reconvenţional la unitatea bancară GARANŢI BANK S.A.
•Pârâtul-reclamant reconvenţional deţine în proprietate un număr de 2 autovehicule, însă ambele au vechimi considerabile în raport de anul de fabricaţie - respectiv 1999 şi 2000, aspect ce rezultă din documentele de provenienţă anexate prezentei, intenţionând a păstra doar unul dintre autovehicule pe mai departe;
•Pârâtul-reclamant reconvenţional are încheiat cu BANCA ROMÂNEASCĂ S.A. un Contract de credit bancar nr. BOI08820/04.04.2017, încheiat pentru refinanţarea a 2 credite anterioare acordate conform: Contractului de credit nr. B0098850/18.08.2016 şi Contractului de credit nr. B0I04637/19.01.2017 convenţie în urma căreia împrumutatul are obligaţia de plată lunară a unei rate la nivelul sumei de aproximativ 2.000 lei (1.998,60 lei, conform Graficului de rambursare).
În raport de situaţia expusă mai sus, orice diminuare a veniturilor actuale realizate de pârâtul-reclamant reconvenţional l-ar pune pe acesta într-o imposibilitate obiectivă de a păstra legătura cu propriul copil, în condiţiile în care minorei i-a fost stabilit domiciliul alături de mama sa, în străinătate, cu toată împotrivirea manifestată de tată, peste voinţa acestuia şi fără a se ţine cont dacă tatăl are posibilitatea efectivă de a păstra legătura cu copilul său, aspect ce ar aduce o atingere gravă drepturilor şi libertăţilor consacrate în art. 8, pct. 1 şi pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului -dreptul la respectarea vieţii private şi de familie - drepturi şi libertăţi obligatorii pentru ţările membre UE, deci, inclusiv pentru România, prin articolul 1:
"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora."
SUB ASPECTUL CERERII RECONVENŢIONALE.
Aşa cum a arătat mai sus, în realizarea dreptului său de a avea legături personale cu minora, tatăl este nevoit a suporta costuri la un nivel care depăşeşte cu mult veniturile lunare realizate, fără a mai lua în calcul celelalte obligaţii financiare necesare ducerii unui trai decent.
Astfel, fără a-i putea fi atribuită vreo vină ulterioară pronunţării hotărârii de divorţ, prin care părţile au stabilit de comun acord derularea relaţiilor fireşti părinte - copil, tatăl este nevoit a-şi aloca toate resursele de venit realizate, precum şi contractarea unor credite numai pentru a-şi realiza dreptul legal de vizită a minorei, în condiţiile în care:
■reclamanta-pârâtă reconvenţional a fost cea care a determinat modificarea condiţiilor de trai a minorei, fără a ţine cont de înţelegerea amiabilă avută de părţi, materializată prin hotărârea de divorţ;
■reclamanta-pârâtă reconvenţional nu are nici o constrângere materială ca urmare a acestui fapt, toată responsabilitatea financiară căzând în sarcina tatălui;
■familia reclamantei-pârâtă reconvenţional locuieşte în România, condiţii în care aceasta nu ar fi nevoită a avea costuri suplimentare în ceea ce priveşte o eventuală deplasare în România alături de minoră pentru a o preda tatălui;
■reclamanta-pârâtă reconvenţional are un program flexibil în comparaţie cu pârâtul-reclamant reconvenţional care are un loc de muncă ce se desfăşoară în ture şi fără a ţine cont de sărbătorile legale, natura muncii sale având un regim non-stop - Serviciul de Ambulanţă Maramureş;
■minora are un program şcolar diferit de cel al copiilor din România, existând posibilitatea chiar şi a unor modificări în cadrul programului de vizită de o manieră în care tatăl să aibă posibilitatea de a petrece timp alături de minoră, respectiv mai mult decât un număr de 3 zile din care aproximativ 2 zile îl petrec pe drum;
■posibilităţile materiale ale mamei simt superioare celor realizate de tată.
Totodată, nu trebuie pierdută din vedere nici împrejurarea că unul dintre argumentele determinante folosite de reclamanta-pârâtă reconvenţional în cuprinsul dosarului nr. 4856/182/2015 în cadrul căruia domiciliul minorei a fost stabilit în Spania, alături de mama sa, a fost tocmai acela că mama are pe de o parte, posibilităţi materiale net superioare tatălui, iar pe de altă parte, are un program flexibil care îi permite a se ocupa îndeaproape de minoră, determinând astfel condiţii optime necesare creşterii şi educării minorei. Aceste argumente au dat convingerea instanţei în sensul că mama îşi trăieşte viaţa la un nivel ridicat, în raport de veniturile realizate într-o ţară străină, în comparaţie cu veniturile pe care le realiza tatăl la acel moment, aceasta având posibilitatea de a participa la creşterea şi educarea minorei chiar şi fără concursul tatălui.
Faţă de cele arătate mai sus , solicită a admite cererea reconvenţională aşa cum a fost formulată, cu consecinţa obligării reclamantei pârâtă reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată necesare derulării prezentului litigiu.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 529, art. 531 Cod civil, art. 401 - art. 403 Cod civil
In probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei-pârâtă reconvenţional.
La data de 10.05.2017 reclamanta Z. R. C. a depus la dosarul cauzei, răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a solicitat instanţei:
A. Netemeinicia argumentelor din cuprinsul întâmpinării:
B. În ceea ce priveşte cererea reconvenţională pe cale de excepţii, dar si pe fond, solicită respingerea acesteia.
B.1. Pe excepţii, înţelege să invoce.
- inadmisibilitatea în principal, şi necompetenţa, în subsidiar:
B.l.l. În principal, solicită să constate inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru formularea unor pretenţii prin intermediul acesteia;
B.1.2. În subsidiar, în cazul în care se va dispune în sens contrar petitului principal menţionat la punctul B.1., înţelege să invoce excepţia necompetentei generale a instanţelor romane cu privire la pretenţiile pârâtului, reclamant-reconvenţional.
B.2. Pe fond, apreciază că cererea este şi neîntemeiată deoarece potrivit art. 403 din Codul Civil modificarea masurilor luate cu privire la copil se fac "în cazul schimbării împrejurărilor" avute în vedere la stabilirea iniţială a acestora, ceea ce nu este cazul în situaţia prezentă deoarece nu au intervenit elemente noi in raport de sentinţa civilă 8464/25.11.2015 dată în dosarul nr. 4856/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare. În egală măsură, dreptul la vizită, aşa cum este el definit şi nuanţat în legislaţia şi practica judiciară, nu implică obligaţia părintelui custodiant de a suporta cheltuielile regăsite în sarcina părintelui necustodiant şi ocazionate cu prilejul exercitării acestui drept de vizită
În motivarea în fapt , în ceea ce priveşte netemeinicia argumentelor cuprinse în conţinutul întâmpinării.
Prin intermediul întâmpinării,arată că, pârâtul, reclamant-reconvenţional, a arătat ca nu se opune modificării cuantumului întreţinerii stabilite în sarcina lui şi datorate minorei R. Mara dar, solicită, in temeiul dispoziţiilor art. 529 alin. 1 din Codul Civil, ca instanţa de judecata să aibă în vedere, pe lângă nevoia celui care cere întreţinere, şi de mijloace celui care urmează a o plăti, depunând în acest sens o serie de înscrisuri doveditoare.
Printre aceste înscrisuri se număra şi adeverinţa de salarizare a angajatorului, înregistrată cu nr. 1233 din 21.03.2017, din care reiese că acestuia i-au crescut în mod substanţial veniturile, începând, în special cu luna decembrie a anului 2016 (de la o medie de 2300 lei la 3900 lei).
Pe de altă parte, cheltuielile generale de întreţinere materializate în plata serviciilor curente (apă, gaz, lumină, curent, telefon etc.) nu se ridică la un cuantum foarte mare (o sumă estimativă lunara de 500/600 de lei, conform înscrisurilor aflate la dosar, depuse de pârât).
În justificarea cheltuielilor, pâratul, reclamant-reconvenţional, depune un contract de credit bancar, în cuantum de 74.000 lei, cu anexe care prevăd un ramburs lunar aproximativ de 2000 de lei lunar.
Cu privire la acest ultim aspect, în practica judiciară aferentă s-a statuat că din veniturile debitorului obligaţiei de întreţinere nu pot fi scăzute acele obligaţii convenţionale asumate de creditor in mod voluntar.
Astfel s-a statuat că scopul legiuitorului a fost acela de a împiedica o eventuală încercare a debitorului întreţinerii legale de a-şi diminua în mod arbitrar veniturile în defavoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere.
Argumentele din cuprinsul întâmpinării sunt cu atât mai nejustificate in condiţiile în care, raportat la venitul net majorat al pârâtului, până în acest moment el datorează o obligaţie de întreţinere în cuantum de 250 de lei lunar, conform anexelor depuse la întâmpinare,obligaţie nesemnificativă în raport de posibilităţile acesteia, dar si de nevoile minore, detaliate în cererea introductivă.
B. Pe reconvenţională
B.l.l. Cererea este inadmisibilă.
Conform dispoziţiilor art. 209 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, cererea reconvenţională trebuie să cuprindă pretenţii derivând din acelaşi raport juridic cu cel identificat în cererea de chemare în judecată sau strâns legat de acesta.
Prin cererea reconvenţională se urmăreşte: 1. neutralizarea obligaţiei; 2. atenuarea obligaţiei sau 3. obţinerea unei obligaţii la plata si a reclamantului, condiţii neîndeplinite în cazul de faţă.
Cererea reconvenţionala formulată în cauză are caracterul unei acţiuni distincte, vizând modificarea programului de vizitare al minorei, stabilit iniţial de către instanţa competenţa, ori, dreptul de vizita al părintelui necustodian este distinct şi autonom, fără legătură cu obligaţia la întreţinere.
În acest sens, apreciază că cererea reconvenţională trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă, prin raportare la lipsa de legătură a acesteia cu pretenţiile formulate.
B.1.2. Necompetenţa generală a instanţelor române, prin prisma legislaţiei in vigoare si a celei conexe, comunitare.
Competenta soluţionării petitului privind modificarea dreptului de vizita al tatălui necustodian este a instanţei din circumscripţia unde îşi are domiciliul minora.
Deoarece au trecut mai mult de trei luni de zile de la data fa care o instanţa romana s-a pronunţat asupra dreptului de vizita al tatălui, dar şi că nu există un acord expres între reclamantă şi pârât (nu este de acord să se judece în ţara cauza-programul impunând inclusiv verificări asupra condiţiilor în care minora trăieşte, şi care ar fi impactul modificărilor asupra programului), competenţa va urma regulile de excepţie, arătate de reglementările de mai jos. Astfel, în ceea ce priveşte dreptul la vizita al tatălui, solicitat a fi modificat prin cererea reconvenţională, se remarcă existenţa unui element de extraneitate, deoarece domiciliul minorei se află, alături de reclamantă , în Spania.
Acest element de extraneitate atrage aplicabilitatea prevederilor cuprinse în Cartea a VII-a din Codul de Procedură Civilă, respectiv "Procesul civil internaţional", dar şi elemente de legislaţie europeană care au aplicabilitate în materie, reprezentant norme derogatorii de la dreptul comun.
B.2. Cererea reconvenţională de modificare a dreptului la vizita - a) şi de impunerea unei obligaţii pecuniare de acordare a cheltuielilor ocazionate de pârât, reclamant-reconvenţional, cu ocazia vizitelor - b), este nefondată şi extralegală.
Astfel:
a) Potrivit art. 403 din Codul Civil, modificarea masurilor luate cu privire la copil se fac "în cazul schimbării împrejurărilor" avute în vedere la stabilirea iniţiala a acestora. Este dovedit că de la ultima intervenţie a instanţelor judecătoreşti, nu au intervenit elemente noi, aşa cum sunt definite de teoria şi practica judiciară, care să justifice o astfel de măsură.
Pârâtul, reclamant-reconvenţional nu a făcut altceva decât sa profite de cadrul procesual deschis de subsemnata pentru a-şi favoriza poziţia de părinte necustodian, si cu omiterea principiului superior care ghidează procedurile aferente, respectiv, principiul superior al copilului.
b) In aceea ce priveşte solicitarea pârâtului, reclamant-reconvenţional de a o obliga, în calitate de părinte custodian, la achitarea cheltuielilor ocazionate de acesta cu prilejul exercitării dreptului propriu la vizita, fie în totalitate, fie în solidar, apreciază că pretenţia este una extralegală şi nefondată deoarece o astfel de procedură nu este menţionată de lege şi ar fi inechitabilă in condiţiile în care, majoritatea cheltuielilor cu minora sunt achitate de subsemnata.
Disproporţia este dovedita cu înscrisurile ataşate dosarului.
În primul rând, nu există nicio dispoziţie legală care să impună o astfel de "sancţiune pecuniară" a părintelui care locuieşte cu minorul iar pe de altă parte, păstrarea legăturii cu minora impune, în opinia sa, şi sacrificii din partea părintelui necustodian.
A ignorat şi ignora faptul că de cate ori a venit în ţară, ea a adus minora pe cheltuiala sa şi nu pe a lui, tocmai în ideea păstrării legăturii fireşti, dar şi a asigurării unui echilibru financiar pentru el fără să pretindă altceva.
La data de 06.06.2017 pârâtul R. C. I. a depus la dosarul cauzei, răspuns la întâmpinarea formulată de reclamantă prin care a solicitat instanţei:
SUB ASPECTUL EXCEPŢIEI IN ADMISIBILITĂŢII CERERII RECONVENŢIONALE:
Solicită a respinge excepţia inadmisibilităţii ca nefondată, solicitând a avea în vedere următoarele argumente:
Conform dispoziţiilor art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă, "Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.”
În condiţiile în care cererea introductivă vizează o majorare de pensie de întreţinere în favoarea minorei R. Mara şi pe seama pârâtului reclamant -reconvenţional R. C. I., iar cererea reconvenţională vizează aspecte legate de modificarea măsurilor luate cu privire la minora R. Mara, ambele cereri fiind practic rezultatul desfacerii căsătoriei părţilor şi stabilirea unor drepturi şi obligaţii părinteşti faţă de minoră, cererile formulate de pârâtul-reclamant reconvenţional nu numai că sunt strâns legate de cererea formulată de reclamantă, dar sunt pretenţii derivând din acelaşi raport juridic.
Faţă de această împrejurare solicită a respinge excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale ca nefondată.
SUB ASPECTUL EXCEPŢIEI NECOMPETENTEI GENERALE A INSTANŢELOR ROMÂNE, prin prisma legislaţiei în vigoare şi a celei conexe, comunitare:
Solicită a respinge excepţia necompetenţei generale a instanţelor române solicitând a avea în vedere următoarele considerente:
Prin cererea introductivă formulată de reclamantă a avut loc o investire a instanţei - Judecătoria Baia Mare - cu o cerere de chemare în judecată - majorare prestaţie periodică stabilită în temeiul obligaţiei legale de întreţinere - în raport de care pârâtul a formulat o cerere reconvenţională, cuprinzând pretenţii care derivă din acelaşi raport juridic ori strâns legat de acesta.
Astfel, intervine prorogarea legală de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, prorogare ce produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală şi cererea reconvenţională se soluţionează concomitent ori se procedează la disjungerea cererii reconvenţionale şi formarea unui nou dosar, întrucât - chiar prin judecarea sa separată - cererea reconvenţională păstrează caracterul incidental în raport cu cererea principală, dobândit prin formularea cererii în condiţiile art. 209 Cod procedură civilă, neputând fi considerată o cerere introductivă de instanţă, în sensul dispoziţiilor art. 30 Cod procedură civilă.
Astfel, formularea cererii reconvenţionale în raport de cererea introductivă, a "legat" instanţa competentă sesizată să soluţioneze cererea principală şi cu soluţionarea cererii reconvenţionale, urmând ca cele două cereri să fie soluţionate împreună, în temeiul dispoziţiilor art. 210 alin. 1 Cod procedură civilă.
"Instanţa competentă să judece cererea originară este, de asemenea, competentă să judece:
a) cererile de intervenţie, cu excepţia cazurilor când asemenea cereri ar fi fost formulate numai pentru a-t sustrage pe intervenient de la jurisdicţia normal competenta;
b) cererea reconvenţională."
Faţă de cele arătate mai sus solicită a respinge excepţia necompetenţei generale a instanţelor române în soluţionarea cererii reconvenţionale formulată de pârâtul reclamant reconvenţional.
SUB ASPECTUL apărărilor în sensul că cererea reconvenţională este nefondată şi extralegală solicită a avea în vedere următoarele considerente:
a). Se afirmă că potrivit art. 403 Cod civil, modificarea măsurilor luate cu privire la copil se fac "în cazul schimbării împrejurărilor" avute în vedere la stabilirea iniţială a acestora. În acest context, reclamanta - pârâtă reconvenţional apreciază că de la ultima intervenţie a instanţelor judecătoreşti nu au intervenit elemente noi care să justifice o astfel de măsură.
Sub acest aspect o contrazice pe reclamanta - pârâtă reconvenţional, întrucât în ceea ce priveşte exercitarea dreptului tatălui de a avea legături personale cu minora au intervenit modificări majore de la ultima soluţie pronunţată:
Astfel, dacă la momentul pronunţării hotărârii minora era încă în ţară, tatăl având posibilitatea de a-şi exercita dreptul sau de tată de a avea legături personale cu minora, DE MANIERA ÎN CARE PĂRŢILE AU STABILIT DE COMUN ACORD PRIN HOTĂRÂREA DE DIVORŢ PRONUNŢATĂ INIŢIAL, la acest moment minora locuieşte împreună cu mama sa într-o altă ţară, la aproximativ 3000 km, ceea ce determină exclusiv în sarcina tatălui costuri la un nivel care depăşeşte cu mult veniturile lunare realizate, fără a mai lua în calcul celelalte obligaţii financiare necesare ducerii unui trai decent.
Şi asta, fără a mai pune în discuţie dreptul tatălui de a-şi exercita în comun cu mama autoritatea părintească, acest drept fiind practic golit de conţinut în raport de imposibilitatea tatălui de a lua decizii în ceea ce o priveşte pe minoră.
Astfel, nu se poate afirma că nu au intervenit elemente noi faţă de cele avute în vedere de instanţa care a pronunţat modificarea programului de vizită al minorei.
b). Apreciază că nu poate fi apreciată ca fiind o cerere extralegală şi nefondată cererea formulată de pârâtul - reclamant reconvenţional în sensul obligării şi a mamei la cheltuieli ocazionate cu exercitarea dreptului de vizită, în condiţiile în care:
■reclamanta-pârâtă reconvenţional a fost cea care a determinat modificarea condiţiilor de trai a minorei, fără a ţine cont de înţelegerea amiabilă avută de părţi, materializată prin hotărârea de divorţ;
■reclamanta-pârâtă reconvenţional nu are nici o constrângere materială ca urmare a acestui fapt, toată responsabilitatea financiară căzând în sarcina tatălui;
■familia reclamantei-pârâtă reconvenţional locuieşte în România, condiţii în care aceasta nu ar fi nevoită a avea costuri suplimentare în ceea ce priveşte o eventuală deplasare în România alături de minoră pentru a o preda tatălui;
■reclamanta-pârâtă reconvenţional are un program flexibil în comparaţie cu pârâtul-reclamant reconvenţional care are un loc de muncă ce se desfăşoară în ture şi fără a ţine cont de sărbătorile legale, natura muncii sale având un regim non-stop - Serviciul de Ambulanţă Maramureş;
■minora are un program şcolar diferit de cel al copiilor din România, existând posibilitatea chiar şi a unor modificări în cadrul programului de vizită de o manieră în care tatăl să aibă posibilitatea de a petrece timp alături de minoră, respectiv mai mult decât un număr de 3 zile din care aproximativ 2 zile îl petrec pe drum;
■ posibilităţile materiale ale mamei sunt superioare celor realizate de tată;
■ argumentul determinant folosit de reclamanta-pârâtă reconvenţional în cuprinsul dosarului nr. 4856/182/2015, în cadrul căruia domiciliul minorei a fost stabilit în Spania, alături de mama sa, a fost tocmai acela că mama are pe de o parte, posibilităţi materiale net superioare tatălui, iar pe de altă parte, are un program flexibil care îi permite a se ocupa îndeaproape de minoră, determinând astfel condiţii optime necesare creşterii şi educării minorei. Aceste argumente au dat convingerea instanţei în sensul că mama îşi trăieşte viaţa la un nivel ridicat, în raport de veniturile realizate într-o ţară străină, în comparaţie cu veniturile pe care le realiza tatăl la acel moment, aceasta având posibilitatea de a participa la creşterea şi educarea minorei chiar şi fără concursul tatălui.
Astfel, a aprecia că atitudinea tatălui prin formularea cererii reconvenţionale este doar una de "obstrucţionare" a mamei este total neavenită, întrucât legea instituie atât drepturi cât şi obligaţii în sarcina părinţilor divorţaţi, în raport de minor, cu respectarea interesului superior al copilului, în conformitate cu dispoziţiile Codului civil şi ale Legii nr. 272/2004, cu atât mai mult cu cât este şi dreptul personal al minorului de a avea legături normale cu ambii părinţi, fără însă a fi nevoie ca doar unul să aibă drepturi şi celălalt doar obligaţii, fiind nevoie de un just echilibru între cele două.
La data de 14.07.2017 , reclamanta Z. R. C. a depus la dosarul cauzei, note scrise prin care a solicitat instanţei să menţină în tot susţinerile din cererea introductivă şi din răspunsul la întâmpinare şi cererea reconvenţională, sens în care solicită , să hotărască atât pe excepţii, dar şi pe fond.
Prin încheierea din 27.10.2017 s-a respins excepţia necompetentei generale a instanţelor române şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, excepţii invocate de reclamantă .
In probaţiune a fost încuviinţată proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei, f.189.
Trecând la soluţionarea cererii, în raport de probatoriul administrat, instanţa reţine următoarele:
In fapt, reclamanta Z. R. C.(fostă R.) a fost căsătorită cu pârâtul R. C. I. începând cu data de 14.07.2007. Din căsătoria părţilor, la data de 09.10.2009, s-a născut minora R. Mara .
Prin sentinţa civilă nr. 1519 din 12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 13835/182/2012, instanţa sesizată cu cererea de desfacere a căsătoriei şi cu alte cereri accesorii, a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, a dispus ca autoritatea părintească faţă de minora R. M., născută la data de 09.10.2009, să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, a stabilit domiciliul minorei R. Mara la reclamanta R. R. C. în Tăuţii Măgherăuş, str. 9, nr. 39, jud. Maramureş, a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 250 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorei R. Mara, începând cu data de 14.11.2012 şi până la împlinirea de către minoră a vârstei majoratului şi s-a stabilit în favoarea pârâtului –reclamant reconventional un program de vizitare a minorei,f.9.
Ulterior pronunţării acestei sentinţe, reclamanta a fost implicată într-o relaţie de prietenie cu dl. F. O., cu care de altfel s-a şi căsătorit, şi care locuia în Spania la acel moment, unde mama împreună cu minora au locuit, de asemenea , pentru perioade scurte şi motivat de împrejurarea că dorea să se stabilească alături de sotul său ,a solicitat Judecătoriei Baia Mare printr-o cerere înregistrată la data de 16.06.2015, sub dosar nr. 4856/182/2015 modificarea măsurilor privitoare la minoră, măsuri stabilite prin sentinţa civilă nr. 1519 din 12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 13835/182/2012.
Prin sentinta civilă nr.8464/26.11.2015 pronuntată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr.4856/182/2015, f.14, s-au modificat măsurile dispuse anterior prin sentinta civilă 1519 din 12.02.2013 în sensul că s-a stabilit locuinta minorei R. M. , la adresa de reşedintă a reclamantei din Spania şi s-a încuviinţat dreptului pârâtului de a avea legături personale cu minora după un program de vizitare modificat, astfel :
- de Sărbătorile Pascale, 3 zile;
- o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie ora 10.00 până în data de 29 decembrie ora 16.00, în anii impari;
- o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în data de 2 ianuarie, în anii pari;
- o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie - 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august - 31 august a anilor impari în aceste situaţii cu posibilitatea pentru pârât de a prelua minora de la domiciliul mamei şi de a o duce la domiciliul său şi cu obligaţia pentru tată de a readuce minora la domiciliul mamei la sfârşitul programului de vizitare;
- un sfârşit de săptămână în fiecare lună, de vineri de la ora 14.00 până duminică la ora 18.00, în localitatea de reşedinţă a mamei, respectiv Madrid, Spania.
Nu s-a modificat cuantumul pensiei de întreţinere stabilit la cuantumul de 250 lei lunar, începând cu 14.11.2012. In cadrul acestui proces s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârât prin care acesta a solicitat stabilirea locuintei minorei la domiciliul său din România.
In drept, potrivit dispoziţiilor art. 529 C.civ.referitoare la cuantumul obligatiei de întreţinere : „(1) Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
(2) Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.”
Dispozitiile art.531 C.civ. referitoare la modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere , ,prevăd : „(1) Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei”. In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.403 C.civ.
Dispozitiile art.532 C.civ. stabilesc că pensia de întreţinere(astfel cum a fost majorată n.n.) se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
În ce priveşte cererea reconventională sunt incidente următoarele dispoziţii legale: art.401 alin.1 C.civ., art.18 din Legea 272/2004 republicată .
În speţă, în ceea ce priveşte cererea principală , s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1519 din 12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 13835/182/2012, rămasă definitivă la 24.06.2013 instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 250 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorei R. Mara, începând cu data de 14.11.2012 şi până la împlinirea de către minoră a vârstei majoratului, locuinta minorei fiind stabilită în Tăuţii Măgherăuş, str. 9, nr. 39, jud. Maramureş.
In toată perioada scursă de la data fixării obligatiei de plată a pensiei de întreţinere în sumă de 250 lei lunar, în sarcina pârâtului şi până în prezent, acesta s-a achitat de această obligatie, fapt necontestat de reclamantă şi dovedit prin înscrisurile de la fila 118 şi urm. Prima instanţă a reţinut că suma de 250 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere a fost stabilită de instanţă în sarcina pârâtului ,luându-se act de învoiala părtilor cu privire la acest aspect, f.9.
Incepând cu luna noiembrie a anului 2015 minora locuieşte în Spania, alături de mama sa şi de sotul acesteia, f.48, măsură dispusă prin sentinta civilă nr.8464/26.11.2015 pronuntată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr.4856/182/2015, f.14. Deşi locuinta minorei s-a schimbat , obligatia de întreţinere în sarcina pârâtului a rămas aceeaşi .
Prima instanţă a apreciat că solicitarea de majorare a pensiei de întreţinere este întemeiată , deoarece urmare a înscrierii minorei la Scoala Arenales Carabanchel, situată in B-dul (Avenida) de los Boblados, nr. 151, Madrid, anul şcolar 2016/2017 cheltuielile scolare lunare implicate sunt considerabile. Astfel,reclamanta plăteşte suma de aproximativ 340 euro lunar ( activităţi şi servicii complementare -170 euro , materiale şi manuale şcolare : 40 euro , masa :130 euro) , f.26,27.De asemenea, reclamanta a făcut dovada plătii în beneficiul minorei a sumei de 140 euro licentă iPad, a sumei de 110 euro pentru limba engleză ca activitate extracurriculară , f.26,27, a sumei de 500 euro aparat dentar , f.192 , la acestea adăugându-se alte cheltuieli ocazionale, legate de excursii şcolare, sport, mentinerea legăturilor personale cu rudeniile din tară ale minorei(bunicii acesteia), îmbrăcăminte etc.Din cele de mai sus rezultă că nevoile minorei au crescut, urmare a înscrierii acesteia la şcoala anterior menţionată , concomitent cu diminuarea veniturilor reclamantei , luând în considerare faptul că aceasta şi-a pierdut locul de muncă şi ,începând cu data de 16.02.2017, a beneficiat de şomaj , în cuantum de 430 euro, f.201,206, având de achitat şi o rată lunară, la un credit contractat în Spania,scadent în mai 2020, rată în cuantum de 236 euro, f.154, 202. InS.ta a apreciat comportamentul corect şi responsabil al reclamantei, care a încercat să-şi găsească un nou loc de muncă pe parcursul prezentului proces , făcând dovada că începând cu luna iunie 2018 s-a angajat ,avand un venit mediu de aproximativ 1260 euro lunar ,f.237 .
Din adeverinţa de salarizare privitoare la pârât, f.54, reiese că, venitul mediu lunar net încasat de acesta pentru perioada 01.03.2016-28.02.2017 era de 2796 lei , venit în raport cu care pensia de întreţinere care putea fi stabilită, prin raportare la dispozitiile art.529 alin.2) C.civ., era de 699 lei .Din adeverinta de salarizare, f.225, rezultă că venitul mediu net realizat de pârât pe ultimele şase luni,octombrie 2017-martie 2018, este de 4126 lei pe lună, astfel încât pensia de întreţinere la care minora ar fi îndreptăţită în prezent este de 1031 lei lunar, însă aceasta va fi acordată în cotă procentuală, cum s-a solicitat .Aşadar, se poate reţine că a intervenit o schimbare şi în ce priveşte mijloacele debitorului obligatiei de întreţinere, faţă de venitul pe care acesta îl realiza la data stabilirii actualei pensii de întreţinere , respectiv un venit în cuantum de 1808 lei net lunar,în iunie 2015 , f.48.
Prima instanţă a reţinut că cererea reclamantei este cu atât mai îndreptăţită cu cât , pe o perioadă îndelungată , pârâtul a achitat o pensie de întreţinere mult mai mică decât posibilităţile sale financiare , deşi a avut cunoştinţă de cheltuielile semnificative implicate de pregătirea profesională a fiicei sale .Pensia de întreţinere de 250 lei apare ca fiind cu totul nesatisfăcătoare pentru acoperirea nevoilor minorei , raportat la cheltuielile lunare făcute în acest scop şi dovedite de reclamantă. În foarte mare măsură, reclamanta a preluat responsabilitatea cheltuielilor privitoare la minoră , cheltuieli cu educatia , cu pregătirea culturală , sportivă , excursii , probleme medicale , la toate aceste prestatii , trebuind să participe în mod echitabil şi celălalt părinte .Potrivit art.499 alin.1 Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar să dea întreţinere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională.
In ce priveşte susţinerile pârâtului potrivit cărora inS.ta trebuie să aibă în vedere în soluţionarea cererii principale, faptul că are de plătit o rată lunară de 2000 lei , f.86 ,urmare a contractării unui credit în 04.04.2017 , prima instanţă a reţinut că acest credit a fost contractat după intentarea prezentei acţiuni şi , chiar dacă scopul său a fost acela al refinanţării altor două credite anterioare(din 18.08.2016,19.01.2017),aceste obligatii financiare voluntar asumate de debitorul obligatiei de întreţinere nu pot fi avute în vedere în evaluarea mijloacelor şi veniturilor acestuia , deoarece astfel, debitorul obligatiei si-ar putea diminua în mod arbitrar veniturile in defavoarea creditorului întreţinerii.
In ceea ce priveşte cererea reconvenţională .
Este dincolo de orice îndoială că ambele părti îşi iubesc în egală măsură fiica şi că prin stabilirea locuintei minorei la reşedinta reclamantei din Spania este afectată exercitarea dreptului tatălui de a avea legături personale cu minora ,concretizate într-un program de vizitare,retinând şi costurile pe care respectarea unui astfel de program le implică .Însă inS.ta nu poate avea în vedere susţinerea reclamantului reconventional în sensul că reclamanta , prin atitudinea sa , a fost cea care a iniţiat şi generat actiuni de modificare a domiciliului minorei la o diS.tă de aproximativ 3000 km faţă de domiciliul cu care tatăl a fost de acord a fi stabilit pentru minoră , deoarece chiar acesta prin întâmpinare a arătat că aceasta modificare a locuintei minorei a fost determinată de faptul că reclamanta s-a căsătorit cu actualul soţ, care a locuit şi locuieşte în Spania.
Prima instanţă a apreciat cu nu este întemeiată solicitarea de obligare a reclamantei să o aducă pe fiica sa în tară , potrivit programului de vizitare încuviintat tatălui ori să suporte în proportie de 100 % sau de 50% cheltuielile pe care pârâtul le-ar face cu exercitarea dreptului de vizitare la sfârşitul fiecărei săptămâni, reţinând , contrar celor susţinute de pârât, că şi reclamanta are de suportat constrângeri financiare urmare a faptului că locuinta minorei a fost mutată în Spania, asigurarea învăţăturii şi a pregătirii profesionale pentru minoră, în această tară, fiind mult mai costisitoare decât în România.
De asemenea, cererea pârâtului –reclamant reconventional nu este întemeiată pe de o parte pentru că , deşi pârâtul a susţinut că reclamanta ar avea venituri net superioare faţă de el, nu a făcut această dovadă, veniturile părtilor fiind aproximativ egale : aproximativ 1200 euro lunar câştigă reclamanta, f.237,angajată abia în iunie 2018 , venitul pârâtului fiind de 4126 lei lunar , f.225, iar pe de altă parte ,pentru că, nu există o asemenea obligatie prevăzută de lege în sarcina părintelui la care minorul locuieşte , acesta din urmă având obligatia de a nu împiedica mentinerea relatiilor personale dintre copil şi persoanele faţă de care acesta a dezvoltat relatii de ataşament şi afectiune şi nu de a asigura , inclusiv prin suport financiar, exercitarea lor.
Apoi, prima instanţă a reţinut că mentinerea relatiilor personale dintre părinte şi copil se poate realiza şi prin alte modalităţi , potrivit art.18 din Legea 272/2004 republicată :
“(1) În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:
d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.”
In ce priveşte dificultăţile financiare pe care pârâtul le reclamă prima instanţă a reţinut că acesta a contractat anumite credite, f.71, al căror scop nu a fost dezvăluit ,însă ele ar putea avea legătură cu faptul că pârâtul a amenajat un sediu de firmă , obţinând o extindere a apartamentului proprietate personală , situat pe str.Barbu Delavrancea, nr.3/3, Baia Mare şi un acces pentru sediu firmă, f.175,178.Veniturile din închirieri sau cele rezultate din exercitarea efectivă a unor activităţi comerciale nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei , astfel încât se poate prezuma (art.327 C.proc.civ.) că acesta are şi alte venituri în afara celor de natură salarială .
Instanţa a analizat cererile formulate prin prisma principiului interesului copilului minor, astfel cum este consacrat prin prevederile art. 2 din Legea nr. 272 din 2004 modificată, care stabilesc că orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului şi ale art. 263 alin. 1 Cod civil, care prevăd că orice măsură privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului, a cărui ocrotire impune asigurarea tuturor condiţiilor materiale necesare creşterii, educării şi pregătirii profesionale ale creditorului obligaţiei de întreţinere, corespunzătoare posibilităţilor reale ale părinţilor.
Raportat la cele de mai sus, reţinând incidenţa dispoziţiilor art.531 Cod civil, prima instanţă a dispus conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul R. C. I., care a solicitat admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul:
I.De a stabili în sarcina apelantului R. C. I., tatăl minorei R. M., obligaţia de a achita o pensie de întreţinere în raport cu nevoia celui care cere întreţinerea şi mijloacele celui care urmează a o plăti, în conformitate cu dispoziţiile art.529 alin. 1 şi art. 531 alin. 1 Cod civil, urmând ca tatăl să achite o pensie de întreţinere sub nivelul cuantumului maxim de % din venitul său lunar net;
II.De a dispune modificarea măsurilor luate cu privire la minora R. M., în
sensul:
A. In principal: menţinerea programului de vizită al minorei R. M., în favoarea tatălui, de maniera stabilită conform Sentinţei civile nr. 1519/12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13835/182/2012,
• cu obligarea mamei, ca pe cheltuiala sa, să o aducă pe minora R. M. în România la începutul programului de vizită şi de a o duce în Spania la sfârşitul programului de vizită (de Sărbătorile Pascale, trei zile; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie, ora 10:00 până în data de 29 decembrie ora 16:00, în anii impari; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în 2 ianuarie a anului următor, în anii pari; o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie - 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august - 31 august a anilor impari);
•cu obligarea mamei de a suporta în cotă de 100% a cheltuielilor de transport + cazare aferente exercitării programului de vizită stabilit pentru un sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 14:00 până duminică la ora 18:00, în localitatea de reşedinţă a acesteia, respectiv Madrid, Spania, atât pentru tată cât şi pentru minoră.
B. In subsidiar: menţinerea programului de vizită al minorei R. M., în favoarea tatălui, de maniera stabilită conform Sentinţei civile nr. 1519/12.02.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13835/182/2012,
•cu obligarea mamei, ca pe cheltuiala sa, să o aducă pe minora R. M. în România la începutul programului de vizită şi de a o duce în Spania la sfârşitul programului de vizită (de Sărbătorile Pascale, trei zile; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie, ora 10:00 până în data de 29 decembrie ora 16:00, în anii impari; o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în 2 ianuarie a anului următor, în anii pari; o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie - 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august - 31 august a anilor impari);
•cu obligarea mamei de a suporta în cotă de 50% a cheltuielilor de transport + cazare aferente exercitării programului de vizită stabilit pentru un sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 14:00 până duminică la ora 18:00, în localitatea de reşedinţă a acesteia, respectiv Madrid, Spania, atât pentru tată cât şi pentru minoră.
Cu cheltuieli de judecată
În motivarea apelului s-a arătat că este evident, datorită ataşamentului tatălui faţă de minoră şi realizând greutatea cu care ar urma a fi menţinută pe mai departe legătura sa cu copilul său, s-a opus stabilirii unei astfel de modalităţi, cu atât mai mult cu cât această variantă era total contrară înţelegerii iniţiale avută în vedere de cei doi foşti soţi la momentul desfacerii căsătoriei. Astfel, în cadrul acţiunii formulate de numita Z. R. C., pârâtul R. C. I. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a arătat că se opune petitului privind schimbarea locuinţei minorei din România în Madrid, precum şi cererii de stabilire a programului de vizitare a minorei de către tată în maniera solicitată, solicitând, prin cererea reconvenţională, schimbarea locuinţei minorei R. M. de la domiciliul mamei la locuinţa tatălui pârât, locuinţă situată în Baia Mare, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 3/3, judeţul Maramureş şi stabilirea unui program de vizitare a minorei, în favoarea mamei, după cum urmează: de Sărbătorile Pascale, trei zile, alternativ, de Sărbătorile de iarnă, cinci zile, din 24.12 ora 10:00 până în 28.12 ora 20:00, prin alternare, în vacanţa de vară o lună, din 1 iulie până la 30 iulie, cu obligaţia mamei de a prelua minora de la domiciliul tatălui şi readucerea acesteia la sfârşitul programului de vizitare
In susţinerea poziţiei sale, tatăl a arătat că este în stare să asigure condiţii bune de creştere şi educare minorei în România, fiind angajat la Serviciul de Ambulanţă Maramureş, unde realiza un venit net lunar de aproximativ 1800 lei, sumă considerată suficientă pentru a-şi creşte şi educa fiica, minora fiind înscrisă de altfel, la clasa pregătitoare în cadrul Şcolii "Dimitrie Cantemir" din Baia Mare şi beneficiind de dragostea şi sprijinul tatălui şi al bunicilor paterni, de care minora era foarte ataşată.
Din momentul formulării de către tată a acestei poziţii procesuale de opunere, precum şi de stabilire a domiciliului minorei la el, între părţi au intervenit grave neînţelegeri cu privire la gestionarea situaţiei privind minora. Astfel, mama nu numai că nu a mai permis tatălui să ia legătura cu minora, interzicându-i atât acestuia de a lua legătura cu fiica sa, cât şi minorei de a păstra legătura cu tatăl său, prin ori mijloc - comunicare directă, telefonică, etc., atât în afara programului de vizită stabilit iniţial cât şi în perioada stabilită pentru vizitarea minorei, refuzând astfel predarea minorei la solicitarea expresă a tatălui (fiind formulate în acest sens şi plângeri penale pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti) dar, mai mult decât atât, mama a promovat pe rolul instanţelor de judecată, în paralel cu cauza principală, nu mai puţin de 3 cauze cu caracter urgent - ordonanţe preşedinţiale, toate cu scopul vădit de a obţine suplinirea consimţământului tatălui de a deplasa minora R. M. în străinătate., respectiv în Spania, peste voinţa acestuia şi cu toată opoziţia lui de a se separa de minoră în felul dorit de mamă, după cum urmează:
a). La data de 12.08.2015 pe rolul Judecătoriei Baia Mare a fost iniţial înregistrat dosarul nr. 6658/182/2015, având ca obiect ordonanţă preşedinţială - suplinire a consimţământului tatălui pentru deplasarea minorei în străinătate. Tatăl a arătat în mod direct că se opune luării unei astfel de măsuri în ceea ce priveşte minora.
Instanţa sesizată cu cererea formulată de mamă, prin Sentinţa civilă nr. 5734/20.08.2015, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială cu motivarea că: interesul superior al minorei reclamă ca relaţiile personale dintre aceasta şi părinţii săi să se desfăşoare în continuare ca şi până în prezent, precum şi că adoptarea unei hotărâri în sensul celor solicitate de mamă ar constitui un factor de instabilitate, atât fizică, dar şi emoţională pentru minoră, care ar trebui să întrerupă în mod cvasitotal legăturile cu tatăl său rămas în ţară, arătând totodată că copilul este crescut în condiţii bune, atât de mamă, cât şi de tată, aspect necontestat de vreuna dintre părţi şi a beneficiat, în acelaşi timp, de sprijin material şi moral din partea ambilor părinţi.
Nemulţumită de hotărârea adoptată, mama a declarat apel în cauză, însă Tribunalul Maramureş a respins apelul declarat de mamă, conform Deciziei civile nr. 373/A din 25.09.2015, reţinând în esenţă că: prin acţiunea demarată reclamanta tinde însă la a obţine stabilirea locuinţei minorei în Spania (chiar dacă pentru o perioadă determinată) în contextul în care reclamanta s-a căsătorit, s-a angajat şi a înscris-o pe minoră la şcoală în străinătate, practic, urgenţa în speţă vizând-o mai mult pe mamă, aceasta fiind cea care a dorit în principal să se stabilească de îndată în Spania împreună cu soţul ei, să lucreze cu acesta şi, în mod evident, să o aibă alături şi pe fiica sa.
Analizând situaţia minorei şi constatând că pentru fetiţă nu exista o urgenţă proprie în reglementarea situaţiei, precum şi faptul că în România la acel moment minora avea condiţii corespunzătoare, necontestate de vreunul din cei doi părinţi, fiind iubită, fiind vizitată frecvent de tată instanţa a apreciat că nu corespunde interesului ei ca urgenţa mamei de a se stabili în Spania să genereze şi pentru fetiţă o urgenţă de a-şi modifica reperele.
b). La data de 02.10.2015 pe rolul Judecătoriei Baia Mare a fost înregistrată a doua cerere sub dosar nr. 8281/182/2015, având ca obiect ordonanţă preşedinţială - suplinire a consimţământului tatălui pentru deplasarea minorei în străinătate. Şi de această dată tatăl a arătat în mod direct că se opune luării unei astfel de măsuri în ceea ce priveşte minora, invocând totodată excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de prima ordonanţă preşedinţială ce a fost soluţionată în cadrul dosarului nr. 6658/182/2015, anterior analizat.
Şi această instanţă, conform Sentinţei civile nr. 7563 din 29.10.2015, a apreciat că adoptarea de urgenţă a măsurii solicitate de mamă, după ce în prealabil aceasta a făcut demersuri de a o înscrie minoră la o şcoală din România, unde urma cursuri în clasa I-a pregătitoare la Şcoala '"Dimitrie Cantemir" ar fi în măsură să lezeze interesul minorei care se bucura de stabilitate.
c). La data de 14.10.2015 pe rolul Judecătoriei Baia Mare a fost înregistrată a treia cerere, în paralel cu cea de-a doua cerere, sub dosar nr. 8614/182/2015, având ca obiect ordonanţă preşedinţială - suplinire a consimţământului tatălui pentru deplasarea minorei în străinătate.
Instanţa sesizată cu cererea de ordonanţă preşedinţială a respins solicitarea mamei cu motivarea că: cu toate că reclamanta şi-a schimbat statutul civil anterior formulării cererii, această împrejurare nu este de natură să determine admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, la fel cum nu contribuie la aceasta nici împrejurarea că reclamanta a dovedit existenţa unor raporturi de muncă pe care trebuie să le onoreze în Spania. Cu atât mai mult cu cât toate aceste aspecte trebuiau subordonate interesului superior al minorei, care primează, în toate cauzele vizând luarea unor măsuri în ceea ce-i priveşte pe minori.
Astfel, apreciind că luarea măsurii solicitate ar leza interesul minorei care, la acel moment se bucura de stabilitate şi constatând că din acest punct de vedere, nu se justifica urgenţa acesteia, instanţa a respins cererea formulată.
In cadrul dosarului principal nr. 4856/182/2015, Judecătoria Baia Mare, la data de 26.11.2015, prin Sentinţa civilă nr. 8464, a dispus:
■a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta Z. R. C.;
■a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional R. C. I.;
■a stabilit locuinţa minorei R. M., născută Ia data de 09.10.2009 la adresa de reşedinţă a reclamantei Zoicas R. C., din Madrid, district Vicalvaro, str. Copernico nr.14 et. 2 ap. B, Spania;
■a suplinit consimţământul tatălui în vederea deplasării în Spania a minorei R. Mara, născută la data de 09.10.2009, însoţită de mama sa, reclamanta Z. R. C..
■a stabilit în favoarea tatălui, conform solicitării formulate de mamă, un program de vizitare al minorei, după cum urmează:
o de Sărbătorile Pascale, trei zile;
o o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie, ora
10:00 până în data de 29 decembrie ora 16:00, în anii impari; o o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în 2 ianuarie a anului următor, în anii pari; o o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie - 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august - 31 august a anilor impari; în aceste situaţii cu posibilitatea pentru pârât de a prelua minora de la domiciliul reclamantei şi de a o duce la domiciliul său şi cu obligaţia pentru pârât de a readuce minora la domiciliul reclamantei la sfârşitul programului de vizitare;
o un sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 14:00 până duminică la ora 18:00, în localitatea de reşedinţă a reclamantei, respectiv Madrid, Spania.
Instanţa a apreciat că, plecând de la ideea potrivit căreia părţile au convenit ca locuinţa minorei să fie stabilită la domiciliul mamei cu ocazia pronunţării hotărârii de divorţ, fapt ce a denotat că la acel moment tatăl a acceptat concluzia conform căreia minora beneficiază de condiţii optime de dezvoltare fizică, psihică şi intelectuală în compania mamei sale, intervenţia unui element de extraneitate cu privire la schimbarea locuinţei efective a mamei nu este de natură a conduce la convingerea că tatăl minorei ar putea considera că dezvoltarea acesteia ar fi pusă în pericol prin simplul fapt al schimbării coordonatelor de ordin geografic şi nu că opoziţia vehementă a acestuia la deplasarea minorei în Spania ar fi fost determinată de anumite considerente de ordin egoist.
A mai apreciat instanţa că tocmai datorită modului prin care a fost stabilit programul de vizită în favoarea tatălui se doreşte a-i asigura acestuia dreptul de a întreţine legături personale cu minora.
In acest context, la data de 26.11.2015, la o zi după pronunţarea hotărârii şi fără ca hotărârea judecătorească să fie redactată ori să fi rămas definitivă, (întrucât tatăl urma a beneficia de un termen de 30 de zile pentru promovarea apelului de la data la care urma a i se comunica hotărârea), mama a încercat să scoată copilul din ţară, rezervând bilete de avion pe ruta România (Târgu Mureş) - Spania (Madrid), însă, datorită faptului că documentele privind minora nu au fost considerate a fi în regulă (hotărâre nedefinitivă), nu a fost posibilă îmbarcarea mamei şi a minorei de pe Aeroportul Târgu Mureş, fiindu-x refuzat accesul. In aceste condiţii, mama împreună cu minora s-au deplasat pe ruta Târgu Mureş - Satu Mare -Vama Petea, părăsind teritoriul României, rezervând la data de 28.11.2015 bilete de avion pe ruta Budapesta - Portugalia, iar ulterior Portugalia - Madrid, evident fără ca tatăl să fie înştiinţat despre aceste aspecte, fiind informat despre acest demers al mamei doar după ce mama împreună cu minora au ajus la destinaţie, respectiv Madrid - Spania.
Evident începând cu data de 26.11.2015 minora a întrerupt intempestiv cursurile şcolare din România, tatăl fiind cel care a fost nevoit a informa unitatea şcolară despre lipsa din România a fiicei sale şi despre demersurile întreprinse de mamă peste voinţa sa.
Datorită acestor demersuri tatăl a fost în imposibilitatea de a lua legătura cu minora o îndelungată perioadă de timp, întrucât mama restricţiona în mod conS.t accesul acestuia la minoră, chiar şi telefonic, mama revizuindu-şi comportamentul doar ca urmare a formulării de către tată a unor plângeri penale la adresa acesteia pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti privind dreptul de vizită.
Chiar dacă tatăl, ulterior comunicării hotărârii de către instanţă, a formulat apel împotriva Sentinţei civile nr. 8464 din 26.11.2015, instanţa de apel, prin Decizia nr. 340/A din 08.06.2016, comunicată petentului la data de 22.07.2016, a respins apelul tatălui, concluzionând că o dată cu plecarea în Spania a copilului R. Mara legătura dintre tată şi copil va putea fi păstrată în condiţii diferite de situaţia în care copilul se afla în România. Tot în sprijinul adoptării soluţiei de respingere a apelului instanţa a reţinut că, în situaţia în care copilului R. Mara i s-ar stabili locuinţa în România la tatăl R. C. I., mama, care locuieşte în Spania, ar avea aceleaşi dificultăţi în păstrarea legăturii cu copilul său.
Mai mult decât atât, încă un argument în plus în adoptarea acestei hotărâri a fost şi împrejurarea că minora locuieşte în Spania din luna noiembrie 2015 (aşa cum de altfel au arătat şi părţile şi cum rezulta şi din cuprinsul raportului de anchetă socială), aceasta s-a acomodat cu condiţiile de care beneficia la actuala reşedinţă a mamei, iar la momentul audierii în Cameră de consiliu şi-a manifestat dorinţa de a locui împreună cu mama sa în Spania şi doar de a-1 vizita pe tatăl său periodic. Astfel, instanţa nu a făcut altceva decât să legifereze o atitudine abuzivă a mamei, respectiv aceea de a deplasa minora în Spania imediat după pronunţarea hotărârii, fără ca aceasta să fie definitivă şi evident fără ca :atăl să îşi manifeste acordul în acest sens, folosind ulterior acest aspect în a determina instanţa de a respinge apelul.
Astfel, nici instanţa de fond, Judecătoria Baia Mare şi nici instanţa de apel, Tribunalul Maramureş nu au analizat posibilitatea obiectivă a tatălui de a păstra efectiv legătura cu minora de maniera arătată în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, atât din punct de vedere logistic (deplasări România - Spania şi retur, atât tatăl singur cât şi tatăl însoţit de minoră, pe parcursul unui an întreg şi până la împlinirea de către minoră a vârstei de 18 ani) dar mai ales din punct de vedere material, în condiţiile în care, pe de o parte, mama a fost cea care, prin atitudinea adoptată după divorţul părţilor, a iniţiat şi generat acţiuni de modificare a domiciliului minorei la o diS.tă de aproximativ 3.000 de kilometri faţă de domiciliul cu care tatăl a fost de acord a-1 stabili pentru minoră, iar pe de altă parte, tatăl realiza la momentul formulării cererii de către mamă - iunie 2015 - un venit neit la nivelul sumei de 1.808 lei lunar , sumă care nu este în măsură a acoperi tot traiul lunar, precum şi costurile necesare deplasărilor în raport de programul de vizită stabilit.
Şi pe parcursul derulării litigiului, dar şi după momentul pronunţării Deciziei nr. 340/A la data de 08.06.2016, petentul a solicitat mamei în mod conS.t a-i permite acestuia să ia legătura cu minora, însă mama a fost de acord cu acest aspect doar după ce hotărârea a fost comunicată, şi nu mai înainte de a avea siguranţa că minora va avea într-adevăr domiciliul stabilit în Spania.
Astfel, tatăl s-a deplasat în Spania la Madrid la data de 05.07.2016, pe ruta Baia Mare -Budapesta cu un autovehiculul trasport persoane, apoi pe ruta Budapesta - Madrid cu avionul, a preluat minora de la mama sa, iar la data de 06.07.2016 tatăl împreună cu minora s-au deplasat în România pe ruta Madrid - Budapesta, cu avionul, Budapesta - Baia Mare cu un autovehiculul, minora rămânând la tatăl său pe perioada programului de vizită, respectiv luna iulie 2016. La data de 31.07.2016 tatăl împreună cu minora s-au deplasat pe ruta Baia Mare -Cluj cu un autovehicul, iar pe ruta Cluj - Madrid cu avionul, iar tatăl s-a reîntors în România pe ruta Madrid - Cluj Napoca, Cluj Napoca - Baia Mare.
In aceeaşi manieră a procedat tatăl şi în perioada 26.12.2016 când a parcurs ruta Baia Mare - T.oara, T.oara - Madrid, a preluat minora, întorcându-se în România la data de 27.12.2016 pe ruta Madrid - Cluj Napoca, Cluj Napoca - Baia Mare, parcurgând din nou acelaşi drum Baia Mare - T.oara şi T.oara - Madrid la data de 02.01.2017, urmat de returul tatălui în România la data de 03.01.2017. De aceeaşi manieră s-a derulat programul de vizită şi cursul anului 2018.
Evident că în toată această perioadă, în vederea păstrării legăturii cu fiica sa tatăl a fost cel care singur a suportat toate cheltuielile generate atât de deplasări, cât şi de necesitatea obţinerii unor cazări pentru zilele în care returul nu era în aceeaşi zi, totodată neavând posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vizită al minorei într-un sfârşit de săptămână în fiecare lună, de vineri de la orele 14.00 până duminică ora 18.00 în localitatea de reşedinţă a mamei, respectiv Spania - Madrid, pe de o parte datorită timpului redus al programului liber, iar pe de altă parte din motive financiare, chiar dacă tatăl şi-a dorit a petrece şi acel timp în prezenţa minorei.
II. Sub aspectul stabilirii în sarcina apelantului R. C. I., tatăl minorei R. M., a unei obligaţii de a achita o pensie de întreţinere în raport cu nevoia celui care cere întreţinerea şi mijloacele celui care urmează a o plăti. în conformitate cu dispoziţiile art. 529 alin. 1 şi art. 531 alin. 1 Cod civil, urmând ca tatăl să achite o pensie de întreţinere sub nivelul cuantumului maxim de % din venitul său lunar net, solicităm a avea în vedere următoarele împrejurări:
•In perioada derulării litigiului apelantul a realizat venituri salariale după cum rezultă din Adeverinţa de salarizare nr. 1223/21.03.2017 şi Adeverinţa de salarizare nr. 1658/17.04.2018, emise de Serviciul de Ambulantă Judeţean Maramureş si nu realizează alte venituri decât cele rezultate din drepturile salariale;
•Conform Certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 2542/31.03.2017, apelantul nu figurează cu datorii aferente impozitelor şi taxelor locale;
•Apelantul a achitat cu regularitate datoriile aferente imobilului ce constituie domiciliul său, neexistând înregistrate datorii aferente utilizării imobilului situat în Baia Mare, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea, nr. 3/3, judeţul Maramureş, un apartament compus din 2 camere şi dependinţe, în suprafaţă de 46,12 m.p.;
•Apelantul a respectat întocmai obligaţia sa de achitare a pensiei de întreţinere stabilită în sarcina sa în favoarea minorei R. Mara, sens în care acesta a depus lunar pensia de întreţinere în contul deschis pe numele intimatei la unitatea bancară GARANŢI BANK S.A.
•Apelantul deţine în proprietate un număr de 2 autovehicule, însă ambele au vechimi considerabile în raport de anul de fabricaţie - respectiv 1999 şi 2000, aspect ce rezultă din documentele depuse;
•Pârâtul-reclamant reconvenţional are încheiat cu BANCA ROMANEASCĂ S.A. un Contract de credit bancar nr. BOI08820/04.04.2017, încheiat pentru refinanţarea a 2 credite anterioare acordate conform:
o Contractului de credit nr. B0098850/18.08.2016;
o Contractului de credit nr. BOI04637/19.01.2017 convenţie în urma căreia împrumutatul are obligaţia de plată lunară a unei rate la nivelul sumei de aproximativ 2.000 lei (1.998,60 lei, conform Graficului de rambursare);
•In realizarea dreptului său de a avea legături personale cu minora şi pentru a nu interveni o alienare parentală între acesta şi fiica ca, apelantul a depus toate eforturile, atât personale cât şi materiale, pentru realizarea acestui deziderat. Astfel, aşa cum am arătat şi mai sus,
o tatăl s-a deplasat în Spania la Madrid la data de 05.07.2016, pe ruta Baia Mare -Budapesta cu un autovehiculul trasport persoane (cost 250 lei), apoi pe ruta Budapesta - Madrid cu avionul, a preluat minora de la mama sa, iar la data de 06.07.2016 tatăl împreună cu minora s-au deplasat în România pe ruta Madrid -Budapesta, cu avionul, Budapesta - Baia Mare cu un autovehiculul (cost 250 lei), minora rămânând la tatăl său pe perioada programului de vizită, respectiv luna iulie 2016. La data de 31.07.2016 tatăl împreună cu minora s-au deplasat pe ruta Baia Mare - Cluj cu un autovehicul (cost 100 lei), iar pe ruta Cluj – Madrid cu avionul, iar tatăl s-a reîntors în România pe ruta Madrid - Cluj Napoca, Cluj Napoca - Baia Mare (cost 100 lei). In aceste condiţii, costul total al acestui demers s-a ridicat la nivelul sumei de 3.516,69 Iei; o în aceeaşi manieră a procedat tatăl şi în perioada 26.12.2016 când a parcurs ruta Baia Mare - T.oara (cost 250 lei), T.oara - Madrid, a preluat minora, întorcându-se în România la data de 27.12.2016 pe ruta Madrid - Cluj Napoca, Cluj Napoca - Baia Mare (cost 100 lei), parcurgând din nou acelaşi drum Baia Mare - T.oara (cost 250 lei) şi T.oara - Madrid la data de 02.01.2017, urmat de returul tatălui în România la data de 03.01.2017 pe ruta Madrid -Budapesta, Budapesta - Baia Mare (cost 350 lei); In aceste condiţii, costul total al acestui demers s-a ridicat la nivelul sumei de 2.808,01 lei;
• In continuare, în realizarea aceluiaşi drept al tatălui de a avea legături personale cu minora, acesta a realizat un calcul estimativ al costurilor viitoare necesare realizării acestui deziderat, luând în considerare costul unor bilete de avion cât mai ieftine aferente perioadelor vizate, cât şi valori decente (hotel de 3*) pentru cazarea alături de minoră, rezultând următoarea situaţie:
o Costuri necesare pentru ca tatăl să petreacă alături de minoră un week-end pe
lună la domiciliul mamei - transport Baia Mare - aeroport + bilet avion + cazare
+ retur-2.649,16 lei; o Costuri necesare pentru ca tatăl să petreacă alături de minoră 3 zile în perioada
Sărbătorilor de Paşti - transport Baia Mare - aeroport + bilet avion + retur
5.791,88 lei;
o Costuri necesare pentru ca tatăl să petreacă alături de minoră 3 zile în perioada Sărbătorilor de Paşti - transport Baia Mare - aeroport + bilet avion + retur -5.791,88 lei;
o Costuri necesare pentru ca tatăl să preia minora de la domiciliul mamei pentru a petrece alături de aceasta o lună în vacanţa de vară şi de a o preda ulterior mamei - transport Baia Mare - aeroport + bilet avion + retur - 8.823 lei;
o Costuri necesare pentru ca tatăl să preia minora de la domiciliul mamei pentru a petrece alături de aceasta o săptămână în perioada sărbătorilor de iarnă şi de a o preda ulterior mamei - transport Baia Mare - aeroport + bilet avion + retur -5.097,39 lei;
In raport de situaţia expusă mai sus, orice diminuare a veniturilor actuale realizate de apelant l-ar pune pe acesta într-o imposibilitate obiectivă de a păstra legătura cu propriul copil, în condiţiile în care minorei i-a fost stabilit domiciliul alături de mama sa, în străinătate, cu toată împotrivirea manifestată de tată, peste voinţa acestuia şi fără a se ţine cont dacă tatăl are posibilitatea efectivă de a păstra legătura cu copilul său, aspect ce ar aduce o atingere gravă drepturilor şi libertăţilor consacrate în art. 8, pct. 1 şi pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la respectarea vieţii private şi de familie - drepturi şi libertăţi obligatorii pentru ţările memebre UE, deci, inclusiv pentru România, prin articolul 1:
"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora."
Astfel, pe de o parte, tatăl nu are posibilitatea de a-şi exercita în mod efectiv autoritatea părintească în ceea ce o priveşte pe minora R. Mara, chiar dacă această autoritate i-a fost atribuită printr-o hotărâre judecătorească de divorţ, iar pe de altă parte, prin noua hotărâre pronunţată în legătură cu programul de vizită i-a fost limitat, peste voinţa sa, dreptul de a avea legături personale cu minora conform înţelegerii iniţiale asupra căreia părţile, de comun acord, au convenit.
Totodată modalitatea de punere în aplicare a programului de vizită, de maniera acordată prin hotărârea judecătorească, îl pune pe apelant, pe de o parte în situaţia de a-şi periclita desfăşurarea în condiţii normale a relaţiei părinte - copil, iar pe de altă parte duce la periclitarea unui trai decent al părintelui, în speţă tatăl, prin diminuarea considerabilă a veniturilor neceare traiului zilnic, raportat la cheltuielile extrem de ridicate necesare în vederea deplasării pe ruta România (Baia Mare) -Spania (Madrid).
Faţă de cele arătate mai sus, apelantul apreciază că în mod total nejustificat instanţa fondului a dispus majorarea pensiei de întreţinere până la cota maximă de !4 din veniturile tatălui, fără a avea în vedere şi celelalte cheltuieli necesare traiului de zi cu zi, ba mai mult, chiar condamnând gestul apelantului de contractare, în mod benevol, a unui credit, dar neapreciind în nici un fel eforturile materiale substanţiale depuse din 2016 şi până în prezent în sensul de a-şi asigura veniturile necesare, de maniera arătată mai sus, în vederea respectării programului de vizită, din dorinţa evidentă de a nu inteveni o îndepărtare de copilul său.
Astfel, în mod total nejustificat, a aplicat o unitate de măsură diferită în cazul intimatei care, la rândul său a contractat un credit, apreciind că această împrejurare este lăudabilă la adresa intimatei, dar nu şi la adresa apelantului, arătându-se în acest sens că s-ar dori doar diminuarea, în mod arbitrar, a veniturilor sale, în defavoarea creditorului întreţinerii, aspect total neadevărat, prin raportare la celelalte aspecte învederate mai sus.
Totodată, fără o justificare în acest sens, instanţa fondului a apreciat că pârâtul ar fi amenajat un sediu de firmă, ca urmare a faptului că a solicitat aprobarea unei extinderi la apartamentul proprietate personală şi drept urmare ar realiza şi alte venituri suplimentare care nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei. In realitate, apelantul a concesionat un teren necesar extinderii apartamentului, cu scopul de a spori confortul imobilului şi de a adăuga o camera specială pentru perioada în care minora se află la domiciliul său şi nicidecum pentru obţinerea unor venituri suplimentare nedeclarate, cu scopul sustragerii acestora de la calculul pensiei de întreţinere.
Apelantul mai arată că fără a-i putea fi atribuită vreo vină ulterioară pronunţării hotărârii de divorţ, prin care părţile au stabilit de comun acord derularea relaţiilor fireşti părinte - copil, tatăl este nevoit a-şi aloca toate resursele de venit realizate, precum şi contractarea unor credite numai pentru a-şi realiza dreptul legal de vizită a minorei. în condiţiile în care:
■ Intimata a fost cea care a determinat modificarea condiţiilor de trai a minorei, fără a ţine cont de înţelegerea amiabilă avută de părţi, materializată prin hotărârea de divorţ;
■intimata nu are nici o constrângere materială ca urmare a acestui fapt, toată responsabilitatea financiară căzând în sarcina tatălui;
■familia intimatei locuieşte în România, condiţii în care aceasta nu ar fi nevoită a avea costuri suplimentare în ceea ce priveşte o eventuală deplasare în România alături de minoră pentru a o preda tatălui;
■intimata are un program flexibil în comparaţie cu apelantul care are un loc de muncă ce se desfăşoară în ture şi fără a ţine cont de sărbătorile legale, natura muncii sale având un regim non-stop - Serviciul de Ambulanţă Maramureş;
■minora are un program şcolar diferit de cel al copiilor din România, existând posibilitatea chiar şi a unor modificări în cadrul programului de vizită de o manieră în care tatăl să aibă posibilitatea de a petrece timp alături de minoră, respectiv mai mult decât un număr de 3 zile din care aproximativ 2 zile îl petrec pe drum;
■posibilităţile materiale ale mamei, aşa cum aceasta le-a afirmat, sunt superioare celor realizate de tată.
Totodată, nu trebuie pierdută din vedere nici împrejurarea că unul dintre argumentele determinante folosite de intimată în cuprinsul dosarului nr. 4856/182/2015 în cadrul căruia domiciliul minorei a fost stabilit în Spania, alături de mama sa, a fost tocmai acela că mama are pe de o parte, posibilităţi materiale net superioare tatălui, iar pe de altă parte, are un program flexibil care îi permite a se ocupa îndeaproape de minoră, determinând astfel condiţii optime necesare creşterii şi educării minorei. Aceste argumente au dat convingerea instanţei în sensul că mama îşi trăieşte viaţa la un nivel ridicat, în raport de veniturile realizate într-o ţară străină, în comparaţie cu veniturile pe care le realiza tatăl la acel moment, aceasta având posibilitatea de a participa la creşterea şi educarea minorei chiar şi fără concursul tatălui.
La momentul solicitării stabilirii domiciliului minorei în Spania apelantul apreciază că nu a fost solicitată şi majorarea pensiei de întreţinere, cu toate că veniturile apelantului crescuseră de la momentul pronunţării hotărârii de divorţ, tocmai pentru a creşte şansele obţinerii unei soluţii favorabile, prin afirmarea unor venituri substanţial mai mari faţă de tată, element determinant la adoptarea deciziei de maniera arătată mai sus.
In mod total nejustificat instanţa fondului, la adoptarea soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale a apreciat că nu ar exista posibilitatea de a dispune în sensul celor arătate de apelant, întrucât nu ar exista o asemenea obligaţie prevăzută de lege în sarcina părintelui la care minorul locuieşte, acesta având doar obligaţia de a nu împiedica menţinerea relaţiilor personale dintre copil şi persoanele faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşamen şi de afecţiune, însă nu şi de a asigura, prin suport financiar, exercitarea lor.
Apelantul apreciază că:
-pe de o parte, chiar dacă legiuitorul, în cuprinsul Codului civil care reglementează Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, nu a statuat expresis verbis, o atare situaţie ca şi în speţa de faţă, a prevăzut totuşi, în conformitate cu art. 396, că instanţa de tutelă poate statua asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor. Mai mult decât atât, conform art. 488 Cod civil, sunt identificate îndatoriri părinteşti, fiind stabilită în sarcina părinţilor, ca şi obligaţie, luarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului, dreptul de a păstra legătura cu părintele cu care nu locuieşte fiind unul dintre drepturile esenţiale atât a copilului, cât şi a tatălui.
-pe de altă parte, este indubitabil faptul că exercitarea unui drept de vizită a copilului de către părintele cu care acesta nu locuieşte în mod frecvent, în ţara de domiciliu a minorului, are anumite particularităţi ce trebuie avute în vedere pentru respectarea drepturilor tuturor părţilor implicate.
Nu trebuie pierdută din vedere nici atitudinea total nejustificată a mamei care prin răspunsurile la interogatoriu, contrar probelor cu înscrisuri depuse, neagă orice efort al tatălui de a păstra în mod corespunzător legătura nu fiica sa, în condiţiile în care acesta şi-a alocat toate resursele pentru îndeplinirea dorinţei de a păstra legătura cu minora pe care o iubeşte nespus, ceea ce denotă un comportament abuziv al mamei şi o încălcare a obligaţiei părintelui la care s-a stabilit locuinţa minorului, în străinătate, de a asigura în mod pozitiv legăturile dintre minor şi celălalt părinte, negând totodată existenţa unui excedent al plăţii pensiei de întreţinere stabilită de instanţă, în sensul că, pe lângă pensia de întreţinere stabilită iniţial, tatăl contribuie şi cu alte sume de bani, bunuri şi cadouri pentru asigurarea unor condiţii optime pentru creşterea minorei.
In sensul celor solicitate de noi prin cererea reconvenţională s-au pronunţat şi alte instanţe naţionale, prin raportare la particularitatea situaţiilor în care copiilor le-a fost stabilit domiciliul alături de părintele custodian, în străinătate, sens în care facem trimitere la Decizia civilă nr. 5/2016, pronunţată de Tribunalul Sibiu şi Decizia civilă nr. 146/A/2013 a Tribunalului Bistriţa Năsăud (ambele publicate pe avocatura.com).
Intimata Z. R. C. nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea cu care a fost investită prin raportare la normele juridice incidente şi la probele administrate, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea adresată primei instanţe la data de 28 februarie 2017 reclamanta intimată a solicitat obligarea pârâtului apelant la plata în favoarea minorei R. M. a unei pensii de întreţinere majorate până la un cuantum de ¼ din veniturile realizate de către acesta. În data de 11 aprilie 2017 pârâtul formulează întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând, prin întâmpinare, menţinerea pensiei aflate în plată, iar prin cererea reconvenţională, în principal obligarea reclamantei ca pe cheltuiala acesteia să o aducă pe minora R. M. în ţară la începutul programului de vizită stabilit pentru sărbătorile pascale, vacanţa de iarnă şi vacanţa de vară şi să o preia la sfârșitul programului, precum şi să suporte costurile acestuia de deplasare şi cazare efectuate cu desfăşurarea programului de vizită la sfârşit de săptămână, iar în subsidiar, obligarea la aducerea minorei în ţară şi preluarea acesteia la finalul programului de vizită aferent sărbătorilor pascale, vacanţei de iarnă şi vacanţei de vară, precum şi obligarea la suportarea a jumătate din costurile efectuate cu deplasarea şi cazare pentru pârât şi minoră în vederea exercitării programului de legături personale la sfârşit de săptămână. Prin sentinţa civilă nr. 8722/2018, prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a respins cererea reconvenţională.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâtul.
Apelul este întemeiat în parte pentru argumentele ce vor fi expuse.
Ca un prim aspect, pentru soluţionarea legală şi temeinică a cererii, instanţa apreciază că se impune o expunere a evoluţiei relaţiei dintre părţi, întrucât împrejurările specifice ale prezentei cauze impun o analiză particulară.
Părţile s-au căsătorit la data de 14 iulie 2007, iar din căsătoria acestora a rezultat minora R. Mara, născută la data de 09 octombrie 2009. Prin sentinţa civilă nr. 1519/2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13835/182/2012, s-a dispus desfacerea prin acord a căsătoriei, reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minoră, stabilirea locuinţei minorei la reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de 250 de lei şi stabilirea în favoarea acestuia a unui program de vizitare a minorei în următoarea manieră: ,,de două ori pe lună, în prima şi a treia săptămână a lunii, de vineri ora 18:00 până duminică ora 18:00, de două ori pe lună, în a doua şi a patra săptămână a lunii, de miercuri de la ora 18:00 până joi la ora 18:00, de sărbătorile de Paşti şi de Crăciun câte o zi, în vacanţa de iarnă o săptămână şi o lună în vacanţa de vară, în toate cazurile cu preluarea minorei de la domiciliul reclamantei şi readucerea acestuia la sfârşitul programului de vizitare” (f. 9-12 d.f.).
În data de 16 iunie 2015 reclamanta sesizează judecătoria Baia Mare cu o cerere prin care a solicitat stabilirea locuinţei minorei în Spania, suplinirea consimţământului pârâtului pentru deplasarea minorei în Spania şi modificarea programului de vizitare, cererea fiind înregistrată sub dosar nr. 4856/182/2015. În cauza respectivă pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, arătând că se opune stabilirii locuinţei minorei în Spania şi a solicitat schimbarea locuinţei minorei la acesta şi stabilirea unui program de vizită în favoarea mamei.
Cât timp cererea înregistrată sub dosar nr. 4856/182/2015 era încă pendinte, la data de 12 august 2015 reclamanta formulează o cerere de ordonanţă preşedinţială, înregistrată sub dosar nr. 6658/182/2015, prin care solicită suplinirea consimţământului pârâtului pentru deplasarea minorei în Spania. Faţă de opoziţia pârâtului, cererea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 5734/2015, soluţia rămânând definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de reclamantă, prin decizia civilă nr. 373/A/2015.
La data de 02 octombrie 2015 reclamanta promovează o nouă cerere de ordonanţă preşedinţială similară, înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub dosar nr. 8281/182/2015. Pârâtul se opune, iar cererea este respinsă prin sentinţa civilă nr. 7907/10 noiembrie 2015, rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac.
La data de 14 octombrie 2015, când încă nu era soluţionată nici cererea de ordonanţă preşedinţială precedentă, reclamanta formulează o a treia cerere, cu conţinut similar, înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub dosar nr. 8614/182/2015. Cererea este respinsă prin sentinţa civilă 7563/29 octombrie 2015, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac.
Prin sentinţa civilă nr. 8464/26 noiembrie 2015, pronunţată în dosar nr. 4856/182/2015, prima instanţă admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi respinge cererea reconvenţională, dispunând stabilirea locuinţei minorei în Spania, suplinirea consimţământului pârâtului la deplasare şi reconfigurarea programului de legături personale de următoarea manieră:,,– de Sărbătorile Pascale, trei zile;
– o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 23 decembrie, ora 10:00 până în data de 29 decembrie ora 16:00, în anii impari;
– o săptămână în vacanţa de iarnă a minorei, din data de 27 decembrie până în 2 ianuarie a anului următor, în anii pari;
– o lună în vacanţa de vară a minorei, în perioada 1 iulie – 31 iulie a anilor pari şi în perioada 1 august – 31 august a anilor impari;
în aceste situaţii cu posibilitatea pentru pârât de a prelua minora de la domiciliul reclamantei şi de a o duce la domiciliul său şi cu obligaţia pentru pârât de a readuce minora la domiciliul reclamantei la sfârşitul programului de vizitare;
– un sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 14:00 până duminică la ora 18:00, în localitatea de reşedinţă a reclamantei, respectiv Madrid, Spania”.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul, care a fost respins prin decizia civilă nr. 340/A/2016 a Tribunalului Maramureş. Se mai impune a fi menţionat faptul că reclamanta a părăsit ţara împreună cu minora imediat după pronunţarea soluţiei de către Judecătoria Baia Mare şi mai înainte de rămânerea definitivă a acesteia, iar unul dintre considerentele pentru care Tribunalul a respins apelul formulat de pârât a fost acela că deja, la momentul pronunţării soluţiei în apel, minora era bine integrată în Spania.
După stabilirea locuinţei minorei în Spania, tatăl s-a deplasat în Spania în vacanţa de vară şi de iarnă pentru a o prelua pe minoră şi a o aduce în România şi, ulterior, pentru a o returna în Spania (f. 89-95).
Raportat la starea de fapt, Tribunalul apreciază că se impune analiza cu prioritate a temeiniciei cererii reconvenţionale.
1.Cu privire la cererea reconvenţională
Sub acest aspect, instanţa reţine că relaţiile de familie comportă un specific aparte, care se imprimă inclusiv asupra planului normativ, mai ales atunci când în cauză sunt implicaţi copii minori. Astfel, atâta timp cât părinţii convieţuiesc, aceştia exercită simultan şi împreună drepturile şi îşi îndeplinesc similar obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile copilului, după cum rezultă din dispoziţiile art. 483 şi urm. C. civ. În acest sens, părinţii au, printre altele, dreptul şi obligaţia de a-l creşte, educa şi de a se îngriji de minor, de o manieră care să-i asigure o dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială armonioasă. În momentul în care între părinţi apare separaţia, relaţiile de familie, îndeosebi cele cu minorii, capătă o nouă arhitectură şi dinamică, iar drepturile care compun exerciţiul autorităţii părinteşti se transformă, dobândind noi valenţe şi particularităţi. Astfel, unele drepturi, care anterior se exercitau simultan şi în comun, devin invariabil concurente şi conflictuale, fiind imposibilă exercitarea lor în aceeaşi parametrii. Bunăoară, dacă până la momentul separaţiei dreptul fiecărui părinte şi al copilului de a se bucura de prezenţa reciprocă se exercita în mod natural şi automat prin faptul locuirii alături de minor, odată ce părinţii nu mai convieţuiesc, acesta comportă noi forme de manifestare. Părintele rezident, la care se stabileşte locuinţa minorului, va avea avantajul unei prezenţe în continuare active în viaţa copilului său, relaţia acestora derulându-se în coordonate relativ similare. În schimb, părintele nerezident nu se va mai putea bucura de prezenţa copilului său decât în mod fragmentat şi secvenţial, eventual în limitele unui program de legături personale stabilit de instanţa de judecată. Drepturile părinţilor devin, în contextul dat, invariabil conflictuale, exercitarea fiecăruia presupunând o atenuare a dreptului părintelui advers, în sensul că aceştia nu se mai pot bucura în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate de prezenţa minorului, iar exerciţiul dreptului unuia presupune atenuarea dreptului celuilalt.
În altă ordine de idei, lipsa convieţuirii continue şi neîngrădite a părintelui nerezident cu copilul său poate conduce la alterarea relaţiei dintre cei doi ca urmare a faptului că intensitatea relaţionării va scădea adesea, cel puţin sub aspectul duratei. Amploarea efectelor negative depinde de o pleiadă întreagă de factori, printre care diS.ţa dintre locuinţa părintelui şi a copilului, numărul şi durata întâlnirilor, posibilităţile efective şi concrete ale părintelui nerezident de a se implica în viaţa minorului şi în creşterea şi educarea sa ş.a. În orice caz, atunci când sunt investite cu o cerere având ca obiect, direct sau indirect, relaţia dintre părintele nerezident şi minor, instanţele trebuie să se asigure că iau toate măsurile legale, necesare şi adecvate pentru a garanta ca această relaţie nu este în mod iremediabil sau substanţial afectată prin măsurile dispuse sau prin modul în care sunt configurate obligaţiile părintelui advers. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că statele au obligaţia de a lua măsurile necesare ca părintele care nu locuieşte cu copilul său să poată păstra relaţiile cu acesta (CEDO, dec. Mattenklott c. Germaniei, 11 decembrie 2006), având în acest sens obligaţia de a utiliza, atunci când este cazul, toate mijloacele legale de care acestea dispun (CEDO, dec. Volesky c. Cehiei, 29 iunie 2004).
Totodată, prerogativa părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul său minor, prevăzută atât de art. 401 C. civ., cât şi de art. 496 alin. 5 C. civ., presupune o serie de caracteristici care o individualizează în raport de drepturile subiective clasice. În primul rând, aceasta are o structură complexă, duală, de drept-obligaţie. Astfel, părintele are în acelaşi timp dreptul şi obligaţia de a menţine legăturile personale cu copilul său. Fundamentul componentei pasive rezidă atât în obligaţia părintelui de a veghea la creşterea şi educarea minorului, care reclamă sine die legăturile personale cu copilul, cât şi în necesitatea ca minorul să crească în prezenţa ambilor părinţi pentru a i se oferi toate premisele unei dezvoltări optime şi echilibrate din punct de vedere psiho-social, emoţional, educativ şi profesional. În al doilea rând, pe lângă dreptul părintelui, minorul are în acelaşi timp dreptul de a se bucura de prezenţa părintelui său, fiind interzisă orice ingerinţă directă sau indirectă cu privire la acest aspect. În fine, faţă de cele două drepturi, obligaţia corelativă revine primordial părintelui rezident, care este ţinut să respecte atât dreptul părintelui nerezident cât şi dreptul copilului.
Încălcarea acestei obligaţii de către părintele rezident poate luat multiple forme, de la acte de obstrucţionare directă până la unele mai complexe, precum acte de manipulare, denigrare sau şantaj emoţional, prin care acesta urmăreşte să îl îndepărteze pe părintele nerezident de minor. În egală măsură însă, obligaţiile derivate din exerciţiul autorităţii părinteşti impun părintelui rezident nu doar să tolereze programul de legături personale, ci şi să-l faciliteze, respectiv să ia toate măsurile rezonabile ca acesta să poată fi exercitat pe deplin, întrucât, conform art. 488 alin. 2 lit. c C. civ., printre obligaţiile părintelui se numără şi aceea de a lua toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului, iar în categoria acestor drepturi intră şi acela de a avea legături personale cu părintele nerezident. De altfel, articolul 18 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 statuează că ,,Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte”. Aşa fiind, părintelui rezident i se impune nu doar o conduită pasivă, de abţinere de la orice acţiune sau inacţiune prin care ar putea interfera cu dreptul părintelui nerezident sau al minorului de a se bucura de prezenţa reciprocă în cadrul programului de legături personale, ci şi una activă, de facilitare a exerciţiului acestui drept.
Natura şi întinderea obligaţiilor pozitive care pot fi stabilite în sarcina părintelui rezident depind de particularităţile cauzei şi în special de modul în care se poate realiza legătura personală dintre părintele nerezident şi copil, însă acestea trebuie să rămână, în toate cazurile, rezonabile. Printre elementele ce se impun a fi avute în vedere, atunci când vine vorba de analiza rezonabilităţii obligaţiilor stabilite în sarcina părintelui rezident, se numără şi propria conduită, respectiv măsura în care acesta, prin acţiunile sau inacţiunile sale, a interferat cu drepturile părintelui nerezident, făcând exerciţiul acestuia mai dificil sau chiar imposibil. Intră în această categorie nu doar acele conduite care pot fi apreciate ca ilicite, ci şi cele care, rămânând licite, se constituie, totuşi, în atingeri aduse dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul său şi a dreptului celui din urmă de a se bucura de prezenţa ambilor părinţi.
A admite că luarea unor măsuri de reechilibrare a intereselor divergente nu este admisibilă ar echivala, în unele situaţii, cu golirea totală de conţinut a dreptului părintelui nerezident şi a copilului de a se bucura de prezenţa reciprocă. Bunăoară, dacă locuinţa minorului este stabilită în străinătate, iar părintele nerezident nu are posibilităţile financiare de a se deplasa la noua locuinţă ori efectuarea acestor deplasări presupune eforturi substanţiale, în fapt se ajunge la însăşi negarea dreptului. Or, acest lucru apare cu atât mai greu de acceptat în situaţia în care schimbarea locuinţei minorului este rezultatul manifestării unilaterale de voinţă a părintelui rezident, care alege să-şi schimbe propria reşedinţă.
Raportat la prezenta cauză, Tribunalul reţine că, odată pronunţat divorţul, fiecare fost soţ are dreptul potestativ de a-şi reface viaţa cu un alt partener şi de a-şi stabili locuinţa acolo unde apreciază că este potrivit intereselor sale. Exercitându-şi acest drept potestativ, intimata reclamantă a ales să părăsească ţara şi să-şi stabilească reşedinţa în Spania, alături de noul partener de viaţă. Întrucât locuinţa minorei fusese stabilită la aceasta, iar conform art. 497 C. civ. atunci când schimbarea locuinţei minorului poate aduce atingere drepturilor părintelui nerezident este necesară aprobarea instanţei, reclamanta a fost nevoită să apeleze la instanţă pentru a obţine aprobarea schimbării locuinţei minorei din România în Spania. Prin soluţiile pronunţate, instanţele au încuviinţat schimbarea locuinţei, reţinând, în esenţă, că este în interesul superior al minorei să-şi păstreze locuinţa la reclamantă, care s-a ocupat preponderent de creşterea şi educarea sa de la naştere. Schimbarea intervenită în locuinţa minorei a fost, prin urmare, consecinţa indirectă a exercitării unui drept potestativ, unilateral, al reclamantei, respectiv cel constând în schimbarea propriei locuinţe. Faptul că instanţele au apreciat că menţinerea locuinţei minorei la reclamantă este în interesul superior al acesteia nu este de natură a schimba concluzia expusă, în condiţiile în care schimbarea locuinţei minorei nu s-ar fi impus dacă reclamanta însăşi nu-şi schimba locuinţa. De asemenea, menţinerea locuinţei minorei la mamă nu a avut semnificaţia unei interziceri a dreptului apelantului pârât de a avea legături personale cu minora, cu atât mai mult cu cât prin aceleaşi hotărâri instanţele au stabilit un program de legături într-o nouă configuraţie.
Odată schimbată locuinţa minorei din România în Spania dreptul pârâtului apelant de a avea legături cu aceasta a fost invariabil afectat prin aceea că exerciţiul său presupune eforturi substanţial mai mari, atât financiare cât şi personale. Mai mult, faţă de diS.ţa dintre cele două ţări, implicarea activă şi conS.tă a pârâtului în viaţa minorei devine aproape imposibilă. Sub acest aspect, Tribunalul nu poate achiesa la concluziile primei instanţe în sensul că dreptul la legături personale nu este afectat întrucât acesta poate fi exercitat şi în alte modalităţi decât întâlnirile reciproce dintre părinte şi copil. Cu toate că, într-adevăr, dreptul în cauză nu se rezumă la o atare formă de exercitare, posibilitatea părintelui de a se bucura de prezenţa copilului său constituie forma primară, esenţială şi fundamentală de exercitare a dreptului de legături personale, toate celelalte modalităţi prevăzute de art. 18 din Legea nr. 272/2004 nefiind altceva decât forme complementare şi accesorii de manifestare. Numai întâlnirile directe dintre părinte şi copil pot asigura menţinerea relaţiei dintre cei doi în parametrii rezonabili şi oferă părintelui contextul şi instrumentele necesare prin intermediul cărora să-şi exercite obligaţia de creştere şi educare a copilului său.
Revenind la analiza conduitei părţilor, Tribunalul reţine că în baza unei manifestări de voinţă unilaterale ce a constitui materializarea unui drept subiectiv potestativ, intimata a limitat substanţial posibilităţile pârâtului apelant de a-şi mai exercita propriul drept de a avea legături personale cu minora. În plus, în condiţiile în care dreptul de a avea legături personale cu părintele nerezident reprezintă în egală măsură şi un drept al minorei, prin conduita sa intimata reclamantă a interferat cu ambele drepturi. Or, în acest context, instanţa apreciază că se impune refacerea echilibrului dintre drepturile aflate în conflict, prin punerea în sarcina reclamantei intimate, măcar în parte, a consecinţelor propriei conduitei şi reducerea efectelor negative pe care conduita sa le-a avut asupra drepturilor apelantului pârât şi al minorei. Temeiul unei atare măsuri îl constituie prevederile art. 488 alin. 2 lit. c C. civ. şi al art. 18 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, care îl obligă pe părintele rezident să asigure realizarea drepturilor copilului şi să sprijine menţinerea relaţiilor dintre părintele nerezident şi copil. O atare măsură nu înseamnă negarea îndrituirii reclamantei de a-şi stabili locuinţa unde apreciază potrivit şi nici o tăgăduire a justeţei hotărârii instanţei prin care a fost stabilită locuinţa minorei în Spania, ci doar obligarea intimatei reclamante să suporte în egală măsură efectele negative ale demersului său, nu doar să se bucure de cele pozitive. În caz contrar, intimata ar trage toate beneficiile rezultate din exercitarea dreptului la schimbarea reşedinţei şi a locuinţei minorei, iar apelantul ar suporta ansamblul efectelor negative, cu toate că schimbarea stării de fapt a fost în afara stăpânirii sale şi nu i se poate reţine nicio culpă. Mai mult, nu poate fi scăpat din vedere nici că, în împrejurările date, cu eforturi deloc neglijabile, apelantul a încercat să îşi exercite în continuare dreptul de a avea legături personale cu minora. Faptul că apelantul nu a respectat în totalitate programul este pe deplin justificabil având în vedere eforturile pe care un atare demers le-ar fi presupus şi care sunt consecinţa exclusivă a acţiunilor reclamantei. Faţă de considerentele expuse, Tribunalul apreciază ca fiind justificată cererea apelantului de a pune în sarcina intimatei o parte din costurile pe care le presupune exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora.
Relativ la măsurile ce vor fi puse în sarcina intimatei, se va avea în vedere în mod primordial atât menţinerea rezonabilităţii acestora şi prevenirea abuzurilor din partea apelantului, cât şi existenţa unui drept efectiv şi actual. În acest sens, Tribunalul reţine că prin cererea reconvenţională cu care a investit instanţa, apelantul a formulat, atât pe cale principală, cât şi pe cale accesorie, două categorii de petite, respectiv obligarea intimatei la aducerea minorei în ţară, pe de-o parte, iar pe de altă parte, obligarea acesteia să suporte costurile de deplasare şi cazare în Spania. În ceea ce priveşte cele din urmă petite, se impune a fi observat că acestea nu au în mod expres nicio acoperire în dreptul pozitiv. Cu alte cuvine, nu există nicio normă care să prevadă o obligaţie explicită a părintelui rezident de a suporta costurile de deplasare şi cazare într-o altă ţară pentru părintele nerezident, în scopul exercitării dreptului de a avea legături personale cu minorul. În egală măsură, Tribunalul apreciază că, raportat la împrejurările cauzei, o atare măsură ar apărea disproporţională faţă de prevederile art. 488 alin. 2 lit. c C. civ. şi al art. 18 alin. 3 din Legea nr. 272/2004. Relevant în acest sens este că părintele rezident nu ar avea nicio stăpânire asupra costurilor efectuate de către părintele nerezident, modalităţile de transport şi de cazare fiind la latitudinea exclusivă a celui din urmă, ceea ce face absolut imprevizibilă şi nedeterminabilă obligaţia stabilită în sarcina părintelui rezident şi creează contextul optim de manifestare a unor acţiuni abuzive şi şicanatorii. Or, nu se poate stabili în sarcina unui debitor o obligaţie a cărei întindere să depindă exclusiv de manifestarea potestativă de voinţă a creditorului. Totodată, instanţa de tutelă este obligată ca, în limitele competenţelor legale cu care a fost investită de legiuitor, să urmărească prevenirea tensiunilor în mediul familial şi normalizarea relaţiilor de familie, iar o dispoziţie prin care intimata să fie obligată să suporte costurile de deplasare şi de cazare ale apelantului în Spania în scopul exercitării dreptului de a avea legături personale cu minora ar contraveni, având în vedere circumS.ţele cauzei, unei atare finalităţi. Mai mult, se impune a fi avut în vedere că instanţa investită cu stabilirea locuinţei minorei a statuat cu autoritate de lucru judecat că este în interesul său superior să-i fie stabilită locuinţa în Spania. Sub acest aspect, ambii părinţi au obligaţia de a depune toate eforturile rezonabile pentru a obţine realizarea interesului superior al minorei, ceea ce implică inclusiv suportarea costurilor necesare unui atare demers. Drept urmare, cu toate că stabilirea locuinţei minorei în Spania este consecinţa indirectă a manifestării unilaterale de voinţă a intimatei, care a decis să-şi stabilească propria reşedinţă în Spania, fapt ce reclamă ca aceasta să suporte cel puţin în parte efectele negative patrimoniale ale deciziei asupra dreptului apelantului de a avea legături personale cu minora, şi apelantului îi revine sarcina de a suporta o parte din aceste costuri, chiar dacă asta înseamnă că ele sunt legate de exerciţiul dreptului de a avea legături personale cu minora. În schimb, instanţa va avea în vedere inclusiv acest aspect la momentul statuării asupra obligaţiei de întreţinere. Aşa fiind, Tribunalul apreciază ca neîntemeiată cererea în ceea ce priveşte obligarea intimatei să suporte costurile de deplasare şi cazare integral sau 50%, după caz.
Relativ la cea de-a doua obligaţie solicitat a fi stabilită în sarcina intimatei, respectiv aceea de a o aduce pe minoră în România şi a o prelua la finalul programului de vizitare în vacanţele de vară, de iarnă şi de Paşte, Tribunalul apreciază că cererea este întemeiată în parte. Ca un prim aspect, este de observat că o atare măsură ar readuce parţial exerciţiul dreptului apelantului de a avea legături personale cu minora în aceiaşi parametri, respectiv acesta ar putea să-şi exercite dreptul în condiţii similare celor anterioare stabilirii locuinţei minorei în Spania, fără ca acest lucru să afecteze însă modalitatea de stabilire a locuinţei. Cu alte cuvine, efectele negative ale hotărârii intimatei de a-şi schimba reşedinţa în Spania, şi inclusiv locuinţa minorei, ar fi diminuate, apelantului creându-i-se cadrul în care să se bucure de prezenţa minorei în aceleaşi condiţii. În plus, măsura ar păstra un deplin echilibru între interesul superior al minorei de a avea locuinţa în Spania, pe de-o parte, şi interesul superior al acesteia ca schimbarea locuinţei să interfereze cât mai puţin cu relaţia cu apelantul. În altă ordine de idei, măsura se circumscrie obligaţiei părintelui rezident, prevăzută de art. 488 alin. 2 lit. c C. civ. şi al art. 18 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, de a de a sprijini menţinerea relaţiilor personale a minorei cu apelantul şi de a asigura realizarea dreptului minorei de a avea legături personale cu acesta. Astfel, obligaţia intimatei de a o aduce în ţară pe minoră şi de a o prelua la finalul programului de legături personale nu constituie altceva decât o modalitate de sprijinire a legăturilor personale dintre minoră şi apelant şi de realizarea a drepturilor minorei. Totodată, măsura este rezonabilă şi proporţională, raportat la ansamblul circumS.ţelor cauzei, având în vedere în special că schimbarea locuinţei minorei este consecinţa deciziilor unilaterale ale intimatei şi că exercitarea dreptului la legături personale pentru restul de program, cu toate costurile pe care le-ar implica, rămâne în sarcina apelantului. În fine, nu poate fi pierdut din vedere nici faptul că printre costurile invocate de către intimată cu creşterea şi educarea minorei se numără şi cele cu aducerea acesteia în ţară pentru a se întâlni cu bunicii, iar prin dispunerea măsurii solicitate cele două deziderate ar putea fi realizate la un cost unic.
Instanţa nu poate primi alegaţia intimatei în sensul că o atare măsură ar ridica dificultăţi insurmontabile de aplicare, având în vedere că aceasta este însărcinată şi urmează să nască un alt copil. Este de observat că intimata încearcă să invoce din nou un fapt personal prin care să limiteze drepturile apelantului, ceea nu poate fi primit în împrejurările date. Mai mult, aducerea minorei în ţară şi preluarea acesteia la finele programului de legături personale nu este obligatoriu să fie realizată de către intimată personal.
Totuşi, raportat la cererea formulată, pentru păstrarea caracterului rezonabil şi proporţional, Tribunalul apreciază că se impune stabilirea obligaţiei în sarcina intimatei numai aferent vacanţelor de iarnă şi de vară, având în vedere, pe de-o parte, faptul că pentru vacanţa de sărbătorile Pascale apelantul are un drept de vizită limitat la trei zile, iar, pe de altă parte, faptul că este pertinentă aserţiunea intimatei în sensul că minora s-ar putea să nu aibă în Spania vacanţă cu ocazia sărbătorilor Pascale ortodoxe. Faţă de toate acestea, Tribunalul va admite în parte cererea reconvenţională şi va dispune obligarea pârâtei să o aducă în ţară pe minoră cu ocazia sărbătorilor de vară şi de iarnă şi să o preia la finalul programului de legături personale.
2.Cu privire la pensia de întreţinere
Prin cererea principală, adresată primei instanţe, intimata a solicitat obligarea apelantului la plata unei pensii de întreţinere mărite până la nivelul unui procent de ¼ din veniturile nete lunare realizate de acesta invocând creşterea nevoilor minorei şi existenţa unor costuri ridicate cu formarea sa educaţională şi activităţile extra-curriculare. După cum am văzut, prin sentinţa civilă nr. 1519/2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13835/182/2012, în sarcina apelantului s-a stabilit obligaţia de plată a unei pensii de întreţinere lunare în favoarea minorei în cuantum de 250 lei. Prima instanţă a reţinut că apelantul realizează un venit net lunar de 4126 lei.
Relativ la chestiunea întinderii obligaţiei de întreţinere, art. 499 alin. 1 C. civ. prevede că ,,Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.” Corelativ, art. 525 alin. 1 C. civ. prevede că ,,Minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.” Referitor la întinderea obligaţiei de întreţinere, art. 529 alin. 1 C. civ. statuează că ,,Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti”. Totodată, în conformitate cu alineatul 2 al aceleiaşi norme ,,Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii”.
Pornind de la normele ante-citate, Tribunalul reţine că în relaţia părinte-copil obligaţia de întreţinere decurge din raportul de filiaţie şi este, faţă de părintele debitor, o formă de manifestare a obligaţiilor ce compun exerciţiul autorităţii părinteşti. Astfel, în contextul îndatoririi de a-l creşte pe copil în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios, conform art. 488 alin. 1 C. civ., părintele are datoria şi de a răspunde în mod adecvat nevoilor materiale ale minorului, precum cele cu hrana, educarea, dezvoltarea aptitudinală ş.a. Întinderea acestei obligaţii este jalonată de dispoziţiile art. 529 C. civ. prin două repere: nevoile concrete şi efective ale minorului şi posibilităţile reale ale părintelui. Când vine vorba de analiza nevoilor în contextul obligaţiei de întreţinere, pot fi avute în vedere doar acele trebuinţe reclamante de dezvoltarea armonioasă a creditorului şi în lipsa satisfacerii cărora dezvoltarea sa armonioasă ar fi periclitată. Sub acest aspect, relevante sunt numai cheltuielile necesare şi utile cu satisfacerea nevoilor nu şi cele voluptorii. Este adevărat că fiecare părinte are îndatorirea legală şi morală de a-i oferi copilului său cele mai bune premise de dezvoltare, însă o atare obligaţie nu poate conduce la îndatorare a debitorului obligaţiei de întreţinere dincolo de ceea ce este necesar şi util. Cât priveşte posibilităţile debitorului, legiuitorul a plafonat, prin art. 529 alin. 2 C. civ., obligaţia de întreţinere în cazul unui minor la un nivel maximal de o pătrime. Aşadar, procentul de 1/4 nu este unul aplicabil tale quale de fiecare dată când se pune problema stabilirii unei obligaţii de întreţinere, ci reprezintă limita maximă până la care poate fi obligat debitorul, fără însă a fi exclus ca, în funcţie de circumS.ţele concrete ale cauzei, întinderea obligaţiei să fie stabilită la un nivel inferior.
Transpunând considerentele enunţate la prezenta cauză, instanţa apreciază că se impun a fi reţinute câteva elemente cu relevanţă directă asupra obligaţiei de întreţinere ce se cuvine minorei. Ca un prima aspect, faptul că fiecare părinte este obligat solidar să presteze întreţinere minorei nu înseamnă că în fapt fiecare va fi ţinut la o obligaţiei de aceeaşi întindere. Din contră, o atare concluzie ar exclude solidaritatea şi ar plasa obligaţia pe tărâmul divizibilităţii. Natura solidară a obligaţiei implică îndatorirea fiecărui părinte de a presta la nevoie integral întreţinerea. Cu alte cuvinte, solidaritatea obligaţiei părinţilor de a presta întreţinere pentru copilul lor minor poate conduce, în anumite circumS.ţe, inclusiv la a pune întreaga obligaţie în sarcina unuia. Dacă în relaţia cu minorul obligaţia de întreţinere este solidară, în raporturile dintre aceştia nu mai există o atare particularitate. De aceea, în cazul în care ambii părinţi deţin mijloace pentru a presta întreţinerea, distribuirea sarcinii între cei doi se va face având ca reper atât posibilităţile efective ale părintelui, criteriu mai degrabă relevant în relaţia cu minora, cât şi modul în care, prin conduita sa, fiecare părinte a îngreunat sarcina întreţinerii. Aşadar, dacă ambii părinţi deţin mijloace suficiente pentru a asigura întreţinerea minorei, cuantificarea efectivă a obligaţiei fiecăruia implică inclusiv o analiză a conduitei părţilor şi a modului în care aceasta s-a reflectat asupra întreţinerii datorate. În prezenta cauză, intimata a invocat majorarea costurilor cu creşterea şi educarea minorei pe fondul stabilirii locuinţei în Spania. Or, cum locuinţa minorei a fost stabilită în Spania ca o consecinţă a voinţei unilaterale a intimatei de a-şi schimba propria locuinţă, ceea ce invocă aceasta în fapt, este creşterea valorii întreţinerii datorate ca urmare a propriei conduite. Tocmai de aceea, în aprecierea instanţei, majorarea costurilor cu întreţinerea pe fondul schimbării locuinţei ar trebui suportată în primul rând de către intimată. Pe de altă parte, întrucât fiecare părinte trebuie să vegheze şi să urmărească respectarea interesului superior al copilului său, iar instanţa a hotărât că este în interesul superior al minorei stabilirea locuinţei sale în Spania, o parte din aceste costuri trebuie să fie suportate şi de către apelant.
În continuare, Tribunalul reţine că în justificarea cererii de majorare a pensiei de întreţinere intimata a invocat că plăteşte suma de aproximativ 340 euro lunar (activităţi şi servicii complementare -170 euro, materiale şi manuale şcolare-40 euro, masa-130 euro), 140 euro licenţă iPad, suma de 110 euro pentru limba engleză ca activitate extracurriculară, 700 euro anual pentru teatru muzical, participarea la şcoala de vară-254 euro şi suma de 500 euro aparat dentar; acestea adăugându-se alte cheltuieli ocazionale, legate de excursii şcolare, sport, menţinerea legăturilor personale cu rudeniile din tară ale minorei (bunicii acesteia), îmbrăcăminte etc.
Raportat la cheltuielile invocate, Tribunalul reţine că cel puţin o parte nu pot fi avute în vedere, având o natură voluptorie. Astfel, raportat la vârsta minorei, de 9 ani, efectuarea unor cheltuieli lunare de 140 euro cu licenţa iPad şi 110 euro cu efectuarea unor cursuri de engleză pentru obţinerea atestatului Cambridge, 700 de euro anual cu cursurile de teatru muzical şi 254 de euro cu participarea la şcoala de vară, nu poate fi apreciată ca fiind necesară şi utilă. Faptul că intimata a ales să-i ofere minorei aceste facilităţi este lăudabil, însă nu se poate constitui într-o sarcină impusă pârâtului, cu atât mai mult cu cât nu s-a probat că acesta ar fi fost consultat cu privire la efectuarea acestor cheltuieli, în ciuda faptului că exercitarea în comun a autorităţii părinteşti şi obligaţia de colaborare loială în scopul salvgardării interesului superior al minorei ar fi impus un atare demers.
Mai mult, Tribunalul reţine că pentru a obţine stabilirea locuinţei minorei în Spania, intimata a invocat, printre altele, posibilităţile sale financiare superioare, doar pentru a susţine acum, în mod convenabil, că aceste posibilităţi nu se mai menţin. Or, atâta timp cât intimata a ales să se prevaleze de acest aspect, trebuie să-şi asume şi consecinţele nefavorabile care decurg din aserţiune, inclusiv cele relative la stabilirea obligaţiei de întreţinere.
În fine, instanţa va avea în vedere că rămâne în sarcina apelantului obligaţia de a suporta costurile aferente cu exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora în afara vacanţelor de vară şi de iarnă, precum şi că, pe durata programului de legături personale acesta este ţinut atât la plata pensiei de întreţinere, cât şi la prestarea în natură a obligaţiei de întreţinere.
Faţă de toate acestea, având în vedere veniturile apelantului, nevoile probate ale minorei şi circumS.ţele particulare ale cauzei, Tribunalul apreciază că stabilirea unei pensii de întreţinere în sarcina apelantului la nivelul sumei de 500 de lei lunar converge atât cu posibilităţile creditorului şi nevoile debitorului, cât şi cu obligaţiile specifice ale ambelor părţi relativ la creşterea şi educarea minorei. În plus, faţă de cuantumul pensiei stabilite, nu se mai impun a fi verificate celelalte argumente invocate de către apelant pe calea apelului cu privire la întinderea obligaţiei de întreţinere.
Tribunalul Botoșani
apel-pensie de întreţinere
Judecătoria Sinaia
Pensie de intretinere
Judecătoria Slatina
STABILIRE PENSIE DE INTRETINERE INCAPACITATE TEMPORARA DE MUNCA
Tribunalul Maramureș
Pensie de intretinere. Pretentii. Obligatia parintelui rezident de a aduce copilul minor in Romania pentru realizarea programului de vizitare de catre parintele nerezident
Judecătoria Târgu Bujor
Punere sub interdicţie. Numirea tutorelui. Autorizarea instanţei de tutelă. Regimul juridic al actelor de dispoziţie.