Servitute. Conditii pentru stabilirea servitutii de trecere

În cauză expertiza a arătat că reclamantul proprietar al fondului dominant are acces la calea publică, fiind împiedicat accesul la terenul din spatele pensiunii agroturistice. În cauză însă, nu s-a cercetat în ce măsură proprietarul fondului dominant a provocat imposibilitatea de acces prin construcţiile efectuate şi dacă în cauză devin aplicabile dispoziţiile art 618 alin 2 cod proc civ^.

Prin sentinţa civilă nr. 315/21.02.2018 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, în dosarul nr. 1783/336/2016 s-a admis acţiunea formulată de reclamantul T. F., în nume personal şi titular întreprinzător al Î.I.T. F., în contradictoriu cu pârâţii T. G., K. I., K. G., K. G.e, K. M., K. I., T. I. T. I., C. M., C. I., cu domiciliu necunoscut.

S-a constituit un drept de servitute de trecere, pe tot timpul anului, cu piciorul şi orice mijloace de transport, cu excepţia vehiculelor aparţinând turiştilor cazaţi la pensiunea agroturistică a reclamantei, exclusiv pentru uzul şi exploatarea terenului fond dominant reprezentând parcela de teren proprietatea reclamantei aflată în spatele pensiunii agroturistice a acesteia, înscrisă în CF 50431 Moisei nr. cad. 50431, pe terenul fond aservit proprietatea pârâţilor cu domiciliu necunoscut K. I., K. G., K. G.e , K. M., K. I., T. I.a, T. I., C. M., C. I., pe o suprafaţă având lungimea totală de 50 ml şi lăţimea de 3 ml, înscrisă în CF 50265 Moisei nr. top. 7026/2 şi CF 50267 Moisei nr. top.7027/2,  pe traseul din varianta 1 pe aliniamentul 1-2-3 evidenţiat în Anexa grafică nr.1 la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. B. I., schiţă configurativă ce face parte integrantă din dispozitivul hotărârii

 A fost obligat pârâtul T. G. să respecte servitutea de trecere şi să nu împiedice reclamanţii  în exercitarea dreptului de servitute, astfel cum a fost stabilit de instanţă.

 A fost obligat pârâtul T. G. să plătească reclamanţilor suma de 277 lei cu titlu cheltuieli de judecată. 

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, potrivit art. 617 al. 1 C. civ., proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu, al. (2) arătând că trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puţine prejudicii.

Aşa cum reiese din probatoriul administrat (susţinerea părţilor, înscrisuri de la dosar şi din dosarele ataşate, declaraţia martorilor, expertiza judiciară, cercetarea judecătorească la faţa locului) reclamanta I. I. T. F., respectiv T. F. ca titular întreprinzător al acesteia, are în proprietate un complex imobiliar situat în Moisei, la nr. administrativ 257 B, jud. Maramureş, compus din: imobil construcţie cu destinaţia pensiune agroturistică cu regim de înălţime D+P+E+M, cu o suprafaţă de 136 mp; anexă - căsuţă cu regim de înălţime P, având o suprafaţă de 51 mp şi teren în suprafaţă de 1200 mp, înscrise în CF 50431 Moisei nr. cad. 50431. 

Acest complex imobiliar se învecinează cu locuinţa pârâtului T. G., situată în Moisei, la nr. administrativ 257 A, jud. Maramureş, complexul imobiliar al pârâtului fiind format din casă de locuit cu regim de înălţime Dp+E+Ep, cu suprafaţa de 126 mp, 2 anexe gospodăreşti şi grajd, terenul aferent construcţiilor fiind în suprafaţă de 1398 mp - măsurat de expert până la concurenţa nr.cad.50431 (proprietatea tabulară a reclamanţilor). Acest teren este înscris în CF 50256 Moisei sub nr.top.7026/2 (307 mp), având ca proprietari tabulari pe pârâţii K. G.e, K. M., K. I., T. I.a, T. I., C. M. şi C. I. şi CF 50267 Moisei nr.top.7027/2 (471 mp), având ca proprietari tabulari pe pârâţii K. I. şi K. G..

S-a reţinut că tatăl reclamantului T. F., defunctul T. V. a fost frate al pârâtului T. G., iar loturile de teren proprietatea reclamantei, respectiv cel aflat în folosinţa pârâtului T. G. au făcut parte dintr-un singur lot de teren care a fost în folosinţa antecesorilor celor două părţi. Tatăl pârâtului T. G. şi al defunctului său frate, T. V., tatăl reclamantului T. F. a împărţit terenul aflat în folosinţa sa şi a dat câte o parcelă celor doi fii, suprafaţa de teren pe care se solicită constituirea unei servituţi de trecere fiind lăsată ca şi drum de acces pentru fiecare din cele două loturi. Acest drum de acces a fost folosit ca atare de către cele două familii, până în anul 2016, când pârâtul a interzis accesul reclamantului pe drum, procedând la punerea unor lacăte pe poarta existentă şi/sau parcarea autovehiculelor proprii pe drum. Se pare că această atitudine a fost generată de faptul că terenul din spatele pensiunii a fost folosit ca şi parcare pentru pensiune, iar trecerea mai multor autovehicule decât anterior, ale unor persoane străine de familie, pe lângă casa sa, au generat o atare atitudine a pârâtului. De altfel, cererile anterioare ale reclamantului referitoare la acest drum spre terenul din spatele pensiunii vizau ,,accesul la parcarea pensiunii”, mai apoi aceste cereri fiind precizate în sensul accesului la imobilul anexă cu destinaţia casă de locuit şi teren din spatele pensiunii, eliminându-se orice referire la accesul pentru ,,parcarea pensiunii”, arătându-se că aceasta ,,se află pe terenul din faţa pensiunii” Situaţia dezmembrării topograficului 7029 Moisei este evidenţiată în schiţa de dezmembrare a imobilului cu nr. top 7029 Moisei-anexă  la autorizaţia de construire din 1991 obţinută de antecesorul reclamantului pentru construirea locuinţei sale (actuala pensiune) –f.16

A reieşit astfel că, faptic, terenul reclamantei este împărţit în două parcele, delimitate de imobilul cu destinaţia de pensiune, a cărei lăţime se întinde pe toată lăţimea terenului (9,42 m). Astfel, parcela de la drumul public (str. Izvorul Negru) şi până la pensiune are ieşire la drumul public, porţiunea de la drumul public la pensiune fiind folosită ca şi parcare pentru autovehiculele turiştilor cazaţi la pensiune. Terenul care se întinde din spatele pensiunii şi până la limita de proprietate, şi pe care se află construită anexa folosită ca şi casă de locuit de către reclamantul T. F. şi familia sa are caracter de loc înfundat, neexistând o altă cale de acces de la calea publică la acest teren, astfel că pentru această porţiune de teren s-a impus admiterea acţiunii reclamantului şi constituirea unei servituţi de trecere peste terenul fond aservit care, aşa cum reiese din expertiza administrată are ca proprietari tabulari, în oricare din variantele propuse, pe reclamant şi pârâţii cu domiciliu necunoscut chemaţi în judecată.

Anterior însă, analizării şi alegerii variantei optime a servituţii de trecere, instanţa se va pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta, unită cu fondul cauzei.

Astfel, raportat la faptul că pârâtul nu este proprietar tabular al terenului fond aservit, s-ar putea admite că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Totuşi, el foloseşte acest teren de foarte multă vreme, invocă un drept de proprietate dobândit prin uzucapiune, moştenire şi partaj asupra acestuia (dar fără a formula un petit reconvenţional în acest sens) şi este cel care îl împiedică pe reclamant în folosinţa actuală a căii de acces. Faţă de aceste aspecte şi petitul 2 al cererii reclamantului din acţiunea de faţă, instanţa de fond a respins această excepţie, constatând că acest pârât are calitate procesuală pasivă în dosarul pendinte.

Mai departe, analizând variantele propuse pentru constituirea servituţii de trecere, s-a reţinut că expertul topograf a stabilit 2 variante, prima fiind agreată de reclamant, a doua de pârâtul T. G..

Făcând cercetarea la faţa locului, instanţa a analizat, de asemenea, cele două variante propuse de expert, considerând că servitutea de trecere trebuie să fie stabilită pe vechiul drum de acces, respectiv  în varianta  1, pe aliniamentul 1-2-3 evidenţiat în Anexa grafică nr.1 la raportul de expertiză ( f.133), pe o suprafaţă având lungimea totală de 50 ml şi lăţimea de 3 ml, înscrisă în CF 50265 Moisei nr. top.,7026/2 şi CF 50267 Moisei nr.top.7027/2.

Varianta 2, pe aliniamentul A-B-2-3 din aceeaşi anexă, nu poate fi acceptată ca fiind cea mai bună având în vedere panta terenului, dar şi unghiurile care se formează pe calea de acces şi care, raportat şi la lăţimea mică a drumului, ar îngreuna accesul cu autovehiculele pe calea de acces, spre terenul fond dominant.

Potrivit art. 617 al (2) teza I C. civ., trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică.

Art.619 C. civ. arată că întinderea şi modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înţelegerea părţilor, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosinţă continuă timp de 10 ani, art.625 C.civ. statuând că îngrădirile cuprinse în prezenta secţiune se completează cu dispoziţiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile şi construcţiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul naţional-cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum şi alte asemenea.

Văzând aceste prevederi legale, ţinând cont de faptul că imobilul construcţie cu destinaţia casă de locuit, proprietatea pârâtului T. G. se află exact pe marginea drumului de acces, delimitându-l, pentru a nu fi afectată această construcţie printr-un trafic prea mare pe drumul de acces, instanţa de fond în temeiul art. precizate, a stabilit întinderea şi modul de exercitare a servituţii de trecere astfel: servitutea de trecere se constituie exclusiv pentru uzul şi exploatarea terenului fond dominant reprezentând parcela de teren proprietatea reclamantei aflată în spatele pensiunii agroturistice a reclamantei (doar aceasta având caracter de loc înfundat), pe tot timpul anului, cu piciorul şi orice mijloace de transport, cu excepţia vehiculelor aparţinând turiştilor cazaţi la pensiunea agroturistică a reclamantei, aceasta fiind situată pe parcela de teren care are ieşire la drumul public şi având parcare pe această suprafaţă de teren.

S-a admis şi cel de-al doilea petit, pârâtul T. G. urmând a fi obligat să respecte servitutea de trecere şi să nu împiedice reclamanta în exercitarea dreptului de servitute, astfel cum a fost stabilit de instanţă.

În ce priveşte cheltuielile de judecată, s-a reţinut că reclamanta, prin reprezentant, în dezbateri, a precizat că solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, nesolicitând alte cheltuieli.

 În conformitate cu dispoziţiile art. 453 al (1) C.pr.civ, această cerere a fost admisă, instanţa urmând  a-l obliga pe pârâtul T. G. să achite reclamantei suma de 277 lei cu titlu cheltuieli judiciare, reprezentând c/val. taxei judiciare de timbru achitate.

Împotriva sentinţei civile nr. 315/21.02.2018 şi a încheierilor pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus, în dosarul nr. 1783/336/2016 a formulat apel, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă apelantul T. G. la data de 19.04.2018, fără a motiva în fapt şi în drept apelul.

La data de 26.04.2018 a depus apel şi motive de apel apelantul T. G., prin reprezentant convenţional, împotriva sentinţei civile nr. 315/21.02.2018 şi a încheierilor din 23.02.2017, 26.10.2017 şi 14.12.2017, pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus, în dosarul nr. 1783/336/2016, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, în raport de comunicarea de la fila 204 dosar fond şi plicul privind expedierea apelului de la fila 7 dosar apel.

Apelantul a solicitat în principal, în temeiul art. 480 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă,  raportat la art 466 alin. 4, art. 476, art. 477, art. 478 Cod procedură civilă şi art. 6 din CEDO, admiterea apelului, anularea sentinţei apelate, anularea încheierilor apelate şi trimiterea cauzei în rejudecare instanţei de fond.  In subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 476, art. 477, art. 478 Cod procedură civilă şi art. 6 din CEDO, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea/anularea hotărârii atacate, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea acţiunii sau să se dispună ca servitutea să se efectueze pe varianta nr. 2, cu  obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, cât şi în apel.

Prin motivele de apel apelantul a arătat că înţelege să critice încheierea de şedinţă publică din data de 23 februarie 2017, deoarece nu există acordul expres al pârâtului T. G. pentru completarea cererii de chemare în judecată în sensul completării acesteia cu alte capete de cereri noi, cât şi cu introducerea în cauză a altor părţi în calitate de pârâţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 204 alin. 3 Cod procedură civilă, solicitând admiterea sancţiunii decăderii şi respingerea acţiunii. Tot în această încheiere a fost respinsă şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimaţilor cu  domiciliul necunoscut, excepţia lipsei de interes şi s-a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T. G. cu fondul cauzei, excepţie pe care instanţa nu s-a mai pronunţat, susţine apelantul.

Criticile împotriva încheierilor de şedinţă publică din datate de 26 octombrie 2017 şi din 14 decembrie 2017, vizează faptul că nu există acordul expres al pârâtului T. G. pentru completarea cererii de chemare în judecată în sensul completării acesteia prin introducerea în cauză a altor părţi în calitate de pârâţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 204 alin. 3 Cod procedură civilă, apelantul solicitând admiterea sancţiunii decăderii şi respingerea acţiunii.

Cu privire la sentinţa atacată apelantul susţine că în acest dosar T. F., în nume personal nu este parte în proces, întrucât în încheierea din 26.01.2017 când s-a discutat cine  are calitatea de reclamant se atestă că Întreprinderea individuală T. F. prin titular T. F., motiv pentru care apelantul invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului T. F., cât şi excepţia lipsei calităţii de parte la fond cu referire la principiul disponibilităţii şi contradictorialităţii care au fost rupte.

Apelantul susţine că însăşi mandatul dat mandatarului T. V. pentru a susţine interesele Î.I.T. F. prin titular T. F. care are calitatea de reclamantă în acest dosar este nulă de drept, procura autentificată sub nr. 2600/07.11.2016 de BIN C. M.-I.; după cum se poate lesne constata pe nimeni nu a interesat, deşi aceste aspecte au fost arătate, dar nici măcar nu sunt cuprinse în încheiere, pe considerentul că lipsa calităţii de reprezentant probabil nu este prevăzută în toate codurile de procedură civilă sau nu se aplică la consilierii juridicii ai Oraşului Vişeu de Sus.

La fond, în opinia apelantului  au fost nesocotite grav dispoziţiile art. 6 din CEDO şi art. 204 alin. 3 Cod procedură civilă, deşi nu a existat acordul expres al pârâtului cu privire la nici una dintre completările de acţiune, instanţa respinge sancţiunea decăderii cu motivări care nu au legătură cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Intr-o atare situaţie se impune, ca procesul să fie judecat cu părţile de la primul termen de judecată şi să fie respinsă acţiunea reclamantului, susţine apelantul.

Din procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 997-1002 Cod procedură civilă privind ordonanţa preşedinţială, nu se poate trece niciodată cu alte părţi care sunt introduse în proces în procedura de judecată normală sau pe dreptul comun, după ce instanţa s-a pronunţat asupra competenţei şi a trecut primul termen al ordonanţei preşedinţiale.

Această procedură aplicată la fond este interzisă de legiuitor prin însăşi dispoziţiile legale mai sus amintite, susţine apelantul.

Pe de altă parte, toate excepţiile invocate au fost respinse iar ca instanţa să le analizeze în mod real, obiectiv şi temeinic, a făcut doar o trecere în revistă şi respingându-le cu o motivare stereotipă şi fără ca reclamantul să înţeleagă claritatea şi calitatea hotărârii, arată apelantul.

Apelantul reiterează aceste excepţii din nou în cadrul căii ordinare de atac şi solicită să fie desfiinţate şi încheierile premergătoare, care din punctul său de vedere i-au creat şi îi creează o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin admiterea excepţiilor.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a proprietarilor din carte funciară, apelantul susţine că după cum rezultă în mod obiectiv, proprietarii de C.F. figurează cu o înscriere a dreptului de proprietate de peste 110 ani, precum şi vârsta pe care au avut-o anterior înscrierii în cartea funciară, astfel că există prezumţia simplă şi de notorietate că aceştia sunt decedaţi, aspect confirmat şi de ICCJ ,cât şi de minuta din data de 11 iunie 2008 pct.3.

Cu privire la excepţia lipsei de interes, se justifică prin faptul că reclamantul prin propriile construcţii şi mijloace când a construit pensiunea probabil şi-a închis şi parţial accesul în spate şi este surprinzător cum de a obţinut toate avizele legale, având în vedere susţinerile  din faţa instanţei că nu are acces la imobilul de natură teren din spatele pensiunii. Apelantul susţine că intimatul –reclamant în anul 2016 şi-a transportat cu un autovehicul de peste 20 de tone, lemnele de foc pe care le-a depozitat în spatele pensiunii unde susţine că nu are acces.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a lui T. F. si Întreprinderea individuală T. F. prin titular T. F., se justifică, în opinia apelantului,  prin aceea că primul nu a fost parte în dosar la fond, iar celălalt nu are personalitate juridică, astfel a stabilit ICCJ - DCD nr. 1/2016 şi art. 22 din OUG nr. 44/2008 „ întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului".

Apelantul susţine că  la momentul când s-a partajat voluntar cu defunctul său frate, defunct care este tatăl lui T. F. şi T. V., s-au împărţit ca fiecare să aibă drum pe partea lui şi să nu treacă unul pe la altul; aspect care reiese fără drept de tăgadă din sentinţa civilă prin care defunctul său frate s-a şi întabulat.

În opinia apelantului, T. F. şi-a închis voit calea de acces la terenul din spate, iar din lucrarea de expertiză reiese acest lucru.

S-a mai arătat că modul în care instanţa de judecată la fond a stabilit servitutea încalcă în mod flagrant dreptul la viaţă personală, privată şi de familie, practic se trece pe sub dormitorul conjugal fiind încălcate şi dispoziţiile art. 8 din CEDO şi art. 26 alin. 2 din Constituţia României, în opinia apelantului.

La constituirea dreptului de servitute trebuie să se aleagă trecerea prin locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit. Aşadar, la stabilirea unei servituţi de trecere, trebuie să se ţină seama şi de interesul celui ce urmează să suporte consecinţele ei, iar nu să se ia în considerare în mod precumpănitor şi exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.

Varianta nr. 2 propusă de apelant la fond, presupune un drum deja existent, practic reclamantul trece din proprietatea lui în partea superioară a imobilului  apelantului, fără să pună în pericol de surpare, din cauza trepidaţiilor provocate de maşini, casa de locuit a apelantului motiv pentru care la fond nu a solicitat despăgubiri.

Apelantul face trimitere la art. 1 Protocolul 1 din CEDO şi invocă dispoziţiile art. 617 şi 618 Cod  civil solicitând a i se da  posibilitatea să-şi exprime poziţia procesuală şi să se aibă în vedere şi apărările sale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în etapa procesuală a apelului, de către intimatul T. F. în nume personal şi în calitate de titular al Î.I.T. F. s-a solicitat respingerea apelului formulat de către paratul T. G., împotriva sentinţei civile nr. 315/2018 pronunţata de către Judecătoria Vişeu de Sus, aceasta fiind legală şi întemeiată.

Intimatul invocă decăderea apelantului  din dreptul de a mai propune probe si a invoca excepţii, ca urmare a faptului ca motivele de apel au fost depuse peste termenul prevăzut de lege pentru exercitarea caii de atac, respectiv, motivele de apel au fost depuse la instanţă in data de 26.04.2018 după cum se poate observa din comunicările existente la dosarul cauzei, iar comunicarea hotărârii a fost făcuta la data de 23.03.2018, curgând astfel termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor.

Pe fond se solicită respingerea apelului. Se susţine că apelantul reiterează excepţiile invocate la instanţa de fond, făcându-se totodată acuzaţii total impertinente si neverosimile cu privire la persoana intimatului, punând totodată la îndoială şi imparţialitatea instanţei de judecată.

Intimatul consideră sentinţa apelată ca fiind legală şi întemeiată, instanţa de fond pronunţându-se în baza unor probe concludente, pertinente si administrate cu respectarea dispoziţiilor legale.

In ceea ce priveşte transformarea cererii de ordonanţa preşedinţiala in acţiune de drept comun, invocă prevederile art.1001 Cod procedură civilă.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţa a proprietarilor de carte funciară intimatul consideră  că atâta timp cât instanţa in baza art.58 Cod procedură civilă a numit curator special pe dna av. N. R., care să reprezinte interesele acestora, capacitatea de folosinţa prezumându-se până la dovedirea cu acte de stare civilă sau acte care atesta decesul, această excepţie nu poate fi primită, instanţa in mod legal procedând la respingerea acesteia.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, consideră că prin mijloacele de proba administrate, a făcut dovada folosului practic urmărit prin acţiunea civilă, care constă în constituirea căii de acces.

In ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active, consideră că instanţa de fond a apreciat in mod corect faptul ca întreprinderea individuală stă in judecată prin titularul acesteia, aceasta neavând personalitate juridică.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului, aceasta nu poate fi primită atât timp cât acesta pretinde existenţa unui drept real asupra terenului in litigiu.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, arată faptul că terenul pe care se solicită constituirea servituţii de trecere, a făcut parte dintr-un singur trup de teren care a aparţinut bunicului său, teren care a fost împărţit de către acesta celor 2 fii ai săi, în cote părţi egale, lăsând totodată o cale de acces care despărţea cele doua fonduri astfel împărţite, pentru accesul şi buna exploatare a acestora.

Prin martori si înscrisuri, intimatul consideră că a dovedit că acea cale de acces a fost folosită împreună de către cele două familii până în anul 2016 când apelantul T. G., invocând ca pretext trecerea turiştilor, a blocat practic calea de acces prin punerea unui lacăt pe poarta comună şi prin parcarea maşinilor proprii în calea de acces.

Se susţine că imobilul construcţie a fost edificat in anul 1994 prin autorizaţia de construire nr.22/13.12.1994, în anul 2015 realizându-se doar modernizarea acesteia si schimbarea funcţiunii in pensiune agroturistică, prin obţinerea unei finanţări europene, calea de acces fiind exercitată doar pe traseul existent, respectiv pe traseul cu nr. l evidenţiat in raportul de expertiza, traseul cu nr. 2 pe care il agreează apelantul, nu a existat si practic nu există, fiind construit un gard din colţul casei sale până la drumul public, gard din beton construit in urma cu peste 20 de ani de către tatăl său.

In drept, invocă dispoziţiile art. 466- 482 din Cod procedură civilă.

Pentru intimaţii cu domiciliul necunoscut a fost numită în calitate de curator special dna avocat P. I. care a depus note de şedinţă la dosar.

Prin notele de şedinţă s-a  solicitat a se respinge excepţia tardivităţii invocată de intimatul T. F., iar pe fond s-a solicitat admiterea apelului în ceea ce priveşte petitul subsidiar, ca servitutea să se efectueze pe varianta nr.2, expusă în raportul de expertiză şi respingerea apelului sub aspectul petitului principal – file 71-72 şi 97-98.

Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a solicitat a se respinge sancţiunea decăderii  întrucât motivele de apel au depuse în termenul legal iar, pe fond, a reiterat în esenţă, susţinerile din memoriul de apel.

Apelul a fost legal timbrat – fila 20. 

Analizând sentinţa civilă în limita motivelor de apel, a dispoziţiilor legale aplicabile şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art 477 cod proc civ instanţa de apel procedează la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Devoluţiunea operează cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu (art 479 alin 1 cod proc civ). 

Raportat la dispoziţiile legale antecitate, instanţa de apel verifică legalitatea şi temeinicia sentinţei civile în limitele motivelor de apel conform art 477 şi art 479 alin 1 cpc.

În cauză nu au fost invocate motive de ordine publică de către instanţă din oficiu.

Excepţia decăderii invocată prin întâmpinare este neîntemeiată. Motivele de apel sunt depuse în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Sentinţa civilă a fost comunicată apelantului T. G. la data de 23 martie 2018 (f. 204, d fond), iar motivele de apel au fost depuse la oficiul poştal la data de 23 aprilie 2018 (f. 7), termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art 468 alin 1 cod proc civilă fiind astfel respectat.

Apelantul a declarat apel împotriva sentinţei civile pronunţate în dosar, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din data de 23.02.2017, 26.10.2017 şi 14.12.2017. Contrar celor susţinute în cererea de apel, se constată că prima instanţă de judecată a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T. G. în sensul respingerii acestei excepţii, considerentele hotărârii referindu-se la motivele pentru care excepţia a fost respinsă.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus la data de 14.10.2016 reclamantul T. F. în calitate de titular al Î.I.T. F., CUI 26262463, a formulat în contradictoriu cu pârâtul T. G. cerere de ordonanţă preşedinţială solicitând a fi obligat pârâtul la deblocarea străzii aparţinând domeniului public al comunei Moisei, drum ce poartă denumirea de Uliţa V. şi G. T., iar în caz de neconformare să fie autorizat reclamantul să efectueze deblocarea străzii pe cheltuiala pârâtului. În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art 997 cod proc civ.

Pentru imobilul construcţie cu destinaţia casă de locuit se eliberează la data de 13 decembrie 1994 autorizaţia de construire nr 22, titularul autorizaţiei fiind T. V. (f. 15,d fond).

La data de 05.11.2014 se autorizează la solicitarea T. F. Î.I. extinderea pe orizontală şi verticală casă de locuit Dp+P+1E în casă Dp+P+E+M şi schimbarea funcţiunii în pensiune agroturistică + construire anexe pentru imobilul situat în Moisei nr 257/B, judeţul Maramureş, CF 50431 (f. 17 şi urm, d fond).

În CF 50431 Moisei nr cad sub A1 este înscris imobilul teren în suprafaţă de 1200 mp, iar sub A1.1 – imobilul construcţie situat în Moisei nr 257B. dreptul de proprietate asupra acestor imobile este înscris în favoarea T. F. Î.I. sub B5 (f. 22).

Astfel, acţiunea fiind formulată de T. F. titular al Î.I.T. F. care este titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor teren şi construcţie conform CF 50431 Moisei, se constată că motivele de apel referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active sunt neîntemeiate. În calitate de titular al Î.I.T. F. poate efectua toate demersurile şi este titularul acţiunilor prin care se apără sau se pune în valoare dreptul de proprietate asupra imobilelor, inclusiv al unei acţiuni în stabilirea servituţii de trecere ori a unei acţiuni în obligaţie de a face, respectiv de a debloca accesul la imobilele deţinute în proprietate ori de a respecta o servitute de trecere. Fiind titulară a dreptului de proprietate, T. F. Î.I. poate fi şi titulară a unui drept de servitute.

Întreprinderea Individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică conform art 2 lit g din OUG 44/2008. Întreprinderea individuală este o formă de desfăşurare a activităţilor economice de către o persoană fizică. Întreprinderea individuală fiind însă titularul dreptului de proprietate, trebuie să i se recunoască şi calitate procesuală activă în acţiunile ce au ca obiect apărarea sau valorificarea dreptului al cărui titular este. Pe plan procesual drepturile întreprinderii individuale sunt exercitate prin titularul acesteia, persoana fizică T. F..

Se constată astfel că excepţiile lipsei calităţii procesuale active sunt neîntemeiate.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant motivat de nulitatea mandatului acordat de reclamantă în cauză nu poate fi invocată pentru prima dată în apel conform art 478 alin 1 şi 2 cod proc civilă. 

La al doilea termen de judecată în primă instanţă, la data de 24.11.2016 reclamantul prin mandatar a solicitat în temeiul art 1001 cod proc civilă transformarea cererii de ordonanţă preşedinţială în acţiune în constituire servitute de trecere şi în acest sens a depus cererea prin care a schimbat cadrul procesual sub aspect obiectiv şi subiectiv. A chemat în judecată în calitate de pârâţi pe K. I. şi K. G. cu domiciliu necunoscut şi a solicitat constituirea unei servituţi de trecere în favoarea terenului proprietatea reclamantei ce este un teren înfundat, a solicitat să fie obligat pârâtul T. G. să nu efectueze niciun act prin care să împiedice dreptul de trecere ce va fi stabilit de instanţă. În şedinţa de judecată din 24.11.2016 se precizează că servitutea este de 100 ml şi 4 m lăţime. 

Conform art 1001 cod proc civ:

La solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanţă, cererea de ordonanţă preşedinţială va putea fi transformată într-o cerere de drept comun, situaţie în care pârâtul va fi încunoştinţat şi citat în mod expres cu această menţiune.

În opinia instanţei de apel această cerere depusă de reclamantă la data de 24.11.2016 nu reprezintă o transformare a cererii de ordonanţă preşedinţială, ci o cerere nouă distinctă de cererea iniţial înregistrată în dosar. În temeiul dispoziţiilor art 1001 cod proc civilă reclamantul nu poate modifica obiectul cererii şi nici cadrul procesual subiectiv. Acest aspect a fost invocat de reprezentantul pârâtului T. G. în şedinţa de judecată din data de 26 ianuarie 2017, însă nu a fost invocat prin motivele de apel, iar instanţa de apel nu poate constata din oficiu nerespectarea acestor dispoziţii legale, motivul nefiind de ordine publică pentru a putea fi invocat din oficiu. 

La termenul de judecată din data de 24.11.2016 pârâtul personal sau avocatul acestuia nu s-au opus a se lua act de transformarea cererii de ordonanţă preşedinţială în acţiune de drept comun şi de faptul că au fost chemate în judecată şi alte persoane (f. 73, d fond).  La următorul termen de judecată pârâtul T. G. se opune introducerii în judecată a altor persoane şi invocă trei excepţii: excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor nou chemaţi în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T. G. şi excepţia lipsei de interes.

Pentru a se pronunţa asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor K. prima instanţă de judecată nu face nicio cercetare. Este adevărat că pentru a fi admisă această excepţie şi a se face dovada pierderii capacităţii de folosinţă trebuie depuse la dosar acte de stare civilă ce să ateste dacă persoanele chemate în judecată sunt în viaţă sau nu. Această dovadă nu a fost făcută de titularul excepţiei, dar nici prima instanţă de judecată nu a cercetat din oficiu aceste aspecte, chiar şi numai raportat la măsura citării acestor pârâţi prin publicitate. Fără a cerceta dacă aceşti pârâţi au domiciliu cunoscut prima instanţă a dispus de la primul termen de judecată citarea prin publicitate. Persoanele nou chemate în judecată sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului fond aservit, aceste persoane au calitate procesuală pasivă în cererea prin care se solicită constituirea servituţii de trecere.

Prin apelul declarat apelantul a arătat că instanţa în mod greşit a respins sancţiunea decăderii pentru nerespectarea dispoziţiilor art 204 alin 3 cod proc civ întrucât nu a existat acordul pârâtului pentru modificarea acţiunii. Pentru nerespectarea dispoziţiilor art 204 alin 1 cpc sancţiunea este într-adevăr decăderea, însă pentru nerespectarea dispoziţiilor art 1001 cod proc civ, sancţiunea este inadmisibilitatea, sancţiune ce nu a fost invocată de apelant. Transformarea cererii de ordonanţă preşedinţială în acţiune de drept comun se poate face până  la închiderea dezbaterilor la prima instanţă, alin 2 al acestui articol impunând numai condiţia ca pârâtul să fie încunoştiinţat despre transformare. În cazul aplicării dispoziţiilor art 1001 cod proc civ nu este necesar acordul pârâtului. Prin urmare, raportat la procedura de transformare a cererii de ordonanţă preşedinţială în acţiune de drept comun nu sunt aplicabile dispoziţiile art 204 alin 3 cpc.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie terenul aflat în proprietatea tabulară a reclamantei înscris în CF 50431 Moisei nr cad 50431 în suprafaţă de 1200 mp nu are caracter de loc înfundat, imobilul are o deschidere directă la drumul public de 9,42 m. pe teren este edificată o construcţie în natură „pensiune” care obturează accesul în partea din spate a terenului. Expertul a propus două trasee pentru constituirea servituţii de trecere. Au fost identificaţi în raport proprietarii terenului asupra căruia se solicită constituirea servituţii: traseul 1 sub aspect de CF face parte din CF 50265 Moisei nr top 7026/2 şi CF 50267 Moisei nr top 7027/2 proprietari tabulari fiind K. G.e, K. M., K. I., T. I.a, T. I.. C. M., C. I., K. I. şi K. G.. Traseul nr 2 face parte din CF 50431 Moisei nr cad 50431 proprietar tabular T. F. Î.I. şi din terenul înscris în CF 50265 Moisei nr top 7026/2 şi CF 50267 Moisei nr top 7027/2 proprietari tabulari fiind K. G., K. M., K. I., T. I.a, T. I., C. M., C. I., K. I., K. G..

Având în vedere concluziile expertizei la data de 14.11.2017 se formulează de către reclamant cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a lui K. G.e, K. M., K. I., T. I.a, T. I., C. M., C. I. pentru opozabilitatea hotărârii faţă de aceştia. În drept, au fost invocate dispoziţiile art 64, art 65, art 68 cod proc civ, dispoziţii care se referă la procedura de judecată a cererii de intervenţie voluntară, la situaţia intervenientului , momentul de la care acesta devine parte în proces, la chemarea în judecată a altor persoane. De altfel, reclamantul motivează această cerere raportat la dispoziţiile art 68 cod proc civilă. Însă, aceste persoane chemate în judecată (prin petit pentru opozabilitate) sunt proprietari tabulari a terenului pe care se solicită a se constitui servitutea şi nu persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. De altfel, natura juridică a acestei cereri nu a fost pusă în discuţie şi nu a fost lămurită de prima instanţă. Din dispozitivul sentinţei civile rezultă că prima instanţă a apreciat cererea ca fiind o cerere prin care a fost extins cadrul procesual subiectiv, fără a se face vreo referire la temeiul în drept invocat de reclamant prin cerere pentru a se respecta principiul disponibilităţii.

La termenul de judecată din data de 14.12.2017 pârâtul T. G. prin reprezentant a arătat că se opune chemării în judecată a altor persoane şi invocă sancţiunea decăderii prevăzută de art 204 cpc. Deşi opoziţia pârâtului T. G. a fost formulată procedural sancţiunea fiind decăderea din dreptul de a modifica cererea chiar şi în condiţiile în care rezultă din probele administrate pe parcursul procesului necesitatea lărgirii cadrului procesual sub aspect subiectiv (dispoziţiile art 204 cod proc civ nu fac distincţie în acest sens), instanţa de judecată a respins neîntemeiat excepţia şi nu a pus în discuţie în măsura în care se aprecia necesar incidenţa dispoziţiilor art 78 alin 2 cod proc civ.

Apelantul prin motivele de apel a invocat excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii principale. Instanţa apreciază că motivele invocate în susţinerea acestei excepţii reprezintă veritabile motive de apărare pe fondul cererii de constituire a servituţii şi nu o veritabilă excepţie a lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii. Reclamantul justifică interes în formularea acţiunii dat fiind faptul că are interes să aibă deschis un drum la terenul aflat în spatele pensiunii agroturistice.

Potrivit art 617 cod civil:

Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.

(2) Trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puţine prejudicii.

 (3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândeşte un alt acces la calea publică.

Potrivit art 618 cod civil: 

Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

(2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului care are acces la calea publică şi cu plata dublului despăgubirii.

În cauză expertiza a arătat că reclamantul proprietar al fondului dominant are acces la calea publică, fiind împiedicat accesul la terenul din spatele pensiunii agroturistice. În cauză însă, nu s-a cercetat în ce măsură proprietarul fondului dominant a provocat imposibilitatea de acces prin construcţiile efectuate şi dacă în cauză devin aplicabile dispoziţiile art 618 alin 2 cod proc civ.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut ca motivare în alegerea variantei 2 de acces următoarele: „Mai departe, analizând variantele propuse pentru constituirea servituţii de trecere, se reţine că expertul topograf a stabilit 2 variante, prima fiind agreată de reclamant, a doua de pârâtul T. G..

Făcând cercetarea la faţa locului, instanţa a analizat, de asemenea, cele două variante propuse de expert, considerând că servitutea de trecere trebuie să fie stabilită pe vechiul drum de acces, respectiv  în varianta  1, pe aliniamentul 1-2-3 evidenţiat în Anexa grafică nr.1 la raportul de expertiză ( f.133), pe o suprafaţă având lungimea totală de 50 ml şi lăţimea de 3 ml, înscrisă în CF 50265 Moisei nr.top.,7026/2 şi CF 50267 Moisei nr.top.7027/2.

Varianta 2 , pe aliniamentul A-B-2-3 din aceeaşi anexă, nu poate fi acceptată ca fiind cea mai bună având în vedere panta terenului, dar şi unghiurile care se formează pe calea de acces şi care , raportat şi la lăţimea mică a drumului, ar îngreuna accesul cu autovehiculele pe calea de acces, spre terenul fond dominant”.

Aceste argumente nu se bazează şi pe concluziile unui expert pentru ca din coroborarea probelor să rezulte că varianta 2 de servitute este cea care respectă exigenţele art 617 alin 2 cod civil. 

Concluzionând se constată că apelul este întemeiat. Prima instanţă de judecată a cercetat insuficient fondul pretenţiilor deduse judecăţii, nu a dispus verificările necesare pentru a stabili dacă pârâţii chemaţi în judecată au capacitate procesuală de folosinţă, nu a efectuat suficiente cercetări pentru a identifica domiciliul acestora.

În cauză se impune a se stabili dacă reclamantul a creat situaţia de loc înfundat pentru terenul din spatele pensiunii agroturistice şi dacă cererea de constituire a servituţii este în aceste condiţii întemeiată. Prima instanţă de judecată se impune să stabilească măsuri (inclusiv prin stabilirea obligaţiilor în sarcina părţii ce solicită citarea ori a părţii ce invocă excepţia) pentru a se pronunţa pe bază de probe cu privire la capacitatea procesuală de folosinţă a pârâţilor, iar dacă aceştia se află în viaţă să dispună măsuri pentru identificarea domiciliilor acestora pentru a fi citaţi. De asemenea, prima instanţă se va pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T. G. în mod explicit, inclusiv prin încheiere sau dispozitiv dacă va uni excepţia cu fondul, urmând a stabili calitatea procesuală pasivă în raport de cererile formulate, context în care se impune a fi pusă în discuţie şi natura juridică a cererii formulate de reclamant la data de 14.11.2017.

Pentru motivele arătate, în temeiul art 480 alin 2 şi 3 cod proc civilă se va admite apelul, se va anula sentinţa civilă cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, măsură ce s-a solicitat a fi luată de către apelant prin cererea de apel. 

Domenii speta

Spete similare