Servitute. Neintrunirea in persoana reclamantului a calitatii de proprietar al fondului dominant

^Aşadar, situaţia premisă pentru introducerea unei astfel de cereri este reprezentată de calitatea de proprietar a reclamantului în privinţa imobilului teren lipsit de calea de acces la drumul public.

În spetă, instanţa reţine că reclamantul D. T. nu este proprietarul imobilului reprezentând fondul dominant, raportat la hotărârile judecătoreşti mai sus-menţionate, pronunţate ulterior emiterii sentinţei ce face obiectul apelului de faţă.

In acest context, faţă de schimbarea stării de fapt în apel, instanţa apreciază ca cererea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile legii pentru admiterea sa, impunându-se în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la probaţiunea administrată în apel, schimbarea sentinţei în totalitate cu consecinţa respingerii petitului principal al acţiunii dar şi a celui accesoriu care va urma soarta celui principal^.

Prin sentinţa civilă nr. 518 din 09.09.2015 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, în do¬sarul nr. 737/224/2013 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul D. T. în contradictoriu cu pârâţii D. D. şi D. I. şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus constituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea reclamantului privind fondul do¬minant reprezentat de imobilul cuprins în CF nr. 50294 a localităţii Şieu, cu nr. cad. 50294, în tot cursul anului cu picioarele şi mijloacele de transport, asupra fondului aservit aflat în fo¬lo¬sinţa pârâţilor proprietari extratabulari, cu suprafaţa de 6.123 mp, corespondent cu extrasul de carte funciară nr. 50258 Şieu, din conversia CF nr. 2378 Şieu, cu nr. top. 105/2, conform va¬riantei nr. 1 şi anexa grafică nr.2 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. P. G. (filele 162-174 din dosar), traseu delimitat de punctele 1-2-3-4-5-6-7-1 cu su¬pra¬fa¬ţa totală de 81 mp colorată cu verde în anexa grafică nr.2.

Pârâţii au fost obligaţi să ridice poarta din fier montată între punctele 12 şi 14, poartă fi¬gurată pe Anexa grafică nr.1, iar în caz de refuz autorizează reclamantul la înlăturarea porţii.

S-a dispus înscrierea dreptului de servitute de trecere în favoarea reclamantului D. T., în CF nr. 50258 Şieu, din conversia CF nr. 2378 Şieu, cu nr. top. 105/2.

S-a constatat că reclamantul a renunţat la judecată faţă de pârâţii D. V., D. M. căs. F. I., D. I. căs. D. L., cu domiciliul necunoscut, pâ¬râţii chemaţi în judecată F. M., D. I.a, D. I.a, D. N., O. I.a, S. M., D. V., P. I., S. I.a, M. M., F. Ş., M. Ş., C. M., precum şi C. a comunei Şieu re¬pre¬zentată prin Primar.

S-a constatat că reclamantul a renunţat la judecată faţă de pârâţii chemaţi ulterior în ju¬decată, D. Ileana măr. S. I. I. I. Bizeu cu domiciliu necunoscut şi D. V., cu domiciliul în comuna Şieu nr. 76.

S-a dispus obligarea în solidar a pârâţilor D. D. şi D. I., la plata în favoarea reclamantului a sumei de 5.700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, reclamantul a precizat în acţiunea introductivă că deţine în proprietate două terenuri, care sunt înscrise în CF 50294 şi CF 87 a localităţii Şieu, depunând la dosar doar extrasul de carte funciară nr. 50294 Şieu, cu nr. cad, 50294, din care rezultă că este înscris cu suprafaţa de 3.191 mp.

Pârâţii D. I. şi D. D. nu au făcut dovada că terenurile ce le deţin sunt înscrise în cartea funciară. La fila 50, vol. III, s-a depus titlul de proprietate nr. 1961/24/ 29.08.2003 emis pe numele lui D. I., pentru suprafaţa de 7 ha şi 254 mp.

Din expertiza tehnică judiciară întocmită de ing. P. G., rezultă că reclamantul de¬ţine în proprietate două parcele de teren prezentate în Planul de Amplasament şi delimitare, Anexa grafică nr. 1. Astfel parcela nr. 1, cu nr. cad. 50293, întabulată în CF 50293 a localităţii Şieu, dobândit cu titlu de uzucapiune pentru suprafaţa de 1.085 mp, este delimitată de pun¬c¬te¬le 9-10-11-12-13-66-67-68-69-70-71-72-73-74-9 pe Anexa grafică nr. 1. Pe această parcelă este edificată casa de locuit cu nr. administrativ 73.

Parcela nr. 2, cu nr. cad. 50294 este întabulată în CF nr. 50294 a localităţii Şieu, în ba¬za unei hotărâri judecătoreşti, cu titlu de uzucapiune pentru suprafaţa de 3.191 mp. Această par¬celă este delimitată pe Anexa grafică nr. 1, între punctele, 17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36-37-60-61-62-63-64-65-17.

Referitor la pârâţii D. D. şi D. I., s-a arătat că deţin în proprietate ex¬¬tra¬tabulară, suprafaţa de 6.123 mp, iar această parcelă de teren este delimitată în Anexa gra¬fi¬că nr. 1, de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36-37-38-39-40-41-42-43-44-45-46-47-49-50-51-52-53-54-55-56-57-58-59-1. Pe acest teren sunt edificate, o casă cu nr. administrativ 74 şi 75 şi patru anexe gospodăreşti precum şi două fântâni. În partea estică a terenului este construită o poartă me¬ta¬lică delimitată între punctele 12 şi 14 în Anexa grafică nr. 1. S-a precizat că acest teren are co¬res¬pondenţă cu extrasul de carte funciară nr. 50298 Şieu rezultat din conversia CF 2378 Şieu, cu nr. top. 105/2 Şieu, cad. 105/2-C1, care a fost depus la fila 93 din volumul I.

De asemenea s-a menţionat că în partea estică a parcelei nr. 2 deţinută de D. T., se află parcela deţinută de fiul acestuia D. V., cu o suprafaţă de 2.352 mp. A¬cea¬stă parcelă a fost delimitată între punctele 14-15-16-17-65-64-63-62-61-67-68-69-70-71-72-73-74-75-76-77-78-14. Pe această parcelă sunt edificate, o casă de locuit cu nr. administrativ 76 şi două anexe gospodăreşti.

Această persoană nu a fost chemată în judecată, iar identificarea terenului deţinut de a¬cesta a constituit doar un mijloc de apărare al pârâţilor D. I. şi D. D., care nu au formulat vreo cerere de introducere în cauză a acestei persoane.

Despre parcela nr. 2 identificată cu nr. cad. 50294, care este înscrisă în CF 50294 a lo¬calităţii Şieu, având suprafaţa de 3.191 mp, ce constituie proprietatea reclamantului D. T., expertul a concluzionat că aceasta are caracter de loc înfundat, iar pentru ca re¬cla¬man¬tul să aibă acces la calea publică a propus 3 variante.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa trebuie să stabilească care este le¬gea aplicabilă servituţii de trecere, având în vedere că prin Legea nr. 71/2011 a fost pusă în a¬pli¬care Legea nr. 287/2009 privind codul civil.

 Pentru analiza aplicabilităţii în timp a legii civile, instanţa a avut în vedere şi actele din dosarul nr. 314/224/2012, care oferă date suficiente pentru a stabili dacă faptele juridice re¬clamate au fost săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi.

 Astfel din întreg materialul probator din dosarul pendinte şi cel din dosarul nr. 314/ 224/2012, a rezultat că situaţia privind trecerea reclamantului de la gospodăria sa, la terenul gră¬dină pentru recoltarea cartofilor, a fânului şi a merelor din pomii fructiferi, s-a născut cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. După anul 1990, pârâţii au amplasat porţi metalice şi au res¬tric¬ţionat accesul reclamantului la terenul denumit grădină.

În consecinţă instanţa a avut în vedere pentru stabilirea aplicabilităţii în timp a legii civile, dispoziţiile art. 6, alin. 2 din noul Cod civil, care prevede că actele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte e¬fecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a să¬vâr¬şirii sau producerii lor.

Aceste dispoziţii, aşa cum se susţine şi în jurisprudenţă, sunt aplicabile în materia ser¬vituţilor, nu cele prevăzute de alin. 6 al textului art. 6, deoarece acesta se referă doar la ra¬por¬turile de proprietate şi regimul general al bunurilor.

Pentru a clarifica că textul art. 6, alin. 2 al noului Cod civil este aplicabil în materia ser¬vituţilor, în speţa de faţă, s-a avut în vedere şi norma specială în materie prevăzută de tex¬tul art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Co¬dul civil, care prevede că dispoziţiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situaţiilor ju¬ridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.

Dispoziţiile din Titlul II, capitolul III, secţiunea 1, privesc limitele juridice ale drep¬tu¬lui de proprietate, iar la art. 617 şi urm. este reglementat dreptul de trecere, exercitarea a¬ces¬tuia, întinderea  şi modul de stabilire a acestuia.

În concluzie, instanţa a apreciat că speţa din acţiunea reclamantului este supusă dis¬po¬ziţiilor art. 616 din Codul civil 1864, care prevede că proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru ex¬ploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar  putea o¬ca¬ziona.

Caracterul de loc înfundat al gospodăriei reclamantului, a fost stabilit prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. P. G.. Dintre variantele propuse prin ex¬per¬tiză, instanţa a considerat că traseul de trecere stabilit de varianta nr. 1, este cel care stabileşte în mod real şi reflectă modul anterior de folosire a accesului la terenul grădină al recla¬man¬tu¬lui, este cel mai optim de realizat. Acest traseu este delimitat de punctele 1-2-3-4-5-6-7-1, dar este obstrucţionat prin existenţa unei porţi metalice amplasate între punctele 12 şi 14 din A¬ne¬xa grafică nr. 2, având haşuri de culoare verde. Poarta metalică blochează accesul, iar acţiunea a-parţine pârâţilor, astfel că obligaţia de a face solicitată de către reclamant pentru înlăturarea acestui obstacol, este întemeiată.

În consecinţă, instanţa a apreciat acţiunea reclamantului întemeiată în ceea ce pri¬veş¬te capătul principal din acţiunea introductivă, pe dispoziţiile art. 616 din Codul civil 1864, ast¬fel că va admite cererea prin constituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul şi mij¬loa¬cele de transport în tot timpul anul, pe traseul menţionat mai sus peste terenul pârâţilor care este corespondent extrasului de carte funciară nr. 50258 Şieu din conversia CF nr. 2378 Şieu, cu nr. top. 105/2. Pârâţii nu şi-au întabulat dreptul de proprietate care poate fi constatat ca do¬bân¬dit atât în baza reconstituirii conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 modificată şi com¬ple¬ta-tă cât şi prin ale modalităţii originare de dobândire aşa cum se prevede în textul art. 644 din Codul civil din 1864.

Apărarea pârâţilor a fost respinsă pe considerentul că reclamantul are posibilitatea de a trece peste terenul proprietatea fiului său D. V., motivat de faptul că această parcelă a fost cândva în indiviziune, iar ulterior a fost atribuită printr-un partaj voluntar.

Nu este relevant în cauză partajul voluntar invocat în apărare de către pârât, de¬oa¬re¬ce aşa cum se poate observa din schiţa terenurilor, între gospodăria reclamantului şi celelalte par¬cele de teren, există o porţiune de teren care se interpune între aceste parcele şi care este de¬ţinută de către pârâţi.

Pe această porţiune de teren se poate realiza trecerea directă şi pe traseul cel mai scurt, către terenul grădină deţinut de reclamant.

Instanţa a admis şi cererea privind obligaţia de a face, respectiv a dispus ca pârâţi să fie obligaţi să ridice poarta de fier montată între punctele 12 şi 14 din anexa grafică nr. 1 a ra¬por¬tului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. P. G., iar în caz de refuz va au¬to¬riza pe reclamant să înlătura această poartă. Ca temei de drept instanţa a reţinut apli¬ca¬bi¬li¬tatea dispoziţiilor art.1528 din noul Cod civil, prin raportare la dispoziţiile art. 6, alin. 5 din noul Cod civil.

Cu privire la cererea de la pct. B din acţiunea introductivă, care a fost susţinută de re¬cla¬mant prin reprezentant, pe fondul cauzei, instanţa a considerat că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, acest drept real poate fi înscris în cartea funciară pentru opozabilitate, astfel că ce¬re¬rea a fost admisă prin înscrierea acestuia în extrasul de carte funciară nr. 50258 Şieu din con¬versia CF nr. 2378 Şieu, cu nr. top. 105/2.

În temeiul dispoziţiilor art. 406 din Codul de procedură civilă, instanţa a constatat că reclamantul a renunţat la judecată cu privire la pârâţii, D. V., D. M. căs. F. I., D. I. căs. D. L. cu domiciliul necunoscut şi F. M., D. I.a, D. I.a, D. N., O. I.a, S. M., D. V., P. I., S. I.a, M. M., F. Ş., M. Ş., C. M. şi C. a comunei Şieu reprezentată prin Primar. De asemenea s-a constatat că re¬clamantul a renunţat la judecată şi faţă de pârâţii D. Ileana măr. S. I. I. I. Bizeu şi D. V..

Ca urmare a constatării renunţării la judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pa¬si¬ve a pârâţilor înscrişi în cartea funciară, invocată de către pârâţii nu a mai fost pusă în dis¬cu¬ţie.

Cealaltă excepţie a inadmisibilităţii acţiunii, este evident o excepţie care nu poate fi so¬luţionată înainte de intrarea în fond fiind evident fără susţinere cât timp acţiunea re¬cla¬man¬tu¬lui a fost consideră întemeiată.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 şi 455 din Codul de procedură civilă pârâţii au fost o¬bli¬gaţi în solidar să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 5.700 lei re¬pre¬zentând taxa judiciară de timbru, onorar avocaţial, onorariu expert.

Împotriva sen¬tinţei civile nr. 518 din 09.09.2015 pronunţată de Judecătoria Drago¬mi¬reşti, în dosarul nr. 737/224/2013 au promovat apel D. D. şi D. I., solicitând instanţei solicitând în temeiul art. 480 alin. 2  din Noul Cod de procedură civilă admiterea a¬pe¬lului, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 518 din 09.09.2015 şi respingerea acţiunii for¬mu¬la¬tă de reclamantul D. T. şi a obligării pârâţilor D. D. şi D. I. (I.), în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.700 lei cheltuieli de judecată. Solicită obligarea re¬clamantului la cheltuieli de judecată la fond, în sumă de 2.000 lei.

În motivarea cererii de apel se arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală. Re¬cla¬man¬tul D. T. este proprietar al i¬mo¬bilului în natură teren situat în Şieu, înscris în CF nr. 50294 Şieu, nr. cad. 50294 devenind pro¬prietar al imobilului în baza sentinţei civile nr. 697 din 05.12.2012, prin uzucapiune, îns¬cri¬in¬du-şi proprietatea în cartea funciară la data de 19.02.2013, aşa cum atestă extrasul de carte fun¬ciară aflat la dosar.

Pârâţii, fiu şi tată, deţin terenul învecinat, în suprafaţă de 6.123 mp cuprins în CF 50258 Şieu, cf vechi 2378 Şieu, nr. top. 105/2 Şieu, aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză de expert P. C. Gh..

În conformitate cu dispoziţiile art. 616 Cod civil 1864, dispoziţie legală în raport de care a fost examinată cererea reclamantului privind constituirea servitutii de trecere, pro¬pri¬e¬ta¬rul a cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului.

Aşa cum se arată în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară, litigiul pen¬tru stabilirea dreptului de trecere se poate purta numai între proprietarul fondului dominant şi a celui aservit, iar pentru constituirea dreptului celor două fonduri, trebuie să aparţină unor pro¬prietari diferiţi. Dacă fondul aservit, este proprietate comună, deoarece servitutea este o sar¬cină ce impune tuturor coproprietarilor fondului aservit, constituirea ei se poate face numai în contradictoriu, cu toţi coproprietarii, trebuind ca cele două fonduri să aparţină unor pro¬pri¬e¬tari diferiţi.

În acţiunea introductivă de instanţă reclamantul, i-a chemat în judecată pe pro¬pri¬e¬ta¬rii de carte funciară ai imobilului aservit cuprins în CF nr. 50258 Şieu, nr. top. 105/2 Şieu, dar aceştia fiind decedaţi, aşa cum s-a probat cu actele de stare civilă depuse la dosar şi cum se re¬cu¬noaşte de părţi au fost chemaţi în judecată moştenitorii acestora. Ulterior, reclamantul, a re¬nun¬ţat la judecată faţă de toate persoanele pârâte chemate în judecată, în afară de pârâţii D. D. şi D. I. (I.) - încheierea civilă din 15 aprilie 2015 şi respectiv încheierea civilă din 03.06.2015, condiţii în care acţiunea a fost admisă numai faţă de pârâţii D. D. şi D. I. (I.), renunţarea Ia judecată, fiind reluată formal şi în sentinţă.

Tot reclamantul arată că D. I. a fost mama sa, iar D. V., bunicul, D. M., fiind sora mamei sale D. I. (este vorba de coproprietarii fondului a¬ser¬vit, din CF nr. 50258 Şieu).

Avându-se în vedere cele arătate mai sus, precum susţinerile reclamantului cum că toate terenurile care sunt menţionate în planul de amplasament şi delimitare au aparţinut ta¬tă¬lui său, D. V., inclusiv parcelele deţinute de reclamant şi D. V., apreciază că instanţa de fond a aplicat greşit legea, neputându-se constitui un drept de trecere asupra unei par¬cele de teren, pentru care au calitatea de coproprietari alte persoane introduse în judecată, dar la care s-a renunţat, atât în privinţa lor, cât şi a moştenitorilor. Pe de altă parte, însăşi re¬cla¬mantul ar avea calitatea de moştenitor după o parte dintre coproprietarii fondului aservit (D. V. l. T. - bunic, D. V. l. V. - tată şi D. I. - mamă), even¬tu¬alul drept de trecere putând a fi stabilit în condiţiile partajului.

Pe de altă parte, aşa cum recunoaşte reclamantul inclusiv parcela de teren folosită de fiul său, D. V., a fost cumpărată de tatăl reclamantului, condiţii în care, în calitate de moş¬tenitor, în cadrul partajului, are posibilitatea de-a solicita drum de trecere, reclamantul fo¬lo¬sind şi parcela pe care ulterior i-a cedat-o în folosinţă fiului său D. V., pe care 1-a che¬mat în judecată, dar ulterior a renunţat. Reclamantul a fost cel care a ridicat construcţiile şi pe terenul fiului său D. V., accesul la ambele parcele făcându-se peste terenul cedat spre folosinţă fiului acestuia.

Pentru a constitui un drept de trecere peste terenul de sub CF nr. 50258 Şieu nr. top. 105/2 Şieu, instanţa de fond a reţinut că la dosar s-a depus titlul de proprietate nr. 1961/24/ 29.08.2003 pe numele lui D. I., pentru suprafaţa de 7 ha şi 254 mp şi că pârâţii nu şi-au întabulat dreptul de proprietate, care poate fi constatat ca dobândit, atât în baza reconstituirii conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 modificată, cât şi prin alte modalităţi de dobândire, aşa cum se prevede în textul art. 644 Cod civil 1864.

Aprecierile instanţei - nesusţinute de probe - sunt contrare însăşi susţinerilor re¬cla¬man¬tului, care i-a chemat în judecată pe pârâţii de rândul 1 şi 2 pentru că folosesc terenul a¬ser¬vit, reclamantul prin reprezentant, învederând instanţei că pârâţii deţin titlu de proprietate, pen¬tru terenul lor, în care nu e inclus drumul în litigiu.

Nici concluziile scrise ale reclamantului, nu susţin aprecierile instanţei, în concluzii reclamantul făcând vorbire de o servitute de trecere mai veche, aflată în baza de date a O.C.P.I. Maramureş.

Pârâţii nu sunt proprietari ai terenului afectat servitutii de trecere. Doar pârâtul D. I. (I.) frate cu reclamantul, este moştenitor alături de reclamant şi alte persoane, ce n-au calitate de parte în cauză, după D. V. l. T. (bunic), D. V. 1. V. (tată) şi D. I. (mamă).

De remarcat şi faptul că, prin concluziile scrise, sesizându-se modalitatea juridică, pri¬vind constituirea drumului de trecere, nu se mai solicită constituirea, ci a se permite re¬cla¬man¬tului accesul la imobil, pe considerentul că ar fi existat o servitute de trecere mai veche, a¬fla¬tă în baza de date a O.C.P.I. modul de solicitare evidenţiind o obligaţie de a face ce s-ar fun¬damenta pe un drum existent, situaţie ce n-ar fi necesitat chemarea în judecată a pro¬pri¬e¬ta¬ri¬lor tabulari sau a moştenitorilor acestora.

Deşi reclamantul, în acţiune, face vorbire doar de un drept de trecere care să fie ins¬ti¬tuit (constituit) fără a arăta modalitatea practică de realizare a dreptului, instanţa, admiţând ac¬ţi¬unea, a constituiet dreptul de servitute pe tot timpul anului, în tot cursul anului, cu picioarele şi mijloace de transport, pronunţându-se astfel la ceea ce nu s-a cerut, încălcând dispoziţiile art. 22 alin. 6 din Noul Cod de procedură civilă

Dispoziţia instanţei de înscriere în CF nr. 50258 Şieu nr. top. 105/2, în favoarea re¬cla¬mantului, a dreptului de servitute, este de asemenea nelegală.

În încheierea de şedinţă din 03.06.2015 s-a luat act de renunţarea la judecată a recla¬man¬tului privind cererea din acţiunea introductivă, având ca obiect înscrierea în cartea fun¬ci¬a¬ră a dreptului de servitute, arătându-se că pârâţii înscrişi în cartea funciară nu mai au calitate pro¬cesuală pasivă.

În concluziile scrise, ţinându-se seama de renunţarea la judecată privind înscrierea în cartea funciară a servituţii, reclamantul nu s-a mai referit la cererea de sub pet. b din acţiune. Cu toate acestea s-a reţinut de către instanţă că va admite şi cererea de sub pet. b din acţiunea in¬tro¬duc¬tivă, pentru că a fost susţinut de reclamant, pe fondul cauzei.

Într-adevăr în încheierea din data de 02.09.2015 este consemnată cererea re¬cla¬man¬tului, prin avocat, de admitere a acţiunii, aşa cum a fost formulată în scris, conform variantei I din raportul de expertiză. Această susţinere este una la nivel general, fiind materializată în con¬cluziile scrise, în care se susţin numai primul şi al treilea capăt de cerere.

Pe de altă parte, instanţa, în pronunţare, era obligată a ţine seama de încheierea in¬ter¬lo¬cutorie din 03.06.2015, privind renunţarea reclamantului la judecată, privind cererea de în¬s¬cri¬ere în CF a servitutii, neputându-se reveni asupra renunţării. S-au încălcat în acest fel dis¬po¬ziţiile art. 22 alin. 6 din Noul Cod de procedură civilă, dispoziţiile art. 9 privind drep¬tul de dis¬poziţie al părţilor, precum şi dispoziţiile art. 406 şi 407 din Noul Cod de procedură civilă.

Tocmai ca urmare a renunţării la judecată, în considerentele sentinţei, s-a reţinut că ex¬cepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor nu se mai poate pune în discuţie. Oricum, în lipsa calităţii de părţi în cauză, a proprietarilor de carte funciară sau a antecesorilor a¬ces¬to¬ra, instanţa nu putea dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute, încălcându-se dispoziţiile art. 893 din Noul Cod civil.

Pe de altă parte, reclamantul în acţiune, nici n-a cerut înscrierea dreptului de servitute (a servituţii) asupra fondului aservit, respectiv în CF nr. 50258 Şieu, nr. top. 105/2, ci, în¬s¬cri¬erea în „foaia de proprietate a fondului dominant 50294”, constatând, astfel şi încălcarea dis¬po¬ziţiilor art. 22 alin. 6 şi art. 9 din Noul Cod de procedură civilă.

S-a dispus de către instanţă ca pârâţii să ridice poarta din fier montată între punctele 12 şi 14, iar în caz de refuz, l-a autorizat pe reclamant la înlăturarea porţii, reţinând apli¬ca¬bi¬li¬ta¬tea dispoziţiilor art. 1528 din Noul Cod civil, prin raportare la art. 6 alin. 5 din Noul Cod civil. Pe lângă trimiterea la dispoziţiile legale evocate, nu se motivează dispoziţiile legale a¬pli¬ca¬bile, separat de faptul că în acţiune, se cere a se înlătura de către pârâţii de rândul 1 şi 2, a por¬ţii metalice, fără a se solicita încuviinţarea instanţei ca poarta să fie înlăturată de recla-mant.

Deci, instanţa a adăugat la ceea ce s-a cerut (plus petita), susţin apelanţii.

Porţile metalice ce asigură proteguirea curţii terenului folosit de pârâţii de rândul 1 şi 2, au o vechime de cca. 70 ani, neputând a exista motive legale care să justifice desfiinţarea a¬ces¬tora, nici prin prisma vechimii şi menirii acestora, dar nici prin prisma nelegalităţii ad¬mi¬te¬rii dreptului de trecere.

Porţile protejează gospodăria pârâţilor şi, chiar în situaţia în care s-ar fi admis cererea re¬clamantului de trecere, pot fi instituite alte obligaţii legate de folosirea porţii, iar nu des¬fi¬in¬ţa¬rea acestora. Acestea n-au fost amplasate pentru a împiedica accesul reclamantului ci într-un alt scop, anume de proteguire şi asigurarea securităţii gospodăriei pârâţilor, iar dispoziţiile le¬ga¬le aplicabile, sunt ale vechiului Cod civil.

Ca urmare şi admiterea acestui capăt de cerere este neîntemeiat.

Pârâţii au fost obligaţi în solidar la cheltuieli de judecată în sumă de 5.700 lei, re¬pre¬zen¬tând taxă judiciară de timbru, onorar avocaţial şi onorar expert, fără a se arăta cuantumul su¬mei pentru fiecare dintre aceste prestaţii.

În ceea ce priveşte cuantumul taxei de timbru, nu putea a fi încuviinţat decât cel sta¬bi¬lit de instanţă, prin încheierea din 09.10.2013 în sumă de 57,4 lei, chiar dacă reclamantul a achitat o sumă mai mare (200 lei).

Onorarul de expert achitat este de 2.285 lei, chitanţele aflându-se la dosar.

În ce priveşte onorarul de avocat, chitanţa aferentă acestuia, n-a fost depusă la dosar, cu respectarea dispoziţiilor art. 452 din Noul Cod de procedură civilă, cel mai târziu la data în¬cheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Astfel că, în privinţa onorarului de avocat, cuantumul acestuia nu putea a fi luat în considerare. Prin urmare, şi această obligare este nelegală, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 şi 452 din N.C.P.C.

Nelegalitatea acesteia derivă şi din nelegalitatea admiterii acţiunii, pentru cele ce pre¬ced şi de aceea au solicitat şi înlăturarea cheltuielilor de judecată cu consecinţa obligării re¬cla¬man¬tului la cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri.

Intimatul D. T., prin întâmpinarea formulată a arătat că nu se opune ad¬mi¬te¬rii apelului iar pe cale de consecinţa schimbarea în parte a sentinţei în ceea ce priveşte înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute astfel cum a solicitat iniţial prin cererea in¬troductivă, însă ulterior s-a renunţat la acest petit pentru simplul motiv că nu putea obţine în¬scrisurile privitoare la calitatea de moştenitori ai proprietarilor tabulari (pârâţii faţă de care s-a renunţat la judecată).

Intimatul arată că se opune admiterii în totalitate a apelului privitor la schimbarea în to¬talitate a sentinţei civile privitor la constituirea servituţii de trecere în favoarea sa conform variantei nr. 1 şi anexei grafice nr. 2 din raportul de expertiza al dlui ing. P. G., traseu de¬limitat prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-1 cu suprafaţa totală de 81 mp. De asemenea se opune ad¬miterii apelului şi în ceea ce priveşte obligarea apelanţilor-pârăţi de a ridica poarta din fier montată între punctele 12 şi 14 de pe anexa grafică nr. 1 din raportul de expertiză, apreciind că faţă de aceste petite sentinţa civilă atacată este una legală raportat la expertiza efectuată în ca¬u¬ză.

În motivarea întâmpinării se apreciază ca fiind legală şi temeinică în principiu ho¬tă¬rârea atacată în ansamblul ei, mai puţin eroarea care s-a strecurat cu privire la dispunerea în¬s¬cri¬erii dreptului de servitute în cartea funciară, petit faţă de care intimatul-reclamant, a re¬nun¬ţat la judecată.

Foarte concludent s-a dovedit a fi în cauză raportul de expertiză din care reiese faptul că pe varianta nr. 1, cea pe care s-a pronunţat hotărârea, exista o servitute de trecere mai ve¬che aflată în baza de date a OCPI Maramureş, iar singurele persoane care se opun utilizării a¬ces¬tui drum sunt apelanţii, care motivează faptul că acel drum aflat în baza de date a OCPI Ma¬ramureş, ar fi de fapt curtea acestora.

Câtă vreme apelanţii deţin titlu de proprietate pe terenul de sub construcţiile lor, (prac¬tic pe întreaga gospodărie), iar acest drum nu este cuprins în titlul de proprietate nr. 1961/2003, aceştia în mod total nejustificat utilizează în prezent în mod exclusiv acea cale de acces, care până în anul 2013 a fost folosită atât de către intimatul-reclamant, cât şi de ape¬lanţi.

Având în vedere cele de mai sus, solicitam menţinerea hotărârii primei instanţe mai puţin înscrierea în cartea funciară a servituţii.

Apelanţii D. D. şi D. I. prin răspunsul la întâmpinare formulat arată că au luat act de neopunerea pârâtului la admiterea apelului, în ceea ce priveşte înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute.

Opunerea intimatului la admiterea în totalitate a apelului, respectiv la schimbarea în totalitate a sentinţei civile nr. 518/2015 este nefondată. Sub acest aspect, apelanţii învederează faptul că prin întâmpinare nu se aduc argumente şi apărări, raportat la motivele de apel, privind nelegalitatea sentinţei.

Este nepertinentă şi apărarea formulată de intimat în sensul că până în anul 2013, intimatul ar fi folosit drumul de trecere, ţinându-se seama de fundamentul juridic al acţiunii. DE altfel, intimatul nici u a practicat trecerea peste acest teren, la nevoie practicând trecerea peste terenul folosit de fiul lui.

Servitutea, aşa cum se statuează în practica judiciară este indivizibilă, întrucât se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. Când unul sau ambele fonduri aparţin mai multor coproprietari, constituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului.

Astfel cadrul procesual din cauză u permite constituirea servituţii în lipsa calităţii de părţi în cauză a proprietarilor tabulari sau a moştenitorilor acestora care, iniţial, au fost chemaţi în judecată, dar la care ulterior s-a renunţat.

Învederează instanţei că în dosarul nr. 779/224/2012, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 697/2012, în temeiul căreia intimatul şi-a înscris dreptul de proprietate, s-a formulat recurs de către D. I., cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Maramureş cu termen de judecată în data de 21.01.2016.

Soluţionarea apelului a fost suspendată la data de 17.02.2016 până la soluţionarea dosarului civil nr. 64/224/2016 al Judecătoriei Dragomireşti, cauza fiind repusă ulterior pe rol ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 184/2018 în dosarul anterior menţionat.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi în con¬siderarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Prima instanţă a fost învestită cu solicitarea reclamantului D. T. de instituire a unei servituţi de trecere în favoarea fondului dominant reprezentat de imobilul teren înscris în CF 50294 Şieu, nr. cadastral 50294 asupra terenului aservit aflat în folosinţa pârâţilor, respectiv înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit, reclamantul învederând că este proprietar al imobilului fără cale de acces la drumul public în baza sentinţei civile nr. 697/2012, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în dosar nr. 779/224/2012 având ca obiect uzucapiune.

Cererea a fost admisă de Judecătoria Dragomireşti, instanţa constituind dreptul de trecere, obligând pârâţii să ridice poarta din fier, dispunând înscrierea dreptului în cartea funciară.

Apelul declarat de D. D. şi D. I. este întemeiat.

Prin sentinţa civilă nr. 697/2012, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în dosar nr. 779/224/2012 a fost admisă cererea formulată de reclamantul D. T. şi s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului teren înscris în CF 2378, nr. top 105/1 şi în CF 87, nr. top 112/1, parcela având nr. top 105/1 fiind înscrisă ulterior în CF 50294 Şieu, nr. cadastral 50294, făcând obiectul acţiunii deduse judecăţii în prezenta cauză ca fond dominant.

Pe parcursul soluţionării prezentei cereri de apel, prin decizia civilă nr. 28/R/2016 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 779/224/2012, a fost admis recursul declarat de recurentul D. I., împotriva sentinţei civile nr. 697/05.12.2012, pronunţată de Ju¬decătoria Dragomireşti, în dos. nr. 779/224/2012 hotărârea fiind casată în întregime, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune s-a perimat, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 47/2018 a Judecătoriei Dragomireşti, definitivă şi irevocabilă.

În acest context, în dosar nr. 64/224/2016 al Judecătoriei Dragomireşti s-a solicitat rectificarea CF 50294, radierea dreptului de proprietate al reclamantului D. T..

Prin sentinţa civilă nr. 184/2018 a Judecătoriei Dragomireşti, pronunţată în dosar nr. 64/224/2016, a fost admisă cererea de rectificare dispunându-se radierea din cartea funciară 50294 Şieu a dreptului de proprietate al pârâtului D. T. înscris în baza sentinţei civile nr. 697/2012 a Judecătoriei Dragomireşti.

Servitutea de trecere reprezintă acea sarcină impusă pentru uzul şi utilitatea altui imobil având un alt proprietar. Servitutea este un drept asupra lucrului altuia şi constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate. Servituţile acordă proprietarului fondului dominant fie beneficiul limitării exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit, fie chiar al exercitării unora din prerogativele ce intră in conţinutul juridic al acestui drept.

Conform  art. 617 din Noul Cod civil,,proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului.

Aşadar, situaţia premisă pentru introducerea unei astfel de cereri este reprezentată de calitatea de proprietar a reclamantului în privinţa imobilului teren lipsit de calea de acces la drumul public.

În spetă, instanţa reţine că reclamantul D.T. nu este proprietarul imobilului reprezentând fondul dominant, raportat la hotărârile judecătoreşti mai sus-menţionate, pronunţate ulterior emiterii sentinţei ce face obiectul apelului de faţă.

In acest context, faţă de schimbarea stării de fapt în apel, instanţa apreciază ca cererea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile legii pentru admiterea sa, impunându-se în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la probaţiunea administrată în apel, schimbarea sentinţei în totalitate cu consecinţa respingerii petitului principal al acţiunii dar şi a celui accesoriu care va urma soarta celui principal.

În acest context, cheltuielile de judecată de la fondul cauzei urmează a rămâne în sarcina reclamantului intimat.

Faţă de aceste considerente, tribunalul va admite apelul, va schimba în totalitate sentinţa urmând a respinge acţiunea formulată de re¬cla¬man¬tul  D. T. ca neîntemeiată, conform dispozitivului prezentei decizii.

Instanţa va stabili remuneraţia definitivă a curatorului special, dl. Avocat P.an Cătălin din ca¬drul Baroului Maramureş la nivelul sumei de 500 lei şi va constata că apelanţii au făcut dovada a¬chi¬tării sumei de 300 lei reprezentând avans remuneraţie, dispunând obligarea acestora la plata în favoarea curatorului special a diferenţei de 200 lei, prezenta dispoziţie fiind executorie.

Reţinând culpa procesuală a intimatului D. T., Tribunalul, în baza art. 453 Cod procedură civilă, îl va obliga să achite apelanţilor în solidar suma de 4.419 lei re¬pre¬zen¬tând cheltuieli de judecată la fond (2000 lei onorariu avocaţial) şi apel (taxă judiciară de timbru, onorariu curator special şi onorariu avocaţial), sumă apreciată ca fiind întru-un cuantum necesar şi rezonabil faţă de obiectul cauzei, miza litigiului şi munca prestată de apărător.

Domenii speta

Spete similare