Servitute de vedere. Dreptul subiectiv pretins încălcat trebuie să fie actual

Decizie 334 din 16.09.2011


Servitute de vedere.

Dreptul subiectiv pretins încălcat trebuie  să fie actual

 TRIBUNALUL GORJ-SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 5418/318/2010  Decizia nr. 334 din şedinţa publică de la 16 Septembrie 2011

Asupra apelului de faţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 25.09.2009, sub nr. 12106/318/2009, reclamanta F M a chemat în judecatul pârâtul G V, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat acesta să desfiinţeze servitutea de vedere asupra proprietăţii  sale - creată de acesta în mod abuziv, urmând a înlocui ferestrele deschise pe faţada construcţiei pârâtului, adiacentă proprietăţii, cu panouri fixe, opace, din policarbonat şi perete din cărămidă Nevada, aşa cum prevede proiectul, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cursul anului 2009 pârâtul şi-a extins locuinţa prin supraetajare şi parţial prin mansardare construind totodată, fără consimţământul său, pe faţada construcţiei adiacentă proprietăţii reclamantei, un număr de cinci ferestre la etaj  şi trei ferestre la mansardă cu vedere directă spre proprietatea reclamantei, fiindu-i astfel atinsă intimitatea gospodăriei acesteia; că, potrivit documentaţiei depuse de pârât în vederea obţinerii autorizaţiei de construire nr. 55/2009, eliberată de Primăria municipiului Tg-Jiu, construcţia trebuia să fie prevăzută în locul ferestrelor existente în momentul de faţă, cu panouri opace din policarbonat şi perete din cărămidă Nevada, soluţiile tehnice sus menţionate impunându-se în condiţiile în care distanţa dintre proprietatea reclamantei şi ferestrele construite de către pârât este mai mică de 19 dm.

Reclamanta a mai susţinut că pârâtul nu i-a cerut acordul pentru construirea  ferestrelor cu vedere dreaptă, motiv pentru care s-a adresat Primăriei Tg-Jiu, cea care a eliberat  autorizaţia  nr. 55/2009, pentru ca această instituţie să-i pună în vedere pârâtului să respecte proiectul nr. 34 /2008 în baza căruia s-a emis autorizaţia.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar adresa nr. 33178/12.08.2009, adresa  de notificare nr. 1/19.02.2009, sentinţa civilă nr. 8149/20.11.2007, proiect extindere construcţie, memoriu tehnic,  plan construcţie.

Prin sentinţa civilă nr. 6081/16.10.2009 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 12106/318/2009, a fost admisă acţiunea formulată şi a fost obligat pârâtul să înlocuiască ferestrele de pe faţada dinspre E. a imobilului proprietatea sa cu panouri fixe, opace, din policarbonat şi perete din cărămidă de tip Nevada, însă prin decizia civilă nr. 50/23.02.2010, Tribunalul Gorj – Secţia civilă a admis apelul declarat de apelantul pârât G V, desfiinţând sentinţa şi trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pe considerentul că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 5418/318/2010.

La data de 13.05.2010, reclamanta a formulat precizare la acţiunea principală, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului G V să înlocuiască ferestrele de pe faţada dinspre V. a imobilului proprietatea sa, cu panouri fixe, opace, din policarbonat şi cărămidă de sticlă Nevada, aşa cum prevede proiectul nr. 34/2008, în baza căruia acesta a obţinut autorizaţia de construire nr. 55/2009. De asemenea, în situaţia în care pârâtul refuză să desfiinţeze servitutea de vedere, reclamanta a solicitat să fie autorizată să execute ea lucrările de înlocuire a ferestrelor situate pe latura de V. a proprietăţii sale pe cheltuiala pârâtului, iar ca mijloc de constrângere să fie obligat la plata sumei de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Aşa cum s-a mai arătat, în condiţiile în care pârâtul a realizat peretele exterior al construcţiei (dinspre proprietatea sa), la o distanţă mai mică decât cea legală, prin proiectul ce a stat la baza eliberării autorizaţiei i s-a impus soluţia tehnică de a amplasa panouri fixe opace din policarbonat şi de a închide celelalte holuri cu cărămidă de sticlă tip Nevada, însă cu rea - credinţă nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

Reclamanta a precizat că pârâtul a indus în eroare atât proiectantul, cât şi reprezentanţii autorităţii emitente autorizaţiei de construire, susţinând că terenul cu care se învecinează la V. ar avea caracterul unui drum de servitute către imobilul său şi astfel nu ar exista obligaţia de a-i cere acordul când în realitate această suprafaţă face parte din proprietatea ei, consecinţa fiind obţinerea frauduloasă a avizelor necesare, fapt ce rezultă şi din actul reclamantei de proprietate din care reiese că terenul are o formă neregulată, cât şi din raportul de expertiză efectuat în cadrul acţiunii în revendicare ce a format obiectul dosarului nr. 8805/318/2008 depus din primul ciclu procesual.

Pe de altă parte, din conţinutul adresei nr. 10104/30.03.2010 emisă de Primăria municipiului Tg-Jiu, reiese cu certitudine că materialul care trebuia folosit în confecţionarea ferestrelor, conform proiectului, era prevăzut pentru ferestrele de la parter din zidărie cărămidă Nevada, iar pentru cele de la etaj, panouri fixe opace, din policarbonat. Mai mult decât atât, pârâtul avea obligaţia ca până la termenul din 28.08.2009 să-şi respecte proiectul, însă pârâtul a ignorat această somaţie, dovedind un total dispreţ faţă de lege şi autorităţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 611, 613 C. civ. (filele 12-13).

Ataşat cererii precizatoare, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresă emisă de Primăria mun. Tg-Jiu, sentinţa civilă nr. 8149/20.11.2007 a Judecătoriei Tg-Jiu, contract de vânzare-cumpărare, act de donaţie (filele 14-18).

La data de 03.06.2010 apărătorul reclamantei a mai depus la dosar copia adresei nr. 35393/10.12.2008 (fila 22) şi s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtului G V (fila 23).

Instanţa a încuviinţat efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea construcţii, fiind numit expert B D .

Prin sentinţa civilă nr. 4287/12.05.2011 pronunţată de Judecătoria Tg Jiu , în dosar nr. 5418/318/2010 a fost admisă în parte acţiunea ulterior precizată, formulată de reclamanta F M împotriva pârâtului G V .

A fost obligat pârâtul să înlocuiască ferestrele de pe faţada dinspre V. a imobilului proprietatea sa, situat în mun. Tg-Jiu, str. Eroilor, nr. 56, jud. Gorj, cu panouri fixe opace din policarbonat şi cărămidă "Nevada", conform proiectului nr. 34/2008.

A fost respinsă cererea privind autorizarea reclamantei de a executa aceste lucrări, în cazul în care pârâtul refuză să desfiinţeze servitutea de vedere.

A fost obligat  pârâtul la plata sumei de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei şi la plata către reclamantă a 1119, 3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de  fond a reţinut următoarele :

Reclamanta este proprietara terenului în suprafaţă de 407 m.p. situat în mun. Tg-Jiu, str. Eroilor, nr. 54, jud. Gorj, cu dimensiunile (lungime, lăţime) şi vecinătăţile menţionate în planul de situaţie întocmit de executant inginer Andrei Marin, aşa cum s-a constatat prin sentinţa civilă nr. 8149/20.11.2007, irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 13083/318/2007 (filele 15-16).

Instanţa a reţinut că prin decizia nr. 421/22.12.2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 8805/318/2008 al Tribunalului Gorj - Secţia civilă a fost stabilită linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul evidenţiat în raportul de expertiză şi schiţa aferentă (filele 143-145). De asemenea, Judecătoria Tg-Jiu a dispus pe cale de ordonanţă preşedinţială sistarea lucrărilor de construcţie începute pe terenul în suprafaţă de 407 m.p., ce a făcut obiectul dosarului nr. 13083/318/2007, până la soluţionarea cauzei înregistrate sub nr. 8805/318/2008 (filele 146-147).

În baza documentaţiei întocmite de reprezentanţii Primăriei Tg-Jiu, s-a emis proiectul de execuţie nr. 34/2008 şi autorizaţie de construire pe numele pârâtului, stabilindu-se în schiţele proiectului ca ferestrele de pe latura vestică a imobilului proprietatea acestuia să fie realizate din panouri opace de policarbonat, respectiv din cărămidă sticlă Nevada (filele 84-107).

Prima instanţă constată însă, pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, a răspunsului la obiecţiuni şi a precizărilor expertului formulate nemijlocit în faţa judecătoriei, că pârâtul nu a respectat proiectul şi că a montat panouri la ferestre care prezintă caracter fix în aparenţă, dar pot fi demontate cu uşurinţă.

Astfel, spre stradă, s-a edificat o nouă construcţie cu etaj, având 6 ferestre, respectiv 3 la etaj, 3 la parter, în exterior acestea fiind realizate din termopan, iar pe interior s-au montat panouri de rigips fixe care obturează vederea şi lumina, expertul apreciind că ele sunt montate definitiv, întrucât sunt lipite şi apar ca nişte firide, fiind vopsite cu vopsea lavabilă, dar acestea „pot fi date jos printr-o simplă decupare şi rămân ferestrele din termopan”. Totodată, prin montarea ferestrelor s-a încălcat proiectul, întrucât trebuia montată cărămidă Nevada în această parte a construcţiei (fila 177).

În ceea ce priveşte partea din spate a construcţiei, s-a precizat că pe latura de V. este montat fix un panou de policarbonat, semitransparent şi nu se poate distinge câte ferestre sunt în spatele acestuia (fila 177).

Starea de fapt expusă este evidenţiată deopotrivă de fotografiile ataşate de expert la dosar (filele 137-138, 186-192), precum şi de fotografiile depuse de către reclamantă pe parcursul judecăţii (filele 172-176, 19-20 din dosarul nr. 12106/318/2009 al Judecătoriei Tg-Jiu), reţinându-se potrivit proiectului de execuţie că aceste ferestre de pe faţada vestică a imobilului trebuiau să fie realizate din cărămidă Nevada, respectiv din panouri opace de policarbonat (spre exemplu filele 90, 97) şi că distanţa măsurată de expert pe orizontală între cele două proprietăţi învecinate este de 60 cm (fila 135).

Faţă de considerentele expuse, instanţa de fond a apreciat că pârâtul nu a respectat proiectul de execuţie cu rea - credinţă şi că ferestrele de pe faţada dinspre V. a imobilului proprietatea sa sunt obturate temporar, astfel încât la demontarea panourilor acesta ar avea din nou vedere directă către proprietatea reclamantei (fila 100), încălcându-se reglementările art. 612 Cod civil, conform cărora „Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanţă de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecină.”

Referitor însă la cererea privind autorizarea reclamantei de a executa aceste lucrări în cazul în care pârâtul refuză să desfiinţeze servitutea de vedere, prima instanţă apreciază că această cerere este neîntemeiată, întrucât executarea lucrării menţionate implică acte materiale care ar conduce la încălcarea dreptului de proprietate privată al pârâtului asupra construcţiei şi terenului aferent.

Prin urmare, instanţa a admis acţiunea în parte şi a obligat pârâtul să înlocuiască ferestrele de pe faţada dinspre V. a imobilului proprietatea sa, situat în mun. Tg-Jiu, str. Eroilor, nr. 56, jud. Gorj, cu panouri fixe opace din policarbonat şi cărămidă "Nevada", conform proiectului nr. 34/2008, deoarece soluţia definitivă ce se va stabili are rolul de a garanta respectarea dispoziţiilor 612 C. pr. civ. privitoare la servitutea de vedere, cu atât mai mult cu cât între părţi au avut loc mai multe litigii legate de dreptul de proprietate şi de relaţiile de vecinătate.

De asemenea, s-a dispus respingerea cererii privind autorizarea reclamantei de a executa aceste lucrări, în cazul în care pârâtul refuză să desfiinţeze servitutea de vedere, pentru considerentele arătate mai-sus.

 În temeiul dispoziţiilor art. 1075 C. civ., potrivit cărora orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului, instanţa a obligat pârâtul la plata sumei de 50 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei personale, stabilite în sarcina sa exclusivă.

În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 1119, 3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu apărător, onorariu expert numit în cauză, taxă de timbru şi timbru judiciar, reţinându-se că pârâtul nu poate fi obligat şi la plata onorariului expertului asistent, întrucât acesta nu a depus concluzii la dosar şi nu s-a insistat de către reclamantă în acest sens.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul G V, criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând în esenţă că prima instanţă a  făcut o greşită aplicare a disp. art. 612 Cod civil şi a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză.

A motivat că potrivit art. 612 Cod civil nimeni nu poate avea vedere sau ferestre de vedere , nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului , dacă nu va fi o distanţă de 19 dcm. între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecină.

A motivat că apelantul pârât nu are nici vedere şi ferestre de vedere spre proprietatea reclamantei .

Această concluzie se desprinde din raportul de expertiză efectuat în cauză , expertul arătând că pe interiorul ferestrelor pârâtul a montat panouri de rigips, finisate şi vopsite , care dau aspectul unor firide, iar panourile de policarbonat sunt fixe, fără deschidere.

A motivat că instanţa a dat o interpretare greşită susţinerilor expertului , că soluţia în cauză se pronunţă în raport de starea de fapt existentă la momentul pronunţării hotărârii şi nu pe probabilităţi , sau pe ce s-ar putea întâmpla în viitor.

Privitor la nerespectarea proiectului de execuţie a casei , a motivat că data finalizării acestei construcţii este 2012, astfel că pârâtul este încă în termen să execute toate lucrările conform proiectului , iar pe de altă parte , instanţa nu a fost investită cu analiza legalităţii şi respectării proiectului de execuţie nr. 34/2008 , în prezenţa cauză aflându-ne în prezenţa unei servituţi de vedere reglementată de disp. art. 612 Cod civil.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel reţine apelul ca fiind fondat şi în raport de disp. art. 296 C.pr.civ. va admite apelul , va schimba sentinţa apelată în sensul că va respinge acţiunea civilă dedusă judecăţii , pentru următoarele considerente ;

Prin acţiunea ce formează obiectul dosarului , reclamanta F M a chemat în judecată pe pârâtul G V solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa  acesta să fie obligat să desfiinţeze servitutea de vedere creată în mod abuziv, fiind obligat să înlocuiască ferestrele deschise amplasate pe construcţia pârâtului  pe latura de vest cu panouri fixe opace din policarbonat şi perete din cărămidă Nevada.

Potrivit expertizei efectuată în cauză de expert B D , pârâtul G V a edificat o casă de locuit P+1 în baza autorizaţiei de construire nr. 55/2009, proprietatea pârâtului învecinându-se pe latura de vest cu proprietatea reclamantei, imobilul fiind amplasat la o distanţă de 60 cm de linia de hotar dintre cele două proprietăţi.

În raport de distanţa dintre proprietăţi şi faţă de disp. art. 612 C.civ. , se constată că pârâtul nu are posibilitatea de a avea ferestre de vedere sau balcoane amplasate pe latura vecină cu proprietatea reclamantei.

A arătat expertul că pe latura de vest a imobilului sunt amplasate 6 ferestre din PVC, însă pe interiorul construcţiei golurile de fereastră sunt obturate cu plăci din rigips, astfel că în prezent aceste ferestre nu se pot utiliza nici pentru lumină , cu atât mai mult pentru vedere spre proprietatea reclamantei .

A concluzionat expertul că lucrările realizate la ferestre sunt lucrări definitive ( răspuns la obiectivul nr. 3 fila 133).

S-a concluzionat de expert că în proiectul de construcţie nr. 34/2008 , ce a stat la baza autorizaţiei nr.55/2009 pe latura de vest sunt prevăzute patru ferestre fixe, arhitectul propunând ca aceste ferestre să fie din cărămidă de sticlă Nevada , respectiv ferestre pentru lumină.

Se constată că pârâtul nu a respectat proiectul de construire amplasând pe latura de Vest a construcţiei şase ferestre în loc de patru , ferestre edificate din PVC , care însă nu pot fi folosite ca ferestre pentru lumină , întrucât în interiorul construcţiei acestea au fost obturate cu plăci de rigips, iar pentru două din ferestre s-au montat panouri opace din policarbonat.

Cele descrise de expert sunt confirmate şi de planşele fotografice depuse la dosarul cauzei atât de expert, cât şi de către părţi .

Instanţa de fond a admis acţiunea , obligând pârâtul că monteze pe latura de Vest a construcţiei panouri fixe din policarbonat şi cărămidă Nevada conform proiectului de execuţie nr. 34/2008 , motivându-şi soluţia pe considerentul că pârâtul nu a respectat proiectul ce stă la baza autorizaţiei de construire , iar obturarea ferestrelor de pe latura de vest a imobilului este doar temporară , pârâtul putând oricând să demonteze panourile de rigips şi să aibă din nou vedere către proprietatea reclamantei .

Raţionamentul instanţei de fond este apreciat de instanţa de apel ca fiind unul greşit , întrucât în prezenta cauză instanţa este investită cu o acţiune de desfiinţare servitute de vedere şi nu de constatarea vreunei contravenţii sancţionată de Legea 50/1991 săvârşită de pârât ca urmare a nerespectării proiectului  de execuţie .

Raportându-ne la obiectul acţiunii dedusă judecăţii , instanţa trebuia să verifice dacă pârâtul încalcă disp. art. 612 Cod civil , având ferestre de vedere deschise spre proprietatea reclamantei  şi nu dacă imobilul edificat de pârât respectă autorizaţia de construire şi documentaţia premergătoare emiterii acesteia .

Raportat la întreg probatoriul administrat în cauză , se constată că pârâtul nu are vedere directă spre proprietatea reclamantei , chiar dacă din exteriorul imobilului se observă 6 ferestre amplasate pe latura de Vest a construcţiei , aceste ferestre sunt obturate cu panouri de rigips, pe interiorul construcţiei fiind realizate lucrări de finisare a pereţilor , fiind evident că aceste lucrări au caracter definitiv , fiind de natură a înlătura orice susţinere a reclamantei că pârâtul ar avea vedere spre proprietatea sa.

Că, în proiectul de execuţie pe latura de vest sunt prevăzute ferestre de lumină realizate din policarbonat şi cărămidă Nevada , iar în fapt pârâtul a ales să obtureze în totalitate aceste ferestre prin montarea de plăci de rigips nu are relevanţă în soluţionarea acţiunii dedusă judecăţii , dreptul reclamantei de a nu i se aduce atingere în nici un mod la dreptul de proprietate de care se bucură, nu este afectat prin conduita pârâtului , singurul afectat fiind chiar acesta din urmă, întrucât nu mai beneficiază nici măcar de ferestre de lumină .

Pentru aceste considerente, instanţa de apel apreciază că acţiunea dedusă judecăţii este nefondată , pârâtul neavând deschidere spre proprietatea reclamantei .

Nu poate fi primită susţinerea intimatei reclamante , susţinere acceptată de instanţa de fond , că în viitor este posibil ca  pârâtul să demonteze plăcile de rigips  şi să creeze astfel vedere spre proprietatea  vecină , o astfel de susţinere neputând sta la baza admiterii prezentei acţiuni , întrucât  pentru a se bucura de protecţie judiciară, dreptul subiectiv civil afirmat de reclamantă trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe, una din acestea fiind ca dreptul să fie actual .  Ori susţinerea părţi că pârâtul va putea acţiona în viitor în scopul de a nesocoti drepturile reclamantei  privitoare la proprietate  nu pot sta la baza  admiterii acţiunii . 

În temeiul art. 274 c.pr.civ. , intimata reclamantă va fi obligată la plata către apelantul pârât a 1130 lei cheltuieli de judecată la fond şi în apel, constând în onorariu avocat şi taxă de timbru.

Domenii speta