Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 390 din 14.03.2018


Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul RR şi pe pârâtul CNCN, având ca obiect anulare act administrativ.

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ deduse judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 17.08.2017, sub nr.de dosar .../99/2017, reclamantul RR a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul CNCN IAŞI, anularea actului administrativ nr.210P/16.03.2017, prin care pârâtul i-a comunicat neacordarea consimţământului privind transferul pentru restrângere de activitate începând cu data de 01.09.2017 pe unul din posturile/catedrele vacante de matematică, cu obligarea pârâtului la acordarea consimţământului privind transferul şi la încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată.

În motivare se arată, în esenţă, faptul că, la data de 14.03.2017, reclamantului i s-a comunicat verbal, de către conducerea pârâtului, că nu îndeplineşte criteriul nr.4 („Rezultate obţinute cu elevii la olimpiade şi concursuri la etapa judeţeană şi naţională”) şi că i se refuză dreptul de a susţine lecţia demonstrativă prevăzută la nr.1 în lista de criterii, iar, la data de 16.03.2016, reclamantul a fost convocat telefonic la sediul pârâtului şi i s-a înmânat decizia de neacordare a consimţământului pentru transfer, împotriva căreia s-a formulat şi plângere prealabilă, finalizată prin Hotărârea nr.48 a Consiliului de Administraţie al pârâtului, în sensul respingerii contestaţiei. 

Reclamantul susţine următoarele argumente privind nelegalitatea actelor emise de pârât:

-criteriile specifice pentru etapa de transfer (anul şcolar 2017-2018) nu sunt formulate corect şi nu sunt aplicabile în ierarhizarea candidaţilor;

-nerespectarea de către pârât a procedurii stipulate în Metodologie privind acordarea consimţământului pentru transfer;

-îndeplinirea de către reclamant a criteriilor specifice, inclusiv a celui de la nr.4, chiar în condiţiile în care acestea au fost formulate neglijent şi sunt neaplicabile în ierarhizarea candidaţilor;

-subiectivismul reprezentanţilor pârâtului în organizarea Concursului de ocupare a posturilor didactice vacante pentru anul şcolar 2017-2018 pentru etapele transfer şi pretransfer, reclamantul apreciind că cele patru posturi didactice vacante la CNCN fiind ocupate de profesori deja cunoscuţi ca admişi, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în mod premeditat.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile legale cuprinse în art.11 şi urm. din Legea nr.554/2004.

În susţinere au fost ataşate înscrisuri (filele 23-112)

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.09.2017, pârâtul CNCN IAŞI a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că, în privinţa reclamantului RR, Comisia de mobilitate constituită la nivelul Colegiului pârât a analizat, conform art.43 alin.1 din Metodologie, cererea şi documentele doveditoare, a verificat îndeplinirea tuturor condiţiilor generale şi specifice, constatând în mod corect faptul că reclamantul nu îndeplineşte criteriul specific reprezentat de obţinerea de rezultate la olimpiadele judeţene şi naţionale.

Pârâtul mai învederează instanţei că, din Metodologia aprobată prin Ordinul nr.5739/2016, rezultă caracterul cumulativ al criteriilor impuse de Colegiu, impunându-se ca toate condiţiile specifice să fie îndeplinite, iar lipsa uneia făcând inutilă parcurgerea celorlalte etape de evaluare.

Prin urmare, constatând că reclamantul nu îndeplineşte toate condiţiile generale şi specifice impuse, Comisia de mobilitate a propus neacordarea consimţământului, iar Consiliul de administraţie al Colegiului a validat această propunere, decizând în mod corect şi legal respingerea contestaţiei formulate pe cale administrativă, prin Hotărârea nr.48/20.03.2017.

Pârâtul mai susţine că partea adversă nu justifică un interes legitim actual în susţinerea cererii sale, în condiţiile în care nu a ajuns la etapa repartizării de către Comisia de mobilitate constituită la nivelul ISJ, conform art.46 şi urm. din Metodologie, pe posturile rămase vacante, într-o anumită ordine. Mai mult, posturile vacante din cadrul catedrei de matematică a Colegiului, anunţate ca vacante sub codurile 1430 şi 1431, au fost deja ocupate în etapa de pretransfer, prin urmare primul capăt de cerere pare a fi, în opinia reprezentanţilor pârâtului, lipsit de interes, iar capătul al doilea, rămas fără obiect.

În drept au fost invocate dispoziţiile legale cuprinse în art.201 alin.2 C.proc.civ.

Pârâtul ataşat la întâmpinare înscrisuri în susţinerea apărărilor sale (filele 131-135).

Pe cale de consecinţă, reclamantul RR a formulat şi depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28.11.2017, instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere şi excepţia lipsei de obiect referitor la al doilea capăt de cerere, ambele invocate de pârât.

La termenul de judecată din data de 23.01.2018, instanţa a calificat acţiunea sub aspectul obiectului, constatând că a fost învestită cu o cerere de anulare a două acte administrative, respectiv Hotărârea nr.43/16.03.2017 a Consiliului de Administraţie al pârâtului şi Hotărârea nr.48/20.03.2017, având acelaşi emitent, înscrisul având nr.210P/16.03.2017 reprezentând doar comunicarea către reclamant, pe cale administrativă, a refuzului de acordare a consimţământului. De asemenea, a pus în vedere reprezentantului convenţional al pârâtului să depună la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii celor două Hotărâri contestate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, se reţine următoarea situaţie de fapt:

Ca urmare a reducerii numărului de elevi din cadrul Liceului M din Iaşi, în luna februarie 2017 reclamantului RR, profesor titular la catedra de fizică la acest liceu, la care preda, la acel moment, şi matematică, având dublă specializare, i s-a adus la cunoştinţă de către conducerea Liceului că urmează să intre în restrângere de activitate şi să fie transferat pe un alt post vacant. Pe cale de consecinţă, acesta a depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi dosarul pentru un post vacant la o altă unitate de învăţământ, dosar evaluat de Comisia Judeţeană de Mobilitate din cadrul ISJ Iaşi cu 92,12 puncte la disciplina matematică şi 92,12 puncte la disciplina fizică (filele 48-49).

Faţă de lista posturilor didactice catedrelor vacante/rezervate complete/incomplete pentru anul şcolar 2017-2018, publicată de ISJ Iaşi (fila 92), reclamantul RR a optat pentru unul din cele două posturi/catedrele vacante de matematică, având codurile 1430 şi 1431 (posturi complete – 18 ore/post), la CNCN Iaşi, precum şi pentru postul/catedra vacantă de fizică (cod 2803 – 6 ore –post incomplet) la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi şi postul/catedra vacantă de fizică (cod 3189 – 13 ore – post incomplet) la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi. Reclamantul a depus cereri la toate cele trei unităţi de învăţământ, în perioada 13-15 martie 2017, ataşând înscrisuri doveditoare şi acordându-i-se consimţământul privind transferul pentru restrângere de activitate, în urma susţinerii de lecţii demonstrative, de către Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi şi de Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi.

În ceea ce priveşte CNCN Iaşi, i s-a comunicat, în scris, adresa nr.210P/16.03.2017 emisă de pârât, privind validarea, de către Consiliul de Administraţie al Colegiului din data de 16.03.2017, a propunerii comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de neacordare a consimţământului privind transferarea pentru restrângere de activitate începând cu data de 01.09.2017 pe postul didactic/catedra vacantă de matematică, formată dintr-un număr de 18 ore, având codul 1430 (fila 23).

Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr.43/16.03.2017 a Consiliului de Administraţie al pârâtului CNCN Iaşi (filele 24-26 şi 176), contestaţia sa fiind respinsă prin Hotărârea nr. nr.48/20.03.2017, având acelaşi emitent (fila 32). În motivarea soluţiei de respingere, se arată că susţinerile contestatorului sunt nefondate, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile specifice impuse de unitatea de învăţământ şi avizate de ISJ Iaşi (condiţii apreciate ca fiind clar formulate) ducând la imposibilitatea validării şi aprobării cererii de transfer şi făcând inutilă parcurgerea celorlalte etape prevăzute ca şi condiţii specifice (interviu, lecţia la clasă). 

În drept, conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017-2018, aprobată prin Ordinul MECS nr.5739/14.11.2016, Cap.IV – Secţiunea a II-a Organizarea şi desfăşurarea transferului consimţit între unităţile de învăţământ, procedura urmată de reclamant pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ implică o condiţie esenţială, şi anume cea a obţinerii consimţământului unităţii de învăţământ la care se solicită transferul.

Potrivit art.43 alin.1 din Metodologie, comisia de mobilitate a unităţii de învăţământ verifică dosarele de înscriere, documentele de studii, avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante solicitate şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, inclusiv îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea acestora, în situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit astfel de condiţii, avizate de inspectoratul şcolar. Mai mult, alin.4 al aceluiaşi articol prevede că propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de învăţământ sunt analizate în consiliul profesoral şi în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, care selectează şi validează cadrele didactice pentru care se acordă transferul. La validarea unui cadru didactic pentru care se acordă transferul se ţine seama dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta Metodologie, dacă studiile sunt în concordanţă cu postul didactic/catedra vacant(ă) solicitat(ă), conform Centralizatorului, dacă deţine avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) solicitat(e) şi, când este cazul, dacă a promovat proba practică/orală în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, conform prezentei Metodologii, inclusiv toate condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în perioada prevăzută de calendar. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi se soluţionează de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, la termenul prevăzut în calendar. Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ în contestaţie este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ. Persoana nemulţumită de răspunsul primit la contestaţie are dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente.

În cauza dedusă judecăţii, se reţine că, urmare a prevederilor art.29 alin.2 din Metodologia-cadru, ISJ Iaşi a avizat următoarele criterii specifice propuse de pârâtul CNCN Iaşi pentru etapa de transfer/pretransfer pentru anul şcolar 2017-2018: lecţie la clasă – 60%, interviu – 20%, evaluare dosar de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi – 10% şi rezultate obţinute cu elevii la olimpiade şi concursuri la etapa judeţeană şi naţională – 10% (conform adresei nr.416/14.02.2017 – fila 28).

Comisia de mobilitate a personalului didactic constituită la nivelul pârâtului a întocmit un raport, înregistrat sub nr.226/16.03.2017 (fila 93), privind cadrele didactice care au solicitat transferul pentru restrângere de activitate consimţit între unităţile de învăţământ, în care s-a propus, în privinţa reclamantului (de altfel, singurul cadru didactic ce a solicitat transferul pentru restrângere de activitate), neacordarea consimţământului, pentru neîndeplinirea tuturor condiţiilor specifice impuse de CNCN Iaşi pentru mobilităţile cadrelor didactice, respectiv neîndeplinirea condiţiei specifice de a fi avut rezultate cu elevii săi la olimpiadele şi concursurile şcolare la nivel judeţean şi naţional.

Tribunalul observă că, potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017-2018 (art.43), unităţile de învăţământ au dreptul de a stabili criterii specifice, cu condiţia avizării de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer. În aceeaşi Metodologie, respectiv în art.29 alin.2 teza a doua, se arată: „Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ poate stabili condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în cadrul etapelor de transfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar şi de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar. Condiţiile specifice stabilite pentru etapa de transfer consimţit între unităţile de învăţământ nu mai pot fi modificate şi rămân valabile şi pentru etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ. Condiţiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante se avizează de comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar, luând în considerare faptul că acestea trebuie să nu fie discriminatorii, să nu încalce şi să nu fie contrare prevederilor prezentei Metodologii şi legislaţiei în vigoare (s.n.). După avizarea condiţiilor specifice de comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar are obligaţia de a face publice aceste condiţii pe site-ul inspectoratului şcolar, iar unităţile de învăţământ au obligaţia de a face publice aceste condiţii prin afişare la avizierul unităţii de învăţământ şi pe site-ul propriu, dacă există.”

Prin urmare, criteriile specifice adoptate de o unitate de învăţământ trebuie să se supună, la rândul lor, unor cerinţe legale, astfel încât să se asigure exercitarea efectivă a dreptului consacrat de lege, privind transferul consimţit al unui cadru didactic, ca urmare a restrângerii de activitate, între două unităţi de învăţământ.

Revenind la criteriile generale şi cele specifice aplicate în cadrul procedurii de transfer la care a participat reclamantul RR, se reţine că propunerea înaintată de pârât către ISJ Iaşi, spre avizare, prin adresa nr.416/14.08.2017, nu conţine nici o grilă de evaluare, nerezultând, practic, în ce modalitate se verifică îndeplinirea efectivă a respectivelor criterii specifice. Astfel, în afară de primul criteriu, cel al lecţiei la clasă, cu o pondere de 60%, în privinţa căruia Metodologia-cadru oferă, prin Anexa nr.4, grila de evaluare, sub forma unei fişe de evaluare a lecţiei (fila 63), celelalte criterii specifice nu sunt însoţite de o astfel de grilă, lipsind metoda concretă de atribuire a punctelor. De altfel, se observă că în dreptul celor patru criterii specifice adoptate de pârât se menţionează doar nişte procente, fără a se indica, în concret, la ce se raportează aceste procente, fapt ce împiedică, în opinia instanţei, verificarea îndeplinirii fiecărui criteriu. Or, conform art.44 alin.2 din Metodologia-cadru, la sediile unităţilor de învăţământ şi, dacă este posibil, şi pe pagina web a acestora se afişează condiţiile specifice avizate de inspectoratul şcolar însoţite şi de grile de evaluare (s.n.), acolo unde se impune, instanţa apreciind că cel puţin criteriile privind interviul şi rezultatele obţinute cu elevii la olimpiade şi concursuri la etapa judeţeană şi naţională trebuia să fie însoţite de astfel de grile. De exemplu, Comisia de mobilitate din cadrul CNCN Iaşi a prevăzut o grilă de evaluare pentru proba de interviu la etapa de pretransfer (fila 64), dar, în mod nejustificat şi contrar dispoziţiilor legale, nu şi pentru etapa de transfer.

Se mai observă că indicarea unor procente în lipsa unor numere la care să se raporteze acestea, precum şi alegerea acestei metode, pe bază de ponderi, în detrimentul unor criterii care se raporteze la punctaje de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu împiedică o notare transparentă şi previzibilă a candidaţilor, care să permită şi o ierarhizare corectă a acestora. Astfel, în ceea ce priveşte criteriul al treilea, cel privind evaluarea dosarului de către ISJ Iaşi, dat fiind faptul că punctajele acordate de inspectorat pot depăşi 100 de puncte, nu rezultă modul de transpunere a acestor punctaje astfel încât rezultatul să se încadreze într-o marjă cuprinsă între 1 şi 10 puncte.

În fine, în ceea ce priveşte cel de-al patrulea criteriu specific, apreciat de comisia de mobilitate ca nefiind îndeplinit de către reclamant, tribunalul constată caracterul neclar şi echivoc al acestuia. Nu rezultă semnificaţia noţiunii de rezultate, dacă aceasta include orice rezultat obţinut la o olimpiadă sau concurs la etapa judeţeană şi naţională (caz în care ar fi punctată simpla participare a unui elev) sau doar premiile ori atât acestea cât şi menţiunile ori dacă este obligatorie cumularea de rezultate şi la olimpiade şi la concursuri şcolare. Mai mult, în cele două ipoteze din urmă, nu rezultă punctajul ce s-ar acorda pentru premiul I la etapa judeţeană faţă de un premiu I la etapa naţională ori diferenţa între un premiu I şi un premiu II ş.a.m.d. Comparativ cu această manieră lapidară şi de natură a determina evaluări subiective şi discriminatorii, potrivit Criteriului IV – Activitatea metodică şi ştiinţifică dovedită prin documente justificative (filele 42-47), avizat de Inspectorul Şcolar General al ISJ Iaşi, pentru activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată la nivelul şcolii, la nivel judeţean şi la nivel naţional se punctează diferenţiat activitatea din ultimii doi ani şcolari încheiaţi (2014-2015 şi 2015-2016). De exemplu, în ceea ce priveşte rezultatele la concursuri şi olimpiade şcolare locale/judeţene, concursuri din calendarul MECS sau ISJ (cu indicarea expresă a tipului de rezultate - premii şi menţiuni) se acordă 0,4 puncte pentru un premiu şi 0,2 puncte pentru o menţiune, fără a se putea depăşi 1,2 puncte, iar, în privinţa rezultatelor la concursuri şi olimpiade şcolare la nivel naţional din calendarul MECS, se menţionează în mod distinct 1 punct/premiu şi 0,5 puncte/menţiune, fără a se putea depăşi 4 puncte. Astfel de criterii generale însoţite şi de grilele de evaluare adoptate de către ISJ Iaşi sunt fireşti şi menite să asigure o valorificare corespunzătoare a fiecărei realizări profesionale a cadrului didactic, precum şi o departajare obiectivă a candidaţilor pentru acelaşi post vacant.

În aceste condiţii, este evident că cele patru criterii specifice adoptate şi aplicate de pârât nu sunt clar formulate, lăsând loc unor aplicări subiective şi lipsite de transparenţă, ceea ce afectează legalitatea procedurii de ocupare a posturilor vacante.

Mai mult, instanţa apreciază că reclamantul nu a avut acces la o verificare reală şi efectivă a îndeplinirii tuturor criteriilor specifice, în condiţiile în care neacordarea consimţământului pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ pentru restrângere de activitate a fost determinată de neobţinerea sau, mai precis, de nedovedirea obţinerii de rezultate cu elevii la olimpiade şi concursuri la etapele judeţeană şi naţională, fără ca acest criteriu să fie reglementat de pârât ca fiind eliminatoriu şi fără a se prevedea caracterul cumulativ al acestor criterii. Cu privire la acest aspect, reprezentanţii pârâtului au susţinut, atât în cuprinsul Hotărârii nr.48/20.03.2017, cât şi în cadrul apărărilor formulate în prezenta cauză, faptul că cele patru condiţii specifice stabilite de unitatea de învăţământ trebuia a fi îndeplinite cumulativ, conform dispoziţiilor exprese ale art.43 alin.1 şi alin.4 din Metodologie. Este adevărat că, în principiu, potrivit respectivelor prevederi, comisia de mobilitate verifică inclusiv îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, în situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit astfel de condiţii, însă, faţă de alocarea unor procente pentru fiecare criteriu specific de către pârât (cel de-al patrulea având o pondere de doar 10%) şi în lipsa menţionării punctajului minim necesar pentru ca un candidat să poată fi considerat admis (astfel cum, de pildă, au procedat alte unităţi de învăţământ din ţară – filele 65, 90-91), nu rezultă de ce candidatul RR a primit avizul negativ pentru transfer din partea CNCN, fără a se proceda în prealabil la susţinerea lecţiei demonstrative şi a unui interviu şi fără a se consemna, cel puţin în raportul Comisiei de mobilitate din cadrul pârâtului, modul de calcul al punctajului obţinut de acesta.

De altfel, reprezentanţii pârâtului nu i-au acordat reclamantului nici posibilitatea de a-şi susţine cererea de transfer prin completarea documentelor necesare pentru a face dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea unuia din cele două posturi vacante la catedra de matematică, limitându-se la a-i aduce la cunoştinţă faptul că nu îndeplineşte criteriul nr.4, deoarece are rezultate doar la concursuri, nu şi la olimpiade şcolare, în condiţiile în care, din modul de redactare a acestui criteriu specific, nu rezultă că îndeplinirea sa presupunea în mod obligatoriu cumularea de rezultate atât la concursuri, cât şi la olimpiade, fiind ignorată şi evaluarea realizată de Comisia de mobilitate constituită la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Or, dispoziţiile art.42 alin.2 şi alin.4 din Metodologie nu exclud dreptul candidaţilor la completarea dosarului de transfer, atât timp cât aceştia se află încă în termenul impus de calendarul procedurii, nici posibilitatea comisiei de mobilitate de la nivelul unităţii de învăţământ de a solicita informaţii suplimentare de la comisia de mobilitate de la nivelul ISJ, în caz contrar cadrele didactice aflate în restrângere de activitate neavând garanţia unei proceduri bazate pe o verificare temeinică şi obiectivă a tuturor înscrisurilor doveditoare.

Nu în ultimul rând, tribunalul consideră că modul de analiză a dosarului reclamantului, finalizat prin Hotărârea nr.43/16.03.2017 a Consiliului de administraţie al pârâtului, a fost de natură a-l defavoriza pe acesta în avantajul candidaţilor din etapa ulterioară (s.n.) de pretransfer pentru ocuparea posturilor didactice vacante pentru care a concurat şi reclamantul, având în vedere că aceste două posturi cu specializarea matematică au fost ocupate, prin pretransfer, de două cadre didactice care erau deja detaşate în cadrul CNCN începând cu anul şcolar 2016-2017 (fila 104), ceea ce susţine concluzia subiectivismului în derularea procedurii de transfer. 

În aceste condiţii şi faţă de caracterul lacunar al verificărilor efectuate de comisia de mobilitate de la nivelul CNCN în ceea ce priveşte îndeplinirea de către reclamant a criteriilor specifice de transfer, dat fiind şi faptul că, în speţă, Consiliul de administraţie al pârâtului nu a făcut altceva decât să preia propunerea comisiei de mobilitate, fără nici un alt demers propriu, instanţa apreciază că hotărârea de neacordare a consimţământului pentru transferul pentru restrângere de activitate consimţit între unităţi de învăţământ, precum şi hotărârea de respingere a plângerii prealabile formulate de reclamant sunt de natură să afecteze în mod iremediabil şi grav exercitarea efectivă, de către candidatul RR, a dreptului, recunoscut de lege, de a beneficia de un transfer la o altă unitate de învăţământ în situaţia în care, din motive obiective (precum cel al reducerii numărului de elevi), nu mai poate să susţină norma aferentă activităţii sale didactice la unitatea de învăţământ din care făcea parte. Acest drept nu poate fi restrâns în mod arbitrar de unitatea de învăţământ la care se solicită transferul, prin consiliul său de administraţie, în condiţiile în care dispoziţia legală privind interzicerea caracterului discriminatoriu, nelegal sau contrar Metodologiei şi legislaţiei aplicabile al criteriilor specifice se aplică tuturor unităţilor de învăţământ ce decid să stabilească astfel de criterii. Deşi o unitate de învăţământ preuniversitar este liberă sa redimensioneze condițiile acordării acordului pentru transfer în caz de restrângere a activităţii unui cadru didactic, ea trebuie să acţioneze în limitele legale, fără a fi posibilă, în temeiul acestei autonomii, suprimarea unui drept recunoscut de lege, în lipsa justificări obiective şi verificabile pe baza unor criterii previzibile, clare, precise. Simpla invocare, de către reprezentanţii CNCN, a imperativului continuităţii performanţelor corpului profesoral şi ale elevilor şcolii nu poate justifica instituirea unor condiţii echivoce şi de natură a îngrădi în mod nejustificat accesul unui candidat la un post vacant, instanţa apreciind că în mod greşit Consiliul de administraţie al pârâtului a refuzat acordarea consimţământului pentru transfer doar în baza concluziilor comisiei de mobilitate privind neîndeplinirea singulară a criteriului specific nr.4.

Faţă de toate considerentele expuse anterior, tribunalul apreciază că Hotărârile nr.43 din data de 16.03.2017 şi nr.48 din data de 20.03.2017, adoptate de Consiliul de Administraţie al pârâtului CNCN, sunt nelegale, motiv pentru care, în baza art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, va dispune anularea acestora.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamant, având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea consimţământului privind transferarea pentru restrângere de activitate începând cu data de 01.09.2017, luând în considerare faptul că, astfel cum s-a arătat şi anterior, procedura de verificare a îndeplinirii, de către candidatul RR, a criteriilor specifice adoptate de CNCN pentru a primi acordul de transfer pentru restrângere de activitate nu a fost parcursă în întregime, acesta nesusţinând nici un interviu propriu-zis, nici o lecţie demonstrativă, instanţa nu se poate substitui Comisiei de mobilitate ori Consiliului de administraţie al pârâtului pentru a aprecia că sunt întrunite toate condiţiile în exprimarea acestui consimţământ.

Mai mult, nici capătul de cerere privind obligarea pârâtului la încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată nu poate fi primit, în condiţiile în care exprimarea acordului unităţii de învăţământ la care se solicită transferul nu reprezintă decât o etapă intermediară în cadrul procedurii de transfer pentru restrângere de activitate, în acest sens fiind prevederile art.45 din Metodologia-cadru, ce stabilesc faptul că soluţionarea cererilor de transfer consimţit între unităţile de învăţământ se realizează de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, prin intermediul comisiei de mobilitate constituite la nivelul acestuia, în perioada prevăzută de calendar şi în baza acordurilor emise de conducerile unităţilor de învăţământ, cu respectarea prevederilor legale privind transferul consimţit între unităţile de învăţământ şi în ordinea descrescătoare a punctajului.

Pe cale de consecinţă, tribunalul va admite în parte acţiunea reclamantului, doar în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, astfel cum a fost acesta precizat.

Nu în ultimul rând, faţă de cererea accesorie formulată de pârât privind obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat, luând în considerare şi dispoziţiile art.453 alin.2 C.proc.civ., ce conferă judecătorului posibilitatea de a stabili măsura în care fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că nu se impune a face compensarea cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, în dezbateri, reclamantul a arătat în mod expres că nu mai solicită aceste cheltuieli, iar capătul de cerere admis pentru reclamant este unul principal, instanţa consideră că nu există temei pentru obligarea acestuia la suportarea nici măcar parţială a cheltuielilor de judecată efectuate de pârât, context în care va respinge cererea accesorie a CNCN, ca neîntemeiată.

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul RR în contradictoriu cu pârâtul CNCN IAŞI.

Anulează Hotărârile nr.43 din data de 16.03.2017 şi nr.48 din data de 20.03.2017, adoptate de Consiliul de Administraţie al pârâtului CNCN.

Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere formulate de reclamant având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea consimţământului privind transferarea pentru restrângere de activitate începând cu data de 01.09.2017 şi la încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea accesorie formulată de pârât având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.