Anulare act

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant OC şi pe pârât SRT, având ca obiect anulare act

Asupra cauzei de faţă, tribunalul constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. .../99/27.11.2017, contestatoarea OC cheamă în judecată pe intimata SRTV, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se  dispună:

1.Anularea Deciziei nr. 336/23.10.2017;

2.Obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti corespunzătoare funcţiei de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi pentru perioada 24 octombrie - 31 decembrie 2017;

3.Obligarea intimatei la plata cu spor de 100% a orelor suplimentare, a activităţii prestate în zilele de sâmbătă şi/sau duminică şi în cele de sărbători legale începând cu data de 23 noiembrie 2014 şi până în prezent;

4.Obligarea intimatei la actualizarea cu indicele de inflaţie al preţurilor pentru servicii şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele de bani solicitate la pct. 2 şi 3, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective;

5.Obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 de euro cu titlu de daune morale;

6.Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea OC susţine următoarele argumente:

Este angajata Societăţii Române de Televiziune (SRTv) de la data de 01 ianuarie 1993, promovând treptat, prin concurs, de-a lungul anilor, până la funcţia de Redactor Şef Programe şi, mai apoi, Jurnalist TV Senior, că începând cu februarie 2013 a ocupat funcţia de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi, în urma câştigării concursului de proiecte manageriale organizat în luna august 2013, în baza Regulamentului privind selecţia managerilor executivi, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 55/28.05.2013.

Urmare a câştigării acestui concurs, i s-a încheiat Actul adiţional la Contractul Individual de Muncă (CIM) nr. 10267 din 01.08.2008, prin care i-a fost modificata funcţia, începând cu data de 01.09.2013 şi până la data de 31.12.2016, din Jurnalist TV Senior în Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi si i s-a acordat indemnizaţie de conducere în cuantum de 2.000 lei/lună.

După data de 31.12.2016, ca urmare a Deciziilor nr. 2032/29.12.2016 şi nr. 100/03.04.2017, i s-au încheiat alte două acte adiţionale prin care se reglementa exercitarea, pe lângă atribuţiile de Jurnalist TV Senior şi a atribuţiilor de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi, interimar, până la modificarea organigramei dar nu mai târziu de 31.12.2017. Pentru aceasta perioadă de interimat i s-a acordat şi indemnizaţia de conducere de 2.000 lei. În ziua de 23.10.2017, după prânz, o colegă i-a spus că ar fi fost schimbată din funcţie şi, în jurul orei 16,00, pe canalul intranet.tvr.ro a apărut o ştire prin care se anunţa că, începând cu 24.10.2017, noul Coordonator al TVR Iaşi este VA şi că abia la data de 25.10.2017 i-a fost înmânată Decizia nr. 336/23.10.2017 prin care Directorul General interimar al SRTv, d-na GD, a dispus trecerea sa pe funcţia de execuţie deţinută anterior, cea de Jurnalist TV Senior.

Consideră contestatoarea că Decizia nr. 336/23.10.2017 este nelegală sub două aspecte:

În primul rând, în urma unui act adiţional la contractul individual de muncă exercitam şi funcţia de conducere pe o perioada clar stabilită în actul adiţional, respectiv până la modificarea organigramei dar nu mai târziu de 31.12.2017.

Prin urmare, potrivit art. 41 al. 1 din Codul muncii, raportul juridic de muncă putea fi modificat anterior datei de 31.12.2017 numai cu acordul meu sau în situaţia în care ar fi fost modificată organigrama - ceea ce nu s-a întâmplat.

Mergând pe principiul simetriei actului, modificarea contractului individual de muncă trebuie să se facă în aceleaşi condiţii în care aceasta a operat anterior, respectiv prin acordul pârtilor şi întrucât i-a fost modificată funcţia printr-un act adiţional la CIM, o modificare inversă putea fi făcută tot prin act adiţional, nu printr-o decizie a directorului general interimar.

În plus, potrivit art. 8 din Codul muncii, raportul juridic de muncă este guvernat de principiul bunei credinţe, iar art. 17 din acelaşi act normativ prevede pentru angajator obligaţia de informare cu privire la orice modificare a CIM.

Legiuitorul instituie cu prioritate obligaţia angajatorului de a-1 informa pe salariat cu privire la orice modificare a elementelor esenţiale ale contractului individual de muncă, stabilind totodată că informarea se consideră efectuată doar prin semnarea de către salariat a actului adiţional.

Ori, contestatoarea învederează că a fost schimbată din funcţie fără a fi informată anterior şi fără încheierea unui act adiţional.

În al doilea rând,  contestatoarea susţine că decizia nu a fost motivată în nici un fel, deşi  ocupase prin concurs funcţia de Director al Studioului TVR Iaşi (interimatul fiind o prelungire a acestui mandat), a fost numit în locul său un alt coleg fără a exista motive obiective si fără concurs.

Se solicită a se constata că Decizia nr. 336/23.10.2017 este nelegală, fiind o modificare a contractului de muncă fără acordul contestatoarei şi, în consecinţă, să dispuneţi anularea ei.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, apreciază contestatoarea că acesta devine necesar pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, în sensul de a putea beneficia de drepturile băneşti aferente funcţiei de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi.

După cum se poate observa din actele adiţionale la CIM, pentru această funcţie beneficia de o indemnizaţie de conducere de 2.000 lei, sumă de care a fost privată prin emiterea Deciziei nr. 336/23.10.2017.

Solicită contestatoarea plata drepturilor băneşti corespunzătoare funcţiei de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi pentru perioada 24 octombrie -31 decembrie 2017, dată la care ar fi încetat de drept mandatul său.

Cât priveşte al treilea punct al acţiunii, arată contestatoarea că nu poate indica numărul orelor suplimentare şi a timpului lucrat în zile de sâmbătă şi sau/duminică ori sărbători legale deoarece nu a ţinut personal evidenţa, însă există la sediul TVR Iasi pontajele aferente perioadei 27.11.2014 şi până în prezent, pe care doreşte ca instanţa să le solicite intimatei, în temeiul art. 272 din Codul muncii. Conform art. 126 din CCM din SRTv, intimata are obligaţia de a ţine evidenţa activităţii desfăşurate de fiecare salariat.

Potrivit art. HI şi art. J3 din CIM nr. 10257/01.08.2008, norma sa era de 8 ore/zi şi 40 ore/săptămână, plata orelor suplimentare fiind reglementată de CCM.

Consideră contestatoarea că pentru orele suplimentare efectuate şi activitatea prestată în zilele de sâmbătă şi sau/duminică ori sărbători legale are dreptul la un spor de 100% din salariu, conform art. 75 al. 1 şi 5, art. 81 al. 4 şi art. 82 din Contractului Colectiv de Muncă (CCM) din SRTv şi dipoziţiilor art. 123, art. 137 al. 3 şi art. 142 al. 2 din Codul muncii.

Solicită contestatoarea a se dispune actualizarea sumelor solicitate anterior cu indicele de inflaţie a preţurilor pentru servicii (nu indicele total de inflaţie, care cuprinde şi inflaţia preţurilor pentru bunuri).

De asemenea, contestatoarea apreciază că se impune obligarea intimatei şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele datorate:

Potrivit art. 166 al. 1 şi 4 din Codul muncii, pentru neplata salariului la timp angajatorul poate fi obligat la plata de daune-interese.

Conform art. 278 din Codul muncii, devin aplicabile dispoziţiile art. 1523 al. 2 lit. c) teza a doua şi lit. d) şi art. 1535 al. 1 şi al. 3 din NCC.

Astfel, pentru neplata la scadenţă a sumelor de bani reprezentând salarii, are dreptul la dobânda prevăzută de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Pârâta este de drept în întârziere întrucât a refuzat sau a neglijat în mod repetat să-şi îndeplinească obligaţia de plată a unor drepturi băneşti lunare de natură salarială, care este o obligaţie cu executare succesivă (de a plăti o sumă de bani).

Referitor la sintagma "dobânda prevăzută de lege", aceasta este definită şi reglementată de art. 1 al. 3 şi art. 3 al. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti (...).

Contestatoarea solicită să se  constate că are dreptul la daune sub forma dobânzii legale penalizatoare, calculată conform art. 3 al. 2 din OG nr. 13/2011 de la data scadenţei fiecărui salariu şi până la data plăţii efective şi să fie admis acest capăt de cerere.

Referitor la daunele morale solicitate contestatoarea arată că în data de 19 octombrie a.c, anterior schimbării sale din funcţie, Directorul General Interimar (DGI) GD a făcut o vizită la Studioul TVR Iaşi, anunţată în prealabil, cu scopul de trece în revistă posibilele sedii identificate până în acel moment de aceasta. Pe parcursul vizitării locaţiilor, dar şi ulterior, a sesizat o vădită atitudine ostilă a DGI GD faţă de mine.

Pe parcursul vizitei, a discutat cu d-na GD despre demersurile făcute în perioada 01.02.2013-19.10.2017, dar domnia sa nu a dorit să vadă dosarele pregătite în acest scop. Precizează că, considerase utilă această informare întrucât d-na GD este relativ nouă în TVR (de cea 2 ani) şi nu a lucrat cu ea în mod direct anterior numirii sale ca DGI.

I-a propus, de asemenea, o întâlnire cu întregul colectiv al TVR Iaşi, d-na GD refuzând şi această propunere.

Contestatoarea relatează că, DGI i-a anunţat că urma să aibă în acea zi o întâlnire la Consiliul Judeţean Iaşi în vederea găsirii unor soluţii pentru sediul TVR Iaşi, însă a refuzat şi participarea sa, deşi în acel moment se afla la conducerea instituţiei.

După întâlnirea de la CJ, a revăzut-o pe DGI GD pentru câteva minute

doar la Aeroportul Iaşi şi a întrebat-o ce sedii i s-au oferit, dar nu a avut un

răspuns clar şi coerent: "O şcoală, dar nu bună, dar mai caută".

Cu o zi înainte de a fi înlocuită din funcţie, pe 23.10.2017, a participat la videoconferinţa organizată zilnic de conducerea SRTV şi la care sunt prezenţi toţi coordonatorii studiourilor teritoriale. Pe tot parcursul videoconferinţei a avut parte de o atitudine ostilă, nu a fost lăsată să vorbesc, DGI GD adresându-i reproşuri nemeritate pe un ton foarte ridicat şi imputându-i în faţa celor prezenţi situaţia gravă în care se afla TVR Iaşi, susţinând maliţios că nu a făcut nimic pentru a soluţiona problema sediului...

Modul în care a fost tratată în acest aşa-zis dialog cu DGI GD, atitudinea sa de "vătaf, umilinţa pe care am simţit-o în faţa colegilor, au făcut-o să trăiască un şoc emoţional care nu i-a permis să dea o replică.

Apreciază contestatoarea că nu crede că aceasta este atitudinea normală a unui director faţă de  un om care munceşte de 25 de ani în aceeaşi instituţie, care a parcurs toate etapele unei cariere de succes, de la redactor, redactor rubrică, realizator de emisiuni, Redactor şef Programe, Coordonator cu atribuţii de Director, toate obţinute în urma unor concursuri, cu multe premii naţionale şi internaţionale câştigate în competiţii de profil, iniţiatorul şi organizatorul unor proiecte unice în peisajul media din Iaşi şi chiar din ţară, care s-a perfecţionat în cei 25 de ani pe banii săi, dar în folosul instituţiei (Masterat în Relaţii publice şi comunicare la SNSPA în 2006 şi doctorat în Ştiinţe politice la Universitatea "Al.I.Cuza" cu tema "Audiovizualul românesc după 1989", teză susţinută în 2012 şi apreciată Magna Cum Laudae).

Consideră contestatoarea că DGI GD - un om care este în TVR de cea 2 ani şi cu care nu a lucrat în mod direct, nu este în măsură să facă aprecieri obiective asupra activităţii desfăşurate de mine, mai ales că nu s-a informat corespunzător înainte.

Ulterior, şi-a dat seama că această videoconferinţa era, de fapt, "pregătirea terenului" pentru schimbarea mea din funcţie...

Ce-i drept, şi în alte videoconferinţe la care a participat după numirea d-nei GD ca DGI al SRTv din 27.09.2017aceasta a avut o atitudine critică nefondată la adresa sa, dar nu atât de virulentă şi agresivă ca cea din data de 23.10.2017. Anterior i se reproşa repetitiv că nu a făcut nimic pentru a găsi un sediu pentru TVR Iaşi (sediul avut pe str. Lascăr Catargi fusese pierdut în instanţă tocmai de dl. VA, numit în locul meu), deşi situaţia era cunoscută întrucât contestatoarea informase anterior asupra tuturor demersurilor făcute şi a impedimentelor cu care se confruntă.

După videoconferinţa din data de 23.10.2017, în jurul orei 16,00, a aflat de la colegul GH că ar fi fost postat un comunicat prin care se anunţa că este schimbată din funcţie de a doua zi. A convocat imediat Comitetul Director al TVR Iaşi şi astfel a aflat că d-na HD - o salariată de la Resurse umane, primise deja pe email o decizie prin care era schimbată din funcţie de la o persoană BG, despre care nimeni nu ştia cine este şi ce funcţie are în SRTv.

Contestatoarea mai relatează că, în aceeaşi seară a solicitat prin email acestei BG să îi comunice atât decizia cât şi salariul aferent, dar nu a primit nici un răspuns.

La data de 25.10.2017,'ora 10,43, prin adresa nr. C/5982/25.10.2017, a solicitat DGI GD să i se comunice motivele schimbării sale din funcţia de Coordonator cu atribuţii de Director (sperând astfel şi într-o confirmare sau infirmare a zvonurilor), precizând faptul că nu primise nici o decizie.

Abia după prânz, pe 25.10.2017, a primit prin curierat Decizia nr. 336/23.10.2017, însă nici până la data depunerii acţiunii nu s-a sinchisit nimeni să îi spună, măcar verbal, care sunt motivele ce au determinat schimbarea sa din funcţie...

Modalitatea în care s-a procedat la schimbarea sa din funcţia de Coordonator cu atribuţii de Director, faptul că nu a fost informată anterior şi nici ulterior emiterii deciziei contestate, au afectat-o profund... In faţa colegilor pe care i-a condus mai bine de 4 ani am apărut dintr-o dată ca o persoană de care SRTv s-a descotorosit, care nu merită nici măcar atâta respect încât să fie informată înaintea publicării anunţului schimbării din funcţie...

Menţionează contestatoarea  că s-a aflat în toată mass-media ieşeană (şi nu numai) şi toată lumea o suna să o întrebe de ce au schimbat-o din funcţie şi că nu putea să le dea nici o explicaţie, pentru că nu ştia motivele... încurajările colegilor cum că schimbarea sa a fost numai pe criterii politice, nu au consolat-o...

Contestatoarea învederează instanţei faptul că a plâns şi s-a măcinat multe zile şi nopţi... întrucât starea sa se agrava, a hotărât să apelez la un terapeut care să o ajute să treacă peste şocul suferit.

Arată contestatoarea că este foarte greu pentru un om care şi-a dedicat viaţa televiziunii ieşene, care a făcut tot posibilul pentru ca TVR Iaşi să "trăiască" în continuare, care s-a zbătut ani de zile pentru promovarea imaginii, pentru a aduce venituri studioului ieşean, pentru a oferi publicului momente de neuitat, să fie dat la o parte într-o manieră lipsită de consideraţie...

Precizează contestatoarea că nu atât schimbarea sa din funcţie a afectat-o, ci mai ales modalitatea în care s-a procedat. Poate că dacă ar fi fost sunată sau chemată la Bucureşti, dacă se discuta cu ea, dacă era informată şi apoi se proceda la numirea lui VA, nu ar fi suferit în aşa măsură...

Contestatoarea conchide solicitând a se constata că sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile contractuale a angajatorului şi sunt justificate daunele morale solicitate.

În drept, contestatoarea invocă art. 8, art. 17,art. 41, art. 123, art. 137, art. 142, art. 166, art. 253, art. 272 şi art. 278 din Codul muncii, art. art. 1523 al. 2 lit. c) teza a doua şi lit. d) si art. 1535 al. 1 si al. 3 din NCC, art. 1 al. 3 si art. 3 al. 2 din OG nr. 13/2011.

În probaţiune contestatoarea solicită administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu şi testimonială cu martorii LLA şi GH.

 Cererii de chemare în judecată i/a fost atașat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri.

 Intimata SRTV  formulează întâmpinare prin care solicită instanţei să dispună respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi  obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ.

În motivarea acestei poziţii procesuale intimata susţine următoarele:

Reclamanta este angajată în baza contractului individual de muncă nr. 10267/1.08.2008.

Ca urmare a deciziilor manageriale nr. 2032/29.12.2016 şi 100/3.04.2017 au fost încheiate două acte adiţionale prin care reclamanta urma să exercite atribuţii de coordonator cu atribuţii de director al studioului TVR laşi până la modificarea organigramei dar nu mai târziu de 31.12.2017.

Prin decizia contestată nr. 336/23.10.2017, reclamanta arată că niciuna din condiţiile care ar fi putut duce la încetarea exercitării atribuţiilor stabilite prin actele adiţionale nu s-a împlinit, astfel că societatea a procedat în mod nelegal la modificarea unilaterală a contractului de muncă, deşi nu a fost aprobată o nouă organigramă şi nu a expirat nici termenul limită.

Reclamanta invocă nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (1) din Codul muncii, art. 8 şi 17 din Codul muncii.

Astfel, în motivarea acţiunii, reclamanta arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul muncii deoarece exercita atribuţii de conducere în baza unui act adiţional la contractul individual de muncă iar modificarea raporturilor de muncă se putea realiza numai cu acordul său iar acordul său nu a fost exprimat, procedându-se la o modificare unilaterală a contractului de muncă.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 41 alin. (1) din Codul muncii "Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părlilor."

Cu toate acestea, modificarea contractului individual de muncă poate interveni şi unilateral, doar ca urmare a exprimării voinţei angajatorului, astfel cum expres prevede art. 41 alin. (2) din Codul muncii: "Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod."

Astfel, reclamanta invocă drept unic motiv de contestare a deciziei nr. 336/23.10.2017 doar lipsa acordului său, ignorând ipoteza legală expresă care permite angajatorului să opereze această modificare.

În cuprinsul alineatului (3) legea explicitează expres ce presupune modificarea contractului individual de muncă: "Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului; b)locul muncii; c)felul muncii; d)condiţiile de muncă; salariul;"

Menţionează intimata că în speţă a intervenit o modificare unilaterală a contractului individual de muncă cu privire la felul muncii şi salariu, ipoteza perfect acoperită de dispoziţiile legale.

Urmează a se  observa totuşi că art. 41 alin. (2) permite modificarea unilaterală a contractului individual de muncă cu titlu de excepţie, ceea ce conferă o securitate a raporturilor juridice de muncă.

Reclamanta nu a contestat însă faptul că condiţiile concrete nu reprezentau o justificare reală, faptică, care să fie subscrisă unui caz de excepţie.

Învederează intimata  faptul că la baza modificării contractului individual de muncă au stat două decizii manageriale, respectiv deciziile nr. 2032/29.12.2016 şi 100/3.04.2017 care au fost fundamentate pe elemente concrete ce nu mai permiteau exercitarea de către reclamantă a atribuţiilor de conducere.

În fapt, reclamanta nu a exercitat o funcţie de conducere ci doar atribuţii de conducere, însăşi împrejurarea că exercitarea atribuţiilor de conducere a fost de la început limitată în timp, denotă faptul că modificarea iniţială a contractului de muncă în sensul exercitării de către reclamantă a atribuţiilor de conducere era una provizorie, temporară, nefiind vorba de o modificare a contractului individual de muncă de natură să însoţească contractul individual de muncă pe o durată nedeterminată.

Astfel, încă de la început s-a stabilit ca limită maximă de exercitare a atribuţiilor de conducere data de 31.12.2017. Mai înainte de împlinirea acestui termen limită, atribuţiile suplimentare ale reclamantei ar fi putut înceta la aprobarea noii organigrame.

Faptul că noua organigramă nu s-a aprobat nu duce, în mod automat, la existenţa unui drept al reclamantei de a exercita anumite atribuţii cât timp exercitarea acestora nu mai corespunde intereselor societăţii angajatoare.

Cu privire la nemotivarea deciziei, legea nu prevede obligaţia legală a angajatorului de a motiva deciziile de modificare a contractului individual de muncă, neputându-se sancţiona acest aspect. Ceea ce se sancţionează este nelegalitatea şi netemeinicia.

Nemotivarea unei măsuri în cuprinsul deciziei, ca act de drept al muncii, nu duce la concluzia că legalitatea şi oportunitatea acesteia (cu referire la dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Codul muncii) nu pot fi cenzurate pe cale jurisdicţională.

Cu privire la încălcarea celorlalte dispoziţii legale, arată intimata următoarele:

Potrivit art. 8 alin. (1) din Codul muncii: "Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe." Reclamanta invocă nerespectarea bunei-credinţe.

Potrivit art. 14 din Codul de procedură civilă buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

Având în vedere că potrivit art. 278 alin. (1) din Codul muncii dispoziţiile sale se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziţiile legislaţiei civile, revine celui care invocă reaua credinţă sarcina probei contrare. Reclamanta nu a adus niciun argument în dovedirea relei-credinţe a societăţii pârâte.

Referitor la nerespectarea prevederilor art. 17 din Codul muncii arată intimata următoarele: Potrivit alin. (1) "Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice."

Cu toate acestea, potrivit alin. (2): "Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz." Deci, obligaţia de informare nu este obligatoriu a se fi consumat anterior, putându-se realiza şi concomitent comunicării/semnării actului modificator.

Pentru toate cele expuse, intimata solicită a se constata că nu au fost încălcate prevederi legale de natură să ducă la anularea deciziei nr. 336/23.10.2017, aceasta fiind emisă în condiţii de deplină legalitate şi în mod justificat şi temeinic. Solicitarea privind plata Indemnizaţiei de conducere are un caracter subsidiar, soluţionarea acesteia depinzând de soluţionarea primei cereri.

Cu toate acestea, cât timp reclamanta nu a mai exercitat atribuţiile de conducere pentru care ar fi putut primi Indemnizaţia suplimentară, o astfel de solicitare este nejustificată reprezentând o plată pentru o prestaţie neefectuată.

Cu privire la obligarea societăţii la plata orelor suplimentare, învederează instanţei faptul că această solicitare are un caracter de sine stătător, soluţionarea sa nedecurgând din legalitatea deciziei nr. 336/23.10.2017.

Reclamanta este obligată, potrivit prevederilor art. 194 alin. (1) lit. c) C.proc.civ. să precizeze în cuprinsul cererii de judecată obiectul cererii şi valoarea lui, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori. Reclamanta nu a formulat aceste precizări.

Consideră intimata că cererea privind acordarea de daune morale este neîntemeiată.

Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Pentru a se acorda daune morale, cel care le solicită trebuie să facă dovada, printre altele, a existenţei unei fapte ilicite, deoarece numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală.

Simpla popularizare a unor informaţii nu poate cauza, de plano, celui vizat, o suferinţă care să justifice acordarea de daune morale.

Nemulţumirea personală faţă de o măsură dispusă de angajator nu poate constitui o vătămare a unui drept fundamental ocrotit de lege, nefiind vorba de o faptă ilicită în înţelesul legii.

Nu a existat şi nu există o consecinţă negativă majoră pe plan psihic în ceea ce o priveşte pe reclamantă, de o astfel intensitate şi durată, care să justifice acordarea de daune morale de către instanţa de judecată.

Pentru acordarea daunelor morale, practica judiciară a statuat o serie de criterii obiective, în ipoteza în care cel în cauza dovedeşte că prestigiul, onoarea, reputaţia sau demnitatea sa au fost afectate prin fapta pârâtului.

Orice incident de natura celui descris de reclamantă implică, inerent, o stare de indignare, dar aceasta nu este suficienta pentru a da dreptul la plata unor despăgubiri, atât timp cât nu sunt afectate valori personale importante, nu sunt cauzate suferinţe deosebite, ce nu se justifică în mod rezonabil.

Contestatoarea OC formulează, la data de 08.03.2018, cerere adiţională prin care înţelege să completez punctul 1 al acţiunii introductive cu solicitarea de repunere a părţilor în situaţia anterioară şi punctul 3 al cererii prin precizarea cuantumului estimativ al sumei ce reprezintă plata orelor suplimentare efectuate, a activităţii prestate în zilele de sâmbătă şi duminică pentru perioada 27.11.2014- prezent,_care este în sumă de aproximativ 7.843 lei raportat la pontajele primite de la angajator după depunerea cererii de chemare în judecată, urmând ca pe bază de expertiză să rezulte cuantumul exact al acestora. Restul orelor suplimentare din perioada respectivă, 297 de ore acumulate în timpul săptămânii prin depăşirea celor 8 ore de muncă, nu au fost luate în acest calcul.

Această valoare s-a determinat în urma unui calcul după cum urmează: salariul tarifar s-a împărţit la numărul de ore lucrate per lună conform pontajelor pe care le anexează prezentei, apoi s-a determinat media orară ce a fost înmulţită cu numărul de ore lucrate suplimentar în zilele de sâmbătă şi duminică.

Pentru determinarea sumei exacte aferente acestui capăt de cerere solicită contestatoarea şi completarea probelor solicitate în cererea de chemare în judecată cu expertiza contabilă.

În privinţa celorlalte capete de cerere contestatoarea nu înţelege să aducă vreo modificare cererii introductive, solicitând instanţei admiterea lor aşa cum au fost formulate.

Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, în raport de obiectul acţiunii şi dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Începând cu data de 01.08.2008, contestatoarea OC  a ocupat funcţia de redactor şef la Studioul Teritorial TVR Iaşi - Redacţia Programe, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 10267/01.08.2008, în registrul general de evidenţă a salariaţilor, încheiat pe perioadă nedeterminată, pe pentru o durată a timpului de lucru de 8 ore/zi şi 40/săptămână, modificat prin acte adiţionale.

Prin decizia nr. 100/03.04.2017 emisă de SRTV, s-a dispus că, în perioada 01.04.2017- până la modificarea organigramei, dar nu mai târziu de data de 31.12.2017, contestatoarea este desemnată să exercite, interimar,  sarcini suplimentare de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi şi membru al Comitetului Director al Studioului TVR Iaşi.

Prin decizia nr. 336/23.10.2017 emisă de SRTV, s-a dispus că, începând cu data de 24.10.2017, încetează efectele Deciziei nr. 100/03.04.2017, prin care doamna OC, a fost desemnată interimar,  Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi şi că, începând cu aceeaşi dată, îşi continuă  activitatea pe funcţia de execuţie, respectiv de jurnalist tv senior în cadrul Compartimentului Programe, Studioul TVR Iaşi, Departamentul TVR 3 - Secretariat Studiouri Teritoriale, Direcţia Programe, Producător General.

Prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost completată, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei nr. 336/23.10.2017; repunerea părţilor în situaţia anterioară; obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti corespunzătoare funcţiei de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului TVR Iaşi pentru perioada 24 octombrie - 31 decembrie 2017; obligarea intimatei la plata cu spor de 100% a orelor suplimentare, a activităţii prestate în zilele de sâmbătă şi/sau duminică şi în cele de sărbători legale în sumă de aproximativ 7.843 lei începând cu data de 27 noiembrie 2014 şi până în prezent;  obligarea intimatei la actualizarea cu indicele de inflaţie al preţurilor pentru servicii şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele de bani solicitate la pct. 2 şi 3, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 de euro cu titlu de daune morale; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, invocând, primordial încălcarea prevederilor art. 41 Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor  art. 41 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.

Potrivit dispoziţiile art. 41 alin. 2 Codul muncii, cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul muncii, respectiv de art. 42 - 48.

Strict sintetic, tribunalul notează că angajatorul a dispus,  prin decizia nr. 100/03.04.3017, ca salariata OC să exercite, interimar, pe o perioadă determinată, sarcini suplimentare de Coordonator cu atribuţii de director al Studioului TVR Iaşi, iar aceasta a acceptat, semnând actul adiţional existent la fila 14 dosar, să îndeplinească atribuţii corespunzătoare acestei funcţii până la modificarea organigramei,  dar nu mai târziu de 31.12.2017.

Tribunalul reţine că, din examinarea probatoriului administrat în cauză, intimata nu a reuşit să probeze că, anterior expirării de drept a perioadei pentru care i-au fost incumbate contestatoarei sarcinile anterior menţionate, a intervenit cazul de încetare a numirii în funcţia de coordonator cu atribuţii de director cu care aceasta a fost de acord prin semnarea actului adiţional.

Aşa fiind, instanţa constată că prin decizia nr. 336/23.10.2017, intimata a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al contestatoarei, în ceea ce priveşte elementul contractual al felului muncii.

În ceea ce priveşte afirmaţia intimatei, expusă în întâmpinare, prin care apreciază că inexistenţa unei organigrame nu duce, în mod automat, la  existenţa unui drept al reclamantei  de a exercita atribuţii cât timp exercitarea acestora nu mai corespunde  intereselor societăţii angajatoare, instanţa constată că este nesustenabilă juridic, că nu se circumscrie niciunei prevederi legale, că se află în contradicţie cu cele dispuse de însăşi intimată prin decizia 100/03.04.2017 şi cu cele convenite de ambele părţi prin actul adiţional depus la fila 14 dosar.

În consecinţă, apreciind că orice modificare a elementelor contractului individual de muncă trebuia efectuată în conformitate cu prevederile Codului muncii, dispoziţiile art.41 fiind încălcate în cauza de către angajator şi având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada existenţei vreuneia dintre situaţiile prevăzute la art. 42 - 48 Codul muncii şi nici că anterior datei de 31.12.2017 a survenit modificarea organigramei societăţii-intimate pentru a justifica măsura modificării unilaterale a contractului individual de muncă, instanţa constată că decizia nr. 336/23.10.2017 este nelegală.

Prin urmare, având în vedere nelegalitatea actului de modificare unilaterală şi faptul că, contestatoarea a invocat beneficiul art. 80 alin.2 din Codul muncii, instanţa constată întemeiate cererile privind repunerea contestatoarei în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, respectiv în funcţia de coordonator cu atribuţii de director al Studioului TVR Iaşi, pe perioada  24.10.2017-31.12.2017 şi privind obligarea intimatei să achite contestatoarei  drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de coordonator cu atribuţii de director al Studioului TVR Iaşi, pe perioada  24.10.2017-31.12.2017, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

Astfel, instanţa reţine că, referitor la cererile contestatoarei privind obligarea intimatei la actualizarea cu indicele de inflaţie al preţurilor pentru servicii şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele de bani solicitate la pct. 2 şi 3, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, instanţa o constată întemeiată, pentru următoarele considerente:

Actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piaţă, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menţine valoarea reală a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut din investirea banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere şi acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Acordarea dobânzii legale alături de actualizarea cu indicele de inflaţie nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispoziţiile art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

În ceea ce priveşte cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cu spor de 100% a orelor suplimentare, a activităţii prestate în zilele de sâmbătă şi/sau duminică şi în cele de sărbători legale în sumă de aproximativ 7.843 lei începând cu data de 27 noiembrie 2014 şi până în prezent, instanţa o constată întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 39 alin. 1 lit. c din Codul muncii salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar conform art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă  şi din contractele individuale de muncă.

Art. 120 din Codul muncii  statuează că  munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal se consideră muncă suplimentară, iar, potrivit art. 123 din Codul muncii, munca suplimentară va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariul corespunzător şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.

De asemenea, instanţa are în vedere prevederile art. 137 care prevăd că, repausul săptămânal se acorda în doua zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica, iar cum salariatul a prestat muncă în aceste zile în raport de dispoziţiile alin.5 al aceluiaşi articol are dreptul la  dublul compensaţiilor cuvenite.

Instanţa mai notează şi art. 142 alin. 2  din Codul muncii, potrivit căruia, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariaţii beneficiază de un spor la salariu de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal  de lucru.

Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. 1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, coroborat cu art. 160 din acelaşi cod,  salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, iar potrivit art.161 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.

Dreptul la salariu este considerat corolarul dreptului la munca; el este afirmat în Declaraţia Universală a Drepturilor  Omului, potrivit căreia „cel care munceşte are dreptul la un salariu echitabil şi suficient care să-i asigure lui şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană”.

Potrivit art.166 Codul Muncii, salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă.

Întârzierea nejustificată a plăţii salariului,  sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.168 alin. 1 Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.

Cum cauza dedusă judecăţii este un litigiu de muncă, sarcina probei revine unităţii angajatoare, conform art.272 din Codul muncii.

Angajatorul deşi a depus  o serie de înscrisuri acestea nu dovedesc  plata sumelor de bani solicitate de contestatoare, cu titlul de drepturi salariale pentru perioada dedusă judecăţii.

Aşadar, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată raportat la reglementările legale menţionate mai sus, instanţa, în vederea exercitării controlului judiciar complex a dispus efectuarea unei lucrări ştiinţifice de specialitate, respectiv expertiza contabila cu următoarele  obiective fixate:

1.Verificarea statelor de plată şi a pontajului aferent perioadei 27.11.2014-27.11.2017 în vederea identificării orelor suplimentare lucrate în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în cele de sărbători legale şi neplătit conform dispoziţiilor  art. 123, 137 alin.3, art. 142 alin.2 din Codul muncii şi art. 75 alin.1 şi 5, art. 81 alin.4, art. 82 din CCM al SRTv;

2.Stabilirea cuantumului valoric al drepturilor pe care le revendică, adică orele suplimentare lucrate cu aplicarea sporului de 100% din salariu pentru perioada 27.11.2014-27.11.2017.

3.Stabilirea sumei de plată datorată reclamantei prin actualizarea  acesteia cu indicele de inflaţie al preţurilor pentru servicii, precum  şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare calculate conform art. 3 alin.2  din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei fiecărui salariu şi până la data plăţii efective.

Prin concluziile, formulate la obiectivele stabilite, cuprinse în raportul de expertiză contabilă, expertul contabil a constatat că  veniturile salariale neplătite de SRTv Iaşi sunt în sumă de 21218 lei, indexată cu indicii preţurilor de consum medii, rezultând  venituri neplătite în suma de 21589 lei actualizate şi cu rata dobânzii de referinţă  plus 4 puncte % conform O.G. nr. 13/201, rezultând obligaţii băneşti neachitate contestatoarei OC în sumă totală de 23.504 lei.

Prin urmare angajatorul, în speţă intimata, avea obligaţia de a dimensiona orele prestate efectiv  şi de a plăti în totalitate drepturile salariale cuvenite angajatei, iar cum intimata nu a demonstrat că a achitat aceste  drepturi salariale către contestatoare, instanţa apreciază ca fiind întemeiate aceste cereri formulate în cauză.

Privitor la cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata sumei de 50.000 de euro cu titlu de daune morale, instanţa o constată fondată, urmând să o admită.

Potrivit art. 253 din Codul muncii, „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.” Răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale poate fi angajată  doar în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a angajatului au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive, angajatul în cauză trebuind să dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile sale morale au fost lezate în mod grav. Având în vedere scopul reparator moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, dar şi pe o reală justificare a cuantumului despăgubirilor solicitate, sarcina probei aparţinând salariatului lezat, respectiv contestatoarei.

În cauza pendinte, instanţa notează că, contestatoarea a demonstrat că este îndreptăţită să obţină repararea prejudiciului moral prin înaintarea la dosarul cauzei a raportului de evaluare psihologică întocmit la data de 1/5.03.2018, în care s-a consemnat diagnosticul de tulburare de stres post-traumatică, cu elemente depresiv-anxioase, atacuri de panică şi dificultăţi de coping, cu debut post-traumatic, în cursul lunii octombrie 2017, în contextul unor situaţii profesionale psihostresante, susţinut de scrisoarea medicală de la medicul specialist, având precizat diagnosticul de "reacţie depresiv-anxioasă post-traumatică" cu care aceasta s-a prezentat la cabinet pe data de  11.12.2017, adică imediat după emiterea deciziei contestate. Conchide psihologul că, pacienta s-a prezentat ulterior la cabinetul psihologic pentru evaluare şi consiliere psihologică, însă pe parcurs ea a dezvoltat o serie de simptome depresiv-anxioase care nu s-au remis până în prezent.

Elocvent este şi faptul că, anterior emiterii deciziei 336/2017, contestatoarea a fost declarată aptă psihologic, aşa cum a demonstrat prin avizul psihologic din 04.04.2014 emis de T, avizul psihologic nr. 146/2016 emis de Cabinet Individual de Psihologie C,  avizul psihologic nr. 1535/24.03.2017 emis de Cabinet Individual de Psihologie OA,  evaluările psihologice ce au fost  efectuate de pacientă pentru acordarea avizelor profesionale anuale  care au pus în evidenţă un nivel de inteligenţă extrem de ridicat care o recomandă pentru funcţiile de director / jurnalist / cu funcţie de decizie şi conducere.

Este de reţinut şi depoziţia martorei LLA  care declară că după ce i s-a comunicat contestatoarei decizia de revocare din funcţie a perceput-o în mod direct ca fiind afectată în sensul că dacă anterior ieşeau împreună la spectacole, după acest moment contestatoarea nu a mai putut să participe  la astfel de activităţi, precum şi a martorului GH care a afirmat că după ce contestatoarea a aflat despre încetarea funcţiei, aceasta “a căzut atât fizic cât şi psihic”.

Aşadar, instanţa consideră că, suferinţele morale ale contestatoarei evidenţiate prin înscrisul mai suscitat atestă trauma morală a contestatoarei, ca urmare a încălcării realizate  cu intenţie de către  angajator a autorităţii morale, a prestigiului salariatei, suferinţe care în dreptul muncii, pot fi compensate, prin acordarea de  daune morale.

Prin urmare, aşa cum angajatorul trebuie să-l despăgubească pe salariat pentru prejudiciul fizic suferit în cardul relaţiei de muncă, tot astfel salariatul trebuie despăgubit pentru prejudiciul moral suferit, motiv pentru care instanţa,  va admite cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 5000  euro.

Referitor la cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata  orelor suplimentare, orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi în cele de sărbători actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, începând cu data de 28 noiembrie 2017 şi până în prezent, instanţa o va respinge având în vedere că prin obiectivele la expertiză contestatoarea a înţeles să solicite verificarea, stabilirea şi plata  cuantumului acestor drepturi salariale doar pentru perioada 27.11.2014-27.11.2017, iar ulterior acestei date drepturile salariale nu sunt  dovedite prin nicio probă administrată în cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 453  din Codul de procedura civilă, instanţa va obliga intimata să achite contestatoarei OC suma de  1384,4 lei reprezentând onorariu de expert achitat conform chitanţei nr. 1856091695/1/16.01.2019 şi chitanţei emise pe 05.06.2018, precum şi suma de 2000 lei  reprezentând onorariu de avocat achitat conform chitanţei nr. 12/14.11.2017 emisă de Cabinet de Avocat „BC” şi conform chitanţei nr. 163/20.02.2018 emisă de Cabinet de Avocat „CI”.

Instanţa va respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata onorariului de psiholog în sumă de 1550 lei,  având în vedere că nu se circumscrie prevederilor art. 451 din Codul de procedură civilă.

HOTĂRĂŞTE

Admite, în parte,  contestaţia formulată şi completată de contestatoarea OC în contradictoriu cu intimata SRTV cu sediul în Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, Bucureşti.

Anulează decizie nr. 336/23.10.2017 emisă de intimata SRTV.

Obligă intimata să repună contestatoarea în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, respectiv in funcţia de coordonator cu atribuţii de director al Studioului TVR Iaşi, pe perioada  24.10.2017-31.12.2017.

Obligă intimata să achite contestatoarei  drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de coordonator cu atribuţii de director al Studioului TVR Iaşi, pe perioada  24.10.2017-31.12.2017, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

Obligă intimata să achite contestatoarei diferenţe de  drepturi salariale în suma de 23.504 lei, reprezentând ore suplimentare, ore prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, ce sunt actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, aferente perioadei 27.11.2014-27.11.2017.

Obligă intimata să achite  contestatoarei daune morale în cuantum de 5.000 euro.

Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata orelor suplimentare, orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, ce sunt actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, începând cu data de  28.11.2017 şi până în prezent.

Obligă intimata să achite contestatoarei cheltuieli de judecată în suma de 1384,4 lei reprezentând onorariu de expert, în suma de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat.

 Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1550 lei, reprezentând onorariului de psiholog.

Domenii speta

Spete similare