Contestatie tabel preliminar

Sentinţă civilă 1677 din 15.11.2018


Pe rol se află judecarea cauzei privind pe contestatorul SC D SA, contestator AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE şi pe debitor SC Q SRL, lichidator IPURL, având ca obiect contestaţie tabel preliminar.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.07.2018 pe rolul Tribunalului Iași sub nr. .../99/2018/a1, creditoarea SC D SA a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor al debitoarei SC Q SRL  publicat în BPI nr. 14100/16.07.2018, solicitând înscrierea sa la masa credală cu suma de 41.341,44 euro și 44.476,11 lei reprezentând creanță născută din contractul de credit nr. 77/30.03.2015.

În motivarea cererii, creditoarea a arăta că penalitățile de întârziere au fost calculate conform dispozițiilor contractului de finanțare până la data deschiderii procedurii de insolvență prin aplicarea procentului de 0,25% /zi de întârziere asupra sumelor rămase neachitate, că dobânda contractuală reprezintă prețul contractului,  iar eliminarea ei din tabelul preliminar lipsește contractul de elementele sale esențiale.

În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 102 și art. 104 din Legea nr. 85/2014.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 200 lei ( conform chitanței nr. 28254/23.04.2018- fila 8).

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

La data de 24.07.2018, creditoarea Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale  a depus la dosar contestație împotriva aceluiași tabel preliminar, solicitând înscrierea creanței sale de 2.244.635,90 lei la categoria creanțelor bugetare.

Lichidatorul judiciar a depus la dosar întâmpinare la contestația formulată de SC D SA, solicitând respingerea acesteia.

În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că cererea creditoarei nu era însoțită de o fișă analitică privind debitul datorat , încasările cronologice și modalitatea de calcul a penalizărilor, dobânzilor penalizatoare și a cheltuielilor de executare solicitate a fi recuperate din averea debitoarei, că ulterior, a depus 2 fișiere Excel din cuprinsul cărora nu rezultă în mod clar modalitatea de calcul a sumelor solicitate de creditoare.

Cu privire la contestația formulată de creditoarea Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale, lichidatorul a arătat că creanța solicitată de creditoare a fost înscrisă în tabelul preliminar corectat nr. 1 al creanțelor.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

În  tabelul preliminar al creditorilor debitoarei SC Q SRL  publicat în BPI nr. 14100/16.07.2018, creditoarea SC D SA nu a fost înscrisă cu o creanță în cuantum de 237.201,63 lei întrucât nu a anexat modalitatea de calcul al penalizărilor, a dobânzilor penalizatoare și a cheltuielilor de executare, în timp ce creanța creditoarei Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale în cuantum de 2.244.635,90 lei nu a fost înscrisă întrucât nu este dovedită prin documente constatatoare.

Referitor la contestația formulată de creditoarea Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale, instanța va reține că această a rămas fără obiect în condițiile în care creanța acesteia a fost înscrisă în tabelul preliminar actualizat corectat nr. 1, publicat în BPI nr. 15327/13.08.2018 – fila 92.

Cu privire la contestația formulată de creditoarea SC D SA, instanța reține că aceasta vizează neînscrierea sumelor solicitate în tabelul creanțelor, motivele de contestație referindu-se la faptul că penalizările au fost calculate până al data deschiderii procedurii de insolvență și că dobânda reprezintă prețul contractului și nu poate fi eliminată.

Este de reținut că motivul neînscrierii sumelor solicitate de creditoare în tabelul creanțelor a fost acela că această creditoare nu a anexat o modalitate de calcul a penalizărilor, dobânzilor penalizatoare și a cheltuielilor de executare, motiv ce subzistă și la momentul soluționării prezentei cauze.

Astfel, nici atașat prezentei contestației, creditoarea nu a depus fișe care să cuprindă modalitatea de calcul a creanțelor de 41.341,44 euro și 44.476,11 lei pretins a rezulta din contractul de credit nr. 77/30.03.2015. Valorile indicate în contestație nu se coroborează cu nici unul din înscrisurile depuse la dosar de către creditoare, fișele atașate referindu-se la alte sume decât cele pretinse prin contestație ( filele 39 și 53-55).

Ori, în lipsa certitudinii creanței pretinse, în mod corect a reținut lichidatorul judiciar că nu poate fi înscrisă creanța solicitată, fiind încălcate prevederile art. 104 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

Aserțiunile creditoarei cu privire la caracterul de preț al contractului al dobânzii nu pot fi primite și nu au relevanță atâta timp cât creditoarea nu a indicat modalitatea de calcul a acesteia, acesta fiind și motivul neînscrierii creanței la masa credală.

Față de considerentele anterior expuse, instanța urmează să respingă contestația formulată de creditoarea SC D SA împotriva tabelului preliminar al creanțelor al debitoarei SC Q SRL  publicat în BPI nr. 14100/16.07.2018, ca neîntemeiată.

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestația formulată de creditoarea SC D SA, împotriva tabelului preliminar al creanțelor al debitoarei SC Q SRL  publicat în BPI nr. 14100/16.07.2018, ca neîntemeiată.

Respinge contestația formulată de creditoarea Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale împotriva tabelului preliminar al creanțelor al debitoarei SC Q SRL  publicat în BPI nr. 14100/16.07.2018, ca rămasă fără obiect.