Delegarea salariatului pentru o perioadă de 60 zile

Deliberând asupra prezentei cereri, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C sub nr. 7650/118/2016, reclamantul C F L, a chemat în judecată pe pârâta C N A P M SA, solicitând anularea deciziei nr.32968/26.09.2016 prin care angajatorul pârât a dispus delegarea sa pentru o perioadă de 60 zile în cadrul Sucursalei S P C; reintegrarea sa în vechiul post, dacă nu este desfiinţat. În subsidiar, se solicită integrarea reclamantului în postul care a preluat atribuţiile vechiului său post, de pe care a fost delegat.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul este angajat al pârâtei din anul 1997, iar la data de 26.09.2016 a fost delegat într-o funcţie fără responsabilităţi şi, practic, fără activitate, acesta fiind şi motivul pentru care a semnat decizia pe care o contestă, cu obiecţiuni. Reclamantul apreciază că prin emiterea deciziei şi delegarea sa, începând cu data de 26.09.2016, s-a urmărit desfiinţarea postului de pe care a fost delegat, fapt ce nu corespunde legii şi scopului delegării.

Reclamantul menţionează că deşi nu a înţeles măsura luată de angajator, nu avea motive financiare să conteste decizia, întrucât era retribuit egal pentru o muncă mai uşoară şi cu mai puţine atribuţiuni decât cea de pe care fusese delegat.

În drept se invocă disp.art.40 alin 1 lit.c, art.42 alin1, art.52 alin 1 lit.c şi art.65 C. muncii.

În apărare, pârâta C N A P M SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apreciind că în raport de dispoziţiile art.268 alin 1 lit.a C.m., contestaţia a fost depusă după împlinirea termenului de 30 zile de la data comunicării deciziei.

Pe fondul contestaţiei a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală. În motivare s-a învederat că este prerogativa angajatorului de a delega alte atribuţii salariatului, pe o perioadă determinată de timp. Se arată că prin decizia contestată, locul de muncă al reclamantului nu a fost modificat, deoarece desfăşurarea de atribuţii şi în altă zonă a portului C nu reprezintă o modificare nelegală, precum şi faptul că prin decizie nu au fost modificate nici funcţia, salariul sau felul muncii reclamantului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Instanţa a respins excepţia invocată de pârâtă, pe care a calificat-o ca fiind o excepţie a tardivităţii formulării contestaţiei, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.211 lit.a din legea nr.62/2011 rep., în raport cu care se constată că prezenta contestaţie a fost formulată la data de 04.11.2016, în termenul legal de 45 zile de la data comunicării deciziei către salariat – 26.09.2016.

Considerentele tribunalului

Pârâta a emis decizia nr.32968/26.09.2016 prin care a dispus, începând cu data de 26.09.2016, delegarea contestatorului pentru o perioadă de 60 zile în cadrul Sucursalei S P C. Angajatorul a indicat atribuţiile din fişa postului care urmează a fi exercitate de salariat pe perioada delegării.

De asemenea, angajatorul a dispus ca delegarea să se desfăşoare până la data de 24.11.2016, menţionând că nu se intervine asupra nici unui element din CIM, respectiv funcţie, salariu.

Decizia a fost comunicată reclamantului la data de 26.09.2016, acesta confirmând primirea prin semnătură.

La data de 27.10.2016 compania a emis un preaviz prin care aduce la cunoştinţa reclamantului faptul că începând cu data de 28.10.2016 va beneficia de un preaviz de 20 zile, urmând ca la data expirării să înceteze relaţii le de muncă dintre părţi, la iniţiativa angajatorului în temeiul disp.art.65 alin 1 din C.muncii.

Prin contestaţie, reclamantul invocă nelegalitatea şi netemeinicia deciziei emise de angajator, fără a indica în concret care sunt motivele prin care susţine aceste apărări. De altfel, se constată că prin prezenta contestaţie reclamantul, deşi a beneficiat de asistenţă juridică din partea unui avocat ales, nu a putut indica motivele pentru care a înţeles să contestate, prin raportare la norme juridice incidente în acest domeniu, măsura angajatorului.

Singura apărare care are legătură cu obiectul prezentului litigiu este cea prin care se susţine că angajatorul, prin emiterea deciziei şi delegarea sa, a urmărit desfiinţarea postului de pe care a fost delegat.

Instanţa, analizând această apărare din perspectiva dispoziţiilor art.42 – 44 C.muncii, aplicabile în această materie, constată că nu este fondată. Prin înscrisurile depuse nu s-a făcut dovada acestei situaţii de fapt, iar afirmaţiile legate de caracterul nelegal al măsurii de concediere, care a fost luată ulterior împotriva reclamantului, nu au relevanţă în cauză, urmând a fi analizate de instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de desfacere a CIM.

Dispoziţiile art.43 din codul muncii definesc delegarea, care „reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.”

Conform dispoziţiilor art.44: ”Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancţionarea disciplinară a acestuia.”

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că delegarea este o măsură obligatorie luată prin dispoziţia angajatorului, iar refuzul nejustificat al salariatului de o aduce la îndeplinire reprezintă o încălcare a îndatoririlor de serviciu. Dacă sub aspectul legalităţii, delegarea este supusă controlului judiciar, oportunitatea ei rămâne la aprecierea angajatorului, fiind justificată de interesul serviciului.

Raportând motivele invocate de către reclamant, în susţinerea netemeiniciei delegării sale, la argumentele expuse anterior, rezultă că aceste motive nu sunt de natură a determina convingerea instanţei că măsura luată de angajator nu a fost justificată de interesul serviciului.

Din contra, având în vedere situaţia de fapt concretă, care a stat la baza delegării reclamantului, se constată că angajatorul a analizat oportunitatea luării acestei măsuri.

Instanţa constată că prin chiar prezenta contestaţie, reclamantul recunoaşte că nu avea motive financiare să conteste decizia, întrucât era retribuit egal pentru o muncă mai uşoară şi cu mai puţine atribuţiuni decât cea de pe care fusese delegat.

De asemenea, instanţa constată că reclamantul, în mod cu totul neîntemeiat şi fără nici o legătură cu obiectul contestaţiei care vizează exclusiv măsura delegării sale, a invocat art.52 alin 1 lit.c şi art.65 C. muncii, texte de lege care reglementează suspendarea CIM şi concedierea din iniţiativa angajatorului.

Raportat la considerentele expuse, instanţa constată că decizia nr.32968/26.09.2016 a fost legal emisă şi va respinge contestaţia reclamantului, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare