Acţiune în constatare - Legea nr. 77/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:X

Dosar nr. X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL X

SECŢIA X

DECIZIA CIVILĂ NR. X

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE X

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: X

JUDECĂTOR: X

GREFIER: X

Pe rol se află soluţionarea cererii de apel formulată de apelanţii-pârâţi X şi X împotriva sentinţei civile nr. X, pronunţată de Judecătoria Sectorului X, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamantă X SA, având ca obiect contestaţie creditor Legea 77/2016.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la ordine, a răspuns intimata-reclamantă, prin consilier juridic, care depune delegaţi de reprezentare, lipsind apelanţii-pârâţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei obiectul cererii, stadiul procesual şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum şi faptul că apărătorul apelanților a formula cerere de strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată, după care:

Intimata-reclamantă X SA, prin consilier juridic, învederează că nu se opune strigării cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată.

Tribunalul având în vedere cererea de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare la ora 09:00, formulată de apărătorul intimaţilor, dar şi acordul părţii adverse, prin consilier juridic, urmează a o încuviinţa şi a lăsa cauza la sfârşitul şedinţei de judecată.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns, la sfârşitul şedinţei, au răspuns apelanţii-pârâţi X şi X, prin acelaşi avocat, cu împuternicire avocaţială aflată al dosar, fila 3 şi intimata-reclamantă X SA, prin consilier juridic.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.

Apelanţii-pârâţi X şi X prin avocat, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimata-reclamantă X SA, prin consilier juridic, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. art. 255-258 C.proc.civ., încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este admisibilă, legală şi poate duce la soluţionarea cauzei.

Văzând dispoziţiile art. 244 Cod Procedura civilă, instanţa declară închisă cercetarea judecătoreasca.

In temeiul art. 392 Cod Procedura Civila declară deschise dezbaterile şi acordă cuvântul asupra apelului.

Apelanţii-pârâţi X şi X, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Totodată, solicită a  se schimba în totalitate sentinţa civilă apelată, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte impreviziunea contractului de credit solicită a  se avea în vedere următoarele aspecte, respectiv: dezechilibrul contraprestaţiilor la momentul încheierii contractului de credit. Totodată, solicită a  se avea în vedere faptul că debitorii şi-au asumat să achite băncii echivalentul în euro pentru suma de 1.746.000,00 lei, iar la momentul actual, după 9 ani de plată, aceştia mai au de achitat suma de  1.750.000,00 lei. Astfel, solicită a se avea în vedere devalorizarea imobilului având în vedere faptul că prețul de achiziție al acestuia a fost de 266.000 euro, iar la momentul actual acesta valorează 98000 euro. Solicită a  se avea în vedere şi creşterea cursului euro în procent de 25 % faţă de momentul contractării creditului. Pentru aceste motive apreciază că darea în plată nu ar fi dezavantajată întrucât la contravaloarea imobilului ipotecat se adaugă suma de 107000 euro, sumă achitată deja de către apelanţii-pârâţi, depăşind chiar cuantumul creditului contractat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata-reclamantă X SA, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului formulat. Totodată, solicită a se avea în vedere legalitatea soluţiei pronunţate de către instanța de fond. Totodată, învederează faptul că nu s-a făcut dovada impreviziunii contractului, iar devalorizarea imobilului nu poate fi un motiv de impreviziune, având în vedere şi faptul că şi CCR s-a pronunţat în acest sens. Astfel, nu poate fi considerat motiv de impreviziune riscul valutar, având în vedere faptul că acel credit este încheiat pentru o perioadă îndelungată de timp, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, reţine cauza pentru deliberare și pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentinţa civilă nr. X pronunţată de Judecătoria Sectorului X Bucureşti în dosarul nr. X, a fost admisă contestaţia formulată de petenta X SA în contradictoriu cu debitorii X şi X, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale notificării înregistrată sub nr. X şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară transmiterii notificării.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut că între că XSA, în calitate de împrumutător şi X și X, în calitate de împrumutați și garanți s-a încheiat contractul de credit nr. X prin care li s-a acordat o finanțare totală de 210.000 euro, pentru o perioadă de 360 luni ce a fost garantat prin constituirea unei ipoteci prin contractul de garanție reală mobiliară nr. X autentificat de BNP X asupra imobilul teren intravilan în suprafață de 2010 mp situat în sat X, comuna X tarla X, parcelele X și X, jud. X și prin contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub mr. X de către BNP X asupra apartamentul nr. X situat în București, sector X, str. X nr. X, bl. X, sc. X, et. X (f. X).

Ulterior, a fost încheiat actul adiţional nr. X prin care s-a modificat cuantumul dobânzii actul adițional nr. X. De asemenea, se reține că între banca inițială X sa și intimații a avut loc un litigiu privind caracterul abuziv al unor clauze contractuale înregistrat sub nr. X la Tribunalul X  ce a fost soluționat prin respingerea cererii consumatorilor întrucât între aceştia şi bancă se încheiase un act adiţional prin care stabiliseră de comun acord cuantumul fix al dobânzii contractuale.

Ulterior, ca urmare a fuziunii prin absorbţie dintre X SA (bancă absorbantă) şi X SA (societatea absorbită), creanţa deţinută împotriva debitorilor a fost preluată de către X.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate şi incidenţa impreviziunii, instanţa a reţinut următoarele:

În drept, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 77/2016 „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.”.

De asemenea, se vor reţine considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. X, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6-8, în special art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 53 din 18 ianuarie 2017, conform cărora din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege.

În raport de dispoziţiile normative invocate, instanţa urmează a analiza îndeplinirea condiţiilor instituite de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 şi ulterior îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. X.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de lit. a) a art. 4 din Legea nr. 77/2016, s-a reţinut că acesta este îndeplinită întrucât creditoarea iniţială, X SA era o persoană juridică, mai exact o instituţie de credit având calitatea de profesionist, iar actuala creditoare, X este cesionara creanţei deţinute asupra consumatorilor.

Debitorii au calitatea de consumatori, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, aceasta încheind contractul de împrumut în calitate de persoane fizice, acţionând în scopuri din afara activităţii comerciale, industriale, de producţie, artizanale sau liberale, câtă vreme împrumutul a fost contractat pentru nevoi personale.

De asemenea, referitor la condiţia prevăzută la lit. b) a art. 4, se va reţine că suma împrumutată, la momentul acordării creditului din 2008, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 4 lit. c), care impune ca acest credit să fi  fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau să fie garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă, instanţa a reţinut îndeplinită şi această cerinţă.

Astfel, imobilul –apartament adus drept garanţie pentru restituirea creditului are destinaţia de locuinţă şi în prezent, nefiind făcută vreo dovadă de către bancă că nu ar mai avea această destinație.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 4 lit. d) din Legea nr. 77/2016, s-a reţinut că aceasta este îndeplinită, nefiind depusă vreo dovadă că consumatorii ar fi fost condamnați printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor impreviziunii în raport de considerentele deciziei Decizia Curţii Constituţionale, s-a reţinut că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru motivele ce se vor arăta.

În cauză, s-a constatat aplicabil Codul Civil de la 1864 în cauza de faţă, în raport de data încheierii contractului de credit, respectiv 30.10.2008, reţinându-se astfel dispoziţiile art. 970 din Vechiul Cod Civil conform cărora „Convențiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa.”.

În analizarea teoriei impreviziunii, vor fi avute în vedere considerentele obligatorii din Decizia Curţii Constituţionale respectiv: clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea reţine că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii (...) trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului  (...) Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială. Din cele de mai sus, rezultă că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor (considerentele 96 şi 97).

Astfel, reţinerea impreviziunii presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: intervenirea unei situaţii sau circumstanțe externe, independente de voinţa părţilor, imprevizibile sau cu efecte imprevizibile, care au schimbat împrejurările în care a fost încheiat contractul;  momentul la care se produce evenimentul imprevizibil trebuie să se situeze în timp ulterior încheierii contractului şi anterior executării integrale a obligaţiei debitorului; elementul imprevizibil trebuie să conducă la un dezechilibru contractual constând în onerozitatea excesivă a obligaţiei debitorului; riscul să nu se încadreze în categoria riscurilor contractului ce sunt asumate de debitor, fiind necesar ca intervenirea riscului să depăşească limitele capacității de prevedere a părților.

Totuşi, riscul, deși formează obiectul unei clauze de atribuire în sarcina unei părți, poate face obiectul unei revizuiri judiciare pentru impreviziune întrucât există o distincţie între riscul inerent şi riscul supra-adăugat, clauza de asumare a riscului valutar de către debitor având în vedere doar riscul inerent, nu şi cel supra-adăugat.

De asemenea, în raport de considerentul nr. 116 al Deciziei Curţii Constituţionale, pentru adaptarea contactului ca urmare a impreviziunii, este necesare ca anterior sesizării instanţei să fi existat încercarea părţilor de a concilia interesele lor contractuale, în sensul de a restabili relativul echilibru contractual avut în vedere la momentul încheierii contractului.

În cauză, debitorii au arătat că există impreviziune ca urmare a dezechilibrului contraprestațiilor, cât şi ca urmare a devalorizării imobilelor.

Instanţa a reţinut pentru început că acest contract de credit a privind acordarea unei sume de bani exprimată în euro.

Având în vedere obligativitatea analizării impreviziunii conform considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale, instanţa va analiza dacă: majorarea cursului euro de la data de 30.10.2008 şi până în prezent şi scăderea valorii imobilelor aduse în garanție pot determina, în cazul de faţă, adaptarea sau încetarea contractului în baza Legii nr. 77/2016.

În același timp, în raport de aceeaşi decizie, coroborat cu riscul valutar, este necesar a se stabili dacă dezechilibrul contractual cauzat de evenimentul imprevizibil este dublat de un dezechilibru patrimonial cauzat debitorului, în analizarea criteriului de echitate impus de Curte. Astfel, urmează a se reţine existenţa impreviziunii numai dacă executarea obligaţiei contractuale ar presupune un efort exorbitant şi vădit nerezonabil din partea debitorului într-o disproporție flagrantă cu orice previziune a acestuia la data încheierii convenţiei.

În cauză. instanţa a reţinut că debitorii au fost cei care au ales, în baza principiului autonomiei de voinţă, să contracteze un împrumut într-o altă monedă decât cea naţională, respectiv în euro.

Alegerea unui credit într-o monedă străină, respectiv euro a fost atractivă pentru intimați datorită dobânzii foarte mici în raport cu creditele acordate în lei în aceeaşi perioadă unde dobânda era vizibil mai mare.

Astfel, în mod implicit debitorii au sperat la şansa unui câştig (scăderea cursului euro-leu şi, prin urmare, plata unei sume mai mici ca urmare a achiziţionării euro pentru achitarea ratei de credit), respectiv şi-a asumat riscul unei pierderi (creşterea cursului euro prin devalorizarea monedei naţionale şi, în mod subsecvent, creşterea cuantumului ratei de credit).

În raport de tipul consumatorului obişnuit, obiectiv şi rezonabil, de tipul omului prudent şi diligent, debitorul-consumator trebuie să cunoască faptul că există o variaţie a cursului monedă naţională-monedă străină.

Expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat în fluctuații de curs valutar, reprezintă o trăsătură naturală a contractelor de credit în monedă străină. Orice împrumut denominat într-o altă monedă decât cea în care consumatorul obține veniturile, de regulă moneda naţională, implică obligația obținerii de către debitor a valutei necesare plății ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziție în moneda națională, la cursul valutar la care moneda străină poate să fie procurată.

De altfel, dacă fluctuaţiile de curs pot fi anticipate, sensul și amploarea acestora nu pot fi previzionate.

Astfel, în ipoteza încheierii unui contract de credit într-o monedă străină, există un risc inerent oricărui contract şi un risc supra-adăugat.

Existența riscului valutar caracteristică impreviziunii intră în discuție numai în momentul unei depăşiri semnificative, excepționale, a limitelor de variație ale cursului previzibile la momentul încheierii contractului, fie ca efect brusc al unui șoc valutar, fie ca efect cumulat al unei deprecieri continue, și cu condiția ca această depășire să transforme obligația de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor. Or, o asemenea fluctuaţie valutară, aptă să transforme obligația de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor, nu a existat în speţă.

În cauză însă, instanţa a reţinut că nu se poate analiza în abstract diferenţa de curs valutar pentru a stabili dacă există sau nu impreviziune, ci se vor analiza coroborat elementele avute în vedere de părţi la momentul acordului de voinţă, urmând a stabili onerozitatea obligaţiei de plată în contextul tuturor beneficiilor ce au fost avute în vedere la contractarea în moneda euro.

Astfel, la momentul încheierii contractelor de credit în euro, pe fondul unui curs scăzut şi stabil, dobânzile la creditele în euro aveau un cuantum mult mai scăzut decât cele în lei, avantaj ce s-a menţinut inclusiv după ce cursul euro a început să crească. În plus, creditele în euro putea fi accesate ca urmare a necalificării debitorilor pentru acordarea unor credite în lei sau altă valută.

De asemenea, instanța a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia învederată mai sus referitoare la inechitatea vădit a menţinerii obligaţiilor debitorului în condiţiile unui dezechilibru patrimonial cauzat debitorilor.

Astfel, la data de 30.10.2008, un euro era echivalentul a 3,6262 lei. Datele statistice în discuţie sunt publice şi au în vedere cursul BNR, putând fi accesate pe site-ul www.bnro.ro.

Or, instanţa a apreciat că o creştere a cursului monedă naţională-monedă străină în care a fost acordat creditul, între data încheierii contractului de credit şi data formulării notificării, precum cea din speţă, nu depăşeşte limitele rezonabilităţii şi nu trece în sfera unei onerozități excesive pentru a se afla pe tărâmul unui risc supra-adăugat.

Variaţia monedă străină în care a fost acordat creditul-monedă naţională reprezintă o împrejurare externă, independentă de voinţa părţilor ce putea fi în mod rezonabil prevăzută la momentul încheierii contractului de credit.

Materializarea riscului valutar caracteristică impreviziunii intră în discuție numai în momentul unei depăşiri semnificative, excepționale, a limitelor de variație ale cursului previzibile la momentul încheierii contractului, fie ca efect brusc al unui șoc valutar, fie ca efect cumulat al unei deprecieri continue, și cu condiția ca această depășire să transforme obligația de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor. Or, o asemenea fluctuaţie valutară, aptă să transforme obligația de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor, nu a existat în speţă.

În acelaşi sens, debitorii nu au încercat să restabilească relativul echilibru contractual avut în vedere la momentul încheierii contractului prin renegocierea contractului.

De altfel, debitorii aveau posibilitatea de a converti creditul dintr-o valută în alta cu suportarea unui comision de conversie, dar nu au folosit această posibilitate poate şi din cauza faptului că dobânda stabilită pentru un contract cu obiectul în valută era semnificativ mai avantajoasă decât cea dintr-un contract ce viza moneda leu.

Totodată, este de subliniat faptul că prin încheierea contractului de credit încheiat pe o perioadă lungă de timp, debitorii au fost conștienți că nu este vorba doar despre restituirea sumei împrumutate, că la aceasta se adaugă dobânzi și alte costuri aferente unui contract în condițiile în care banca desfășoară activități comerciale, iar de esența acestora este obținerea unui câștig, ea neavând intenția de a desfășura activității filantropice.

Prin urmare, nu este îndeplinită prima condiţie referitoare la referitoare la fluctuația cursului valutar moneda naţională – moneda străină în care a fost acordat creditul de la data încheierii contractului de credit, comparativ cu data cererii întemeiate pe Lege.

Totodată, în ceea ce privește scăderea valorii celor două imobile aduse drept garanție pentru restituirea creditului, se poate constata că posibilitatea măririi sau scăderii valorii unui imobil nu este un eveniment imprevizibil în condițiile în care este vorba despre o piața imobiliară liberă ce este reglată doar de raportul dintre cerere și ofertă.

În consecinţă, instanţa a reţinut că debitorii nu au dovedit existenţa unei situații sau circumstanțe externe, independente de voinţa părţilor, imprevizibile sau cu efecte imprevizibile, care să determine în stabilirea în sarcina acestora a unui efort vădit inechitabil.

În consecinţă, instanţa reţinând că nu sunt întrunite condiţiile impreviziunii, a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale notificării înregistrată sub nr. X și va repune părţile în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea 77/2016.

Împotriva acestei soluţii au formulat apel debitorii X şi X, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de apel, apelanţii au arătat că prin Sentinţa civila nr. X pronunţata de către Judecătoria Sectorului X Bucureşti in cadrul dosarului nr. X, instanţa a admis contestaţia formulata de X S. A., constatând in acest sens ca nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale notificării înregistrata sub nr. X şi repunând astfel părţile în situaţia anterioară transmiterii notificării.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie instanţa de fond a reţinut in esenţa ca, in cauza, nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii in raport de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. X.

Hotărârea este vădit netemeinica pentru următoarele considerente:

Conform punctului 259 din Decizia nr. 821 din 12.12.2017 înțeleg ca instanţa judecătoreasca care, in condiţiile legii, este independenta in aprecierea sa, va putea face aplicarea impreviziunii pana la limita superioara impusa de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului si ştergerea datoriilor principale si accesorii). Cu alte cuvinte, in lipsa acordului părţilor si in temeiul art. 969 si art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr. 77/2016, instanţa judecătoreasca va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului in forma pe care o decide, fie încetarea sa.

Aşadar, in urma analizei impreviziunii intervenite in cazul Contractului de Credit, instanţa va putea pronunţa o hotărâre care va avea ca limita superioara încetarea Contractului de Credit prin darea in plata a Imobilului, ca limita inferioara menţinerea Contractului de Credit in forma actuala si, intre aceste limite, modificarea Contractului de Credit pentru reechilibrarea acestuia.

Impreviziunea

Contractul de Credit a fost semnat in anul 2008, ceea ce înseamnă ca teoria impreviziunii va fi aplicata in conformitate cu prevederile reglementarilor legale in vigoare de la acea vreme - Codul Civil din 1864.

Sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasa executarea obligaţiei debitorului.

Astfel, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil Contractului de Credit vizat in prezentul dosar) teoria impreviziunii era fundamentata pe prevederile art. 970 care stipulau: "Convenţiile trebuie executate cu buna-credința. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligaţiei după natura sa." Aşadar, chiar daca nu era consacrata printr-un text special, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativa la contracte, ea fiind justificata prin elementele de buna-credința şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost constante în jurisprudența şi preluate in mare parte de art. 1.271 din Codul civil actual, intr-o forma aproximativ identica.

Cu alte cuvinte, cu stricta referire la impreviziune, dezechilibrul contractual trebuie înlăturat prin reechilibrarea prestaţiilor aferente părţilor. Extinzând acest deziderat in sfera de aplicare a Legii nr. 77/2016, ajungem la finalitatea solicitata în partea introductiva a prezentelor note scrise. Din interpretarea art. 969, prin coroborarea cu prevederile art. 970, rezulta ca regula pacta sunt servanda presupune luarea in considerare a unor elemente precum buna-credința şi echitatea, în condiţiile schimbării fundamentale a condiţiilor de executare a contractului.

Ca principiu general, echitatea se manifesta sub doua aspecte: obiectiv - denumind principiul exactei compensaţii cu implicarea egalităţii de tratament - şi subiectiv - însemnând luarea in considerare a unei situaţii particulare, de regula, slăbiciunea unei părți contractante. In acest context, teoria impreviziunii atenuează caracterul obligatoriu al contractului, in măsura in care, pe perioada executării acestuia, intervine o situaţie imprevizibila, însă niciuna dintre părţile contractante nu abdica de la obligaţiile care ii revin potrivit executării cu buna-credința a contractului. Aşadar, echitatea, alături de buna-credința, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existenta intre ele.

Prin urmare, în caz de neînțelegere între părți, evaluarea existentei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectiva) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credințe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor, precum şi a echităţii trebuie realizata cu maxima rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti, organ care beneficiază de garanţia de independenta şi imparţialitate şi care, pe aceasta cale, dobândeşte un rol important în determinarea condiţiilor de executare a contractului.

Chiar daca Legea nr. 77/2016 nu se refera in concret la impreviziune, intenţia legiuitorului de a face aplicarea instituţiei impreviziunii reiese din art. 11 teza întâi care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, precum si din Expunerea de motive a legii care foloseşte expresia "criza a contractului". Aceste sintagme trebuie interpretate ca fiind o expresie particularizata a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit. Legiuitorul a avut in vedere reechilibrarea prestaţiilor in condiţiile in care, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoțește un contract de credit şi în care niciuna dintre părți nu este culpabila de apariţia evenimentului, dar numai una dintre părți îi suporta consecinţele.

In concluzie, in concret, cu referire stricta la impreviziunea Contractului de Credit vizat in prezentul dosar, urmează sa demonstreze următoarele elemente care au condus către dezechilibrul contractual:

- diferenţa covârşitoare dintre valoarea contraprestațiilor părţilor avute in vedere la momentul semnării Contractului de Credit si valoarea contraprestațiilor din prezent;

- devalorizarea Imobilului din cauza crizei economice care a afectat cel mai mult sectorul imobiliar.

Dezechilibrul contraprestațiilor

Pentru a putea explica dezechilibrul contractual între momentul semnării Contractului de Credit si momentul actual, trebuie avuta in vedere, în primul rând, intenţia părţilor de la momentul încheierii Contractului de Credit sau, cu alte cuvinte, raţiunea pentru care au acceptat să-şi asume riscul Contractului (astfel cum este acesta menţionat şi în cadrul punctului 96 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25.10.2016)

Pe scurt, anterior semnării Contractului de Credit, au semnat antecontractul de vânzare nr. X din X. La data de X au semnat si Convenţia de Credit nr. X din X, iar ulterior au încheiat si contractul de vânzare nr. X din X. Aceste acte aveau ca obiect achiziţionarea Imobilului, pentru care se obligase să achite preţul de 224.189 EURO + TVA, respectiv 266,784.91 EURO, TVA inclus, după următorul mecanism:

- 54.091 EURO + TVA reprezentând avans la semnarea antecontractului de vânzare;

- 170.098 EURO + TVA, reprezentând rest de preț.

Astfel, apelanţii aveau nevoie de 210.000 EURO pentru a achita diferenţa din preţul Imobilului. Aceasta este raţiunea (motivul) pentru care au acceptat să intre în contractul de credit cu Banca.

Conchid precizând ca acest Contract de Credit a fost încheiat pentru suma de 210.000 EURO, cu obligaţie de rambursare in 30 de ani, sub condiţia garantării obligaţiei de restituire a sumei împrumutate prin constituirea unor ipoteci asupra Imobilelor din comuna X, sat X, Tarla X, Parcelele X, având nr. cadastral X, intabulat in cartea funciara nr. X a localităţii X, judeţul X şi apartamentului nr. X situat in X, str. X nr. X, bl. X, scara X, etajul X, Sector X, având nr. cadastral X, intabulat in cartea funciara nr. X, a Sectorului X Bucureşti.

Raţiunea pentru care Banca a intrat în Contractul de Credit este obţinerea preţului creditului (dobânda + comisioane). Conform ultimei pagini din Planul de rambursare a Creditului de la momentul semnării Contractului de Credit rezultă că, pentru a ne acorda creditul de 210.000 EURO, Banca dorea (spera) să obţină un câştig de 264,491.31 EURO.

Cu alte cuvinte, prin semnarea contractului de credit, apelanţii s-au obligat să achite către Banca, in decursul a 360 luni, suma de 474,491.31 EURO. La data emiterii Planului de rambursare a Creditului, respectiv 30.10.2008, cursul LEU/EURO era de 3,68 LEI pentru 1 EURO, de unde rezultă că, la momentul semnării Contractului de Credit, apelanţii ne-am asumat sa achitam Băncii, în 360 de rate, echivalentul in EURO a sumei de 1,746,128.02 LEI.

Până în prezent, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2016, apelanţii au achitat către Banca suma de aproximativ 107.000 EURO. Apelanţii au solicitat băncii un extras care să conţină situaţia plaţilor efectuate pana in prezent, dar Banca i-a refuzat pe considerentul ca nu pot elibera un asemenea document, având in vedere ca obligaţia de achitare a creditului este suspendata pe parcursul prezentului dosar.

Precizează că, în toata aceasta perioada de aproape 10 ani, apelanţii şi-au achitat toate ratele scadente cu eforturi si dificultăţi extraordinare. Abia in luna transmiterii notificării către Banca, au suspendat plata ratelor, in conformitate cu prevederile Legii nr. 77/2016.

Conform Notificării băncii nr. X, până la data de 30.12.2015 apelanţii mai aveam de achitat suma de 180,417.64 EURO din creditul principal din valoarea totala iniţială în cuantum de 210,000.00 EURO.

Motivarea este necorespunzătoare şi pentru faptul că nu ţine seama că, prin dovezile depuse la dosarul cauzei reclamanţii au dovedit ca, la momentul semnării contractului de Credit şi-au asumat să achite către Banca suma totala de 1,746,128.02 lei. iar după aproape noua ani de plaţi şi după 107.000 EURO achitaţi, în contextul în care nu li s-a aplicat nicio penalitate de întârziere, astăzi mai au de achitat către Banca suma de 1,705,159.67 lei.

Astfel, urmare a unui raţionament greşit din punct de vedere juridic si economic instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegala, fapt exemplificat de susţinerile acesteia cu privire la faptul ni sc putea face o conversie in lei in condiţiile in care pe de o parte cursul Euro/Leu are o creştere de peste 30% faţă de momentul contractării iar pe de alta parte însăși instanţa de fond recunoaşte faptul ca dobânzile creditelor in lei sunt mult mai mari decât dobânda creditului in valuta contractat de apelanţii, ambele elemente de fapt menţionate mai sus contribuind direct la un dezechilibru si mai mare al contractului si nu la o apropiere de condiţiile iniţiale de la momentul ereditarii.

Consideră că este evident dezechilibrul contractual, prin raportare la aşteptările părţilor de la momentul semnării Contractului de Credit si situaţia părţilor din prezent. Cu certitudine si fermitate, confirmam, daca mai este necesar, faptul ca nu ar fi acceptat niciodată asemenea condiţii daca aveam reprezentarea faptului ca s-ar putea ajunge la asemenea situaţie.

Devalorizarea imobilului

In mod greşit Instanţa de fond a reţinut faptul ca „posibilitatea măririi sau scăderii valorii unui imobil nu este un eveniment imprevizibil" in condiţiile in care ulterior sistării ereditarii de către banei in anul 2009 preţul apartamentelor a ajuns la mai puţin de jumătate din valoarea anului 2008, aceasta reprezentând prima criza reala după o perioada de 50 de ani in care economia româneasca a fost una controlata de stat si astfel de crize nu au fost cunoscute de către consumatori.

Astfel reiterează faptul că, la momentul semnării contractului de credit, preţul de achiziţie al Imobilului a fost 266,784.91 EURO iar conform grilei notarilor publici valabila pentru anul 2018 valoarea de piaţa actuala a imobilului este de aproximativ 98,110.00 Euro.

Revenind la dezechilibrul contractual actual, prin raportare la reprezentarea pe care au avut-o părţile la momentul semnării contractului de credit, menţionează că toate eforturile pe care le-au făcut pana in prezent au fost pentru a putea păstra acest imobil, pentru care au muncit 10 ani din viață.

La data achiziţionării Imobilului, valoarea acestuia era de 981,768.46 Lei, la un curs de aproximativ 3,68 Lei pentru 1 Euro. In acest context, au acceptat să-şi asume plata în 30 de ani a aproximativ dublului acestei valori, respectiv suma de 1,746,128.02 lei astfel cum au arătat mai sus, adică de 2 ori valoarea de piaţa a Imobilului, respectiv 981,768.46 lei.

In condiţiile de piaţa actuale, ar putea obţine un credit ipotecar în vederea achiziţionării Imobilului sau unui alt imobil similar, pentru care ar trebui să plătească aproximativ 910,460.80 Lei în decurs de 30 de ani. Ar rezulta, din nou, o suma echitabilă echivalentă cu de 2 ori valoarea de piaţă a imobilului.

Prin menţinerea Contractului de Credit în forma actuală, apelanţii se afla în situaţia în care mai au de plata 1,705,159.67 Lei pentru încă aproximativ 22 de ani pentru a putea obţine dreptul de proprietate asupra unui imobil care astăzi valorează aproximativ 455,230.40 Lei. Ar rezulta astfel ca mai avem de achitat o suma echivalenta cu de 4 ori preţul de piaţa al Imobilului.

În atest context, solicită a se avea în vedere faptul că deși în conţinutul punctului 122 din Decizia Curţii Constituţionale  nr. 623 din 25.10.2016 se menţionează ca devalorizarea generala a bunurilor imobile nu reprezintă însăși o condiţie suficienta pentru darea în plată, totuşi, tot Curtea Constituțională precizează ca "acest criteriu ar putea, in schimb, să fie folosit în coroborare cu principiul echităţii ca parte a teoriei impreviziunii astfel cum a fost configurata sub regimul Codului civil din 1864. Astfel, instanţa judecătoreasca urmează să evalueze dezechilibrul prestaţiilor rezultate din contractul de credit şi prin recurgerea la acest criteriu atunci când contractul de credit a fost convenit în vederea achiziţionării unui imobil. "

Totodată, important de subliniat este şi creşterea cursului LEU/EURO. Astfel, dacă în luna octombrie 2008 cursul LEU/EURO era de 3,68 Lei pentru 1 Euro, astăzi cursul LEU/EURO este de 4,66 Lei pentru 1 Euro, acesta majorându-se cu 30% faţă de momentul contractării creditului.

Instanţa de fond a interpretat greşit unele probe reţinute sau în evidenta contradicţie cu alte probe din dosar întrucât astfel cum se poate observa, pierderea rezultata din cursul valutar de 30% se suprapune cu o devalorizare a imobilului de 60%, fapt de natura sa constituie in opinia noastră un dezechilibru contractual mai mult decât evident.

Solicită a se observa faptul că, în ipoteza în care ar opera darea în plată, contestatoarea nu ar fi în nicio situaţie dezavantajată, întrucât contravaloarea imobilelor ipotecate ce ar urma sa facă obiectul procedurii prevăzute de art. (4) din Legea nr. 77/2016 la care se adaugă suma de 107.000 EURO achitata deja către banca, nu numai ca ar acoperi, dar ar şi depăși cuantumul creditului contractat.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii pronunţate în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

În subsidiar, solicită să se dispună adaptarea contractului de credit prin reechilibrarea acestuia, în ipoteza în care instanţa va aprecia că se impune, urmare a aplicării teoriei impreviziunii în prezenta cauză.

Astfel, consideră ca se impune şi solicită obligarea intimatei creditoare la stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare la valoarea cursului de la momentul contractării creditului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă.

În probatoriu, solicită proba cu înscrisuri, precum şi orice alte probe ar reieşi din dezbateri.

Intimata X  S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanţei: să respingă ca neîntemeiat apelul formulat împotriva Sentinţei civile nr. X, prin care instanţa a admis contestaţia formulate de intimată; să menţină ca legală şi temeinică soluţia instanţei de fond prin care a constat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale notificării de dare în plată nr. X şi a repus astfel părţile în situaţia anterioară transmiterii notificării pentru următoarele considerente:

În data de X, între X S.A.,(actualmente X ca urmare a fuziunii) în calitate de împrumutător, pe de o parte, şi X si X, în calitate de împrumutaţi, şi garanţi pe de altă parte, a fost încheiată Convenţia de credit nr. X. Prin acest credit, împrumutaţii au primit o finanţare totală în valoare de 210.000 Euro, suma fiind pusă la dispoziţia împrumutaţilor într-o tranşă unică, prin virarea sa în contul acesteia (cf. art. 1 .d. din contractul de credit).

Obligaţia de restituire a împrumutului astfel contractat a fost garantată prin Contractul de garanţie reală imobiliară, autentificat sub nr. X de către Notarul Public X pentru imobilul teren intravilan în suprafaţă de 2,010 mp. situat în Sat X, Comuna X, Tarla X, Parcelele X şi X, Judeţ X, înscris în CF nr. X a localităţii X, judeţ X, proprietatea garanţilor X şi X şi prin Contractul de garanţie reală imobiliară, autentificat sub nr. X de către Notarul Public X pentru imobilul apartament nr. X, situat în mun. Bucureşti - sect. X, Str. X nr. X, bl. X, sc. X, et. X, compus din 1 (una) camera de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 36,45 mp., împreună cu cota indiviză aferentă de 1,72% din părţile şi dependinţele comune ale imobilului bloc, care prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţa comună, perpetuă şi forţată a tuturor proprietarilor, precum şi cu cota indiviză de 1,72% din terenul pe care este construit blocul, atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, imobil înscris în CF nr. X a localităţii Bucureşti - sector X, proprietatea garantului X.

Cu privire la instituţia impreviziunii

Apreciază ca instanţa de fond a analizat in mod judicios incidenţa instituţiei impreviziunii, concluzionând ca apelanţii nu au făcut dovada intervenirii unei situaţii de excepţie care sa facă deosebit de oneroasa executarea obligaţiilor acestora privind plata ratelor lunare de credit.

Referitor la soluţia Curţii Constituţionale în sensul că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea, în condiţiile schimbării fundamentale a condiţiilor de executare a contractului.

Astfel, debitorul trebuie să fi încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului. Notificarea de dare în plată nu reprezintă o astfel de încercare, având în vedere că termenul pentru formularea contestaţiei împotriva notificării este de 10 zile de la comunicarea acesteia. In aceste condiţii, este evident că nu este îndeplinită condiţia termenului rezonabil pentru simplul motiv că prelungirea negocierilor peste termenul de contestaţie ar echivala cu o implicită achiesare a creditorului, prin pasivitate, la punctul de vedere al debitorului. Prin urmare, încercarea de negociere trebuie să fie anterioară formulării notificării de dare în plată.

În deplină concordanţă cu Decizia nr. 623/1 l.X.2016 a Curţii Constituţionale, intimata apreciază că darea în plată este o modalitate de aplicare a impreviziunii, instituţie ce este reglementată de Codul civil actual, în cuprinsul art. 1271 şi (aşa cum pe cale pretoriană a stabilit Curtea Constituţională) prin art. 970 al Codului civil de la 1864.

Consideră că, din moment ce impreviziunea dispune de o reglementare expresă în actualul Cod (chiar dacă acesta nu este direct aplicabil pricinii), aceasta poate şi trebuie avută în vedere (pentru raţiuni de asemănare) în cercetarea faptului dacă şi în ce măsură în speţa de faţă intervenit o cauză de impreviziune.

În data de 25 octombrie 2016, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, şi în mod special ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din aceasta. Cu majoritate de voturi, Curtea a decis:" A admis excepţia şi a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, este neconstituţională.

Cu privire la sumele datorate de cutre debitori

Apelanţii apreciază hotărârea Instanţei de fond ca fiind necorespunzătoare si pentru faptul ca nu tine seama ca prin dovezile depuse aceştia au dovedit ca si-au asumat sa achite către Bancă suma totala de 1746128.02 lei, iar in prezent după ce în cei noua ani de plăţi au achitat 107.000 Euro, mai au de achitat 1705159.67 lei.

Acest aspect se datorează faptului că Banca a calculat dobânzi în conformitate cu prevederile Contractului de credit semnat şi asumat de către debitori.

La data încheierii contractului de credit, împrumutaţilor li s-a înmânat şi un grafic de rambursare pe toată perioada contractuală, iar valoarea ratelor, inclusiv cea reprezentată de dobânda, era precizată, rezultă că apelanţii au avut reprezentarea exactă a sumelor plătite cu acest titlu. Astfel, rezultă că este îndeplinită cerinţa ca o clauză contractuală să fie exprimată într-un limbaj uşor şi inteligibil, întrucât graficul de rambursare face parte integrantă din contractul de credit, iar menţiunile acestuia conduc la lămurirea clauzele referitoare la costul creditului, inclusiv cele care stipulează dobânda contractuală.

Cu privire la riscul valutar

Prin încheierea contractului de credit în monedă străină, consumatorii îşi asumă riscul valutar, acceptând să contracteze un împrumut într-o altă monedă decât cea în care obţine resursele de rambursare. în acest caz, banca pune la dispoziţia consumatorului monedă străină şi primeşte de la acesta monedă străină, în numerar sau în monedă de cont, astfel încât eventualele fluctuaţii de curs îi profită, respectiv îl afectează pe clientul debitor.

Creşterea cursului de schimb al Euro nu poate reprezenta o condiţie pentru intervenirea impreviziunii, întrucât riscul valutar ar fi trebuit să fie luat în calcul de împrumutat la momentul încheierii contractului de credit.

Referitor la susţinerile apelanţilor referitor la creşterea cursului Leu/Euro, intimata le consideră total irelevante având în vedere cei 10 ani care au trecut de la data contractării creditului şi evoluţia salariului mediu în perioada 2008-2018.

În probațiune solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile administrate pe fond şi în faţa instanţei de apel şi a oricărui alt mijloc probator care ar rezulta din dezbateri.

În temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 2 teza a doua NCPC, solicită judecarea şi în lipsa părţilor.

Analizând hotărârea primei instanţe prin prisma motivelor de apel, tribunalul constată următoarele:

Tribunalul constată că, instanţa de fond a analizat în mod judicios incidenţa instituţiei impreviziunii, concluzionând ca apelanţii nu au făcut dovada intervenirii unei situaţii de excepţie care să facă deosebit de oneroasa executarea obligaţiilor acestora privind plata ratelor lunare de credit.

Se poate reţine şi că soluţia Curţii Constituţionale în sensul că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea, în condiţiile schimbării fundamentale a condiţiilor de executare a contractului.

Astfel, debitorul trebuie să fi încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

Notificarea de dare în plată nu reprezintă o astfel de încercare, având în vedere că termenul pentru formularea contestaţiei împotriva notificării este de 10 zile de la comunicarea acesteia.

În aceste condiţii, este evident că nu este îndeplinită condiţia termenului rezonabil pentru simplul motiv că prelungirea negocierilor peste termenul de contestaţie ar echivala cu o implicită achiesare a creditorului, prin pasivitate, la punctul de vedere al debitorului. Prin urmare, încercarea de negociere trebuie să fie anterioară formulării notificării de dare în plată.

Conform cu  Decizia nr. 623/1 l.X.2016 a Curţii Constituţionale, tribunalul apreciază că darea în plată este o modalitate de aplicare a impreviziunii, instituţie ce este reglementată de Codul civil actual, în cuprinsul art. 1271 şi aşa cum pe cale pretoriană a stabilit Curtea Constituţională prin art. 970 al Codului civil de la 1864.

Consideră că, din moment ce impreviziunea dispune de o reglementare expresă în actualul Cod, chiar dacă acesta nu este direct aplicabil pricinii, aceasta poate şi trebuie avută în vedere pentru raţiuni de asemănare în cercetarea faptului dacă şi în ce măsură în speţa de faţă intervenit o cauză de impreviziune.

Contrar susţinerilor apelanților-intimați, scăderea valorii de piaţa a imobilului nu reprezintă un caz de impreviziune, de natura a atrage adaptarea prestaţiilor unui contract din credit sau chiar stingerea prin dare in plata.

 Este evident că , obiectul contractului de credit îl constituie suma de bani împrumutată, iar nu bunul adus ca garanţie iar, obligaţia ce poate deveni deosebit de oneroasa este obligația de a achita ratele lunare, aceasta nefiind influenţată în vreun fel de evoluţia valorii imobilului.

 În acest sens, se mai reţine  că apelanții-intimați nu dovedesc şi nici măcar nu aduc în discuţie vreo împrejurare personala excepţionala, nici măcar o reducere venitul net lunar, de natura a le reduce aptitudinea de a achita ratele lunare.

De asemenea, suma totala ce trebuie achitata de apelanții-intimați până la maturitatea contractului de credit nu poate acredita incidenţa impreviziunii, mai ales în condiţiile în care aceasta suma era bine-cunoscută acestora încă de la acordarea împrumutului,fiind detaliată în graficul de rambursare şi contract.

În data de 25 octombrie 2016, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, şi în mod special ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din aceasta. Cu majoritate de voturi, Curtea a decis:" A admis excepţia şi a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, este neconstituţională.

 Tot apelanţii apreciază hotărârea primei instanţe ca fiind necorespunzătoare şi pentru faptul că nu ţine seama că prin dovezile depuse aceştia au dovedit că şi-au asumat să achite către Banca suma totala de 1746128.02 lei, iar in prezent după ce în cei noua ani de plăţi au achitat 107.000 Euro, mai au de achitat 1705159.67 lei.

Acest aspect se datorează faptului ca Banca a calculat dobânzi în conformitate cu prevederile Contractului de credit semnat şi asumat de către debitori.

La data încheierii contractului de credit, împrumutaţilor li s-a înmânat şi un grafic de rambursare pe toată perioada contractuală, iar valoarea ratelor, inclusiv cea reprezentată de dobânda, era precizată, rezultă că apelanţii au avut reprezentarea exactă a sumelor plătite cu acest titlu.

 Astfel, rezultă că este îndeplinită cerinţa ca o clauză contractuală să fie exprimată într-un limbaj uşor şi inteligibil, întrucât graficul de rambursare face parte integrantă din contractul de credit, iar menţiunile acestuia conduc la lămurirea clauzele referitoare la costul creditului, inclusiv cele care stipulează dobânda contractuală.

Analizând în timp cursul oricărei valute, se constată că, în mod normal, acesta nu rămâne constant, fiind supus unor fluctuaţii ca urmare a evoluţiilor pieţelor valutare şi financiare internaţionale, aceste fluctuaţii însemnând, prin raportare la diverse intervale de timp, o scădere sau o apreciere a monedei.

 Deci angajarea unui credit pe o perioadă lungă de timp în valută înseamnă asumarea posibilităţii ca respectiva monedă să crească sau să scadă. Doar în situaţia în care cursul unei valute ar fi influenţat brusc de izbucnirea vreunui război, revoluţii, a unei epidemii, atentat etc., se poate vorbi de producerea unui eveniment imprevizibil şi excepţional.

Prin încheierea contractului de credit în monedă străină, consumatorii îşi asumă riscul valutar, acceptând să contracteze un împrumut într-o altă monedă decât cea în care obţine resursele de rambursare.

În acest caz, banca pune la dispoziţia consumatorului monedă străină şi primeşte de la acesta monedă străină, în numerar sau în monedă de cont, astfel încât eventualele fluctuaţii de curs îi profită, respectiv îl afectează pe clientul debitor.

Creşterea cursului de schimb al Euro nu poate reprezenta o condiţie pentru intervenirea impreviziunii, întrucât riscul valutar ar fi trebuit să fie luat în calcul de împrumutat la momentul încheierii contractului de credit.

Mai mult decât atât, opţiunea pentru încheierea unui contract într-o monedă străină este făcută conştient şi cu bună-ştiinţă de către debitor, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparaţie cu alte produse bancare.

 În particular, avantajul major al contractării unui credit in valuta (EUR sau CHF) îl constituie dobânda semnificativ mai redusa fata de cele in moneda naţionala. Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit, împrumutatul are posibilitatea de a identifica şi dezavantajele lui, printre care şi riscul de a angaja o sumă mai mare în lei pentru restituirea unui credit în valută comparativ cu cel în lei.

Referitor la susţinerile apelanţilor referitor la creşterea cursului Leu/Euro, instanţa le consideră  irelevante având în vedere cei 10 ani care au trecut de la data contractării creditului şi evoluţia salariului mediu în perioada 2008-2018 a avut tot un curs crescător.

Astfel, la data de 30.10.2008, un euro era echivalentul a 3,6262 lei. Datele statistice în discuţie sunt publice şi au în vedere cursul BNR, putând fi accesate pe site-ul www.bnro.ro.

Or, instanţa a apreciat că o creştere a cursului monedă naţională-monedă străină în care a fost acordat creditul, între data încheierii contractului de credit şi data formulării notificării, precum cea din speţă, nu depăşeşte limitele rezonabilităţii şi nu trece în sfera unei onerozități excesive pentru a se afla pe tărâmul unui risc supra-adăugat.

Variaţia monedă străină în care a fost acordat creditul-monedă naţională reprezintă o împrejurare externă, independentă de voinţa părţilor ce putea fi în mod rezonabil prevăzută la momentul încheierii contractului de credit.

Materializarea riscului valutar caracteristică impreviziunii intră în discuție numai în momentul unei depăşiri semnificative, excepționale, a limitelor de variație ale cursului previzibile la momentul încheierii contractului, fie ca efect brusc al unui șoc valutar, fie ca efect cumulat al unei deprecieri continue, și cu condiția ca această depășire să transforme obligația de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor. Or, o asemenea fluctuaţie valutară, aptă să transforme obligația de rambursare a împrumutului într-una excesiv de oneroasă pentru debitor, nu a existat în speţă.

În acest sens este evidentă creşterea cursului valutar Euro-Leu, dar ea este contra balansată şi creșterea salariului mediu brut, care în 2008 era de aproximativ 1550 lei, urmând ca până în 2018 să crească până la 4162 lei.

 Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impreviziunii, tribunalul nu va analiza solicitarea subsidiară a apelanţilor respectiv aceea de adaptare a contractului de credit.

PENTRU  ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge apelul formulat de apelanţii-pârâţi X, CNP: X,  şi X, CNP: X, ambii cu domiciliul în X, împotriva sentinţei civile nr. X, pronunţate de Judecătoria Sectorului X, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamantă X SA, CUI: X, cu sediul în X, ca nefondat.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul X secţia X.

Pronunţată în şedinţă publică, azi X.

 PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Judecător - X X    X

Red.jud. xxx./ X

Tehnored. X./X ex./X

Judecătoria Sectorului X Bucureşti  – dosar nr. X

Judecător fond – X

Comunicat X exemplare __________ 2019 

Domenii speta

Spete similare