Încetarea de drept a raportului de serviciu ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru femei.

Încetarea de drept a raportului de serviciu ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru femei. Posibilitatea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a aprecia în ce măsură se impune menţinerea femeii, la cererea acesteia, în funcţia publică peste vârsta standard de pensionare, interpretată în lumina principiului nediscriminării pe criterii de sex. Posibilitatea femeilor de a-şi continua activitatea peste vârsta de pensionare, până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi.

Vârsta standard de pensionare pentru femei şi posibilitatea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a aprecia în ce măsură se impune menţinerea în funcţia publică a solicitantei peste vârsta standard de pensionare trebuie să fie interpretată în lumina principiului nediscriminării, în mod flexibil, astfel încât, femeile să poată beneficia opţional de o vârstă standard de pensionare redusă sau să aibă dreptul de a-şi continua activitatea până la aceeaşi vârstă care este prevăzută pentru bărbaţi. În caz contrar, această posibilitate a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice se transformă în abuz impunându-se a fi sancţionată de către instanţă.

Prin Sentinţa civilă nr.964 din 07 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad Secţia a III-a Contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâta B, s-a anulat decizia X/30.08.2018 emisă de pârâtă şi s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii prin care să reîncadreze reclamanta pe postul deţinut anterior emiterii deciziei şi plata despăgubirilor egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data încetării raportului de serviciu şi până la reîncadrare.

În litigiu, s-a reţinut că, prin decizia emisă de pârâtă, reclamantei i-a încetat de drept raportul de serviciu existent între ea şi pârâtă, începând cu data de 11.09.2018, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, în temeiul art.97 lit.a, art.98 al.1 lit.d din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art.52 din Legea nr.263/2010, cu modificările ulterioare.

Instanţa a reţinut că, dispoziţiile art.98 al.1 lit.d şi al.2 din Legea nr.188/1999, după modificarea acestora adusă prin Legea nr.156/2018, publicată în Monitorul Oficial 554 din 3 iulie 2018 şi intrată în vigoare în data de 06.07.2018, prevăd că, raportul de serviciu existent încetează de drept „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare dacă persoana care are competenţă de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (3)”, iar al.3 al aceluiaşi articol prevede că „pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”.

Aşa fiind, instanţa a reţinut că, în baza acestor dispoziţii legale care au intrat în vigoare la data de 06.07.2018 şi care erau în vigoare şi la data emiterii deciziei contestate de reclamantă, raportul de serviciu al funcţionarului public nu încetează automat la împlinirea condiţiilor de pensionare, ci condiţionat de cererea funcţionarului public de a fi menţinut în funcţie,  respectiv de a-şi continua activitatea.

Reclamanta a formulat o cerere în vederea continuării activităţii pe aceeaşi funcţie, pe o perioadă de 3 ani, aşa cum prevede art.art.98 al.3 din Legea nr.188/1999, cu modificările ulterioare.

Prin răspunsul nr.Y/30.08.2018, pârâta i-a comunicat reclamantei faptul că cererea de continuare a activităţii nu a fost aprobată întrucât nu există fonduri alocate în acest sens, cheltuielile de personal fiind insuficiente.

Instanţa a reţinut că, prin decizia nr.387/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr.642 din 24 iulie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.56 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma "condiţii de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Instanţa a mai reţinut că, textul art.56 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă existent „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”, iar aceste dispoziţii sunt similare cu cele ale art.98 al.1 lit.d din Legea nr.188/1999, înainte de modificarea acestuia adusă prin Legea nr.156/2018, care prevedea că raportul de serviciu existent încetează de drept „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”.

În consecinţă, s-a reţinut că, şi în ipoteza în care dispoziţiile art.98 al.1 lit.d din Legea nr.188/1999, înainte de modificarea acestuia adusă prin Legea nr.156/2018, nu au fost declarate neconstituţionale, aceste texte de lege sunt identice, iar raţionamentul Curţii Constituţionale din decizia nr.387/2018, poate fi aplicat şi în cazul de faţă.

Instanţa a constatat că, decizia nr.387/2018 a Curţii Constituţionale, este o decizie de interpretare, adică prevederile ei nu implică şi abrogarea textului de lege pe care nu îl declară neconstituţional, ci interpretarea dată de Curtea Constituţională unui text de lege, respectiv faptul că acesta este constituţional în măsura în care sintagma "condiţii de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, este general obligatorie şi are putere de lege, cum sunt toate deciziile Curţii Constituţionale.

Instanţa a reţinut că, din însăşi considerentele deciziei Curţii Constituţionale, rezultă că această interpretare „(37.)… este în sensul reglementărilor europene, aşa cum reiese din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, Curtea reţine că, potrivit art.14 alin.(1) lit.c) din Directiva 2006/54/CE, "se interzice orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, în ceea ce priveşte: [....] c) condiţiile de încadrare în muncă şi de muncă, inclusiv condiţiile de concediere, precum şi remuneraţia, astfel cum este prevăzut la articolul 141 din tratat." Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, o reglementare asemănătoare s-a regăsit şi în Directiva 76/207/CEE. Prin Hotărârea din 26 februarie 1986, pronunţată în Cauza M. H. Marshall împotriva Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority (Teaching), paragraful 38, Hotărârea din 18 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Pensionsversicherungsanstalt împotriva Christine Kleist, paragraful 28, şi Ordonanţa din 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea de la Luxembourg în cauzele conexate Manuela Maturi, Laura Di Segni, Isabella Lo Balbo, Maria Badini, Loredana Barbanera împotriva Fondazione Teatro dell'Opera di Roma, şi Fondazione Teatro dell'Opera di Roma împotriva Manuela Maturi, Laura Di Segni, Isabella Lo Balbo, Maria Badini, Loredana Barbanera, Luca Troiano, Mauro Murri (C-142/17), şi Catia Passeri împotriva Fondazione Teatro dell'Opera di Roma (C-143/17) paragraful 28, instanţa europeană a statuat că o politică generală de concediere care presupune concedierea unei salariate doar pentru motivul că a atins sau a depăşit vârsta de la care aceasta are dreptul la pensie pentru limită de vârstă, care, potrivit legislaţiei naţionale este diferită pentru bărbaţi şi pentru femei, constituie discriminare pe criterii de sex, interzisă de prevederile directivelor amintite. 38. Pronunţându-se în acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut în vedere reglementări naţionale comparabile cu cele analizate de Curtea Constituţională în prezenta cauză. Astfel, spre exemplu, în hotărârea pronunţată în Cauza Pensionsversicherungsanstalt împotriva Christine Kleist, instanţa europeană a avut în vedere compatibilitatea reglementărilor naţionale din Austria referitoare la stabilirea unor vârste diferite de pensionare pentru femei în raport cu bărbaţii, respectiv la posibilitatea persoanelor de a fi concediate atunci când au dobândit dreptul la pensie pentru limită de vârstă”.

 Astfel, instanţa a reţinut că, interpretarea dată de Curtea Constituţională, este în sensul că femeia poate opta pentru continuarea raportului de muncă până atinge vârsta de pensionare la fel ca bărbatul, în cazul în care vârstele de pensionare pentru bărbaţi şi femei sunt diferite, cum este cazul şi în speţă, iar o interpretare în sens contrar, constituie o discriminare pe criterii de sex. În acelaşi sens este şi interpretarea dată de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale se arată la paragraful 36 că, „ … încetarea raportului de muncă al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării contractului individual de muncă ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor”.

Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut la paragraful 36 din decizie, că dispoziţiile art.56 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, care prevăd că contractul individual de muncă existent încetează de drept „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”, „ … sunt constituţionale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea contractului individual de muncă în curs, fie pentru continuarea acestui contract, până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi, la acea dată. … Din contră, în măsura în care salariata optează pentru continuarea raportului de muncă, până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de încheierea unui nou contract şi de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan”.

Astfel, instanţa a constatat că femeia are dreptul să opteze pentru continuarea acestui contract de muncă sau raport de serviciu, în cazul de faţă, până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi, iar în măsura în care salariata optează pentru continuarea raportului de muncă, până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de încheierea unui nou contract şi de voinţa angajatorului.

Instanţa a apreciat că, în ipoteza în care, reclamanta a optat pentru continuarea activităţii şi după ce a împlinit vârsta standard de pensionare pentru femei, vârstă care este diferită de vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi, conform art.53 al.1 din Legea nr.263/2010, fapt dovedit prin cererile depuse la dosar, angajatorul era obligat să o menţină în funcţie până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbaţi, nu să nu îi aprobe cererea, întrucât Curtea Constituţională în decizia nr.387/2018, la paragraful 36 a arătat că „exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de încheierea unui nou contract şi de voinţa angajatorului”, astfel încât la simpla cerere a reclamantei de a opta pentru continuarea activităţii, angajatorul era obligat să o menţină în activitate şi să efectueze demersuri pentru suplimentarea fondurilor în acest sens, nu să îi respingă cererea pentru că nu deţine fonduri, întrucât în acest caz angajatorul nu se preocupă niciodată de suplimentarea fondurilor pentru menţinerea în activitate a femeii, ci îi respinge cererea cu această motivaţie, fapt care face ca dreptul femeii de a continua activitatea şi să nu fie discriminată faţă de bărbat, să devină teoretic şi iluzoriu, nu practic şi efectiv, aşa cum este el garantat de Convenţia EDO şi face ca decizia nr.387/2018 a Curţii Constituţionale să nu poate fi aplicată în practică.

Aşa fiind, instanţa a constatat că, decizia nr.X/30.08.2018, emisă de pârâtă, a fost emisă cu exces de putere întrucât încalcă dreptul la muncă al reclamantei şi dreptul acesteia de a nu fi discriminată pe criteriu de sex, drepturi prevăzute de art.1 al.2 lit.e, pc.i, art.2 al.1 şi 3 din O.G. nr.137/2000-republicată.

Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr.472 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de apel Timişoara – Secţia Contencios administrativ şi fiscal.

 Curtea de apel a reţinut că, vârsta de pensionare inferioară celei a bărbaţilor a fost prevăzută pentru femei ca o măsură de protecţie instituită de legiuitor pentru acestea pentru a se putea retrage mai devreme din activitate, în considerarea situaţiei acestora, fără însă ca această măsură de protecţie să poată fi aplicată astfel încât să ducă la încălcarea unui drept constituţional pentru grupul social (femeile) în favoarea căruia a fost instituită, respectiv a dreptului la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie. Prin caracterul obligatoriu şi inflexibil al vârstei de pensionare reduse pentru femei, cu consecinţa încetării de drept a raportului de serviciu, se încalcă dreptul la muncă al acelor femei care nu doresc să beneficieze de vârsta redusă de pensionare, acestea fiind discriminate pe criteriul sexului în privinţa condiţiilor de muncă, inclusiv a condiţiilor de concediere.

În acelaşi sens s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 387/2018 din 5 iunie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale cărei dispoziţii nu pot fi ignorate de către instanţă deşi nu se referă la prevederile speciale ale Legii nr.188/1999, deoarece cum a arătat şi prima instanţă textele de lege sunt identice.

Curtea de apel a mai reţinut că, potrivit celor statuate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, stabilirea unei vârste standard de pensionare mai mică pentru femei in comparaţie cu bărbaţii, ca motiv de încetare a raporturilor de munca reprezintă o discriminare directă, interzisă de art.3 din Directiva nr.2002/73/CE, existând obligaţia aplicării in mod direct a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

  S-a mai reţinut că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială (ordonanţa ce transpune Directiva nr. 86/378/CEE) constituie dispoziţii contrare principiului egalităţii de tratament, bazate pe criteriul de sex, cele care stabilesc vârste de pensionare diferite iar potrivit art. 13 din acelaşi act normativ dacă femeile şi bărbaţii solicită să li se aplice în aceleaşi condiţii un sistem flexibil în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, aceasta nu încalcă prevederile actului normativ menţionat.

  Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit ca o politică generală de concediere care implică concedierea unei femei având ca singur motiv faptul ca aceasta a atins sau a depăşit vârsta la care are dreptul la o pensie de stat şi care este diferită pentru bărbaţi şi femei în temeiul legislaţiei naţionale, constituie o discriminare pe criterii de sex - Hotărârea din cauza nr. 152/1984 (cauza Marshall).

Curtea de apel a apreciat că instituirea, cu caracter obligatoriu şi inflexibil, pentru femei a unei vârste standard de pensionare reduse faţă de bărbaţi este discriminatorie, fiind contrară principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, această măsură având ca efect încetarea obligatorie a raportului de muncă al femeilor anterior celui al bărbaţilor, fiind încălcat dreptul constituţional la muncă al femeilor, deoarece măsura de protecţie, constând în reducerea vârstei de pensionare, se aplică şi împotriva voinţei celei în cauză şi chiar dacă obiectivul urmărit de măsura de protecţie nu mai există, această măsură nemaifiind legitimă şi proporţională cu situaţia de fapt.

În concluzie, Curtea de apel a apreciat că, vârsta standard de pensionare pentru femei şi posibilitatea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a aprecia în ce măsură se impune menţinerea în funcţia publică a solicitantei peste vârsta standard de pensionare trebuie să fie interpretată în lumina principiului nediscriminării, în mod flexibil, astfel încât, femeile să poată beneficia opţional de o vârstă standard de pensionare redusă sau să aibă dreptul de a-şi continua activitatea până la aceeaşi vârstă care este prevăzută pentru bărbaţi. În caz contrar, această posibilitate a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice se transformă în abuz impunându-se a fi sancţionată de către instanţă.

Ori în speţă, s-a apreciat că, recurenta – pârâta nu a dovedit motivul invocat pentru respingerea cererii reclamantei de menţinere în funcţie, respectiv insuficienţa fondurilor alocate pentru cheltuielile de personal, mai mult din înscrisurile depuse la dosar reiese că la două luni de la emiterea deciziei contestate s-a organizat concurs pentru ocuparea posturilor din cadrul Biroului vamal de frontieră J.

Referitor la reîncadrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei şi la plata despăgubirilor egale cu salariul indexat, majorat si reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la reîncadrare, Curtea de apel a apreciat că, în mod corect a făcut prima instanţă aplicarea prevederilor art.106 din Legea nr.188/1999 „(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. (2) La solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută”.

Domenii speta

Spete similare