Contestaţie tabel preliminar

Sentinţă civilă 298/sind din 11.03.2019


Şedinţa publică din data de 11.03.2019

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC  - SA

GREFIER – MG

 

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra contestaţiei formulată de creditoarea FDRG a F P Braşov împotriva măsurii administratorului judiciar consorţiu S Q F Bucureşti SPRL şi T şi A SPRL de înscriere a creanţei sub condiţie în tabelul preliminar al creditorilor debitoarei SC T P SA prin administrator special R C C.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa din 04.03.2019 conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi care face parte integrantă din prezenta iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera , în baza art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunţarea la data de 11.03.2019. 

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cauzei de față:

La data de 28.02.2017, în Dosarul nr. 5306/62/2016/a1, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, creditoarea DGRAFP BRAȘOV, privind înscrierea sa.

În motivare se arată că a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 3.623.319 lei, iar administratorul judiciar a înscris-o cu această sumă în categoria creanțelor garantate.

Ulterior, după primirea datelor de la Serviciul de Inspecţie Fiscală a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 7.506.569 lei, în baza mai multor decizii de impunere.

Mai arată creditoarea că întreaga sumă de 9.540.622 lei a fost înscrisă de administratorul judiciar sub condiţie, până la soluţionarea contestaţiei formulată de debitoare.

Se mai arată că întreaga sumă de 9.540.622 lei nu trebuie înscrisă la masa credală sub condiție suspensivă, neexistând o dispoziţie de suspendare a executării titlului executoriu care face obiectul contestaţiei, acesta fiind exigibil.

Tot creditoarea a arătat că chiar dacă există o situaţie litigioasă, creanţa sa trebuie înscrisă cel mult sub condiţie rezolutorie, deoarece de soluţia dată asupra contestaţiei ar depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2014 şi ale Noul Cod de procedură civilă .

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a solicitat respingerea contestaţiei, având în vedere că suma de 9.540.622 lei a fost înscrisă sub condiţie deoarece este contestată de către debitoare.

Se mai arată că nu a fost respinsă nici una din sumele solicitate de debitoare, fiind înscrisă conform solicitării acesteia.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 105 şi art.111 din Legea nr. 85/2014.

A formulat întâmpinare şi debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, având în vedere că rezultatul inspecţiei fiscale a fost contestat.

Se mai arată motivele pentru care se impune anularea deciziilor de impunere emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F-BV 82/21.12.2016.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 4, art. 105 şi art.111 din Legea nr. 85/2014.

La data de 03.03.2017, în Dosarul nr. 5306/62/2016/a2, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea creanţei creditorului ORAŞUL SINAIA, prin primar.

În motivare se arată că în mod greşit administratorul judiciar a înscris creditorul cu suma de 211.702,10 lei, acesta trebuind a fi înscris doar cu suma de 29.555 lei, diferenţa reprezentând taxa întreţinere domeniu schiabil, taxa specială promovare turistică şi cheltuieli de judecată.

Se mai arată că trebuie să se aibă în vedere şi Decizia definitivă nr. 360/R/28.04.2016 pronunţată în Dosarul nr. 1716/62/2015 de Curtea de Apel Braşov.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a lăsat la aprecierea instanţei, având în vedere că la analizarea declaraţiei de creanţă nu a avut cunoştinţă de Decizia definitivă nr. 360/R/28.04.2016 pronunţată în Dosarul nr. 1716/62/2015 de Curtea de Apel Braşov.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 105 şi art.111 din Legea nr. 85/2014.

A formulat întâmpinare şi creditorul ORAŞUL SINAIA, prin primar, prin care a solicitat admiterea în parte a contestaţiei, având în vedere că nu trebuia înscrisă suma de 44.919 lei, reprezentând taxă întreţinere domeniu schiabil, motiv pentru care suma corectă este de 166.783,15 lei.

Se mai arată că susţinerea debitoarei că o parte din creanţă este prescrisă, respectiv datoriile anterioare anului 2011, nu poate fi primită, având în vedere că a intervenit întreruperea termenului de prescripţie.

Tot creditorul a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 92 al. 1 lit. b şi c din OG nr. 92/2003, coroborate cu dispoziţiile art. 16 lit. a şi c din Decretul nr. 167/1958, respectiv prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia şi printr-un act începător de executare.

Dosarul nr. 5306/62/2016/a2 a fost conexat la data de 03.04.2017 la Dosarul nr. 5306/62/2016/a1.

La data de 03.03.2017, în Dosarul nr. 5306/62/2016/a3, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea creditoarei SC RCS&RDS SA.

În motivare se arată că în mod greşit administratorul judiciar a înscris creditoarea cu suma de 293.000,29 lei, aceasta trebuind a fi înscrisă doar cu suma de 222.676,54 lei, care are caracter estimativ.

Se mai arată că o parte din creanţă în sumă de 70.323,75 lei a fost inclusă în mod nejustificat, această sumă fiind datorată pentru prestarea serviciilor ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Tot debitoarea a arătat că pentru lămurirea situaţiei este necesară efectuarea unei expertize contabile.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a lăsat la aprecierea instanţei, ţinând cont de probatorul care va fi administrat în cauză.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 105 şi art.111 din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea depusă creditoarea SC RCS&RDS SA a solicitat admiterea contestației şi înscrierea sa cu suma de 175.606,77 lei, având în vedere că ulterior depunerii declaraţiei de creanţă, în datele de 25.01.2017, 07.02.2017 şi 28.02.2017, debitoarea a achitat prin ordine de plată suma de 234.462,40 lei şi a compensa în data de 27.01.2017 suma de 9.238,23 lei şi în data de 30.01.2017 suma de 1.079,08 lei.

Se mai arată că faţă de această precizare nu se impune efectuarea unei expertize contabile.

Dosarul nr. 5306/62/2016/a3 a fost conexat la data de 03.04.2017 la Dosarul nr. 5306/62/2016/a1.

În Dosarul nr. 5306/62/2016/a4, la data de 03.04.2017, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea creditoarei SC U P S SRL.

În motivare se arată că se impune fie înscrierea provizorie a creditoarei până la lămurirea câtimei creanţei recuperate silit de creditoare în cadrul Dosarului de executare silită nr. 357/2016 al BEJ DI, cu încălcarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, fie în subsidiar modificarea cuantumului creanţei de la suma de 33.881,47 lei, la suma de 16.634,36 lei.

Se mai arată că debitoarea a fost executată silit pentru suma de 17.247,11 lei prin continuarea procedurii executării silite de către Biroul Executorului Judecătoresc  DI, în pofida dispoziţiilor prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2014..

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a lăsat la aprecierea instanţei, ţinând cont de probatorul care va fi administrat în cauză.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 105 şi art.111 din Legea nr. 85/2014.

A formulat întâmpinare şi creditoarea SC U P S SRL prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, având în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 8591/18.08.2016 pronunţată de Judecătoria Braşov, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 59.580 lei şi a penalităţilor de întârziere.

Se mai arată că în prezent mai există o creanţă de 38.881,47 lei aşa cum rezultă din procesul verbal de constatare încheiat la data de 13.12.2016 în Dosarul de executare silită nr. 357/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc  DI.

Tot creditoarea a arătat că nu se impune efectuarea unei expertize contabile fiind suficientă copia dosarului de executare silită.

Dosarul nr. 5306/62/2016/a4 a fost conexat la data de 03.04.2017 la Dosarul nr. 5306/62/2016/a1.

La data de 06.03.2017, în Dosarul nr. 5306/62/2016/a5, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, creditoarea  S I (O) LTD,  debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, solicitând înscrierea creanţei sale în categoria creanţelor garantate şi nu în categoria creanţelor chirografare.

În motivare se arată că a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 4.028.253,98 lei, creanţă acceptată şi înscrisă în tabel, dar înscrisă în categoria creanţelor chirografare, deşi a fost garantată cu 2 bilete la ordin înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare .

Se mai arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014 şi cele ale art. 2347 Noul Cod civil .

În drept au fost invocate prevederile art. 111 din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a lăsat la aprecierea instanţei, ţinând cont de probatorul care va fi administrat în cauză.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 105 şi art.111 din Legea nr. 85/2014.

La data de 18.06.2018 creditoarea S I (O) LTD a cesionat creanţa sa către PFM SRL, aceasta din urmă fiind continuatoarea în drepturi a cedentei, procedura desfăşurându-se în continuare cu aceasta.

Dosarul nr. 5306/62/2016/a5 a fost conexat la data de 03.04.2017 la Dosarul nr. 5306/62/2016/a1.

La data de 14.03.2017, în Dosarul nr. 5306/62/2015/a6, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, creditoarea  SC V M SRL, având în vedere că i-a fost respinsă cererea de înscriere la masa credală cu suma de 287.218,10 lei, reprezentând 69.713,13 lei lucrări de construcţie efectuate şi 217.504,97 lei penalităţi de întârziere.

În motivare creditoarea a arătat că a formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei la data de 23.02.2017, ulterior termenului de 45 de zile de la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, având în vedere că nu a fost notificată în acest sens.

Se mai arată că a executat lucrări în conformitate cu Contractul nr. 3/16.06.2015, motiv pentru care a fost întocmită Situaţia de lucrări nr. 1, iar la data de 16.11.2015 a fost încheiat Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor prin care lucrarea a fost recepţionată de debitoare pentru suma de 56.220,26 lei.

Tot creditoarea a arătat că la data de 14.12.2015 a emis factura fiscală nr. 186 pentru suma de 69.713,13 lei, iar ulterior debitoarea a fost notificată şi somată să-şi execute obligaţiile în termen de 15 zile de la primirea acestora.

Mai arată creditoarea că potrivit contractului debitoarea datorează penalităţi de 1% pe zi de întârziere.

În drept au fost invocate prevederile art. 102 şi următoarele din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea depusă debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, având în vedere că suma solicitată de creditoare nu are caracter cert, conform art. 663 al. 2 Noul Cod de procedură civilă .

În motivare se arată că executantul a procedat oprirea lucrărilor înainte de finalizarea acestora, într-un moment critic al execuţiei, producând prin aceasta prejudicii importante societăţii.

Se mai arată că suma solicitată nu are caracter cert, aceasta fiind îndoielnică, deoarece creditoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile  asumate prin contract, respectiv nu a executat corespunzător lucrările de evacuare-amenajare evacuator de ape mari-lac Vulcan, abandonând aceste lucrări într-un stadiu critic al execuţiei, fără a finaliza întreaga lucrare.

Mai arată debitoarea că creditoarea abuzează de această procedură specială încercând să inducă în eroare instanţa de judecată asupra naturii certe a creanţei pretinse ignorând circumstanţele reale ale cauzei şi anume neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale, în sensul că aceasta a executat în mod necorespunzător lucrările contractate şi nu le-a finalizat.

Debitoarea a invocat şi excepţia tardivităţii formulării contestaţiei formulate de contestatoarea SC V M SRL, invocată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 59, art. 102, 105 şi art. 111 din Legea nr. 85/2014.

A formulat întâmpinare şi consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, solicitând respingerea acesteia, având în vedere că creditoarea nu şi îndeplinit corespunzător obligaţiile asumate prin Contractul nr. 3/16.06.2015, aducând prejudicii importante debitoarei.

Se mai arată că procesul verbal întocmit la finalizarea lucrărilor nu este semnat de administratorul societăţii, iar documentele prezentate la terminarea lucrărilor sunt incomplete.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul Cod de procedură civilă , art. 59, art. 102, 105 şi art. 111 din Legea nr. 85/2014.

Prin răspunsul la întâmpinare depus creditoarea SC V M SRL a solicitat respingerea tuturor apărărilor debitoarei şi administratorului judiciar şi admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

Dosarul nr. 5306/62/2016/a6 a fost conexat la data de 03.04.2017 la Dosarul nr. 5306/62/2016/a1.

La data de 22.05.2017, în Dosarul nr. 5306/62/2016/a7, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe, a creanţei suplimentare în sumă de 2.032.053 lei a creditoarea DDGAFP BRAŞOV, solicitând înlăturarea ei.

În motivare debitoarea a arătat că DD G A F P BRAŞOV a fost înscrisă la masa credală a debitoarei cu suma de 3.623.319 lei, iar ulterior, în temeiul art. 102 al. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2014, în termenul de 60 de zile calculat de la data de 23.11.2016 a formulat un supliment al cererii de admitere a creanţei, pentru suma de 7.508.569 lei, sumă cu care a fost înscrisă.

Se mai arată că la data de 31.11.2017 creditoarea a formulat supliment (completare) la suplimentul cererii de admitere a creanţei iniţiale, precizând că accesoriile aferente obligaţiilor suplimentare stabilite sunt în cuantum de 2.032.053 lei.

Tot creditoarea a arătat că o astfel de cerere este inadmisibilă raportat la prevederile art. 102 al. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2014, neputându-se formula supliment la supliment cerere de admitere a creanţei.

Mai arată creditoarea că cererea suplimentară formulată este şi tardivă, fiind depăşit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 al. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2014.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a solicitat să se aibă în vedere punctul său de vedere cu privire la contestaţia formulată.

În motivare se arată că a înscris creditoarea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei cu suma de 3.623.319 lei, în categoria creanţelor garantate şi suma de 9.540.622 lei în categoria creanţelor bugetare sub condiţie.

Mai arată administratorul judiciar că în ceea ce priveşte termenul de 60 de zile în care se putea depune suplimentul la cererea de admitere a creanţelor s-a împlinit la data de 24.01.2017.

Se mai arată că tranşarea aspectelor invocate de debitoare este de competenţa judecătorului sindic.

A formulat întâmpinare şi creditoarea DD G A F P BRAŞOV prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă şi tardiv formulată, având în vedere că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014, iar contestaţia a fost formulată cu depăşirea termenului de 7 zile prevăzut de art. 111 din Legea nr. 85/2014.

Pe fondul cauzei creditoarea a solicitat respingerea contestaţiei, având în vedere că a depus în termenul de 60 de zile de la publicarea în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei un supliment la cererea de creanţă iniţială.

Se mai arată că prin suplimentul cererii de admitere a creanţei iniţiale a făcut precizarea că ulterior se vor adăuga accesoriile calculate până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei.

Mai arată creditoarea că referitor la susţinerile debitoarei referitoare la tardivitatea cererii completatoare, legiuitorul nu face nicio menţiune privind existenţa vreunui termen de declarare a accesoriilor aferente obligaţiilor suplimentare.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2014 şi ale NCPC.

Dosarul nr. 5306/62/2016/a7 a fost conexat la data de 19.06.2017 la Dosarul nr. 5306/62/2016/a1.

În dovedire şi în apărare instanţa a administrat proba cu înscrisuri, precum şi proba cu expertiză contabilă şi expertiză tehnică.

Contestațiile au fost legal timbrate cu 200 lei taxă judiciară de timbru fiecare.

La termenul de judecată din data de 04.03.2019  s-a pus în discuția părților excepțiile invocate care au fost unite cu fondul, precum și fondul cauzei, conform Încheierii de ședință din data de 04.03.2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Împotriva debitoarei SC T P SA s-a deschis procedura G a insolvenţei la data de 21.11.2016, prin Încheierea de şedinţă din camera de Consiliu pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 5306/62/2016.

Instanţa mai reţine că administratorul judiciar investit de instanță consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL a întocmit tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC T P SA.

Tabelul preliminar de creanțe al debitoarei a fost publicat în BPI nr. 3608/22.02.2017 şi rectificat ulterior ca urmare a actualizării creanţei BCR SA. Publicarea tabelului preliminar rectificat s-a făcut în BPI nr. 3733/24.02.2017.

Împotriva acestui tabel preliminar au formulat contestaţii mai multe creditoare, precum şi debitoarea SC T P SA.

Potrivit art. 111 al. 1 din Legea nr. 85/2014 debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel, iar conform art. 102 al. 1 din acelaşi act normativ, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanţelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Sunt creanţe anterioare şi creanţele bugetare stabilite printr-o decizie de impunere întocmită ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecţie fiscală vor efectua inspecţia fiscală pe baza analizei de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanţei, conform evidenţelor proprii, în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul.

De asemenea, potrivit art. 105 al. 1 din Legea nr. 85/2014, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, precum şi prin hotărâri arbitrale executorii, iar conform art. 105 al. 2 din acelaşi act normativ, nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

Instanţa va analiza mai întâi contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, la tabelul preliminar de creanţe al debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe, a creanţei suplimentare în sumă de 2.032.053 lei a creditoarea DD G A F P BRAŞOV, în Dosarul nr. 5306/62/2016/a7, deoarece în funcţie de soluţia dată în această contestaţie depinde şi soluţionarea contestaţiei formulată în Dosarul nr. 5306/62/2016/a1 de creditoarea DD G A F P BRAŞOV.

Aşa cum am arătat, la termenul de judecată din data de 04.03.2019  s-a pus în discuția părților excepțiile invocate care au fost unite cu fondul.

În aceste condiţii va analiza cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPRL şi DT ŞI A SPRL, a creanţei suplimentare în sumă de 2.032.053 lei, invocată de creditoarea DD G A F P BRAŞOV, pe care urmează să o admită pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

Astfel, potrivit art. 111 al. 1 din Legea nr. 85/2014, debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel, iar conform art. 111 al. 2 din același act normativ, contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă  a tabelului preliminar, atât în procedura G, cât şi în procedura simplificată.

De asemenea, potrivit art. 113 al. 1 din Legea nr. 85/2014, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva înscrierii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale, care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, iar conform art. 113 al. 2 din acelaşi act normativ, contestaţia se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situaţia ce determină promovarea contestaţiei.

În cauza de faţă, contestaţia formulată de debitoare nu se încadrează în dispoziţiile art. 113 al. 1 din Legea nr. 85/2014, deoarece pe de o parte nu avem încă un tabel definitiv, iar pe de nu s-a întocmit un tabel ulterior actualizat celui publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă  nr. 3733/24.02.2017.

Prin urmare contestaţia formulată de debitoare este o contestaţie la tabelul preliminar de creanţe întocmit de administratorul judiciar.

Aşa cum am arătat, tabelul preliminar de creanțe al debitoarei a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă  nr. 3608/22.02.2017 şi rectificat ulterior ca urmare a actualizării creanţei Băncii Comercială Română SA  SA. Publicarea tabelului preliminar rectificat s-a făcut în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă  nr. 3733/24.02.2017.

Ca urmare a acestui fapt, contestaţia la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei se putea face până cel mai târziu la data de 06.03.2017.

Cum debitoarea a formulat contestaţia la data de 22.05.2017, aceasta a fost făcută cu depăşirea cu mult a termenului de 7 zile prevăzut de art. 111 al. 2 din Legea nr. 85/2014.

Nu este întemeiată apărarea debitoarei în sensul că această contestaţie a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 113 din Legea nr. 85/2014, deoarece aşa cum am arătat, pe de o parte nu avem încă un tabel definitiv, iar pe de nu s-a întocmit un tabel ulterior actualizat celui publicat în BPI nr. 3733/24.02.2017.

În plus, completarea la suplimentul cererii de admitere a creanţei iniţiale în cuantum de 2.032.053 lei a fost comunicat debitoarei, prin administrator judiciar la data de 31.01.2017.

Fiind comunicat debitoarei, administratorul special a avut cunoştinţă de acest supliment de la această dată, nefiindu-i ridicat dreptul de administrare.

De asemenea administratorul special a avut acces direct la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, tabel în care a fost trecută distinct creanţa creditoarei în sumă de 2.032.053 lei.

Că este aşa reiese şi din faptul că debitoarea a contestat în termen legal mai multe înscrieri în tabelul preliminar de creanţe, în dosarele asociate.

Prin urmare, prin minime diligenţe, debitoarea putea să ia la cunoştinţă de suplimentul de creanţă, mai ales că de la depunerea acestuia în data de 31.01.2016 şi până la expirarea termenului de formulare a contestaţiilor, 06.03.2017, a trecut mai bine de o lună de zile.

Instanţa mai reţine că nu există nici un motiv de întrerupere sau suspendare a termenului de formulare a contestaţiei.

Cum debitoarea nu a formulat nici o cere de repunere în termen şi aşa cum am arătat, termenul limită de formulare a contestaţiei a fost 06.03.2017, iar contestaţia a fost formulată la data de 22.05.2017, cu depăşirea cu mult a acestui termen, instanţa, în baza art. 248 al. 1 NCPC, raportat la art. 111 al. 2 din Legea nr. 85/2014, va admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPRL şi DT ŞI A SPRL, a creanţei suplimentare în sumă de 2.032.053 lei, invocată de creditoarea DD G A F P BRAŞOV şi în consecinţă anulează contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei suplimentare în sumă de 2.032.053 lei, ca tardiv formulată.

Fiind admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei nu se mai impune analizarea excepţiei inadmisibilităţii cererii, invocată de DD G A F P BRAŞOV.

Instanţa urmează să admită în parte contestaţia formulată de creditoarea DD G A F P BRAŞOV, împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL (în Dosarul nr. 5306/62/2016/a1), pentru următoarele motive:

Astfel, creditoarea a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe de administratorul judiciar cu suma de 3.623.319 lei, în categoria creanţelor garantate şi cu suma de 9.540.622 lei, în categoria creanţelor bugetare, ultima înscriere fiind sub condiţie.

Creditoarea contestă tocmai înscrierea sub condiţie a sumei de 9.540.622 lei, din categoria creanţelor bugetare.

Potrivit art. 105 al. 1 din Legea nr. 85/2014, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, precum şi prin hotărâri arbitrale executorii, iar conform art. 105 al. 2 din acelaşi act normativ, nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

De asemenea, potrivit art. 102 al. 4 din Legea nr. 85/2014, creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezentul titlu.

Potrivit art. 278 al. 1 din Legea nr. 207/2015, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 278 al. 2 din acelaşi act normativ, dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauza de faţă debitoarea a contestat această  sumă stabilită prin Decizia de impunere nr. F-BV 103/21.12.2016.

Prin Sentinţa nr. 73/17.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 129/64/2017, definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-BV 103/21.12.2016 emisă de către pârâtă numai pentru suma de 1.458.521 lei (1.359.590 lei impozit pe profit şi 98.931 lei TVA) şi a executării deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 1801/18.01.2017 emisă de către pârâtă, până la momentul pronunţării instanţei de fond.

Ca urmare a acestui fapt aceste sume trebuie înscrise sub condiţie rezolutorie până la pronunţarea instanţelor pe fondul cauzei, iar în funcţie de soluţia dată aceste sume devin definitive sau vor fi modificate/anulate.

În schimb, diferenţa până la suma de 9.540.622 lei trebuie înscrisă pur şi simplu, fără condiţie, deoarece introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, aceste sume fiind executorii.

Aceasta deoarece, aşa cum am arătat şi cum reiese din tabelul preliminar, administratorul judiciar a înscris suma arătată în tabel, făcând verificările conform art. 105 al. 2 din Legea nr. 85/2014.

Bineînţeles, că în funcţie de soluţia dată de instanţa de contencios administrativ, tabelul definitiv de creanţe se poate rectifica de administratorul judiciar, în condiţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 111 al. 6 din Legea nr. 85/2014, va admite contestaţia formulată de creditoarea DD G A F P BRAŞOV, împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL şi în consecinţă va dispune administratorului judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, înscrierea creditoarei DGRAFP BRAȘOV, sub condiţie rezolutorie, în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, cu suma de 1.458.521 lei, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 1801/18.01.2017, până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 103/21.12.2016 şi înscrierea definitivă în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, pentru diferenţa până la suma de 9.540.622 lei, în categoria creanţelor bugetare, conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.

Instanţa urmează să admită în parte contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditorului ORAŞUL SINAIA, prin primar (Dosar nr. 5306/62/2016/a2), pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

Astfel, creditorul ORAŞUL SINAIA, prin primar, a fost înscris în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei cu suma de 211.702,15 lei, în categoria creanţelor bugetare.

Această înscriere este contestată de debitoare.

Conform Raportului de expertiză contabilă nr. 821113 întocmit de expert contabil RA N (f. 105-178-vol. 2 şif. 36-38-vol. 3) suma datorată de debitoare creditoarei este de 75.205,05 lei, din care trebuie compensată suma de 9.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată anterioare deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei, datorate în Dosarele nr. 1716/62/2015 şi nr. 804/62/2014, cheltuieli la care creditoarea a fost obligată de Curtea de Apel Braşov.

Nu se poate compensa suma de 8.500, cheltuieli de judecată în Dosarul nr. 2013/310/2016 al Judecătoriei Sinaia deoarece suma este ulterioară deschiderii procedurii de insolvenţă.

Prin urmare suma datorată de debitoare şi care trebuie înscrisă în tabelul preliminar de creanţe este de 65.705,15 lei, care trebuie înscrisă în categoria creanţelor bugetare, conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.

Deşi iniţial expertul contabil stabilise că suma datorată de debitoare este de 166.783,15 lei, acesta a revenit şi a stabilit suma de 75.205,05 lei, prin răspunsul la obiecţiuni, ţinând cont de Sentinţa civilă nr. 471/18.05.2017 pronunţată de Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 2013/310/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 445/05.04.2018 pronunţată de Tribunalul P, prin care s-a admis contestaţia la executare pentru suma de 91.578 lei, taxă întreţinere domeniu schiabil aferentă perioadei noiembrie 2008-decembrie 2012, motivat de faptul că s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a primăriei, anulându-se astfel toate formele de executare.

Existând putere de lucru judecat pentru suma de 91.578 lei, sumă care este prescrisă, nu mai poate fi obligată debitoarea la plata acestei sume, obligaţia devenind din una perfectă în una imperfectă.

Ca urmare a acestui fapt instanţa va respinge apărarea creditoarei în sensul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 92 al. 1 lit. b şi c din OG nr. 92/2003, coroborate cu dispoziţiile art. 16 lit. a şi c din Decretul nr. 167/1958, respectiv prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia şi printr-un act începător de executare.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 111 al. 6 din Legea nr. 85/2014, va admite în parte contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditorului ORAŞUL SINAIA, prin primar şi în consecinţă va dispune administratorului judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, înscrierea creditorului ORAŞUL SINAIA, prin primar, în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, cu suma de 65.705,15 lei, în categoria creanţelor bugetare, conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.

Instanţa va admite şi contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditoarei SC RCS&RDS SA, pentru următoarele motive:

Astfel, creditoarea SC RCS&RDS SA, a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei cu suma de 293.000.29 lei, în categoria creanţelor chirografare.

Această înscriere este contestată de debitoare.

Aşa cum reiese din întâmpinarea formulată de creditoare la data de 27.03.2017, aceasta a recunoscut că ulterior depunerii declaraţiei de creanţă, în datele de 25.01.2017, 07.02.2017 şi 28.02.2017, debitoarea a achitat prin ordine de plată suma de 234.462,40 lei şi a compensa în data de 27.01.2017 suma de 9.238,23 lei şi în data de 30.01.2017 suma de 1.079,08 lei, motiv pentru care suma datorată este de 175.616,77 lei, sumă însuşită şi de administratorul judiciar şi debitoare.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 111 al. 6 din Legea nr. 85/2014, va admite contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditoarei SC RCS&RDS SA şi în consecinţă va dispune administratorului judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, înscrierea creditoarei SC RCS&RDS SA, în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, cu suma de 175.616,77 lei, în categoria creanţelor chirografare, conform art. 161 pct. 8 din Legea nr. 85/2014.

În schimb, instanţa va respinge contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditoarei SC U P S SRL (Dosar nr. 5306/62/2016/a4), pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

Astfel, creditoarea SC U P S SRL, a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei cu suma de 33.881,47 lei, în categoria creanţelor chirografare.

Această înscriere este contestată de debitoare.

Conform Raportului de expertiză contabilă nr. 821113 întocmit de expert contabil RA N (f. 105-178-vol. 2 şif. 36-38-vol. 3) suma datorată de debitoare creditoarei este de 38.881,47 lei în temeiul titlului executoriu, creanţă care era urmărită silit în Dosarul de executare nr. 357/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc  DI.

La această sumă se mai adaugă suma de 6.967,20 lei conform facturii nr. 2792/26.05.2016, precum şi suma de 1.295,70 lei diferenţă penalităţi de întârziere, rezultând un total sume datorate de 47.144,37 lei.

Din această sumă totală a fost recuperată prin executare suma de 6.697,50 lei.

Prin urmare, ca urmare a scăderii sumei recuperate de creditoare în cuantum de 6.697,50 lei, suma datorată de debitoare este de 40.446,87 lei, sumă care este mai mare decât creanţa înscrisă în tabelul preliminar de creanţe, respectiv suma de 33.881,47 lei.

Ca urmare a acestui fapt, creditoarea datorând o sumă mai mare decât cea înscrisă în tabelul preliminar, contestaţia urmează a fi respinsă.

Instanţa nu poate dispune înscrierea în tabelul preliminar a sumei de 40.446,87 lei datorată de debitoare, deoarece creditoarea nu a formulat contestaţie, iar debitoarei i s-ar înrăutăţi situaţia în propria cale de atac, lucru interzis de Codul de procedură civilă.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 111 al. 6 din Legea nr. 85/2014, va respinge contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditoarei SC U P S SRL, ca neîntemeiată.

Instanţa va respinge contestaţia formulată de creditoarea PFM SRL (cesionara creanţei S I (O) LTD), privind neînscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei sale, în categoria creanţelor beneficiare ale unei clauze de preferinţă, pentru următoarele motive:

Astfel, creditoarea S I (O) LTD), a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei cu suma de 4.028235,98 lei, în categoria creanţelor chirografare.

Această înscriere este contestată de creditoare pe motivul că este beneficiara unei creanţe garantate, deoarece creanţa sa a fost garantată cu 2 bilete la ordin înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare .

Potrivit art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014, creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă sunt acele creanţe care sunt însoţite de un privilegiu şi/sau de un drept de ipotecă şi/sau de drepturi asimilate ipotecii, potrivit art. 2.347 din Codul civil, şi/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant faţă de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferinţă, iar conform art. 5 pct. 22 din acelaşi act normativ, creditori chirografari sunt creditorii debitorului înscrişi în tabelele de creanţe care nu beneficiază de o cauză de preferinţă. Sunt creditori chirografari şi creditorii care beneficiază de cauze de preferinţă, ale căror creanţe nu sunt acoperite în totalitate de valoarea privilegiilor, a ipotecilor sau a gajurilor deţinute, pentru partea de creanţă neacoperită. Simpla înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a unei creanţe nu determină transformarea acesteia în creanţă care beneficiază de o cauză de preferinţă.

Potrivit art. 103 din Legea nr. 85/2014, creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanţa, până la data valorificării bunului. Această prevedere se aplică şi în cazul eşuării planului de reorganizare şi vânzării bunului în procedura de faliment.

De asemenea, potrivit art. 2347 al. 2 Noul Cod civil , sunt asimilate astfel ipotecilor clauzele de rezervă a proprietăţii, pactele de răscumpărare ori cesiunile de creanţă încheiate în scop de garanţie, iar conform art. 2389 lit. b din acelaşi act normativ, se pot ipoteca creanţe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător.

În cauza de faţă creditoarea solicită înscrierea sa în categoria creanţelor beneficiare ale unei clauze de preferinţă în baza a 2 bilete la ordin înscrise la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare .

Dar aceste bilete la ordin nu sunt printre garanţiile prevăzute la art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 care însoţesc o creanţă, neputând fi asimilate acestora şi nici a unei ipoteci mobiliare.

Prin urmare, simpla înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a unei creanţe garantate cu 2 bilete la ordin nu determină transformarea acesteia în creanţă care beneficiază de o cauză de preferinţă, aşa cum prevede şi art. 5 pct. 22 din Legea nr. 85/2014.

În plus, cele 2 Bilete la ordin nr. BRDE3AM 0809970 şi nr. BRDE3AM 0809969 (f. 14 D. 5306/62/2016/a5) au valoarea 0 Euro şi prin urmare valoarea pe care ar garanta-o este zero.

Potrivit art. 103 din Legea nr. 85/2014 dacă s-ar înscrie creditoarea în categoria creanţelor beneficiare ale unei clauze de preferinţă ar trebui să fie înscrisă cu o creanţă garantată în cuantum de 0 lei, deci fără creanţă garantată.

Aşa cum am arătat, la data de 18.06.2018 creditoarea S I (O) LTD a cesionat creanţa sa către PFM SRL, aceasta din urmă fiind continuatoarea în drepturi a cedentei, procedura desfăşurându-se în continuare cu aceasta.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 111 al. 6 din Legea nr. 85/2014, va respinge contestaţia formulată de creditoarea PFM SRL (cesionara creanţei S I (O) LTD), privind neînscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei sale, în categoria creanţelor beneficiare ale unei clauze de preferinţă, conform art. 159 al. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014, ca neîntemeiată.

Instanţa va respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei formulate de contestatoarea SC V M SRL, invocată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, pentru următoarele motive:

Astfel, potrivit art. 99 al. 1 din Legea nr. 85/2014, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, potrivit prevederilor art. 74, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea menţiunii, iar conform art. 100 al. 1 din acelaşi act normativ, notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor.

De asemenea, potrivit art. 99 al. 3 din Legea nr. 85/2014, notificarea prevăzută la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă , iar conform art. 42 al. 3 teza a II-a din acelaşi act normativ, creditorii care nu au fost notificaţi potrivit prevederilor art. 99 alin. (3) sunt consideraţi de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală şi vor prelua procedura în stadiul în care se afla în momentul înscrierii lor la masa credală.

În cauza de faţă contestatoarea nu a fost notificată potrivit art. 99 din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care este considerată de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor.

Prin urmare acesteia nu i se mai aplică termenul de 45 de zile de la data deschiderii procedurii insolvenţei debitoare, prevăzut de art. 100 al. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014, pentru depunerea declaraţiei de creanţă, contrar celor susţinute de debitoare, fiind de drept repusă în termen.

Este şi motivul pentru care la data de 23.02.2017 contestatoarea a depus declaraţie de creanţă, pe care administratorul judiciar a considerat-o în termen şi a analizat-o.

Concluzionând, declaraţia de creanţă a fost depusă în termen de contestatoare.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 248 Noul Cod de procedură civilă , raportat la art. 42 şi art. 99 din Legea nr. 85/2014, va respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei formulate de contestatoarea SC V M SRL, invocată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, ca neîntemeiată.

Instanţa va respinge şi contestaţia formulată de contestatoarea SC V M SRL, privind neînscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

Astfel, creditoarea contestatoarea SC V M SRL, a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 287.218,10 lei, reprezentând 69.713,13 lei lucrări de construcţie efectuate şi 217.504,97 lei penalităţi de întârziere, dar nu a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, în categoria creanţelor chirografare.

Această neînscriere este contestată de contestatoare.

Pentru a fi înscrisă în tabelul preliminar de creanţe, o creanţă trebuie să fie certă.

Potrivit art. 5 pct. 20 teza a II-a din Legea nr. 85/2014, prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar conform art. 663 al. 2 Noul Cod de procedură civilă , creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

În cauza de faţă, între părţi s-a încheiat Contractul nr. 3/16.06.2015 în baza căruia creditoarea , în calitate de executant, s-a obligat să execute pentru debitoare lucrări care vor fi stabilite prin anexe la contract , aferent fiecărui amplasament în parte , în conformitate cu documentația furnizată. Durata lucrărilor urma să fie stabilită pentru fiecare amplasament în parte , plata urmând a se efectua conform art. 4 din contract , în termen de 30 de zile calendaristice de la data recepționării borderoului de facturi emise pentru lucrările aferente lunii anterioare , consemnate în procesul verbal de recepție. Pentru neplata facturilor la termenele scadente s-a stabilit o penalitate de 1%/zi calendaristică de întârziere, astfel cum reiese din art. 8 din contract.

La data de 14.09.2015 contestatoarea a emis ordinul de începere a lucrărilor nr. 1/14.09.2014, acestea trebuind a fi finalizate la data de 01.12.2015.

La data de 16.11.2015 s-a întocmit Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor evacuator de ape mari lacul Vulcan pentru Situația 1 conform contractului, proces verbal semnat de ambele părți și din care reiese că o comisie de recepție a constatat că lucrările au fost executate în totalitate , valoarea declarată fiind de 56.220,26 lei fără TVA.

La data de 14.12.2015 s-a emis factura fiscală nr. 186 pentru suma de 69713,13 lei , reprezentând contravaloarea lucrărilor conform contractului nr. 3 , conform ” Sit.1 9-amenajare evacuator de ape mari lac Vulcan” . Factura nu a fost acceptată la plată de către debitoare.

Debitoarea a invocat excepția de neexecutare datorită existenței unor deficiențe, susținând că procesul verbal de recepție nu este semnat de administratorul debitoarei, că lipsesc anexele la procesul verbal de recepție și referatul proiectantului, care stă la baza recepției, iar documentele prezentate la terminarea lucrărilor sunt incomplete.

În cauza de faţă a fost efectuată expertiză tehnică, fiind depus la dosarul cauzei Raportul de expertiză tehnică nr. 811910/23.01.2019, întocmit de expert FM (f. 81-121-vol.3).

Potrivit acestui raport de expertiză cantitatea de beton din ofertă este mult mai mică decât cea reală executată, cantitatea de oţel beton din ofertă este mult mai mare decât cea real executată, iar cofrajele sunt aproximativ egale.

Aceiaşi expertiză arată că procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 177/2015, existând obligaţia angajării unui diriginte de şantier şi trebuind să fie convocat şi proiectantul lucrării. Nu a fost predată cartea tehnică.

În ceea ce priveşte calitatea lucrărilor expertul a concluzionat că în zona pereului betonul este turnat peste un strat de balast nestabilizat şi necompactat, grosimea betonului turnat fiind insuficientă, armăturile fiind vizibile, nu a fost respectată reţeta de beton şi implicit clasa betonului.

S-a mai stabilit în zona plan înclinat în aval betonul este măcinat, cauza putând fi tot calitatea, nefiind respectată reţeta de beton şi implicit clasa betonului. Lipsesc multe documente tehnice.

Apărarea contestatoare în sensul că betonul a fost turnat de un subcontractant, motiv pentru care şi cantitatea de beton este mai mare ca în ofertă, nu poate fi reţinută de instanţă, pentru că în calitate de executant al lucrării răspunde de calitatea acesteia.

Concluzionând, lucrarea executată nu corespunde din punct de vedere calitativ, fiind încălcată astfel clauza prevăzută la art. 5 din Contractul nr. 3/16.06.2015, respectiv să execute serviciile în condiţiile de calitatea prevăzută în documentaţia tehnică.

Lucrarea nefiind executată la parametrii calitativi asumaţi, devin incidente dispoziţiile art. 14 al. 2 şi 15 din Contractul nr. 3/16.06.2015, respectiv executantul are obligaţia de a executa toate activităţile prevăzute la al. 1 pe cheltuiala proprie, iar dacă executantul nu le execută, beneficiarul este îndreptăţit să angajeze şi să plătească alte persoane care să le execute.

Până la remedierea deficienţelor, instanţa consideră că lucrarea nu a fost finalizată, motiv pentru care în mod corect debitoarea a invocat excepţia de neexecutare a contractului.

Ca urmare a acestui fapt, lucrarea contractată nefiind finalizată, nu se poate stabili suma pe care o datorează debitoarea contestatoarei, mai ales că deficienţele s-ar putea remedia pe cheltuiala debitoarei.

Ca urmare a acestui fapt, creanţa solicitată de contestatoare în sumă de 287.218,10 lei, reprezentând 69.713,13 lei lucrări de construcţie efectuate şi 217.504,97 lei penalităţi de întârziere, nu este certă, motiv pentru care în mod corect administratorul judiciar nu a înscris-o în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 111 al. 6 din Legea nr. 85/2014, va respinge contestaţia formulată de SC V M SRL, privind neînscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 23 al. 1 din OG nr. 2/2000, onorariul definitiv pentru expertiza contabilă efectuată de expertul contabil RA N, se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului, iar conform art. 24 al. 1 din acelaşi act normativ, dispoziţiile art. 15 - 23 se aplică şi în cazul expertizei contabile judiciare.

Prin urmare onorariul definitiv este stabilit de instanţa de judecată în acest dosar.

Având în vedere complexitatea lucrării care este medie, volumul de lucru depus care a fost foarte mediu, instanţa consideră că onorariul solicitat de expert este normal pentru această expertiză.

Ţinând cont de criteriile arătate, instanţa, în baza art. 23 al. 1 raportat la art. 24 al. 1 din OG nr. 2/2000 va stabili onorariul definitiv cuvenit expertului contabil RA N ca fiind de 6.020 lei, din care s-a achitat suma de 1.000 lei de către debitoare.

Având în vedere că expertiza contabilă a fost solicitată de debitoare, instanţa va stabili ca diferența de onorariu de 5.020 lei cuvenită expertului contabil RA N să fie achitată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 453 raportat la art. 262, art. 339 NCPC, va obliga debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, să plătească expertului contabil RA N, suma de 5.020 lei, cu titlu de diferenţă onorariu expertiză.

Potrivit art. 23 al. 1 din OG nr. 2/2000, onorariul definitiv pentru expertiza tehnică efectuată de expertul tehnic FM, se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului, iar conform art. 24 al. 1 din acelaşi act normativ, dispoziţiile art. 15 - 23 se aplică şi în cazul expertizei contabile judiciare.

Prin urmare onorariul definitiv este stabilit de instanţa de judecată în acest dosar.

Având în vedere complexitatea lucrării care este medie, volumul de lucru depus care a fost foarte mediu, instanţa consideră că onorariul solicitat de expert este normal pentru această expertiză.

Ţinând cont de criteriile arătate, instanţa, în baza art. 23 al. 1 raportat la art. 24 al. 1 din OG nr. 2/2000 va stabili onorariul definitiv cuvenit expertului tehnic FM ca fiind de 4.400 lei, din care s-a achitat suma de 1.000 lei de contestatoarea SC V M SRL.

Având în vedere că expertiza contabilă a fost solicitată de contestatoarea SC V M SRL, instanţa va stabili ca diferența de onorariu de 3.400 lei cuvenită expertului tehnic FM să fie achitată de contestatoarea SC V M SRL.

Faţă de cele arătate, instanţa, în baza art. 453 raportat la art. 262, art. 339 Noul Cod de procedură civilă , va obliga contestatoarea SC V M SRL, să plătească expertului tehnic FM suma de 3.400 lei, cu titlu de diferenţă onorariu expertiză.

Având în vedere dispozițiile art. 453 Noul Cod de procedură civilă , căzând în pretenţii, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată contestatoarelor SC V M SRL şi PFM SRL (cesionara creanţei S I (O) LTD).

Instanţa nu va acorda cheltuieli de judecată nici debitoarei pentru că o parte din contestaţii au fost respinse şi nu a solicitat cheltuieli de judecată pentru apărător.

Pentru contestaţiile care au fost admise instanţa nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece înscrierea creanţelor în tabelul preliminar s-a făcut de administratorul judiciar şi prin urmare suportarea cheltuielilor de judecată revin debitoarei deoarece aceasta a declanşat procesul.

Administratorul judiciar nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece acesta acţionează ca un mandatar al creditorilor, motiv pentru care eventuale cheltuieli de judecată trebuie suportate de toţi creditorii prin debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, cu sediul în….. Braşov şi sediul ales în Bucureşti, …., sector 3, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPRL, cu sediul în Bucureşti, … şi DT ŞI A SPRL, cu sediul în Bucureşti, a creanţei suplimentare în sumă de 2.032.053 lei, invocată de creditoarea DD G A F P BRAŞOV, cu sediul în şi în consecinţă:

Anulează contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei suplimentare în sumă de 2.032.053 lei, ca tardiv formulată.

Admite în parte contestaţia formulată de creditoarea DD G A F P BRAŞOV, împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL şi în consecinţă:

Dispune administratorului judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, înscrierea creditoarei DIRECȚIA G R A FINANȚELOR P BRAȘOV, sub condiţie rezolutorie, în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, cu suma de 1.458.521 lei, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 1801/18.01.2017, până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 103/21.12.2016 şi înscrierea definitivă în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, pentru diferenţa până la suma de 9.540.622 lei, în categoria creanţelor bugetare, conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.

Admite în parte contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditorului ORAŞUL SINAIA, prin primar, cu sediul în Sinaia, B-dul Carol I, nr. 47, jud. P şi în consecinţă:

Dispune administratorului judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, înscrierea creditorului ORAŞUL SINAIA, prin primar, în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, cu suma de 65.705,15 lei, în categoria creanţelor bugetare, conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.

Admite contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditoarei SC RCS&RDS SA, şi în consecinţă:

Dispune administratorului judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, înscrierea creditoarei SC RCS&RDS SA, în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, cu suma de 175.616,77 lei, în categoria creanţelor chirografare, conform art. 161 pct. 8 din Legea nr. 85/2014.

Respinge contestaţia formulată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei creditoarei SC U P S SRL, cu sediul în Ploieşti, str. Înfrăţirii, nr. 1, bl. 24, sc. A, ap. 3, jud. P, ca neîntemeiată.

Respinge contestaţia formulată de creditoarea PFM SRL (cesionara creanţei S I (O) LTD), privind neînscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, a creanţei sale, în categoria creanţelor beneficiare ale unei clauze de preferinţă, conform art. 159 al. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei formulate de contestatoarea SC V M SRL, invocată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administrator special R C C, privind înscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, ca neîntemeiată.

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea SC V M SRL, privind neînscrierea în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC T P SA-în insolvenţă, întocmit de administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, ca neîntemeiată.

Stabilește onorariul expertului contabil RA N ca fiind de 6.020 lei, din care s-a achitat suma de 1.000 lei.

Stabilește că diferența de onorariu de 5.020 lei cuvenită expertului contabil RA N să fie achitată de debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL.

Obligă debitoarea SC T P SA-în insolvenţă, prin administratorul judiciar consorţiul format din S Q F BUCUREŞTI SPR, şi DT ŞI A SPRL, să plătească expertului contabil RA N, suma de 5.020 lei, cu titlu de diferenţă onorariu expertiză.

Stabilește onorariul expertului tehnic FM ca fiind de 4.400 lei, din care s-a achitat suma de 1.000 lei.

Stabilește că diferența de onorariu de 3.400 lei cuvenită expertului tehnic FM să fie achitată de contestatoarea SC V M SRL.

Obligă contestatoarea SC V M SRL, să plătească expertului tehnic FM suma de 3.400 lei, cu titlu de diferenţă onorariu expertiză.

Fără cheltuielile de judecată.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Brașov.

Pronunţată azi, 11.03.2019, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

JUDECĂTOR SINDICGREFIER

SO MG