Suspendarea executării actelor administrative

Şedinţa publică din data de 28 martie 2018 

Completul constituit din:

Preşedinte – ML

  Grefier – IT

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cererii formulată de reclamanta SC SI SRL în contradictoriu cu pârâtul MMAP–AFPM.

La apelul nominal făcu în şedinţă, la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este  legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 6 martie 2018  când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 22 martie 2018 şi apoi la data de 28 martie 2018.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus, la data de 10.12.2015,  precizată la datele de 26.04.2016 (f.210 vol. I) şi 30.05.2016 (f. 1 vol. II), reclamanta SC SI SRL a chemat în judecată pe pârâta MMAP –AFM, solicitând:

- anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. 63/31.07.2015 cu nr. de ieşire de la organul emitent 103639/31.07.2015, a Deciziei de impunere nr. 63/31.07.2015 cu nr. de ieşire de la organul emitent 103640/31.07.2015 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 180/28.09.2015, toate emise de pârâtă;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de  472.247,5 lei, achitată în baza deciziei de impunere;

- suspendarea executării actelor administrative atacate;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că, urmare a controlului efectuat în perioada 07.05.2015 -24.07.2015, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unei contribuţii suplimentare de 326.979 lei pentru perioada 01.01.2008-31.12.2014, dobânzi în cuantum de 98.728,65 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 38.175,39 lei, baza de impunere constituind-o dispoziţiile art. 9 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 196/2005.

Se arată de reclamantă că decizia de impunere nu respectă condiţiile de fond şi formă prevăzute de lege, deoarece nu sunt menţionate motivele de fapt şi de drept care au condus organul fiscal la formularea impunerii, fiind încălcat dreptul contribuabilului de a formula apărări. Lipseşte şi modul de calcul al impunerii, modul de calcul al penalităţilor, dispoziţiile art. 22 şi urm. din Ordinul nr. 192/2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul de mediu prevăzând o formulă matematică, ce impune o explicitare, care lipseşte în cauză.

Cu privire la fondul deciziei de impunere, se arată că predarea deşeurilor de ambalaje din plastic şi hârtie-carton către societăţile M SRL, LS SRL, OT SRL, S M.G. SRL, s-a făcut în baza contractelor încheiate cu acestea, cantităţi ce se regăsesc în facturile de vânzare, iar pentru RDE Harghita SRL, cantităţile se regăsesc în avizele de transport, nefiind emise facturi de vânzare. Referitor la predarea deşeurilor de ambalaje din lemn către salariaţi, în perioada 2008-2014, pentru valorificare termoenergetică, se arată că predarea s-a făcut pe baza proceselor verbale şi a avizelor de transport, nefiind emise facturi de vânzare a acestor deşeuri. Organul de control nu a luat în considerare activitatea de reciclare prin intermediul firmelor specializate, deşi societatea a încheiat contracte valabile, fără a se motiva temeiul de drept pentru care respectivele contracte nu au fost avute în vedere, deşi s-a dovedit prin adrese de la recilatori circulaţia deşeurilor până la finalul lanţului comercial.

Deoarece, în temeiul art. 45 C.pr.civ., actul administrativ produce efecte de la data comunicării, nu puteau fi calculate dobânzi şi majorări de întârziere pentru perioada anterioară, câtă vreme nu i s-a adus la cunoştinţă cuantumul diferenţelor de plată datorate abia după data emiterii deciziei de impunere, 01.07.2015, fiind unanim acceptat în jurisprudenţă că actul administrativ nu produce efecte anterior comunicării.

Cu privire la cererea de suspendare, reclamanta arată că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu privire la cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 205, 206 şi 207  C.pr.fiscală.

În probaţiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare (f. 115-126 vol. I), pârâta AFM a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Se arată că susţinerile reclamantei sunt nefondate, în condiţiile în care decizia de impunere respectă dispoziţiile art. 43 alin. 2, art. 46 şi art. 109 din OUG nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, modul de calcul al sumelor cuprinse în decizie este detaliat în Anexele 1-7 la raportul de inspecţie fiscală şi fac parte din acesta. Contribuţia se declară şi se plăteşte conform art.9 alin. 1 lit. d) din OUG nr.196/2005, iar accesoriile au fost calculate conform art. 12 alin. 3 din acelaşi act normativ, în baza dispoziţiilor art. 120 alin. 1, 120 ind. 1 alin. 1 din OG 92/2003 privind C.pr.fiscală. Formula matematică de calcul nu a apărut prin Ordinul nr. 192/2014, care nu a fost aplicat retroactiv, ci în baza Ordinului nr. 578/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la faptul că nu ar fi fost luată în calcula activitatea de reciclare, pârâta arată că din documentele puse la dispoziţie de societatea reclamantă, organele de control au stabilit că au fost valorificate următoarele cantităţi de deşeuri: 2.337 kg deşeuri de ambalaje din plastic predată la SC M SRL, 36.361 kg deşeuri din hârtie carton pentru care a fost dovedită transabilitatea până la valorificator (predată la SC Mt SRL, ulterior vândută la SC E SA) şi 19.902 kg deşeuri de ambalaje din lemn, predată ca lemne de foc la salariaţii proprii, în perioada ianuarie 2008-martie 2013. Restul cantităţilor de deşeuri predate nu au fost luate în calcul de control ca fiind valorificate, deoarece societatea nu a prezentat organelor de control documentele justificative obligatorii, care să ateste valorificarea deşeurilor, respectiv nu a putut dovedi transabilitatea acestor deşeuri până la valorificatorul final.

Se solicită şi respingerea cererii de suspendare a executării actelor contestate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 C.pr.civ.

În probaţiune, pârâta a depus la dosar copii ale înscrisurilor care au stat la baza emiterii deciziilor contestate.

Prin încheierea din data de 26.04.2016 a fost respinsă cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate în cauză, pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia (f. 218 vol. I).

În probaţiune, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă şi proba cu expertiza fiscală contabilă, sens în care a fost întocmit în cauză Raportul de expertiză tehnică contabilă nr. 790211/18.09.2017, de către d-na expert Polexa Andreea Corina (f. 76-112 vol. III), completat cu răspunsul la obiecţiuni (f. 153-157 vol. III)

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 63/31.07.2015 (f. 32-79 vol. I), pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a întocmit Decizia de impunere nr. 63/31.07.2015(f. 29-31 vol. I), prin care stabilit în sarcina reclamantei SC SISRL obligaţii de plată suplimentare în cuantum de:

•326.979 lei –taxă ambalaje bunuri ambalate conform  art. 9 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 196/2005, pentru perioada 01.01.2008-31.12.2014,

•98.728,65 lei –dobânzi, calculate pentru perioada 25.01.2009-23.07.2015

•38.175,39 lei –penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada 25.01.2009-23.07.2015.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă de pârâtă prin Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 180/28.09.2015 (f. 96-110 vol. I), motiv pentru care a formulat prezenta acţiune.

Primul motiv de contestare a deciziei de impunere, referitor la lipsa motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acesteia nu este fondat. Aceasta deoarece cerinţa motivării actului administrativ, prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 43 alin.2 lit. e) şi f) din OG nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală a fost respectată în cauză. Este adevărat că actul administrativ trebuie să conţină atât elementele de drept cât şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. Dar, în Decizia de impunere analizată se menţionează în mod expres că temeiul impunerii îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 196/2005 şi că modul de calcul este menţionat în anexa 1 la Raportul de inspecţie fiscală nr. 63/31.07.2015, care a fost comunicat reclamantei şi care se regăseşte la fila 47 vol. I dosar, raport care a fost întocmit în baza actelor puse la dispoziţie de reclamantă în perioada controlului. Prin urmare, pârâta a inserat în decizia de impunere suficiente elemente de care reclamanta să ţină cont atunci când ia hotărârea de plată a sumelor imputate sau în raport de care să poată să îşi facă apărări în caz de contestaţie.

Referitor la modul de calcul al sumelor pretinse şi formula matematică aplicată, aşa cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală, instanţa reţine că pârâta a ţinut cont de dispoziţiile legale în materie –OUG nr. 196/2005 şi OG nr. 92/2003, iar formula de calcul aplicată este cea prevăzută de art. 32 din Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu (înainte de modificarea prin Ordinul nr. 192/2014), care arată că „1) Taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, se plăteşte anual numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.” şi care face trimitere la anumiţi indicatori şi calculul matematic ce trebuie aplicat, art. 37 din acelaşi act normativ prevăzând că „1) Programul informatic de asistenţă privind completarea formularului "Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu", elaborat şi pus la dispoziţie contribuabililor în mod gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, are inclus modulul pentru calculul taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006.  (2) Programul informatic de asistenţă poate fi descărcat de pe serverul de web al Administraţiei Fondului pentru Mediu, la adresa http://www.afm.ro. (3) Programul informatic de asistenţă are ca date de intrare cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională pe tip de material, cantităţile valorificate prin altă metodă de valorificare decât reciclarea şi cantităţile valorificate prin reciclare.”

Prin urmare, modul de calcul al taxei pe ambalaje nu a fost stabilit prin Ordinul nr. 192/2014, care să fi fost aplicat retroactiv, aşa cum susţine reclamanta, ci chiar prin Ordinul nr. 578/2006, descris anterior.

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, cu privire la criticile reclamantei referitor la temeiurile pentru care organul de control nu a luat în considerare anumite contracte pentru stabilirea obligaţiilor la Fondul de mediu, instanţa reţine dispoziţiile art. 33 alin. 3 din Ordinul nr. 578/2006, invocate de pârâtă, potrivit cărora „(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte:

a) situaţia privind deşeurile de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţa naţională pe tip de material;

b) situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje;

c) situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.”

Începând cu anul 2011, art. 24 din Ordinul nr. 578/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 1032/2011, a prevăzut că „Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru:

a) cantităţile de ambalaje/deşeuri de ambalaje proprii produse/preluate/colectate de pe piaţa naţională;

b) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prin mijloace proprii;

c) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic valorificator sau unui operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie;

d) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii din lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc;

e) trasabilitatea deşeurilor de ambalaje proprii, pe tip de material, de la producătorul de deşeuri până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic/persoana fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie.”

Aceste texte de lege, care sunt aplicabile pentru perioada verificată (01.01.2008-31.12.2014), impun societăţii să dovedească îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor prin documente justificative contabile şi extracontabile.

În acelaşi timp, art. 27 alin. 4 din Ordinul nr. 578/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 1032/2011 prevede: „(4) Cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 24 alin. (1) lit. c) şi d) se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje numai dacă se regăsesc în facturile de vânzare şi, după caz, prestare a serviciului de ridicare a deşeurilor de ambalaje.”

În ceea ce priveşte deşeurile de ambalaje din plastic şi carton, pentru care reclamanta invocă faptul că nu s-a ţinut cont de anumite contracte încheiate cu societăţile M SRL, LS SRL, OT SRL, S M.G. SRL şi RDE Harghita SRL şi de cantităţile ce se regăsesc în facturile de vânzare, instanţa reţine că în Raportul de expertiză tehnică contabilă nr. 790211/18.09.2017 (f. 76-112 vol. III), întocmit în cauză, d-na expert PAC a concluzionat că nu există diferenţe între cantităţile stabilite la control ca valorificate şi cele constate de expert.

În raport de concluziile expertului, reclamanta nu a produs alte probe cu care să dovedească faptul că a îndeplinit obiectivele anuale de valorificare a deşeurilor din plastic şi carton, astfel că reţinerile organului fiscal cu privire la acestea sunt considerate de instanţă corecte.

În ceea ce priveşte deşeurile din ambalaje din lemn, reclamanta a invocat faptul că, în plus faţă de cantitatea de 19.902 kg reţinută de organul de control ca fiind predată ca lemne de foc la salariaţii proprii, în perioada ianuarie 2008-martie 2013, a mai existat cantitatea de 43.820 kg deşeuri de ambalaje din lemn, dovedită prin raportul de expertiză, dar neavută în vedere la data controlului.

Într-adevăr, concluziile expertizei sunt în sensul că totalul cantităţii de deşeuri din lemn care trebuie luat în considerare ca valorificat termoenergetic este de 63.722 kg, în perioada 2008-2014, care reiese din procese verbale de predare-primire au avize de însoţire a mărfii, respectiv facturile fiscale întocmite către persoane fizice, acestea din urma fiind înregistrate in contabilitate numai la data de 01.08.2017.

Astfel, expertul a luat în calcul:

- pentru anul 2008, ca valorificata in plus fata de cantităţile stabilite de organul de control, o cantitate de 255 kg deşeuri de ambalaje din lemn;

- pentru perioada ianuarie 2010-martie 2011, ca valorificata în plus fata de cantităţile stabilite de organul de control, o cantitate de 4.352 kg deşeuri de ambalaje din lemn;

- pentru perioada aprilie 2011-decembrie 2014, ca valorificata in plus fata de cantităţile stabilite de organul de control, o cantitate de 255 kg deşeuri de ambalaje din lemn.

Chiar în condiţiile în care anumite documente justificative nu au fost prezentate organului de control si nu au fost înregistrate la termen in contabilitate, instanţa retine ca textele de lege invocate chiar de parata si descrise mai sus (art. 24 si art. 27 alin. 4 din Ordinul nr. 578/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 1032/2011) fac vorbire de “documente justificative contabile şi extracontabile“ si de “facturi de vânzare“, fără a condiţiona îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare de înscrierea respectivelor facturi in contabilitate.

În acelaşi timp, deşi art. 26 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 rep. prevede ca societăţile comerciale “au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale“, art. 2.5.2 din Anexa 1  la OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate prevede posibilitatea îndreptării erorilor din contabilitate cu privire “fie la exerciţiul financiar curent, fie la exerciţiile financiare precedente“, cu menţiunea că corectarea erorilor se face la data constatării lor (pct. 65 alin. 2), legiuitorul stabilind că “erorile din perioadele anterioare se referă  inclusiv la prezentarea eronată a informaţiilor în situaţiile financiare anuale“ (pct. 66 alin. 3).

Prin urmare, în condiţiile în care au fost prezentate expertului anumite facturi, chiar neprezentate organului de control şi înregistrate ulterior în contabilitate, dar care atesta realitatea tranzacţiilor, respectiv dovedesc valorificarea unor cantităţi de deşeuri din material lemnos către angajaţii societăţii, instanţa nu are temei pentru înlăturarea acestor situaţii, respectiv facturi. Chiar Ordinul nr. 578/2006 se refera la documente extracontabile, respectiv la facturi de vânzare, fără a condiţiona înregistrarea lor în contabilitate, astfel ca se va ţine cont de aceste documente.

În aceste condiţii, reţinând că se impunea stabilirea ca valorificată şi a cantităţii de 43.820 kg deşeuri de ambalaje din lemn în perioada ianuarie 2008-martie 2013, cantitate pentru care nu se datorează taxa prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, urmează a fi anulate actele administrativ-fiscale contestate în cauză sub aspectul sumelor stabilite ca fiind datorate pentru această cantitate de deşeuri.

Susţinerile reclamantei referitoare la data de la care datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere sunt nefondate în parte.

Astfel, conform art. 11 alin. 2 din OUG 196/2005, „sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i), j) şi p) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor”. Faţă de aceste dispoziţii, reclamanta avea obligaţia de a declara şi de a plăti o contribuţie de 2 lei/kg, pentru „diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare” (cf. art. 9 lit. d).

Potrivit art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, „nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale. În cazul contribuabililor care au obligaţia declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligaţiei fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67”.

Deşi dispoziţiile citate permit stabilirea taxelor, impozitelor sau contribuţiilor datorate de contribuabili prin estimare, în lipsa oricăror înscrisuri şi având în vedere şi dispoziţiile art. 9 lit. d din OUG 196/2005 care prevăd o taxă de 2 lei/kg, pârâta a fost în imposibilitate de a proceda la estimarea bazei de impunere, anterior controlului. De altfel, reclamanta îşi invocă propria culpă, întrucât, în principal, ea avea obligaţia de a depune declaraţii anuale şi de a plăti contribuţia, în condiţiile art. 11 alin. 2 din OUG 196/2005, citate mai sus.

Având în vedere că reclamanta nu a achitat contribuţia în termenul prevăzut de art. 11 alin. 2 din OUG 196/2005, pârâta a procedat în mod corect atunci când a calculat accesorii la suma stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de contribuţie, cu excepţia sumei datorate pentru cantitatea de 43.820 kg deşeuri de ambalaje din lemn în perioada ianuarie 2008-martie 2013, pentru care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu se datorează taxa în discuţie.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 12 alin. 3 din OUG 196/2005, potrivit cărora „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitori a obligaţiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”,  ale art. 120 alin. 1 din OG 92/2003 privind C.pr.fiscală conform cărora „dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv” şi cele ale art. 120 ind. 1 alin. 1 din OG 92/2003 privind C.pr.fiscală „penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv”.

Concluzionând, instanţa apreciază că, atât timp cât reclamanta nu a făcut dovada achitării în termen a contribuţiei datorate, nu există nicio justificare pentru înlăturarea în tot a accesoriilor, cererea sa fiind fondată doar pentru taxa aferentă cantităţii de 43.820 kg deşeuri de ambalaje din lemn în perioada ianuarie 2008-martie 2013, nedatorată.

Taxa aferentă cantităţii de 43.820 kg deşeuri de ambalaje din lemn, precum şi accesoriile calculate de pârâtă pentru respectiva taxă, achitate de reclamantă împreună cu restul debitului considerat ca fiind datorat (f. 212-217), urmează a fi restituită reclamantei, după recalcularea acestora.

Raportat considerentelor de fapt şi de drept expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 şi art.218 C.pr.fiscală, urmează a fi admisă în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă, în sensul anulării în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. 63/31.07.2015, a Deciziei de impunere nr. 63/31.07.2015 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 180/28.09.2015, toate emise de pârâtă, în sensul celor din dispozitivul de mai jos.

Cheltuielile de judecată, constând în taxa de timbru (50 lei) şi onorariu pentru expert (4.641 lei), se vor acorda reclamantei în temeiul art. 453 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC SI SRL, J08/470/2000, CUI RO 13043763, cu sediul ales în Braşov, la Cabinet de Avocat IRB, în contradictoriu cu pârâta AAM cu sediul în Bucureşti, şi în consecinţă:

Anulează în parte Raportul de inspecţie fiscală nr. 63/31.07.2015, Decizia de impunere nr. 63/31.07.2015 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 180/28.09.2015, toate emise de pârâtă, în sensul că reclamanta nu datorează taxa prevăzută  art.9 alin. 1 lit. d) din OUG nr.196/2005 pentru cantitatea de 43.820 kg deşeuri de ambalaje din lemn în perioada ianuarie 2008-martie 2013 şi accesoriile aferente respectivei taxe.

Obligă pârâta să restituire reclamantei taxa calculată în temeiul art.9 alin. 1 lit. d) din OUG nr.196/2005 pentru cantitatea de 43.820 kg deşeuri de ambalaje din lemn şi accesoriile aferente, achitate de reclamantă, după recalcularea acestora.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.691 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Braşov.

Pronunţată azi, 28.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grija grefei.

PREŞEDINTE, GREFIER,

ML IT

Domenii speta

Spete similare