Contestatie împotriva tabel definitiv, anulare pv de licitaţie

Sentinţă civilă 612/SIND din 18.07.2019


Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2016.

Completul constituit din

 JUDECATOR SINDIC  : M-V D 

GREFIER : LB

Pentru astăzi fiind soluţionarea contestaţiei trimisă spre rejudecare, formulată de creditorul SC SC SRL, împotriva tabelului definitiv al creanţelor şi măsurilor  întreprinse de lichidatorul  EC SPRL privind vânzare activelor debitoarei SC FSA Braşov, potrivit prevederilor Legii nr. 87/2006.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 20.04.2016, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea pentru data de azi 27.04.2016.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constată că prin contestaţia împotriva tabelului definitiv consolidat al creditorilor debitoarei SC FSA, înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 476/62/2005/a7* contestatoarea SC S C SRL a solicitat înlăturarea din tabel a SC VM SRL şi constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de licitaţie nr. 8217/15.01.2014 încheiat de lichidatorul judiciar EC SPRL.

În motivarea contestaţiei se arată că la data de 31.07.2013 s-a încheiat între SC SC SRL, în calitate de cedent şi VM în calitate de cesionar, contractul de cesiune de creanţă nr. 2310, ce avea ca obiect cesiunea drepturilor de creanţă pe care cedentul le deţinea faţă de debitoarea SC F SA.

Contractul de cesiune avea inserată o clauză suspensivă, în sensul că cesionarul intra în drepturile sale numai după plata integrală a preţului cesiunii până la data stipulată în contract.

În 10.12.2013, când a fost publicat în BPI nr. 21037 tabelul definitiv, SC VM SRL nu achitase preţul integral al cesiunii, iar lichidatorul judiciar, deşi ştia acest fapt, în mod fraudulos l-a menţionat ca fiind creditor. Atitudinea culpabilă a lichidatorului judiciar rezidă din faptul că la data de 18.12.2013 (după data publicării tabelului definitiv în 10.12.2013) acesta a publicat raportul său de activitate, iar la pct. A.1.1. se arată că a solicitat ca SC VM SRL să facă dovada achitării preţului cesiunii.

Prezenta acţiune se întemeiază pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, care permit creditorilor sau oricărei persoane interesate să facă contestaţie la tabelul definitiv de creanţe în condiţiile trecerii unei creanţe în cazul descoperirii existenţei unei erori esenţiale sau unui dol, care au determinat trecerea creanţei în tabel.

Chiar dacă s-ar aprecia că nu există dol din partea lichidatorului judiciar, atunci în mod sigur există o eroare esenţială în trecerea unei creanţe pe numele SC VM SRL, deoarece această persoană juridică nu beneficia de un titlu în baza căruia să-şi justifice dreptul său atât timp cât nu plătise preţul cesiunii.

Ulterior, în 15.01.2014, s-a încheiat procesul verbal de licitaţie nr. B217, prin care a fost declarat adjudecatar SC VM SRL pentru activul Secţia A, fosta Secţie D – A – C a debitoarei, la preţul de adjudecare de 10.333.580 lei, inclusiv TVA. Lichidatorul judiciar a consemnat că plata preţului activului se va realiza prin compensare cu creanţa deţinută de SC VM SRL, deşi această persoană juridică nu deţinea nicio creanţă.

Prin întâmpinarea formulată lichidatorul judiciar EC SPRL a solicitat respingerea contestaţiei, motivând că a recepţionat notificarea nr. 25/05.12.2013, prin care SC VM SRL a comunicat intervenţia cesiunii de creanţă dintre SC SC SRL şi SC VM SRL, în dovedirea căreia a anexat Contractul de cesiune nr. /31.07.2013. luând act de cesiunea intervenită, la data de 13.12.2013, prin procesul verbal nr. …/09.12.2013, lichidatorul judiciar a afişat Tabelul definitiv nr. …./06.12.2013 modificat în urma cesiunii de creanţă. Acest tabel a fost publicat în BPI nr. 21037/10.12.2013. Prin Raportul de activitate publicat în BPI nr. /18.12.2013 a fost adusă la cunoştinţa părţilor interesate măsura înregistrării cesiunii de creanţă. Împotriva acestui raport nu au fost formulate contestaţii.

În BPI nr. /10.02.2014 a fost publicat Raportul de activitate nr. …. din 05.02.2014, în cuprinsul căruia au fost menţionate măsurile întreprinse în perioada 16 decembrie 2013 – 05 februarie 2014, inclusiv încheierea Procesului verbal de licitaţie nr. B 217 din data de 15.01.2014.

Invocând dispoziţiile art. 75 din l. nr. 85/2006 la cinci luni de la modificarea tabelului de creanţe şi de la publicarea în BPI a modificărilor, SC sesizează instanţa asupra existenţei unei erori esenţiale sau a unui dol cu privire la înscrierea creanţei SC VM în locul SC SC SRL şi anume faptul că  SC VM nu a achitat către SC SC SRL preţul cesiunii de creanţă, astfel că acesta nu ar beneficia de un titlu în baza căruia să îşi justifice drepturile.

Motivele contestaţiei nu se încadrează în dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, în sensul existenţei erorii sau dolului la înscrierea creanţei SC VM în locul SC Suport C SRL. Eroarea ar fi existat în condiţiile unei false reprezentări a unor împrejurări la încheierea unui act juridic, iar dolul ar exista în condiţiile dovedirii intenţiei lichidatorului judiciar de a induce în eroare o persoană prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic.

În cazul de faţă, este evident că SC Suport CSRL a încercat să folosească excepţia prevăzută la art. 75 din Legea nr. 85/2006 pentru acoperirea unei culpe constând în necontestarea în termenul prevăzut legiuitor a măsurilor lichidatorului judiciar menţionate în rapoartele periodice depuse la dosarul cauzei.

Este adevărat că în cuprinsul Contractului de cesiune este prevăzută o clauză de reziliere în condiţiile neplăţii de către cesionar a diferenţei de preţ, dar sancţiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic dintre părţi constând în desfiinţarea acestuia nu putea fi aplicată de lichidatorul judiciar, singurul în măsură să solicite acest aspect fiind creditorul SC SC SRL, prin contestarea în termenul legal a măsurii de înregistrare în tabelul definitiv a cesiunii de creanţă.

În probaţiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Pentru termenul de judecată din 03.12.2014 a fost depusă la dosar cerere de intervenţie accesorie formulată de creditoarea SC VMSRL, prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate de contestatoarea SC SC SRL.

Intervenienta a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, motivând că, faţă de data publicării în BPI a tabelului definitiv consolidat, 10.12.2013, prezenta contestaţie s-a făcut cu mult peste termenul legal. 

În privinţa fondului contestaţiei intervenienta arată că în speţă nu există situaţia reglementată de art. 75 alin. 3, nefiind invocat nici un caz din cele reglementate de acest text de lege şi care dau dreptul părţii de a formula contestaţie la tabelul definitiv.

La termenul de judecată din 04.03. 2015 intervenienta a depus la dosar o precizare la cererea de intervenţie, arătând că aceasta este o cerere reconvenţională, prin care solicită respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, să se constate că judecătorul sindic nu este competent să se pronunţe asupra rezilierii contractului de cesiune de creanţă, să se constate inadmisibilitatea unei astfel de cereri în cadrul contestaţiei la tabelul definitiv al creanţelor.

Prin Sentinţa civilă nr. 1276/07 iulie 2015, judecătorul a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, a admis  cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC VM SRL, a respins ca tardivă contestaţia formulată de contestatoarea SC SC SRL împotriva tabelului definitiv consolidat al creanţelor debitoarei SC F SA, a respins cererea formulată de contestatoarea SC SC SRL privind constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de licitaţie nr. 8217/15.01.2014 încheiat de lichidatorul judiciar EC SPRL.

Prin Decizia nr. 689/R/02.12.2015, Curtea de Apel Braşov a admis recursul declarat de SC SC SRL împotriva acestei sentinţe,  pe care a casat-o, a respins excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de intervenienta SC Vi SRL şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov.

Rejudecând după casare, judecătorul sindic a constatat următoarele:

 Obiectul Contractului de cesiune de creanţă nr. 2310/31.07.2013, încheiat între SC S C SRL, în calitate de cedent şi SC VMSRL, în calitate de cesionar, l-a constituit creanţa şi toate accesoriile acesteia, prezente şi viitoare deţinute de cedent asupra debitorului cedat SC F SA, astfel cum a fost descris în art. 1 al contractului. 

Preţul cesiunii a fost stabilit de părţi în articolul 2.1 al contractului, potrivit art. 2.2, „preţul cesiunii se va achita în două tranşe, prima, în sumă de 100.000 lei, care se va achita la data semnării contractului de cesiune de creanţă în formă autentică, iar cealaltă tranşă, în sumă de 4.000.000 lei se va achita în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii prezentului act”, iar potrivit art. 2.3, „plata se consideră a fi efectuată în momentul în care contul cesionarului va fi debitat cu întreaga sumă reprezentând preţul creanţei”.

În art. 2.4 din contract, părţile au stabilit că „cesionarul este de acord ca, în condiţiile în care nu va achita cea de a două tranşă în termenul stipulat mai sus, respectiv 30 de zile lucrătoare de la data încheierii prezentului act, Contractul se reziliază de plin drept, iar suma achitată Cedentului, de 100.000 lei, va fi reţinută de către acesta cu titlu de despăgubire”.

În baza art. 4.1 (iii-v) din contract, cedentul are obligaţia de a transfera către cesionar toate drepturile stabilite în titlurile constatatoare ale creanţei numai după achitarea integrală a preţului contractului, când vor fi predate şi titlurile constatatoare ale creanţei.

 Articolul 2.4 al contractului de cesiune cuprinde un pact comisoriu de gradul IV, în virtutea căruia contractul a fost reziliat de plin drept în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii lui, 31.07.2013 şi care nu depinde de intervenţia instanţei în constatarea producerii efectelor sale, în acest context judecătorul sindic fiind competent să analizeze aspectele invocate de către contestatoarea cedentă, ce vizează strict executarea contractului faţă de debitoarea SC Fartec SA, în limitele obligaţiilor fixate de părţi

Susţinerea cesionarei Vi SRL, potrivit căreia la încheierea contractului de cesiune de creanţă, creanţa a trecut la cesionară, este neîntemeiată. Fiind un contract consensual, valabil încheiat din momentul acordului de voinţă, creanţa trece la cesionară în condiţiile stipulate la 4.1 (iii) din contract, după achitarea integrală a preţului cesiunii.

Prin urmare, în condiţiile în care dreptul de proprietate asupra creanţei deţinute faţă de debitoarea SC F SA nu a ieşit din patrimoniul cedentei SC SRL, aceasta este îndreptăţită să figureze în tabelul creditorilor debitoarei SC F SA, lichidatorul judiciar în mod greşit dispunând înscrierea la masa credală a cesionarei VM SRL.

Petru aceste considerente, în baza art. 75 din Legea nr. 85/2006, contestaţia formulată de creditoarea SC SRL împotriva tabelului definitiv consolidat al creditorilor debitoarei SC F SA, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 21037/10.12.2013 va fi admisă, urmând a fi dispusă radierea din tabel a VM SRL şi înscrierea creditoarei SC SRL.

Având în vedere că hotărârea de valorificare a imobilului prin licitaţia din data de 15.01.2014 nu a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, de către un creditor îndreptăţit să participe la procedură, judecătorul sindic va dispune anularea Procesului – verbal de licitaţie nr. B217/15.01.2014 încheiat de către lichidatorul judiciar.

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia formulată de creditoarea SC SRL împotriva tabelului definitiv consolidat al creditorilor debitoarei SC F SA publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. /10.12.2013.

Dispune radierea din tabel a VM SRL şi înscrierea creditoarei SC SRL.

Dispune anularea Procesului – verbal de licitaţie nr. /15.01.2014 încheiat de lichidatorul judiciar EC SPRL.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.04.2016. 

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

 MVD LB

Red.M.D/18.07.2016

Dact.B.L/25.07.2016

Ex. 3