Cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitorului, întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit d, admisă

Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2011, reclamantul CI A, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. C S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta SL, solicitând atragerea răspunderii acestuia în baza dispoziţiilor art. 138 al.1 d, a şi e.

În motivare, se arată că societatea nu a depus nici o declaraţie privind impozitele datorate bugetului de stat şi nici nu a depus bilanţ contabil pentru exerciţiile financiare în care a desfăşurat activitate. Mai mult, debitoarea a fost verificată în repetate rânduri de inspectorii DGFP Iaşi, dar administratorul statutar nu s-a prezentat la nici unul dintre controale.

Deoarece registrele contabile nu au fost predate administratorului judiciar, se creează prezumţia că administratorul societăţii fie a ţinut o contabilitate fictivă, fie ascunde cu bună ştiinţă realitatea economico-financiară, fie a făcut să dispară documentele contabile. În conformitate cu art. 10 din Legea 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului statutar. În fişa sintetică privind taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, debitoarea nu a declarat impozitele aferente activităţii desfăşurate şi nu a întocmit situaţii financiare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cele ce urmează:

În fapt, prin sentinţa comercială nr. …/S/6.12.2010 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. …./99/2010, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. C S.R.L., s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei şi s-a ridicat dreptul acesteia de administrare, numindu-se lichidator judiciar provizoriu reclamantul.

S-a fixat termen pentru predarea gestiunii de către debitor la data de 15.12.2010. Conform relaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului Iaşi, aflate la fila 175 din dosarul de bază, de la momentul înfiinţării societăţii, în 2004, şi până la intrarea în faliment, societatea debitoare a fost administrată de pârâta SL. Nici până la momentul prezent, pârâta nu a predat documentaţia contabilă sau gestiunea societăţii.

În raportul cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, întocmit în baza bilanţurilor contabile şi balanţelor furnizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, lichidatorul judiciar a opinat că starea de insolvenţă s-a datorat împrejurării că administratorul nu a ţinut contabilitatea legal. Împotriva acestui raport nu s-au înregistrat contestaţii.

În drept, instanţa reţine că în reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, răspunderea membrilor organelor de conducere devine operantă în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit din culpa lor, când aceştia au cauzat starea de insolvenţă a societăţii prin săvârşirea vreuneia dintre faptele expres şi limitativ enumerate la lit. a – g ale articolului menţionat iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârşită.

Rezultă aşadar că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesară întrunirea anumitor condiţii, specifice unei răspunderi delictuale: aceştia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, aceste fapte să fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolvenţă a debitoarei falite. Răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiţionată, printre altele, de existenţa legăturii de cauzalitate între faptele expuse şi starea de insolvenţă, această formă specială de răspundere fiind instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, prin reprezentantul său care în procedura de faţă este administratorul judiciar, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvenţă.

Raportat la aceste dispoziţii legale, urmează ca instanţa să verifice în funcţie de probatoriile existente în cauză întrunirea condiţiilor de răspundere.

Prima fapta pe care lichidatorul judiciar o impută administratorului statutar este aceea reglementată de art. 138 al.1 lit d: a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, dacă aceste fapte au provocat insolvenţa.

Pârâta, în calitate de administrator al firmei, avea obligaţia legală prevăzută de art. 73 din Legea 31/1990 şi 11 din Legea 82/1991 de a ţine evidenţa contabilă în conformitate cu legea.

Or, potrivit documentaţiei înaintate de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice, aflată la filele 10 şi următoarele din dosarul de bază, debitoarea a fost în repetate rânduri supusă unor controale din partea organelor de stat, în urma cărora s-a constatat că a încălcat de mai multe ori prevederile dispoziţiilor legale care îi impuneau depunerea la organele fiscale a informaţiilor legate de firmă.(procese verbale de contravenţie fila 32 şi următoarele dosar bază).

 Mai mult decât atât, conform unei note de constatare, încheiată în urma unui control operativ şi inopinat efectuat de Garda Financiară, s-au descoperit un număr de 22 de facturi emise de debitoare, înregistrate în evidenţa financiar contabilă a unei alte societăţi, S.C. F, în sumă de 94.105 lei. Invitată de patru ori pentru explicaţii, pârâta, în calitate de administrator statutar, nu s-a prezentat la organele de inspecţie, dar nici nu a declarat veniturile impozabile realizate, ceea ce a determinat creditorul să formuleze plângere penală pentru evaziune fiscală. În plus, documentele găsite au fost transmise către DGFP Iaşi, pentru stabilirea obligaţiilor fiscale corespunzătoare. În acelaşi sens, în urma unor controale încrucişate, inspecţia fiscală a mai stabilit şi cu alte ocazii că debitoarea a emis facturi cu privire la alte sume către alte firme  ,a emis chitanţe. Nedeclarându-le din nou la organele financiare, sumele datorate statului au fost stabilite prin estimare, conform precizărilor făcute la Parchet de către creditor. În acelaşi sens, a procedat debitoarea la emiterea de facturi către S.C. A .,S.C. M ., S.C. BS.R.L., S.C. ES.R.L..

În concluzie, debitoarea a emis numeroase facturi fiscale către diverşi clienţi, chiar a încasat sume de bani şi nu a întocmit contabilitatea aferentă, respectiv nu a făcut declaraţiile financiare la organele în drept pentru stabilirea obligaţiilor fiscale. Ca urmare, obligaţiile legale i-au fost stabilite în urma controalelor fiscale întreprinse, rezultând suma cu care creditorul s-a înscris la masa credală, la care au fost aplicate accesoriile legale. Declararea corectă şi la timp a veniturilor realizate ar fi condus la o stabilire a situaţiei reale a debitoarei, prin evidenţierea şi a cheltuielilor societăţii şi a sumelor decontabile. Existenţa unor sume încasate şi necontabilizate constituie de asemenea un element material al faptei de la art. 138 lit d care a contribuit la starea de insolvenţă a firmei.

Reţine astfel instanţa că pârâta nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea(fapta ilicită), ceea ce a condus la stabilirea unor obligaţii suplimentare uriaşe în sarcina sa, pe care nu le-a putut achita şi care au condus la încetarea de plăţi şi intrarea în insolvenţă(legătura de cauzalitate).

Prejudiciul  creat debitoarei este starea acesteia de insolvenţă şi valoarea lui rezultă din Tabelul preliminar al creanţelor, definitivat prin neexercitarea contestaţiilor, unde debitoarea figurează cu debit de 3.161.132 lei către Direcţia Generală a Finanţelor Publice.

Cu privire la faptele de la art. 138 lit a şi e:

Art. 138 al.1 lit a din Legea 85/2006 prevede răspunderea administratorului dacă a cauzat insolvenţa prin aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul unei alte persoane.

Art. 138 lit e: a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Reclamantul nu a probat fapte care să se încadreze în aceste dispoziţii legale, singura motivaţie a reclamantului, că neţinerea contabilităţii e contrară interesului debitoarei şi s-a făcut în scopul profitului personal al pârâtei nefiind circumscrisă art. 138 lit. a sau e.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că se impune ca în temeiul dispoziţiilor art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, să fie admisă acţiunea formulată de către lichidatorul judiciar privind stabilirea răspunderii personale a pârâtei în calitate de fost administrator al debitorului şi să  stabilească răspunderea personală a acesteia în sensul că îl va obliga să acopere întreg pasivul rămas neacoperit al debitoarei, în cuantum de 3.161.132 lei, potrivit tabelului definitiv întocmit de către lichidatorul judiciar.

1

Domenii speta

Spete similare