Cerere de deschidere a procedurii formulată de debitoarea aflată în lichidare voluntară. Admisibilitate

Imposibilitatea întocmirii raportului prev. de art. 260 alin. 4 din Legea 85/2006 nu îl degrevează pe lichidator de obligaţia de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Nedepunerea documentelor prev. la art. 28 lit. a şi b este sancţionată de disp. art. 28 alin. 2 şi art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006 şi nu poate constitui un motiv de respingere a cererii.

Decizia civilă nr. 641/11.10.2013 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată sub nr. 10261/121/2012 pe rolul Tribunalului Galaţi, debitoarea SC R. SRL, prin lichidator Cabinet Individual Insolvenţă P.C. a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei.

 În motivarea cererii a susţinut în esenţă, că prin încheierea nr. 2465/07.03.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă  Tribunalul Galaţi a fost numit lichidator al debitoarei, această societate fiind dizolvată anterior în temeiul art. 30 din Legea nr. 359/2004. În pofida demersurilor efectuate nu a reuşit să intre în posesia  documentelor financiar – contabile ale debitoarei şi a patrimoniului societăţii.

A mai arătat că debitoarea are creanţe neachitate, constând în obligaţii fiscale în cuantum de 2616 lei, ce nu pot fi achitate din lipsa disponibilităţilor băneşti.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 27 alin. 2 şi art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic, prin sentința nr. 646/9.04.2013, a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr. 4163/27.04.2005, judecătorul  delegat la O.R.C. a dispus dizolvarea societăţii debitoare, conform art. 237 alin. 1 lit. b din  Legea nr. 31/1990. Ulterior, la solicitarea nr. 35991/09.03.2006 a A.F.P. Tecuci, în martie 2006, s-a dispus numirea unui lichidator. Din acel moment şi până la data sesizării instanţei nu s-au mai efectuat acte în vederea lichidării societăţii, lichidatorul nedepunând la dosar nici un înscris din care să rezulte verificările şi operaţiunile pe care le-a întreprins în acest sens. Cu toate acestea, lichidatorul desemnat să lichideze societatea, conform dispoziţiilor Legii societăţilor comerciale, a solicitat deschiderea procedurii falimentului, deşi lichidarea durează de peste 7 ani, timp în care nu a fost efectuat nici un act de lichidare. Mai mult, creanţa pe care o datora debitoarea către AFP Galaţi, chiar dacă este o creanţă bugetară, are un termen legal de prescripţie. Aceasta este anterioară dizolvării societăţii, respectiv anterioară lunii iunie din 2005, termenul de prescripţie a acesteia începând să curgă din ianuarie 2006, împlinindu-se în ianuarie 2012. Nu s-a depus la dosar niciun act din care să rezulte întreruperea acestui termen şi nici nu s-a făcut vreo precizare cu privire la masa pasivă.

Prin urmare, instanţa a apreciat că este evident că societatea debitoare nu are bunuri, astfel că scopul procedurii judiciare nu se justifică, aceasta nefiind de natură decât să angreneze cheltuieli suplimentare de procedură, ce urmează a fi puse pe seama fondului de lichidare, şi cheltuieli nejustificate pentru sistemul judiciar. Această procedură s-ar fi impus să fie închisă în condiţiile Legii nr. 31/1990. De altfel, lichidatorul nu a justificat de ce se impune transformarea unei proceduri de lichidare administrativă, după mai bine de 7 ani, într-o procedură de lichidare judiciară, neaducând niciun  argument de natură să justifice această transformare, cum ar putea fi, de exemplu existenţa vreunor premise pentru antrenarea răspunderii administratorilor pe temeiul art. 138 din Legea insolvenţei sau existenţa unor premise pentru anularea unor acte sau transferuri frauduloase, operaţiuni care ar putea să aducă bunuri sau sume de bani în averea debitoarei, care să contribuie la stingerea pasivului. În aceste condiţii, declanşarea procedurii de lichidare judiciară doar cu unicul scop de a  obţine o hotărâre judecătorească prin care să se dispună radierea societăţii din evidenţele în care a fost înregistrată este  de nepermis, întrucât se ajunge la o deturnare a scopului procedurii lichidării judiciare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs debitoarea SC R. SRL, prin lichidator Cabinet Individual Insolvenţă P.C., înregistrat  la data de 17.07.2013, sub nr. 10261/121/2012 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II- a civilă.

Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, lichidatorul a notificat debitoarea, prin adresa nr. 23/14.08.2006 solicitându-i toate documentele societăţii necesare derulării procedurii de lichidare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990. Acest demers a rămas fără răspuns, deşi a fost ulterior repetat de lichidator. În scopul identificării stării debitoarei, în ce priveşte sediul social, administratori etc; a solicitat şi obţinut de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galați extrasul de informare nr. …/22.11.2012.

Totodată, debitoarea are obligaţii fiscale neachitate aşa cum rezultă din  adresa nr. …/4.12.2012 a D.G.F.P. Galați, în cuantum de 2616 lei, precum şi obligaţii către bugetul local, respectiv taxa de habitat, conform H.C.L. nr. 161/2010, potrivit declaraţiei înregistrate sub nr. …/22.03.2013 la Primăria Mun. T., în sumă de 63 lei.

Ca atare, apreciază recurenta, debitoarea are creanţe neachitate, ce nu pot fi acoperite din patrimoniul acesteia.

 În mod eronat a reţinut instanţa de fond că deschiderea procedurii ar atrage cheltuieli suplimentare, atâta vreme cât, potrivit opiniei exprimate de doctrina şi practica, aceste cheltuieli se suportă din fondul special constituit prev. de art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Societatea debitoare este dizolvată de drept, iar aceasta nu poate fi radiată câtă vreme nu poate parcurge procedura lichidării prev. de art.  237 alin. 8 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta a arătat că soluţia atacată este lipsită de temei legal, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut o valoare – prag, pentru ca instanţa să poată dispune deschiderea procedurii la cererea debitoarei, după cum legiuitorul nu a stipulat vreun termen înăuntrul căruia lichidatorul desemnat în procedura voluntară are obligaţia de a cere deschiderea procedurii insolvenţei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 483 – 502 din Noul Cod de procedură civilă, art.  237 din Legea nr. 31/1990 republic., art. 1 alin. 2, art. 2 pct. 23, 25 , art. 32 şi art. 107 din Legea nr. 85/2006.

În dovedirea recursului, s-a folosit de proba cu înscrisuri: copia declaraţiei nr. …/22.03.2013 pentru stabilirea taxei de habitat cu destinația de salubrizare, declaraţii privind obligaţii fiscal, adresa nr. …/17.01.2013, a A.F.P. Tecuci, cu fişa de plătitor anexată, notificarea adresată debitoarei, cu scrisoare recomandată, restituită lichidatorului, cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă” .

Curtea de apel a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Societatea debitoare se află în procedura de lichidare voluntară încă de la data de 7.03.2006, potrivit încheierii judecătorului delegat nr. 2465/7.09.2006.

 Conform art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare, lichidatorul are obligaţia de a depune în termen de 60 de zile de la numire, la Oficiul Registrului Comerţului, un raport privind  situaţia economică a societăţii. Dacă potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru  deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, lichidatorul are obligația  de a solicita deschiderea procedurii în termen de 15 zile de la depunerea raportului.

Potrivit art. VI din O.U.G. nr. 43/2010, prevederile art. 260, astfel cum au fost modificate prin această ordonanță de urgenţă, erau aplicabile în mod corespunzător şi procedurilor de lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestora, cum este cazul în speţă. Doar data de la care curg termenele prevăzute de art. 260, este diferită, această dată coincide, în speţă, cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 43/2010.

În condiţiile în care lichidatorul a fost desemnat de judecătorul delegat la registrul comerţului, iar nu de asociaţii societăţii debitoare, el nu a beneficiat de sprijinul acestora şi al fostului administrator social al debitoarei, pentru obţinerea actelor şi documentelor necesare întocmirii raportului prevăzut de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990. Totodată, el nu a putut obţine documentaţia prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ce se anexează cererii de deschidere a procedurii, împrejurări de fapt dovedite, în speţă, cu corespondența purtată cu reprezentanţii societăţii, returnată lichidatorului cu menţiunea că societatea nu îşi mai desfăşoară  activitatea la sediul social declarat.

Imposibilitatea întocmirii raportului prev. de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 nu îl degrevează însă pe lichidator de obligaţia de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Contrar celor reținute de instanţa de fond, cererea debitorului nu trebuie decât să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006 şi să fie însoţită de documentele prev. de art. 28 din acelaşi act normativ.

Or, prin cererea de  deschidere a procedurii insolvenţei, lichidatorul a arătat că societatea datorează către bugetul consolidat al statului suma de 2616 lei, pe care nu o poate acoperi din averea debitoarei, fiind îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate.

Din interpretarea art. 27 alin. 1 coroborat cu art. 27 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 Curtea reţine că debitorul nu este obligat să dovedească starea de insolvenţă, ci doar să pretindă o astfel de stare a patrimoniului său.

Inexistenţa stării de insolvenţă se critică şi poate fi analizată în cadrul opoziţiei prev. de art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, opoziţie care poate fi formulată de creditori împotriva hotărârii de deschidere a procedurii simplificată a falimentului la cererea debitoarei.

De asemenea, nedepunerea documentelor prev. de art. 28 lit. a  şi b este sancţionată de art. 28 alin. 2 şi art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 şi nu poate constitui un motiv de respingere a cererii.

Dimpotrivă, este unul din cazurile prev. de art. 1 alin. 2 lit. d din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii simplificate, alături de celelalte situaţii prev. de art. 1 alin. 2 lit. c pct. 1, 2, 3, 4 (debitorii nu deţin nici un bun în patrimoniul lor, actele constitutive şi documentele nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului).

Potrivit art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2000, debitorul este obligat să depună doar o listă a numelor şi adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora, certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile lor de preferinţă.

În acest context, judecătorul sindic nu poate respinge cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei, pe considerentul că obligaţia fiscală este prescrisă. Neexistând temei legal pentru a solicita şi verifica la data deschiderii procedurii titlurile ce constată creanţele neachitate, măsurile de executare întreprinse de creditori în ce privește creanțele constatate prin titlurile executorii etc, este evident că nu există toate înscrisurile necesare pentru a concluziona că o creanţă declarată de debitor este prescrisă şi, pe cale de consecinţă, patrimoniul acestuia nu se află în starea prev. de art. 3 pct. 1.

Mai mult, neînregistrarea nici unei creanţe până la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor are drept consecință închiderea procedurii în temeiul art. 134 din Legea nr. 85/2006. Cu alte cuvinte, nu există nici un temei legal şi nici cadrul procesual necesar pentru ca judecătorul sindic, cu ocazia soluţionării cererii debitoarei de deschidere a procedurii, să concluzioneze că datoriile certe, lichide şi exigibile declarate de debitoare, fie nu există, fie sunt prescrise ş.a.m.d.

Cât priveşte considerentele judecătorului sindic, referitoare la oportunitatea deschiderii procedurii, împotriva unei societăți care nu deține bunuri, aflată în procedura lichidării voluntare de peste 7 ani, acestea sunt pertinente, dar fără suport în actuala lege privind procedura  insolvenţei.

Faţă de considerentele mai sus arătate, a constatat că judecătorul sindic a pronunţat o soluţie lipsită de temei legal, a cărei reformare se impune ( art. 304 pct. 9 C.proc. civ.).

Ţinând seama de Decizia nr. 5/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, soluţia pe care instanţa de recurs o poate pronunţa, ca efect al admiterii căii de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii simplificate este aceea de  casare cu trimitere spre rejudecare, dat fiind specificul procedurii insolvenţei.

Astfel, această procedură este unitară şi succesivă, cu atribuţii de competenţă exclusivă a fiecăruia dintre participanţii la procedură, ce nu pot fi partajate între instanța de recurs şi judecătorul sindic.

Aşa fiind, potrivit art. 312 alin. 2 – 4 raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 304 1 din vechiul Cod de procedură civilă (aplicabil în cauză, în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010) a admis recursul şi a casat sentința recurată cu consecința trimiterii  cauzei spre rejudecare, la aceeași instanţă.

Domenii speta

Spete similare