În conformitate cu art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, dar se pot face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Astfel, în speță, se reține că fapta contravențională a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, prin propriile simțuri, iar înregistrarea efectuată cu aparatul radar a fost folosită în cauză doar ca mijloc de probă, în dovedirea celor descrise în procesul-verbal. Având în vedere natura contravenției ce face obiectul cauzei, respectiv depășirea interzisă, aceasta nu trebuia constatată printr-un mijloc tehnic omologat, motiv pentru care nu sunt necesare dovezi care să ateste că aparatul radar era verificat metrologic și îndeplinea condițiile prevăzute de lege. În cazul contravențiilor constatate personal de către agenții de poliție, prin propriile simțuri, aceștia pot depune orice mijloc de probă pe care îl consideră necesar, pentru a întări prezumția de autenticitate a procesului-verbal, cum este și înregistrarea video, fără a fi necesar ca aceasta să fie realizată cu un aparat verificat metrologic.
Tribunalul Mureș
Aplicarea art.87 alin.2 din OUG 195/2002 in cazul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul in timp ce conducatorul auto se afla sub influenta unei substante stupefiante
Curtea de Apel Iași
Aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 C.pr.pen. Aprecierea gradului de pericol social al faptei conform dispoziţiilor art. 18 ind. 1 C.pen. în cazul infracţiunilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 (art. 87 alin. 1 – conducere sub influenţa băuturil...
Judecătoria Rădăuți
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei
Judecătoria Mangalia
Temeinicie proces verbal de contravenție; înstrăinare autoturism; persoana căreia îi incumbă obligația de plată a rovignetei
Judecătoria Brașov
Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod Penal