Imposibilitatea reţinerii art. 396 alin. (10) C.pr.pen. printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale.

2.Imposibilitatea reţinerii art. 396 alin. (10) C.pr.pen. printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale.

(…) nu este posibilă reținerea art. 396 alin. (10) C.pr.pen.. printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, fiind o greșeală de judecată. Astfel, nereținându-se prin minută cauza de reducere a pedepsei, implicit nu există garanția că în procesul de individualizare a pedepsei instanța s-a raportat la limitele de pedeapsă reduse cu 1/3, independent de împrejurarea că, și în aceste condiții, pedeapsa se situează între limitele legale.

(Secţia I Penală, decizia penală nr. 614/A din data de 07 mai 2019)

Prin sentinţa penală nr. 656/25.10.2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în temeiul art.386 alin. (1) C.pr.pen. a respins cererea inculpatului Ş. S. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 233 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de furt, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 233 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C.pen. şi art. 396 alin. (2) C.pr.pen.. l-a condamnat pe inculpatul Ş. S., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie (faptă din data de 19.03.2017).

În temeiul art. 67 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi l) C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege şi a dreptului de a se afla în M.B. pe o perioadă de 5 (cinci) ani, ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. art. 66 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi l) C.pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege şi a dreptului de a se afla în M.B., ce se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. a constatat că infracţiunea din prezenta cauză (faptă din data de 19.03.2017) este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti (faptă din data de 17.05.2017).

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

-pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzute de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. e) C.pen. (faptă din data de 17.05.2017);

-restul rămas neexecutat de 216 zile închisoare.

În temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.169/2017, a înlăturat restul rămas neexecutat de 216 zile închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (1) C.pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţă cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare (o treime din 4 ani închisoare), respectiv o pedeapsă rezultantă de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C.pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de a alege, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen.

În temeiul art. 45 alin. (2) C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. h) şi n) C.pen., respectiv dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu numita T. M. și dreptul de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., precum şi exercitarea dreptului prevăzute de art.66 alin. (1) lit. l) C.pen., respectiv dreptul de a se afla în M.B. pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h), l) şi n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a se afla în M.B. şi dreptul de a comunica cu numita Todor Magda și dreptul de a se apropia de aceasta, cu titlu de pedeapsă accesorie, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C.pen. rap. la art. 72 alin. (1) C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada deja executată din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunea concurentă, precum şi durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 19.05.2017 la zi.

A anulat M.E.P.I. nr. 2907/07.11.2017 şi formele de executare emise în baza acestuia şi a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 (văzând şi Anexa nr. 1 pct. 22), a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul Ş. S., după rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoştinţa inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

A luat act că persoana vătămată C.E. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 274 alin. (1) C.pr.pen. a obligat inculpatul Ş.S. la plata către stat a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Ş.S., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. (..) a rămas în sarcina statului, fiind avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bucureşti.

***

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 2836/P/2017 din data de 16.02.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, înregistrat sub nr. 4933/299/2018 la data de 22.02.2018, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ş.S., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 233 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.

În cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă că, la data de 19.03.2017, în jurul orei 13:40, inculpatul Ş.S., în timp ce persoana vătămată C. E. se deplasa pe Str. Izbândei, sector 1, București, în dreptul imobilului cu numărul 71, a venit din spate, a lovit-o cu palma în zona feței și prin smulgere a deposedat-o de cei doi cercei pe care îi purta în urechi.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare săvârșire infracțiune; declarații persoană vătămată C.E., declarații suspect/inculpat, proces-verbal cercetare la fața locului și planșă foto aferentă, întocmite de către organul de cercetare penală, procese-verbale de investigații, întocmite de către organele de cercetare penală, înscrisuri din care rezultă că inculpatul Ș. S. a mai fost cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni de tâlhărie cu același mod de operare, în cursul anilor 2008, 2014 și 2017, pe raza M.B., procese-verbale de vizionare imagini video surprinse de camerele de supraveghere montate la Pasarela Prunaru, sector 1, administrate de Poliția Locală Sector 1 și amplasate în spatele blocului situat pe Calea Giulești, nr. 46, bl. 4A, sector 6, în data de 19.03.2017, înregistrări video surprinse de camerele de supraveghere montate la Pasarela Prunaru, sector 1, administrate de Poliția Locală Sector 1 și amplasate în spatele blocului situat pe Calea Giulești, nr. 46, bl. 4A, sector 6, în data de 19.03.2017, proces-verbal de recunoaștere din grup a inculpatului Ş.S., de către persoana vătămată C. E. și planșa fotografică aferentă.

În faza urmăririi penale, persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest în altă cauză.

Prin încheierea din data de 03.04.2018, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecării cauzei, constatând legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privindu-l pe inculpatul Ș. S.. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constat că nu au fost formulate cereri ori invocate excepţii de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prezent la judecarea cauzei, inculpatului i s-a adus la cunoștință, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dispozițiile art. 374 C.pr.pen., referitoare la posibilitatea de a participa la judecată conform procedurii simplificate, condițiile aplicării procedurii și consecințele juridice sub aspectul reducerii limitelor de pedeapsă, acesta declarând că își menține declarația dată în cursul urmăririi penale, însă nu a lovit persoana vătămată. Astfel, fiind audiat în ședința publică din data de 22.05.2018, inculpatul a precizat că recunoaște fapta, însă nu recunoaște că a lovit persoana vătămată, că a coborât din tramvai în zona Giulești, s-a deplasat în spatele persoanei vătămate și i-a luat din urechi cerceii, cu ambele mâini, după care a fugit.

Deși inculpatul a arătat că doreşte să se prevaleze de procedura simplificată de judecare a cauzei, instanța a respins cererea, constatând că inculpatul nu a recunoscut fapta de tâlhărie astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, nerecunoscând violențele exercitate împotriva persoanei vătămate, astfel încât s-a procedat la efectuarea cercetării judecătorești potrivit procedurii de drept.

Inculpatul nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale și nu a solicitat încuviințarea de probe noi.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiată persoana vătămată C.E., sub aspectul situaţiei de fapt și vizionate în ședință publică înregistrările video aflate la dosarul de urmărire penală.

De asemenea, constatând că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 551 din Legea nr. 254/2013, instanța a dispus atașarea fișei de cazier actualizate a inculpatului, a fișei din evidența Administrației Naționale a Penitenciarelor, atașarea sentințelor penale nr.351/13.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București, pronunțată în dosarul nr.3060/303/2014 și nr. 2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr.12546/302/2017, însoțite de referatul Biroului Executări Penale.

Totodată, în vederea clarificării situației juridice a inculpatului, având în vedere că acesta a fost liberat condiționat la data de 13.12.2016 cu un rest rămas neexecutat de 216 zile, instanța a dispus emiterea uneia adrese către Penitenciarul Jilava, cu mențiunea de a preciza, în cazul în care pedeapsa a fost executată în condiții necorespunzătoare, restul rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.351/13.06.2014, din care s-a dispus liberarea la data de 13.12.2016.

Prin adresa nr. (..) a Penitenciarului Spital București – Jilava (fila 112 d.i.), s-a comunicat că inculpatul Ș. S. a fost cazat un număr de 2 zile în condiții corespunzătoare și un număr de 999 de zile în condiții necorespunzătoare, în executarea pedepsei de 3 ani și 5 luni aplicată prin sentința penală nr. 351/13.06.2014, din care s-a liberat condiționat la data de 13.12.2016. Astfel, prin adresa menționată s-a precizat că dacă petentul ar fi beneficiat de aplicarea art. 551 din Legea nr. 254/2013 modificată prin Legea nr. 169/2017, numărul de zile compensatorii ar fi fost de 198, urmând ca restul rămas de executat să fie de 18 zile.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 19.03.2017 (fila 12 d.u.p.), persoana vătămată C. E. a declarat că la aceeași dată, în jurul orei 13:40, în timp ce se deplasa pe strada Izbândei, nr.71, sector 1, a fost deposedată prin acte de violență, respectiv lovire cu palma la nivelul feței și smulgere de cerceii de aur pe care îi purta în urechi.

Fiind audiată la data de 19.03.2017, în calitate de persoană vătămată, C. E. a declarat că la aceeași dată, în jurul orei 12:00, a plecat de la adresa concubinului său din zona Pantelimon, cu intenția de a se deplasa către adresa sa de domiciliu (..), s-a deplasat cu troleibuzul liniei 86 până la Gara de Nord, apoi a luat autobuzul RATB al liniei 178 până la Podul Grant, unde a coborât și a așteptat în stația de tramvai, tramvaiul liniei 11. A mai precizat persoana vătămată că a coborât din tramvai la stația George Vâslan, după care s-a deplasat pe calea Giulești, iar apoi pe strada Izbândei. Când a ajuns în dreptul nr. 71 pe Strada Izbândei, din spate a venit un individ necunoscut, care a lovit-o cu palma peste față, după care i-a smuls cerceii de aur pe care îi purta în urechi. Persoana vătămată a mai precizat că după comiterea faptei, autorul a fugit înapoi în direcția Calea Giulești, unde a făcut stânga în direcția Podului Grant, sector 1, după care l-a pierdut din raza vizuală. Persoana vătămată a precizat detaliat semnalmentele persoanei care a comis tâlhăria, precizând de asemenea, că l-a văzut pe autor încă din momentul în care se afla în tramvaiul liniei 11, când a observat că acesta o urmărea cu privirea insistent, însă nu a dat importanță la acel moment. De asemenea, a arătat că l-a văzut pe inculpat la momentul comiterii infracțiunii și că îl poate recunoaște. Totodată, persoana vătămată a descris semnalmentele inculpatului, respectiv: 20-25 de ani, înălţime 1,60-1,65 m, slab, etnie rromă, păr negru, îmbrăcat cu o geacă de culoare neagră şi pantaloni tip blue-jeans de culoare închisă, murdari. A mai menționat că nu a suferit leziuni și că nu dorește să se deplaseze la I.N.M.L. C.E. a mai declarat faptul că cerceii pe care îi purta la urechi în acea zi, erau din aur galben, nu ştie câte karate, având o greutate de două grame, fiecare, formă rotundă, tip tortiţă.

Din fișa de intervenție la eveniment depusă la dosar (fila 23 d.u.p.) rezultă că imediat după comiterea faptei, a fost apelat serviciul de urgență 112, apel în urma căruia lucrători de poliție s-au deplasat la fața locului, unde au găsit-o pe persoana vătămată, care a relatat că a fost lovită peste față și i-au fost smulși cerceii din urechi.

În cauză a fost efectuată de către organele de cercetare penală recunoaştere din grup, ocazie cu care persoana vătămată C. E., a recunoscut fără ezitare pe inculpatul Ş.S., ca fiind persoana care în data de 19.034.2017, în jurul orelor 13:40, în timp ce deplasa pe str. Izbândei, sector 1, în dreptul imobilului cu numărul 71, a lovit-o cu palma la nivelul feței și a deposedat-o prin smulgere de cerceii din aur care îi purta în urechi (f.41-46 d.u.p.).

Cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată de către organele de poliţie, persoana vătămată C. E. a indicat locul săvârşirii infracţiunii, traseul urmat de către autor, identificându-se pe acest traseu mai multe camere video care ar fi putut surprinde elemente de fapt cu valoare probatorie, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit şi planşa fotografică aferentă (f.17-22 d.u.p.).

Procedând la vizionarea înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere amplasate la Pasarela Prunaru, sector 1, administrate de către Poliţia Locală, Sector 1, organele de cercetare penală au constatat următoarele:

 - sistemul de supraveghere video surprinde în raza vizuală Pasarela Prunaru, terenul dinspre liniile de cale ferată şi aleea prin care se face accesul către str. Prunaru, sector 1;

 - la ora 13:43:50, în raza vizuală apare un individ care se deplasează pe terenul din dreptul şinelor de cale ferată, din direcţia str. Izbândei, sector 1, trece pe lângă pasarela Prunaru şi îşi continuă deplasarea către str. Prunaru, sector 1;

- la ora 13:44:30, individul iese din raza vizuală a sistemului de supraveghere, îndreptându-se către str. Prunaru, sector 1.

- individul care apare în înregistrările video, menţionat mai sus, are următoarele semnalmente: bărbat, vârstă 30-35 de ani, înălțime 1,65-1,70 m, constituție normală, ten măsliniu, posibil de etnie rromă, păr brunet, îmbrăcat cu pantaloni lungi, de culoare închisă, geacă de culoare neagră, pantofi sport de culoare neagră cu talpă albă.

În urma vizionării înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în spatele blocului situat pe Calea Giuleşti nr. 4 6, bl. 4A, sectorul 6, organele de cercetare penală în prezenţa inculpatului Ş.S., au constatat următoarele:

- sistemul de supraveghere video surprinde în raza vizuală aleea din spatele blocului situat pe Calea Giuleşti nr. 46, bl. 4A, sector 6;

- la data de 19.03.2017, la ora 13.39.55, în raza vizuală apare un individ care se deplasează în fugă pe aleea din spatele blocului în direcţia str. Diocheţi, sector 1,

- individul care apare în înregistrările video, menţionat mai sus, are următoarele semnalmente: bărbat, vârstă 30-35 de ani, înălțime 1,65-1,70 m, constituție normală, ten măsliniu, posibil de etnie rromă, păr brunet, îmbrăcat cu pantaloni lungi, de culoare închisă, geacă de culoare neagră, pantofi sport de culoare neagră cu talpă albă.

În urma verificărilor efectuate de către organele de cercetare penală şi vizionării înregistrărilor video s-a constatat că persoana de sex masculin care apare în cadrul vizual este numitul Ş.S..

Procedând la vizionarea înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere montate la Pasarela Prunaru, sector 1, administrate de către Poliţia Locală, Sector 1 şi cele amplasate în spatele blocului situat pe Calea Giuleşti nr. 46, bl. 4A, sectorul 6, în data de 28.06.2017, inculpatul Ş.S. a precizat că se recunoaşte ca fiind individul care apare în raza vizuală, menţionând că nu îşi mai aduce aminte cu ce scop se deplasa prin acea zonă şi de ce alerga, precizând doar că în acea perioadă era sub influenţa substanţelor etnobotanice.

Fiind audiat în cauză, în calitate de suspect, Ş. S. a declarat că în luna martie 2017 se afla în zona cartierului Giuleşti, sector 1 şi îşi aminteşte că a comis o infracţiune de tâlhărie, respectiv a smuls cerceii din urechile unei femei.

Acesta a mai arătat în declaraţia dată că nu poate indica alte detalii deoarece la momentul comiterii faptei se droga cu etnobotanice şi heroină şi lua şi tratament pentru Sida, ceea ce îi provoca o stare de agitaţie.

A mai precizat că nu a lovit-o cu palma pe persoana vătămată, doar a venit din spate, a smuls cerceii şi a fugit înapoi pe acelaşi traseu pe care a venit. Acesta a mai declarat că recunoaște și regretă comiterea faptei şi nu-şi aminteşte unde a valorificat cerceii şi ce sumă de bani a primit pe ei.

Fiind reaudiat, în calitate de inculpat, Ş. S. şi-a menţinut declaraţiile date în cauză, recunoscând săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa. Întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, instanţa a procedat la audierea persoanei vătămate sub aspectul situaţiei de fapt.

În acest context, instanţa a reţinut că inculpatul nu a recunoscut că ar fi lovit victima cu palma peste faţă, ci doar faptul că i-a smuls cerceii din urechi cu ambele mâini.

Fiind audiată în cursul cercetării judecătorești, persoana vătămată C. E. a arătat că nu își amintește dacă a primit o palmă sau un pumn, însă în urma loviturii, a căzut brusc în genunchi, iar la momentul respectiv a simțit că i s-au tăiat urechile. A mai precizat persoana vătămată că după comiterea faptei a avut lobii urechilor vineți, aproape negri, timp de o lună.

În privinţa situaţiei de fapt, a constatat că înregistrările video efectuate de camerele de supraveghere nu surprind momentul în care inculpatul a agresat-o pe persoana vătămată, ci doar traseul acestuia parcurs spre/dinspre locul săvârşirii faptei.

Astfel, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe din care să rezulte că inculpatul ar fi lovit-o cu palma peste faţă pe persoana vătămată anterior smulgerii cerceilor din urechi şi nici în cursul cercetării judecătoreşti nu au fost identificate probe din care să rezulte o astfel de situaţie de fapt.

În consecinţă, susţinerea persoanei vătămate din cuprinsul declaraţiei din data de 19.03.2017 (filele 13-15 d.u.p.) potrivit căreia a fost lovită de inculpat cu palma peste faţă anterior smulgerii cerceilor, nu se coroborează cu niciun mijloc de probă. Mai mult, persoana vătămată şi-a modificat declaraţia în cursul cercetării judecătoreşti, declarând în faţa instanţei că nu îşi aminteşte dacă a fost lovită cu palma sau pumnul peste faţă, ci doar că din urechi i-au fost smulşi cerceii, ceea ce i-a cauzat o durere de o intensitate atât de mare încât a căzut în genunchi.

Pe de altă parte, a constatat instanţa de fond că inculpatul a recunoscut încă din etapa incipientă a cercetărilor faptul că a smuls cerceii din urechii victimei, însă a negat constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii faptul că ar fi lovit victima peste faţă.

În acest context, având în vedere că în urma cercetării judecătoreşti nu a rezultat în mod indubitabil că persoana vătămată a fost lovită peste faţă, dubiu ce profită inculpatului, instanţa a reţinut situaţia de fapt recunoscută de acesta, în sensul că a smuls cerceii persoanei vătămate, trăgând cu putere cu ambele mâini de lobii urechilor acesteia, însă în prealabil nu a lovit-o peste faţă. De altfel, atât inculpatul, cât şi persoana vătămată au declarat că smulgerea cerceilor a avut loc prin spatele victimei, ceea ce face neplauzibilă ipoteza reţinută în actul de sesizare cu privire la lovitura aplicată peste faţă.

Analizând coroborat mijloacele de probă menţionate anterior, instanţa a reţinut că la data de 19.03.2017, în jurul orei 13.40, inculpatul Ș. S., în timp ce persoana vătămată C.E. se deplasa pe Str. Izbândei, sector 1, București, în dreptul imobilului cu numărul 71, după ce în prealabil o urmărise pe aceasta, a venit din spate și, prin smulgere cu ambele mâini, a deposedat-o de cei doi cercei de aur pe care îi purta în urechi.

Raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa a constatat că fapta săvârşită de inculpat există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţie de acesta dincolo de orice îndoială rezonabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 396 alin. (2) C.pr.pen..

În cauză, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen.., întrucât, chiar dacă cererea inculpatului ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate a fost respinsă, instanţa a reţinut, astfel cum s-a notat în cele precedente, aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat.

La termenul de judecată din data de 02.10.2018, instanţa a pus în discuţie cerere inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 233 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de furt, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen.

Instanţa a reţinut că pentru corecta identificare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpat trebuie să se stabilească, prin raportare la materialul probator administrat în cauză, dacă inculpatul Ș. S. a săvârşit furtul prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra sau a întrebuinţat după săvârşirea furtului astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru a-şi asigura scăparea.

Pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de tâlhărie este necesar ca din probele administrate în cauză să rezulte, sub aspectul elementului material al laturii obiective, două activităţi infracţionale, respectiv atât furtul simplu sau calificat, cât şi constrângerea prin violenţă sau ameninţare, lipsirea de libertate în mod ilegal ori punerea persoanei vătămate în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra pentru săvârşirea furtului, pentru păstrarea bunului sustras sau pentru asigurarea scăpării făptuitorului.

Astfel, în cazul infracţiunii de tâlhărie, luarea bunului din proprietatea, posesia sau detenţia persoanei vătămate se poate realiza prin sustragerea bunului prin violenţă de la victimă, dar şi prin remiterea bunului de către victimă ca urmare a constrângerii, ori prin însuşirea acestuia de către infractor în cazul în care bunul a fost abandonat de victimă ca urmare a violenţelor exercitate asupra acesteia sau în situaţia în care victima a pierdut contactul material cu bunul în urma violenţelor exercitate asupra sa.

Or, instanţa a apreciat că smulgerea cerceilor din urechile persoanei vătămate prin prinderea acestora cu ambele mâini de către inculpat, în timp ce victima se deplasează pe stradă, presupune automat întrebuinţarea de violenţe, respectiv acţionarea cu o forţă aptă să înfrângă un obstacol.

Faptul că prin declarația dată în fața instanței, persoana vătămată a precizat că nu își amintește dacă a fost lovită cu pumnul sau cu palma nu conduce la concluzia că asupra sa nu au fost exercitate violenţe cu ocazia smulgerii cerceilor din urechi (acţiune recunoscută de inculpat), ceea ce presupune producerea unor echimoze la nivelul lobilor urechilor sau chiar sfâşierea acestora.

Pe cale de consecinţă, instanţa a respins cererea inculpatului Ş. S. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 233 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de furt, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., ca neîntemeiată.

În drept, fapta inculpatului Ș. S., constând în aceea că la data de 19.03.2017, în jurul orei 13.40, în timp ce persoana vătămată C. E. se deplasa pe str. Izbândei, sector 1, București, în dreptul imobilului cu numărul 71, după ce în prealabil o urmărise pe aceasta, a venit din spate și, prin smulgere cu ambele mâini, a deposedat-o de cei doi cercei de aur pe care îi purta în urechi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, faptă prev. şi ped. de art.228 alin.(1) C.pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 233 C.pen., instanţa a reţinut că elementul material este format din două activități infracționale, respectiv pe de-o parte, furtul (luarea bunului din proprietatea, posesia sau detenția altuia, în scopul însușirii pe nedrept), iar pe de altă parte, constrângerea prin violență sau amenințare, ori punerea unei persoane în stare de inconștiență sau de neputință de a se apăra pentru săvârșirea furtului, pentru păstrarea bunului sustras sau pentru asigurarea scăpării făptuitorului.

Acțiunea inculpatului constând în aceea că la data de 19.03.2017, a deposedat persoana vătămată C. E. de cerceii de aur pe care îi purta în urechi, prin smulgere cu ambele mâini, după ce în prealabil a urmărit-o pe aceasta, de la coborârea din tramvai pe traseul urmat spre domiciliu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art.233 C.pen.

În privinţa urmării imediate, instanţa a reţinut că aceasta constă în lezarea integrității corporale a victimei prin smulgerea cerceilor din urechi, respectiv în diminuarea patrimoniului victimei prin însușirea de către inculpat a cerceilor de aur, corelativ cu deposedarea victimei de acest bun.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen., întrucât la momentul săvârșirii faptei scopul său a fost cel al însușirii pe nedrept a bunului persoanei vătămate, existând reprezentarea faptelor sale și urmărind rezultatul produs, astfel cum reiese din probatoriul administrat în prezenta cauză. În vederea îndeplinirii acestui scop, inculpatul a exercitat violențe asupra victimei, concretizate prin acţiunea de smulgere, urmărind în mod deliberat sustragerea cerceilor şi valorificarea lor ulterioară, în scopul obţinerii de resurse băneşti.

La încadrarea juridică a faptei se impune reţinerea prevederilor art. 41 alin. (1) C.pen. referitoare la săvârşirea infracţiunii în stare de recidivă postexecutorie, având în vedere că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită înainte de împlinirea termenului de reabilitare cu privire la infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 351/13.06.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 906/21.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Constatând aşadar că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. (2) şi alin. (10) C.pr.pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective, şi a fost săvârşită de către inculpatul Ş. S. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa a dispus condamnarea acestuia, reţinând aceeaşi situaţie de fapt recunoscută de inculpat.

Instanţa a avut în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, ţinând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. S-a urmărit formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

La individualizarea pedepsei au fost în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., în cuprinsul căruia se arată că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa de fond a reţinut pericolul social concret al infracţiunii, care este unul ridicat faţă de modul de operare şi îndrăzneala de care inculpatul a dat dovadă. Nu atât cuantumul prejudiciului creat persoanei vătămate, cât mai ales modul de operare, faptul că inculpatul a acţionat într-un loc public, pe stradă, în timpul zilei, fără teama de a fi prins, precum şi antecedenţa penală a inculpatului, conduc spre concluzia că scopurile pedepsei, respectiv funcţia represivă şi cea preventivă, nu pot fi atinse decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea între limitele prevăzute de lege. Funcţia educativă a pedepsei, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ş.S., apare a fi de prisos, având în vedere că acesta a mai fost condamnat anterior de mai multe ori pentru săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului persoanelor, însă nu a înţeles să îşi corijeze comportamentul şi să adopte o conduită conformă normelor de convieţuire socială.

În opinia instanţei, în raport cu menţiunile din cuprinsul fişei sale de cazier judiciar, a devenit o deprindere pentru inculpat să îşi procure bani ori bunuri prin săvârşirea unor fapte de tâlhărie, având în vedere şi faptul că acesta nu are vreo ocupaţie sau un loc de muncă şi că îşi obţine mijloacele de trai prin activităţi infracţionale.

A constatat că inculpatul a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr.351/13.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.906/21.08.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală la o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată, prin acelaşi mod de operare, respectiv smulgerea din urechii victimei a unei perechi de cercei de aur.

Totodată, a reţinut că inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 13.12.2016 din executarea pedepsei menţionate, iar la data de 17.05.2017 a comis o altă faptă de tâlhărie calificată, prin smulgerea unui cercel de aur din urechea persoanei vătămate în timp ce aceasta se afla în tramvai, infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.2410/02.10.2017, definitivă prin decizia penală nr. 1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Sub aspectul stării de recidivă, a reţinut că potrivit relaţiilor comunicate de Spitalul Penitenciar Bucureşti – Jilava, inculpatul Ș.S. a fost cazat un număr de 2 zile în condiții corespunzătoare și un număr de 999 de zile în condiții necorespunzătoare, în executarea pedepsei de 3 ani și 5 luni aplicată prin sentința penală nr. 351/13.06.2014, din care s-a liberat condiționat la data de 13.12.2016. Astfel, prin adresa menționată s-a precizat că dacă petentul ar fi beneficiat de aplicarea art. 551 din Legea nr. 254/2013 modificată prin Legea nr.169/2017, numărul de zile compensatorii ar fi fost de 198, urmând ca restul rămas de executat să fie de 18 zile.

Pentru aceste motive, având în vedere că inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 13.12.2016 şi restul rămas neexecutat de 18 zile, calculat potrivit legii recursului compensatoriu, instanţa a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii şi comisă la data de 19.03.2017 constituie cel de-al doilea termen al recidivei postexecutorii.

Instanţa a mai constatat că inculpatul nu şi-a corijat conduita în urma condamnărilor anterioare, ci dimpotrivă, a continuat să comită infracţiuni de tâlhărie, folosind acelaşi modus operandi.

În favoarea inculpatului, instanţa nu a reţinut niciuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de Codul penal, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Cu toate acestea, s-a reţinut atitudinea sinceră a inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei, însă această împrejurare urmează a fi valorificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen..

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Doar o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija şi elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârşirii de infracţiuni.

Instanţa a apreciat, prin raportare şi la criteriile anterior expuse, că unica modalitate de individualizare a regimului de executare a pedepsei astfel aplicate, aptă a contribui la îndreptarea inculpatului şi la prevenirea reiterării comportamentului infracţional, este aceea a executării pedepsei în regim de detenţie, de altfel aceasta fiind şi unica modalitate legală de individualizare, având în vedere starea de recidivă a inculpatului.

De asemenea, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen., limitele pedepsei închisorii fiind reduse cu o treime, întrucât instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt descrisă şi recunoscută de inculpat.

În consecință, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, limitele prevăzute de lege fiind majorate cu ½, ca urmare a reținerii art.43 alin. (5) C.pen. (fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie).

În continuare, la stabilirea pedepselor accesorii şi complementare, instanţa a avut în vedere nu doar dispoziţiile naţionale, ci şi normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interdicţia tuturor drepturilor ca pedeapsă accesorie, nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracţiunea pentru care se aplică pedeapsa principală şi fără a fi supusă controlului instanţelor în ceea ce priveşte necesitatea, nefiind adecvată şi nu se justifică în raport cu natura infracţiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanţilor din cauza respectivă.

Cu toate acestea, dispoziţiile art. 233 C.pen. prevăd aplicarea obligatorie a pedepselor complementare şi accesorii, în cazul condamnării inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie. Astfel, instanţa a analizat care anume dintre drepturile ce pot fi interzise inculpatului se impun a fi limitate în exerciţiu.

Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale ocrotite de norma penală, ceea ce relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

De asemenea, instanţa a apreciat că faţă de persoana infractorului, cunoscut cu antecedente penale prin acelaşi mod de operare şi natura şi gravitatea infracţiunii, este necesară şi interzicerea dreptului prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. d) C.pen., respectiv dreptul de a alege, apreciind că prin comiterea faptei şi modul în care inculpatul înţelege să îşi asigure existenţa, acesta s-a dovedit nedemn în a-şi exercita dreptul fundamental la vot.

În acelaşi context, instanţa a observat că inculpatului i s-a interzis şi în trecut dreptul de a se afla în M.B., interdicţie pe care a încălcat-o, fiind astfel condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru neexecutarea sancţiunilor penale, prin decizia penală nr. 906/21.08.2014.

Astfel, deşi inculpatul are domiciliul în judeţul Vaslui şi că acesta a declarat cu ocazia audierilor sale că la aceeaşi adresă îşi are şi reşedinţa, instanţa a constatat că acesta obişnuieşte să comită infracţiuni în M.B. şi a apreciat că interdicţia acestuia de a se afla în capitală ar putea conduce în viitor la identificarea unui loc de muncă în proximitatea domiciliului, care să permită inculpatului să se întreţină prin mijloace licite şi care să contribuie la reabilitarea acestuia.

Ca durată pentru interdicția acestor drepturi instanța s-a orientat către maxim (5 ani). De asemenea, aceleași drepturi au fost interzise ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. instanța a constatat că infracţiunea din prezenta cauză (faptă din data de 19.03.2017) este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti (faptă din data de 17.05.2017).

Astfel, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

-pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzute de art.233 – art. 234 alin. (1) lit e) C.pen. (faptă din data de 17.05.2017);

-restul rămas neexecutat de 216 zile închisoare.

Instanţa a constatat că infracţiunea săvârşită de inculpat la data de 17.05.2017 a fost comisă ulterior considerării ca executată a pedepsei din care inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 13.12.2016, cu un rest rămas neexecutat de 18 zile, conform art. 551 din Legea nr. 254/2013 modificată prin Legea nr. 169/2017 şi calculului efectuat de Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava.

Astfel, s-a arătat că nu se poate aprecia că restul de 216 zile apreciat drept rămas neexecutat prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017 a intrat în autoritatea de lucru judecat, întrucât pe de o parte, aplicarea Legii nr. 169/2017 este obligatorie, iar nu facultativă, iar pe de altă parte, la data comiterii infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017, pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 351/13.06.2014 fusese executată, întrucât restul rămas neexecutat în urma liberării condiţionate din data de 13.12.2016, era de 18 zile, iar nu de 216 zile, cu consecinţe asupra stării de recidivă în sensul incidenţei art. 43 alin. (5) C.pr.pen..

Pentru motivele arătate, reţinând considerentele Deciziei nr.7/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa, în temeiul art. 551 din Legea nr.. 254/2013 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2017, a înlăturat restul rămas neexecutat de 216 zile închisoare.

Pentru a hotărî în acest sens, a reţinut că în interpretarea dispozițiilor art. 551 din Legea nr..254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) C.pen., trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 – perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr.169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

Așadar, excluderea persoanelor liberate condiționat anterior, din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 551 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispozițiile în materia revocării liberării condiționate, ar contraveni voinței legiuitorului, care rezultă din evoluția procesului legislativ.

Ca atare, aplicând dispozițiile art. 551 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, instanța de judecată trebuie să recalculeze „partea efectiv executată” din durata pedepsei închisorii, considerând executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012.

Pe baza recalculării, instanța de judecată determină partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii și reduce în mod corespunzător durata restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii.

Or, luarea în considerare a restului de 216 zile apreciat drept rămas neexecutat fără aplicarea Legii nr. 254/2013 modificată prin Legea nr. 169/2017, ar contraveni considerentelor Deciziei nr.7/2018, obligatorie conform art. 477 alin. (3) C.pr.pen..

În temeiul art. 40 alin. (1) C.pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., instanţa a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare (o treime din 4 ani închisoare), respectiv o pedeapsă rezultantă de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

De asemenea, a aplicat regulile pluralității și în ceea ce privește pedeapsa complementară și accesorie și în temeiul art.40 alin. (3) C.pen. rap. la art. 72 alin. (1) C.pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada deja executată din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunea concurentă, precum şi durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 19.05.2017 la zi, anulând și M.E.P.I. nr. 2907/07.11.2017.

S-a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Prin încheierea din 01.02.2019, instanța de fond a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale, motivând că dintr-o eroare de tehnoredactare s-a omis menționarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen.. în dispoziția de condamnare.

***

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi inculpatul Ş.S.

Ministerul Public a invocat ca prim motiv de apel nelegalitatea parțială a sentinței penale sub aspectul greşitei omisiuni a dispunerii, în temeiul art. 386 alin. (1) C.pr.pen., a schimbării încadrării juridice în cauză din infracţiunea de tâlhărie săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în infracţiunea de tâlhărie săvârşită în stare de recidivă postexecutorie.

Astfel, în cauză s-a stabilit că, în urma aplicării dispozițiilor art. 551 din Legea nr.254/2013 modificată prin Legea nr. 169/2017, numărul de zile compensatorii ar fi fost de 198, urmând ca restul rămas de executat de către inculpat din pedeapsa susmenţionată, reprezentând primul termen al recidivei, să fie de 18 zile.

Instanţa a constatat în mod corect în considerentele sentinţei criticate că infracţiunea dedusă judecăţii constituie al doilea termen al unei stări de recidivă postexecutorie, sens în care a şi dispus condamnarea inculpatului. De altfel, atât procurorul de şedinţă, cât şi apărătorul inculpatului au concluzionat pe fond în mod similar.

Or, arată procurorul, instanţa nu putea condamna pe inculpat în mod direct pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie fără ca în prealabil să schimbe încadrarea juridică în sensul celor menţionate.

Al doilea motiv de apel vizează nelegalitatea parţială sub aspectul greşitei omisiuni a dispunerii, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., a confiscării de la inculpat a sumei de 500 lei de care acesta a profitat în mod fraudulos şi fără just temei ca urmare a sustragerii prin mijloace violente a cerceilor persoanei vătămate.

Astfel, instanţa a luat act că persoana vătămată C. E. nu s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal, dar în faza urmăririi penale a apreciat la suma de 500 lei valoarea prejudiciului suferit prin sustragerea cerceilor. În faza cercetării judecătoreşti a revenit asupra declaraţiei iniţiale, estimând la 900 lei valoarea cerceilor sustraşi, dar potrivit principiului „in dubio pro reo”, se impune a se raporta instanţa la suma mai mică, mai realistă.

Instanţa a omis să mai dispună prin dispozitivul hotărârii şi confiscare specială, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., de la inculpatul Ş.S., a contravalorii de 500 lei de care acesta a profitat fără just temei ca urmare a săvârşirii infracţiunii de violenţă deduse judecăţii, măsură de siguranţă obligatorie.

Critică în continuare parchetul nelegalitatea şi nulitatea parţială a hotărârii judecătoreşti atacate şi sub aspectul îndreptării aşa-zisei „erori materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei atacate”, ajungându-se la greşita includere în dispozitivul condamnării inculpatului la pedeapsa principală şi a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen.. (al treilea motiv de apel).

În faza judecăţii, deşi inculpatul Ş. S. a arătat că doreşte să se prevaleze de procedura simplificată, instanţa a respins cererea, constatând că acesta nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi procedând la efectuarea cercetării judecătoreşti potrivit procedurii comune.

După administrarea probelor instanţa a reţinut doar parţial în considerentele sentinţei situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, având în vedere că în urma cercetării judecătoreşti nu a rezultat în mod indubitabil că persoana vătămată a fost lovită peste faţă, dubiu ce profită inculpatului, reținându-se situaţia faptică recunoscută de acesta (în sensul că nu a lovit-o peste față).

Mai mult, îndreptarea de eroare materială a fost judecată în ședința din camera de consiliu, fără participarea procurorului, după cum rezultă și din practicaua încheierii. De asemenea, încheierea de îndreptare eroare materială din 01.02.2010 a fost pronunţată ulterior termenului legal de declarare a apelului împotriva sentinţei penale nr. 656/25.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi nu a fost comunicată Parchetului şi persoanei vătămate, ci doar inculpatului, prin fax, şi anume la data pronunţării.

În consecință, s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea parțială a sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului Ş.S., precum și desființarea totală a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 01.02.2019, urmând a se proceda potrivit regulilor judecății în fond.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen..

În apelul inculpatului s-a criticat sentința penală apelată pentru netemeinicie și nelegalitate, din perspectiva modului de contopire a pedepselor, solicitând reunirea actelor materiale și aplicarea art. 37 C.pen. și 35 alin. (1) C.pen., cu deducerea perioadei deja executate.

Astfel, nu înțelege să critice cuantumul pedepsei principale și pedepsei complementare, dar dacă la data pronunțării erau definitive și pedepsele pronunțate în alte două dosare penale, cu siguranță ar fi fost incluse și acestea în contopire.

În continuare, apelantul – intimat – inculpat a enumerat sentințele pronunțate în 3 dosare penale: sentința penală nr. 2410/06.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin decizia nr. 1542/02.11.2017 a Curții de Apel București (faptă din 17.05.2017); sentința penală nr. 725/03.10.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 167/08.12.2019 a Curții de Apel București – Secția I Penală (faptă din 25.04.2017); sentința penală nr. 3494/14.12.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare la 18.12.2018 (fapte din 07.05.2017 și 09.05.2017).

A solicitat a se observa că toate cele 5 fapte (acte materiale) sunt acțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, astfel că se impune reunirea actelor materiale și pronunțarea unei pedepse pentru infracțiunea în ansamblul ei, care să nu depășească cea mai grea pedeapsă de 6 ani și 2 luni închisoare.

Învederează că în toate cele 4 sentințe a fost condamnat pentru același tip de fapte: tâlhărie și tâlhărie calificată. Consideră că intervalul de timp între săvârșirea faptelor este strâns (19.03.2017, 25.04.2017, 07.05.2017, 09.05.2017 și 17.05.2017) și susține rezoluția infracțională unică, dovedită și de modalitatea în care a acționat (deposedarea de cercei prin violență de la persoane de sex feminin vulnerabile).

A menţionat în continuare că nu se aduce atingere autorității de lucru judecat al celorlalte hotărâri, chiar dacă acestea vor fi desființate, deoarece art. 37 permite o asemenea soluție, care poate fi aplicată pe fondul cauzei sau ca urmare a unei cereri separate de contopire, întemeiate pe art. 585 alin. (1) lit. d) C.pr.pen..

Chiar dacă legiuitorul a omis posibilitatea reunirii actelor materiale, cum prevedea art.335 C.pr.pen., o asemenea posibilitate nu este exclusă. Face referire apelantul – intimat la mai multe hotărâri penale în sprijinul acestei soluții, consecința fiind înlăturarea sporului de 1/3.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 412 C.pr.pen..

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea a constatat următoarele:

S-a constatat că nici inculpatul și nici procurorul nu critică sentința penală apelată sub aspectul situației de fapt, iar probele administrate în faza de urmărire penală și faza de judecată susțin acuzația. În acest sens, Curtea face trimitere la următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare săvârșire infracțiune; declarații persoană vătămată C.E., declarații suspect/inculpat, proces-verbal cercetare la fața locului și planșă foto aferentă, procese-verbale de investigații, înscrisuri din care rezultă că inculpatul Ș. S. a mai fost cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni de tâlhărie cu același mod de operare, în cursul anilor 2008, 2014 și 2017, pe raza M.B., procese-verbale de vizionare imagini video și înregistrări video, proces-verbal de recunoaștere din grup a inculpatului Ș. S., de către persoana vătămată C. E. și planșa fotografică aferentă.

În fapt, coroborând probele administrate anterior, Curtea a reţinut că la data de 19.03.2017, în jurul orei 13:40, persoana vătămată se îndrepta spre adresa de domiciliu, respectiv str. (..). În dreptul imobilului nr. 71 însă, un individ necunoscut i-a smuls cerceii pe care îi purta în urechi și a fugit ulterior către Calea Giulești. Deși inițial persoana vătămată C. E. a declarat că a fost lovită cu palma peste față, în cursul cercetării judecătorești a susținut că nu-și amintește dacă a primit o palmă sau un pumn, dar a crezut că i-au fost tăiate urechile.

Persoana vătămată a mai declarat că îl văzuse anterior pe agresor în timp ce se afla în tramvaiul liniei 11, în timp ce o privea insistent, însă nu a dat importanță acestui aspect. A reușit totuși să descrie semnalmentele acestuia.

În zona locului comiterii faptei au fost identificate mai multe camere de supraveghere, în urma vizionării imaginilor constatându-se că în jurul orei de referință în imagini apare numitul Ș.S. Cu ocazia recunoașterii din grup, persoana vătămată l-a recunoscut pe Ș. S. ca fiind persoana care a deposedat-o prin smulgere de cerceii din aur pe care îi purta în urechi.

În cauză inculpatul a recunoscut comiterea faptei, însă a susținut că nu a lovit-o cu palma pe persoana vătămată, ci doar i-a smuls cerceii și a fugit. De asemenea, inculpatul s-a recunoscut în imaginile prezentate de organele de urmărire penală.

După cum și prima instanță a reținut, nu sunt suficiente probe care să susțină ipoteza prezentată inițial de persoana vătămată în sensul că inculpatul ar fi lovit-o cu palma peste față. Asupra acestui aspect chiar persoana vătămată a revenit în cursul cercetării judecătorești, iar declarațiile inculpatului au fost constante în sensul că doar a smuls cerceii din urechi. De altfel, persoana vătămată a arătat că a simțit să i-au fost tăiate urechile, iar o astfel de durere intensă poate radia într-o zonă mai întinsă a feței, ceea ce face plauzibilă apărarea inculpatului. Pe de altă parte, dacă inculpatul ar fi lovit cu palma, ar fi fost dificil să tragă ambii cercei din urechi, deoarece ar fi intervenit reacția firească de autoapărare a persoanei vătămate.

În consecință, Curtea a reţinut că fapta există și a fost săvârșită de inculpat. De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea dispozițiilor art. 396 alin.(10) C.pr.pen., deoarece cererea inculpatului a fost respinsă (câtă vreme nu a recunoscut că a lovit cu palma), dar în final instanța a reținut aceeași situația de fapt ca cea recunoscută de inculpat.

Criticile parchetului sub acest aspect sunt întemeiate (al treilea motiv de apel), deoarece nu este posibilă reținerea art. 396 alin. (10) C.pr.pen.. printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, fiind o greșeală de judecată. Astfel, nereținându-se prin minută cauza de reducere a pedepsei, implicit nu există garanția că în procesul de individualizare a pedepsei instanța s-a raportat la limitele de pedeapsă reduse cu 1/3, independent de împrejurarea că, și în aceste condiții, pedeapsa se situează între limitele legale.

Curtea a reţinut în aceste condiții că nu are nicio relevanță că o astfel de încheiere de îndreptare a erorii materiale a fost dată fără participarea procurorului (fiind discutabilă obligativitatea participării procurorului, câtă vreme nici părțile nu sunt citate decât dacă instanța apreciază că sunt necesare lămuriri și nu pare a exista așadar o justificare rezonabilă pentru încălcarea principiului egalității de arme), respectiv în ședința din camera de consiliu (cel puțin din această perspectivă, este evident că o astfel de încheiere trebuie să urmeze procedura obișnuită din faza de judecată), astfel că se justifică desființarea în tot a încheierii în cauză, ca o consecință a admiterii apelurilor procurorului și inculpatului (chiar dacă acest motiv nu a fost invocat de inculpat), fiind reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen.. în calea de atac.

În drept, fapta inculpatului Ș. S., constând în aceea că, la data de 19.03.2017, în jurul orei 13.40, în timp ce persoana vătămată C. E. se deplasa pe str. Izbândei, sector 1, București, în dreptul imobilului cu numărul 71, după ce în prealabil o urmărise pe aceasta, a venit din spate și, prin smulgere cu ambele mâini, a deposedat-o de cei doi cercei de aur pe care îi purta în urechi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, faptă prev. şi ped. de art.233 C.pen.

Curtea nu a mai reluat analiza judecătorului de la prima instanță privitoare la condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă, constatând că aceasta este una temeinică, rezultând că faptele concrete comise de apelantul – intimat – inculpat se încadrează în tiparul normelor de incriminare, astfel că în mod corect s-a dispus condamnarea, în conformitate cu art. 396 alin.(2) C.pr.pen.. Este evident că prin smulgerea cerceilor inculpatul a adus atingere integrității fizice a persoanei vătămate, furtul fiind așadar comis prin întrebuințarea de violențe, astfel cum impune art. 233 C.pen. Corect așadar a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat.

În ceea ce privește primul motiv de apel al parchetului, Curtea a constatat că procurorul de ședință nu l-a mai susținut. Într-adevăr, corect ar fi fost ca instanța de judecată să schimbe încadrarea juridică în sensul reținerii recidivei postexecutorii, în locul recidivei postcondamnatorii, însă o astfel de omisiune nu ar putea atrage decât nulitatea relativă. În contextul în care cu ocazia dezbaterilor s-au pus concluzii inclusiv asupra recidivei (procurorul solicitând reținerea recidivei postexecutorii), este evident că nu există nicio vătămare, în sensul art. 282 alin. (1) C.pr.pen.. (avocatul inculpatului achiesând la concluziile Ministerului Public în sensul reținerii recidivei postexecutorii).

Tot la secțiunea „în drept” Curtea a considerat necesar a se analiza apărarea inculpatului, în sensul că infracțiunea dedusă judecății reprezintă de fapt un act material care compune infracțiunea continuată de tâlhărie.

Instanța de control judiciar a constatat că în cauză între fapta dedusă judecății și cea din 25.04.2017 a trecut un interval de timp suficient de lung pentru a nu mai putea fi susținută unicitatea de rezoluție infracțională (peste o lună). Pe de altă parte, în contextul în care infracțiunea de tâlhărie are și un obiect juridic secundar (în speță integritatea fizică a persoanei), condiția referitoare la intervalul de timp trebuie apreciată cu mai multă strictețe, același mod de operare neputând susține convingător rezoluția infracțională unică, în contextul în care persoanele vătămate sunt diferite și se scurge un interval de timp semnificativ între acțiunile infractorului. Altfel spus, hotărârea luată de făptuitor de a sustrage prin violență cerceii persoanelor vătămate, ori de câte ori se va ivi ocazia, este mult prea generală, iar de fiecare dată când va acționa va lua de fapt o nouă hotărâre.

În condițiile în care Curtea constatând că fapta dedusă judecății ar reprezenta un act material al infracțiunii continuate de tâlhărie, în lipsa unei dispoziții procedurale echivalente art.335 alin. (2) din Codul de procedură penală anterior, s-ar fi putut înlătura dispozițiile referitoare la concurs, pentru a nu-l priva pe inculpat de procedura prevăzută de art. 585 alin.(1) lit. d) C.pr.pen.. raportat la art. 37 C.pen. Însă, după cum s-a arătat, nu se justifică o astfel de soluție. Așadar, criticile inculpatului aduse sentinței primei instanțe din această perspectivă sunt nefondate.

În ceea ce privește reținerea stării de recidivă postexecutorie, după cum și prima instanță a reținut, cu trimitere la art. 551 din Legea nr.. 254/2013 și decizia nr. 7/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare, respectiv 216 zile închisoare, se va reduce cu 198 zile închisoare conform adresei nr. (..) a Penitenciarului Spital București – Jilava, astfel că pedeapsa s-ar fi considerat executată la 30.12.2016. Prin urmare, fapta dedusă judecății a fost comisă după executarea pedepsei principale de 3 ani și 5 luni închisoare și înainte de împlinirea termenului de reabilitare prev. de art. 166 alin. (1) lit. a) C.pen.

În ceea ce privește individualizarea judecătorească a pedepsei, instanța de fond a făcut corect trimitere la dispozițiile art. 74 C.pen. și a analizat corect criteriile legale de individualizare. Limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 2 la 7 ani [cu reținerea art.396 alin. (10) C.pr.pen. și art. 43 alin. (5) C.pen.].

Într-adevăr, fapta este de o gravitate sporită, în ciuda prejudiciului încercat de persoana vătămată (500 lei), modul de operare relevând determinarea inculpatului în comiterea fapte și îndrăzneala acestuia: pe timp de zi, după ce anterior a urmărit-o pe persoana vătămată, într-un loc public, trăgând cerceii cu o forță deosebită, smulgându-i (ceea ce relevă o dexteritate deosebită și implicit o specializare).

În ceea ce privește circumstanțele personale, inculpatul are 40 de ani, 4 clase, nu are ocupație sau un loc de muncă, este consumator de droguri, din fișa de cazier judiciar reieșind că și în trecut a comis fapte de aceeași natură (contra patrimoniului, cu violență). De altfel, fapta dedusă judecății a fost comisă la 3 luni după liberarea condiționată dintr-o pedeapsă de 3 ani și 5 luni (13.12.2016).

Curtea a considerat că pentru prevenirea comiterii de alte infracțiuni, respectiv reintegrarea inculpatului și formarea unei atitudini corecte față de muncă și valorile sociale ocrotite de legea penală, în condițiile în care pentru o faptă comisă ulterior acesteia a fost aplicată o pedeapsă mai redusă decât cea aplicată de prima instanță pentru fapta dedusă judecății (același mod de operare), pedeapsa de 4 ani închisoare este totuși suficientă și proporțională cu gravitatea acuzațiilor, mai ales în condițiile în care la stabilirea pedepsei de 5 ani închisoare există suspiciunea că instanța de fond nu a reținut și dispozițiile art. 396 alin.(10) C.pr.pen..

În aceste condiții, reținând dispozițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen., Curtea a redus pedeapsa principală de la 5 la 4 ani închisoare, în apelul inculpatului.

Curtea şi-a însuşit în schimb analiza instanței de fond cu privire la aplicarea pedepsei complementare și accesorii, în special în ceea ce privește interzicerea dreptului de a vota și a dreptului de a se afla în M.B.. Într-adevăr, antecedența penală a inculpatului, natura și gravitatea faptei comise, astfel cum au fost relevate, justifică interzicerea dreptului de a vota, iar interdicția de a se afla în M.B. se impune ca o garanție în plus pentru prevenirea comiterii de alte infracțiuni după liberare (capitala fiind se pare un mediu propice pentru inculpat în săvârșirea infracțiunilor).

Curtea a reţinut în continuare că în mod corect s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti (fapta din 17.05.2017), însă greșit a fost „înlăturat” restul de 216 zile închisoare cu ocazia descontopirii – cum a susținut și procurorul de ședință.

Într-adevăr, dacă s-ar fi aplicat dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 prin hotărârile judecătorești menționate, s-ar fi putut constatat că fapta din 17.05.2017 a fost comisă în recidivă postexecutorie, iar nu în stare de recidivă postcondamnatorie; cu toate acestea, necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice și a autorității de lucru judecat împiedică reținerea, după rămânerea definitivă a sentinței penale, a altui tip de recidivă sau înlăturarea din pedeapsă a unei componente. Doar prin exercitarea unei căi extraordinare de atac s-ar putea ajunge la un astfel de rezultat, ceea ce în speță nu este cazul.

Așadar, contrar opiniei primei instanțe, restul de 216 zile închisoare a intrat în puterea lucrului judecat, iar aplicarea obligatorie a art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu poate conduce la o altă concluzie, câtă vreme din pedeapsa rezultantă vor fi în final scăzute cele 198 zile închisoare, câștigate suplimentar ca urmare a recursului compensatoriu.

Prin urmare, aplicând dispozițiile art. 40 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.., Curtea a contopit cele două pedepse de 4 ani închisoare, va aplica pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, rezultând o pedeapsă principală de 5 ani și 4 luni închisoare.

Restul rămas neexecutat de 216 zile fiind adăugat în consecință la această pedeapsă rezultantă, având în vedere dispozițiile art. 43 alin. (2) C.pen., pedeapsa finală  fiind  de 5 ani, 4 luni și 216 zile închisoare.

Din această pedeapsă Curtea a scăzut, în temeiul art. 40 alin. (3) C.pen. și art. 72 alin.(1) C.pen., perioada deja executată de la 19.05.2017 la zi, precum și 198 zile închisoare (ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013).

Întemeiate sunt criticile parchetului și în ceea ce privește omisiunea instanței de fond de a dispune confiscarea specială a sumei de 500 lei de la inculpat. Curtea a reţinut că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, apreciind în schimb valoarea cerceilor la suma de 500 lei. Devin incidente prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen. – sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, respectiv art. 112 alin. (5) C.pen. – dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

Or, inculpatul a dobândit prin comiterea infracțiunii cerceii persoanei vătămate care însă nu au mai fost găsiți, fiind evaluați la 500 lei, astfel că se impune confiscarea specială a acestei sume, cum a solicitat procurorul.

Curtea a observat că instanța de fond a aplicat corect regulile pluralității de infracțiuni în ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, astfel că sentința penală este legală și temeinică sub acest aspect.

Față de toate aceste considerente și în limitele menționate, sentința primei instanța fiind reformată, astfel că în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen.. Curtea va admite apelurile declarate de apelantul – inculpat Ş. S. şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 656/25.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 01.02.2019 pronunţată de aceeaşi instanţă.

A desfiinţat în parte sentinţa atacată şi în tot încheierea de îndreptare eroare materială, şi rejudecând pe fond:

A reţinut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen. şi în consecinţă:

A redus cuantumul pedepsei aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 233 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C.pen. şi art. 396 alin.(2) şi (10) C.pr.pen., faptă din data de 19.03.2017, de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (1) C.pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin decizie cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2410/02.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1542/A/02.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an, 4 luni închisoare (o treime din 4 ani închisoare), respectiv o pedeapsă rezultantă de 5 ani, 4 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C.pen. a adăugat restul de 216 zile închisoare, la pedeapsa rezultantă de 5 ani, 4 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa finală de 5 ani, 4 luni şi 216 zile închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (3) C.pen. rap. la art. 72 alin. (1) C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada deja executată din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunea concurentă, durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 19.05.2017 la zi, precum şi un număr de 198 zile compensatorii conform art. 551 din Legea nr..254/2013 modificată prin Legea nr. 169/2017.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen. rap. la art. 108 lit. d) C.pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei, rezultată din săvârşirea faptei. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Domenii speta

Spete similare