•Cod procedură civilă. Omisiunea soluţionării excepţiilor de procedură şi de fond. Efectul neîntocmirii practicalei încheierii de şedinţă pentru termenul la care s-a respins excepţia tardivităţii şi s-a repus pe rol cauza.

Decizie 176/R din 19.02.2009


•Cod procedură civilă. Omisiunea soluţionării excepţiilor de procedură şi de fond. Efectul neîntocmirii practicalei încheierii de şedinţă pentru termenul la care s-a respins excepţia tardivităţii şi s-a repus pe rol cauza. Stabilirea cadrului procesual dedus judecăţii.

•Art. 147 Cod procedură civilă şi art. 84, 104 din Regulamentul de ordine interioară; art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă şi art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Încheierea de şedinţă prin care se soluţionează excepţiile conform art. 137 Cod procedură civilă, acele excepţii care nu vor putea fi unite cu fondul cauzei, nu este o simplă încheiere de amânare a pronunţării ci o încheiere interlocutorie care nu mai permite instanţa să revină asupra a ceea ce a decis. Lipsa părţii introductive face imposibilă stabilirea compunerii instanţei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, actele avute în vedere, aspecte reţinute în pronunţarea ei, şi, în consecinţă, echivalează cu o lipsă a încheierii, situaţie care atrage nulitatea prev. de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.2679 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Harghita s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii introduse de S.C. A.S. S.R.L. pentru anularea deciziilor de impunere din 27.09.2007 şi 28.12.2008, emise de D.G.F.P. Harghita, respectiv anularea Deciziei nr.6 din 10 martie 2008, iar pe fond s-a admis acţiunea, s-au anulat deciziile atacate, pârâta fiind obligată şi la cheltuieli de judecată în sumă de 3455,30 lei.

Soluţia de anulare s-a motivat cu aceea că Decizia nr.6/10.03.2008 nu este o decizie de soluţionare, întrucât nu cuprinde calea de atac şi instanţa competentă. Se mai arată că excepţia autorităţii lucrului judecat este greşită, iar pe fondul cauzei reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia conform O.P.T. mr-1 din 18.01.2006, scadenţa fiind la 25.01.2006, nejustificându-se nici majorările de întârziere şi nici alte taxe suplimentare, culpa aparţinând în exclusivitate organului fiscal, procedând cu încălcarea art.7 din Codul de procedură fiscală.

Sentinţa a fost recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie de către D.G.F.P. Harghita invocând în mod expres cazul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă în a cărui dezvoltare arată că s-au încălcat norme imperative din Legea nr.82/1991 a contabilităţii şi Ordinul Ministrului Finanţelor nr.1870/2004, potrivit cărora reclamanta avea obligaţia menţionării numărului de evidenţă a plăţii pe ordinul de plată către Trezorerie precum şi datele de contact efective ale societăţii, care avea contabilitatea organizată în Bucureşti şi nu în Odorheiu Secuiesc, decontul TVA care putea ajuta la identificarea plăţii fiind depus şi înregistrat la organul fiscal la data de 01.03.2006, în timp ce operaţiunea rămasă în curs de clarificare a avut loc la 18.01.2006.

Se mai arată că, potrivit Regulamentului nr.2/2005 al B.N.R., în cazul plăţilor efectuate în relaţia cu Trezoreria Statului, ordinul de plată trebuia să conţină numărul de evidenţă a plăţii alocat de A.N.A.F. (art.3 alin.2) şi că pârâta a procedat corect atunci când a considerat operaţiunea în curs de clarificare.

Recursul este fondat.

Potrivit acţiunii introductive din 18 martie 2008, obiectul acesteia viza anularea deciziilor de impunere nr.4090737/27.09.2007 şi nr.812078/28.12.2007, emise de A.F.P. Odorheiu Secuiesc, redactorul acţiunii scăpând din vedere că, potrivit art.218 alin.2 Cod procedură fiscală, raportat la art.8 din Legea nr.554/2004, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ doar decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei şi nicidecum actul administrativ fiscal cu privire la care este obligatorie parcurgerea procedurii administrative. Nu numai că în forma introductivă de instanţă acţiunea era inadmisibilă, dar motivarea pretinsei acţiuni nu este decât copia contestaţiei înregistrată la pârâtă la 11.02.2008 (filele 9-14) şi respinsă de pârâtă prin Decizia nr.6/10.03.2008.

Cu privire la această decizie cunoscută de reclamantă la data introducerii acţiunii (18.03.2008) şi la care se face referire în acţiune (fila 3) reclamanta nu formulează nici critică, cu toate că, potrivit textelor amintite, doar Decizia nr.6/10.03.2008 putea forma obiectul criticii în contencios administrativ.

S-a ajuns ca în timpul procesului, după ce pârâta a ridicat o serie de excepţii de inadmisibilitate, instanţa să-i pună în vedere reprezentantului reclamantei (încheierea de şedinţă din 15.05.2008, fila 58) să-şi precizeze acţiunea pentru termenul din 29.05.2008 şi cu privire la Decizia nr.6/10.03.2008.

La termenul din 29.05.2008 nu s-a prezentat decât pârâta, cu toate că termenul fusese acordat la cererea reclamantei pentru întregirea cererii de chemare în judecată. Lipsa reclamantei sau a reprezentantului ca şi a precizării dispuse nu s-a motivat cu nimic, iar instanţa a acordat cuvântul părţii prezente pe excepţiile ridicate, amânând pronunţarea la data de 5 iunie 2008.

La data de 3 iunie 2008 (în termenul de pronunţare) se înregistrează o notă de concluzii depusă de reclamantă (filele 60-62), care copiază întregul răspuns la întâmpinare de la fila 55, iar în final critică Decizia nr.6/10.03.2008 pentru greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat.

Nu se ştie dacă instanţa de la termenul din 5 iunie 2008 a avut în vedere concluziile depuse la registratura tribunalului la data de 3 iunie 2008, întrucât la 5 iunie 2008 nu s-a mai întocmit încheierea de şedinţă, neştiindu-se dacă instanţa a fost compusă potrivit legii, dacă părţile au fost sau nu prezente şi nici dacă s-au depus acte noi în termenul de pronunţare pe care instanţa să le fi avut în vedere.

Este de observat că la termenul din 5 iunie 2008 instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii acţiunii, care nu a fost pusă în discuţie, întrucât pârâta invocase prescripţia, raportat la actul nr.3662/2006 şi nicidecum la data comunicării Deciziei nr.6/2008, instanţa omiţând a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Neîntocmirea practicalei încheierii de şedinţă din 5 iunie 2008 (fila 63 verso), când s-a respins excepţia tardivităţii cu repunerea cauzei pe rol pentru soluţionarea fondului, atrage nulitatea întregii proceduri, încălcându-se dispoziţiile imperative ale art.147 Cod procedură civilă şi cele ale art.84, 104 din Regulamentul de ordine interioară, care obligă la întocmirea încheierii de şedinţă, inclusiv a practicalei, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu compunerea instanţei, părţile prezente, concluziile puse, legalitatea procedurii din ziua pronunţării şi cererile asupra cărora urmează a se delibera şi pronunţa în şedinţă publică. Incheierea de şedinţă prin care se soluţionează excepţii conform art.137 Cod procedură civilă şi care nu vor putea fi unite cu fondul cauzei nu este o simplă încheiere de amânare a pronunţării, ci o adevărată hotărâre premergătoare (interlocutorie) prin care instanţa (rezolvând excepţiile) pregăteşte soluţionarea fondului şi nu permite instanţei să mai revină asupra a ceea ce a decis. Or, din moment ce partea introductivă (practicaua) n-a fost întocmită este imposibil de stabilit compunerea instanţei, prezenţa sau lipsa părţilor, procedura de citare, actele avute în vedere şi aspectele reţinute în pronunţare, aceasta echivalând cu lipsa încheierii, ce atrage nulitatea prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

Precizarea acţiunii introductive s-a depus pentru termenul din 26.06.2008 (filele 67-71) invocându-se neintroducerea în procedura de soluţionare a contestaţiei a Trezoreriei operative a municipiului Odorheiu Secuiesc precum şi lipsa triplei identităţi (obiect, cauză şi părţi) ce ar atrage autoritatea de lucru judecat.

Dezbaterile în fond din 13 noiembrie 2008 şi pronunţarea sentinţei recurate au ignorat în totalitate nulitatea încheierii de şedinţă din 5 iunie 2008, instanţa reţinând că pârâta s-ar fi situat pe o poziţie contradictorie când a invocat prescripţia dreptului la acţiune şi autoritatea lucrului judecat, deoarece adresa nr.8283/19.04.2006 nu este decizie atacabilă, întrucât nu cuprinde calea de atac, termenul în care poate fi exercitată şi instanţa competentă.

Având în vedere că încheierea din 5 iunie 2008 este afectată de nulitate şi că instanţa nu s-a preocupat de soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în raport de data invocată de pârâtă (aprilie 2006), ci de data comunicării Deciziei nr.6/2008, se conchide că excepţia nu a fost judecată din moment ce prin adresa din 4 aprilie 2006 reclamanta solicita pârâtei să o scutească de plata sumei de 61.837 RON (dobânzi aferente sumei de 1.671.131 RON, TVA achitată cu întârziere) şi să emită o decizie în baza art.85 lit.c din Codul de procedură fiscală pentru anularea dobânzii greşit calculate. (A se vedea şi adresa din 20.12.2007, fila 32 şi referatele A.F.P. Odorheiu Secuiesc de la filele 33 şi 34 dosar)

Faţă de dispoziţiile art.137 Cod procedură civilă văzând că excepţia prescripţiei de 6 luni prevăzută de art.11 alin.1 şi 5 din Legea nr.554/2004 nu a fost soluţionată nici prin încheierile interlocutorii şi nici prin sentinţă, omisiunea echivalând cu necercetarea fondului în raport de refuzul comunicat de pârâtă prin actul nr.8283 din 19 aprilie 2006, realizându-se motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.5 din acelaşi cod, curtea va admite recursul aşa cum a fost formulat, urmând a casa sentinţa şi a trimite cauza în rejudecare.

Cu ocazia rejudecării trebuie avut în vedere că, în funcţie de soluţia pe excepţiile ridicate de pârâtă, instanţa nu poate trece la analiza fondului cât timp organul competent prevăzut de art.209 Cod procedură fiscală nu a pronunţat o decizie de soluţionare pe fondul contestaţiei, care să finalizeze căile administrative de atac (art.210 şi 211 Cod procedură fiscală). Or, în cauză, Decizia nr.6/10.03.2008 nu a fost una de fond, ci una luată în baza art.213 alin.5 Cod procedură fiscală prin admiterea excepţiei autorităţii lucrului judecat, instanţa neputându-se substitui organului investit de lege în finalizarea căii administrative de atac pe fondul contestaţiei.