Anulare act notarial

Decizie 1134 din 24.10.2019


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.X/21.02.2019, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.X/207/2018, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul D C, în contradictoriu cu pârâtele T S şi  D L,  având ca obiect anularea unui act notarial.

S-a anulat certificatul de moștenitor nr.X eliberat la data de 09.12.2002  emis  de BNP I L şi E T, cu sediul în municipiul C.

A fost obligată parata  D L  să plătească reclamantului 1020 lei  reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.10.2018, pe rolul Judecătoriei Caracal în dosarul nr. X/207/2018, reclamantul D C, în contradictoriu cu pârâtele T S şi  D L, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se o va pronunţa să dispună anularea certificatului de moştenitor cu nr.X/09.12.2002 eliberat de BMP I L şi E T, cu sediul în municipiul C.

În motivare, reclamantul a arătat faptul ca, menţiunile din certificatul de moştenitor cu privire la numărul moştenitorilor si cu privire la bunurile care compun masa succesorala sunt nelegale.

A precizat că a luat cunoştinţa de existenta certificatului de moştenitor cu ocazia eliberării încheierii succesorale nr.X din 05.04.2018 eliberata de Societatea Profesionala Notariala C P, C C S  si M R nr. XX.04.2018.

In fapt, in urma decesului tatălui reclamantului, D N - decedat la 05.04.2001 au rămas ca moştenitori soţia supravieţuitoare D B, reclamantul D C - fiu - descendent de gradul 1 si paratele T S şi  D L fiica.

La data dezbaterii succesiunii, respectiv 09.12.2002 parata D L a declarat ca este unica moştenitoare a autorului D N  si ca bunuri, un certificat de acţionar, depunând si o sesizare pentru descinderea succesiunii, in acelaşi sens eliberata de Primăria D.

Reclamantul a susţinut faptul că nu a avut cunoştinţa de aceasta situaţie pana in 05.04.2018, cand solicitând incheierea notarială de la SPN C P, C C S si M R pentru introducerea cererii de partaj judiciar i s-a comunicat faptul ca succesiunea defunctului D N  a fost dezabatuta in BNP I L, in dosarul nr.X/2002.

Imediat dupa aceea, a solicitat BNP I L o copie dupa certificatul de moştenitor si a constatat ca, cu încălcarea dispoziţiilor legale este trecuta unica moştenitoare D L, iar masa succesorala este data numai de 1000 acţiuni nominative deţinute la SIF OLTENIA S.A C conform certificatului de acţionar nr.X/11.11.1996.

Ca urmare exista motive de anulare a certificatului de moştenitor nr.X din 09.12.2002.

În drept, invoca disp art.88 din Legea nr.36/1995.

În dovedirea actiunii, a solicitat proba cu înscrisuri si interogatoriu.

La dosar s-au depus înscrisuri, respectiv certificatul de moştenitor cu nr.X/09.12.2002, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, încheiere finala BNP I L, încheierea notariala nr.X/05.04.2018 emisă de SPN C P, C C S si M R, dovada ecris partaj judiciar succesoral, împuternicire avocatiala, taxa judiciara de timbru.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27.11.2018, pârâta D L a solicitat  pe care de exceptie respingerea actiunii ca  fiind prescrisă extinctiv, pe cale de excepţie,  respingerea acţiunii formulată, ca lipsită de interes  şi pe fond respingerea ca neîntemeiată.

În motivare, se arata ca  obiectul cererii de chemare in judecata il constituie anularea certificatului de moştenitor nr.X, actul atacat fiind emis in anul 2002, iar potrivit art. 3, 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie este de 3 ani si incepe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, astfel ca solicita admiterea excepţiei presciptiei dreptului material la acţiune.

Pârâta solicită sa se constate ca reclamantul nu a facut dovada acceptării exprese sau tacite a moştenirii de pe urma defunctului D N , decedat la data de 5.04.2001, cu ultimul domiciliu in comuna D, jud. O,  astfel că în lipsa calităţii de moştenitor, acesta nu are calitate procesuala activa in promovarea prezentei acţiuni.

Pe acelasi considerent al neacceptarii succesiunii in termenul de 6 luni, reclamantul este lipsit  de  interes  in  promovarea  prezentei  acţiuni,  deoarece  neacceptand moştenirea in termenul legal, nu dobândeşte calitatea de moştenitor.

În cazul in care va fi anulat certificatul de moştenitor, in urma probatoriului administrat se va constata ca reclamantul este străin de succesiune prin neacceptare, astfel că se  impune respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În drept, a invocat  art. 205 Cod procedură Civilă.

În apărare, a solicitat proba cu înscrisuri, martori şi interogatoriu.

La data de 14.12.2018, reclamantul a depus raspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea exceptiilor invocate de catre pârâta D L.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale activa, arata ca  legea speciala care se aplica in materie este Legea nr.36/1995, Legea Notarilor Publici respectiv art.88 alin.l potrivit căruia " terţele persoane care au pretenţii la moştenire sau persoanele care au fost vătămate in drepturile lor ca urmare a menţiunilor făcute in certificatul de moştenitor sau prin eliberarea lui pot cerere anularea pe cale judecătoreasca".

Ca urmare chiar in situaţia in care fata de certificatul de moştenitor a cărui anulare se solicita reclamantul apare ca fiind străin de succesiune, acesta are calitate procesuala activa in temeiul art.88 alin.l lit. 1 din Legea nr.36/1995.

Reclamantul consideră ca  excepţia lispei de interes nu este întemeiată,  motivat de faptul ca interesul, ca si condiţie a acţiunii civile inseamna scopul practic urmărit prin promovarea cererii de chemare in judecata.

Reclamantul dovedindu-si filiaţia fata de autorul D N , doveste faptul ca scopul urmărit in promovarea acestei cereri este acela de dobândire a drepturilor succesorale dupa tatăl sau, autorul D N , drepturi succesorale care au fost ignorate prin eliberarea acestui certificat de moştenitor.

In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, se arata ca acţiunea in anularea certificatului de moştenitor este o acţiune personala si ca urmare supusa prescripţiei extinctive, astfel cum aceasta a fost reglementata prin Decretul nr.167/1958 in vigoare la data eliberării actului (Decret abrogat prin intrarea in vigoare a Noului Cod Civil).

Numai ca momentul de la care curge termenul prescripţiei in acest caz este data de 05.04.2017, cand a dovedit cu înscrisuri ca reclamantul a luat cunoştinţa de existenta certificatului de moştenitor, cand a fost eliberată incheierea nr.X din 05.04.2018 de Societatea Profesionala Notariala C P, C C S si M R, in care se arata ca succesiunea a fost dezbătută prin certificatul de moştenitor nr.X la BNP I L şi E T.

La solicitarea reclamantului, a fost atasat dosarul notarial  nr. X/2002 al BNP I L şi E T.

Prin încheierea de şedinţa din data de 31.01.2019, instanta a respins exceptia  lipsei calitatii procesual active a reclamantului D C, invocată de parata D L prin intampinare,  intrucat calitatea procesual activă este strans legata si determinata de dovedirea  filiatiei faţă de autor, aceste aspecte fiind  dovedire conform inscrisurilor depuse la dosar.

Instanța a respins excepția lipsei de interes  a reclamantului in promovarea prezentei actiuni, excepție invocata de parata  D L prin întâmpinare,  cu motivarea ca interesul, in  înţeles juridic  este dovedit prin promovarea  acestei  actiunii, aceasta  tinzand la dobandirea drepturilor sale.

Instanţa a unit odată cu fondul exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de parata D L prin intampinare, apreciind ca este necesara administrarea de probe.

La data de 09.12.2002, BNP  L I şi E T cu sediul in C a emis certificatul de moştenitor cu nr.X/09.12.2002 prin care a fost dezbatuta succesiunea autorului D N  decedat la data de 05.04.2001, cu ultim domiciliu in com. D judetul O, pârâta D L figurand ca unică moştenitoare a autorului, in conditiile in care nu au existat mostenitori renunţători sau străini de succesiune prin neacceptare, masa succesorală fiind compusă din dreptul de proprietate pentru 1000 acţiuni nominative deţinute la SIF OLTENIA S.A C conform certificatului de acţionar nr.X/11.11.1996.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. 1 Cod. pr.civ, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Instanţa va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de parata D L prin intampinare ca neintemeiată, argumentele legale urmand a fi prezentate in ceea ce urmează:

Întrucât actul notarial contestat in prezenta cauză a fost încheiat înainte de data de 01.10.2011 care coincide cu intrarea in vigoare a noului cod civil, legea aplicabilă in materia prescriptiei extinctive este Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind accesorii.

Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă.

Conform art. 2 din acelasi act normativ, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.

Acelaşi decret a stabilit la art. 3 că termenul prescripţiei este de 3 ani si conform art. 7, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Din cuprinsul dosarului notarial nr. X/2002, atasat la dosarul cauzei rezultă că pârâta D L a solicitat Primariei com. D judetul O, eliberarea sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale , declarând ca este unica moştenitoare a autorului D N  decedat la data de 05.04.2001, cu ultim domiciliu in com. D judetul O.

În aceste conditii, este evident că reclamantul nu fost citat in cursul procedurii succesorale notariale vizându-l pe autorul D N  astfel ca termenul prescriptiei dreptului material la actiune curge de la data la care reclamantul s-a adresat Societatii Profesionala Notariala C P, C C S si M R cu sediul in mun. C pentru eliberarea unei incheieri privind verificarile efectuate in evidentele succesorale, respectiv data de 05.04.2018.

Pe fondul cauzei, se retine că certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.

Potrivit  art. 120 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 R , cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

In conditiile in care certificatul de mostenitor a carui anulare se solicita in prezenta cauză a fost emis cu incalcarea drepturilor celorlati moştenitori ai autorului D N , cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamant este întemeiată.

În consecinţă, instanţa admite actiunea reclamantului şi anulează certificatul de moștenitor nr.X eliberat la data de 09.12.2002  emis  de BNP I L şi E T, cu sediul în municipiul C, jud. O.

În baza art. 453 Cpc, constatând culpa procesuala a  paratei  D L , instanţa o  obligă pe aceasta să plătească reclamantului 1020 lei  reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitata:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelanta pârâtă D L, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi solicitând modificarea acesteia şi în consecinţă admiterea cererii, având în vedere următoarele considerente:

În fapt, reclamantul a solicitat anularea certificatului de moştenitor nt.X/09.12.2002 eliberat de BNP I L şi T E.

 Prin sentinţa nr.X/207/2018, a fost admisă cererea de chemare în judecată.

În principal, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Judecătoria Caracal.

 Potrivit art.120 din legea 36/1995(1) cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii, în urma probatoriului administrat să se constate ca reclamantul este străin de succesiune prin  neacceptare.

Susţine apelanta că judecătorul fondului a omis să se pronunţe asupra unei apărări invocată, prin întâmpinare, respectiv a faptului că reclamantul  este străin de succesiune prin neacceptare, neadministrând probe solicitate în acest sens.

Necercetarea apărării invocate  şi neadministrarea probelor solicitate( nici măcar nu s-a pronunţat asupra pertinenţei acestora) consider că echivalează cu o soluţionare a procesului fără a se intra în judecata fondului, astfel încât consider că se impune în temeiul art.480 alin 3 cod procedură civilă, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoria Caracal.

În subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii formulate.

Instanţa de fond a apreciat într-o manieră pur personală, dispoziţiile legale incidente în speţa dedusă judecăţii, iar soluţia pronunţată nu reflectă jurisprudenţa în materie, criteriile de apreciere existente în doctrină nefiind nicicum luate în calcul, la pronunţarea soluţiei, de completul investit cu soluţionarea cererii.

De asemenea, hotărârea instanţei de fond este lipsită de motivare sau are o motivare succintă, care nu relevă raţionamentul din spatele dispozitivului.

Chiar şi din puţinele probe administrate în faţa primei instanţe, rezultă cu certitudine, că reclamantul nu a făcut dovada acceptării exprese sau tacite a moştenirii de pe urma defunctului D N , decedat la data de 05.04.2001, cu ultimul domiciliu în comuna D, jud Olt, astfel că este străin de succesiune prin neacceptare.

Concluzionând, solicită în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi lămurirea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii formulate. 

La data de 21.06.2019, intimatul reclamanta D C, a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr.X/21.02.2019, ca fiind legală şi temeinică.

 În esenţă, solicită respingerea motivului de apel in care se solicita sa se constate "nulitatea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond", pentru considerentul ca, aceasta " a omis sa se pronunţe asupra unei apărări invocate prin întâmpinare, respectiv a faptului ca reclamantul este străin de succesiune prin neacceptare".

Prin întâmpinarea depusa la instanţa de fond s-au invocat de către apelanta pârâta D L:

- Excepţia lipsei de calitate procesuala activa;

- Excepţia lipsei de interes ;

- Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune

In şedinţa din 31.01.2019 instanţa a pus in discuţie excepţiile invocate prin întâmpinare pe care le-a respins cu excepţia celei privind prescripţia dreptului material la acţiune pe care a unit-o cu fondul cauzei.

Apelanta parata în întâmpinare adus ca argument in sprijinul excepţiei lipsei de calitate procesuala activa împrejurarea ca, „reclamantul, nu a făcut dovada acceptării exprese sau tacite a moştenirii de pe urma defunctului D N ".

Ca urmare, instanţa de fond soluţionând excepţia lipsei de calitate procesuala activa, a răspuns implicit acestei probleme indicata prin întâmpinare, constatând ca, intimatul - reclamantul are calitate procesuala in temeiul art.81 alin.l lit.l din Legea nr.36/1995 potrivit căruia" terţele persoane care au pretenţii la moştenire sau persoanele care au fost vătămate in drepturile lor ca urmare a menţiunilor făcute in certificatul de moştenitor sau prin eliberarea lui, pot cere anularea pe cale judecătoreasca".

Ca urmare va solicitam sa constataţi ca. nu este întemeiat primul motiv de apel motiv pentru care va solicită respingerea ca neîntemeiat.

Instanţa de fond a solicitat înaintarea dosarului in care a fost emis certificatul de moştenitor nr.X/2002 BNP L I si din analiza acestuia si a încheierii notarului a constatat faptul ca acest certificat s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor legale respectiv nu au fost introduşi in cauza toţi moştenitorii autorului.

Nu este lipsit de importanta in analiza probatoriului administrat faptul ca, parata T S, cealaltă descendenta a autorului D N , a fost de acord cu admiterea cererii in anularea certificatului de moştenitor si ea fiind unul dintre descendenţii care au fost omişi de la dezbaterea succesiunii.

Concluzionând, consideră că hotărârea instanţei de fond este legala si temeinica motiv pentru care solicita respingerea apelului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

A anexat împuternicirea avocaţiala in original şi chitanţa onorariu avocat in original.

Examinând sentinţa apelată în raport de actele dosarului, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru argumentele care succed:

Referitor la motivul de apel că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei apărări formulate prin întâmpinare, respectiv aceea că intimatul reclamant D C este străin de succesiune prin neacceptare şi au fost administrate probe în acest sens, tribunalul apreciază că este nefondat.

Astfel, instanţa de apel constată că apelanta pârâtă în cauza de faţă nu a investit prima instanţă cu o cerere proprie în acest sens pe cale reconvenţională, ci a formulat o apărare pur condiţională, în sensul că „în cazul în care va fi anulat certificatul de moştenitor, în urma probatoriului administrat se va constata că reclamantul este străin de succesiune prin neacceptare…”.

Apelanta pârâtă nu a propus administrarea de probe cu privire la neacceptarea succesiunii de către intimatul reclamant prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe (fila 25 dosar fond) iar proba testimonială solicitată de aceasta la primul termen de judecată de la prima instanţă din data de 31.01.2019 (fila 34 dosar fond) a fost respinsă constatându-se intervenită decăderea acesteia din dreptul de a mai solicita această probă nefiind solicitată în condiţiile art. 194 alin. 1 rap la art. 254 alin. 1 NCPCiv.

Or, administrarea de probe pe acceptarea sau neacceptarea succesiunii se impunea a se realiza numai într-un cadru procesual deja clar stabilit cu privire la legalitatea/nelegalitatea certificatului de moştenitor, aşa încât sub acest aspect hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.

Referitor la motivul de apel că soluţia instanţei este lipsită de motivare sau are o motivare succintă şi a fost dată cu neobservarea practicii judiciare, motiv pentru care se impune admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, tribunalul apreciază că este nefondat.

Argumentele apelantei pârâtă în cauză în sensul că hotărârea ar fi superficial motivată, întrucât prima instanță ar fi apreciat într-o manieră pur personală dispoziţiile legale incidente în speţă iar soluţia pronunţată nu reflectă jurisprudenţa în materie şi nici nu este corespunzător motivată sunt neîntemeiate.

Astfel, prima instanţă a analizat prin considerentele sentinţei apelate excepţiile invocate de apelanta pârâtă prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe şi care nu au fost soluţionate prealabil fondului, respectiv cele ce au fost unite cu fondul, respingându-le în mod întemeiat şi argumentat, explicând de ce are calitate procesuală activă intimatul reclamant, de ce nu este prescris dreptul său la acţiune.

Prin urmare în speţă nu se poate pretinde că există o lipsa completă a motivării, numai aceasta fiind de natură să tragă dispoziţiile art. 480 alin. 6 NCPC, neexistând aşadar „un alt motiv de nulitate”, situaţie ce echivalează cu nejudecarea fondului şi justifică, în condiţiile respectării cerinţelor imperative ale art. 480 alin. 3 teza a II-a NCPC (măsura să fi fost cerută de vreuna din părţi şi să nu mai fi fost dispusă în cursul procesului), soluţia de trimitere spre rejudecare a cauzei la prima instanţă.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, ci trebuie să rezulte în concret că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

Pe fondul cauzei, judecătorul primei instanţe a arătat şi a făcut trimitere la dispoziţiile legale care îndrituiesc o parte a se considera vătămată în drepturile sale şi în acord cu prima instanţă şi tribunalul concluzionează că certificatul de moştenitor nr.X/09.12.2002 emis de BNP I L şi T E a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care, în calitatea pe care o au notarii în îndeplinirea procedurilor notariale jurisdicţionale necontencioase aceştia, .. îndeplinesc actele notariale potrivit cu interesele tuturor părţilor, ţinând o cumpănă dreaptă între părţile care recurg la serviciile lor şi au deseori interese divergente şi veghează, deopotrivă, la respectarea legilor şi intereselor statului şi ale terţilor.

Or apelanta pârâtă nu a adus la cunoştinţă notarului public că defunctul D N  decedat la 05.05.2001 mai are şi alţi copii pentru a se putea verifica vocaţia acestora la moştenirea defunctului, declarându-se pe sine unică moştenitoare acceptantă a succesiunii defunctului menţionat, astfel că în cadrul unui litigiu ulterior se va putea analiza calitatea succesibililor de moştenitori acceptaţi sau nu ai moştenirii autorului lor.

Se constată aşadar că în cauza de faţă, considerentele sentinţei apelate răspund apărărilor părţilor şi respectă exigenţele dreptului la un proces echitabil, neimpunându-se anularea sentinţei şi nici trimiterea cauzei spre rejudecare.

Faţă de considerentele ce preced şi dispoziţiile art. 480 alin. 1 NCPCiv se ca respinge ca nefondat apelul declarat.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 alin. 1 NCPCiv şi întrucât apelanta pârâtă este partea care a pierdut procesul va fi obligată aceasta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul D C, reprezentând onorariu avocaţial în apel (fila 22 dosar apel).

Data publicarii pe portal: 19.12.2019