Încetarea executării obligaţiei de a nu părăsi ţara- art. 95 Cod penal; art. 57 şi art. 48 din Legea nr. 253/2013

Potrivit dispoziţiilor art. 95 alin. 1 Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare. Totodată, conform alin. 2 al aceluiaşi articol, instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

Prin sentinţa penală nr. 100/P/2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a admis sesizarea formulată de către Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Neamţ şi cererea formulată de petentul condamnat L. I.

În temeiul art. 95 alin. 2 Cod penal şi art. 57 raportat la art. 48 alin. 2 din Legea nr. 253/2013 s-a dispus încetarea executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei, stabilită prin sentinţa penală din 14.08.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, rămasă definitivă prin decizia penală din 29.03.2019 a Curţii de Apel Bacău, în sarcina petentului condamnat L. I.

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanţe Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Neamţ a înaintat cererea formulată de petentul condamnat L. I. prin care acesta a solicitat încetarea obligaţiei impuse prin sentinţa penală din 07.08.2019 a Tribunalului Neamţ, pe perioada de supraveghere, de a nu părăsi teritoriul României şi, în subsidiar încuviinţarea de a părăsi ţara pe o perioadă de 1 an.

În motivare, a arătat petentul că, prin sentinţa penală din 14.08.2018 a Tribunalului Neamţ a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform dispoziţiilor art. 91 Cod penal. Una dintre obligaţiile impuse condamnatului a fost şi aceea de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. A arătat petentul că se află într-o situaţie materială precară, întrucât are un credit la bancă, pentru care a garantat cu apartamentul în care locuieşte împreună cu familia, are datorii la Direcţia Venituri Impozite şi Taxe Târgu Neamţ, dar nu are loc de muncă pentru a le plăti. Până în prezent a respectat dispoziţiile stabilite de instanţa de judecată prin sentinţa de condamnare şi doreşte să-şi îmbunătăţească situaţia financiară, prin posibilitatea de a lucra în străinătate, primind o ofertă de muncă ca asistent menajeră de la o companie din străinătate. A mai arătat petentul că are doi copii care sunt la şcoală şi nu are posibilitatea de a-i întreţine

În drept, au fost invocate prevederile art. 61 din Legea nr. 253/2013 şi art. 95 Cod penal.

În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri.

Din oficiu, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ, în vederea ataşării raportului consilierului de probaţiune, cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina persoanei condamnate.

Analizând cererea petentului condamnat, în lumina prevederilor legale aplicabile, instanţa de executare a apreciat că aceasta este întemeiată.

În fapt, prin sentinţa penală din 14.08.2018 a Tribunalului Neamţ, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală din 29.03.2019 a Curţii de Apel Bacău, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal şi de contrabandă calificată, prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006,  cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal şi art. 92 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de supraveghere de 3 ani.

S-a stabilit ca, în temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte obligaţiile prevăzute de lege, iar în baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, a fost obligat să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Din raportul de evaluare al consilierului de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Neamţ rezultă că persoana condamnată şi-a asumat respectarea măsurilor şi obligaţiilor stabilite de instanţă, are intenţia de a achita prejudiciul cauzat părţii civile, prezintă interes crescut pentru reabilitarea situaţiei socio-economice vulnerabile în care se află, dar prezintă şi insecuritate financiară, prin lipsa unor venituri constante.

 Petentul a executat şi obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de ore.

 Acesta are vârsta de 44 ani şi are o familie consolidată, locuind împreună cu soţia şi copiii. Petentul condamnat are o situaţie materială precară, întrucât nu are loc de muncă, are credite bancare. Acesta a depus la dosar o propunere de angajare de la o firmă din străinătate, intenţia sa fiind de a munci pentru a-şi acoperi datoriile personale şi prejudiciul datorat statului.

 Potrivit dispoziţiilor art. 95 alin. 1 Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare.

Totodată, conform alin. 2 al aceluiaşi articol, instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

 Oportunitatea acestei noi reglementări rezidă în posibilitatea oferită instanţei de executare de a asigura o mai bună supraveghere şi o mai bună reinserţie socială a persoanei condamnate, prin reaprecierea necesităţii de supunere a acesteia la una sau mai multe dintre obligaţiile impuse iniţial de instanţa de fond.

 Instanţa de judecată apreciază că modificarea sau încetarea obligaţiilor impuse pe durata termenului de supraveghere a persoanei condamnate sunt măsuri ce pot fi dispuse doar în cazul în care, ulterior punerii în executare a hotărârii de condamnare, se constată intervenţia ulterioară a unor noi factori, de natură a justifica în mod obiectiv reconfigurarea setului de obligaţii impuse iniţial.

În acest sens, se apreciază că, în funcţie de datele concrete ale cauzei, evoluţia pozitivă a persoanei condamnate, constând în executarea obligaţiilor stabilite pe durata termenului de supraveghere poate constitui un temei nu doar necesar, ci şi suficient pentru a se dispune în sensul restrângerii sau a încetării unor obligaţii impuse, conform art. 95 Cod penal. În analiza conduitei persoanei condamnate sunt esenţiale concluziile consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acestuia, în acord cu prevederile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 253/2013.

În ceea ce priveşte temeiul de fapt pentru care persoana condamnată a solicitat încetarea obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, se constată că acesta este reprezentat de posibilitatea acesteia de a presta servicii în străinătate, asigurând petentului condamnat posibilitatea de a desfăşura o activitate remunerată corespunzător, astfel încât să poată asigura familiei sale un trai decent şi să acopere prejudiciul la plata căruia a fost obligat, având în vedere şi posibilitatea legală de revocare a beneficiului suspendării pedepsei în caz de neplată, cu rea credinţă a pagubei produse prin infracţiune.

Obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei de judecată constituie, fără doar şi poate, o măsură intruzivă ce poate afecta nu doar dreptul fundamental la libera circulaţie, ci şi alte drepturi protejate atât prin Constituţie, cât şi prin alte instrumente juridice internaţionale la care România este parte (Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), cum ar fi, spre exemplu, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.

Dacă măsura impusă de către instanţa de fond este prevăzută de lege şi are un scop legitim – asigurarea respectării programului de supraveghere instituit – analiza proporţionalităţii acestei măsuri cu finalitatea urmărită trebuie să se realizeze nu doar la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, ci şi ulterior, pe parcursul executării acesteia, legiuitorul instituind în acest sens mecanismul prevăzut la art. 48, 57 din Legea nr. 253/2013.

Instanţa apreciază că datele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a contura opinia că persoana supravegheată prezintă suficiente garanţii pentru respectarea şi pe viitor a obligaţiilor impuse, chiar şi fără menţinerea interdicţiei de a părăsi teritoriul României, cu atât mai mult cu cât aceasta şi-a îndeplinit toate obligaţiile civile stabilite prin sentinţa de condamnare şi a executat şi obligaţia de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii. Drept urmare, obligaţia impusă de instanţa de fond nu mai apare ca fiind proporţională cu scopul urmărit de către stat, nemaifiind astfel necesară.

Beneficiul încetării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României va fi, însă, oferit persoanei supravegheate, sub rezerva reiterării prevederilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei în regim de detenţie, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege sau săvârşeşte o nouă infracţiune.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 95 Cod penal, cu aplicarea  art. 57 alin. 2 raportat la art. 48 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, instanţa a admis cererea petentului condamnat şi a dispune încetarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

Domenii speta

Spete similare