Ucidere din culpă

Sentinţă penală 209 din 23.04.2018


Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cauzei penale privind  inculpatul L.T. , trimis  în judecată  pentru  săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin.1 şi 2 C.pen, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal (2 infracţiuni), părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 1 cod penal,cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. 

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 28 martie 2018, când cei prezenţi au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeaşi zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nr. 2616/P/2017 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, inculpatul L.T.  pentru săvârşirea infracţiunilor de: ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 cod penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal (2 infracţiuni), părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 1 cod penal,cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

S-a reţinut în actul de sesizare că în seara zilei de 02.10.2017, după ce inculpatul L.T.  martorul C.A.C.  şi C.M.M. s-au întâlnit cu numitul L.N.  - care deţinea autoturismul marca Opel de culoare vişinie şi număr de înmatriculare SB 10 EMC, au plecat cu toţii din satul Hosman, de unde au achiziţionat bere, spre satul Cornăţel din Judeţul Sibiu.

Inculpatul L.T.  s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel, L.N.  – pe locul pasagerului din partea dreaptă - faţă, C.A.C.  pe bancheta din spate, pe partea stângă, iar lângă el – C.M.M.  La ieşire din satul Hosman, pe o stradă laterală, au observat un echipaj de poliţie cu semnalele luminoase în funcţiune. Bănuind că va fi oprit, inculpatul – nefiind deţinător de permis de conducere, a accelerat şi şi-a continuat deplasarea pe DJ 106 Sibiu - Agnita spre satul Cornăţel, echipajul de poliţie pornind în urmărirea sa. La un moment dat, inculpatul a reuşit să lase în urmă echipajul de poliţie, rulând cu viteză mare (peste 100 km/h, potrivit propriei declaraţii – fila 152), iar în dreptul km 18+700m, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare SB 08 CEH condus de D.D.O., răsturnându-se în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat decesul numitului L.N., vătămarea corporală a numiţilor C.M.M. , C.A.C.  - pasageri în autoturismul marca Opel, a numiţilor D.O. şi R.N.  – pasageri ai autoturismului marca Ford. După producerea accidentului, inculpatul L.T.  a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fugind pe câmp spre satul Cornăţel împreună cu C.M.M. , C.A.C. , fără a verifica ce s-a întâmplat cu numitul L.N.  şi cu cele două persoane de sex masculin pe care le-a observat lângă autoturismul marca Ford pe care îl acroşase.

S-a mai precizat că în timpul cercetării la faţa locului efectuată de către organele de poliţie, martorii C.M.M. , C.A.C.  au revenit la locul accidentului şi au declarat în prezenţa martorilor D.D.O. şi Ş.A.O. că au fost pasageri în autoturismul condus de L.T.  şi după producerea accidentului au plecat toţi trei spre satul Cornăţel.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat spre satul Cornăţel împreună cu martorul C.A.C. , unde, pe o stradă adiacentă, a fost identificat inculpatul L.T. , a fost adus la faţa locului şi supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit adresei nr. 1458293 emisă de reprezentanţii S.P.C.R.P.C.I.V. – Judeţul Sibiu la data de 10.10.2017, numitul L.T.  nu figura în evidenţe ca deţinător de permis de conducere. Potrivit datelor buletinului de analiză toxicologică nr. 3260/A12alc/1277 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu la data de 04 octombrie 2017, alcoolemia inculpatului L.T.  înregistra valoarea de 0.00 g/l alcool pur în sânge la ora 02:25 a zilei de 03 octombrie 2017, iar potrivit datelor buletinului de analiză toxicologică nr. 3261/A12alc/1277 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu la data de 04 octombrie 2017, alcoolemia numitului D.D.O.  înregistra valoarea de 0.00 g/l alcool pur în sânge la ora 02:15 a zilei de 03 octombrie 2017.

Conform certificatului medico-legal constatator al decesului nr. 3246/A3/284 din data de 03.10.2017, decesul numitului L.N.  s-a produs la data de 02.10.2017 având drept cauze stop cardio respirator, traumatism vertebro-medular prin eveniment de trafic rutier.

S-a mai reţinut totodată că la data de 05 iunie 2017, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Sibiu, aflat în exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza localităţii Vurpăr din Judeţul Sibiu, a observat autoturismului marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP care circula pe strada Principală din localitatea Vurpăr. Echipajul de poliţie a urmărit autoturismul pentru o scurtă perioadă de timp după care a procedat la oprirea acestuia în dreptul imobilului cu nr. 27.

În autoturism, alături de conducătorul auto identificat în urma verificărilor efectuate de către organele de poliţie în persoana numitului L.T.  se mai aflau 3 persoane de sex feminin (martorele G.A.R. , A.M.R. , B.C. ) şi o persoană de sex masculin – G.G.L.

 S-a constatat că numitul L.T. că nu deţine permis de conducere pentru nici categorie de vehicule, iar autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP aparţine numitului A.P. , persoană la care inculpatul L.T.  a locuit în ultimii 17 ani. L.T.  a fost testat cu aparatul etilotest de către organele de poliţie, rezultatul testului de respiraţie nr. 00326 din data de 05.06.2017, ora 17:27 indicând valoarea de 0.15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Din declaraţia numitului A.P.  rezultă că inculpatul în mod frecvent îi folosea autoturismul pentru a se deplasa în diferite locuri, dar de fiecare dată acesta era condus de o altă persoană - care deţine permis, inculpatul nefiind posesor de permis de conducere. Cheile de obicei le ţinea în autoturism, iar la data de 05.06.2017 nu a cunoscut că inculpatul a luat autoturismul, deşi îşi aminteşte că la un moment dat, acesta i-a solicitat maşina pentru a se deplasa în localitatea Vurpăr, spunându-i că va fi condus de numitul S.F.

Cu ocazia audierii, martorul S.F.C. a precizat că la data de 05.06.2017, aflându-se la domiciliul din localitatea Cornăţel, inculpatul i-a solicitat să conducă autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP până la un văr al inculpatului din localitatea Vurpăr. A condus până în localitatea Vurpăr, a lăsat autoturismul parcat în faţa locuinţei vărului inculpatului, cheile le-a lăsat în grija inculpatului întrucât el nu avea buzunare, urmând să le preia când plecau, după care a intrat în curte şi nu l-a mai observat pe inculpat. A  fost contactat telefonic de către organele de poliţie în jurul orelor 18:00-19:00, ocazie cu care a aflat că L.T. a fost depistat conducând pe drumul public autoturismul anterior menţionat.

Potrivit adresei nr. 1458344 emisă de reprezentanţii S.P.C.R.P.C.I.V. – Judeţul Sibiu la data de 16.10.2017, numitul L.T. că nu figura în evidenţe ca deţinător de permis de conducere.

Situaţia de fapt a fost reţinută în urma administrării următoarelor probe: proces verbal de cercetare la faţa locului din data de 03.10.2017 şi planşe fotografice realizate cu această ocazie; rezultatul testului de respiraţie nr. 00780 din data de 03.10.2017, ora 00:34 indicând

valoarea de 0.05 mg/l alcool pur în aerul expirat; certificat medico-legal constatator al decesului nr. 3246/A3/284 emis de S.J.M.L Sibiu la data de 03 octombrie 2017; adresa nr. 1458293 emisă de reprezentanţii S.P.C.R.P.C.I.V. – Judeţul Sibiu din data de 10.10.2017, potrivit căreia inculpatul  nu figurează în evidenţe ca deţinător de permis de conducere; buletinul de analiză toxicologică nr. 3260/A12alc/1277 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu la data de 04 octombrie 2017, potrivit căruia alcoolemia inculpatului L.T. că înregistra valoarea de 0.00 g/l alcool pur în sânge la ora 02:25 a zilei de 03 octombrie 2017; buletinul de analiză toxicologică nr. 3261/A12alc/1277 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu la data de 04 octombrie 2017, potrivit căruia alcoolemia numitului D.D.O.  înregistra valoarea de 0.00 g/l alcool pur în sânge la ora 02:15 a zilei de 03 octombrie 2017; proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 05 iunie 2017; proces verbal de identificare a inculpatului L.T. , întocmit la data de 05.06.2017; copii ale documentelor autoturismului marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP; proces verbal de redare a înregistrărilor surprinse la data de 05.06.2017 de camera video din dotarea I.P.J. Sibiu, cu ocazia intervenţiei din localitatea Vurpăr; adresa nr. 1458344 emisă de reprezentanţii S.P.C.R.P.C.I.V. – Judeţul Sibiu la data de 16.10.2017, potrivit căreia L.T.  nu figurează în evidenţe ca deţinător de permis de conducere; declaraţia persoanei vătămate C.M.M. , pasager în autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare SB 10 EMC, condus de inculpatul L.T.  la data de 02.10.2017; declaraţia persoanei vătămate L.N.  – tatăl persoanei decedate în accidentul rutier din data de 02.10.2017; declaraţia persoanei vătămate L.M.  – mama persoanei decedate în accidentul rutier din data de 02.10.2017; declaraţia persoanei vătămate L.I.  – fratele persoanei decedate în accidentul rutier din data de 02.10.2017; declaraţia persoanei vătămate S.L.S.  – fratele persoanei decedate în accidentul rutier din data de 02.10.2017; declaraţia martorului R.N.  – pasager în autoturismul cu care a intrat în coliziune la data de 02.10.2017 autoturismul condus de inculpatul L.T. ; declaraţia persoanei vătămate C.A.C. , pasager în autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare SB 10 EMC, condus de inculpatul L.T.  la data de 02.10.2017; declaraţia martorului D.D.O.  – conducătorul autoturismului cu care a intrat în coliziune la data de 02.10.2017 autoturismul condus de inculpatul L.T. ; declaraţia martorului S.F.C.  – la data de 05.06.2017 a parcat autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP în faţa imobilului vărului inculpatului din localitatea Vurpăr, cheile rămânând la inculpat; declaraţia martorului G.A.R.  - pasager în autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP, condus de inculpatul L.T. la data de 05.06.2017; declaraţia martorului A.M.R.  - pasager în autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP, condus de inculpatul L.T.  la data de 05.06.2017; declaraţia martorului B.C.  - pasager în autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP, condus de inculpatul L.T. la data de 05.06.2017; declaraţia martorului G.G.C.  - pasager în autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP, condus de inculpatul L.T.  la data de 05.06.2017; declaraţia persoanei vătămate A.P.  – proprietarul autoturismului marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP; declaraţiile date în calitate de suspect/inculpat de către numitul L.T. că în prezenţa avocatului desemnat din oficiu cu privire la accidentul rutier din data de 02.10.2017, soldat cu decesul numitului L.N. ; declaraţiile date în calitate de suspect/inculpat de către numitul L.T.  în prezenţa avocatului desemnat din oficiu cu privire la infracţiunea săvârşită la data de 05.06.2017; fişa de cazier judiciar a inculpatului; alte înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 26.10.2017 sub dosar nr. 11915/306/2017.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu nr.1795 din 24.11.2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 28.02.2018, instanţa a admis cererea inculpatului de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii motiv pentru care nu s-a mai procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti de drept comun în cauză în ceea ce priveşte latura penală, instanța reținând aceeași situație de fapt expusă în actul de sesizare. Cu privire la latura civilă a cauzei, a fost administrată proba testimonială cu martorii D.N.  şi L.I.M., precum şi proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmării penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în seara zilei de 02.10.2017, după ce inculpatul L.T., martorul C.A.C. şi C.M.M. s-au întâlnit cu numitul L.N. - care deţinea autoturismul marca Opel de culoare vişinie şi număr de înmatriculare SB 10 EMC, au plecat cu toţii din satul Hosman, de unde au achiziţionat bere, spre satul Cornăţel din Judeţul Sibiu.

Inculpatul L.T. s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel, L.N.  – pe locul pasagerului din partea dreaptă – faţă,C.A.C. pe bancheta din spate, pe partea stângă, iar lângă el, C.M.M.  La ieşire din satul Hosman, pe o stradă laterală, au observat un echipaj de poliţie cu semnalele luminoase în funcţiune. Bănuind că va fi oprit, inculpatul – nefiind deţinător de permis de conducere, a accelerat şi şi-a continuat deplasarea pe DJ 106 Sibiu – Agnita spre satul Cornăţel, echipajul de poliţie pornind în urmărirea sa. La un moment dat, inculpatul a reuşit să lase în urmă echipajul de poliţie, rulând cu viteză mare (peste 100 km/h, potrivit propriei declaraţii – fila 152), iar în dreptul km 18+700m, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare SB 08 CEH condus regulamentar de DDO, răsturnându-se în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat decesul numitului L.N. , vătămarea corporală a martorilor C.M.M.,C.A.C. – pasageri în autoturismul marca Opel condus de inculpat, precum şi a numiţilor  D.O.  şi R.N.  – pasageri ai autoturismului marca Ford cu care inculpatul a intrat în coliziune. După producerea accidentului, inculpatul L.T.a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fugind pe câmp spre satul Cornăţel împreună cu C.M.M. ,C.A.C., fără a verifica ce s-a întâmplat cu numitul L.N.  şi cu cele două persoane de sex masculin pe care le-a observat lângă autoturismul marca Ford pe care îl acroşase.

În timpul cercetării la faţa locului efectuată de către organele de poliţie, martorii C.M.M.,C.A.C. au revenit la locul accidentului şi au declarat în prezenţa martorilor D.D.O.  şi Ş.A.O.  că au fost pasageri în autoturismul condus de L.T. şi după producerea accidentului au plecat toţi trei spre satul Cornăţel. Un echipaj de poliţie s-a deplasat spre satul Cornăţel împreună cu martorul C.A.C., unde, pe o stradă adiacentă, a fost identificat inculpatul L.T. , a fost adus la faţa locului şi supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit adresei nr. 1458293 emisă de reprezentanţii S.P.C.R.P.C.I.V. – Judeţul Sibiu la data de 10.10.2017 rezultă că inculpatul L.T.nu figura în evidenţe ca deţinător de permis de conducere.

Potrivit datelor buletinului de analiză toxicologică nr. 3260/A12alc/1277 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu la data de 04 octombrie 2017, alcoolemia inculpatului L.T.înregistra valoarea de 0.00 g/l alcool pur în sânge la ora 02:25 a zilei de 03 octombrie 2017, iar potrivit datelor buletinului de analiză toxicologică nr. 3261/A12alc/1277 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu la data de 04 octombrie 2017, alcoolemia numitului D.D.O.  înregistra valoarea de 0.00 g/l alcool pur în sânge la ora 02:15 a zilei de 03 octombrie 2017.

Situaţia de fapt reţinută cu privire la infracţiunile deduse judecăţii şi reţinute în sarcina inculpatului L.T. săvârșite la data de 02.10.2017 rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 03.10.2017 (f. 35) în care sunt consemnate primele date cu privire la incidentul rutier din data de 02.10.2017 în care au fost implicate autovehiculele marca Opel cu nr de înmatriculare SB 10 EMC şi marca Ford cu nr. de înmatriculare SB 08 CEH. Aspectele reţinute în procesul verbal menţionat se coroborează cu menţiunile inserate în procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 03.10.2017 şi a planşelor foto aferente (f. 37-70) în care s-a stabilit că locul producerii accidentului îl constituie DJ 106 pe raza localităţii Cornăţel, km 17+800 m unde au fost identificate autovehiculele marca Opel cu nr de înmatriculare SB 10 EMC şi marca Ford cu nr. de înmatriculare SB 08 CEH, ambele fiind avariate. Conducătorul autovehiculului marca Ford a fost identificat în persoana numitului D.D.O. , care a precizat că a condus autovehiculul sus menţionat dinspre mun Sibiu, spre Agnita, iar conducătorul autovehiculului marca Opel care circula din sens opus a pătruns pe sensul său de mers intrând în coliziune cu autovehiculul pe care îl conducea, iar după ce a coborât din autoturism a observat că persoanele aflate în autoturismul marca Opel au părăsit locul accidentului. Autoturismul marca Opel cu nr de înmatriculare a se afla răsturnat, în afara părţii carosabile, prezentând avarii la întreaga caroserie, iar în habitaclul acestuia a fost identificat numitul L.N. , decedat, prins între scaunul din dreapta faţă şi plafonul autovehiculului. De asemenea s-a menţionat în cuprinsul procesului verbal că în urma verificărilor s-a stabilit că cele două autovehicule implicate în incidentul rutier deţineau ITP şi RCA valabile, iar urmare a prezentării la faţa locului a pasagerilor autovehiculului marca Opel,C.A.C. şi C.M.  au precizat că autovehiculul marca Opel a fost condus de inculpatul L.T.  În urma verificărilor preliminare efectuate s-a stabilit că inculpatul L.T. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cu ocazia prezentării echipajului de poliție la locul producerii accidentului rutier, conducătorul autoturismului marca Opel nu a putut fi identificat, acesta părăsind locul producerii accidentului, fiind identificat ulterior de către un echipaj de poliţie pe raza localităţii Cornăţel. După identificare inculpatul L.T.a fost supus testării cu aparatul etilotest, aşa cum rezultă din testarea nr. 00780/03.10.2017 ora 00:3047 (f. 75), acesta fiind supus ulterior unui examen clinic (f. 89) în urma căruia nu s-au constatat elemente subsecvente consumului de alcool, de la inculpat fiind prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ, așa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică nr. 3260/A12alc/1277 din data de 04.10.2017 emis de SJML Sibiu.

Din certificatul medico-legal constatator al decesului nr. 3246/A3/284 din data de 03.10.2017, decesul numitului L.N.  s-a produs la data de 02.10.2017 având drept cauze stop cardio respirator, traumatism vertebro-medular prin eveniment de trafic rutier (fila 80). De asemenea din fişa de constatări preliminare nr. 3246/A3/284 din data de 03.10.2017 emisă de SJML Sibiu (f. 11 dosar instanţă) rezultă faptul că moartea numitului L.N.  a fost violentă, s-a produs la data de 02.10.2017 şi s-a datorat stopului cardio respirator consecutiv unui traumatism vertebro-medular. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure din interiorul unui autovehicul, în condiţiile unei deceleraţii bruşte, din cadrul unui eveniment de trafic rutier şi pot data din 02.10.2017 şi au avut rol determinant în producerea decesului.

Cu ocazia audierii, martorul C.M.M.(f. 110-111) a precizat faptul că la data de 02.10.2017 în jurul orelor 21:00 pe raza localităţii Cornăţel s-a întâlnit cu fratele sau C.A.C., L.T.şi L.N. , proprietar al autoturismului marca Opel cu nr de înmatriculare SB 10 EMC. L.N.  a solicitat inculpatului L.T. să conducă autoturismul marca Opel până în localitatea Hosman pentru a cumpăra băuturi alcoolice, inculpatul fiind de acord cu propunerea, urcându-se la volanul autoturismului şi conducând până în localitatea Hosman, L.N.  ocupând locul faţă dreapta, iar martorii C. ocupând loc pe bancheta din spate.  După ce L.N.  a achiziţionat o sticlă de bere din localitatea Hosman, s-au îndreptat din nou spre localitatea Cornăţel, inculpatul L.T.conducând autoturismul marca Opel. La ieşirea din localitatea Hosman observând că sunt urmăriţi de către un echipaj de poliţie care avea semnalele luminoase în funcţiune, inculpatul a continuat deplasarea, accelerând autoturismul, fiind îndemnat şi de către numitul L.N. , pentru a nu fi opriţi de echipajul de poliţie. În aceste condiţii, într-o curbă la dreapta, L.T.a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens în coliziune cu un autovehicul care circula regulamentar. După producerea accidentului rutier, a menţionat martorul că împreună cu fratele său şi cu L.T., fără a avea o înţelegere, au părăsit locul producerii accidentului rutier, alergând pe câmp spre localitatea Cornăţel. Martorul a precizat că avea cunoştinţă de faptul că inculpatul L.T. nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Această declaraţie se coroborează cu declaraţia martorului C.A.C. (f. 126-127), pasager în autoturismul marca Opel cu nr de înmatriculare SB 10 EMC, martorul confirmând cu ocazia audierii faptul că inculpatul L.T.s-a aflat la volanul autoturismului mai sus menţionat despre care cunoştea că nu deţine permis de conducere, iar la ieşire din localitatea Hosman, din cauză că erau urmăriţi de un echipaj de poliţie, inculpatul a continuat deplasarea iar într-o curbă la dreapta a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula regulamentar pe sensul opus de mers, martorii C.  şi inculpatul L.T.părăsind locul producerii accidentului rutier.

Situaţia de fapt rezultă de asemenea din declaraţiile martorilor R.N. (f. 123-124) şi D.D.O.  (f. 129-130), pasageri în autoturismul marca Ford cu nr de înmatriculare SB 08 CEH, cu care a intrat în coliziune autoturismul condus de inculpat, cei doi martori relatând în esenţă că în noaptea de 02.10.2017 se deplasau pe DJ 106 pe direcţia Sibiu – Agnita, iar la un moment dat la ieşirea din satul Cornăţel, un autoturism care circula din sens opus a intrat pe contrasens, acroşând autoturismul marca Ford. Au precizat martorii că ulterior producerii accidentului rutier au sesizat că două persoane au alergat pe câmp spre localitatea Cornăţel.

Faptul că inculpatul L.T.nu deţine permis de conducere este confirmat de martorii C.A.C.  şi C.M.M. , de menţiunile cuprinse în procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de verificare din data de 03.10.2017 (f. 122), precum şi din adresa nr. 1458293 emisă de reprezentanţii S.P.C.R.P.C.I.V. – Judeţul Sibiu la data de 10.10.2017 care atestă că inculpatul L.T.nu figura în evidenţe ca deţinător de permis de conducere.

Totodată din declaraţiile martorilor C. rezultă faptul că imediat după producerea incidentului rutier, aceştia împreună cu inculpatul L.T.au părăsit locul producerii accidentului aspect observat şi de martorii R.N.  şi D.D.O.  Faptul că inculpatul a părăsit locul producerii accidentului rutier rezultă şi din aspectele consemnate în procesul verbal de sesizare din oficiu și procesul verbal de cercetare la faţa locului.

Situaţia de fapt reţinută în legătură cu infracţiunile din data de 02.10.2017 este confirmată de declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului L.T. , acesta audiat fiind în cursul urmăririi penale a precizat în esenţă că în seara zilei de 02.10.2017, în jurul orei 23:00, s-a urcat la volanul autoturismului pe care numitul L.N.  îl achiziţionase în urmă cu câteva zile, a condus din satul Hosman spre satul Cornăţel, a observat echipajul de poliţie cu semnalele luminoase în funcţiune, s-a gândit iniţial să oprească, dar nu a oprit, a pornit cu viteză spre satul Cornăţel, deplasându-se cu peste 100 km/h, a lăsat în urmă echipajul de poliţie, dar în momentul în care a ajuns într-o curbă spre stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Ford Focus, în urma impactului, autoturismul condus de el răsturnându-se în şanţul situat pe partea stânga a direcţiei sale de deplasare. După accident a ieşit pe geam, nu a suferit vătămări  şi a observat pe martorii C.M.M. ,C.A.C. fugind pe câmp, spre satul Cornăţel. A fugit şi el după ei, fără a verifica dacă L.N.  se mai află sau nu în maşină şi fără a discuta ceva cu ceilalţi doi bărbaţi pe care i-a observat lângă autoturismul cu care a intrat în coliziune. A observat echipajul de poliţie sosit la faţa locului, dar nu s-a întors, continuându-şi deplasarea spre domiciliu. Ulterior, l-a contactat pe martorul C.A.C. care i-a relatat că se află la locul producerii accidentului, iar organele de poliţie solicită prezenţa sa în acel loc, motiv pentru care inculpatul s-a deplasat spre locul accidentului, pe drum fiind identificat de un echipaj de poliţie.

La data de 05 iunie 2017, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Sibiu, aflat în exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza localităţii Vurpăr din Judeţul Sibiu, a observat autoturismului marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP care circula pe strada Principală din localitatea Vurpăr. Echipajul de poliţie a urmărit autoturismul pentru o scurtă perioadă de timp după care a procedat la oprirea acestuia în dreptul imobilului cu nr. 27.

În autoturism, alături de conducătorul auto identificat în urma verificărilor efectuate de către organele de poliţie în persoana numitului L.T.se mai aflau 3 persoane de sex feminin (martorele G.A.R. , A.M.R., B.C. ) şi o persoană de sex masculin – G.G.L.

 S-a constatat că numitul L.T.nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP aparţine numitului A.P., persoană la care inculpatul L.T.a locuit în ultimii 17 ani. L.T.a fost testat cu aparatul etilotest de către organele de poliţie, rezultatul testului de respiraţie nr. 00326 din data de 05.06.2017, ora 17:27 indicând valoarea de 0.15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Situaţia de fapt reţinută cu privire la infracţiunea săvârşită de inculpatul L.T.la data de 05.06.2017 rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale respectiv din declaraţia martorului A.P. care a precizat că inculpatul în mod frecvent îi folosea autoturismul pentru a se deplasa în diferite locuri, dar de fiecare dată acesta era condus de o altă persoană - care deţine permis de conducere, inculpatul nefiind posesor de permis de conducere. Cheile de obicei le ţinea în autoturism, iar la data de 05.06.2017 nu a cunoscut că inculpatul a luat autoturismul, deşi îşi aminteşte că la un moment dat, acesta i-a solicitat maşina pentru a se deplasa în localitatea Vurpăr, spunându-i că va fi condus de numitul S.F.  (f. 148-149).

Cu ocazia audierii, martorul S.F.C. a precizat că la data de 05.06.2017, aflându-se la domiciliul din localitatea Cornăţel, inculpatul i-a solicitat să conducă autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP până la un văr al inculpatului din localitatea Vurpăr. A condus până în localitatea Vurpăr, a lăsat autoturismul parcat în faţa locuinţei vărului inculpatului, cheile le-a lăsat în grija inculpatului întrucât el nu avea buzunare, urmând să le preia când plecau, după care a intrat în curte şi nu l-a mai observat pe inculpat. A  fost contactat telefonic de către organele de poliţie în jurul orelor 18:00-19:00, ocazie cu care a aflat că L.T.a fost depistat conducând pe drumul public autoturismul anterior menţionat (f. 133-134) .

Audiat cu privire la fapta din data de 05.06.2017, inculpatul L.T.a precizat că în după-amiaza zilei de 05.06.2017, a plecat împreună cu martorul S.F.C.  din localitatea Cornăţel, martorul fiind cel care a condus autoturismul marca Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP, spre localitatea Vurpăr, la un văr de-al său. Martorul a parcat autoturismul în faţa imobilului vărului său, a preluat cheile autoturismului, urmând să le dea înapoi martorului la plecare. La vărul său s-a întâlnit cu alte persoane, iar la un moment dat, o fată l-a rugat să meargă până la magazinul din localitate. Inculpatul a fost de acord şi s-a urcat la volanul autoturismului Fiat cu număr de înmatriculare SB 09 XHP, avându-i ca pasageri pe martorii G.A.R., A.M.R., B.C. şi G.G.L.  şi a condus pe strada Principală din localitatea Vurpăr fără a deţine permis de conducere. Pe drumul de întoarcere de la magazin a fost oprit de un echipaj de poliţie, inculpatul recunoscând în faţa lucrătorilor de poliţie că nu deţine permis de conducere.

Susţinerile inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorilor G.A.R., A.M.R. , B.C. şi G.G.L. (f. 139-146), pasageri la data de 05.06.2017 în autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare SB 09 XHP condus de inculpat, care au confirmat faptul că inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului, conducându-l pe raza localităţii Vurpăr, fiind oprit de un echipaj de poliţie, inculpatul recunoscând că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Activitatea infracţională a fost surprinsă de camera video montată pe autospeciala de poliţie şi redată pe suport CD precum şi în cuprinsul procesului verbal din data de 09.10.2017 (f. 108). Potrivit adresei nr. 1458344 emisă de reprezentanţii S.P.C.R.P.C.I.V. – Judeţul Sibiu la data de 16.10.2017, numitul L.T.nu figura în evidenţe ca deţinător de permis de conducere.

Aspectele reţinute sunt redate şi în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 05.06.2017 (f. 97-98) în care se menţionează că la data sus menţionată pe strada Principală din localitatea Vurpăr, jud. Sibiu, au oprit pentru control autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare SB 09 XHP, conducătorul autoturismului fiind identificat în persoana inculpatului L.T. , acesta declarând că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, aspect confirmat de verificarea efectuată de organele de poliţie în baza de date privind deţinătorii de permis de conducere, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul L.T.nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La primul termen de judecată, inculpatul L.T.a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând faptele aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare. Cererea inculpatului a fost admisă, iar în cursul cercetării judecătoreşti nu au mai fost administrate alte probe cu privire la latura penală a cauzei şi nici nu au fost readministrate probele din faza urmăririi penale, instanța reținând aceeași situație de fapt ca cea prezentată în actul de sesizare.

În consecinţă, analizând ansamblul materialului probator administrat în faza de urmărire penală, instanţa apreciază că în cauză săvârşirea faptelor reținute în sarcina inculpatului L.T.a fost dovedită  în afara oricărui dubiu.

Nefiind efectuată o cercetare judecătorească, în sensul Codului de procedură penală, instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt prezentată în rechizitoriu, cu aceasta fiind de acord şi inculpatul.

În concluzie, analiza ansamblului probator face dovada deplină a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L.T. fiind aptă să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, acuzaţiile în materie penală formulate prin actul de sesizare al instanţei fiind astfel dovedite.

În drept, fapta inculpatului L.T.constând în aceea că în data de 02.10.2017 a condus autovehiculul marca Opel cu număr de înmatriculare SB 10 EMC pe DJ 106 pe direcţia Agnita - Sibiu, împrejurare în care la km 18+700 m din cauza lipsei experienţei şi a aptitudinilor necesare pentru a conduce un autovehicul pe un drum public, precum şi a vitezei excesive, a pierdut controlul direcţiei a intrat în coliziune cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare SB 08 CEH care circula din sens opus, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, provocând un accident de circulaţie care a avut ca urmare decesul victimei L.N. , ocupant al locului Dreapta faţă în autoturismul condus de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 192, alin. 1, 2 din Codul penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 192, alin. 1 şi 2 Cod penal, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de ucidere a unei persoane în urma nerespectării dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere privind exerciţiul activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumul public (respectiv aceea de a conduce autoturismul în mod preventiv, pentru evitarea producerii oricărui accident, precum şi faptul că inculpatul nu avea dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, nefiind deţinător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule). Acţiunea inculpatului realizează astfel elementul material al infracţiunii de ucidere din culpă, urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul ocrotirii vieţii persoanei, valoare socială ocrotită de legea penală.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din faptul decesului imediat al victimei L.N.  din cauza leziunilor traumatice suferite în urma accidentului produs de inculpat, aşa cum rezultă din concluziile fişei de constatări preliminare întocmite în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că inculpatul L.T.a săvârşit fapta din culpă cu prevedere, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 4 lit. a) Cod penal, întrucât inculpatul, având cunoştinţă că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a prevăzut că este posibil ca datorită lipsei experienţei necesare desfăşurării unei astfel de activităţi, precum şi a vitezei excesive să poată conduce la producerea unui accident rutier, inculpatul nu acceptă rezultatul faptei, dar consideră fără temei suficient că acest lucru nu se va produce.

Fapta inculpatului L.T.constând în aceea că la data de 05.06.2017, a condus autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare SB 09 XHP, pe drumul public strada Ştefeni din comuna Vurpăr, jud. Sibiu fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, constituie infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din Cod penal.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii s-a realizat prin conducerea unui autoturismului marca Fiat pe drumurile publice în timp ce inculpatul nu deţinerea  permis de conducere pentru nicio categorie de  vehicule.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Aceasta rezultă din materialitatea faptei întrucât conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără  a deţine permis de conducere este o infracţiune de pericol abstract. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă, în accepţiunea art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, întrucât a prevăzut pericolul pe care acţiunea sa îl reprezintă iar, deşi nu a urmărit un asemenea rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta inculpatului L.T.constând în aceea că la data de 02.10.2017, a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare SB 10 EMS, pe drumul public DJ 106 pe raza localităţii Cornăţel, jud. Sibiu fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, constituie infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din Cod penal.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii s-a realizat prin conducerea unui autoturismului marca Opel pe drumurile publice în timp ce inculpatul nu deţinerea  permis de conducere pentru nicio categorie de  vehicule.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Aceasta rezultă din materialitatea faptei întrucât conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără  a deţine permis de conducere este o infracţiune de pericol abstract. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă, în accepţiunea art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, întrucât a prevăzut pericolul pe care acţiunea sa îl reprezintă iar, deşi nu a urmărit un asemenea rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta inculpatului L.T.care, în data de 02.10.2017, a condus autoturismul marca Opel cu nr de înmatriculare SB 10 EMC,  pe drumul public DJ 106 în afara localităţii Cornăţel Jud. Sibiu, unde a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a numiţilor C.M.M.şi R.N. precum şi decesul victimei L.N.  iar apoi a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia art. 338 al. 1 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, din probatoriul mai sus analizat rezultă că elementul material constă în fapta inculpatului L.T.de a părăsi locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.  Astfel, din probatoriu administrat rezultă că inculpatul în timp ce conducea autoturismul marca Opel a pierdut controlul direcţiei producând un accident rutier în care a fost implicat un alt autoturism, accident soldat cu vătămarea corporală a două persoane şi decesul numitului L.N. , după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Urmarea imediată o reprezintă atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi crearea unei stări de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice.

Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este una esenţialmente de pericol, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul socialmente periculos - punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice – rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii. Inculpatul imediat după ce a produs accidentul rutier, din pricina vitezei excesive cu care se deplasa, precum şi a faptului că nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, conştient fiind de faptul că este urmărit de un echipaj de poliţie a părăsit locul producerii accidentului rutier, fără încuviinţarea organelor de poliţie şi fără a se interesa dacă în urma incidentului rutier s-au produs vătămări corporale ale persoanelor implicate ori decesul vreunei persoane. Prin introducerea art. 338 alin. (1) din Codul penal, tiparul de incriminare a infracţiunii de părăsire a locului accidentului a fost modificat prin eliminarea necesităţii ca în urma accidentului să fi rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane ori ca acesta să se fi produs ca urmare a unei infracţiuni. Elementele de caracterizare a accidentului de circulaţie nu au mai fost prevăzute în Codul penal, urmând să se aplice dispoziţiile art. 75 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Se reţine de asemenea că sintagma "accident de circulaţie" este definită de dispoziţiile art. 75 lit. a) -c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind "evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare", toate aceste condiţii fiind îndeplinite în prezenta cauză aşa cum mai sus s-a arătat, inculpatul părăsind locul producerii accidentului rutier tocmai pentru a evita să fie tras la răspundere de către organele judiciare, având reprezentarea faptului că în urma accidentului rutier s-au produs vătămări corporale ori decesul persoanelor implicate, însuși inculpatul declarând în cursul urmăririi penale că a rulat cu o viteză de peste 100 km/h.

Având în vedere considerentele anterioare, instanţa apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute  de art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârşite de inculpatul L.T.există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, motiv pentru care va dispune condamnarea acestuia.

Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare

La stabilirea pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare  prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa consideră relevant faptul că inculpatul a săvârşit faptele ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute de lege în exercitarea activităţii de a conduce un autoturism pe drumurile publice. Astfel inculpatul fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi după ce prin ordonanţa din data de 24.02.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de el pentru comiterea unei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita a continuat să conducă autoturisme pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, urcându-se la data de 05.06.2017 la volanul autoturismului marca Fiat cu nr de înmatriculare SB 09 XHP, conducând pe raza localităţii Vurpăr, jud Sibiu, având de asemenea 4 pasageri în autovehicul, creând o evidentă stare de pericol atât pentru circulaţia rutieră desfăşurată pe acel sector de drum cât şi pentru pasagerii pe care îi transporta.

Mai mult instanţa reţine faptul că ulterior acestui incident rutier, la data de 02.10.2017, inculpatul fără a deţine permis de conducere, a reiterat activitatea infracţională, urcându-se la volanul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare SB 08 CEH, pe care la condus de pe raza localităţii Cornăţel până în localitatea Hosman, iar la întoarcere văzând că este urmărit de un echipaj de poliţie, nu a oprit la semnalele luminoase efectuate, continuându-şi deplasarea accelerând puternic autoturismul şi circulând cu viteză neadaptată pentru acel sector de drum, mai ales în condiţiile în care nu avea pregătirea, experienţa şi abilităţile necesare pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Această conduită a condus la producerea unui accident rutier soldat cu decesul pasagerului ocupant al locului din dreapta faţă al autoturismului marca Opel, numitul L.N. , avarierea autovehiculului marca Ford cu care a intrat în coliziune, precum şi vătămarea altor două persoane, care însă nu au înţeles să depună plângere prealabilă împotriva inculpatului.

Instanţa are în vedere şi faptul că principala preocupare a inculpatului L.T.după producerea accidentului rutier a fost aceea de a se sustrage răspunderii în faţa organelor judiciare, fără a verifica starea celorlalţi pasageri din maşina pe care a condus-o, în condiţiile în care acest autoturism a suferit avarii majore, dându-se peste cap în urma impactului şi ieşind în afara părţii carosabile. Totodată inculpatul nu a fost interesat de situaţia persoanelor care se aflau în autoturismul marca Ford cu care a colizionat, principala sa grijă fiind aceea de a părăsi locul accidentului şi a nu fi descoperit de organele judiciare. Acest aspect este relevat de însuşi inculpatul L.T., acesta cu ocazia audierii a relatat că a părăsit locul producerii accidentului s-a deplasat în localitatea Cornăţel la imobilul la care locuieşte, negând implicarea sa în incidentul rutier, la întrebarea rudelor.

Instanţa nu poate ignora faptul că inculpatul L.T.a dezvoltat o adevărată obişnuinţă din a conduce autovehicule pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, conduită care în final a avut drept consecinţă producerea unui accident rutier soldat cu decesul numitului L.N. .

Şi mai mult, instanţa reţine faptul că inculpatul L.T.a condus cu fiecare ocazie autovehicule pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, iar în urma efectuării testului de respiraţie cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta consumase anterior băuturi alcoolice, aspect recunoscut de inculpat şi confirmat de martorul C.A.C..

Instanţa va reţine şi gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpat, raportat la cauzele concrete ale producerii accidentului, apreciindu-se că pe lângă faptul că  inculpatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, cu fiecare ocazie a transportat pasageri în autovehiculul pe care l-a condus pe un drum public, iar la data de 02.10.2017 nu circula în condiţii care să asigure evitarea unor evenimente rutiere, corespunzătoare unei conduite diligente în condiţiile conducerii unui autovehicul pe timp de noapte, pe un sector de drum cu multe denivelări şi serpentinat.

Aşadar prin raportare la întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine faptul că inculpatul se face vinovat exclusiv de producerea accidentului rutier din data de 02.10.2017 în urma căruia a rezultat decesul unei persoane, vătămarea corporală a altor două persoane, fiind pusă în primejdie siguranţa traficului pe acel sector de drum dar şi primejduirea integrităţii corporale şi a sănătăţii celorlalţi pasageri ai autovehiculului pe care inculpatul îl conducea şi a autoturismului marca Ford cu care acesta a intrat în coliziune.

Pentru individualizarea pedepselor şi a formei de executare instanţa va avea în vedere şi faptul că inculpatul este o persoană tânără, are antecedente penale.

În  acelaşi timp, instanţa va avea în vedere şi faptul că inculpatul a recunoscut faptele penale săvârşite, iar faţă de el cauza a fost soluţionată numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, astfel că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, potrivit cărora atunci când judecata se desfăşoară în condiţiile prevăzute de art. 375 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu 1/3.

Instanţa reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 şi art. 76 Cod penal, referitoare la circumstanţele atenuante, simplul fapt că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, fiind pus în faţa unor probe certe, nu sunt de natură a duce la reţinerea de circumstanţe atenuante.

În consecinţă, în temeiul art. 192 alin. (1), (2) Cod penal, cu aplicarea  art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, instanţa va condamna pe inculpatul L.T. , la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

 În temeiul art. 335 alin (1) Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin (10) din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul L.T., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 05.06.2017).

În temeiul art. 335 alin (1) Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin (10) din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul L.T., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 02.10.2017).

În temeiul art. 338 alin 1 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin 10 din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul L.T.la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

În urma analizei fişei de cazier judiciar emisă pe numele inculpatului L.T.precum şi a adresei emise de către Judecătoria Agnita – Biroul executări penale, instanţa reţine faptul că prin Sentinţa penală nr. 8/09.02.2018 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 639/174/2017 rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.03.2018, inculpatul L.T.a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal executarea pedepsei fiind suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 91 Cod penal, fapta fiind concurentă cu infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză.

Potrivit art. 97 alin. 1 Cod penal „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.”

Aşadar, văzând dispoziţiile legale mai sus indicate, precum şi faptul că infracţiunea care a făcut obiectul dosarului nr. 639/174/2017 al Judecătoriei Agnita este concurentă cu infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, instanţa în baza dispoziţiilor art. 97 alin. 1 Cod penal, va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 8/09.02.2018 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 639/174/2017 rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.03.2018.

În condiţiile în care infracţiunile descrise mai sus au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, instanţa constată că acestea au fost săvârşite în concurs real, motiv pentru care în temeiul baza art. 38 alin. 1, art. 39 al. 1 lit. b) şi art. 40 Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 8/09.02.2018 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 639/174/2017 rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.03.2018 în pedeapsa cea mai grea, de  2 ani închisoare, la care  se va adăuga un spor obligatoriu şi fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an 5 luni şi 20 zile închisoare, urmând ca în final inculpatul să  execute pedeapsa de 3 ani 5 luni  şi 20 zile închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază că singura modalitate este în regim de detenţie, fiind necesară izolarea socială a inculpatului, o altă modalitate de executare nefiind aptă să satisfacă scopul sancțiunii penale aplicate. De altfel, instanţa apreciază că o altă modalitate de executare nu ar fi posibilă prin raportare la pedeapsa rezultantă aplicată. Aşa cum mai sus s-a arătat inculpatul a dat dovadă de perseverenţă infracţională, reiterând comportamentul infracţional, conducând autovehicule pe drumurile publice având cunoştinţă de faptul că este cercetat în mai multe dosare penale pentru infracţiuni similare, cu privire la unele fapte fiind pusă în mişcare acţiunea penală. Se reţine astfel că inculpatul a deprins o adevărată obişnuinţă de a conduce autoturisme pe drumurile publice, fiind însoţit şi de alte persoane, conduită care în final, datorită lipsei de experienţă şi a deprinderilor necesare pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi a condus la producerea unui accident rutier soldat cu urmări deosebit de grave, respectiv decesul numitului L.N. .

Aşa cum instanţa mai sus a indicat, inculpatul nu este la prima incidenţă cu legea penală, reiterând comportamentul infracţional, comiţând cu multă uşurinţă faptele deduse judecăţii la scurt timp de la momentul la care împotriva sa a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea unor infracţiuni similare, dând dovadă de multă îndrăzneală şi ignoranţă cu privire la normele de conduită socială.

In ceea ce priveşte acţiunea civilă, instanţa reţine următoarele :

În cursul urmăririi penale, tatăl victimei L.N. , numitul L.N. , mama victimei, numita L.M.,  şi fraţii victimei numiţii L.I. şi S.L.S. au arătat că se constituie părţi civile în cadrul procesului penal fără a preciza cuantumul şi natura despăgubirilor.

Ulterior, prin serviciul registratură al instanţei şi înainte de începerea cercetării judecătoreşti tatăl victimei L.N. , numitul L.N. , mama victimei, numita L.M.,  şi fraţii victimei numiţii L.I. şi S.L.S. , concubina victimei numita N.P. V., descendenţii victimei N.A.P. şi N.R.I. , precum şi nepoţii victimei numiţii N.T.V.  şi N.M.M.  prin reprezentant legal N.A.P.  s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal după cum urmează:

400.000 lei daune morale şi 10.000 lei daune materiale (cheltuieli efectuate cu ocazia înhumării victimei  şi slujbele de pomenire ulterioare) pentru N.P.V.

300.000 lei daune morale pentru N.A.P.

300.000 lei daune morale pentru N.R.I.

400.000 lei daune morale pentru L.N.

400.000 lei daune morale pentru L.M.

250.000 lei daune morale pentru L.I.

250.000 lei daune morale pentru S.L.S.

20.000 lei daune morale pentru N.M.M.F.

20.000 lei daune morale pentru N.T.V.

De asemenea au solicitat obligarea părţii responsabile civilmente la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii şi până la data plăţii efective, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 21.03.2018 reprezentantul Ministerului Public precizează acţiunea civilă în sensul că solicită obligarea persoanei civilmente responsabile la plata de despăgubiri periodice pentru partea civilă N.R.I.  până la împlinirea vârstei de 18 ani, solicitare la care apărătorul ales al părţilor civile a achiesat precizând acţiunea civilă formulată, solicitând a-i fi acordate minorului N.R.  despăgubiri periodice până la împlinirea vârstei majoratului acesta fiind la acest moment elev.

Instanţa a reţine că prin faptele inculpatului L.T.s-a cauzat părţilor civile un  prejudiciu material  şi cu  predilecţie unul  moral,  astfel că  acestea  s-au constituit părţi civile în cauză  aşa  cum s-a expus mai sus.

Art. 1357 Cod civil prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar conform art. 1381 Cod civil orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie , din ziua  cauzării prejudiciului.

În cauză sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv există prejudiciul – de natură patrimonială cât şi morală, dispoziţiile art. 1349 Cod civil, nu disting după natura prejudiciului, constituit de suferinţele fizice şi psihice la care a fost supuse părţile civile; fapta prejudiciabilă – sub aspect civil se înţelege şi infracţiunea ca faptă prejudiciabilă, în speţă, infracţiunile săvârşite de inculpat; raport de cauzalitate între fapte şi prejudiciu – prin fapta inculpatului a supus părţile civile unor suferinţe care au cauzat prejudiciul moral urmare a decesului victimei accidentului rutier numitul L.N. , dar au fost ocazionate şi o serie de cheltuieli materiale, aflate în legătură de cauzalitate cu faptele reţinute în sarcina inculpatului, necesare pentru înhumarea şi pomenirea defunctului L.N. ; culpa inculpatului – în speţă, acesta a acţionat cu vinovăţie sub forma culpei în privinţa prejudicierii părţilor civile, aşa cum s-a descris mai sus, decesul numitului L.N.  datorându-se culpei cu prevedere reţinută ca formă de vinovăţie în sarcina inculpatului Lăcătuş Tomică, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. 1 şi 2 Cod penal.

Instanţa reţine faptul că la data săvârşirii faptei, autovehiculul matca Opel cu număr de înmatriculare SB 10EMC condus de inculpat era  asigurat poliţa de asigurare încheiată cu partea responsabilă civilmente SC V.I.G.A. SA având perioadă de valabilitate de la 03.06.2017 până la 02.12.2017 (f. 75).

Instanţa va avea în vedere şi decizia nr. 1/2016 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit faptul că în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabila civilmente si are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Aşa cum mai sus s-a inserat, instanţa apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în vederea acordării de despăgubiri civile, urmând a fi analizate în parte cererile formulate de părţile civile.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale în cuantumul mai sus indicat, instanţa reţine că acestea reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificaţia unei compensaţii, a unei satisfacţii acordate victimei, cuantumul acestei compensaţii fiind determinat, între altele, prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu. Astfel, instanţa constată că solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul de natură morală este întemeiată, deoarece părţilor civile le-au fost cauzate puternice suferinţe psihice prin decesul unei persoane apropiate, fiind de netăgăduit faptul că această pierdere provoacă suferinţe puternice concubinului, care are statut similar celui al soţului, datorită relaţiilor de lungă durată dezvoltate, ascendenţilor ori descendenţilor oricărei victime decedate violent, în condiţiile unui accident rutier. Este adevărat că acordarea acestor despăgubiri trebuie să se facă de aşa manieră încât să nu conducă la o îmbogăţire fără justă cauză a persoanelor vătămate, dar, în acelaşi timp, este necesar ca suma acordată cu titlu de reparaţie să se circumscrie cât mai fidel cuantumului prejudiciului.

Instanţa constată că tatăl şi mama victimei L.N. , respectiv L.N.  şi L.M. , fraţii victimei numiţii L.I. şi S.L.S. , concubina N.P.V.  şi descendenţii victimei, fii N.A.P.  şi N.R.I. , precum şi nepoţii victimei N.M.F.  şi N.T.V. , s-au constituit  părţi civile în cadrul procesului penal.

La aprecierea cuantumului daunelor morale se vor avea în vedere relaţiile afective care au existat în familie, legăturile care existau între părţile civile şi victimă. Instanţa reţine că decesul neaşteptat al victimei accidentului la o vârstă de 48 de ani a fost de natură să creeze o suferinţă şi să producă o tulburare în viaţa părinţilor, fraţilor concubinului şi descendenţilor acesteia, ceea ce justifică acordarea daunelor morale, fiind de notorietate că orice copil, respectiv părinte ori soţ este afectat de decesul violent al tatălui, concubinului respectiv a fiului.

Instanţa reţine faptul că deşi victima L.N.  nu a fost căsătorit cu partea civilă N.P.V. , aceştia se aflau într-o relaţie de concubinaj de peste 20 de ani, stabilind relaţii asemeni celor de familie, locuind şi gospodărind împreună, construindu-şi împreună un imobil în localitatea Cornăţel, iar în comunitate erau cunoscuţi ca soţ şi soţie, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor D.N.  şi L.I.M.  audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti cu privire la latura civilă a cauzei. De asemenea, deşi filiaţia pentru descendenţii N.A.P.  şi N.R.I.  nu a fost stabilită faţă de defunctul L.N. , din declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi rezultă faptul că aceştia erau cunoscuţi în comunitate ca fiind copiii defunctului L.N. , locuiesc la aceeaşi adresă ca şi defunctul, iar acesta în mod constant asigurându-le sprijin material şi moral.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor D.N.  şi L.I.M. , familia din care făcea parte defunctul L.N.  era o familie unită, membrii familiei având o relaţie apropiată, bazată pe sprijin reciproc.

Cu toate acestea instanţa reţine faptul că partea civilă N.P.V.  se afla foarte mult timp într-o relaţie de concubinaj cu defunctul, relaţie din care au rezultat doi copii. De asemenea se reţine că cei doi copii ai defunctului locuiau la aceeaşi adresă cu acesta, beneficiind de sprijinul şi afecţiunea acestuia, acesta fiind motivul pentru care instanţa va acorda despăgubirile morale în mod diferenţiat pentru concubina şi pentru copii victimei, faţă de celelalte părţi civile. În ceea ce îi priveşte pe părinţii şi fraţii defunctului, instanţa reţine faptul că aceştia sunt persoane majore, capabile să se întreţină nefiind dovedită vreo dependenţă fizică sau psihică specială a acestora faţă de victimă, având domicilii diferite faţă de persoana decedată.

În ceea ce îl priveşte pe fiul minor al persoanei decedate L.N. , instanţa reţine că acesta avea vârsta de 16 ani la data producerii accidentului rutier, elev în clasa a 10-a în cadrul Liceului Tehnologic H.C.  Sibiu, învăţământ la zi.

Sub aspectul daunelor materiale, mai precis obligarea părţii responsabile civilmente la plata unei rente lunare de în favoarea părții civile minore N.R.I. instanţa reţine că potrivit dispozițiilor art. 516 Cod civil, obligația de întreținere are un caracter legal când este datorată între rudele în linie dreaptă, iar conform art. 529 alin.2 Cod civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil, acesta din urmă fiind îndreptățit la plată în măsura în care nu se poate întreține singur.

Totodată, potrivit art. 1390 Cod civil despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat, iar la stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Instanţa reține astfel, pe de-o parte că minorul N.R.I., în vârstă de 16 ani la data producerii accidentului nu se poate întreține singur, iar o parte semnificativă din veniturile necesare întreținerii sale erau asigurate de victima L.N., fapt confirmat prin declarațiile martorilor audiați în cauză, care au atestat că acest presta activităţi lucrative, iar din adresa nr. 2405/27.03.2018 emisă de Primăria comunei Roşia, rezultă faptul că defunctul L.N.  beneficia de ajutor social în cuantum de 307 lei/lună. Or, având în vedere că din probele administrate a rezultat că victima contribuia la creșterea și educarea minorului, deşi acesta nu era încadrat în muncă ci obţinea venituri din activităţi lucrative sporadice ca şi ziler, precum şi din ajutorul social, instanţa constată că se impune repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului și constând în privarea părții civile minore de veniturile pe care persoana decedată le aloca lunar pentru creșterea, educarea și întreținerea sa. Având în vedere că acesta nu era încadrat în muncă instanţa se va orienta la acordarea prestaţiei periodice prin raportare la salariul minim garantat în plată la nivel naţional. Astfel  în considerarea dispozițiilor art. 1390 Cod civil, instanţa va dispune obligarea părții responsabile civilmente la plata către partea civilă minoră a unei prestații periodice de 300 lei lunar, începând cu data de 02.10.2017 – data decesului numitului L.N.  şi implicit debutul stării de nevoie – şi până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani ori până la schimbarea condiţiilor avute în vedere la momentul pronunţării prezentei hotărâri.

Privitor la despăgubirile civile în cuantum de 10.000 lei reprezentând daune materiale solicitate de către partea civilă N.P.V. , instanţa apreciază acest capăt de cerere este admisibil doar în parte. La dosarul cauzei au fost depuse o serie de chitanţe, facturi, bonuri fiscale şi situaţia cheltuielilor efectuate (f. 118-120 dosar instanţă) rezultând că partea civilă a făcut dovada efectuării unor cheltuieli ocazionate de înmormântarea şi comemorarea victimei. Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor civile reprezentând daune materiale, pricinuite de cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării şi apoi comemorării victimei nu trebuie să conducă la o îmbogăţire fără justă cauză. În acest sens, instanţa reţine că în cauză s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli în cuantum de 375 lei, însă totuşi cuantumul total al acestor cheltuieli neputând fi evaluat cu certitudine, în contextul în care s-au  petrecut evenimentele a fost greu posibilă procurarea de  facturi ori  chitanţe,  ori păstrarea lor, dovada cu  martorii care au arătat că s-a efectuat ceremonia de înmormântare cât şi de comemorare a victimei fiind suficientă. Pe de altă parte instanţa reţine faptul că din adresa nr. 1963/15.03.2018 emisă de Primăria Comunei Roşia rezultă faptul că partea civilă N.P.V. , concubina defunctului a primit suma de 700 lei în luna octombrie a anului 2017 reprezentând ajutor de înmormântare (f. 193 dosar instanţă). Astfel prin raportare la probatoriul administrat instanţa apreciază că suma acordată de Primăria Comunei R. părţii civile cu titlu de ajutor de înmormântare a fost suficientă pentru acoperirea acestor cheltuieli, motiv pentru care va admite în parte acest capăt de cerere şi va acorda despăgubiri civile reprezentând daune materiale doar în limita dovedirii acestora prin înscrisurile justificative depuse la dosarul cauzei.

Faţă de considerentele anterioare, instanţa în temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 19 alin. (1) Cod procedură penală, raportat  la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 , art. 1391 alin. 2 Cod civil şi la art. art. 49, art. 50, art. 51  din Legea nr. 136/1995, va admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile N.P.V., N.A.P., N.R.I. , L.N. , L.M. , L.I.  S.L.S.  şi în consecinţă:

- va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 138.000 lei, către partea civilă N.P.V.  reprezentând daune morale şi a sumei de 375 lei reprezentând daune materiale.

- va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 115.000 lei, către partea civilă N.A.P.  reprezentând daune morale.

- va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 115.000 lei, către partea civilă N.R.I.  reprezentând daune morale, iar în temeiul art. 529 şi art. 533 Cod civil obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata către partea civilă minoră N.R.I. a unei prestaţii periodice de 300 lei lunar, începând cu data de 02.10.2017 şi până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, ori până la schimbarea condiţiilor avute în vedere la momentul pronunţării prezentei.

- va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă L.N.  reprezentând daune morale.

- va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă L.M.  reprezentând daune morale.

- va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă L.I.  reprezentând daune morale.

- va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă S.L.S.  reprezentând daune morale.

Instanţa va respinge cererea părţilor civile de acordare de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, întrucât, potrivit art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 „Daca asiguratorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau si le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenita, care se plăteşte de asigurator, se aplica o penalizare de 0,2%, calculata pentru fiecare zi de

întârziere” ori aşa cum rezultă din actele dosarului societatea de asigurare şi-a îndeplinit toate aceste obligaţii, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art. 37 şi art. 38 din norma ASF 23/2014. Mai mult potrivit art. 80 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 prevede că „Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103.”

Instanţa nu îşi poate însuşi argumentele cuprinse în notele de şedinţă depuse de partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA care a învederat faptul că din actele de urmărire penală rezultă faptul că persoana decedată L.N.  avea cunoştinţă despre faptul că inculpatul L.T.nu deţinea permis de conducere, acest aspect constituind o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei inculpatului mai precis existenţa consimţământului expres al victimei, în sensul art. 1352 Cod civil, defunctul fiind exclusiv culpabil moral pentru decizia sa de a se urca într-un autoturism condus de un şofer fără permis de conducere, asumându-şi riscul producerii unor incidente tragice, toate aceste argumente justificând respingerea acţiunii civile formulate în cadrul procesului penal. Faţă de aceste precizări instanţa reţine faptul că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în mod evident faptul că defunctul L.N.  cunoştea faptul că inculpatul nu deţinea permis de conducere. Singurele dovezi în acest sens sunt declaraţiile martorilorC.A.C. şi C.M.M.care au menţionat că aveau cunoştinţă de faptul că inculpatul L.T.nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, cei doi făcând referire la propriile cunoştinţe cu privire la situaţia inculpatului, iar nu cu privire la ceea ce cunoştea persoana decedată.

Pe de altă parte chiar şi presupunând faptul că defunctul ar fi cunoscut faptul că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acesta şi-a asumat posibilitatea tragerii sale la răspundere pentru săvârşirea unei fapte de încredinţare a autovehiculului unei persoane despre care cunoştea că nu posedă permis de conducere, dar în nici un caz nu se poate concluziona că acesta şi-a exprimat consimţământul cu privire la suprimarea vieţii. Potrivit art. 1355 alin. 3 Cod civil „Răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condiţiile legii” legiuitorul având în vedere faptul că viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei reprezintă cele mai importante valori sociale ocrotite de lege, astfel că nu sunt admise actele juridice prin care o persoană să dispună asupra condiţiilor angajării răspunderii civile în cazul faptelor care cauzează asemenea prejudicii. În această categorie sunt incluse deopotrivă prejudiciile materiale, cât şi cele morale.

Mai mult, potrivit art. 51 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 „Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 şi 50, se acordă şi în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul”. Aşadar, instanţa apreciază ca neîntemeiate susţinerile părţii responsabile civilmente, cu privire la respingerea cererilor formulate de părţile civile.

În ceea ce priveşte cererea formulată de părţile civile N.T.V.  şi N.M.M.  prin reprezentant legal N.A.P.  prin care au solicitat obligarea părţii responsabile civilmente la plata de despăgubiri civile în cuantum de 20.000 lei pentru fiecare dintre ele, instanţa o apreciază ca neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1391 alin. 2 Cod civil „Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.”Astfel prejudiciul prin ricoşeu sau de afecţiune reprezintă durerea sufletească cauzată rudelor şi celor apropiaţi prin decesul unei persoane care a fost victima unei fapte ilicite, despăgubirea putând fi acordată doar în măsura în care se poate dovedi existenţa unui astfel de prejudiciu, din maniera în care textul legal citat anterior a fost redactat, legiuitorul a stabilit că acest prejudiciu trebuie dovedit, iar nu prezumat. Din analiza actelor dosarului şi în special a certificatelor de naştere ale părţilor civile N.T.V.  şi N.M.M., rezultă că aceştia la data producerii accidentului rutier aveau vârsta de 4, respectiv 3 ani, iar fără a nega legătura de rudenie cu defunctul, plecând de la vârsta fragedă a  celor doi minori nu se poate concluziona că între părţile civile minore şi defunct a existat o puternică legătură de afectivitate, resimţită de cei doi nepoţi, aceştia fiind la o vârstă precoce nu au avut capacitatea intelectivă de a-şi da seama de consecinţele faptei ilicite reţinute în sarcina inculpatului, respectiv decesul bunicului lor. Aşadar, instanţa apreciază că în privinţa părţilor civile N.T.V. şi N.M.M. , existenţa prejudiciului moral nu a fost dovedit, atâta timp cât aceştia aveau o vârstă fragedă la data decesului bunicului lor şi de asemenea se află în creşterea, îngrijirea şi educarea mamei lor N.A.P. , aşa cum au precizat martorii audiaţi în cauză. În consecinţă în temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 19 alin. (1) Cod procedură penală, raportat  la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1391 alin. 2 Cod civil instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de părţile civile N.T.V.  – prin reprezentant legal N.A.P.  şi N.M.M.F.  – prin reprezentant legal N.A.P. , în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA, ca neîntemeiată.

Instanţa constată că inculpatul L.T.a fost supus măsurilor preventive a reţinerii şi ulterior a arestării preventive, fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură menţinută atât de judecătorul de cameră preliminară cât şi de instanţa de judecată cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive. Faţă de această împrejurare, în temeiul art. 399 alin 9 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.T.durata măsurii preventive a reţinerii dispuse pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 03.10.2017 ora 13:00 şi până la data de 04.10.2017 ora 13:00, precum şi durata măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat din data de 03.10.2017 până la zi.

Având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsura fiind menţinută de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţa de judecată, având în vedere faptul că temeiurile avute în vedere la instituirea şi ulterior menţi8nerea măsurii nu au încetat, nu au intervenit temeiuri noi care să justifice înlocuirea ori revocarea măsurii preventive, văzând soluţia ce se va pronunţa în cauză cu privire la latura penală, instanţa în temeiul art. 399 Cod procedură penală, va menţine măsura arestării preventive luată față de inculpatul L.T.la data de 03.10.2017.10.2016 în baza mandatului de arestare nr. 46/UP/03.10.2017, emis de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul L.T.şi totodată va aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

Instanţa constată că partea civilă N.P.V.  a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului penal, respectiv contravaloarea onorariului achitat apărătorul ales, fiind depus extrasul de cont din data de 27.03.2018 prin care face dovada că a achitat apărătorului ales suma de 200 lei. Instanţa văzând că acţiunea civilă urmează să fie admisă în parte în ceea ce o priveşte pe această parte civilă, precum şi faptul că aceste cheltuieli au fost pricinuite de desfăşurarea procesului penal în baza  art. 276 aliniat 6 Cod procedură penală va obliga partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata  sumei de 200 către  partea civilă N.P.V.  reprezentând  cheltuieli judiciare – onorariu de avocat.

În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, va obliga inculpatul L.T. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2000 lei din care 1800  lei provin din faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei din faza camerei preliminare şi a judecăţii.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. M.I.  în  faza de urmărire penală pentru inculpat în cuantum de 260 lei se va avansa din  fondurile Ministerului Justiţiei  şi va rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. C.D.  în  faza de urmărire penală pentru inculpat în cuantum de 260 lei se va avansa din  fondurile Ministerului Justiţiei  şi va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

I. În temeiul art. 192 alin. (1), (2) Cod penal, cu aplicarea  art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul L.T. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

 

II. În temeiul art. 335 alin (1) Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul L.T. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 05.06.2017).

III. În temeiul art. 335 alin (1) Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul L.T.  la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 02.10.2017).

IV. În temeiul art. 338 alin 1 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul L.T. la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

În baza dispoziţiilor art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 8/09.02.2018 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 639/174/2017 rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.03.2018.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 al. 1 lit. b) şi art. 40 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 8/09.02.2018 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 639/174/2017 rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.03.2018 în pedeapsa cea mai grea, de  2 ani închisoare, la care  adaugă un spor obligatoriu şi fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an 5 luni şi 20 zile închisoare, urmând ca în final inculpatul să  execute pedeapsa de 3 ani 5 luni şi 20 zile închisoare.

În temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 19 alin. (1) Cod procedură penală, raportat  la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 , art. 1391 alin. 2 Cod civil şi la art. art. 49, art. 50, art. 51  din Legea nr. 136/1995, admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile N.P.V. , N.A.P.,  N.R.I. , L.N. , L.M., L.I. , S.L.S.  şi în consecinţă:

- obligă  partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 138.000 lei, către partea civilă N.P.V.  reprezentând daune morale şi a sumei de 375 lei reprezentând daune materiale.

- obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 115.000 lei, către partea civilă N.A.P.  reprezentând daune morale.

- obligă  partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 115.000 lei, către partea civilă N.R.I.  reprezentând daune morale, iar în temeiul art. 529 şi art. 533 Cod civil obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata către partea civilă N.R.I.  a unei prestaţii periodice de 300 lei lunar, începând cu data de 02.10.2017 şi până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, ori până la schimbarea condiţiilor avute în vedere la momentul pronunţării prezentei.

- obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă L.N.  reprezentând daune morale.

- obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă L.M.  reprezentând daune morale.

- obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă L.I.  reprezentând daune morale.

- obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata sumei de 69.000 lei, către partea civilă S.L.S.  reprezentând daune morale.

În temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 19 alin. (1) Cod procedură penală, raportat  la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1391 alin. 2 Cod civil respinge acţiunea civilă formulată de părţile civile N.T.V.  – prin reprezentant legal N.A.P.  şi N.M.M.F.  – prin reprezentant legal N.A.P. , în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 399 alin 9 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.T. durata măsurii preventive a reţinerii dispuse pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 03.10.2017 ora 13:00 şi până la data de 04.10.2017 ora 13:00, precum şi durata măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat din data de 03.10.2017 până la zi.

În temeiul art. 399 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată față de inculpatul L.T.  la data de 03.10.2017.10.2016 în baza mandatului de arestare nr. 46/UP/03.10.2017, emis de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul L.T.  Aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În baza  art. 276 aliniat 6 Cod procedură penală obligă partea responsabilă civilmente SC A.R. A.V.I.G. SA la plata  sumei de 200 către  partea civilă N.P.V. reprezentând  cheltuieli judiciare – onorariu de avocat.

În temeiul art. 274  alin. (1) Cod procedură penală, obligă  inculpatul L.T.la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2000 lei din care 1800  lei provin din faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei din faza camerei preliminare şi a judecăţii.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. M.I.  în  faza de urmărire penală pentru inculpat în cuantum de 260 lei se va avansa din  fondurile Ministerului Justiţiei  şi rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. C.D.  în  faza de urmărire penală pentru inculpat în cuantum de 260 lei se va avansa din  fondurile Ministerului Justiţiei  şi rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, la Judecătoria Sibiu.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.04.2018.

Domenii speta