Plangere impotriva refuzului executorului judecatoresc

Sentinţă civilă 7118/2018 din 30.10.2018


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ...

Secţia civilă

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

Dosar nr. ..../211/2018

SENTINŢA CIVILĂ NR. 7118/2018

Şedinţa publică din ….

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ….

GREFIER: ….

Pe rol se află soluţionarea acţiunii civile formulată de petenta SC AID... S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea PI SRL .... PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ....şi cu intimaţii SCPEJ ....., LAM...., JE.... şi  JO...., având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa constată că dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 25.10.2018 şi, ulterior, pentru astăzi, 30 octombrie 2018.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.04.2018 sub nr. de mai sus, contestatoarea S.C. AID... S.R.L., prin avocat RV ...., în contradictoriu cu intimaţii S.C.P.E.J. ...., S.C. PI SRL ...., societate în faliment, reprezentată de lichidator judiciar ....LAM...., JE.... şi JO...., a formulat plângere împotriva măsurii dispuse de executorul judecătoresc prin adresa din 05.04.2018 din dosarul execuţional nr. ..../2018 şi împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini atribuţiile prevăzute la art. 7 lit. b-i din Legea nr. 188/2000, respectiv de a întocmi actele de executare solicitate prin adresa din 26.03.2018 comunicată de creditoare, asupra bunurilor mobile ale intimaţilor LAM...., JE.... şi JO.... găsite în imobilul evacuat care a fost posedat de aceştia după adjudecarea de către creditoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că prin cererea înregistrată în data de 26.03.2018 în dosarul execuţional nr. ..../2018 creditoarea a solicitat S.C.P.E.J. .... să facă aplicarea art. 901 coroborat cu art. 731 şi urm., art. 753 şi urm. şi art. 758 şi urm. C.p.c. A învederat că a fost nevoită să formuleze cererea având în vedere atitudinea persoanelor prevăzute la art. 854 lit. i C.p.c., găsite în imobil la data predării silite, de a refuza îndeplinirea obligaţiei de ridicare a bunurilor mobile care nu fac obiectul executării silite, în termenul de 7 zile stabilit prin procesul-verbal de evacuare din data de 08.03.2018.

Prin adresa din 05.04.2018 executorul judecătoresc i-a comunicat creditoarei că refuză efectuarea actelor de executare asupra bunurilor mobile deţinute de persoanele evacuate din imobil, întrucât aceştia nu au calitatea de debitori, această calitate fiind deţinută numai de S.C. PI SRL ....

Creditoarea a considerat că refuzul executorului judecătoresc este nefundat, arătând că potrivit art. 856 alin. 2 C.p.c., actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva persoanelor arătate la art. 854 lit. i C.p.c., debitorul şi orice altă persoană care posedă ori deţine imobilul adjudecat. Conform art. 857 alin. 1 C.p.c., adjudecatarul devine proprietar prin adjudecare, iar de la această dată are dreptul la fructe şi venituri. Împotriva intimaţilor a fost încuviinţată executarea silită prin predare silită, aceştia devenind debitorii obligaţiei de predare şi evacuare a imobilului adjudecat, liber de bunuri. Iar în situaţia nerespectării obligaţiei de ridicare a bunurilor în termenul fixat de executorul judecătoresc, devin debitorii obligaţiei de a suporta/restitui cheltuielile ocazionate adjudecatarului de păstrarea, paza sau executarea acestora.

Prin procesul-verbal din 08.03.2018 executorul judecătoresc a constatat că în imobil erau persoanele fizice intimate, aceştia afirmând că le aparţin bunurile mobile găsite în imobil care nu fac obiectul executării silite, asumându-şi obligaţia să le mute, motiv pentru care au semnat procesul-verbal. Bunurile au fost date în paza administratorului-sechestru SV..., „debitorul” urmând să le ridice în cel mult 7 zile de la încheierea procesului-verbal. În mod evident proprietarii bunurilor sunt debitorii obligaţiei de a le ridica.

Astfel, este absurd a se considera că în situaţia încălcării termenului acordat intimaţilor, bunurile mobile nu pot face obiectul procedurii instituite de art. 901 C.p.c. Prin această dispoziţie legală, în opinia creditoarei, legiuitorul a intenţionat să-l pună la adăpost pe creditor de practicile abuzive al debitorului şi persoanelor care au posesia sau deţin în fapt imobilul şi nu îl eliberează în termenul stabilit, sancţionându-i pe aceştia şi dând şansa creditorului să-şi recupereze din sumele obţinute în urma vânzării bunurilor cheltuielile de executare silită şi inclusiv cheltuielile de vânzare şi remuneraţia administratorului-sechestru.

Indiferent cum a înţeles legiuitorul să se refere la aceste persoane care posed/deţin imobilul adjudecat fără să poată opune vreun drept adjudecatarului, persoană care ocupă în mod abuziv, fără niciun titlu, o locuinţă sau partea obligată să evacueze sau să predea un imobil sau persoană care ocupă imobilul sau debitor, aceştia sunt debitori ai obligaţiei de predare a imobilului liber, respectiv ai obligaţiei de ridicare a bunurilor mobile din imobil în termenul stabilit de executorul judecătoresc. Este vădită şi reaua-credinţă a debitorilor care, deşi erau obligaţi să părăsească imobilul din 09.03.2017, data actului de adjudecare, îl ocupă abuziv de la acea dată şi continuă să aibă această conduită care îi cauzează creditoarei prejudicii.

În probaţiune, au fost depuse la dosar copii  certificate de înscrisuri (f. 10-14).

Cererea a fost legal timbrată cu 20 de lei taxă judiciară de timbru (f. 2), în baza art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013.

Deşi legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinare şi nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru a formula apărări.

La data de 17.07.2018, din dispoziţia instanţei, S.C.P.E.J. .... a comunicat copia dosarului execuţional nr. ..../2018 (f. 43-200, vol. I şi f. 1-54, vol. II).

La termenul din data de 18.10.2018, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind amânată pronunţarea hotărârii pentru data de 25.10.2018 şi, ulterior, pentru data de 30.10.2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, conform Actului de adjudecare din data de 09.03.2017 emis în dosarul execuţional nr. .../2015 al B.E.J. S... (f. 49), petenta creditoare S.C. AID... S.R.L. este adjudecatar al imobilului situat în ..., str. ..., înscris în C.F. nr. ......, nr. cad. .... Actul de adjudecare a fost emis în baza Deciziei civile nr. 318/A/06.03.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. .../211/2015 (f. 54-61).

În baza titlului executoriu creditoarea a formulat cererea de executare silită înregistrată în dosar nr. ..../2018, executarea silită fiind încuviinţată prin Încheierea civilă nr. 1427/CC/08.02.2018 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../211/2018 (f. 74).

Conform procesului-verbal din data de 08.03.2018 emis în dosar execuţional nr. ..../2018 (f. 93-96), imobilul a fost predat silit creditoarei S.C. AID... S.R.L., în imobil fiind găsiţi intimaţii JE.... şi JO...., concubinul şi fiul intimatei LAM...., numitul AL..., angajat al lui JE.... şi ulterior s-a prezentat şi intimata LAM...., care a arătat că se va prezenta în următoarele zile la imobil pentru a-şi ridica bunurile mobile din interior. Bunurile mobile care au fost evidenţiate în anexa la procesul-verbal de evacuare au fost predate administratorului-sechestru SV..., iar persoanelor găsite în imobil li s-a pus în vedere să le ridice în cel mult 7 zile de la data încheierii procesului-verbal.

Prin cererea formulată în data de 26.03.2018 (f. 184-185), creditoarea a solicitat executorului judecătoresc să dea eficienţă prevederilor art. 901 C.p.c., ca urmare a neîndeplinirii de către debitoarea PI SRL .... şi persoanele prevăzute la art. 854 lit. i C.p.c. a obligaţiei de ridicare a bunurilor mobile care nu fac obiectul executării silite în termenul de 7 zile prevăzut în procesul-verbal de evacuare, în sensul scoaterii la vânzare a bunurilor cu valoare de piaţă şi a declarării ca abandonate a bunurilor fără valoare de piaţă.

Prin adresa din data de 05.04.2018 (f. 186), executorul judecătoresc a comunicat creditoarei că nu poate efectua acte de executare silită împotriva debitoarei PI SRL ...., aceasta fiind în faliment, iar cu privire la numiţii JE...., AL..., JO.... şi LAM...., a apreciat că aceştia nu au calitatea de debitori, fiind persoane la care se referă art. 854 lit. i şi art. 898 alin. 1 C.p.c., astfel că nu se pot efectua acte de executare asupra unor bunuri mobile presupus aflate în proprietatea acestora.

În drept, conform art. 854 C.p.c., „După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 853, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni: (…) i) menţiunea că, pentru adjudecatar, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau, după caz, a terţului dobânditor, ca şi împotriva oricărei persoane care posedă ori deţine imobilul adjudecat, fără a putea invoca un drept opozabil în condiţiile legii; (…)”

Conform art. 856 alin. 2 C.p.c., „La cererea adjudecatarului, acesta va fi pus în posesia imobilului adjudecat de către executorul judecătoresc, actul de adjudecare constituind titlu executoriu împotriva tuturor persoanelor arătate la art. 854 lit. i). Dispoziţiile art. 664 şi următoarele sunt aplicabile.”

Conform art. 888 alin. 2 C.p.c., „Atribuirea prin hotărâre judecătorească a unui imobil sau obligaţia de a-l preda, a-l lăsa în posesie ori în folosinţă, după caz, cuprinde şi obligaţia de evacuare a imobilului, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.”

Conform art. 898 alin. 1 C.p.c., „În vederea executării silite a obligaţiei prevăzute la art. 897, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului, va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe debitor împreună cu toate persoanele care ocupă imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fără ajutorul forţei publice, după caz, punând pe creditor în drepturile sale.” Art. 897 C.p.c. prevede că „Dacă partea obligată să evacueze ori să predea un imobil nu îşi îndeplineşte această obligaţie în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptăţit.”

Potrivit art. 899 C.p.c., „(1) Dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării şi pe care debitorul nu le ridică singur ori sunt sechestrate într-o altă urmărire, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea unui administrator-sechestru, care poate fi chiar creditorul, pe cheltuiala debitorului. Despre această măsură va fi înştiinţat creditorul în folosul căruia bunurile au fost sechestrate. (…) (3) Dacă bunurile lăsate în depozit nu sunt sechestrate în favoarea altei urmăriri, executorul va fixa, prin procesul-verbal arătat la art. 900, termenul în care debitorul trebuie să le ridice, care nu poate fi mai lung de o lună.”

Potrivit art. 901 C.p.c., „(1) Dacă debitorul nu ridică bunurile în termenul arătat în procesul-verbal prevăzut la art. 900 şi acestea au valoare de piaţă, ele vor fi scoase în vânzare, inclusiv cele care sunt insesizabile prin natura lor, potrivit regulilor din materia vânzării bunurilor mobile urmăribile. (2) Preţul bunurilor vândute, după deducerea cheltuielilor de executare silită, inclusiv a cheltuielilor de vânzare şi a remuneraţiei administratorului-sechestru, va fi consemnat pe numele debitorului, care va fi înştiinţat despre aceasta potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor. Dispoziţiile art. 900 se aplică în mod corespunzător. (3) Bunurile care nu au valoare de piaţă sunt declarate abandonate. De asemenea, la cererea creditorului, executorul judecătoresc poate declara abandonate bunurile mobile care au valoare de piaţă şi nu au fost revendicate de debitor sau de altă persoană care ar dovedi calitatea de proprietar, în termen de 4 luni de la data încheierii procesului-verbal de predare silită. (4) Despre toate acestea va fi înştiinţat şi debitorul, potrivit dispoziţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi organul financiar local pentru a prelua bunurile abandonate. Dispoziţiile art. 780 se aplică în mod corespunzător.”

Conform art. 56 din Legea nr. 188/2000, „(1) Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuţiile prevăzute la art. 7 lit. b) - i) se motivează, dacă părţile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. (2) În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc. (3) Judecarea plângerii se face cu citarea părţilor. (4) Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului. (5) Executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.”

Art. 7 din Legea nr. 188/2000 prevede că „Executorul judecătoresc are următoarele atribuţii: (…) i) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.”

În speţă, instanţa reţine că este incontestabil faptul că intimaţii JE...., JO.... şi LAM.... au calitatea de persoane împotriva cărora actul de adjudecare constituie titlu executoriu, în sensul art. 854 lit. i C.p.c., la momentul evacuării aceştia posedând imobilul fără a putea invoca un drept opozabil creditoarei. Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 897-898 C.p.c., aceştia au fost evacuaţi din imobil la data de 08.03.2018.

Divergenţa ivită între creditoare şi executorul judecătoresc priveşte sensul noţiunii de debitor utilizată la art. 899-901 C.p.c., având în vedere că la momentul evacuării intimaţilor JE...., JO.... şi LAM.... în imobil au rămas bunuri mobile aflate în proprietatea acestora, aspect necontestat în cauză, bunuri care nu au făcut obiectul executării silite şi care au fost date în păstrarea unui administrator-sechestru.

Instanţa constată că prin procesul-verbal de evacuare din data de 08.03.2018 a fost instituită obligaţia de ridicare a bunurilor mobile în termen de 7 zile de la data încheierii procesului-verbal. Deşi s-a consemnat că această obligaţie este în sarcina debitorului, care în cadrul procedurii de executare silită derulată în dosarul execuţional nr. ..../2018 a fost intimata S.C. PI SRL ...., în prezent în faliment, prin acelaşi proces-verbal s-a reţinut că bunurile mobile sunt ale persoanelor care au locuit în imobil, intimaţii JE...., JO.... şi LAM.....

Prin urmare, este evident că obligaţia nu este instituită în sarcina debitoarei societate comercială în faliment, iar actele de executare silită care urmau a fi efectuate asupra bunurilor mobile nu afectează patrimoniul acesteia, ci patrimoniul persoanelor fizice proprietare ale acestor bunuri.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanţa apreciază, în concordanţă cu interpretarea creditoarei, că dispoziţiile art. 899-901 nu se referă numai la debitor, stricto sensu, parte a procedurii de executare silită, ci la debitorul obligaţiei de ridicare a bunurilor mobile care nu fac obiectul executării silite şi care, ca în prezenta cauză, se pot afla nu doar în proprietatea debitorului, ci şi a persoanelor prevăzute la art. 854 lit. i C.p.c. care au, asemenea debitorului, obligaţia de evacuare a imobilului, conform art. 856 alin. 2 şi art. 888 alin. 2 C.p.c. Faptul că obligaţia de evacuare a unui imobil nu este completă fără ridicarea bunurilor mobile din interior reiese fără putinţă de tăgadă din aceea că legiuitorul a înţeles să reglementeze în mod detaliat la capitolul privind predarea silită a bunurilor imobile situaţia în care în imobilul supus executării se găsesc mobile care nu formează obiectul executării şi care nu sunt ridicate de bună-voie.

Conţinutul obligaţiei de evacuare a imobilului cuprinde, în opinia instanţei, şi obligaţia de ridicare a bunurilor mobile, iar cât timp dispoziţiile art. 897 C.p.c. se referă la partea obligată să evacueze ori să predea un imobil, care poate fi nu doar debitorul, astfel cum s-a reţinut, ci şi persoanele prevăzute la art. 854 lit. i C.p.c., instanţa apreciază că referirea exclusiv la debitor din cuprinsul dispoziţiilor art. 899-901 C.p.c. este o omisiune a legiuitorului. Interpretarea că aceste dispoziţii se referă numai la debitorul parte în procedura de executare silită ar restrânge conţinutul obligaţiei de evacuare a imobilului de către persoanele prevăzute la art. 854 lit. i C.p.c., cât timp debitorul care nu este proprietarul bunurilor mobile nu poate fi obligat să le ridice, în această situaţie creditorul văzându-se în imposibilitate de a prelua imobilul cu toate atributele dreptului de proprietate pe care l-a dobândit prin actul de adjudecare, fiindu-i îngrădită folosinţa de existenţa unor bunuri mobile care nu ar putea fi executate silit.

În consecinţă, instanţa constată ca fiind nefondat refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 901 C.p.c., fiind incidente dispoziţiile art. 56 alin. 2 raportate la art. 7 lit. 1 din Legea nr. 188/2000, motiv pentru care va fi admisă plângerea formulată de creditoare şi va fi obligată Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti ...., prin executorii judecătoreşti ...., la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 901 Cod de procedură civilă, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor art. 899 alin. 3 C.p.c. de către debitorii obligaţiei de ridicare a bunurilor mobile găsite în interiorul imobilului executat silit şi care nu au făcut obiectul procedurii de executare silită.

Va fi respinsă ca neîntemeiată cererea creditoarei petente de restituire a taxei judiciare de timbru întrucât nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 45 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, situaţia din prezenta cauză negăsindu-şi corespondent în vreunul din cazurile prevăzute, iar plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc nu poate fi asimilată unei contestaţii la executare. În orice caz, lit. f a art. 45 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxa judiciară de timbru se restituie atunci când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, ori prezenta hotărâre este supusă apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea formulată de petenta S.C. AI..S.R.L., C.U.I. …. cu sediul procesual ales în ..., prin avocat RV ...., în contradictoriu cu intimaţii Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti ...., cu sediul în ...,  S.C. PI SRL .... C.U.I…..societate în faliment, cu sediul procesual la lichidatorul judiciar …., LAM...., JO...., ambii cu domiciliul în ..., şi JE...., cu domiciliul în….

Obligă Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti ...., prin executorii judecătoreşti ...., la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 901 Cod de procedură civilă.

Respinge ca neîntemeiată cererea petentei de restituire a taxei judiciare de timbru.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-Napoca.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2018.