Recurs. Antrenarea răspunderii solidare a administratorului societăţii care, cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei

Decizie 326 din 12.04.2019


Recurs. Antrenarea răspunderii solidare a administratorului societăţii care, cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei

- art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015

- art. 5 pct. 29 şi art. 67 din Legea nr. 85/2014

În cadrul procedurii fiscale, antrenarea răspunderii solidare a administratorului intervine în temeiul art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015, condiţiile fiind diferite de antrenarea răspunderii administratorului în procedura insolvenţei, întrucât nu este condiţionată de existenţa unei legături de cauzalitate între fapta administratorului şi ajungerea societăţii în insolvenţă.

Premisa antrenării răspunderii solidare o constituie starea de insolvabilitate în care se află societatea, iar fapta ilicită constă în neîndeplinirea de către administratorul societăţii a obligaţiei legale a acestuia de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei.

 Este dovedită reaua credinţă când reclamantul, deşi unic asociat cu o cotă de participare de 100%, a ţinut adunarea asociaţilor la care s-a hotărât formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei la aproximativ 5 zile după ce a primit decizia de antrenare a răspunderii solidare, coroborat cu faptul că societatea a fost somată în mod repetat de către organele fiscale, cu privire la achitarea obligaţiilor fiscale restante, fără ca administratorul reclamant să răspundă ori să facă vreun demers în vederea achitării lor ori a declarării insolvenţei.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 326 din 12 aprilie 2019

Prin Sentința nr. (...)/CA/07.06.2018, Tribunalul (...) a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) - Serviciul Fiscal Orășenesc (...).

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul (...) a reţinut următoarele:

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. (...)/04.12.2017, AJFP (...) - Serviciul Fiscal Orăşenesc (...) a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului (...) în calitate de administrator al SC (...) SRL în vederea realizării creanţelor fiscale în sumă de 232.142 lei, în temeiul art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea 207/2015.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. (...)/05.02.2018.

Instanţa a reţinut că din interpretarea art. 25 al. 2 lit. c) din Legea 207/2015, rezultă că pentru angajarea răspunderii administratorului în temeiul acestei dispoziţii legale, se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: societatea să se afle în stare de insolvabilitate, administratorul nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, iar această atitudine a administratorului să fie rezultatul relei credințe.

În speţa de faţă, debitorul SC (...) SRL al cărei administrator este reclamantul a fost declarat insolvabil fără bunuri urmăribile, prin Procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.  (...)//17.10.2017 întocmit de Serviciul Fiscal Orăşenesc (...), societatea figurând cu obligaţii fiscale în sumă de 184.006 lei.

Din analiza obligaţiilor fiscale înregistrate de debitoare a rezultat că aceasta figurează la data de 25.07.2017, cu obligaţii fiscale de 232.142 lei, reprezentând debite în sumă de 226.882 lei şi accesorii în sumă de 5.260 lei.

Aşadar, s-a reţinut că la data de 25.07.2017, până la data declarării în stare de insolvabilitate fără bunuri urmăribile, prin Procesul verbal de declarare în stare de insolvabilitate nr.  (...)//17.10.2017 – adică în perioada din care datează datoriile bugetare ale SC (...) SRL administrator al societăţii a fost (...), iar acesta, a efectuat ultima plată în sumă de 8.956 lei, în data de 16.09.2017, la poprire, deşi au fost emise somaţii nr.  (...)/31.07.2017 -(...)/31.10.2017 în baza titlurilor executorii şi au fost înfiinţate popririle nr. (...)/07.09.2017 -(...)/25.10.2017 asupra conturilor bancare, însă nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.

Pentru lămurirea situaţiei reclamantul ca administrator al SC (...) SRL a fost notificat de organul fiscal, însă nu s-a prezentat la cele două invitaţii.

Reclamantul susţine că nu a manifestat rea-credinţă şi în acest sens invocă procesul verbal al adunării asociaţilor din 16.11.2017 prin care a hotărât deschiderea procedurii insolvenţei, însă nu depune în probaţiune acest document. Se constată că reclamantul a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, data înregistrării acestei cereri la instanţă fiind ulterioară emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. (...)/04.12.2017, respectiv la data de 15.12.2017, invocând „timpul scurt de la întâlnirea din octombrie … în noiembrie a fost convocată AGA pentru deschiderea procedurii insolvenţei”.

Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a întreprins nici un demers pentru a achita obligaţiile fiscale ale debitoarei, deşi a fost somat, s-au înfiinţat popriri asupra conturilor bancare. Acesta fiind invitat de organul fiscal, nu s-a prezentat la audiere, astfel că nu şi-a exprimat punctul de vedere în conformitate cu art. 9 din Legea 207/2015, cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei. Reclamantul până la data emiterii deciziei contestate a făcut doar o plată de 8956 lei, în data de 16.09.2017 - poprire, în cadrul procedurii de executare silită, nu a solicitat eşalonarea plăţii.

În calitate de administrator al societăţii SC (...) SRL, reclamantul (...), constatând că este în imposibilitate de a achita sumele restante nu a întreprins nici un demers şi nu şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei conform Legii 85/2014.

În acord cu prevederile legale, respectiv Ordinul 127/2014 cap. III, pct. 3, 4 lit. b), pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare, se constată că organul fiscal în mod corect a identificat persoana care a deţinut calitatea de administrator a societăţii SC (...) SRL şi care, în perioada exercitării mandatului, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, deşi obligaţiile restante sunt certe, lichide şi exigibile la data declarării stării de insolvabilitate, în cuantum de 232.142 lei. Administratorul răspunde solidar cu debitoarea SC (...) SRL pentru neîndeplinirea obligaţiei legale.

Reaua-credinţă rezultă din comportamentul reclamantului care în calitate de administrator, nu a respectat prevederile legale.

Raportat la aceste aspecte, instanţa a constatat că în mod corect s-a emis de organul fiscal decizia nr. (...)/04.12.2017 de atragere a răspunderii solidare a reclamantului (...) cu debitorul declarat insolvabil SC (...) SRL.

Pentru aceste motive, instanţa a constatat că este neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul (...), în temeiul prev. art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004, actele administrative atacate fiind legale.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul (...), solicitând admiterea recursului şi admiterea acțiunii astfel cum a fost formulate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurentul arată că motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedura civilă, instanţa de fond fiind superficială în analiza cauzei, sentința atacată necuprinzând în mod real motivele care au dus la soluția atacată.

Recurentul precizează că organul fiscal a emis Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. (...)/04.12.2017, reținând starea de insolvabilitate a societății şi presupusa sa rea-credinţă în ajungerea acesteia la starea de insolvabilitate.

Menționează că a dovedit că nu a manifestat rea-credință în nici un fel, dovada fiind procesul verbal al adunării asociaților din data de 16.11.2017 prin care a hotărât deschiderea procedurii insolvenţei şi a depus pe rolul Tribunalului (...) cerere de deschidere a procedurii insolvenţei în data de 15.12.2017 dosar nr. (...)/2017.

Pe de altă parte, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei se dovedește faptul că situația de insolvabilitate a fost cauzată de către conjunctura economică, el a achitat salariile angajaţilor la zi, a achitat furnizorii şi nu a făcut altceva decât să încerce redresarea societăţii. Din extrasele de cont rezultă care a fost rulajul firmei, iar din balanţă faptul că nu există o rea-credinţă din partea sa în ascunderea averii societăţii sau a altor acţiuni ilicite.

Apreciază că din analiza normei legale incidente se desprinde concluzia că pentru atragerea răspunderii solidare în calitate de asociat şi administrator, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile, imobile aflate din proprietatea acesteia, precum şi reaua-credință a persoanei obligate solidar.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 207/2015 trebuie dovedite condiţiile generale ale răspunderii, respectiv fapta, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi reaua-credinţă.

Din analiza deciziei de răspundere în solidar, organul fiscal nu descrie care sunt acţiunile ce denotă reaua sa credință.

Consideră că nu se poate vorbi de rea credinţă atât timp cât a colaborat cu organul fiscal, a întreprins demersuri, însă, din păcate, societatea nu deţine fonduri suficiente pentru a achita nici măcar eșalonat datoria născută faţă de AJFP. Condiţia relei-credințe nu poate rezulta din nedepunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva societăţii, întrucât aceasta a fost depusă imediat ce partea de contabilitate a fost finalizată.

De asemenea, face referire la Decizia nr. (...)/09.06.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a hotărât că pentru angajarea răspunderii solidare a administratorilor şi asociaților, în conformitate cu art. 27 alin. 1 lit. b) Cod procedură fiscală pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acesteia, precum şi reaua-credinţă a persoanei obligate solidar.

Or, în speţă, din cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate, organul fiscal nu a indicat în concret şi nu a dovedit implicarea lui în ajungerea societăţii în stare de insolvabilitate, ci s-a rezumat doar la a descrie situaţia de fapt şi de drept numai din punct de vedere teoretic, fără să demonstreze legătura de cauzalitate dintre declararea insolvabilității societății şi fapta lui, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea în solidar cu societatea.

Recurentul mai arată că în speţă nu a fost respectată procedura de invocare a răspunderii în solidar prevăzută de OPANAF nr. 127/2014.

În drept, recurentul invocă prevederile art. 488 şi urm. Cod procedură civilă.

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) – Serviciul Fiscal Orăşenesc (...) nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat recursul ca fiind neîntemeiat din următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate vizând neîndeplinirea condiţiilor răspunderii solidare, respectiv a condiţiei existenţei relei credinţe şi a legăturii de cauzalitate, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prima instanţă a reţinut că debitorul SC (...) SRL al cărei administrator este recurentul reclamant a fost declarat insolvabil fără bunuri/venituri urmăribile, prin Procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.  (...)//17.10.2017 întocmit de Serviciul Fiscal Orăşenesc (...), societatea figurând cu obligaţii fiscale în sumă de 184.006 lei.

Din analiza obligaţiilor fiscale înregistrate de debitoare a rezultat că, la data de 16.11.2017, aceasta figurează cu obligaţii fiscale de 232.142 lei, reprezentând debite în sumă de 226.882 lei şi accesorii în sumă de 5.260 lei, a căror scadenţă a fost la data de 25.07.2017.

S-a reţinut că la data de 25.07.2017 (data scadenţei datoriilor fiscale), şi până la data declarării stării de insolvabilitate, administrator al societăţii a fost dl. (...).

Acesta, a efectuat ultima plată în sumă de 8.956 lei, în data de 16.09.2017, prin poprire. S-a mai reţinut că, deşi au fost emise somaţii nr.  (...)//31.07.2017-(...)/31.10.2017, în baza titlurilor executorii şi au fost înfiinţate popririle nr. (...)/07.09.2017-(...)/25.10.2017 asupra conturilor bancare, iar obligaţiile fiscale erau certe, lichide şi exigibile, recurentul reclamant nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, faţă de imposibilitatea achitării obligaţiilor restante. S-a mai reţinut că acesta nu s-a prezentat la audieri pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aceste fapte şi împrejurări.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015, răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, potrivit acestui text normativ, nu constituie o condiţie, pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, existenţa unei legături de cauzalitate între activitatea administratorului în gestionarea societăţii şi intrarea acesteia în stare de insolvabilitate, nici existenţa unei vinovăţii sub forma relei credinţe a administratorului în ajungerea societăţii în stare de insolvabilitate.

Într-adevăr, pentru antrenarea răspunderii administratorului în procedura specială a insolvenţei, este necesară existenţa unei legături de cauzalitate între modul de îndeplinire a mandatului de administrator şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă (acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile – art. 5 pct. 29 Legea nr. 85/2014).

Însă, în cadrul procedurii fiscale, în speţa dedusă judecăţii, antrenarea răspunderii solidare a administratorului intervine în temeiul art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015, condiţiile fiind diferite.

Premisa antrenării răspunderii solidare o constituie starea de insolvabilitate în care se află societatea, respectiv este insolvabil debitorul ale cărui venituri şi/sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile, noţiune distinctă de cea de insolvenţă.

Fapta ilicită, ce determină antrenarea răspunderii solidare, constă în neîndeplinirea de către administratorul societăţii a obligaţiei legale a acestuia de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei.

Solicitarea trebuie să vizeze obligaţiile fiscale aferente perioadei de exercitare a mandatului, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Prejudiciul constă în neîncasarea la bugetul de stat a creanţelor fiscale ale societăţii insolvabile. Legătură de cauzalitate există între neîndeplinirea obligaţiei de a cere deschiderea insolvenţei şi prejudiciu, respectiv neîncasarea creanţelor fiscale, şi nu între activitatea de gestionare a societăţii şi starea de insolvabilitate, contrar susţinerilor recurentului reclamant.

În speţă, SC (...) SRL are obligaţii fiscale scadente la 25.07.2017, în sumă de 184.006 lei. De asemenea, aceasta nu are venituri sau bunuri urmăribile, potrivit procesului verbal de insolvabilitate necontestat.

Potrivit art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel: a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Debitorul aflat în stare de insolvenţă, în baza art. 67 din Legea nr. 85/2014, este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor legii, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.

Faţă de aceste prevederi legale, rezultă că societatea SC (...) SRL avea la dispoziţie un termen maxim de 90 de zile de la data scadenţei obligaţiilor fiscale, pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, termen ce s-a împlinit la 25.10.2017. Până la împlinirea acestui termen, societatea nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost depusă abia două luni mai târziu, la data de 15.12.2017, potrivit Încheierii nr. 483/F/2017 a Tribunalului (...) pronunţată în dosarul nr. (...)/2017.

Textul normativ solicită ca fapta ilicită, respectiv nesolicitarea deschiderii procedurii insolvenţei, să fie făcută cu rea credinţă.

Or, în speţă, reaua credinţă este dovedită, aşa cum reţine şi instanţa de fond, prin faptul că recurentul reclamant, deşi unic asociat cu o cotă de participare de 100%, a ţinut adunarea asociaţilor la care s-a hotărât formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei abia la data de 16.11.2017, la aproximativ 5 zile după ce a primit decizia de antrenare a răspunderii solidare, comunicată la 10.11.2017, potrivit confirmării de primire depuse la fila 162 recurs.

Această atitudine coroborată cu faptul că societatea, al cărei unic administrator şi asociat era, a fost somată în mod repetat de către organele fiscale, încă din 07.08.2017, apoi la data de 11.09.2017 cu privire la achitarea obligaţiilor fiscale restante (fila 172 - 173 şi 196 dosar recurs), fără ca administratorul reclamant să răspundă ori să facă vreun demers în vederea achitării obligaţiilor fiscale ori a declarării insolvenţei, precum şi lipsa de răspuns la invitaţia în vederea audierii pentru data de 27.10.2017, când ar fi avut posibilitatea exprimării apărărilor şi a lămuririi situaţiei, denotă reaua credinţă a recurentului reclamant în neîndeplinirea obligaţiei de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei.

Instanţa nu a reţinut ca întemeiate nici motivele de recurs legate de încălcarea procedurii de antrenare a răspunderii solidare stabilite prin Ordinul ANAF nr. 127/2014, cât timp recurentul reclamant nu a arătat care sunt dispoziţiile legale nerespectate, nefiind identificate, din oficiu, motive de nulitate absolută a actelor administrative contestate.

Faţă de cele reţinute, Curtea a apreciat că instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015, motivele de recurs fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 398 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca neîntemeiat recursul declarat şi, totodată, a luat act de faptul că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.