Pretenţii

Sentinţă civilă 61 din 13.01.2011


Dosar nr. 292/62/2009 (Număr în format vechi 5053/2010)

Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr. 2991

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 61

Şedinţa publică din 13 Ianuarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE M.M.

Grefier D. C.

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile formulate de reclamanta Banca ... prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu sediul în Bucureşti, str.Negru Vodă, nr.3, bl.Corp A3, et.II, sector 3, în contradictoriu cu pârâta G. E. domiciliată în ..., str... nr...., jud....având ca obiect pretenţii, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei dispuse prin  Sentinţa civilă nr... pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr.....

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile pe fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 6 ianuarie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Prin  acţiunea civilă formulată de reclamanta Banca Română de Scont SA  - reprezentată prin lichidator Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar  , în contradictoriu cu  pârâta G. E.  , obligarea pârâtei la plata sumei  de 117.214,31 euro , sumă reprezentând prejudiciul cauza băncii prin abuz în timpul exercitării funcţiei , constând în neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu  ori îndeplinirea acestora în dauna băncii  ; s-a solicitat  aplicare sechestrului asigurător pe averea pârâtei .

În motivarea cererii s-a arătat că  pârâta , în calitate  de angajată a Băncii ... , în funcţia de director la Sucursala  ...  a acordat SC ...  un credit pentru investiţii în sumă de 200.000 euro , fără respectarea normelor bancare : astfel , dosarul de acordare a creditului  a fost repartizat  economistului de credite C. D. , deşi competenţa de întocmire a referatului de creditare revenea administratorului de credite L. C. C ; comitetul de credite al sucursalei – din care făcea parte şi pârâta a aprobat acordarea în aceeaşi zi a creditului  , în acest sens fiind emisă hotărârea prin care s-a aprobat creditul de investiţii  , în condiţiile în care competenţa  de aprobare a creditelor de către sucursale era până la suma de 100.000.000 lei vechi  , iar dosarul de creditare a fost abia ulterior înaintat Centralei....

 care ar fi fost competentă . Se mai arată că , creditul acordat a fost garantat cu  o ipotecă de rang I asupra imobilului  situat în Sighişoara , str. .. ,nr.... , fără a se fi făcut în prealabil o evaluare a imobilului .

Se susţine că  prejudiciul cauza băncii constă în faptul că pârâta nu a înregistrat acest contract de ipotecă în cartea funciară , neefectuând nici un demers în acest sens  , astfel  încât banca a pierdut rangul ipotecii la executare silită ( întrucât în Cf asupra imobilului menţionat era deja înscrisă ipoteca în favoarea Băncii Comerciale  Române ) .

Se precizează  că acest contract de creditare  are nr. 386/16.02.2001 . 

Banca a formulat plângere penală împotriva pârâtei  ,  plângere care  a fost înaintată în instanţă  , sub aspectul săvârşirii de către pârâtă a  infracţiunii de acordare a creditelor bancare  cu nerespectarea legii  sau  a normelor bancare  ,însă în cursul judecăţii penale ,  fapta a fost dezincriminată . 

În drept au fost invocate prevederile art. 20 Cod de procedură penală, art. 270 din legea nr. 53/2003 şi art. 109 Cod de procedură civilă .

Prin întâmpinarea formulată de reclamantă , aceasta a solicitat precizarea temeiurilor legal pe care este întemeiată cererea  ,  şi a invocat  excepţia privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant , lipsa calităţii  procesuale active  a reclamantei creditoare ,  excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescrierii dreptului materiale la acţiune  pe fondul cauzei solicitând  respingerea acţiunii ca nefondată , cu obligarea  reclamantei  la plata cheltuielilor de judecată .

Cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov , reclamanta  în cauză a solicitat  declinarea competenţei în favoarea judecătoriei Sighişoara  , având în vedere că prin sentinţa penală  pronunţată de această din urmă instanţă  în cauza având ca obiect  plângerea penală promovată faţă de pârâtă  , a fost lăsată nesoluţionată  acţiunea civilă .  De asemeni s-a precizat de către reclamantă  că acţiunea dedusă judecăţii înţelege să o întemeieze pe prevederile art. 998 Cod civil .

Prin sentinţa civilă nr. 784/ M/ 30.04.2009 pronunţată de tribunalul Braşov în dosarul nr. 292/65/2009  , faţă de precizarea făcută de reclamantă privitoare la faptul că  se solicită în cauză angajarea răspunderii delictuale civile a pârâtei  , în temeiul  art. 5 Cod de procedură civilă  a fost declinată competenţa de soluţionare  a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighişoara .  Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă cu urmare  a respingerii recursului declarat de pârâtă , prin decizia civilă nr. 764/R/ 28 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov .

După înregistrarea cauzei pre rolul Judecătoriei Sighişoara , reclamanta şi-a precizat  pretenţiile , arătând că acestea sunt în valoare de 443.187,3 lei RON.

Pârâta a formulat o nouă întâmpinare , reiterând considerentele  expuse prin întâmpinarea depusă în faţa Tribunalul Braşov şi invocând în plus excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei de soluţionare  a cauzei .

Prin sentinţa  civilă nr. 808/ 27 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Sighişoara a fost  admisă excepţia de necompetenţă materială  a acestei instanţe  de soluţionare a cauzei  , reţinându-se că , faţă de valoarea  obiectului pricinii , competenţa materială  revine  tribunalului, astfel încât s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Mureş . 

După înregistrarea cauzei pe rolul  Tribunalului Mureş , printr-un înscris denumit „precizări/ concluzii „ , reclamanta şi-a expus  poziţia faţă de  excepţiile invocate de pârâtă .

Se arată prin acest înscris că în ceea ce priveşte temeiul juridic al cererii deduse judecăţii , această acţiune este întemeiată pe prevederile art. 998 , 999 Cod civil şi art. 20 Cod de procedură penală , precizându-se că nu sunt incidente în speţă prevederile legii falimentului  , întrucât pârâta nu face parte din categoria persoanelor care intră sub incidenţa acestei legi . 

Se mai arată că , prin precizările depuse  la dosarul cauzei , s-a arătat că valoarea prejudiciului este de 525.861,55 lei , sumă compusă din capitalul neîncasat plus  dobânda contractuală  , potrivit contractului de credit , dobândă calculată până la data de 16.05.2005  - data deschiderii falimentului .

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant , se arată că  a fost  făcută în cauză dovada în acest sens , respectiv a fost depusă  sentinţa  civilă nr. ...a Tribunalului Braşov prin care  Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a fost desemnat în calitate de lichidator al Băncii Române de Scont  SA.

Referitor la  excepţia lipsei calităţii procesuale active  se arată că  sub acest aspect  s-a solicitat unirea acestei excepţii cu fondul  , întrucât se impune administrarea de probe sub acest aspect .

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii , din perspectiva  incidenţei prevederilor art. 270 Codul muncii  , se susţine că aceasta este neîntemeiată , faţă de temeiul juridic precizat al cererii introductive , aşa cum a fost acesta precizat ; pe de altă parte , fiind în fapt formulată ca o apărare de fond a pârâtei , s-a justifica unirea cu fondul şi a acestei excepţii .

Cu privire la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune , se arată că  acest termen se impune  a fi socotit de la data la care  s-a dispus  deschiderea procedurii falimentului , prin urmare excepţia este neîntemeiată .

Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 , se arată că  se impune respingerea acestei cererii , întrucât  nu este vorba de o acţiune  a unui creditor  împotriva băncii .

Pârâta a formulat concluzii scrise  cu privire la excepţiile  pe care le-a invocat  , arătând că nu mai înţelege să susţină în cauză decât excepţiile privitoare la lipsa calităţii  procesuale active  şi a presc5ripţiei dreptului material la acţiune . 

Faţă de excepţiile invocate , potrivit prevederilor art. 137 Cod de procedură civilă , cedent şi ... –în calitate  de cesionar  , pentru preţul de 211.929 euro  , cu aceeaşi ocazie fiind cesionate  şi toate instanţa a procedat la punerea  acestora în discuţia părţilor ,  şi la termenul  de judecată din data de 8 ianuarie 20100 , a rămas în pronunţare asupra excepţiilor  , apreciind că nu se justifică unirea cu fondul a excepţiilor privitoare la lipsa calităţi procesuale active a reclamantei .

Având în vedere natura celor două excepţii , instanţa  apreciază că  se impune a se  pronunţa cu precădere asupra excepţiei referitoare la lipsa calităţii  procesuale active a reclamantei .

Faţă de această excepţie  , se reţin următoarele :

Prin cererea de chemare în judecată şi prin precizările ulterioare , reclamanta a arătat că pretenţiile formulate faţă de pârâtă rezidă din prejudiciul  cauzat Băncii Române de Scont  prin încheierea contractul de credit nr. ... încheiat între BRS_ Sucursala ...şi  SC ...  .

Referitor la acest contract , în valoare  de 208.323 euro  , se poate constata că a  fost , prin contractul de cesiune  nr. 2/ 14.11.2003 , încheiat între BRS prin lichidator – în calitate  de garanţiile legale constituite de SC ...SA Braşov la contractul de credit ; ulterior valorare cesiunii de creanţă s-a modificat  prin actul adiţional  nr. 1/2006  , în sensul diminuării ei la valoarea de 111.733 euro, fiind păstrate garanţiile imobiliare şi mobiliare . 

De asemeni ,  instanţa  constată că , prin cererea depusă la Judecătoria Sighişoara în dosarul penal nr. 11437 2005 , reclamanta  a arătat că Banca Română de Scont şi-a recuperat integral creanţa faţă de SC ...  , creanţă rezultată din contractul de credit nr..  , precizând că a rămas fără obiect judecarea acţiunii civile  alăturate cele penale  . 

Este real că prin acest contract de cesiune  s-a reglementat situaţia debitului restant al SC ... SA  faţă de reclamantă , însă instanţa  are în vedere faptul că în dosarul penal nr. 114372005 al Judecătoriei Sighişoara , reclamanta s-a constituit parte civilă în cauză faţă de pârâta  din prezent cauză ( inculpată în respectivul dosar) , cu suma de 103.877 , 87 euro ( reprezentând suma neîncasată din creanţă  şi 46,960 , 45 euro  dobânda aferentă ) , ulterior sumă precizată la valoarea de 117,214, 31 euro  ( adică suma indicată în cererea introductivă ce formează obiectul prezentei cauze )  şi de asemeni că în acest dosar penal reclamanta a menţionat  că prejudiciul  produs prin încheierea contractului de credit nr. 380/ 2001 a fost integral recuperat .

Instanţa  arată că , calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi  între reclamant  şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii ,  iar  din justificarea calităţii procesuale - prin indicare pretenţiilor  şi a împrejurărilor de fapt şi de drept  pe care se bazează aceste pretenţii  ,  decurge îndreptăţire pe care reclamanta o are de a formula cererea faţă de pârâtă .

Având în vedere însă cesionarea contractului de credit  nr. 380/2001 ca şi faptul că reclamanta a fost cea care a arătat în faţa instanţei  penale că nu mai are pretenţii  decurgând din acest credit , reiese că aceasta nu mai justifică nici un drept  de a solicita repararea prejudiciului ( care a fost integral reparat )  , lipsind astfel identitate între persoana reclamantei  şi persoana titulară a dreptului de a obţine despăgubiri .

În consecinţă , instanţa  conchide că este întemeiată excepţia  invocată în cauză privitoare la lipsa calităţii  procesuale active a reclamantei  , şi pe cale de consecinţă va dispune admiterea acesteia .

Faţă de soluţia adoptată cu privire la această excepţie , instanţa  apreciază că nu se mai impune analizarea celei de-a doua excepţii invocate , respectiv cea a prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pentru considerentele mai sus arătat , instanţa  urmează a respinge  acţiunea formulată de reclamanta banca Română ... –prin  lichidator , în contradictoriu cu pârâta G. E. , ca fiind formulată  de o persoană  lipsită de calitate procesuală  activă .

Reclamanta fiind în culpă procesuală  , în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă , urmează a fi obligată la plata sumei de 5000 lei în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată ,constând în onorariu avocaţial .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Banca Română ... ( cu sediul în ..., str. .. nr... jud.... reprezentată prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu sediul în Bucureşti, str.Negru Vodă, nr.3, bl.Corp A3, et.II, sector 3.

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta Banca Română de Scont ( cu sediul în Braşov, str. Piaţa Sfatului, nr.26, jud.Braşov), reprezentată prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu sediul în Bucureşti, str.Negru Vodă, nr.3, bl.Corp A3, et.II, sector 3, în contradictoriu cu pârâta G. E. domiciliată în ... str..., nr..., jud....ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Obligă reclamanta la plata sumei de 5.000 lei în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi 13 Ianuarie 2011

PREŞEDINTE M.M.

Grefier D. C.

Red.MM

Tehnored.14.02.2011/CDG/4 ex.