Actiune in constatare

Asupra apelului civil de faţă;

Prin  sentinţa civilă nr. X/05.12.2018, pronunţată de Judecatoria Caracal, în dosar nr. X/207/2017,  s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii R L D şi R I , domiciliaţi  în mun. C,  jud. O,  în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul C prin Primar şi pârâta N A, domiciliată în Mun. B.

S-a constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra:

- imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1478 m.p.(din care 1143m.p tern arabil şi 335 m.p.vie), teren situat în C,  jud O cu următoarele vecinătăţi la E-D N şi C V, N-R S şi R I , V-nr. cad.X; S-R şi nr.cad.X.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 13.09.1972 între reclamanţii R S şi R I în calitate de cumpărători şi autoarea P O M-O in calitate de vânzătoare a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.X din la Notariatul de Stat local C, având ca obiect imobilul compus din casă de locuit cu 7 camere şi dependinţe,  precum şi suprafaţa de teren de 2500 mp. imobile situate în C,  jud. O, aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei fila 8.

Observând copiile registrelor agricole din perioada anilor 1964 – 1970; 1971 – 1975,  înaintate de pârâta UAT C instanţa a constatat că autoarea P O M-O era înscrisă în perioada 1966 – 1972 în registrul agricol cu o  suprafaţă de teren de 4800 mp imobilul fiind situat în  Municipiul C,

Autoarea P O M-O, a decedat la data de 23.01.1987, în calitate de moştenitori ai acesteia rămânând pârâta N A  şi numita I M M, aspect ce rezultă din certificatul de moştenitor nr.X/17.06.1987 depus la dosarul cauzei fila 104. În ceea ce priveşte masa succesorală rămasă ca  urmare a decesului acestei autoare aceasta cuprinde exclusiv  bunuri mobile.

Instanţa a reţinut că numita I M M a decedat la data de 26.06.1991 iar din sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale depusă la dosarul  cauzei fila 187 nu reiese ca în urma decesului acesteia să fii rămas moştenitori.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorilor G M (fila 46) şi G E (fila 47), persoane care sunt vecini ai reclamanţilor, aceştia din urmă au folosit nu doar terenul înscris în contractul de vânzare cumpărare încheiat cu autoarea P O M-O ci întreaga suprafaţă de teren aflată în proprietatea acesteia, în anul 1976, terenul fiind împrejmuit integral cu gard despărţitor.

Din depoziţiile martorilor rezultă că, de la începerea posesiei asupra terenului până în prezent configuraţia terenului nu a fost schimbată iar între reclamanţi şi vecinii acestora nu au existat până în prezent litigii cu privire la grăniţuirea suprafeţei de teren posedate.

Cu privire la soluţionarea prezentei cauze sub aspect procedural, instanţa are în vedere că  Decizia nr. X/2015 pronunţată la data de 5 octombrie 2015 de ÎCCJ prin care a fost admis recursul în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. X/2015, prin care s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1050-1053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art. 76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1050-1053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil”.

În ceea ce priveşte legea civilă aplicabilă în cauză instanţa a observat că din interpretarea  art.6 alin.4 din Codul civil din 2009 uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse în întregime dispoziţiilor legale care le-au instituit. 

Totodată instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art.82 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind  Codul Civil şi observă că potrivit textului legal anterior menţionat pentru situaţiile în care posesia a început anterior intrării în vigoare a noului Cod Civil, sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Având în vedere că în prezenta cauză posesia reclamanţilor asupra imobilului teren în litigiu este anterioară intrării în vigoare a  Legii 287/2009 privind  Codul Civil, instanţa a apreciat ca fiind aplicabile în cauză dispoziţiile Codului Civil de la 1864.

Instanţa a reţinut ca în sistemul Codului Civil de la 1864 uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani aşa cum este reglementat în art.1890 C.civ. este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea credinţă.

Potrivit art. 1890 C. civ., toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.

Textul legal reglementează, aşadar, un mod de dobândire a proprietăţii – uzucapiunea de 30 de ani, care, pentru a produce efecte, nu necesită existenţa unui titlu, şi nici dovada bunei credinţe a celui care o invocă. Singura condiţie necesară pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiune este, potrivit art. 1847 C. civ., este ca cel care uzucapează să fi exercitat o posesie care să întrunească următoarele cerinţe: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar şi care să fi fost exercitată minim 30 de ani.

În ceea ce priveşte regularitatea posesiei, instanţa a reţinut că aceasta se prezumă, reclamanţii având, în temeiul art. 1169 C. civ. posibilitatea de a confirma prezumţia prin administrarea oricăror mijloace de probă, având în vedere că posesia este o stare de fapt.

În acest sens, art.1846 alin.1 C.civ. prevede că orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art.1847 C.civ. ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Instanţa a constatat că aşa cum reiese din adeverinţa nr.X/22.05.2017(fila 18), terenul nu face parte din domeniul public sau privat al statului, nu a făcut obiectul legilor fondului funciar şi de asemenea nu este înscris în cartea funciară aspect ce rezultă din certificatul nr.X/19.05.2017, întocmit de OCPI-O.

În ceea ce priveşte individualizarea terenului instanţa a avut în vedere că aşa cum reiese din raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie depus la dosarul cauzei(filele 61-67), reclamanta deţine în plus faţă de suprafaţa de  2500 mp. teren situat în C, o suprafaţă de teren de 1478  m.p categoria teren arabil şi vie .

Instanţa a reţinut că reclamanţii au făcut dovada că posesia exercitată de către ei asupra acestui teren a fost una  utilă, neatinsă de niciun viciu.

Instanţa a înlăturat apărarea pârâtei N A în sensul reţinerii caracterului precar al posesiei exercitate de reclamanţi ulterior anului 1983 pentru următoarele considerente.

Este adevărat că din adresa nr. X/28.06.1983 emisa de Consiliul Popular Oraş C rezultă că începând cu dat de 01.07.1983 terenul în suprafaţă de 2269 m.p aparţinând autoarei P M a fost cooperativizat pe o durată de 2 ani.

Totodată din decizia din data de 12.07.1985 a Consiliului popular al Judeţului O (fila 214), s-a menţionat că terenul în suprafaţă de teren de 2269 m.p aparţinând autoarei P M a fost trecut în proprietatea statului respectiv în administrarea Biroului Executiv al Consiliului Popular al oraşului C.

Instanţa a avut în vedere de asemenea că, aşa cum rezultă din adresa nr.X/07.01.1997 emisă de Consiliul Popular al Oraşului C, reclamantului R S i s-a adus la cunoştinţă obligaţia de a se prezenta în vederea întocmirii contractului de închiriere  pentru suprafaţă de teren de  2269 m.p., precizându-se totodată faptul că acesta are un debit de 4990 lei, reprezentând chiria aferentă anilor 1986 şi 1987.

Instanţa a reţinut că din  adresa X/02.11.2008 înaintată de Consiliul Judeţean O şi din adresa X/23.10.2018 înaintată de UAT C, rezultă că potrivit evidenţelor deţinute, nu a fost depistată existenţa vreunui contract de închiriere sau o altă formă de cedare a  folosinţei între reclamanţi şi Consiliul popular al Judeţului O,  având ca obiect suprafaţa de teren de  2269 m.p.(fila 83). De asemenea nu există informaţii din care să rezulte achitarea vreunei sume de bani de către reclamanţi, pentru folosinţa terenului anterior menţionat.

Instanţa a reţinut că aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reclamanţii au exercitat în fapt  posesia asupra întregii suprafeţe de teren şi ulterior cooperativizării şi preluării terenului de către stat.

Instanţa a reţinut că posesia este puterea materiala pe care o exercita o persoana asupra lucrului, este exerciţiul unei puteri de fapt, care da posibilitatea posesorului de a se comporta ca şi când el ar fi adevăratul titular al dreptului asupra lucrului.

Pentru a fi dobândită posesia trebuie întrunite cele doua elemente ale sale, anume elementul material, ce presupune acte materiale de folosire a lucrului si elementul intenţional, care consta in exercitarea actelor materiale cu intenţia de a le face pentru sine, adică aşa cum le-ar fi exercitat proprietarul sau titularul altui drept real.

Odată dovedit elementul material, elementul intenţional este prezumat de art.1854 c.civ, care precizează ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a început a poseda pentru altul.

Pe de altă parte însă art. 1855 Cod civil prevede: Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeaşi calitate, daca nu este proba contrarie.

La rândul său art. 1853 alin. 1 Cod civil prevede : Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.

Instanţa a reţinut că niciunul dintre pârâţi din prezenta cauză nu au putut prezenta un contract de locaţiune sau un alt tip de contract prin care reclamanţilor le-ar fi fost cedată folosinţa asupra suprafeţei de 2269m.p.

Mai mult, din adresa nr.X/07.01.1997 emisă de Consiliul Popular al Oraşului C, instanţa a reţinut că reclamantul R S nu s-a  prezentat în vederea întocmirii contractului de închiriere  pentru suprafaţa de teren de  2269 m.p., şi de asemenea nu a achitat suma de 4990 lei, reprezentând chiria aferentă anilor 1986 şi 1987.

În aceste condiţii faţă de dispoziţiile art. 1855 Cod civil, instanţa reţine că reclamanţii  au dovedit transformarea detenţiei precare într-o posesie utila, în condiţiile prevăzute de art. 1858 Cod civil.

În ceea ce priveşte publicitatea posesiei şi exercitarea acesteia de către reclamanţi sub nume de proprietari cu privire la terenul în suprafaţă de 1478 m.p, instanţa observând declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a constatat că exerciţiul actelor de stăpânire s-a realizat în mod public, reclamanţii  comportându-se ca adevăraţi proprietari ai respectivului bun.

Achitarea taxelor şi impozitelor pentru terenul stăpânit reprezintă unul dintre aspectele de natură a  demonstra că deţinerea materiala a bunului are natura juridica a posesiei, iar nu a unei simple detenţii precare.

Având în vedere depoziţiile martorilor audiaţii în cauză precum şi înscrisurile anexate instanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile uzucapiunii de 30 de ani fiind întrunite cerinţele prevăzute de art.1890 Cod civil şi art.1847 Cod civil reclamanţii posedând  terenul în suprafaţă de  1478 m.p.(din care 1143m.p tern arabil şi 335 m.p.vie), teren situat în C, jud. O cu următoarele vecinătăţi la E-D N şi C V, N-R S şi R I  , V-nr. cad.X; S-R şi nr.cad.X.

Instanţa având în vedere considerentele Deciziei în Interesul Legii IV din 16.01.2006, a apreciat că în ceea ce priveşte cursul prescripţiei achizitive acesta nu a fost întrerupt nici prin  cooperativizarea pe o durată de 2 ani  a terenului in litigiu începând cu luna iulie a anului 1983 şi nici prin trecerea terenului în proprietatea statului la data de 12.07.1985 respectiv în administrarea Biroului Executiv al Consiliului Popular al oraşului C.

Astfel instanţa a avut în vedere faptul că posesia reclamanţilor asupra terenului a început în anul 1972 fiind anterioară Legii 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi Legii 59/1075 privind fondul funciar. 

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept anterior expusă instanţa în temeiul art.1890 Cod civil, art.1847 Cod civil şi art.111 Cod pr.civ a  admis cererea formulată de reclamanţii R L D şi R I , şi a constatat că au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1478 m.p.(din care 1143m.p tern arabil şi 335 m.p.vie), teren situat în C,  jud O cu următoarele vecinătăţi la E-D N şi C V, N-R S şi R I  , V-nr. cad.X; S-R şi nr.cad.X.

Totodată instanţa a reţinut că uzucapiunea are efect retroactiv iar reclamantul este considerat proprietar al bunurilor nu din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti ci chiar din ziua în care a  început posesia.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept anterior descrisă instanţa a admis cererea formulată de reclamanţii R L D şi R I , şi a constatat că au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1478 m.p.(din care 1143m.p tern arabil şi 335 m.p.vie), teren situat în C, jud O cu următoarele vecinătăţi la E-D N şi C V, N-R S şi R I  , V-nr. cad.X; S-R şi nr.cad.X.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta N A, prin care solicită admiterea apelului, anularea sentinţei civile nr. X/05.12.2018 şi rejudecând să se dispună respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata pe cale separata, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată intimaţii au susţinut ca în data de 13.11.1972 au achiziţionat de la defuncta P O M O, imobilul in suprafaţa de 2500 mp situat in C,  , judeţul O, in baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/13.09.1972 la Notariatul de Stat Local C.

Totodată, aceştia au arătat ca au deţinut posesia asupra terenului in suprafaţa de 1478 mp cu toate ca chiar intimaţii arata ca in data de 11.06 1983 suprafaţa de 2269 mp a fost preluata de CAP C prin Decizia nr. X/11.06.1983. imobilul fiind preluat începând cu data de 01.07.1983 pentru o perioada de 2 ani, astfel cum rezulta din Adresa nr. X/28.06.1983 emisa de Consiliul Popular Oraş C.

Conform actelor deţinute de apelantă, intimaţii nu au făcut dovada restituirii terenului către autoarea sa în termenul de 2 ani calculat de la data preluării. Mai mult aceştia au arătat conform Adresei nr. X/07.01.1987 emisa de Consiliul Popular al Oraşului C ca suprafaţa de teren in discuţie a fost trecuta in proprietatea statului în baza Deciziei nr. X/12.07.1985.

În mod greşit instanţa a reţinut cauza în pronunţare, fără a-i da posibilitatea să beneficieze de dreptul la apărare reglementat de legiuitor, art. 154 din Cod pr.civ.

Astfel, urmare adresei emisa de instanţa, pentru termenul din data de 30.05.2018, C a înţeles sa depună următoarele precizări si acte:

În ceea ce priveşte Decizia nr. X/11.06.1983; UAT C a precizat ca se afla in imposibilitate să depună Decizia X/11.06.1983 in preluarea terenului in suprafaţa de 2269 mp de către CAP C motivând ca aceasta decizie nu se afla in arhiva instituţiei UAT.

În ceea ce priveşte situaţia rolului fiscal pentru terenul ce face obiectul litigiului începând cu anul 1972 la zi. UAT C a anexat numai copie a Matricolei de clădiri din anii 1966-1975, 1977 şi 1992.

În ceea ce priveşte Nota interna de la Compartimentul Registrul Agricol Fond Funciar si Cadastru din analiza căreia sa rezulte situaţia juridica a terenului începând cu anul 1972 si pana în prezent. UAT C a depus Nota interna emisa de Direcţia Economica însoţită de o declaraţie fiscala.

Ulterior depunerii acestor acte, deşi instanţa a emis adresa pentru termenul din data de 05.09.2018 pentru ca parata UAT C sa depună la dosar Decizia nr. X/12 07 1985 si Adresa nr. X/28 06.1983 si eventual, in cazul in care nu deţine aceste bete, sa precizeze instituţia care deţine aceste înscrisuri, iar apoi, pentru termenul din data de 26 09.2018, către Instituţia Prefectului O si Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale - S pentru a comunica Decizia nr. X/12.07.1985 si Adresa nr. X/28 06.1983 emise de Consiliul Local C, nu i-au fost comunicate aceste acte, însa instanţa a reţinut cauza în pronunţare cu amânare de pronunţare pentru data de 09.10.2018.

În lipsa acestor acte, a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii, însa, in data de 09.10.2018 instanţa a repus cauza pe rol in vederea completării materialului probator administrat, sens in care a dispus emiterea unei adrese către UAT C pentru a preciza daca imobilul teren pentru care se solicita dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune a fost trecut prin decizia X/12 07.1985 in proprietatea publica sau privata a statului, sa depună decizia X/12.07.1985 sau sa indice instituţia in posesia căreia se găseşte, având in vedere răspunsul înaintat de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean O si Instituţia Prefectului. S-a pus în vedere UAT C sa comunice daca pentru perioada 1983-1989 autorului R S sau reclamantei R I  le-a fost perceputa de către Consiliul Local al Oraşului C vreo suma de bani cu titlu de chirie pentru suprafaţa de 2296 m.p teren iniţial cooperativizat si ulterior trecut in proprietatea statului prin decizia X/12.07.1985, in caz afirmativ urmând a se indica sumele achitate si data achitării acestora de către autorul R S sau reclamanta R I ; sa se precizeze daca in urma adresei X/07.01.1987 intre autorul R S sau reclamanta R I  pe de o parte si Consiliul Local al Oraşului C pe de alta parte a intervenit un contract de închiriere sau o alta forma de cedare a folosinţei terenului in suprafaţa de 2296 m.p sau a unei părţi a acestuia, in caz afirmativ urmând a se înainta la dosarul cauzei contractul încheiat.

La termenul din data de 24.10.2018, instanţa a amânat cauza pentru data de 05.11.2018 in vederea solicitării de relaţii de la Consiliul Judeţean O.

La termenul din data de 05.11.2018, instanţa a amânat cauza pentru ca părţile sa ia cunoştinţa de decizia nr. X/12.07.1985 comunicata de Consiliul Judeţean O, acordând termen de judecata pentru data de 21.11.2018.

Fata de aceste dispoziţii, în data de 14.11.2018 a solicitat instanţei, prin email, comunicarea deciziei nr. X/12.07.1985 depusa la dosarul instanţei de către Consiliul Judeţean O.

Întrucât decizia nr. X/12.07.1985 depusa de Consiliul Judeţean O, nu i-a fost comunicata de instanţa, in data de 20.11.2018 a formulat o cerere de amânare a cauzei in vederea comunicării deciziei nr. X/12.07.1985 depusa de Consiliul Judeţean O.

Cu toate acestea, deşi drepturile sale sunt reglementate prin lege, conform art. 154 din Cod pr.civ., actele de procedura depuse la termenul de judecata din data de 05.11.2018 nu au fost comunicate de către instanţa către apelantă, parte lipsind atât la termenul de judecata din data de 05.11.2018, cat si la termenul de judecata din data de 21.11.2018, reţinând cauza in pronunţare.

Ca atare, soluţia pronunţata de instanţa a fost data cu nerespectarea dreptului la apărare prin necomunicarea actelor depuse la dosarul cauzei si pe cale de consecinţă solicită admiterea apelului şi anularea hotărârii pronunţata de instanţa de fond.

În mod greşit instanţa a înlăturat caracterul precar al posesiei exercitata de intimaţi ulterior anului 1983.

Astfel, analizând actele depuse la termenul din data de 30.05 2018, dar si celelalte acte din dosar despre care apelanta a luat la cunoştinţa, rezulta ca pentru terenul in discuţie nu au fost transmise dovezi privind existenta rolului fiscal pentru perioada 1987-1995, iar conform copiilor din Registrul agricol transmis pentru perioada 1977-1987 in ceea ce priveşte suprafaţa de 2269 mp figura in evidente autoarea apelantei, P M, cu menţiunea făcuta in Registrul Agricol in sensul ca prin Decizia X|79/12 07.1985 terenul a trecut in proprietatea statului.

Totodată, conform copiilor din Registrul Agricol, pentru suprafaţa de 2500 mp figura autorul intimaţilor, R S.

Aceeaşi situaţie rezulta si din copia Registrului Agricol pentru perioada 1966-1975 in care la rubrica "proprietar" apare autoarea sa P M pentru întreaga suprafaţă de 4769 mp, numele acesteia fiind însa tăiat cu pixul in forma de x, iar imediat in apropiere apar menţionaţi autorii intimaţilor R S si I Cu toate acestea, la rubrica observaţii este limpede ca autoarea apelantei a rămas proprietara pentru suprafaţa de 2296 mp, întrucât menţiunea făcuta la aceasta rubrica este următoarea: "rectificat conf. Act de vânzare-cumpărare nr. X/1972" Or. conform acestui contract de vânzare cumpărare autoarea sa a înţeles sa vândă numai 2500 mp, astfel cum rezulta si din cuprinsul contractului existent la dosarul instanţei. Este evident ca modificarea cu pixul se referea la faptul ca autoarea sa nu mai era proprietara întregii suprafeţe de 4769 mp ci, conf. Act de vânzare-cumpărare nr. X/1972, doar a celei de 2296 mp, iar pentru restul suprafeţei, de 2500 mp, fiind proprietari intimaţii.

In acest sens, UAT C a depus si o copie din Registrul agricol unde este menţionat expres ca pentru perioada 1966-1975 P M figura in evidente cu suprafaţa de 2269, fără nicio alta menţiune.

În cea ce priveşte copia Registrului agricol din 1992, de observat este ca aceasta vizează numai suprafaţa de 2500 deţinuta de R S, autorul intimaţilor, nefiind depusa si situaţia juridica privind terenul deţinut de autoarea apelantei.

Ca atare, fata de actele depuse, solicită ca instanţa sa aibă in vedere ca, aşa cum a arătat si prin întâmpinarea depusa la dosarul instanţei, in acest caz, nu este vorba de o posesie începuta înainte de 1974, ci in speţa ar putea fi vorba de o posesie ce ar fi putut sa înceapă cel mai devreme din 1983/1985, data la care terenul a fost preluat de stat, întrucât înainte de aceasta data terenul a fost folosit de proprietar, situaţie ce rezulta din chiar actele depuse de UAT C - copia Registrului agricol in care figurează autoarea apelantei si in anul 1983.

Astfel, numai începând cu 1983/1985, intimaţii ar putea invoca posesia insă, chiar si după acest an, ei pot invoca nu o posesie ci doar o detenţie precara, întrucât aceasta detenţie nu se poate bucura de efectul juridic al dobândirii posesiei proprietăţii asupra bunului deţinut si pe cale de consecinţa, in acest caz, nu se poate retine ca intimaţii au exercitat o posesie utila timp de 30 de ani, situaţie fata de care solicită instanţei să constate ca nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani pentru suprafaţa de 1478 mp si sa admită apelul cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiata.

Prin urmare, la analizarea cererii solicită instanţa sa aibă în vedere si faptul ca intimaţii nu au exercitat o posesie utila pe toata perioada de 30 de ani prevăzuta de lege, in sensul art. 1847 din Codul civil, dat fiind faptul ca dreptul de proprietate privata pentru terenul ce face obiectul litigiului a fost cooperativizat începând cu anul 1983, iar pana in anul 1989 acest teren nu putea fi uzucapat, orice posesie asupra acestui teren fiind cu titlu de detenţie precara.

Or, pentru a putea dobândi proprietatea prin uzucapiune se cere ca pe toata durata prevăzuta de lege, 30 de ani conform art. 1890 Cod civil, sa se exercite o posesie utila, continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, prescripţia achizitiva fiind o sancţiune prevăzuta de legea civila pentru proprietarul nediligent care se desesizează de bunul sau pe o perioada mare de timp.

In acest caz, insa, trebuie reţinut faptul ca proprietarul nu s-a desesizat de bunul sau, iar posesia invocata nu este una neviciata, nefiind, deci, publica/neascunsa si exercitata sub nume de proprietar conform art. 1853 şi art. 1856 Cod civil pe toata perioada ceruta de lege.

Acest aspect rezulta chiar din probatoriul administrat in dosar, terenul fiind cooperativizat in perioada 1983-1989, fiind lucrat de la aceasta data de membrii Cooperativei Agricole de Producţie, si fiind ocupat, ulterior anului 1989, in mod abuziv de ca\re intimaţii Aceasta susţinere este întărită si de Adresa nr. X/07.01.1987 prin care Consiliul Popular C i-a invitat pe autorii intimaţilor sa semneze contractul de închiriere asupra acestui teren. Faptul ca la dosarul cauzei nu exista dovada încheierii contractului de închiriere si/sau dovada plaţii unei chirii nu are relevata in cauza, întrucât nedepunerea acestor documente nu înseamnă ca terenul nu a fost preluat de Cooperativa Agricola de Producţie. Din contra, instanţa trebuia sa retina ca Adresa nr. X/07 01 1987 reprezintă proba ca terenul era cooperativizat si la nivelul anului 1987, iar nu sa retina ca acest document nu ar produce efecte juridice, reţinând in mod greşit ca in lipsa dovezii semnării unui contract de închiriere Adresa nr. X/1987 ar fi lipsita de efecte juridice, întrucât acest document nu face altceva decât sa confirme ca cel puţin in anul 1987 terenul se afla încă preluat de Cooperativa Agricola de Producţie. Or, este bine ştiut ca autorii intimaţilor au avut influenta asupra autorităţilor din C, caz in care aceste documente ar putea sa fie in mod intenţionat ascunse.

Aşadar, chiar daca intimaţii ar face dovada ca după preluarea de către Cooperativa Agricola de Producţie acest teren a fost dat in folosinţa de către CAP către intimaţi sub orice forma, aceştia nu ar putea invoca o posesie neviciata întrucât aceştia nu au stăpânit terenul public si sub nume de proprietar, ci, cel mult, aceştia ar putea dovedi ca au avut calitatea de detentori precari.

În concluzie, chiar daca s-ar retine ca intimaţii ar fi exercitat o posesie asupra mobilului după data preluării in CAP, deci începând cu data de 1983, intimaţii nu ar putea invoca decât o detenţie precara, întrucât terenul a fost preluat in folosinţa in mod abuziv de stat si ca atare in mod greşit instanţa de fond nu a reţinut in cauza calitatea de detentor precar a intimaţilor.

În mod greşit instanţa a reţinut ca in cauza prescripţia a început înainte de intrarea in vigoare a dispoziţiilor Legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974.

Conform actelor depuse, în cauza nu se poate retine nici întreruperea cursului prescripţiei începând cu anul 1983, anul cooperativizării dat fiind faptul ca, in speţa, o eventuala posesie utila in sensul legii civile nu ar putea fi dovedita înainte de cooperativizare, întrucât terenul a fost deţinut si folosit pana la cooperativizare de către defuncta.

De altfel, de la data preluării in CAP, nu exista alte dovezi decât ca imobilul s-a aflat in folosinţa CAP, nefiind restituit defunctei P O M O. Ca atare, o eventuala uzucapiune ar fi putut fi invocata începând cu anul 1989, moment de la care, in lipsa unei cereri de restituire, intimaţii s-ar fi putut folosi de dispoziţiile legale privind prescripţia achizitiva asupra imobilului in discuţie.

Pe de alta parte, dispoziţiile ICCJ stabilite prin Decizia IV din 16.01 2006 au statuat ca prescripţia achizitiva curge numai pentru situaţiile in care aceasta a început înaintea intrării in vigoare a dispoziţiilor Legilor nr. nr. 58/1974 si nr. 59/1974, or, in speţă, dovada posesiei in sensul legii civile, pentru a uzucapa, nu este făcuta nici înainte de 1974 si nici după aceasta data, astfel încât uzucapiunea invocata sa îşi poată produce efectele

În acest sens solicită ca instanţa de apel sa observe ca, conform copiilor din Registru agricol transmis pentru perioada 1977-1987 in ceea ce priveşte suprafaţa de 2269 mp figura in evidente autoarea apelantei, P M, cu menţiunea făcuta in Registrul Agricol in sensul ca prin Decizia X/12.07.1985 terenul a trecut in proprietatea statului

Totodată, conform copiilor din Registrul Agricol, pentru suprafaţa de 2500 mp figura autorul intimaţilor, R S.

Aceeaşi situaţie rezulta si din copia Registrului Agricol pentru perioada 1966-1975 in care la rubrica "proprietar" apare autoarea apelantei P M pentru întreaga suprafaţa de 4769 mp numele acesteia fiind insa tăiat cu pixul in forma de x. iar imediat in apropiere apar menţionaţi autorii intimaţilor R S si I. Cu toate acestea, la rubrica observaţii este limpede ca autoarea apelantei a rămas proprietara pentru suprafaţa de 2296 mp. întrucât menţiunea făcuta la aceasta rubrica este următoarea: "rectificat conform Act de vânzare-cumpărare nr. X/1972". Or, conform acestui contract de vânzare cumpărare autoarea sa a înţeles sa vândă numai 2500 mp, astfel cum rezulta si din cuprinsul contractului existent la dosarul instanţei. Este evident ca modificarea cu pixul se referea la faptul ca autoarea sa nu mai era proprietara întregii suprafeţe de 4769 mp ci, conform Act de vânzare-cumpărare nr. X/1972, doar a celei de 2296 mp, iar pentru restul suprafeţei, de 2500 mp, fiind proprietari intimaţii.

În acest sens, UAT C a depus si o copie din Registrul agricol unde este menţionat expres ca pentru perioada 1966-1975 P M figura in evidente cu suprafaţa de 2269, fără nicio altă menţiune.

In cea ce priveşte copia Registrului agricol din 1992, de observat este ca aceasta vizează numai suprafaţa de 2500 deţinuta de R S, autorul intimaţilor, nefiind depusa si situaţia juridica privind terenul deţinut de autoarea apelantei.

Ca atare, fata de actele depuse, a solicitat să se aibă in vedere ca, aşa cum a arătat si prin întâmpinarea si prin concluziile depuse la dosarul instanţei, in acest caz, nu este vorba de o posesie începuta înainte de 1974, ci in speţa ar putea fi vorba de o posesie ce ar fi putut sa înceapă cel mai devreme din 1983/1985, data la care terenul a fost preluat de stat, întrucât înainte de aceasta data terenul a fost folosit de proprietar, situaţie ce rezulta din chiar actele depuse de UAT C - copia Registrului agricol in care figurează autoarea apelantei si in anul 1983.

Prin urmare, în mod greşit instanţa a reţinut ca in cauza s-a făcut dovada posesiei începând cu anul 1972, reţinând incidenţa dispoziţiilor ICCJ stabilite prin Decizia IV din 16.01.2006.

În concluzie, având in vedere cele arătate mai sus, a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, iar rejudecând să se respingă cererea de chemare in judecata ca neîntemeiata.

În drept, au fost invocate disp. art. 466 si urm. din Cod.pr.civ. raportat la art. 480 din Cod.pr civ. În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri. S-a solicitat judecarea cauzei in lipsa in temeiul art. 223 rap. la art. 583 Cod pr.civ..

Faţă de apelul promovat, intimata pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul C, a formulat întâmpinare, considerând nefondat apelul declarat, având în vedere următoarele argumente:

Din dispozitivul sentinţei civile apelate, se poate observa faptul că, instanţa de fond, în mod corect a admis acţiunea formulată de reclamanţi, întrucât uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege.

Textul legal reglementează, aşadar, un mod de dobândire a proprietăţii - uzucapiunea de 30 de ani, care, pentru a produce efecte nu necesită existenţa unui titlu, şi nici dovada bunei credinţe a celui care o invocă. Există o singură condiţie necesară pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, potrivit art.1847 Cod Civil, respectiv ca cel care uzucapează să fi exercitat o posesie care să întrunească următoarele cerinţe: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar şi care să fi fost exercitată minim 30 de ani.

În cuprinsul sentinţei atacate, instanţa reţine faptul că, în ceea ce priveşte regularitatea posesiei aceasta se prezumă. reclamanţii având, in temeiul art. l169 Cod Civil, posibilitatea de a confirma prezumţia prin administrarea oricăror mijloace de probă, având în vedere că posesia este o stare de fapt.

Pentru a fi dobândită posesia, trebuie întrunite cele două elemente ale sale, respectiv elementul material, care presupune acte materiale de folosire a lucrului şi elementul intenţional, care constă în exercitarea actelor materiale cu intenţia de a le face pentru sine. adică aşa cum le-ar fi exercitat proprietarul sau titularul altui drept real.

Cum de altfel reţine şi instanţa, odată dovedit elementul material, elementul intenţional este prezumat de art.l854 Cod Civil, care precizează că posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul . Pe de altă parte însă. art.l855 prevede : când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este proba contrarie.

Astfel, potrivit Deciziei nr. IV din 16 ianuarie 2006 pronunţată de ICCJ privind dobândirea dreptul de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi 59/1974 privind fondul funciar, se stabileşte faptul că, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor, posesorii terenurilor pot solicita instanţelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.

Se constată, aşadar, faptul că reclamanţii au exercitat o posesie utilă pe toată perioada de 30 de ani prevăzută de lege, în sensul art.l847 din Codul Civil, făcând dovada că posesia exercitată de ei asupra terenului în litigiu a fost una utilă, neatinsă de niciun viciu, de altfel cum şi instanţa reţine.

Apelanta N A susţine faptul că posesia reclamanţilor ar fi, în fapt, detenţie precară, însă materialul probator administrat în cauză contrazice aceste susţineri .

Astfel, nu rezultă de niciunde faptul că intimaţii au deţinut pentru altul şi nu pentru sine terenul în suprafaţă de 2269 mp, atâta timp cât, potrivit evidenţelor deţinute atât de instituţia noastră, cât şi de Consiliul Judeţean O nu există vreun contract de închiriere sau o altă formă de cedare a folosinţei între intimaţi şi Consiliul Popular al Judeţului O. De asemenea nu există informaţii din care să rezulte achitarea vreunei sume de bani de către intimaţi pentru folosirea terenului menţionat mai sus.

Instanţa reţine, din declaraţiile martorilor audiaţi in cauză, faptul că. intimaţii au exercitat în fapt posesia asupra întregii suprafeţe de teren şi ulterior cooperativizării şi preluării terenului de către stat, situaţie în care susţinerile apelantei N A conform cărora terenul în litigiu în suprafaţă de 2269 mp a fost lucrat de membrii Cooperativei Agricole de Producţie şi ocupai abuziv de intimaţi nu au un temei real probator.

Mai reţine instanţa în prezenta speţă faptul că, achitarea taxelor şi impozitelor pentru terenul stăpânit, reprezintă unul dintre aspectele de natură a demonstra că deţinerea materială\ bunului are natura juridică a posesiei, iar nu a unei simple detenţii precare.

Reclamanţii au dobândit imobilul compus din casă de locuit şi dependinţe precum şi suprafaţa de teren de 2500 mp. imobile situate în C, jud. O conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/13.09.1972. Motivat de aceste aspecte, instanţa, în mod corect, a reţinut faptul că posesia reclamanţilor asupra terenului în litigiu a început în anul 1972, fiind anterioară Legii 8/1974 privind sistematizarea teritoriului şi Legii 9/1975 privind fondul funciar .

De asemenea, conform Notei Interne emise de către Compartiment  Agricol, Fond Funciar, Cadastru, existentă la dosarul cauzei, rezultă faptul că reclamantul R S figurează în evidenţele Registrului Agricol al municipiului C cu suprafaţa de 4504 mp teren arabil situat în Municipiul C, , , teren care nu a făcut obiectul legilor fondului funciar şi nu face parte din domeniul public sau privat al municipiului C.

Pe fond, solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei nr.X/2018 ca fiind temeinică şi legală.

În drept, îşi întemeiază prezenta pe prevederile art. 471 alin.5 NCPC.

A solicitat judecarea în baza art. 482 coroborat cu prevederile art.223 alin.3 din NCPC.

Faţă de apelul declarat, au formulat întâmpinare şi intimaţii reclamanţi R I  şi R D L, solicitând:

- în temeiul disp.art.480 alin. l din C.proc.civilă, respingerea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr.X/05.12.2018 pronunţată de Judecatoria Caracal în Dosar nr. X/207/2017 ca fiind neîntemeiat raportat la motivele invocate, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate;

- în temeiul disp.art.453 din C.proc.civilă obligarea apelantul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, pentru următoare motive:

În fapt, prin acţiunea înregistrată sub nr. X/207/2017 a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Mun.C, să se constate că sunt proprietarii terenului intravilan în suprafaţă de 1478 mp situat în C, jud.O cu următoarele vecinătăţi:N-; S-R S şi nr.cadastral X;V-nr.cadastral X; G Mna; E-D M;G E; D N; C V.

A învederat că cererea  se întemeiază pe dispoziţiile art.35 din C.proc.civilă şi art.1890 C. civil de Ia 1895, ca temei al dreptului procesual şi al dreptului material aplicabil momentului la care a început cursul prescripţiei.

În cursul procesului, instanţa de fond, din oficiu, a dispus introducerea în cauză a numitei  P O M-O în calitate de pârât iar ulterior s-a stabilit cadrul procesual prin introducerea în cauză a numitei N A, moştenitor legal al d-nei  P O M-O, având în vedere decesul acesteia.

În timpul procesului a decedat soţul, respectiv tatăl lor, R S, fiind completat cadrul procesual prin introducerea în cauză a moştenitorului legal, R D L.

Pârâta N A a solicitat respingerea acţiunii tară însă a le opune un titlu sau a face dovada exercitării posesiei de către autoarea sa asupra suprafeţei aflate în litigiu, după data de 13.09.1972 iar pârâta UAT C a solicitat admiterea acţiunii.

La data de 13 septembrie 1972, au cumpărat de la  P O M-O imobilul compus din casă de locuit cu 7 camere şi dependinţe precum şi suprafaţa de teren de 2500 mp, imobile situate în C,  , jud. O, aşa cum rezultă din cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.X din 3.09.1972 la Notariatul de Stat local C.

Este esenţial a se reţine faptul că vânzătoarea P O M-O nu locuia în acest imobil, nu mai deţine o altă proprietate în C, domiciliul acesteia fiind în B.

La momentul anului 1972 se lucra la sistematizarea zonei iar aceasta era propusă spre demolare fapt pentru care părţile respectivului contract, au înţeles a nu trece în contract întreaga suprafaţă de teren cu care vânzătorul  P O M-O figura în proprietate.

Analizând vecinătăţile convenite de părţi şi inserate în cuprinsul actului translativ de proprietate autentificat sub nr. X din 13.09.1972 se constată că sunt indicate limitele totale ale terenului ci nu doar suprafaţa de 2500 mp. Este vădit faptul că terenul cumpărat de intimaţi se învecinează la nord cu  iar la sud de teren aparţinând MAI ( potrivit menţiunilor din contract - pompierii aşa cum au indicat şi martorii audiaţi în cauză) aceasta fiind limita maximă a terenului în configuraţia sa totală.

La momentul încheierii contractului terenul era împrejmuit în totalitate şi în această configuraţie le-a fost predat de către vânzător, neexistând o delimitare ulterioară a terenului vândut prin contract de terenul rămas în proprietatea scriptică a acestuia, dar faptic aflat în posesia noastră efectivă.

Din analiza probei testimoniale rezultă că intimaţi (R S până la momentul decesului său) au avut posesia neîntreruptă, asupra întregii suprafeţe de teren, din anul 1972 şi până în prezent iar  P O M-O nu a mai exercitat prerogativele dreptului său de proprietate asupra diferenţei de teren, posesia sa fiind inexistentă.

Trebuie reţinut un aspect edificator, acela că vânzătorul nu avea posibilitatea de a exercita prerogativa posesiei pentru diferenţa de teren rămas scriptic în proprietatea sa întrucât nu ar fi avut cale de acces întrucât, potrivit amplasamentului acestuia, partea dinspre stradă este ocupată de construcţie şi anexele care au fost modernizată/edificate de intimaţi, accesul spre restul proprietăţii fiind imposibil.

Este important de reţinut, în economia acestei speţe, faptul că moştenitorul vânzătorului, respectiv apelanta N A, nu a făcut uz de legile fondului funciar niciodată, termenele acestora fiind epuizate în prezent.

Analiza condiţiilor cumulative ale prescripţiei achizitive în reglementarea Vechiului Cod Civil. După cum a indicat, la data de 13.09.1972 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între noi şi  P O M-O, acesta fiind momentul, potrivit depoziţiilor martorilor, când începe a curge prescripţia întrucât, din respectivul moment,  P O M-O s-a desistat de restul proprietăţii sale, aşa cum convenise cu noi, aceasta nemaiexercitând cel mai important dezmembrământ al dreptului de proprietate, respectiv posesia.

În mod evident, de la acelaşi moment, au început să exercite posesia asupra întregii suprafeţe de teren care era împrejmuită, posesia noastră continuând şi la momentul redactării acestei întâmpinări, fiind continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, aspect dovedit inclusiv prin depoziţia martorilor audiaţi în cauză.

Trebuie observat faptul că, din 1972 şi până la trecerea terenului în patrimoniul statului temporar în 1983 iar ulterior în 1985 definitiv, P O nu a mai venit la C, nu a mai exercitat acte de folosinţă a terenului (neavând fizic cum să aibă acces la respectiva suprafaţă de teren, neavând locuinţa în C, neavând posibilitatea datorită vârstei să folosească terenul. Apelanta, în faţa instanţei de fond, nu a dovedit existenţa unei alte situaţii de fapt, în sensul celor susţinute, rezultând din probe că vânzătoarea nu a mai exercitat acte materiale circumscrise posesiei intimaţii fiind cei care au stăpânit întreaga suprafaţă de teren care era împrejmuită şi făcea parte integrantă din curtea lor.

În acelaşi sens au continuat să se manifeste ca proprietari ai întregii suprafeţe de teren, modificările de ordin juridic intervenite în 1983 şi 1985 nefiind de natură a sista posesia efectivă exercitată de către noi asupra întregii suprafeţe de teren.

Analizând cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei aşa cum acestea sunt indicate expres în art. 1864 şi 1865 din C.civil de la 1865 (tempus regit actum), se constată că nu sunt incidente niciunul din cazurile respective: posesia lor nu a fost pierdută niciodată; posesia lor a început în anul 1972, anterior anului 1974, atât împotriva proprietarului  P O M-O, a continuat atât împotriva acestuia cat şi a statului ca efect al Deciziei nr. IV/2006 a ICCJ, Legea 8 şi 59/1974 neconstituind un caz de întrerupere a prescripţiei;  nu au fost chemaţi în judecată de proprietar sau de stat până în prezent; nu a fost începută o procedură de executare silită împotriva noastră; nu a existat o recunoaştere a noastră pentru dreptul de proprietate a celui împotriva căruia operează prescripţia, nu au recunoscut titlul statului, nu au încheiat un contract de închiriere pentru acest teren şi au refuzat a da curs solicitării de a achita sume care să reprezinte c/v folosinţei acestui imobil apreciind că nu le datorează.

Din probele administrate nu a rezultat existenţa unui contract de închiriere sau plăţi efectuate de intimaţii către stat cu titlu de chirie sau de folosinţă a terenului aflat în posesia lor astfel că au dovedit transformarea detenţiei precare în posesiei utilă în condiţiile art. 1858 din Cod civil.

Solicită instanţei de apel să constate că nu sunt incidente nici cazurile de suspendare a cursului prescripţiei fiind evident că termenul instituit de legea civilă anterioară a început să curgă in 1972 când P O a „pierdut" posesia terenului, în realitate acesta convenind să includă în convenţia de vânzare suprafaţa integral împrejmuită.

Este de necontestat că posesia lor a început în 1972 fiind astfel evident că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. IV din 16 ianuarie 2006 pronunţată de ICCJ cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune în cazul posesiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Legii 8/1974 privind sistematizarea teritoriului şi a Legii 9/1974 privind fondul funciar.

În susţinerea argumentaţiei înţeleg a relua una din ideile Instanţei Supreme înserată în considerentele Deciziei nr. IV/2006: „Or, dacă unor deţinători precari ai terenurilor pe care se află construcţiile dobândite în perioada în care erau în vigoare/prevederile Legii 8/1974 şi s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor l trenuri, cu atât mai mult se cuvine să li se recunoască evident calitate de posesori celor care au stăpânit şi folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă atât de îndelungată de timp.".

Este, de asemenea, relevant că nu a exista o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate iar aceasta nu mai poate fi formulată în prezent, nu există o acţiune în revendicare t moştenitorilor lui  P O M-O.

Rezultă, cu certitudine, că au exercitat posesia asupra suprafeţei de teren ce face obiectul prezentei acţiuni din anul 1972, posesie ce se întinde astfel pe o durată de 46 de ani, în perioada 1972-1983 împotriva vânzătorului  P O M-O; 1983-989 împotriva statului 6 ani; 1990-2017, 27 de ani împotriva UAT C. Indiferent de modalitatea de calcul al termenului prescripţiei acesta este împlinit atât faţă de  P O M-O cât şi faţă de stat sau localitate.

Analizând motivele de apel formulate de către apelanta N A, raportat la probele administrate în cauză, solicită să fie respinse pentru argumentele care succed.

Instanţa de fond nu a încălcat dreptul la apărare al apelantei iar atitudinea sa procesuală în sensul alegerii de a nu se prezenta şi de a nu observa actele dosarului, nu poate

fi asimilată nerespectării dreptului la apărare, apelanta invocându-şi propria sa turpitudine în cuprinsul acestui motiv de apel.

Apelanta avea posibilitatea de a fi prezentă şi de a observa nemijlocit şi la fiecare termen actele şi lucrările dosarului mai mult, avea posibilitatea de a fi reprezentată. Se observă că la dosarul cauzei, în faţa instanţei de fond, apelanta a fost reprezentată dar şi apărătorul acesteia a ales a nu se prezenta la termenele de judecată stabilite.

Instanţa de judecată a amânat pronunţarea şi a acordat astfel posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise sau de a observa actele administrate în cauză.

Nulitatea invocată de apelantă era incidentă doar în condiţiile în care procesul se derula fără citarea acesteia sau cu nelegala citare ceea ce nu este cazul.

Instanţa, în mod temeinic şi legal, analizând toate probele administrate nemijlocit (insistenţa magistratului fondului în administrarea probatoriului este de apreciat), a considerat că posesia noastră nu este una precară, considerentele soluţiei atacate cu apel fiind concludente pentru raţionamentul magistratului.

Posesia lor a început, în mod evident şi potrivit probelor administrate, la data de  13.09.1972 iar apelanta nu a efectuat niciun probatoriu care să contrazică situaţia de fapt dovedită de intimaţii, simpla sa afirmaţie fiind insuficientă în lipsa unor probe.

Este neîntemeiată şi susţinerea că terenul a fost lucrat de membrii CAP după trecerea acestuia în proprietatea statului întrucât acesta este un teren intravilan, împrejmuit, aflat în mijlocul oraşului ci nu un teren arabil care să fi fost repartizat ca loturi membrilor cooperatori iar acesta s-a aflat tot timpul în posesia lor netulburată, aşa cum rezultă din probele administrate.

Apelanta formulează afirmaţii, încercând a motiva această teză a apelului său, dar susţinerile respective nu îşi găsesc corespondentul în probele administrate în faţa instanţei de fond, fiind evident că terenul ce face obiectul prezentei cauze, nu a fost închiriat/concesionat, nu a fost dat ca lot ajutător sau cu alt titlu şi nu a ieşit din posesia intimaţilor din anul 1972 şi până în prezent.

În mod justificat instanţa de fond a apreciat că prescripţia a început anterior intrării în vigoare a Legii 8/1974 şi 59/1974.

După cum deja au demonstrat, pe baza probei testimoniale dar şi pe baza actelor existente, de la data de 13.09.1972, data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.X, d-na  P O M-O nu a mai exercitat posesia asupra diferenţei de suprafaţă care îi rămăsese în proprietate.

Această situaţie de fapt a fost indicată de martori şi se coroborează cu menţiunile din contractul de vânzare-cumpărare, în sensul în care imobilul teren este descris cu limitele sale totale ci nu doar pentru suprafaţa de 2500 mp, familia intimaţilor fiind cea care a exercitat toate atributele posesiei asupra întregii suprafeţe de teren începând cu 13.09.1972.

Având în vedere aceste considerente, s-a solicitat respingerea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr.X/05.12.2018 pronunţată de Judecatoria Caracal în dosar nr. X/207/2017 ca fiind neîntemeiat raportat la motivele invocate, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.

A solicitat administrarea probei testimoniale în apel cu martorul D C, , jud.O, pentru teza probatorie referitoare la neexercitarea posesiei de către d-na P O M O după data de 13.09.1972 chiar şi în contextul în care această probă a situaţiei de fapt contrar pretinse trebuia dovedită de către apelant, sarcina probei revenindu-1 acestuia.

Apelanta pârâtă N A a formulat răspuns la întâmpinările formulate de intimaţi, prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor făcute de intimaţi şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului, anularea sentinţei civile nr. X/05.12.2018 şi rejudecând să se dispună respingerea cererii ca neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul constantă că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În privinţa motivului de apel reprezentat de nesocotirea dreptului la apărare al părţii apelante, se reţine că acesta este nefondat, pentru cele ce urmează:

Apelanta a invocat faptul că nu i-au fost comunicate Decizia nr.X/12.07.1998 şi Adresa nr.X/28.06.1983, instanţa reţinând cauza în pronunţare, cu amânarea pronunţării pentru data de 09.10.2018. A mai arătat apelanta că, nici după repunerea pe rol în vederea comunicării deciziei nr.X/12.07.1985, instanţa nu a comunicat părţii înscrisul solicitat, la termenul din data de 21.11.2018 reţinând, din nou, cauza în pronunţare.

În primul rând, Tribunalul observă că decizia nr.X/12.07.1985 a fost înaintată la dosar de către Consiliul Judeţean O la data de 05.11.2018, cauza fiind reţinută spre soluţionare la dta de 21.11.2018.

Analizând coroborat dispoziţiile art. 10 alin.1 C. pr. civ. care prevede că părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia şi ale art. 13 alin.3 C. pr. civ. potrivit căruia părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris sau oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege rezultă că dreptul părţii la apărare este circumstanţiat de obligaţia acesteia de a contribui la desfăşurarea procesului fără întârziere.

Greşit invocă apelanta-pârâtă dispoziţiile art. 154 C. pr.civ. deoarece înscrisul depus la solicitarea instanţei nu are natura juridică a unui act de procedură, actul de procedură fiind operaţiunea juridică şi înscrisul făcut de către participanţii la proces (instanţă, părţi, martori, experţi, executori judecătoreşti, avocaţi) în legătură cu activitatea lor procesuală.

Or, Consiliul Judeţean nu putea îndeplini acte de procedură în cauză, el nefiind parte sau participant la prezentul proces civil.

Solicitarea de copii de pe înscrisuri se încadrează în dispoziţiile art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi nu are legătură cu activitatea de judecată, nerespectarea acestei dispoziţii regulamentare putând atrage, eventual, consecinţe de natură disciplinară, iar nu nulitatea sentinţei pronunţate în cauză.

Este adevărat că partea are dreptul de a face copii de pe diversele acte aflate la dosar, ca o componentă a dreptului la apărare, însă acest aspect exclude o conduită bazată pe derularea procesului civil la distanţă.

Astfel, instanţa nu poartă corespondenţă cu părţile şi nu are obligaţia de a comunica acestora probatoriul administrat în cauză.

De altfel, nimic nu împiedica apelanta să îşi exercite dreptul la apărare prevăzut de lege şi să procedeze la studierea actelor şi lucrărilor dosarului.

Cu privire la temeinicia sentinţei pronunţate, Tribunalul reţine următoarele:

Prioritar, Tribunalul va analiza situaţia juridică a terenului ce face obiectul acţiunii, teren care a fost identificat de către expertul topograf M E în anexa nr.2 la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză.

Astfel cum rezultă din Registrul agricol din anul 1971 (f.44, v.I, fond), defuncta P O-M-HO era proprietara imobilului teren în suprafaţă de 0,48 ha, situat în ,  din C.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.X/13.09.1972 la Notariatul de stat C, aceasta a înstrăinat soţilor R suprafaţa de 2500 mp împreună cu imobilul-casă situat pe aceasta, însă a lăsat în stăpânirea celor doi soţi întreaga suprafaţă de teren deţinută.

Prin decizia nr.X/11.06.1983 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean O (f.10, v.1, j), s-a dispus preluarea în folosinţa CAP C, pe durata a 2 ani, a terenului agricol în suprafaţă de 2269 mp situat în C, C, .

În anul 1985, prin Decizia nr.X/12.07.1985, imobilul în suprafaţă de 2.269 mp, reprezentând diferenţa între terenul de 4.800 mp şi suprafaţa înstrăinată, a trecut din proprietatea numitei P M, în proprietatea statului şi administrarea Biroului executiv al Consiliului Popular al oraşului C.

Succesorii autoarei P nu au formulat cereri de reconstituire în baza legilor fondului funciar.

Faţă de cele arătate în precedent, concluzionând, calitatea procesuală pasivă în soluţionarea prezentei uzucapiuni nu poate aparţine succesorilor autoarei P, ci proprietarului de la momentul împlinirii termenului de prescripţie achizitivă de 30 de ani.

Cu toate acestea, întrucât între motivele de apel nu se regăsesc aspecte privitoare la calitatea procesuală pasivă, iar soluţionarea cauzei în baza acestei excepţii ar conduce la nesocotirea principiului non reformatio in pejus, Tribunalul va proceda la analiza motivelor de apel invocate de către apelanta-pârâtă N A, în limitele învestirii instanţei.

Cu privire la precaritate, se reţin dispoziţiile art. 1853 C. civ. conform căruia Actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său.

Astfel, deşi apelanta-pârâtă a invocat caracterul precar al posesiei exercitate de intimaţi ulterior anului 1983, se constată că motivul de apel este nefondat, întrucât intimaţii-reclamanţi au săvârşit acte şi fapte materiale de folosinţă pentru sine, iar nu pentru o altă persoană, chiar şi ulterior deciziei de preluare de către CAP a imobilului.

Astfel, după cum a relatat şi martora G M, audiată la prima instanţă, în toată perioada ulterioară cumpărării imobilului, intimaţii-reclamanţi au utilizat întreaga suprafaţă de teren, atât cea cumpărată cât şi cea rămasă în proprietatea autoarei şi trecută ulterior în proprietatea statului. Aceeaşi martoră a arătat că terenul a fost împrejmuit în parte cu gard despărţitor înainte de încheierea contractului, dar ulterior reclamanţii au împrejmuit tot terenul cu gard.

Posesia exercitată în integralitate de către intimaţii-reclamanţi a fost confirmată şi de către martorul G E, care a menţionat că, încă din anul 1976, suprafaţa de teren deţinută de aceştia era împrejmuită în totalitate cu gard despărţitor.

De altfel, emiterea de către Consiliul Popular al oraşului C a adresei de înştiinţare nr.X/28.06.1983 către R S, cu privire la preluarea terenului în suprafaţă de 2269 mp aparţinând lui P M, certifică faptul că acesta stăpânea anterior anului 1983 terenul ce face obiectul preluării, contrar afirmaţiilor neprobate ale apelantei care a menţionat că autoarea sa a folosit terenul până la preluarea de către stat a acestuia.

Şi adresa nr.X/07.01.1987 emisă de aceeaşi instituţie atestă refuzul lui R S de a achita chiria aferentă anilor 1986 şi 1987 pentru terenul ce a aparţinut numitei P (f.39, vol.2, j.).

Prin urmare, contrar opiniei apelantei, posesia utilă nu a fost transformată în posesie precară ulterior anului 1983, respectiv 1985, întrucât intimaţii-reclamanţi au continuat să stăpânească bunul imobil, opunând noului proprietar (statul) refuzul lor de a achita chirie şi de a încheia un contract de închiriere, stăpânind pe mai departe bunul ca adevăraţi proprietari.

Astfel, simpla schimbare a proprietarului imobilului, fără a interveni modificări sub aspectul elementului corpus, urmată de exercitarea în aceeaşi modalitate a elementului intenţional, nu este suficientă pentru a se concluziona că posesia utilă a fost transformată în posesie precară, astfel încât să conducă la întreruperea cursului prescripţiei achizitive.

În ceea ce priveşte rolul fiscal în intervalul 1987-1995, Tribunalul reţine că impunerea la plata impozitului pe teren a fost făcută prin Legea 34/1994, astfel încât este firesc ca Declaraţia privind stabilirea impozitului pe venitul agricol provenită de la intimaţii-reclamanţi R să aibă ca dată certă anul 1995.

Răspunzând unei alte critici a apelantei, Tribunalul reţine că este de necontestat aspectul că dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul uzucapiunii nu s-a transmis prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1972, acest fapt fiind premiza formulării prezentei acţiuni.

Această posesie nu a fost afectată de viciul precarităţii, din moment ce soţii R s-au comportat ca adevăraţi proprietari, îngrădind terenul şi folosindu-l neîntrerupt, opunând, totodată, statului, după anul 1983, posesia lor utilă, prin neachitarea contravalorii chiriei şi refuzul de a încheia un contract de închiriere pentru acest teren.

Or, aceasta este esenţa posesiei sub nume de proprietar: opoziţia obiectivată faţă de proprietarul de drept, prin acte sau fapte materiale pe care doar un proprietar le-ar putea exercita.

În ceea ce priveşte greşita reţinere de către instanţă a începerii prescripţiei anterior anului 1974, Tribunalul reţine că, la momentul vânzării, domiciliul defunctei P se afla în Bucureşti, str. fiind neverosimil ca aceasta să exercite o posesie efectivă asupra terenului ce face obiectul prezentei acţiuni, teren care, după vânzare, nu a mai avut deschidere la calea publică.

Intenţia vânzătoarei de a se desista de întregul bun rezultă inclusiv din indicarea în cuprinsul actului de proprietate a vecinătăţilor întregului imobil-teren, iar nu doar cele ale suprafeţei de 2500 mp.

O altă probă care întăreşte convingerea instanţei că autoarea P O-M-HO a înţeles să lase în posesia soţilor R tot terenul său din C este Certificatul de moştenitor nr.X/17.06.1987, în care se menţionează expres că în masa succesorală a defunctei nu există bunuri imobile.

O consecinţă a acestei atitudini, asumate inclusiv de către succesori, este şi faptul că descendenţii autoarei P nu au înţeles ca, după anul 1989, să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul cu privire la care apelanta invocă precaritatea posesiei.

De menţionat şi faptul că îngrădirea totală a terenului în jurul anului 1976 nu este de natură să conducă la concluzia că suprafaţa de teren ce face obiectul acţiunii a fost posedată de intimaţii-reclamanţi abia începând cu acest an, deoarece din declaraţiile martorilor rezultă că nu posesia asupra terenului s-a extins ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci doar împrejmuirea care, la momentul 1972 era incompletă, potrivit aceloraşi martori.

Concluzionând, Tribunalul, în deplin acord cu prima instanţă, reţine că posesia intimaţilor-reclamanţi asupra terenului ce face obiectul acţiunii a început în anul 1972, la momentul cumpărării suprafeţei de 2500 mp teren, ocazie cu care autoarea apelantei-pârâte a înţeles să se desisteze de întreaga suprafaţă de teren deţinută la  din , lăsând-o în posesia familiei R.

Prin urmare, Tribunalul reţine că, potrivit Deciziei IV/16.01.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 şi Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective, interpretarea fiind pe deplin aplicabilă cauzei.

Faţă de cele arătate în precedent, în conformitate cu disp. art. 480 alin.1 Cod de procedură civilă, neexistând motive temeinice pentru modificarea hotărârii primei instanţe în sensul pretins de apelantă, se va respinge apelul acesteia, ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 04.10.2019

Domenii speta

Spete similare