Prejudiciu produs la bugetul de stat

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia, sub nr.X/213/2017, reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, a chemat în judecată pe pârâţii V G şi S V, solicitând ca prin hotărârea care va fi pronunţată să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 503.140,82 lei, reprezentând prejudiciu produse bugetului de stat.

Motivând cererea, arată că prin sentinţa penală nr.X/28.01.2016 a Judecătoriei Corabia s-a dispus condamnarea pârâtului V G la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi condamnarea pârâtului S V la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru aceeaşi infracţiune, fiind admisă acţiunea civilă formulată de Statul Român, reprezentat de A.N.A.F, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, obligându-i pe pârâţii, în solidar, la plata sumei de 503.140,82 lei, reprezentând prejudiciu produs bugetului de stat.

Prin decizia penală nr. X/20.12.2016 a Curţii de Apel Craiova s-au admis apelurile declarate de pârâţi, fiind desfiinţată în parte sentinţa penală, pe latură penală şi civilă, şi, în rejudecare, s-a dispus achitarea pârâţilor, lăsând nesoluţionată acţiunea civilă promovată de ANAF în procesul penal.

În drept, au fost invocate disp. art.25 alin.5 şi art.27 alin.2 C.pr.pen şi art.1381 şi art.1382 C.civ.

Pârâţii S V şi V G au depus la dosar întâmpinări, prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Corabia raportat la dispoziţiile  art.94 lit.k C.pr.civ., excepţia lipsei mandatului, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii, susţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat declinarea prezentei cauze, în baza disp. art.94 alin.1 lit.k şi art.95 C.pr.civ, spre competentă soluţionare Tribunalului Olt.

Prin sentinţa nr. X/09.05.2017, s-a admis excepţia de necompetenţă  materială a Judecătoriei Corabia, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt – Secţia a II-a Civil, de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr.X/213/2017, care, prin prin încheierea nr. X/22 mai 2017, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O- PENTRU DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C şi pe pârâţii V G şi S V  în favoarea Secţiei I Civile a Tribunalul Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei I Civile a Tribunalului Olt, la data de 26.05.2018.

Prin sentinţa civilă nr. X/11.06.2018 Tribunalul Olt a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru reclamant şi a anulat cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O - PENTRU DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C şi pe pârâţii V G şi S V având ca obiect acţiune in răspundere delictuala.

Prin decizia civilă nr. X din data de 06.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. X/213/2017* s-au admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român şi de apelantul-pârât S V, împotriva sentinţei nr. X/11.06.2018, pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia I Civilă în dosarul nr. X/213/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât V G, având ca obiect „răspundere delictuală”, s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a constat că prin sentinţa  nr.X/11.06.2018, pronunţată de Tribunalul Olt – Secţia I Civilă în dosarul nr. X/213/2017 s-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru reclamant.

S-a dispus anularea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O - PENTRU DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C şi pe pârâţii V G şi S V, având ca obiect acţiune in răspundere delictuala.

A fost obligat  reclamantul  să plătească pârâtului S V suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:

Din analiza cu prioritate excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru reclamant, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 20.01.2017, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr. X/213/2017, pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român.

La termenul de judecată din 14.05.2018 instanţa a stabilit ordinea de soluţionarea a excepţiilor invocate prin întâmpinările de la filele 58-88 de la dosarul Judecătoriei Corabia şi a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a face dovada calităţii de reprezentant, obligaţie neîndeplinită de către acesta.

Conform art. 82 Cod procedură civilă: „1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.”

Instanţa, constatând că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de reprezentant pentru promovarea acţiunii, faţă de dispoziţiile legale precizate, a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

În temeiul art. 453 raportat la art. 451 alin. 1 şi 2 C.proc.civ., instanţa  a obligat pe reclamant să plătească pârâtului S V suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

În acest sens, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 451 C.proc.civ., „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”

În interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa a redus cheltuielile de judecată pretinse de pârâtul S V, respectiv onorariul apărătorului ales în sumă de 2500 lei, reţinând că suma de1000 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, raportându-se la criteriile legale, tribunalul, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, apreciază, prin prisma proporţionalităţii, în raport cu complexitatea activităţii depuse de avocat, corelată cu anularea cererii de chemare în judecată, complexitatea cauzei şi importanţa litigiului, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenţii.

În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, şi în limita unui cuantum rezonabil.

În acest context, trebuie precizat că tribunalul, prin cenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocaţial, nu a intervenit în raporturile juridice dintre apărătorul ales şi clientul său, ci a stabilit, în mod corespunzător, în cadrul raportului juridic procesual civil, cuantumul acestor cheltuieli, atribut ce îi revine în virtutea legii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs – calificat apel -  Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, şi respectiv apel apelantul-pârât S V, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În ceea ce priveşte  apelul declarat  de apelantul-pârât S V se arată următoarele:

S-a  apreciat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală fiind pronun¬ţată cu aplicarea greşită a legii şi o deformare vădită a probatoriului, motiv pentru care s-a solicitat anularea sentinţei instanţei de fond în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată.

Prin această hotărâre, Tribunalul Olt a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru reclamant şi în consecinţă a anulat cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O - pentru Direcţia Regio¬nală a Finanţelor Publice C.

Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de apelant, constând în onorariul de avocat în cuantum de 2.500 lei, acestea au fost acordate în parte, apreciindu-se că suma de 1.000 lei ar fi rezonabilă în raport de complexitatea cauzei.

Criticile invocate faţă de hotărârea instanţei de fond au avut  în vedere modul de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În acest sens s-a arătat că pentru formularea de apărări a apelat la serviciile unui avocat. Onorariul stabilit şi achitat a fost în cuantum de 2.500 lei pentru întreaga etapă procesuală a judecării cauzei în primă instanţă.

Instanţa de fond a redus aceste cheltuieli la suma de 1.000 lei, apreciind că această sumă ar fi rezonabilă în raport de complexitatea cauzei, iar în motivarea acestei soluţii se rezumă la a reproduce în cuprinsul hotărârii fragmente din Codul de procedură civilă ce dă instanţei o astfel de posibilitate.

 Într-o primă abordare a criticilor a solicitat  a se observa că în conţinutul hotărârii instanţei de fond, în afară de reproducerii textelor de lege menţionate, nu se regăsesc nici un fel de argumente concrete, referitoare complexitatea cauzei, care să impună o asemenea diminuare a onorariului de avocat.

Ori, art. 425 C.pr.civ., impune ca hotărârea instanţei să cuprindă printre alte componente şi „motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele, pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au în¬lăturat cererile părţilor ".

 Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile judecătoreşti trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de nulitate potrivit art. 480 alin. 3 C.pr.civ., rolul acestuia fiind acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a putea exercita un control judiciar de către instanţele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Achina împotriva României sau cauza Gheorghe împotriva României), subliniază rolul pe care motivare unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6, paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, sau cel puţin  de a le aprecia.

În condiţiile în care instanţa de fond nu a abordat sub nici o formă susţinerile pârâ¬ţilor referitoare la cheltuielile de judecată, sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 480 alin. 2 şi 3 C.pr.civ., urmând a fi anulată în parte hotărârea instanţei de fond, numai cu privire la cheltuielile de judecată şi acordarea acestora în cuantumul solicitat de pârâţi.

Analizând fondul acestei cereri incidentale, trebuia pornit de la caracterul rezonabil al acestor cheltuieli. Este adevărat, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, numai că în cauza de faţă nu s-au regăsit astfel de elemente care să justifice diminuarea onorariului de avocat de la 2.500 lei la 1.000 lei aşa cum a procedat instanţa de fond.

Onorariul de avocat, în cuantumul solicitat, este într-o deplină concordanţă atât cu complexitatea cauzei cât şi cu activitatea desfăşurată efectiv de avocat, iar faţă de valoarea obiectului cauzei reprezintă doar 0,5 %. Daca o astfel de cerere ar fi fost supusa timbrajului atunci la aceasta valoare s-ar fi achitat o taxa de timbru de 8.605 lei.

Chiar dacă instanţa a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant pentru reclamant, fără să intre pe fondul cauzei, aceasta nu înseamnă că restul de activităţi prestate de avocat pentru argumentarea în fond au fost inutile. Întâmpinarea pârâtului trebuia să conţină atât excepţii cât şi apărări de fond, sub sancţiunea de¬căderii, ori după cum se poate observa acestea se regăsesc în cuprinsul întâmpinării.

Cât priveşte complexitatea cauzei trebuia arătat că starea de fapt a acestei acţiuni derivă dintr-o cauză penală ce a lăsat latura civilă nesoluţionată, stare de fapt care este una deosebit de complexă.

 Obiectul acestei cauze are o valoare de 503.140,82 lei, valoare care este foarte mare pentru o persoană fizică, cu statut de pensionar şi deci, cu posibilităţi limitate de a plăti, aşa încât doar presiunea exercitată, că printr-o apărare necorespunzătoare ar putea plăti această sumă, era suficientă să justifice aceste costuri.

 În ceea ce priveşte apărările concrete întreprinse trebuie avut în vedere că această chemare în judecată a fost înregistrată iniţial la Judecătoria Corabia sub nr. X/213/2017, şi urmare a demersurilor sale, cauza a fost declinată ulterior Tribunalului Olt.

Arată că, în termenul legal reglementat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţii şi apărări.

De asemenea a formulat cerere de chemare în garanţie.

După declanşarea cercetării judecătoreşti a participat la toate termenele de jude¬cată.

Faţă de cele arătate, împrejurarea că instanţa de fond a redus dezbaterile şi a soluţi¬onat cauza pe cale de excepţie nu atrage simplificarea problematicii şi pentru parte, care rămânea supusă în continuare aceloraşi presiuni mai cu seamă că o asemenea lipsă, cum era cea din cauza de faţă, putea fi acoperită.

Pe de altă parte, în vederea unei juste evaluări a cuantumului onorariului de avocat, trebuie avut în vedere că suma astfel solicitată reprezintă suma brută.

Onorariul de avocat este grevat de următoarele obligaţii fiscale: 19% TVA; 16% impozit; 11% cota barou pentru plata asigurărilor sociale; 5,5% asigurări de sănătate. Totalul acestor obligaţii fiscale este de 51,5%.

 Doar aplicând aceste taxe, la suma de 2.500 lei valoarea netă este de numai 1.213 lei, iar la suma de 1.000 lei, valoarea netă este de 485 lei, însă pentru desfăşurarea unei activităţi profesionale de avocat sunt necesare costuri diverse precum chirii pentru sediul societăţii de avocatura, utilităţi la acest spaţiu, costuri pentru achiziţionarea de cursuri, co¬duri, aplicaţii de legislaţie, costuri pentru telefonie şi internet, dar şi diverse alte cheltuieli absolut necesare pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi.

Faţă de aceste considerente, chiar dacă tribunalul, respingând cererea pe excepţie, şi nu a mai cercetat fondul cauzei, activitatea avocatului în nuanţa arătată, a fost prestată şi este în deplin acord cu complexitatea cauzei, motiv pentru care:

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei instanţei de fond în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată efectuate de apelant.

În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, s-au  arătat  următoarele:

Considera ca la emiterea Hotărârii Civile X/11.06.2018 s-au încălcat prevederile art. 488 punctul 5 din Codul de Procedura Civila: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ...5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.

Astfel, conform prevederilor paragrafului legal mai sus menţionat, dispoziţiile prevăzute sub sancţiunea nulităţii încălcate de instanţa de fond se refera la faptul ca excepţia lipsei calităţii de reprezentant nu a fost pusa in discuţia părţilor deşi reprezentantul legal al instituţiei a fost prezent in cauza, instanţa consemnând în încheierea din data de 10.08.2017 (fila 117 din dosar fond), excepţia invocata de către instanţa din oficiu nu a fost pusa in discuţia partilor. Incalcandu-se dispoziţiile art. 260 si urm. CPC referitor la discutarea probelor si mijloacelor de apărare in contradictoriu, excepţiile procedurale fiind prin excelenta mijloace de apărare.

Având în vedere ca instanţa de fond, în mod nelegal a reţinut lipsa Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O a calităţii de reprezentant al statului roman , deşi exista un mandat de reprezentare.

Considera ca la emiterea Hotărârii Civile X/11.06.2018 s-au încălcat prevederile art. 488 punctul 8 din Codul de Procedura Civila: " Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ....8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel instanţa a ignorat ca in cauza X/213/2017* exista un mandat de reprezentare emis de către ANAF ca si reprezentant al statului roman pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O.

Atât în prezenta cauza, X/213/2017*, cat si in cauza X/213/2013 soluţionata doar pe latura penala, acţiunile , procedurile legale demarate in fata instanţelor de judecata s-au făcut de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O in numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala ca reprezentant legal al Statului Roman.

 Acţiunea formulata în data 20.01.2017 a făcut obiectul cauzei X/213/2017* si a fost soluţionata prin Hotărârea Civile X/11.06.2018 când instanţa a dispus anularea cererii de chemare in judecata, motivând ca nu au calitate de reprezentant al statului roman.

Prin cererea de chemare in judecata a solicitat anexarea dosarului penal X/213/2013 invocând ca înţeleg sa se folosească de toate actele si probele depuse in dosarul mai sus menţionat, dosar in cadrul căruia instanţa nu a soluţionat cererea de parte civila a statului roman. Aşa cum se observa in cererea de chemare in judecata acţiunea a fost formulata in baza mandatului ANAF in baza mandatului nr. X/04.02.2014, ca reprezentant al statului roman, mandat transmis către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O.

 Mandatul numărul X/04.02.2014 a fost dat de către ANAF în vederea susţinerii cererii de parte civila dar si pentru a efectua toate demersurile necesare in recuperarea prejudiciului în cauza penala X/213/2013.

Arăta ca în cauza X/213/2013, statul roman s-a constituit parte civila prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O in baza mandatului X/14.08.2013 in sensul de a efectua toate demersurile legale care se impun pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin fapta de natura infracţionala ce făcea obiectul cauzei mai sus menţionate

Acţiunea care face obiectul prezentei cauze vizează tocmai recuperarea prejudiciului ca urmare a săvârşirii faptelor de natura infracţionala desfăşurata de către paraţi, cat timp instanţa din cauza X/213/2013 nu a soluţionat cererea de parte civila.

 Având în vedere dispoziţiile instanţei de apel care, în rejudecare în baza dispoziţiilor art. 25 alin 5 Cod Penal, a dispus lăsarea ca nesoluţionata a cererii de parte civila formulata in cadrul dosarului penal mai sus menţionat, s-a formulat cerere de chemare in judecata din prezenta cauza a pârâţilor V G şi S V, considerând ca sunt îndreptăţiţi sa solicite instanţei de judecata obligarea acestora, in solidar, la plata prejudiciului 503.140,82 lei produs bugetului de stat.

 Ca o concluzie, mandatul dat in cauza X/213/2013 de către ANAF cu nr. X/04.02.2014 pentru recuperarea prejudiciului nu a încetat deoarece cererea de constituire parte civila formulata in baza mandatului ANAF X/14.08.2013 nu a fost soluţionata de către instanţa penala, cererea de parte civila nefiind pana la data prezentei soluţionata de către instanţa de judecata .

In aceasta situaţie de nesoluţionare a cererii de parte civila este evident ca si mandatul iniţial X/14.08.2013 dat pentru formularea cererii de parte civila si pentru întreprinderea oricăror masuri de recuperare a prejudiciului in cauza penala nu a încetat.

Prin nesoluţionarea, în cauza penala X/213/2013 a cererii de parte civila, mandatul ANAF, ca reprezentant al statului roman, X/04.02.2014 nu şi-a încetat efectele, ANAF, mandatând Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O sa efectueze orice demersuri legale de recuperare a  prejudiciului cauzat de către V G si S V.

De asemenea, deşi prin cererea introductiva s-a menţionat ca acţiunea este iniţiata in numele si pentru statul roman, parte civila in cauza penala X/213/2013, dosar ce a fost anexat la cauza X/104/2017, iar in baza dispoziţiilor art. 25 alineat 5 , 27 alineat 2 Cod de Procedura Penala, probele administrate in cauza penala se pot folosi in acţiunea in răspundere civila delictuala instanţa civila trebuia sa aibă în vedere ca mandatul emis în cauza penala nu si-a încetat efectele.

 Din actele depuse la dosarul cauzei a reieşit ca niciodată instanţa de fond nu a citat DGRFP C sau ANAF , neconceptandu-le in cauza, aspecte care nu ne pot fi imputate cat timp, instituţia mai sus menţionata nu a fost citata in cauza .

 Mai mult, prin prezenta la dezbaterile orale a reprezentantului legal al reclamantului (fila 116), instanţa a reţinut ca acestea sunt legal reprezentate, reţinând prin încheiere de şedinţa in mod corect ca mandatul de reprezentare era legal.

 Mai mult exista la dosarul cauzei mandat de reprezentare al consilierului juridic, fila 116, din cadrul DGRFP C - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, iar prin încheierea din 09.10.2017, fila 117, instanţa de fond retine ca se prezintă consilierul juridic din cadrul DGRFP C - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, reprezentant al reclamantei desemnate in cauza, fiind acoperita in aceasta situaţie orice lipsa a mandatului invocata de către intimaţii in cauza. La termenul din data de 09.10.2017, in cadrul dezbaterilor orale din cadrul şedinţei de judecata, reprezentantul legal al reclamantei a indicat care este mandatul legal in baza căruia este reprezentat statul roman prin ANAF, mandat X/04.02.2014 depus la dosarul cauzei si pe care il ataşa in copie la prezentul recurs, originalul aflându-se la dosarul cauzei. De asemenea ataşează si mandatul emis de către ANAF si transmis instituţiei in vederea demarării procedurilor legale inca din faza de cercetare penala.

Conform art. 84 CPC Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice: (1)Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.

In speţa de fata, ANAF a mandatat structura subordonata Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice O, sa întreprindă toate procedurile, sa ia toate masurile , sa încheie orice acte si sa reprezinte in fata oricărei instanţe de judecata, promovând orice acţiuni si cai de atac, în apărarea intereselor statului roman in vederea recuperării prejudiciului produs de fapta de natura penala ce a făcut obiectul cauzei penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. X/P/2013, înregistrat la instanţa de judecata sub nr. X/213/2013, prin mandatele ANAF cu numărul X/14.08.2013, respectiv X/04.02.2014.

De asemenea instanţa de fond putea sa aibă în vedere si prevederile art. 87 alin. 22 CPC: Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. In aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.

In cauza pentru formularea cererii de despăgubiri este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, cererea fiind formulata de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O in numele si pentru Statul roman.

Mandatul este definit - în forma actuală a Codului civil - drept contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.

Dovada mandatului se face prin prezentarea unui înscris in speţa de fata delegaţie de reprezentare însoţita de mandatul expres dat de către reprezentantul statului roman.

Conform art. 2030 CPC privind mandatul: Modurile de încetare: Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: a) revocarea sa de către mandant; b) renunţarea mandatarului; c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.

A solicitat  a se avea  în  vedere ca în speţa de fata nu a existat si nici nu s-a invocat de către instanţa de judecata in Hotărârea Civila X/11.06.2018 vreuna din cauzele menţionate expres de art. 2030 privind încetarea mandatului.

De asemenea, instanţa de judecata trebuia să aibă in vedere si prevederile art.2030 alineat 2: "Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor ori al moştenitorilor acestora. "

Astfel în lumina prevederilor art. 2030 alineat 2 CPC, cat timp ANAF, ca reprezentant al statului roman, nu a revocat mandatul dat Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice O pentru recuperarea prejudiciului cauzat de o fapta penala, acest mandat ramane in fiinţa pana când cel care l-a emis îl revoca sau pana când sunt epuizate absolut toate caile legale de recuperare a prejudiciului .

Se opinează ca, deşi era invocat prin cererea introductiva de chemare in judecata dar si in fata instanţei de judecata, de către reprezentantul legal-consilierul juridic care a susţinut legalitatea acestuia, instanţa consemnând ca reprezentant legal al statului roman este prezent in cauza, daca instanţa avea vreo reţinere asupra legalităţii mandatului aceasta trebuia sa citeze ANAF in mod direct cu menţiunea de a face precizări daca mandatul este sau nu in fiinţa.

Ori cat timp instanţa nu a demarat aceste proceduri, s-a avut în vedere ca acest mandat este unul legal

Ca si concluzie, nu exista nici o dovada la dosarul cauzei din care sa reiasă ca mandatele date Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice O de către ANAF (date pentru efectuarea tuturor demersurilor legale în vederea recuperării prejudiciului pentru care s-a constituit parte civila in cauza penala X/213/2013 nesoluţionat pe cale civila) ca reprezentant al statului roman, au fost revocate si nici nu si-au încetat efectele cat timp nu exista o soluţie definitiva si irevocabila privind cererea de parte civila .

De asemenea, in cauza , instanţa nu a citat niciodată DGRFP C si ANAF in prezenta cauza, aceasta situaţie neputând sa le fie imputabila deşi in cauza X/213/2013 exista un mandat de reprezentare al Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice O pe care îl anexează la prezenta.

In fapt, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. X/P/2013, înregistrat la această instanţă sub nr. X/213/2013, la data de 18.07.2013, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate inculpaţii V G si S V, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificata prev. si ped. de art. 248i rap. la art. 248 Cp.

Cauza a format obiectul dosarului X/213/2013 care a fost soluţionat , in fond , prin Sentinţa nr. X din 28.01.2016 a Judecătoriei Corabia prin care s-a dispus condamnarea pârâtului V G la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi condamnarea pârâtului S V la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat de A.N.A.F., prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice C, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O , obligându-se inculpaţii V G şi S V, în solidar la plata sumei 503.140,82 lei, reprezentând prejudiciu produs bugetului general consolidat al statului, prin activitatea infracţională a inculpaţilor.

De asemenea, s-a admis cererea de instituire a măsurilor asigurătorii formulată de partea civilă şi dispune instituirea popririi asigurătorii în procent de 1/3 din veniturile realizate de inculpaţii V G şi S V, în calitate de pensionari la Casa Naţională de Pensii Publice, Casa Teritorială de Pensii O S .

Împotriva acestei sentinţe, V G si S V au formulat apel care a fost soluţionat de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penala definitivă X din 20.12.2016 prin care s-au admis apelurile acestora, s-a desfiinţat în parte sentinţa nr. 7 din 28.01.2016, pe latură penală şi civilă şi, în rejudecare a dispus, in baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 lit. b teza I C.pr.pen. achitarea inculpaţilor V G şi S V pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 5 C. pen. actual ,şi in baza art. 25 alin. 5 C.pr.pen., Instanţa de apel a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă promovată de ANAF în procesul penal. De asemenea , în baza art. 423 alin. 2 C.pr.pen. coroborat cu art. 397 alin. 5 C.pr.pen. a menţinut dispoziţiile din sentinţă privitoare la instituirea şi executarea măsurilor asigurătorii faţă ambii inculpaţi .

Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, aceasta acţiune demarata de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, mandatar al ANAF ca reprezentant al statului roman, a avut drept scop recuperarea prejudiciului cauzat de către fapta de natura ilicita a celor doi paraţi, ce au avut calitatea de inculpaţi in cauza penala X/213/2013 , cauza in care ANAF a mandatat Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O sa formuleze cerere de parte civila si sa demareze toate procedurile legale pentru recuperarea prejudiciului produs bugetului statului.

 Solicita admiterea recursului, constatarea ca Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O are un mandat de reprezentare al statului roman emis in mod legal, având calitatea de reprezentant al statului roman, ca acest mandat nu si-a încetat efectele si nici nu a fost revocat de către emitent si sa se dispună casarea Hotărârii Civile X/11.06.2018 si trimiterea cauzei către instanţa de fond spre continuarea judecării pe fond a prezentei cauze.

Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de apelantul-pârât S V.

Intimatul-pârât V G a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute la art. 477-478 Cod procedură civilă, Curtea  a apreciat că:

In primul rând va fi analizat apelul declarat de reclamant, deoarece vizează soluţia pronunţată pe acţiunea promovată in cauză, urmând ca apelul pârâtului referitor la capătul accesoriu privind cheltuielile de judecată să fie analizat in raport de soluţia ce se impune a fi adoptată.

Soluţia instanţei de fond este pronunţată prin interpretarea greşită a disp. art. 82 Cpciv, care prevăd că:

„(1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat in numele părţii, va da un termen scurt pentru împlinirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.”

Potrivit acestor dispoziţii legale, dar şi a principiilor ce guvernează procesul civil, instanţa de judecată trebuie să ofere toate garanţiile procesuale pentru împlinirea lipsurilor mai sus enunţate, de către partea interesată, astfel încât sancţiunile pe care urmează a le aplica să nu fie de natură a încălca dreptul părţii de acces la o instanţă de judecată, in sensul disp. art. 6 cpc sau al art. 6 CEDO.

Prin urmare, se impune citarea pentru a face dovada calităţii de reprezentant nu numai a reprezentantului părţii, dar şi partea poate fi citată pentru a fi interpelată dacă a înţeles a da mandat de reprezentare unei alte persoane sau dacă a înţeles a retrage sau nu respectivul mandat.

Din motivarea adoptată de către prima instanţă in soluţionarea excepţiei calităţii de reprezentant nu se poate identifica cine este reclamantul care a promovat acţiunea şi cine este reprezentantul reclamantului, cu atât mai mult cu cât in cadrul cererii de chemare in judecată apare o formulă complexă in dreptul reclamantului, adică Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român.

Or, prima instanţă, deşi reţine in debutul considerentelor că Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O a formulat acţiunea pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român consideră că „reclamantul nu a făcut dovada calităţii de reprezentant”, după care in dispozitiv, anulează cererea privind pe „reclamanta Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice O pentru Direcţia Regională a Finanţelor Publice C”, fără a se mai face referire la Agenţia Naţională  de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român.

Prima instanţă trebuia să fi observat şi faptul că prezenta cerere nu este una singulară, ci derivă dintr-un proces penal in care această cerere a fost lăsată nesoluţionată, in temeiul prevederilor legii procesual penale.

Potrivit disp. Art. 19 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, iar repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penala nr. X din 20.12.2016 a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă promovată de ANAF sau Agenţia Naţională  de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român în procesul penal. De asemenea , în baza art. 423 alin. 2 C.pr.pen. coroborat cu art. 397 alin. 5 C.pr.pen. a menţinut dispoziţiile din sentinţă privitoare la instituirea şi executarea măsurilor asigurătorii faţă ambii inculpaţi, in perspectiva in care persoana vătămată introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

De menţionat este şi că a fost modificată soluţia dată de Judecătorie, care in prealabil admisese acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat de A.N.A.F., prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice C, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, obligându-se inculpaţii V G şi S V, în solidar la plata sumei 503.140,82 lei, reprezentând prejudiciu produs bugetului general consolidat al statului, prin activitatea infracţională a inculpaţilor.

Or, prezenta acţiune civilă este una şi aceeaşi cu cea lăsată nesoluţionată in procesul penal, unde a fost valorificat mandatul de reprezentare dat de către ANAF ca reprezentant legal al statului, in favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice C şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice O, iar măsurile asigurătorii au fost menţinute până la promovarea unei astfel de acţiuni civile.

Dacă instanţa de judecată ar fi avut dubii cu privire la posibilitatea de retragere a mandatului dat de către ANAF ca reprezentant legal al statului, in favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice C şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice O, se impunea citarea şi interpelarea ANAF ca reprezentant legal al statului, in acest sens.

Trebuie menţionat că reclamant intr-o astfel de acţiune este dincolo de orice imprecizii de formulare Statul român, care este reprezentat legal prin ANAF.

ANAF a dat mandat de reprezentare in baza Ordinului nr. 1500/2013 emis de Preşedintele ANAF, in favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice C şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice O, in primul rând in procesul penal, mandat care este valorificat prin pronunţarea unei soluţii de disjungere specifică procesului penal.

Ulterior, acelaşi mandat este reiterat prin trimiterea aceleiaşi acţiuni civile spre competentă soluţionare către instanţa civilă.

Indiferent de lipsa de reacţie a reprezentanţilor reclamantului in faţa primei instanţe, justificată însă de lipsa de precizie in identificarea adevăratului reclamant ce promovează acţiunea şi a modului in care operează reprezentarea reclamantului, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al statului, reiterează incă o dată mandatul acordat in favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice C şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice O, cu referire expresă la acest dosar, astfel cum reiese din delegaţia depusă la fila nr. 25 din dosarul de apel.

Totodată, potrivit disp. Art. 89 cpc cu privire la renunţarea la mandat şi revocarea mandatului, se statuează că renunţarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusă celeilalte părţi decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţa de judecată şi în prezenţa ei. Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul imediat următor renunţării. Mandatarul nu poate renunţa la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de atac.

Prin urmare, nu era nicio dovadă la dosar in sensul renunţării la mandat sau revocarea mandatului, după cum derivă din modul de organizare a  ANAF condiţiile de reprezentare a acestei instituţii publice.

Or, potrivit HG nr. 520/2013, ANAF reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise.

Potrivit disp. Art. 13 din HG nr. 520/2013, se înfiinţează în subordinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică. În cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice funcţionează, ca structuri fără personalitate juridică administraţii judeţene/de sector ale finanţelor publice. Organizarea şi funcţionarea direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, precum şi a structurilor sale se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei.

Prin urmare, legăturile dintre toate instituţiile publice care reprezintă reclamantul Statul român in acest proces pot fi extrem de facil urmărite in raport de prevederile legale mai sus citate şi care se presupune că sunt opozabile erga omnes.

Totodată, mandatul acordat şi valorificat in procesul penal nu poate fi retras in procesul civil ce derivă din primul decât intr-o situaţie expresă şi adusă la cunoştinţa instanţei de judecată, ceea ce nu poate fi incident in speţa pendinte.

In concluzie, potrivit disp. art. 480 cpc, Curtea a constat că prima instanţă s-a pronunţat în mod greşit pe excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în sensul admiterii acesteia, şi a admis apelurile declarate, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rfejudecare la aceiaşi instanţă.

Apelul formulat cu privire la cheltuielile de judecată  a fost admis numai sub aspectul stabilirii soluţiei ce se va da pe acţiunea pendinte, soluţie ce trebuie să aibă un caracter unitar faţă de toate capetele de cerere, principale sau accesorii.

La data de 25.02.2019 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt – Secţia I civilă sub nr. X/213/2017**.

La termenul din data de 23.04.2019 instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în raport de dispoziţiile  art. 84-85 din Legea nr.188/1999 şi calitatea de funcţionari publici a celor doi pârâţi la momentul săvârşirii presupusei fapte ilicite  şi a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocate prin întâmpinările depuse la dosar, reţinând cauza spre soluţionare asupra acestor excepţii.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, prin prisma înscrisurilor de la dosar,  apărărilor părţilor şi dispoziţiilor legale incidente în cauza, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 20.01.2017 reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 503.140,82 lei, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a săvârşirii de către aceştia a unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în calitatea lor de funcţionari publici în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice C, cauza juridică a cererii de chemare în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Pârâţii S V şi V G au avut calitatea de funcţionari publici şi au fost cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fiind achitaţi prin decizia penală nr. X/20.12.2016 a Curţii de Apel Craiova, decizie prin care a fost lăsată nesoluţionată şi acţiunea civilă promovată de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ  (filele nr. 38-46 din dosarul Judecătoriei Corabia nr. X/213/2017).

Pentru prejudiciul de 503.140,82 lei reclamanta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE O a emis împotriva pârâţilor decizia de imputare nr. X/23.02.2012 (filele nr. 55-57 din dosarul Judecătoriei Corabia nr. X/213/2017), decizie care a fost însă anulată prin sentinţa civilă nr. X/25.09.2012 a Tribunalului Olt (filele nr. 53-54 din dosarul Judecătoriei Corabia nr. X/213/2017), definitivă prin decizia civilă a Curţii de Apel Craiova nr. X/28.02.2013 (filele nr. 82-85 din dosarul Judecătoriei Corabia nr. X/213/2017) constatându-se că s-a prescris dreptul de a se emite decizia de imputare.

În drept, în raport de prevederile art. 248 din codul de procedură civilă instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor inadmisibilităţii, excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

În cauză este incidentă o acţiune prin care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru repararea unui prejudiciu cauzat reclamantei, pe perioada cât s-a derulat raporturile de serviciu ale acestora în calitate de funcţionari publici.

Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz (art. 75 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici).

Cele patru forme de răspundere reglementate de lege în cazul funcţionarilor publici nu se exclud, ele putând fi aplicate în acelaşi timp dacă fapta întruneşte, în acelaşi timp, condiţiile unor forme diferite de răspundere juridică.

Funcţionarul public, ca şi titularul unei demnităţi publice, poate săvârşi, în perioada de exercitare a funcţiei, două categorii de fapte antisociale: a. fapte prin care încalcă atribuţiile sau îndatoririle de serviciu care îi revin din funcţia sau demnitatea publică pe care o exercită, caz în care răspunderea juridică va fi guvernată de regimul juridic special consacrat de legile care reglementează statutul şi activitatea şi b. fapte care exced acestor îndatoriri, pe care funcţionarul sau demnitarul le săvârşeşte ca orice cetăţean, caz în care răspunderea juridică atrasă de aceste fapte va fi guvernată de normele dreptului comun.

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici cuprinde dispoziţii speciale în ceea ce priveşte procedura de antrenare a răspunderii civile a funcţionarilor publici pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează ori pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, dispoziţii care se aplică cu precădere faţă de dispoziţiile codului muncii (conform art. 117 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici).

Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (art. 84 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici).

O atare răspundere este o răspundere civilă delictuală, niciodată contractuală, întrucât raportul de serviciu în care este implicat funcţionarul public izvorăşte dintr-un act administrativ unilateral şi nu dintr-un contract de muncă.

Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a şi b se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile (art. 85 alin. 1 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici).

Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ (art. 85 alin. 2 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici).

Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu (art. 85 alin. 21 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici).

Din analiza dispoziţiilor art. 85 din legea nr. 188/1999 rezultă că în cazul funcţionarilor publici, spre deosebire de angajaţii care au încheiate contracte individuale de muncă, pentru faptele prevăzute la art. 84 lit. a, repararea pagubei se face în baza unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, emise de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice sau prin intermediul unui angajament de plată asumat de funcţionarul public, ordinul sau dispoziţia de imputare constituind titluri executorii în baza cărora se poate proceda la executarea silită.

Aşadar, regulile în conformitate cu care se poate angaja răspunderea civilă a funcţionarului public sunt diferite de cele aplicabile în cazul stabilirii răspunderii patrimoniale a angajatului cu contract individual de muncă. În cel de-al doilea caz, angajatorul trebuie să se adreseze instanţei cu o acţiune în pretenţii pentru a putea angaja răspunderea contractuală a salariatului, potrivit art. 254 alin. 1 din codul muncii. În schimb, pentru recuperarea prejudiciilor produse de funcţionarii publici autorităţii sau instituţiei angajatoare, aceasta va emite un ordin sau o dispoziţie de imputare.

Recuperarea pagubelor produse patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, care se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare ori, după caz, a asumării unui angajament de plată, constituie „o modalitate specifică, mult simplificată şi operativă, de acoperire a unui prejudiciu, explicabilă prin raportul specific de autoritate existent între conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special, care îl deosebeşte de persoana angajată în baza unui contract de muncă” (a se vedea în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 481/2009).

Art. 85 alin. 1 din legea nr.188/1999 are în vedere atât situaţia în care funcţionarul public recunoaşte şi îşi asumă responsabilitatea pentru producerea prejudiciului prin încheierea unui angajament de plată, cât şi calea litigioasă de care funcţionarul public în cauză are posibilitatea să uzeze pentru a contesta în faţa instanţei de contencios administrativ actul de imputare. În această din urmă ipoteză, instanţa va aprecia cu privire la legalitatea actului administrativ de imputare, verificând, în acelaşi timp, şi oportunitatea emiterii acestuia şi îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru angajarea răspunderii delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi a vinovăţiei, elemente pe care autoritatea sau instituţia angajatoare este ţinută să le dovedească (a se vedea în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 456/2015).

Având în vedere că reclamanta a solicitat pe cale unei acţiuni de drept comun angajarea răspunderii civile delictuale şi, în consecinţă, obligarea pârâţilor S V şi V G la plata sumei de 503.140,82 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce le reveneau în calitate de funcţionari publici, tribunalul constată că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întrucât, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, angajarea răspunderii civile delictuale a funcţionarilor publici poate avea loc doar în condiţiile art. 85 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată (a se vedea în acest sens şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5081/2011) şi nu printr-o acţiune de drept comun, neavând relevanţă faptul că acţiunea civilă a fost alăturată iniţial acţiunii penale, iar instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Întrucât urmează a fi admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată din oficiu şi, în consecinţă, se va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE O pentru DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE C, în numele AGENŢIEI NAŢIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ ca reprezentant al STATULUI ROMÂN în contradictoriu cu pârâţii S V şi V G ca inadmisibilă, tribunalul constată că nu se mai impune analiza şi a celorlalte două excepţii invocate în cauză, respectiv a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată (art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă), iar partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (art. 452 din codul de procedură civilă).

Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului (art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Reţinând culpa procesuală a reclamantei instanţa va dispune obligarea acesteia la plata către pârâtul S V a sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial (conform înscrisurilor de la filele nr. 54-55 din dosarul X/2013/2017** şi filele nr. 141-142 din dosarul X/2013/2017*).

Tribunalul va respinge cererea pârâtului V G  de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată având în vedere că la dosar nu există dovada efectuării cheltuielilor de judecată.

Data publicarii pe portal: 04.10.2019

Domenii speta

Spete similare