Decizie privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special. Obligaţia de indicare a textului legal justificativ al obligaţiei fiscale

Legea nr. 263/2010: art. 179

Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală: art. 49 alin. (3)

Prin neidentificarea naturii indemnizaţiei lunare primite de reclamant, pentru care există obligaţia calculării şi reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, şi neindicarea temeiului legal care autorizează casa judeţeană de pensii să calculeze, să reţină şi să vireze obligaţia fiscală stabilită de legislaţia în vigoare la data efectuării plăţii, concomitent cu neindicarea textului legal justificativ al obligaţiei fiscale, reclamantului i s-a produs o vătămare constând în imposibilitatea cunoaşterii raţiunii pentru care s-a emis actul administrativ atacat. Manifestarea de voinţă a autorităţii competente, exprimată într-o formă rudimentară şi lacunară, pune reclamantul în incapacitatea de a aprecia în deplină cunoştinţă de cauză asupra legalităţii actului de imputare şi implicit asupra pertinenţei obligaţiei fiscale conţinute, reclamantul fiind nevoit să promoveze demersuri administrative şi judiciare pentru a verifica legalitatea demersului iniţiat de casa de pensii.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 326 din 19 aprilie 2019,

rezumată de judecător Camelia Lucaciuc)

Prin sentinţa civilă nr. 1492/7.11.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 1496/30/2018, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A..., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Publice Timiş, având ca obiect contestarea deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit, sens în care s-a anulat Decizia pârâtei nr. […]/20.03.2018, fiind respinsă cererea reclamantului se suspendare a executării silite a deciziei menţionate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. […]/20.03.2018, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de a restitui suma de 452 lei încasată necuvenit, iar reclamantul a contestat această hotărâre, în primul rând, pentru nemotivarea ei în drept.

Analizând decizia contestată, tribunalul a reţinut că acest înscris nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază, în cuprinsul deciziei menţionându-se că în perioada 01.11.2017 – 31.03.2018 reclamantul a încasat drepturi prevăzute de legi cu caracter special, fără a i se reţine sumele reprezentând contribuţia de sănătate.

În schimb, în aceeaşi decizie nu se precizează ce fel de indemnizaţie a încasat reclamantul şi temeiul de drept în baza căruia el datora contribuţie la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

În decizie sunt indicate art. 172 – 173 din O.G. nr. 92/2003 – act normativ abrogat şi art. 153 lit. i), respectiv art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, însă acestea cuprind norme de procedură privind contestaţia la executare şi competenţa de soluţionare a acesteia.

S-a mai reţinut că Decizia pârâtei nr. […]/20.03.2018 a fost emisă în temeiul art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi, deşi acest text de lege nu prevede obligativitatea motivării în drept a deciziei de recuperare, această condiţie decurge din principiul legalităţii emiterii actelor administrative.

Prima instanţă a indicat şi faptul că obligativitatea motivării deciziilor emise de casele de pensii decurge şi din prevederile art. 106 din Legea nr. 263/2010.

Instanţa a reţinut că pârâta este o instituţie de drept public, participând la administrarea sistemului public de pensii, aşa cum rezultă din întreaga economie a prevederilor Legii nr. 263/2010, iar art. 181 alin. (3) din actul normativ menţionat prevede că: „(3) În cazul în care se constată că recuperarea debitului conform prevederilor alin. (1) şi (2) nu se poate face în termenul general de prescripţie de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite titlul executoriu organului fiscal central, în vederea punerii în executare silită, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală”.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că decizia contestată reprezintă un act administrativ fiscal, astfel că el trebuia motivat atât în fapt cât şi în drept.

S-a mai arătat că motivarea asigură transparenţa în emiterea actelor administrative şi constituie o garanţie împotriva abuzului, a arbitrariului din partea instituţiilor publice, iar un act administrativ motivat dă posibilitatea cunoaşterii şi aprecierii de către destinatar a temeiniciei acestuia, iar pe de altă parte, permite exercitarea controlului judiciar sub aspectul legalităţii sale.

În absenţa motivării, destinatarul actului administrativ nu îşi poate face o apărare eficientă, adecvată, încălcându-i-se, astfel, dreptul la apărare şi la un proces echitabil – componente ale principiului accesului liber la justiţie. 

Totodată, în cadrul controlului judiciar, instanţa de judecată nu poate cenzura un astfel de act sub aspectul legalităţii sale, întrucât nu este cunoscut raţionamentul care a stat la baza emiterii lui.

Tribunalul a reţinut, de asemenea, că motivarea actelor administrative reprezintă şi o componentă a obligaţiei autorităţilor publice de a informa în mod corect destinatarii acestora, fiind invocat în acest sens art. 31 alin. (2) din Constituţia României şi art. 41 alin. (1) şi (2) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

În concluzie, prima instanţă a reţinut că în speţa de faţă decizia contestată nu se supune exigenţelor informării şi motivării, potrivit dispoziţiilor legale menţionate.

Condiţia motivării nu este îndeplinită prin aducerea la cunoştinţa destinatarului a acestei motivări ulterior emiterii actului – în speţa de faţă prin întâmpinare, întrucât exercitarea controlului judiciar al acestuia se face în raport cu împrejurările concrete existente la data emiterii sale, neexistând certitudinea că motivele prezentate ulterior reprezintă chiar raţionamentele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat actul contestat.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul a reţinut că Decizia pârâtei nr. […]/20.03.2018 este lovită de nulitate şi, în consecinţă, a admis în parte acţiunea, anulând Decizia pârâtei nr. […]/20.03.2018.

Reţinând că cererea reclamantului de suspendare a executării silite a Deciziei nr. […]/20.03.2018 a rămas fără obiect,  Tribunalul Timiş a respins acest petit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, solicitând admiterea apelului şi, în temeiul art. 480 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului.

În motivarea apelului, s-a arătat că reclamantul-intimat beneficiază de pensie pentru limită de vârstă şi de indemnizaţie lunară prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, adică indemnizaţie lunară, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, reclamantul-intimat având titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, titlu prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările şi completările ulterioare.

Plata celor două categorii de drepturi băneşti, al căror beneficiar este reclamantul-intimat, s-a efectuat începând cu data de 01.11.2017 de Casa Locală de Pensii Lugoj, în a cărei evidenţă au fost transferate de la Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin dosarul de pensie şi cel de indemnizaţie de revoluţionar ale reclamantului-intimat, întrucât acesta şi-a schimbat domiciliul stabilindu-se în localitatea Lugoj, astfel cum rezultă din adresa nr. […] din 31.08.2017 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin către Casa Locală de Pensii Lugoj.

Pentru preluarea în plată, începând cu data de 01.11.2017, a pensiei şi a indemnizaţiei lunare de revoluţionar, Casa Locală de Pensii Lugoj a emis Decizia nr. […]/08.11.2017 privind revizuirea pensiei pentru limită de vârstă şi Decizia nr. […]/05.12.2017 pentru acordarea indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 19B9 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004.

Prin Decizia nr. […]/20.03.2018 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special s-a stabilit în sarcina reclamantului-intimat debitul în cuantum total de 452 lei reprezentând contribuţie de asigurări sociale de sănătate încasată de către reclamantul-intimat în perioada 01.11.2017 - 31.03.2018, care nu a fost reţinută din indemnizaţia lunară prevăzută la art. 5 alin. (1= lit. o) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâta-apelantă a arătat că Decizia nr. 96952/20.03.2018 cuprinde motivele de fapt şi de drept care au determinat emiterea acestei decizii de debit, respectiv faptul că în perioada de la 01.11.2017 până la 31.03.2018 s-au plătit si încasat necuvenit drepturi în sumă totală de 452 lei, determinată conform buletinului de calcul anexat, reprezentând contribuţie sănătate, plata necuvenită a drepturilor fiind generată de încasarea de către reclamantul-intimat a indemnizaţiei lunare fără reţinerea acestei contribuţii de asigurări sociale de sănătate. În cuprinsul Deciziei nr. […]/20.03.2018 este menţionat si temeiul legal în baza căruia s-a constituit debitul în sarcina reclamantului-intimat.

Invocând dispoziţiile art. 142 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, norme aprobate prin H.G. nr. 257/2011 şi prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările, apelanta a subliniat că de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate sunt exceptate persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de această lege, iar reclamantul-intimat nu se regăseşte în categoria de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, întrucât art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la persoanele cărora li s-a acordat titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Rănit.

Reclamantul-intimat a obţinut titlul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, potrivit Certificatului seria […] - […] nr. […] eliberat la data de 08.12.2009, anexat în copie.

În susţinerea legalităţii şi temeiniciei Deciziei nr. […]/20.03.2018 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special, apelanta a invocat dispoziţiile art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 142 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, norme aprobate prin H.G. nr. 257/2011; art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare; art. 154 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin întâmpinare, reclamantul A... a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile apelate ca temeinică şi legală.

Reclamantul-intimat a arătat că Decizia nr. […]/20.03.2018 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş nu conţine decât temeiuri de drept care precizează doar procedura emiterii unei asemenea decizii, nefiind menţionat niciun temei de drept care să arate că această indemnizaţie acordată reclamantului în baza Legii nr. 341/2004 s-ar încadra în condiţiile ce permit a fi considerată venit, deci pe cale de consecinţă a putea fi reţinut CASS, CAS, etc.

Un alt aspect invocat de intimat în apărare priveşte faptul că apelanta a indus în eroare instanța de judecată afirmând că „reclamantul intimat a obţinut titlul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 din Legea nr. 341/2004”, în situaţia în care art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 341/2004 nu are decât 3 puncte, punctul 4 neexistând în lege, iar reclamantul a obţinut titlul în baza Legii nr. 341/2004, art. 3 alin. (1) lit. b pct. 3, nu punctul 4, aşa cum a susţinut nelegal şi nedovedit Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

Astfel, în opinia intimatului toate argumentările apelante pârâte pe textul de lege invocat/precizat de aceasta, nu au nici un temei de drept. (...)

Examinând apelul declarat de pârâtă, prin prisma motivelor invocate, precum şi a actelor de procedură efectuate în faţa instanţei de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor 466 şi următoarele C.pr.civ., se reţin următoarele:

Instanța de apel constată că în mod corect a apreciat tribunalul că decizia de debit contestată este nelegală, fiind emisă de apelanta intimată cu încălcarea prevederilor legale care edictează în materie obligativitatea motivării deciziilor emise de casele judeţene de pensii.

Astfel, prin demersul judiciar pendinte, reclamantul A... a contestat decizia nr. […]/20.03.2018 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, antamând atât aspecte de nelegalitate ale deciziei contestate cât şi de netemeincie. Primordial reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva neîndeplinirii de către Casa Judeţeană de Pensii Timiş a obligaţiei de motivare a deciziei, consecutiv precizării temeiului de drept care a stat la baza emiterii ei, aceste vicii ale actului administrativ repudiat punându-l pe reclamant în imposibilitatea cunoaşterii raţiunii emiterii actului administrativ atacat.

Se observă că decizia de recuperare debit contestată a fost emisă în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010, text de lege care consacră normativ o cale procedurală specială, pusă la dispoziţia instituţiei care administrează sistemul public de pensii, şi anume aceea a emiterii unui titlu executoriu pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale de la beneficiari, sume plătite prin intermediul caselor de pensii. Norma specială conţinută în 179 se completează cu prevederile Codului de procedură fiscală în materie, astfel cum dispune art. 181 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. Aceasta deoarece debitele provenite din prestaţii de asigurări sociale sunt venituri publice aparţinând bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu decurg dintr-un raport juridic de drept privat, căruia să i se aplice dispoziţiile de drept comun.

În aceste condiţii, dispoziţiile art. 179 din Legea nr. 263/2010 pot constitui temei juridic pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, numai în contextul coroborării lor cu dispoziţiile corespunzătoare din Codul de procedură fiscală referitoare la conţinutul titlului executoriu.

Dispoziţiile relevante din Codul de procedură fiscală, din perspectiva materiei analizate, sunt cele cuprinse în art. 226 alin. (6) şi (8) şi art. 46 alin. (2) C.pr.fisc.

Sancţiunea nerespectării condiţiilor relative la conţinutul actului administrativ este prevăzută în mod expres în 49 C.pr.fisc. şi constă în nulitatea actului administrativ, care este o nulitate absolută expresă în cazurile reglementate în alin. (1) al textului legal sau o nulitate relativă aplicabilă în cazul actelor administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la alin. (1), care vizează încălcarea prevederilor legale privind competenţa, necuprinderea în actul administrativ a elementelor referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, precum şi organul fiscal emitent, sau, în sfârşit, actul administrativ este afectat de o gravă şi evidentă eroare.

Aceste dispoziţii de drept comun prevăzute în Codul de procedură fiscală completează normele cu caracter procedural cuprinse în art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 şi de altfel şi celelalte dispoziţii procedurale din legea pensiilor care au caracterul unor norme speciale, derogatorii de la dispoziţiile de drept comun, şi care se completează cu acestea din urmă, numai în măsura în care nu este contrazisă raţiunea instituirii lor.

În consecinţă, raportând dispoziţiile legale anterior detaliate la conţinutul actului de imputare emis de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, Curtea constată că prin neidentificarea naturii indemnizaţiei lunare primite de reclamant pentru care există obligaţia calculării şi reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi neindicarea temeiului legal care autorizează casa judeţeană de pensii să calculeze, să reţină şi să vireze obligaţia fiscală stabilită de legislaţia în vigoare la data efectuării plăţii, concomitent cu neindicarea textului legal justificativ al obligaţiei fiscale, reclamantului i s-a produs o vătămare constând în imposibilitatea cunoaşterii raţiunii pentru care s-a emis actul administrativ atacat. Manifestarea de voinţă a autorităţii competente, exprimată într-o formă rudimentară şi lacunară, pune reclamantul în incapacitatea de a aprecia în deplină cunoştinţă de cauză asupra legalităţii actului de imputare şi implicit asupra pertinenţei obligaţiei fiscale conţinute, reclamantul fiind nevoit să promoveze demersuri administrative şi judiciare pentru a verifica legalitatea demersului iniţiat de casa de pensii.

Se impune a fi menţionat că indicarea în cuprinsul deciziei de recuperare a art. 179 din legea pensiilor nu e de natură să complinească exigenţele legale anterior enunţate, câtă vreme prin prevederea în sarcina autorităţii fiscale a obligaţiei de a insera în actul administrativ temeiul legal legiuitorul nu a avut în vedere temeiul legal al puterii executorii a titlului, care este acelaşi în toate deciziile de recuperare, ci evident temeiul legal justificativ al impunerii obligaţiei fiscale în sarcina contribuabilului, în cazul de faţă textul legal care obligă reclamantul să achite contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru drepturile băneşti primite în baza Legii nr. 341/2004. Că este aşa rezultă cu deosebită evidenţă din conţinutul art. 226 alin. (6) C.pr.fisc. în care legiuitorul a individualizat în mod expres obligaţia organului fiscal de a insera în titlul executoriu temeiul legal al puterii executorii a titlului distinct de temeiul legal prevăzut de art. 46 C.pr.fisc.

Se observă că o motivare corespunzătoare s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât reclamantul este beneficiar a două categorii de drepturi băneşti achitate prin intermediul casei judeţene de pensii, respectiv pensie pentru limită de vârstă şi indemnizaţie de revoluţionar, fiecare cu un regim juridic distinct, art. 154 din Codul fiscal exceptând de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate doar persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii.

Pe de altă parte, o motivare corectă a actului administrativ s-ar fi impus şi din perspectiva puterii executorii a acestuia, conferită de art. 179 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, care califică decizia de recuperare ca fiind titlu executoriu, titlu care în cazul de speţă nu s-a fundamentat pe o decizie anterioară lămuritoare de suspendare sau sistare a drepturilor acordate, având în vedere că dreptul la indemnizaţia de asigurări sociale nu a suferit nicio modificare, astfel cum a arătat instituţia apelanta. Într-adevăr, nu au fost încălcate prevederile art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, neaflându-ne în situaţia în care trebuia să se mai emită o decizie de revizuire a drepturilor reclamantului, întrucât nu a intervenit nicio modificare a cuantumului indemnizaţiei achitate acestuia, în discuţie fiind numai contribuţia de asigurări sociale de sănătate care nu a fost reţinută la data plăţii indemnizaţiei.

Este de netăgăduit că motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului organului emitent şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică sau se suprimă drepturi ori situaţii juridice individuale şi subiective. Motivarea unei decizii administrative trebuie să conţină elementele de fapt şi de drept care să permită destinatarilor, pe de o parte, să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

De altfel şi în jurisprudenţa comunitară se reţine că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită curţilor comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C-367/95, Comisia/Sytraval şi Brink's France SARL).

Cum orice act producător de consecințe juridice trebuie să respecte cerințele prevăzute de lege pentru încheierea lui valabilă, decizia de recuperare debit emisă de instituţia intimată neconstituind o excepţie de la această regulă, Curtea constată că în procedura de recuperare a creanţelor aparţinând bugetului asigurărilor sociale de stat Casa Judeţeană de Pensii Timiş trebuia să respecte cerinţele de motivare a titlului executoriu emis pentru a conferi transparenţă şi previzibilitate drepturilor beneficiarilor sistemului public de pensii, insuficienţa motivării echivalând cu o lipsă a motivării actului emis, de natură a atrage anularea actului administrativ, conform art. 49 alin. (3) C.pr.fisc.

Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că tribunalul a făcut o justă interpretare a textelor legale incidente raportate la situaţia de fapt dedusă judecăţii, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ. instanţa a respins apelul ca neîntemeiat, menţinând soluţia primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

Domenii speta

Spete similare