Furt calificat

Hotărâre 904/2018 din 12.12.2018


Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDLUG:2018:002.000904

Dosar nr. …./252/2016Cod operator:2926

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA LUGOJ

SENTINȚA PENALĂ NR. …

Şedinţa publică de la 12 Decembrie 2018

Instanța constituită din:

PREŞEDINTE: P. I.

Grefier: C. G.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpații V.V.M, V.E.Z., V.E.și V.N.A.și pe părțile civile V.P.-decedat, F.D., prin mandatar O.T., S.A.M.și M.T.,având ca obiect furtul calificat (art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. (d) (b) CP).

Fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Se constată că dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 20.11.2018, susţinerile părţilor fiind consemnate în Încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa, în temeiul disp. art. 391 alin (1) Cod proc. penală a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 27.11.2018, apoi având în continuare nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.12.2018.

INSTANŢA

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. ../P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au fost trimiși în judecată, inculpații V. V.  M. și V.E.Z., trimiși în judecată pentru săvârșirea a 4 (patru) infracţiuni de furt, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „d”, alin. 2 lit. „b” C. penal, cu aplicarea art. 35 C. penal (o infracţiune), art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „b” şi „d” C. penal, cu aplicarea art. 35 C. penal (o infracţiune), art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „d”, alin. 2. lit. „b” C. penal, cu aplicarea art. 35 C. penal (o infracţiune) şi art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „d”, alin. 2 lit. „b” C. penal (o infracţiune), cu aplicarea art. 77 lit. „a” C. penal (pentru primele două infracţiuni), a art. 38 C. penal (privind concursul între cele 4 infracţiuni) şi a art. 41 C. penal (privind recidiva). 

În actul de sesizare al instanţei s-au reținut următoarele:

În data de 05.08.2015, V.P. a formulat o plângere adresată Poliţiei Municipiului Lugoj, în care sesiza faptul că stătea de 7 ani într-o locuinţă situată de str. …., nr. .. din Lugoj şi în luna martie 2015, în timp ce era plecat la lucru în Germania a aflat de la vecini telefonic că fraţii V.V.M şi V.E.Z. (cei doi inculpaţi) – reveniţi în urmă cu un an din închisoare i-au spart locuinţa şi i-au sustras toate bunurile (a căror valoare o apreciază la suma de 2500 euro) din interior (ulterior V.E.Z. mutându-se chiar în acel spaţiu pentru care nu mai exista un contract în acel moment, nemaifiind prelungit după cel de un an, încheiat în anul 2008 petentului).

În declaraţia dată în cauză, persoana vătămată enumeră bunuri pe care le lăsase la plecare în locuinţa respectivă şi care i-au fost sustrase (lenjerii de pat, veselă, tacâmuri, televizor color „NEI”, aparat video, aparat DVD, două radiocasetofoane, unelte de pescuit, beţe cu mulinetă, bicicletă marca „Tohan”, truse de scule, ciocane, chei de diferite mărimi, scule de zugrăvit, două maşini de măcinat carne şi nucă, dulap de haine, mese, scaune, fotoliu, perne, două dulăpioare, casete video), precizând că i-au fost luate şi alte bunuri de care nu-şi aduce aminte şi adăugând că valoarea totală a prejudiciului este de 2.500 euro.

Din materialul probator (declaraţii martori, procese verbale de efectuare a unor percheziţii domiciliare, dovezi restituire bunuri, declaraţie dată în calitate de suspect de numitul V.E.Z.) rezultă că prin luna martie 2015 V.V.M împreună cu V.E.Z. au intrat în spaţiul în care locuia V.P., situat în Lugoj pe str. …, nr. … (profitând de faptul că acesta era plecat în străinătate) şi au luat bunurile persoanei vătămate aflate în interior, însuşindu-şi-le pe nedrept (deşi cunoşteau cui aparţin), iar ulterior V.E.Z., a şi locuit în acel spaţiu.

Referitor la mama celor doi inculpaţi (inculpata V. El.), aceasta a asistat la comiterea faptei şi chiar a scos şi ea bunuri din acea locuinţă.

Persoana vătămată şi-a recuperat doar câteva din bunurile ce i-au fost sustrase, care au fost duse de autori în podul casei, printre care şi bicicleta, astfel că se mai constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.400 euro.

II. Din procesul verbal de consemnare a plângerii sau denunţului oral şi procesul verbal de depistare, întocmit în 18.10.2015 de lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj şi ai I.J.J. Timiş – Detaşamentul 5 Jandarmi rezultă că în acea seară organele de poliţie au fost sesizate de martora N. M. cu privire la comiterea unui furt în imobilul cu nr. .. de pe str. ….

Deplasându-se la faţa locului, în faţa imobilului cu nr. … de pe str. … au fost depistate două persoane (respectiv inculpaţii V.V.M şi V.N.A.), având un ansamblu de bucătărie marca „Gorenje” format din chiuvetă cu baterie, plită electrică şi frigider.

Bunurile susmenţionate (în valoare de 500 lei) au fost sustrase în acea seară de cei patru inculpaţi (V.V.M, V.E.Z., V.E.şi V.N.A.), din imobilul cu nr. .. de pe str. ...., fiind transportate apoi cu un cărucior către imobilul situat pe aceeaşi stradă unde locuiau inculpaţii.

Din acelaşi imobil cu nr. 25 de pe strada ...., inculpaţii V.V.M şi V.E.Z. au mai sustras în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016 mai multe bunuri (mobilier, uşi, geamuri tip termopan, ţevi de cupru etc.) aparţinând persoanei vătămate F.D. (cetăţean italian – asociat unic al unei societăţi care îşi avea sediul pe str. ...., nr. .. – care însă nu mai funcţiona în acel moment).

Cu ocazia unor percheziţii domiciliare efectuate în luna februarie 2016, organele de poliţie au găsit o parte din bunurile sustrase persoanei vătămate F.D., la cei doi inculpaţi.

În declaraţia dată în calitate de suspect, V.E.Z. recunoaşte de altfel că s-a deplasat de mai multe ori împreună cu fratele său (V.V.M) în imobilul de pe str. …, nr. .. şi au sustras mobilier pe care l-au transportat cu un cărucior în camera ocupată de el (unde locuia anterior V.P.). Susţinerea lui că la comiterea faptei ar fi participat încă două persoane (Muller Alexandru şi M.M.) este lipsită însă de suport probator.

Persoana vătămată F.D., prin mandatarul său O.T. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 7.500 euro, reprezentând prejudiciul nerecuperat, precizând că valoarea corpului de mobilier sustras în 18.10.2015 este de 500 lei, iar a bunurilor restituite în urma percheziţiilor de aproximativ 2.500 euro.

III. În 18 ianuarie 2016, S.A.M.a sesizat la Poliţia Municipiului Lugoj că persoane necunoscute, prin forţarea uşii de acces a imobilului cu nr. .. de pe str. .., au pătruns în interior şi i-au sustras mai multe bunuri, respectiv: frigider, maşină de spălat marca „Beko”, cuptor cu microunde şi o plită (s-a întocmit un proces verbal de organele de poliţie cu cele sesizate verbal).

În declaraţia dată în 18 ianuarie 2016, persoana vătămată S.A.M.arată următoarele: în 17 ianuarie 2016 a fost anunţată de o vecină că la imobilul pe care îl deţine pe str. .., nr. .., poarta şi uşa de acces sunt deschise şi, deplasându-se acolo, a constatat că uşa de la intrarea în locuinţă era forţată şi-i lipseau mai multe bunuri (cele pentru care a formulat sesizarea, un sistem audio cu boxe Home Cinema marca „Genius” cu un stick de memorie, precum şi o bicicletă ce se afla în curte). Arată că valoarea totală a prejudiciului este de 2.200 lei, însă fiindu-i restituit sistemul Home Cinema în valoare de 350 lei (găsit la V.E.Z.) se mai constituie parte civilă cu suma de 1850 lei.

IV. În 02 februarie 2016, M.V.a sesizat Poliţiei Municipiului Lugoj (fiind întocmit un proces-verbal în acest sens) că în perioada decembrie 2015 – 02 februarie 2016, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în imobilul situat pe str. … nr. ..(aparţinând fratelui ei M. T., plecat în acel interval în Belgia), iar din interior au sustras mai multe bunuri, adăugând că valoarea prejudiciului cauzat va fi stabilită la întoarcerea persoanei vătămate în ţară.

Ulterior, fiind audiată persoana vătămată M. T., acesta indică bunurile sustrase, respectiv: 4 seturi farfurii tip „Versace”, un set ceşti, o cutie cu tacâmuri din inox, câteva pături, o butelie, un picamer, precum şi a unor acte (contracte), adăugând că valoarea bunurilor respective e de 2.500 lei. Fiindu-i restituit un set de ceşti de cafea marca „Versace” (ridicat de la martora L.I.) arată că valoarea setului recuperat este de 120 lei.

Deşi inculpaţii V.V.M şi V.E.Z. nu au recunoscut comiterea faptelor descrise la punctele III şi IV (primul refuzând să dea vreo declaraţie în cauză, iar cel de-al doilea susţinând că nu a participat decât la faptele descrise la punctele I şi II), din cercetările efectuate a rezultat că eu sunt autorii (a se vedea în acest sens şi declaraţiile martorilor L.M., L.I., I.I.V., P.R.F..).

De asemenea, cu ocazia percheziţiilor efectuate în 18.02.2016 la inculpatul V.E.Z. a fost găsit şi sistemul audio cu boxe Home Cinema marca „Genius” aparţinând persoanei vătămate S.A.M..

Deşi martora L.M. declară că V.E.Z. a afirmat că la furtul comis la imobilul de pe malul Timişului (fapta IV) el şi fratele său ar fi fost însoţiţi de o persoană pe nume P.T., nu există probe care să confirme participarea altor persoane decât cei doi inculpaţi.

În concluzie, în sarcina celor doi inculpaţi se reţine comiterea a 4 (patru) infracţiuni de furt calificat (de la punctele I – IV, enumerate în starea de fapt).

Privind pe inculpata V.E., pentru infracţiunea prev. de art. 228  alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „d” alin. 2 lit. „b” C. penal, cu aplicarea art. 35 C. penal şi a art. 77 lit. „a” C. penal (în dauna persoanei vătămate V.P.) sunt aplicabile prev. art. 16 alin. 1 lit. „b” C. pr. pen.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: procese verbale de consemnare a plângerilor din 18.10.2015, 18.01.2016, 02.02.2016, plângerea penală formulată de V.P., fişe cazier judiciar, procese verbale de cercetare la faţa locului şi ordonanţa de efectuare a acestora din 18.01.2016, 02.02.2016 şi 18.10.2015), declaraţii persoane vătămate (şi împuternicit), martori, suspecţi, inculpat, proces verbal de depistare din 18.10.2015, procură judiciară, dovezi restituire bunuri, procese verbale întocmite de organele de poliţie la 15.02.2016, 18.02.2016, 17.02.2016, 25.10.2015 şi 27.10.2016, planşe foto, procese verbale prezentare pentru recunoaştere după fotografie, din 16.02.2016 şi 25.10.2016, procese verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare în 18.02.2016, delegaţie avocat (pentru V.E.), adresă protopopiat ortodox român, acte referitoare la bunuri sustrase (facturi, certificat de garanţie) și încheierea penală nr. … din 17.02.2016 din dosarul Judecătoriei Lugoj nr. …/252/2016 privind încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 16.01.2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac, în baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii privind pe inculpații V.V.M și V.E.Z..

Prin rechizitoriul nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au fost trimise în judecată în stare de libertate inculpatele V.E., trimisă în judecată pentru săvârșirea  a 2 (două) infracţiuni de furt calificat, o infracțiune prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „d”, alin. 2 lit. „b” C. penal și o infracţiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „b” şi „d” C. penal, cu aplicarea art. 35 C. penal (pentru fiecare din cele două infracţiuni) a art. 38 C. penal (pentru cele două infracţiuni în concurs) şi a art. 77 lit. „a” C. penal (pentru ambele infracţiuni) și V.N.A., trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. „b” şi „d” C. penal, cu aplicarea art. 35 C. penal şi a art. 41 C. penal.

În actul de sesizare al instanţei s-au reținut următoarele:

Din procesul verbal de consemnare a plângerii sau denunţului oral şi procesul verbal de depistare, întocmit în 18.10.2015 de lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj şi ai I.J.J. Timiş – Detaşamentul 5 Jandarmi rezultă că în acea seară organele de poliţie au fost sesizate de martora N.M.cu privire la comiterea unui furt în imobilul cu nr. .. de pe str. .....

Deplasându-se la faţa locului, în faţa imobilului cu nr. .. de pe str. .... au fost depistate două persoane, respectiv inculpaţii V.V.M şi V.N.A., având un ansamblu de bucătărie marca „Gorenje” format din chiuvetă cu baterie, plită electrică şi frigider.

Bunurile susmenţionate, în valoare de 500 lei au fost sustrase în acea seară de inculpaţii, V.V.M, V.E.Z., V.E.şi V.N.A., din imobilul cu nr. .. de pe str. ...., fiind transportate apoi cu un cărucior către imobilul situat pe aceeaşi stradă unde locuiau inculpaţii.

Din acelaşi imobil cu nr. … de pe strada ...., inculpaţii V.V.M şi V.E.Z. au mai sustras în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016 mai multe bunuri (mobilier, uşi, geamuri tip termopan, ţevi de cupru etc.) aparţinând persoanei vătămate F.D. (cetăţean italian – asociat unic al unei societăţi care îşi avea sediul pe str. ...., nr. … – care însă nu mai funcţiona în acel moment).

Cu ocazia unor percheziţii domiciliare efectuate în luna februarie 2016, organele de poliţie au găsit o parte din bunurile sustrase persoanei vătămate F.D., la cei doi inculpaţi.

Persoana vătămată F.D., prin mandatarul său O.T. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 7.500 euro, reprezentând prejudiciul nerecuperat, precizând că valoarea corpului de mobilier sustras în 18.10.2015 este de 500 lei şi că acesta a fost restituit, iar a bunurilor restituite în urma percheziţiilor de aproximativ 2.500 euro.

Din materialul probator administrat în cauză, în dosarul purtând nr. ../P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, cu privire la cele două inculpate a rezultat doar comiterea unei infracţiuni de furt calificat în formă simplă (nu continuată, ca la ceilalţi doi inculpaţi) în dauna persoanei vătămate F.D., constând în sustragerea în data de 18.10.2015 a unui ansamblu de bucătărie în valoare de 500 lei – recuperat în natură, motiv pentru care cu privire la aceste bunuri nu s-au mai invocat pretenţii civile în cauză.

În aceste condiţii, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj nr. ../P/2015 din data de 28.11.2016 (în care la punctul 1 dispozitiv s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor V.V.M şi V.E.Z. pentru mai multe infracţiuni de furt), s-a dispus la punctul 2 din dispozitiv renunţarea la urmărire penală pentru săvârşirea în data de 18.10.2015 a infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate F.D. de către cele două inculpate, cu motivarea că le sunt aplicabile prev. art. 318 alin. 1, 2 şi 3 Cod procedură penală.

Această soluţie de renunţare la urmărire penală a fost infirmată de judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea nr. ..din 14.03.2017 din dosarul Judecătoriei Lugoj nr. ../252/2016, respingându-se cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj de confirmare a renunţării la urmărire penală, cauza fiind trimisă la procuror pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală (s-a formulat astfel ulterior dosarul nr. ../P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj).

În declaraţiile date în cauză în legătură cu fapta ce formează obiectul prezentului dosar (cea din data de 18.10.2015 privind persoana vătămată F.D.), cele două inculpate neagă acuzaţiile care li se aduc (participarea lor la comiterea infracţiunii respective rezultând însă din materialul probator administrat în cauză, respectiv din procesul verbal de depistare întocmit de lucrătorii de poliţie şi de jandarmi la data de 18.10.2015, din declaraţiile martorilor N.M.şi B. P. A., date în faţa organelor de poliţie şi la procuror, precum şi dovada de restituire în data de 11.12.2015 a corpului de mobilier către mandatarul persoanei vătămate).

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: încheierea nr. ../14.03.2017 din dosarul Judecătoriei Lugoj nr. ../252/2016 (filele 6, 7 d.u.p.) de respingere a cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărire penală faţă de cele două inculpate, rechizitoriu nr. ../P/2015 din data de 28.11.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj (filele 10-16 d.u.p.), procesul-verbal de consemnare a plângerii sau denunţului oral din 18.10.2015 (fila 17 d.u.p.), proces verbal de depistare din 18.10.2015 (fila 18 d.u.p.), procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 18.10.2015 (fila 19 d.u.p.), declaraţii împuternicit persoană vătămată, martori, suspecte, inculpate (filele 22-26, 30-32, 34-35, 37-60 d.u.p.), procese verbale întocmit de organele de poliţie la 19.02.2016 şi 20.06.2017 (filele 21, 94 d.u.p.), procese verbale prezentare pentru recunoaştere după fotografie, din 16.02.2016 şi 25.10.2016 (filele 61-70 d.u.p.), fişele cazier judiciar ale inculpatelor (filele 71-73 d.u.p.), dovezi restituire bunuri (filele 89, 104-106 d.u.p.), delegaţii avocaţi (filele 95, 96 d.u.p.) și  procură judiciară (fila 103 d.u.p.).

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 03.08.2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac, în baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii privind pe inculpatele V.E.și V.N.A..

Prin Încheierea penală nr. ../12.09.2017 în baza art. 43 alin. (2) lit. b), art. 44 alin. (1) şi 45 C. pr. pen. s-a dispus reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. ../252/2016 şi nr. ../252/2017, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților V.V.M, V.E.Z., V.E.și V.N.A., în baza rechizitoriilor nr. ../P/2015 şi nr. ../P/2017 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Cauzele au fost reunite sub nr. dosar …/252/2016.

Pe parcursul cercetării judecătorești, judecătorul pe rolul căruia au fost repartizate inițial dosarele, a administrat în cauză următoarele probe: proba testimonială cu audierea martorilor M. A.(f. 98 vol. I dosar), M. D. L. (f. 99 vol. I dosar), C. I. (f. 137 vol. I dosar), B. P. A. (f. 138 vol. I dosar), N.M.(f. 147 vol. I dosar), M. V. (f. 171 vol. I dosar), L.I. (f. 172 vol. I dosar), P. R. (f. 187 vol. I dosar).

Pe parcursul cercetării judecătorești părțile civile V.P. și M.T.au decedat.

La data de 14.08.2018 domnul judecător E. C. P. a formulat cerere de abținere în dosar, ce a fost admisă.

Prin încheierea de ședință din data de 04.09.2018 domnul judecător E. C.P. a dispus înaintarea dosarului prezentului complet de judecată.

La termenul de judecată din data de 16.10.2018, cu procedura legal îndeplinită, întrucât niciunul dintre inculpați nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 374 alin. (7) Cod de procedură penală și că probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează iar acestea vor fi puse în dezbaterea contradictorie a părților și a procurorului și vor fi avute în vedere de instanță la deliberare. În acest context, instanța apreciază că dispozițiile art. 374 alin. (7) Cod de procedură penală nu sunt contrare jurisprudenței CEDO în cauzele Cuteanu contra României și Beraru contra României, în aceste spețe Curtea acordând inculpaților dreptul ca fiecare probă să fie administrată nemijlocit de către instanță, drept la care inculpații pot să renunțe.

La același termen au fost audiați inculpații V.E.Z. și V.E.(f. 323-327 vol. II).

Tot la termenul de judecată din data de 16.10.2018 instanța a făcut aplicabilitatea art. 24 alin. (1) Cod de procedură penală, în ceea ce privește acțiunea civilă, raportat la faptul că părțile civile V.P. și M. T. au decedat (f. 220-221 Vol. I) și în termen de 2 luni de la data decesului acestora, moștenitorii lor nu și-au exprimat opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile.

Pe parcursul cercetării judecătorești a fost administrată în cauză proba testimonială cu audierea martorilor N.M.și L.M. (f. 353-355 vol. II).

Martora L.M. s-a prevalat de dreptul de a nu mai da nicio declarație în cauză raportat la faptul că este concubina inculpatului V.E.Z.. Raportat la acest aspect, instanța reține că în cauză este incidentă jurisprudența CEDO în cauza Al Kawaja și Tahery c. Regatului Unit în sensul că a apărut o împrejurare obiectivă din cauza căreia martora nu a mai putut fi audiată în fața instanței. Această împrejurare este constituită de pronunțarea de către CCR a Deciziei nr. 562/2017 prin care s-a stabilit că și persoanele care se află în relații asemănătoare acelora dintre soți cu inculpații au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor. Așadar, instanța apreciază că această situație în care martorul nu poate fi audiat în mod nemijlocit de către instanță poate fi adăugată la cele două situații reținute în cauza Al Kawaja și Tahery c. Regatului Unit.

La termenul de judecată din data de 20.11.2018 inculpata V.E.și inculpatul V.E.Z. au revenit asupra declarațiilor date în cauză până în acel moment și au dorit să dea noi declarații în fața instanței (f. 356-361 vol. II).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt:

I. În cursul lunii martie 2015 inculpații V.V.M şi V.E.Z. prin forțarea sistemul de închidere de la ușa de acces au intrat, în mod repetat, în spaţiul în care locuia partea civilă V.P., situat în mun. Lugoj pe str. ...., nr. .., jud. Timiș (profitând de faptul că partea civilă era plecată în străinătate), şi au luat toate bunurile persoanei vătămate aflate în interior, însuşindu-şi-le pe nedrept (deşi cunoşteau cui aparţin). După ce au scos toate bunurile din spațiul ocupat de către partea civilă V.P., inculpatul V.E.Z. s-a mutat în acel spaţiu.

Inculpata V.E., care este mama inculpaților V.V.M şi V.E.Z., a asistat la comiterea faptei mai sus descrise şi chiar a scos şi ea bunuri din acea locuinţă. Față de această inculpată, prin rechizitoriul nr. ../P/2015, s-a dispus o soluție de clasare, cu privire la fapta mai sus arătată, reținându-se aplicabilitatea disp. art. 16 alin. (1) lit. b) Cod de procedură penală.

Partea civilă V.P. a arătat care sunt unele bunuri pe care le lăsase la plecare în locuinţa respectivă şi care i-au fost sustrase (lenjerii de pat, veselă, tacâmuri, televizor color „NEI”, aparat video, aparat DVD, două radiocasetofoane, unelte de pescuit, beţe cu mulinetă, bicicletă marca „Tohan”, truse de scule, ciocane, chei de diferite mărimi, scule de zugrăvit, două maşini de măcinat carne şi nucă, dulap de haine, mese, scaune, fotoliu, perne, două dulăpioare, casete video), precizând că i-au fost luate şi alte bunuri de care nu-şi aduce aminte şi adăugând că valoarea totală a prejudiciului este de 2.500 euro. În cursul urmărire penală partea civilă a recuperat bunuri în valoare de 100 euro, constituindu-se parte civilă cu suma de 2400 euro.

Inculpatul V.E.Z. a recunoscut fapta mai sus descrisă și a declarat că a săvârșit respectiva faptă împreună cu fratele său, inculpatul V.V.M (f. 57-63, 65-66 din dosarul de urmărire penală, f. 82-83 dosar instanță vol. I, 323-324, 359-361 dosar instanță vol. II). Existența faptei și săvârșirea acesteia de către inculpații V.V.M şi V.E.Z., cu participarea la unele acte și a inculpatei V.E., rezultă și din celelalte probe administrate (declaraţii martori, procese verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, dovezi restituire bunuri).

II. În cursul lunii octombrie 2015 inculpații V.V.M şi V.E.Z., folosind fără drept chei adevărate pentru a deschide poarta și ușile imobilului, au pătruns în repetate rânduri în imobilul situat în mun. Lugoj pe strada … nr… de unde au sustras mai multe bunuri (mobilier, uşi, geamuri tip termopan, ţevi de cupru etc.) aparţinând persoanei vătămate F.D. (cetăţean italian – asociat unic al unei societăţi care îşi avea sediul pe str. ...., nr. ..– care însă nu mai funcţiona în acel moment).

În seara zilei de 18.10.2015 în jurul orelor 21:00 inculpații V.V.M şi V.E.Z. împreună cu inculpatele V.E.și V.N.A.s-au deplasat la imobilul situat în mun. Lugoj pe strada … nr. … de unde au sustras un ansamblu de bucătărie marca „Gorenje” format din chiuvetă cu baterie, plită electrică şi frigider. Ulterior, bunurile au fost transportate cu un cărucior către imobilul situat pe aceeaşi stradă unde locuiau inculpaţii.

Persoana vătămată F.D., prin mandatarul său O.T. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 7.500 euro, reprezentând prejudiciul nerecuperat, precizând că valoarea corpului de mobilier sustras în 18.10.2015 este de 500 lei, iar a bunurilor restituite în urma percheziţiilor de aproximativ 2.500 euro. Din probele aflate la dosarul cauzei, nu se poate stabili dacă inculpații au sustras și alte bunuri în afară de cele găsite la percheziții și corpul de mobilier sustras în data de 18.10.2015.

Inculpatul V.E.Z. a recunoscut parțial fapta mai sus descrisă și a declarat că a săvârșit respectiva faptă împreună cu fratele său, inculpatul V.V.M (f. 57-63, 65-66 din dosarul de urmărire penală, f. 82-83 dosar instanță vol. I, 323-324, 359-361 dosar instanță vol. II). Acesta a negat că ar fi participat și la activitatea infracțională desfășurată în data de 18.10.2015 și că la acea dată ar fi fost prezente și inculpatele V.E.și V.N.A.. Aceste din urmă aspecte sunt contrazise de către probatoriul administrat în cauză.

Astfel, existența faptei și săvârșirea acesteia (în formă continuată) de către inculpații V.V.M şi V.E.Z., rezultă și din celelalte probe administrate (declaraţii martori, procese verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, dovezi restituire bunuri).

În ceea ce privește participarea în data de 18.10.2018 a inculpaților V.V.M şi V.E.Z. împreună cu inculpatele V.E.și V.N.A., acest fapt rezultă din declarațiile martorilor N.M.(f. 76-79, 84-85 din dosarul de urmărire penală și f. 147 dosar instanță vol. I, f. 353-354 dosar instanță vol. II), B. P. A. (f. 80-83, 86-87 din dosarul de urmărire penală și f. 138 dosar instanță vol. I) și L.M. (f. 115-124 din dosarul de urmărire penală). Aceste declarații se coroborează cu recunoașterile din planșe foto efectuate de către martorii N.M.și B. P. A. (f. 135-138 și f. 150-165 din dosarul de urmărire penală). De asemenea, se coroborează și cu datele rezultate din procesu-verbal de depistare întocmit la data de 18.10.2015 (f. 12 din dosarul de urmărire penală). Din acest proces-verbal rezultă că în urma apelului la 112 efectuat de către martora N. M., o echipă formată din polițiști și jandarmi s-au deplasat iar în faţa imobilului cu nr. .. de pe str. .... au depistat două persoane (respectiv inculpaţii V.V.M şi V.N.A.), având un ansamblu de bucătărie marca „Gorenje” format din chiuvetă cu baterie, plită electrică şi frigider.

III. În perioada octombrie 2015-18 ianuarie 2016 inculpații V.V.M şi V.E.Z. s-au deplasat în mai multe seri pe strada .. din mun. Lugoj unde, prin forțarea ușii de acces, au pătruns în imobilul cu nr. .. (aparținând numitei S.A.M.) de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv un frigider, o maşină de spălat marca „Beko”, un cuptor cu microunde şi o plită.

În 18 ianuarie 2016, S.A.M.a sesizat la Poliţia Municipiului Lugoj că persoane necunoscute, prin forţarea uşii de acces a imobilului cu nr. .. de pe str. …, au pătruns în interior şi i-au sustras mai multe bunuri, respectiv: frigider, maşină de spălat marca „Beko”, cuptor cu microunde şi o plită (s-a întocmit un proces verbal de organele de poliţie cu cele sesizate verbal).

Inculpatul V.E.Z. a recunoscut fapta mai sus descrisă și a declarat că a săvârșit respectiva faptă împreună cu fratele său, inculpatul V.V.M (f. 57-63, 65-66 din dosarul de urmărire penală, f. 82-83 dosar instanță vol. I, 323-324, 359-361 dosar instanță vol. II). Acesta a dat mai multe declarații contradictorii, inițial nu a recunoscut fapta iar apoi a arătat că aceasta a fost săvârșită de el împreună cu fratele său, inculpatul V.V.M. De asemenea, a arătat că recunoaște valoarea prejudiciului și că este de acord cu despăgubirea părții civile S.A.M..

Existența faptei și săvârșirea acesteia de către inculpații V.V.M şi V.E.Z., rezultă și din celelalte probe administrate (declaraţii martori, procese verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, dovezi restituire bunuri).

De asemenea, cu ocazia percheziţiilor efectuate în 18.02.2016 la inculpatul V.E.Z. a fost găsit şi sistemul audio cu boxe Home Cinema marca „Genius” aparţinând persoanei vătămate S.A.M..

IV. În perioada decembrie 2015-02 februarie 2016 inculpații V.V.M şi V.E.Z. s-au deplasat pe strada .. din mun. Lugoj unde, prin efracție, au pătruns în imobilul cu nr. .. (aparținând numitului M. T.) de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv 4 seturi farfurii tip „Versace”, un set ceşti, o cutie cu tacâmuri din inox, câteva pături, o butelie, un picamer, precum şi a unor acte (contracte).

În data de 02 februarie 2016, M.V.a sesizat Poliţia Municipiului Lugoj (fiind întocmit un proces-verbal în acest sens) că în perioada decembrie 2015 – 02 februarie 2016, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în imobilul situat pe str. .. nr. .. (aparţinând fratelui ei M. T., plecat în acel interval în Belgia), iar din interior au sustras mai multe bunuri, adăugând că valoarea prejudiciului cauzat va fi stabilită la întoarcerea persoanei vătămate în ţară.

Ulterior, fiind audiată partea civilă M. T., acesta indică bunurile sustrase, respectiv: 4 seturi farfurii tip „Versace”, un set ceşti, o cutie cu tacâmuri din inox, câteva pături, o butelie, un picamer, precum şi a unor acte (contracte), adăugând că valoarea bunurilor respective e de 2.500 lei. Fiindu-i restituit un set de ceşti de cafea marca „Versace” (ridicat de la martora L.I.) arată că valoarea setului recuperat este de 120 lei.

Deşi inculpaţii V.V.M şi V.E.Z. nu au recunoscut comiterea faptei descrise la punctul IV, din cercetările efectuate a rezultat că ei sunt autorii. În acest sens instanța reține că declaraţiile martorilor L.M. (f. 115-124 din dosarul de urmărire penală), L.I. (f. 131-133 din dosarul de urmărire penală și f. 172 vol. I dosar instanță), M. V. (f. 125-127 din dosarul de urmărire penală și f. 171 vol. I dosar instanță) și I.I.V. (f. 128-130 din dosarul de urmărire penală ) se coroborează între ele.

Situaţia de fapt mai sus menţionată este susţinută de probele administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței, respectiv: procesul-verbal de consemnare a plângerii sau denunţului oral din 18.10.2015 (fila 17 d.u.p.), proces verbal de depistare din 18.10.2015 (fila 18 d.u.p.), procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 18.10.2015 (fila 19 d.u.p.), declaraţii împuternicit persoană vătămată, martori, suspecte, inculpate (filele 22-26, 30-32, 34-35, 37-60 d.u.p.), procese verbale întocmit de organele de poliţie la 19.02.2016 şi 20.06.2017 (filele 21, 94 d.u.p.), procese verbale prezentare pentru recunoaştere după fotografie, din 16.02.2016 şi 25.10.2016 (filele 61-70 d.u.p.), fişele cazier judiciar ale inculpatelor (filele 71-73 d.u.p.), dovezi restituire bunuri (filele 89, 104-106 d.u.p.), delegaţii avocaţi (filele 95, 96 d.u.p.) și  procură judiciară (fila 103 d.u.p.), proba testimonială cu audierea martorilor M. A. (f. 98 vol. I dosar instanță), M. D. L. (f. 99 vol. I dosar instanță), C. I. (f. 137 vol. I dosar instanță), B. P. A. (f. 138 vol. I dosar instanță), N.M.(f. 147 vol. I dosar instanță), M. V. (f. 171 vol. I dosar instanță), L.I. (f. 172 vol. I dosar instanță), P. R. (f. 187 vol. I dosar instanță), declarațiile inculpatului V.V.M (f. 57-63, 65-66 din dosarul de urmărire penală, f. 82-83 dosar instanță vol. I, 323-324, 359-361 dosar instanță vol. II)

În drept:

Cu titlu prealabil instanța urmează a analiza sesizarea din oficiu privind schimbarea încadrării juridice a faptei descrise la punctul II din rechizitoriu cu privire la inculpata V.N.A.din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 și a art. 77 lit. a) Cod penal.

În acest sens reținem că și procurorul de ședință a arătat că din eroare față de această inculpată nu s-a reținut și circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. a) Cod penal deși din descrierea faptei rezultă că infracțiunea respectivă a fost săvârșită de 4 persoane. Și din situația de fapt reținută de instanță rezultă că infracțiunea din data de 18.10.2015 a fost săvârșită de către inculpata V.N.A.împreună cu alți 3 inculpați.

Având în vedere cele expuse mai sus instanța va dispune, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei V.N.A.din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 și a art. 77 lit. a) Cod penal.

I. Fapta inculpatei V.N.A.care la data de 18.10.2015, împreună cu inculpații V.V.M, V.E.Z. și V.E.s-au deplasat la imobilul situat în mun. Lugoj pe strada …nr. …, au intrat în acel imobil, folosind fără drept chei adevărate pentru a deschide poarta și ușile imobilului, de unde au sustras un ansamblu de bucătărie marca „Gorenje” format din chiuvetă cu baterie, plită electrică şi frigider întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 rap. la art. 43 alin. (5) Cod penal și a art. 77 lit. a) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpata realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea ansamblului de bucătărie marca „Gorenje”, proprietatea numitului F.D., din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. .., fără consimțământul acestuia.

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetată cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că aceasta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc în jurul orelor 21:00 în luna octombrie, moment în care se poate reține fără putință de tăgadă faptul că era noapte. De asemenea, furtul a fost comis prin folosirea fără drept a unei chei adevărate.

Agravanta prevăzută de art. 77 lit. „a” Cod penal se reține întrucât inculpata a săvârșit infracțiunea împreună cu alte trei persoane.

Instanța are în vedere și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal, inculpata aflându-se în recidivă post-executorie. Acest lucru rezultă din faptul că prin Sentința Penală nr. ../14.07.2009 a Judecătoriei Lugoj inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani și 6 luni, aceasta fiind liberată condiționat la data de 21.05.2013 cu un rest de pedeapsă de 352 de zile (f. 289 dosar instanță Vol. II). Așadar, inculpata a comis infracțiunea pentru care este cercetată în prezentul dosar după executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare dar înainte de a fi reabilitată sau de a se împlini termenul de reabilitare.

II.1 Fapta inculpatului V.V.M care în cursul lunii martie 2015 împreună cu inculpatul V.E.Z., prin forțarea sistemul de închidere de la ușa de acces au intrat, în mod repetat, în spaţiul în care locuia partea civilă V.P., situat în mun. Lugoj pe str. ...., nr. .., jud. Timiș (profitând de faptul că partea civilă era plecată în străinătate), şi au luat toate bunurile părții civile aflate în interior, însuşindu-şi-le pe nedrept, la unele dintre actele materiale fiind ajutați și de către inculpata V.E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea bunurilor, proprietatea numitului V.P., din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada ...., nr. .., jud. Timiș, fără consimțământul acestuia.

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc prin efracție (forțarea sistemului de închidere a ușii) și prin violare de domiciliu (pătrunderea fără drept în locuință fără consimțământul proprietarului).

Agravanta prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal se reține deși pentru inculpata V.E.s-a dispus o soluție de clasare întrucât textul de lege nu cere ca toți participanții să răspundă penal.

Infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, inculpații V.V.M și V.E.Z. efectuând la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acțiuni de sustragere a bunurilor din spaţiul în care locuia partea civilă V.P..

II.2 Fapta inculpatului V.V.M care în cursul lunii octombrie 2015 împreună cu inculpatul V.E.Z. (la actul material din data de 18.10.2015 au luat parte și inculpatele V.E.și V.N.A.), folosind fără drept chei adevărate pentru a deschide poarta și ușile imobilului, au pătruns, în repetate rânduri, în imobilul situat în mun. Lugoj pe strada … nr. ..de unde au sustras mai multe bunuri aparţinând persoanei vătămate F.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea mai multor bunuri, din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada … nr. .., fără consimțământul proprietarului.

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc în timpul nopții, actul din data de 18.10.2015 fiind săvârșit în jurul orelor 21:00, moment în care se poate reține fără putință de tăgadă faptul că era noapte. De asemenea, furtul a fost comis prin folosirea fără drept a unei chei adevărate.

Agravanta prevăzută de art. 77 lit. „a” Cod penal se reține întrucât inculpatul a săvârșit cel puțin actul material din data de 18.10.2015 împreună cu alte trei persoane.

Infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, inculpații V.V.M și V.E.Z. efectuând la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acțiuni de sustragere a bunurilor din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada … nr. ...

II.3 Fapta inculpatului V.V.M care în perioada octombrie 2015-18 ianuarie 2016 împreună cu inculpatul V.E.Z. s-au deplasat, în mai multe seri, pe strada .. din mun. Lugoj unde, prin forțarea ușii de acces, au pătruns în imobilul cu nr. .. (aparținând numitei S.A.M.) de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv un frigider, o maşină de spălat marca „Beko”, un cuptor cu microunde şi o plită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea mai multor bunuri, din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. .., fără consimțământul proprietarului (S.A.M.).

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc prin efracție (forțarea ușii de acces) și prin violare de domiciliu (pătrunderea fără drept în locuință fără consimțământul proprietarului).

Infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, inculpații V.V.M și V.E.Z. efectuând la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acțiuni de sustragere a bunurilor din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. ...

II.4 Fapta inculpatului V.V.M care în perioada decembrie 2015-02 februarie 2016 împreună cu inculpatul V.E.Z. s-au deplasat pe strada .. din mun. Lugoj unde, prin efracție, au pătruns în imobilul cu nr. .. (aparținând numitului M. T.) de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv 4 seturi farfurii tip „Versace”, un set ceşti, o cutie cu tacâmuri din inox, câteva pături, o butelie, un picamer, precum şi a unor acte (contracte) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea mai multor bunuri, din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. .., fără consimțământul proprietarului (M. T.).

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc prin efracție (forțarea ușii de acces) și prin violare de domiciliu (pătrunderea fără drept în locuință fără consimțământul proprietarului).

Pentru toate infracțiunile săvârșite de către inculpatul V.V.M instanța are în vedere și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal, inculpatul aflându-se în recidivă post-executorie. Acest lucru rezultă din faptul că prin Sentința Penală nr. ../02.11.2010 a Judecătoriei Lugoj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, acesta fiind liberat condiționat la data de 18.03.2014 cu un rest de pedeapsă de 265 de zile (f. 286-287 dosar instanță vol. II). Așadar, inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat în prezentul dosar după executarea pedepsei de 3 ani închisoare dar înainte de a fi reabilitat sau de a se împlini termenul de reabilitare.

III.1 Fapta inculpatului V.E.Z. care în cursul lunii martie 2015 împreună cu inculpatul V.V.M, prin forțarea sistemul de închidere de la ușa de acces au intrat, în mod repetat, în spaţiul în care locuia partea civilă V.P., situat în mun. Lugoj pe str. ...., nr. .., jud. Timiș (profitând de faptul că partea civilă era plecată în străinătate), şi au luat toate bunurile părții civile aflate în interior, însuşindu-şi-le pe nedrept, la unele dintre actele materiale fiind ajutați și de către inculpata V.E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea bunurilor, proprietatea numitului V.P., din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada ...., nr. .., jud. Timiș, fără consimțământul acestuia.

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc prin efracție (forțarea sistemului de închidere a ușii) și prin violare de domiciliu (pătrunderea fără drept în locuință fără consimțământul proprietarului).

Agravanta prevăzută de art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal se reține deși pentru inculpata V.E.s-a dispus o soluție de clasare întrucât textul de lege nu cere ca toți participanții să răspundă penal.

Infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, inculpații V.V.M și V.E.Z. efectuând la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acțiuni de sustragere a bunurilor din spaţiul în care locuia partea civilă V.P..

III.2 Fapta inculpatului V.E.Z. care în cursul lunii octombrie 2015 împreună cu inculpatul V.V.M (la actul material din data de 18.10.2015 au luat parte și inculpatele V.E.și V.N.A.), folosind fără drept chei adevărate pentru a deschide poarta și ușile imobilului, au pătruns, în repetate rânduri, în imobilul situat în mun. Lugoj pe strada …nr. .. de unde au sustras mai multe bunuri aparţinând persoanei vătămate F.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea mai multor bunuri, din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. .., fără consimțământul proprietarului.

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc în timpul nopții, actul din data de 18.10.2015 fiind săvârșit în jurul orelor 21:00, moment în care se poate reține fără putință de tăgadă faptul că era noapte. De asemenea, furtul a fost comis prin folosirea fără drept a unei chei adevărate.

Agravanta prevăzută de art. 77 lit. „a” Cod penal se reține întrucât inculpatul a săvârșit cel puțin actul material din data de 18.10.2015 împreună cu alte trei persoane.

Infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, inculpații V.V.M și V.E.Z. efectuând la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acțiuni de sustragere a bunurilor din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada ... ...

III.3 Fapta inculpatului V.E.Z. care în perioada octombrie 2015-18 ianuarie 2016 împreună cu inculpatul V.V.M s-au deplasat, în mai multe seri, pe strada … din mun. Lugoj unde, prin forțarea ușii de acces, au pătruns în imobilul cu nr. .. (aparținând numitei S.A.M.) de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv un frigider, o maşină de spălat marca „Beko”, un cuptor cu microunde şi o plită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea mai multor bunuri, din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. .., fără consimțământul proprietarului (S.A.M.).

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc prin efracție (forțarea ușii de acces) și prin violare de domiciliu (pătrunderea fără drept în locuință fără consimțământul proprietarului).

Infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, inculpații V.V.M și V.E.Z. efectuând la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acțiuni de sustragere a bunurilor din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. ...

III.4 Fapta inculpatului V.E.Z. care în perioada decembrie 2015-02 februarie 2016 împreună cu inculpatul V.V.M s-au deplasat pe strada .. din mun. Lugoj unde, prin efracție, au pătruns în imobilul cu nr. .. (aparținând numitului M. T.) de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv 4 seturi farfurii tip „Versace”, un set ceşti, o cutie cu tacâmuri din inox, câteva pături, o butelie, un picamer, precum şi a unor acte (contracte) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpatul realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea mai multor bunuri, din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada G.. nr. .., fără consimțământul proprietarului (M. T.).

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc prin efracție (forțarea ușii de acces) și prin violare de domiciliu (pătrunderea fără drept în locuință fără consimțământul proprietarului).

Pentru toate infracțiunile săvârșite de către inculpatul V.E.Z. instanța are în vedere și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal, inculpatul aflându-se în recidivă post-executorie. Acest lucru rezultă din faptul că acesta a fost condamnat anterior prin mai multe sentințe la pedepse de peste un an închisoare: prin Sentința Penală nr. ../18.09.2007 a Judecătoriei Lugoj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani și 8 luni închisoare; prin Sentința Penală nr. ../24.01.2012 a Judecătoriei Lugoj a fost condamnat la 1 an închisoare a fost revocată liberarea condiționată și a fost contopită pedeapsa de 1 an închisoare cu restul rămas neexecutat de 406 zile închisoare (f. 288 dosar instanță vol. II). Așadar, inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat în prezentul dosar după executarea pedepselor mai sus arătate dar înainte de a fi reabilitat sau de a se împlini termenul de reabilitare.

IV. Fapta inculpatei V.E.– care la data de 18.10.2015, împreună cu inculpații V.V.M, V.E.Z. și V. N.-A. s-au deplasat la imobilul situat în mun. Lugoj pe strada …. .., au intrat în acel imobil folosind fără drept chei adevărate pentru a deschide poarta și ușile imobilului, de unde au sustras un ansamblu de bucătărie marca „Gorenje” format din chiuvetă cu baterie, plită electrică şi frigider întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că modul în care a acţionat inculpata realizează elementul material al infracţiunii de „furt calificat” în modalitatea descrisă şi cu încadrarea juridică anterior indicate.

Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin sustragerea ansamblului de bucătărie marca „Gorenje”, proprietatea numitului F.D., din imobilul situat în mun. Lugoj pe strada .. nr. .., fără consimțământul acestuia.

Urmarea imediată produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, cauzându-se acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunii - acela al însuşirii bunurilor pe nedrept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetată cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că aceasta a prevăzut rezultatul socialmente periculos ale faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte relevate de modul şi împrejurările comiterii faptei.

În ceea ce privește forma calificată a furtului, instanța constată că acesta a avut loc în jurul orelor 21:00 în luna octombrie, moment în care se poate reține fără putință de tăgadă faptul că era noapte. De asemenea, furtul a fost comis prin folosirea fără drept a unei chei adevărate.

Agravanta prevăzută de art. 77 lit. „a” Cod penal se reține întrucât inculpata a săvârșit infracțiunea împreună cu alte trei persoane.

Întrucât din coroborarea probelor administrate în cauză potrivit celor anterior relevate rezultă că faptele reţinute în sarcina celor 4 inculpați sunt prevăzute de legea penală, au fost comise de aceștia cu vinovăţie în forma prevăzută de lege, sunt nejustificate şi imputabile acestora, instanţa va dispune angajarea răspunderii lor penale.

Anterior individualizării pedepsei, se impune a se preciza faptul că în ceea ce privește infracțiunile săvârșite de către inculpații V.V.M și V.E.Z. instanța reține că au fost săvârșite în forma concursului real. Astfel, infracțiunea care a avut ca subiect pasiv partea civilă V.P. a fost săvârșită în luna martie 2015, epuizându-se cu 7 luni înainte de săvârșirea celorlalte infracțiuni fiind evident faptul că nu a existat o rezoluție infracțională unică, astfel cu impun dispozițiile art. 35 alin. (1) Cod penal.

Considerăm că și infracțiunea care a avut ca subiect pasiv persoana vătămată F.D. a fost săvârșită cu o rezoluție infracțională diferită de cea luată pentru celelalte infracțiuni. În acest sens, reținem că din materialul probator administrat rezultă că inculpații au luat hotărârea de a săvârșii această infracțiune raportat la faptul că imobilul de unde au sustras bunurile se afla pe aceeași stradă pe care locuiau ei, astfel că le era ușor să transporte bunurile furate și la faptul că inculpatul V.V.M avea cheile potrivite pentru a deschide poarta și ușile imobilului.

În cazul celorlalte două infracțiuni (cea săvârșită în dauna părții civile S.A.M.și cea săvârșită în dauna părții civile M. T.este evident că rezoluția infracțională a fost distinctă raportat la modul de operare. Astfel, în cazul părții civile S.A.M.inculpații au planificat să efectueze mai multe acte materiale, săvârșind infracțiunea în formă continuată în timp ce în cazul părții civile M. T. a avut loc un singur act de sustragere. De asemenea, reținem că în momentul în care inculpatul V.V.M a luat rezoluția infracțională de a săvârșii infracțiunea care a avut ca subiect pasiv partea civilă M.T.infracțiunea care a avut ca subiect pasiv partea civilă S.A.M.era deja epuizată. Acest inculpat i-a propus inițial martorei L.M. (f. 123 din dosarul de urmărire penală) să săvârșească infracțiunea împreună, iar doar ca urmare a refuzului acesteia a săvârșit infracțiunea împreună cu inculpatul V.E.Z..

Individualizarea pedepsei:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpaților, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret se reține că inculpatele V.E.și V.N.A.au efectuat un singur act de sustragere, respectiv împreună cu inculpații V.V.M, și V.E.Z. au intrat într-un imobil folosind fără drept chei adevărate pentru a deschide poarta și ușile acestuia, de unde au sustras un ansamblu de bucătărie marca „Gorenje” format din chiuvetă cu baterie, plită electrică şi frigider. Valoarea bunurilor sustrase a fost de 500 lei.

Raportat la antecedentele penale ale celor două inculpate instanța reține că V.E.a mai fost condamnată în străinătate de două ori pentru furt (f. 284-285 dosar instanță vol. II) iar V.N.A.este recidivistă fiind condamnată anterior la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie.

În ceea ce privește infracțiunile săvârșite de către inculpații V.V.M și V.E.Z. instanța reține că acestea sunt deosebit de grave, săvârșite în mod repetat denotând o specializare a inculpaților în săvârșirea unor astfel de fapte. Se mai reține că inculpații au acționat fără pic de respect pentru proprietate intrând în casele părților civile, de cele mai multe ori prin distrugerea sistemelor de închidere a acestora, și sustrăgând tot ce au găsit. Mai mult, în cazul părții civile V.P. aceștia au sustras absolut tot ce era în locuința acestuia, inculpatul V.E.Z. mutându-se în acea locuință deși nu avea niciun drept asupra acesteia.

În ceea ce privește persoana inculpatului V.E.Z. instanța reține că acesta este specializat în infracțiuni de furt fiind condamnat în trecut pentru mai mult de 5 infracțiuni de furt, prin sentințe penale diferite. De asemenea, acesta a fost condamant și pentru o infracțiune de tâlhărie. Acesta a recunoscut 3 dintre infracțiuni și a dat declarații de natură a facilita cercetarea judecătorească. Astfel, chiar dacă nu sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, se impune ca în cazul celor 3 infracțiuni să se țină cont de recunoașterea inculpatului în momentul individualizării pedepselor.

În ceea ce privește persoana inculpatului V.V.M instanța reține că acesta este specializat în infracțiuni de furt fiind condamnat în trecut pentru mai mult de 8 infracțiuni de furt, prin sentințe penale diferite. De asemenea, în prezent este cercetat în mai multe dosare penale. În acest sens, instanța reține că din fișa de cazier judiciar (f. 286-287 dosar instanță vol. II) rezultă că din anul 2002 inculpatul a fost mai mult încarcerat, după fiecare liberare condiționată nu a înțeles șansa care i-a fost acordată și a săvârșit alte infracțiuni care au condus la încarcerarea sa.

Instanța mai reține că inculpatul V.V.M nu a înțeles gravitatea faptelor sale și a dat dovadă de lipsă de respect față de valorile societății și de instituțiile statului având o atitudine sfidătoare și violentă la adresa autorităților (atât instanță cât și organe de urmărire penală), niciuna dintre ședințele de judecată la care acesta a participat neputându-se desfășura cu respectarea solemnității decât după îndepărtarea inculpatului din sala de ședință. Mai mult, la termenul din data de 20.11.2018 instanța a fost nevoită ca, în temeiul art. 360 Cod de procedură penală, să sesizeze parchetul pentru săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni de audiență.

În ceea ce privește infracțiunile săvârșite de către inculpații V.V.M și V.E.Z. instanța constată că sunt aplicabile prevederile art. 79 alin. (2) Cod penal. Potrivit acestor dispoziții legale, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.

În cazul infracțiunii săvârșite în dauna părții civile V.P. instanța reține că sunt incidente dispozițiile privitoare la circumstanţe agravante, cele privitoare la infracţiunea continuată și cele privitoare la recidiva post executorie. Astfel limitele de pedeapsă de la 2 la 7 ani, se majorează raportat la disp. art. 78 Cod penal, noile limite fiind de la 2 la 9 ani. În urma aplicării dispozițiilor art. 36 Cod penal limitele de pedeapsă ajung să fie de la 2 la 12 ani. În urma aplicării dispozițiilor prev. de art. 43 alin. (5) Cod penal noile limite se majorează cu jumătate, limitele finale fiind de la 3 ani la 18 ani închisoare.

În cazul infracțiunii săvârșite în dauna părții civile F.D. instanța reține că sunt incidente dispozițiile privitoare la circumstanţe agravante, cele privitoare la infracţiunea continuată și cele privitoare la recidiva post executorie. Astfel limitele de pedeapsă de la 1 la 5 ani, se majorează raportat la disp. art. 78 Cod penal, noile limite fiind de la 1 an la 6 ani și 8 luni. În urma aplicării dispozițiilor art. 36 Cod penal limitele de pedeapsă ajung să fie de la 1 an la 9 ani și 8 luni. În urma aplicării dispozițiilor prev. de art. 43 alin. (5) Cod penal noile limite se majorează cu jumătate, limitele finale fiind de la 1 an și 6 luni la 14 ani și 6 luni închisoare.

În cazul infracțiunii săvârșite în dauna părții civile S.A.M.instanța reține că sunt incidente dispozițiile privitoare la infracţiunea continuată și cele privitoare la recidiva post executorie. Astfel limitele de pedeapsă de la 2 la 7 ani, se majorează raportat la disp. art. 36 Cod penal, noile limite fiind de la 2 la 10 ani. În urma aplicării dispozițiilor prev. de art. 43 alin. (5) Cod penal noile limite se majorează cu jumătate, limitele finale fiind de la 3 ani la 15 ani închisoare.

În cazul infracțiunii săvârșite în dauna părții civile M. T. instanța reține că sunt incidente dispozițiile privitoare recidiva post executorie. Astfel limitele de pedeapsă de la 2 la 7 ani, se majorează cu jumătate raportat la disp. art. 43 alin. (5) Cod penal, limitele finale fiind de la 3 ani la 10 ani și 6 luni închisoare.

Raportat la cele mai sus expuse:

I. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpata V.N.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 rap. la art. 43 alin. (5) Cod penal și a art. 77 lit. a) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

II. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate V.P.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate S.A.M.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate M. T.).

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul V.V.M prin prezenta Sentință Penală se află în concurs real cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat la 5 ani și 6 luni prin Sentința Penală nr. ../30.01.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2017 definitivă prin neapelare la data de 21.02.2018.

În temeiul art. 38 şi art. 39 lit. b) raportat la art. 40 alin. (1) Cod penal, contopeşte pedepsele anterior menţionate şi aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 7 ani și 2 luni închisoare [(7 ani+5 ani+4 ani+5 ani și 6 luni):3], inculpatul V.V.M urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 15 ani și 2 luni închisoare.

Anulează mandatul de executare nr. ../21.02.2018 și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei Sentințe Penale.

În temeiul art. 40 alin. (3) Cod penal, scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului V.V.M perioada executată de către inculpat în baza Sentinței Penale nr. ../30.01.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj, respectiv de la data de 06.06.2018 la zi.

III. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate V.P.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate S.A.M.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate M. T.).

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul V.E.Z. prin prezenta Sentință Penală se află în concurs real cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare prin Sentința Penală nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2017 definitivă prin Decizia Penală nr. ../A/03.09.2018 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 38 şi art. 39 lit. b) raportat la art. 40 alin. (2) Cod penal, contopeşte pedepsele anterior menţionate şi aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 ani și 2 luni închisoare [(3 ani +3 ani+4 ani+2 ani și 6 luni):3], inculpatul V.E.Z. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului V.E.Z. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe o perioada de 2 ani care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate (pedeapsă complementară stabilită prin Sentința Penală nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj).

În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal, interzice inculpatului V.E.Z., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) C.pen (pedeapsă accesorie stabilită prin Sentința Penală nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj).

Anulează mandatul de executare nr. ../04.09.2018 și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei Sentințe Penale.

În temeiul art. 40 alin. (3) Cod penal scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului V.E.Z. perioada executată de către inculpat în baza Sentinței Penale nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj, respectiv de la data de 04.09.2018 la zi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.E.Z. durata reținerii de 24 de ore din data de 10.10.2017.

IV În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpata

V.E.la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

La modalitatea de individualizare a executării pedepsei instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 91 C.pen. conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată – inclusiv în cazul concursului de infracţiuni  este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prev. de art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Aşa fiind, instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 1 an și 4 luni închisoare, inculpata are antecedente penale dar acestea nu constituie recidivă, nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

În consecință, în temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate în cauză inculpatei V.E., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta,

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş.

În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria Municipiului Lugoj sau Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”.

În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 96 C. penal atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea executării pedepsei și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 25 alin. (6) Cod de procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă V.P..

În temeiul art. 25 alin. (6) Cod de procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă M. T..

În temeiul art. 22 Cod de procedură penală, ia act de renunțarea la pretențiile civile ale părții civile F.D..

În ceea ce privește acţiunea civilă formulată de partea civilă S.A.M.instanța constată că potrivit art. 1349 alin (1) și (2) Cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane; (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea art. 1357 alin. (1) Cod civil statuează că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Raportat la aceste texte și la cele mai sus reținute rezultă că inculpații V.V.M și V.E.Z. au creat un prejudiciu acestei părți civile în cuantum de 1850 lei (restul prejudiciului fiind recuperat). Acest cuantum a fost recunoscut și confirmat de către inculpatul V.E.Z. care a fost de acord cu plata lui.

În consecință, în baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală rap la art. 1357 C.civ. şi art. 1381-1382 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.A.M.și obligă în solidar inculpații V.V.M și V.E.Z. la plata, către partea civilă S.A.M., a sumei de 1850 lei.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) Cod penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; alin. (5) al aceluiași articol statuează următoarele: dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b) - e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora. Astfel, în cazul părților civile V.P. și M. T. instanța constată că acestea au decedat în timpul procesului penal și că niciun moștenitor nu s-a constituit parte civilă. Având în vedere și rezultatele verificărilor din registrele notariale cu privire la moștenitorii acestor părți civile, instanța apreciază că este incidentă norma de drept prev. de art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. (5) Cod penal în sensul că bunurile sustrase de la părțile civile V.P. și M. T. nu mai pot servi la despăgubirea acestora și întrucât nu se mai găsesc, în locul, lor se impune a se confisca de la inculpați bani în concurența valorii acestora.

În consecință, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) Cod de procedură penală raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. (5) Cod penal, dispune confiscarea specială, de la inculpații V.V.M și V.E.Z., a sumei de 2400 euro și 2380 lei (contravaloarea bunurilor sustrase de la părțile civile V.P. și M. T.).

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul V.V.M la plata, către stat, a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul V.E.Z. la plata, către stat, a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpata V.E.la plata, către stat, a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpata V.N.A.la plata, către stat, a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Dispune virarea sumei de 720 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare şi pentru Judecată, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş pentru avocat M. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

I. În temeiul art. 386 alin. (1) Cod de procedură penală dispune, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei V.N.A.din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 și a art. 77 lit. a) Cod penal.

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpata V.N.A.- fiica lui .. şi .., născută la data de …., recidivistă, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 41 rap. la art. 43 alin. (5) Cod penal și a art. 77 lit. a) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

II. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M –………., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate V.P.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și lit. d) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate S.A.M.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.V.M, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate M. T.).

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul V.V.M prin prezenta Sentință Penală se află în concurs real cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat la 5 ani și 6 luni prin Sentința Penală nr…/30.01.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2017 definitivă prin neapelare la data de 21.02.2018.

În temeiul art. 38 şi art. 39 lit. b) raportat la art. 40 alin. (1) Cod penal, contopeşte pedepsele anterior menţionate şi aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 7 ani și 2 luni închisoare [(7 ani+5 ani+4 ani+5 ani și 6 luni):3], inculpatul V.V.M urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 15 ani și 2 luni închisoare.

Anulează mandatul de executare nr. ../21.02.2018 și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei Sentințe Penale.

În temeiul art. 40 alin. (3) Cod penal, scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului V.V.M perioada executată de către inculpat în baza Sentinței Penale nr. ../30.01.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj, respectiv de la data de 06.06.2018 la zi.

III. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z. – fiul lui .. şi .., născut la data …. cu antecedente penale – recidivă la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate V.P.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 77 lit. a) Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate S.A.M.).

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 79 alin. (2) Cod penal, condamnă inculpatul V.E.Z., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea a art. 41 alin. (1) și a art. 43 alin. (5) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate M. T.).

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul V.E.Z. prin prezenta Sentință Penală se află în concurs real cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare prin Sentința Penală nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2017 definitivă prin Decizia Penală nr. ../A/03.09.2018 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 38 şi art. 39 lit. b) raportat la art. 40 alin. (2) Cod penal, contopeşte pedepsele anterior menţionate şi aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 ani și 2 luni închisoare [(3 ani +3 ani+4 ani+2 ani și 6 luni):3], inculpatul V.E.Z. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului V.E.Z. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe o perioada de 2 ani care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate (pedeapsă complementară stabilită prin Sentința Penală nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj).

În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal, interzice inculpatului V.E.Z., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) C.pen (pedeapsă accesorie stabilită prin Sentința Penală nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj).

Anulează mandatul de executare nr. ../04.09.2018 și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei Sentințe Penale.

În temeiul art. 40 alin. (3) Cod penal scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului V.E.Z. perioada executată de către inculpat în baza Sentinței Penale nr. ../08.05.2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj, respectiv de la data de 04.09.2018 la zi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.E.Z. durata reținerii de 24 de ore din data de 10.10.2017.

IV În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpata

V.E.– ….cu antecedente penale în străinătate, fără recidivă, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d) Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal (fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate F.D.).

În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate în cauză inculpatei V.E., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta,

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş.

În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria Municipiului Lugoj sau Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”.

În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 96 C. penal atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea executării pedepsei și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 25 alin. (6) Cod de procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă V.P..

În temeiul art. 25 alin. (6) Cod de procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă M. T..

În temeiul art. 22 Cod de procedură penală, ia act de renunțarea la pretențiile civile ale părții civile F.D..

În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală rap la art. 1357 C.civ. şi art. 1381-1382 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.A.M.și obligă în solidar inculpații V.V.M și V.E.Z. la plata, către partea civilă S.A.M., a sumei de 1850 lei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) Cod de procedură penală raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. (5) Cod penal dispune confiscarea specială, de la inculpații V.V.M și V.E.Z. a sumei de 2400 euro și 2380 lei (contravaloarea bunurilor sustrase de la părțile civile V.P. și M.T.).

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul V.V.M la plata, către stat, a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul V.E.Z. la plata, către stat, a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpata V.E.la plata, către stat, a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpata V.N.A.la plata, către stat, a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Dispune virarea sumei de 720 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare şi pentru Judecată, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş pentru avocat M. D..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.12.2018.

PREŞEDINTE,GREFIER,

P. I. G. C.

Ex.:12

CONCEPT.:I.P.

TEHNORED.:C.G. 11.01.2019